Respingere cerere de eliberare a adeverintei privind veniturile brute obtinute de reclamant.

Decizie 43/CM din 14.02.2017


Potrivit art. 166 din Legea nr. 263/2010 la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, aşa cum acesta a fost înscris în declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declaraţia de asigurare sau în contractul de asigurare socială.

Prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 263/2010 se prevede că în situaţiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1) şi (2), derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declaraţia nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare şi a punctajului anual, pot fi valorificate şi alte acte doveditoare, întocmite în condiţiile legii.

Atât timp cât nu s-a făcut dovada existenţei unei astfel de ipoteze reglementată prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, punctajul lunar pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 se stabileşte numai pe baza declaraţiilor nominale de asigurare emise de angajator, în funcţie de veniturile pentru care s-au achitat contribuţiile de asigurări sociale.

Art. 166 din Legea nr. 263/2010

Decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2012 - RIL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr…./118/2016, reclamantul [...] a chemat în judecată pe pârâta S.C. [...] S.A, solicitând  obligarea acesteia la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte salariile brute (retribuţia tarifară integrală sau totală conform Legii nr. 57/1974) obţinute în perioada în care a fost angajat, sporurile de orice natură obţinute, indemnizaţiile, toate drepturile salariale, orele suplimentare efectuate, cu menţiunea expresă dacă s-a calculat, reţinut şi virat CAS la valoarea salariilor brute, aşa cum au fost ele menţionate în ştatele de plată, în conformitate cu art.1 alin.1 din Decretul nr.389/1972, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost angajatul societăţii pârâte în perioada 22.10.1971 - 02.09.2002  şi în prezent este pensionar, iar documentele eliberate până în prezent de pârâtă nu-i satisfac interesele, în sensul recalculării drepturilor de pensie  în baza câştigurilor efectiv realizate în perioada cât a fost angajat, în condiţiile în care Casa Judeţeană de Pensii a avut în vedere doar salariul tarifar de încadrare menţionat în cartea de muncă.

 A precizat reclamantul că în cartea de muncă, la rubrica „salariu tarifar”, coloana a 7-a, este menţionată o sumă fără a se preciza categoria de salarizare şi dacă este vorba de salariul brut sau net. În această situaţie, nu se poate afirma că angajatorul şi-a respectat obligaţiile prevăzute de art.34 şi art.40 alin.2 lit.h Codul muncii, de a elibera toate documentele care atestă calitatea de salariat, activitatea desfăşurată, durata, salariul, vechimea în muncă, în meserie sau specialitate.

În drept, au mai fost invocate dispoziţiile art.1 şi 11 din Decretul nr.92/1976, art.39 şi 139, Decretul nr. 389/1972din Legea nr.57/1974.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat  respingerea acţiunii ca nefondată.

În motivarea poziţiei sale procesuale a arătat că reclamantul a fost angajatul său, începând cu data de 22.10.1971 până la data de 02.09.2002 şi nu a beneficiat de alte sporuri sau salarii cu caracter permanent decât cele înscrise în carnetul de muncă şi în adeverinţa nr. …/29.06.2012 eliberate la cerere în vederea stabilirii drepturilor de pensie. A precizat că legea a stabilit o modalitate unitară de calculare a pensiilor şi de înscriere a salariilor în carnetul de muncă, or carnetul de muncă eliberat reclamantului a relevat, în temeiul art.159 alin.1 din Legea nr.263/2010, stagiul de cotizare şi salariile obţinute, iar adeverinţa atestă sporul de vechime şi sporul de condiţii grele.

Pârâta a susţinut că reclamantul nu a dovedit că ar putea beneficia de o recalculare a pensiei şi nici nu a indicat un temei legal în acest sens, iar solicitarea acestuia de eliberare a unei adeverinţe care să cuprindă salarii şi sporuri pentru perioada 01.04.2001 - 02.09.2002 este nefondată în raport de prevederile Legii nr.19/2000, art.10, art.159 alin.1 din Legea nr.263/2010 şi art.1 alin.1 din Decretul nr.92/1976. Astfel, dispoziţiile Legii nr.19/2000 arată ca la calculul punctajelor anuale pentru perioada anterioară datei de 1.04.2001 se au în vedere exclusiv salariile tarifare în cuantumul înregistrat în carnetul de muncă, pentru perioada cuprinsă intre 23.07.1971 - 01.04.1992 baza de calcul la stabilirea pensiei o reprezintă retribuţia tarifară astfel cum a fost înscrisă în carnetul de muncă, fără alte sporuri, iar în perioada cuprinsă între 1.04.1992 - 01.04.2001 baza de calcul o reprezintă salariul de bază/retribuţia tarifară astfel cum a fost înscrisă în carnetul de muncă, la care se adaugă şi sporurile cu caracter permanent.

În concluzie, pârâta a menţionat că şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de reclamant, prin completarea corectă a carnetului de muncă şi prin eliberarea adeverinţei în care sunt înscrise sporurile cu caracter permanent.

Prin sentinţa civilă nr. 2910/24.11.2016 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamantul [...] în contradictoriu cu pârâta S.C. [...] S.A.Constanţa şi a obligat pârâta la eliberarea către reclamant a unei adeverin?e din care să rezulte toate veniturile brute de care acesta a beneficiat în perioada 22.10.1971 - 02.09.2002, cu menţiunea dacă pentru respectivele venituri s-a reţinut şi virat contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte în perioada 22.10.1971 - 02.09.2002, iar în cuprinsul adeverinţei nr. …/16.07.2010 eliberate la cerere, pârâta a menţionat sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat reclamantul pe perioada angajării.

Potrivit art. 40 alin. 2 lit. h) Codul muncii., angajatorul are obligaţia să elibereze, la cerere, „toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului”. De asemenea, art. 34 alin.5 Codul muncii stabileşte că „la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate”.

În speţă, în completarea menţiunilor din carnetul de muncă, pârâta a emis reclamantului adeverinţa nr. …/16.07.2010 privind  doar sporurile de vechime, de condiţii grele şi pentru muncă sistematică peste program obţinute de acesta pe perioada cât a fost salariat, refuzând eliberarea unei adeverinţe care să ateste totalul veniturilor brute obţinute de reclamant, pentru care angajatorul a reţinut şi a virat contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

Or, în condiţiile în care, în privinţa salariului, textele de lege anterior enunţate nu fac nicio distincţie în funcţie de regimul stabilirii pensiilor, angajatorul nu poate refuza eliberarea documentului menţionat doar pe considerente care ţin de aplicarea legislaţiei în materie de securitate socială, obligaţia de eliberare a acestuia revenindu-i în temeiul relaţiilor de muncă, chiar şi atunci când solicitantul este un fost salariat.

În fundamentarea acestei concluzii reţinem că, potrivit art.165 alin.2 din Legea nr. 263/2010, „la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.1, se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare”.

Prin decizia Î.C.C.J. în interesul legii nr.19/2012, obligatorie pentru instanţe potrivit art.3307 alin.4 Cod proc. civ., s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

Aplicarea art. 165 alin.2 din Legea nr. 263/2010 şi a deciziei în interesul legii citate presupune, aşadar, existenţa unor documente care să ateste toate veniturile salariale, pentru care a fost reţinută şi virată contribuţia pentru asigurările sociale de stat. Altfel spus, pentru ca dreptul persoanei asigurate de a i se lua în calcul, la stabilirea sau la recalcularea pensiei, toate aceste venituri, să fie unul efectiv, iar nu unul formal, trebuie concluzionat că, în mod corelativ, unitatea angajatoare are obligaţia de a elibera o adeverinţă din care să rezulte atât salariul brut de care a beneficiat fostul angajat pe durata raporturilor de muncă, cât şi achitarea contribuţiilor de asigurări sociale prin raportare la acest salariul brut.

Angajatorul nefiind chemat să aplice pe fond legislaţia pensiilor, ci doar să elibereze adeverinţe cu respectarea formei prevăzute de lege şi cuprinzând informaţii reale, el nu poate cenzura posibilitatea asiguratului/pensionarului de a-şi valorifica drepturile în raport cu casa teritorială de pensii. Prin urmare, procesul de stabilire a pensiilor fiind străin de atribuţiile sale, pârâta nu are calitatea de a stabili ce venituri sau sporuri obţinute de reclamant în timpul cât a fost angajat se vor lua în calcul de către casa teritorială de pensii, cu atât mai mult cu cât obligaţia de eliberare a adeverinţei are temei legal.

Referitor la celelalte apărări formulate de pârâtă, instanţa mai reţine că, potrivit art.165 alin.1 din Legea nr. 263/2010, „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.”

Această distincţie are ca obiectiv facilitatea preluării de către casele de pensii a datelor din carnetele de muncă, pornind de la realitatea consemnării în acestea a veniturilor nete în perioada 01.07.1977 – 01.01.1991. Aceasta nu înseamnă însă că pentru această perioadă a fost modificat modul de calcul al punctajului anual prevăzut de art.96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică”. O dispoziţie similară a fost prevăzută şi de art.78 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, text la care s-a raportat chiar şi art.2 din OUG nr. 4/2005 în vederea recalculării pensiilor stabilite până la 1.04.2001, în baza Legii nr. 3/1977.

Astfel, la calcularea punctajului lunar şi apoi anual şi mediu anual, în aplicarea principiului contributivităţii, se porneşte întotdeauna, în principiu, de la venitul brut, pentru că asupra acestuia a fost calculată contribuţia la fondul de asigurări sociale de stat.

Pentru perioada 01.07.1977 – 01.01.1991, reflectată în carnetele de muncă sub forma veniturilor nete, legiuitorul a prevăzut la art.165 alin.1 din Legea nr. 263/2010 un mecanism de informare a destinatarilor legii în scopul de a se evita un eventual refuz de valorificare a datelor privind veniturile nete înscrise în carnetele de muncă, fără însă ca prin aceasta să se ajungă la trunchierea principiului contributivităţii şi la diminuarea nejustificată a punctajelor lunare.

Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut, cu titlu excepţional pentru perioada amintită, obligaţia caselor de pensii de a calcula punctajele lunare pornind de la veniturile nete înscrise în carnete de muncă, însă cu respectarea şi în acest caz a art. 96 alin.2 din lege, ceea ce presupune în acest caz raportarea veniturilor nete realizate la venitul mediu net, punctajul lunar fiind acelaşi cu cel rezultat din determinarea pe baza veniturilor nete a celor brute, urmată de efectuarea raportului prevăzut de acest text de lege dintre veniturile brute şi câştigul salarial mediu brut lunar.

Un argument suplimentar în acest sens este şi că în Anexa nr.7 a Legii nr. 263/2010 sunt prevăzute salariile medii anuale atât brute, cât şi nete. Or menţionarea inclusiv a salariilor medii brute dovedeşte că legiuitorul nu a intenţionat să excludă raportarea veniturilor brute realizate la salariile medii brute, potrivit art.96 alin.2 din Legea nr. 263/2010, ci doar să faciliteze calculul punctajelor lunare atunci când singurele date disponibile cuprind veniturile nete, caz în care raportarea acestora se face la salariile medii nete.

În concluzie, utilizarea la stabilirea punctajelor lunare a veniturilor nete realizate în perioada 01.07.1977 – 01.01.1991 presupune preluarea datelor corespunzătoare din carnetele de muncă, dar aceasta nu împiedică utilizarea veniturilor brute odată ce acestea sunt cunoscute, cum se întâmplă în cazul în care pensionarul este în măsură să prezinte o adeverinţă din care să rezulte aceste venituri brute.

În aceste condiţii, instanţa a admis acţiunea aşa cum a fost formulată, apreciind că este pe deplin justificat demersul reclamantului de a-i fi comunicat totalul veniturilor brute de care a beneficiat în perioada 22.10.1971 - 02.09.2002 (venituri care includ toate drepturile salariale, sporurile de orice natură, indemnizaţiile, orele suplimentare efectuate) şi pentru care a fost reţinută şi virată contribuţia pentru asigurările sociale de stat. O asemenea menţiune este absolut necesară, în condiţiile în care veniturile brute nu constituie prin ele însele elemente de calcul al punctajului mediu anual, în baza dispoziţiilor Legii nr. 263/2010, dobândind acest caracter numai în măsura în care angajatorul confirmă reţinerea şi achitarea contribuţiilor de asigurări sociale prin raportare la respectivele venituri.

În termen legal, împotriva sentinţei civile nr. 2910/24.11.2016 a Tribunalului Constanţa a formulat apel pârâta S.C. [...] Constanţa S.A.

În motivarea apelului său, apelanta pârâtă a arătat că angajatorul are obligaţia să elibereze acele documente în forma şi conţinutul prevăzut de lege, în vederea calculării pensiei, respectiv carnetul de muncă din care să rezulte salariile şi sporurile cu caracter permanent, precum şi adeverinţe pentru perioadele care nu se regăsesc în carnetul de muncă din care să rezulte numai sporurile cu caracter permanent.

Mai arată că reclamantul nu a făcut dovada, cu probe, că ar putea beneficia de o recalculare a pensiei şi nici nu a indicat un temei legal în acest sens.

În ceea ca priveşte obligaţia angajatorului de a elibera documentele necesare vechimii în muncă apelanta precizează că, potrivit dispoziţiilor art. 279 din Codul Muncii, modificat prin O.U.G. nr.146/2008  „vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă”.

Susţine apelanta pârâtă că, societatea i-a eliberat reclamantului la momentul încetării raporturilor juridice de muncă carnetul de muncă întocmit şi completat în conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/1976, precum şi adeverinţa din care rezultă sporurile cu caracter permanent, pentru perioada neînscrisă în carnetul de munca, care întruneşte condiţiile cumulative ale legii pentru a fi luate în calcul la baza pensiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 124 (1) din H.G. nr.257/2011 - " în situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, pentru perioadele menţionate la art. 16 lit. a) din legea pensiilor, acestea vor cuprinde obligatoriu cel puţin următoarele elemente: .... f) salariul tarifar de încadrare”.

Relevantă este şi Legea nr.10/1972, Codul Muncii al Republicii Socialiste România, în care se arată la art.74 că remunerarea persoanelor încadrate în muncă se face prin "salariu tarifar de încadrare”.

Mai susţine apelanta pârâtă că, raportat la cele mai sus arătate, reclamantul nu a beneficiat de alte salarii/sporuri cu caracter permanent altele decât cele evidenţiate în carnetul de munca şi în adeverinţele eliberate de angajator.

Referitor la perioada ulterioară datei pe 1 aprilie 2001, apelanta pârâtă arată că pentru perioada 01.04.2001 - 02.09.2001, reclamantul a făcut dovada venitului brut lunar realizat cu declaraţiile, angajatorul depunând lunar aceste declaraţii în vederea luării în calcul la baza pensiei.

Apelanta pârâtă arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi cu aplicarea greşită a legii. Documentele emise de angajator în vederea întocmirii dosarului de pensionare au un regim bine definit în privinţa emiterii lor, al conţinutului, cât şi a valorificării ulterioare in calculul drepturilor de pensie.

Instanţa de fond nu face distincţie între "venit net/brut" şi "salariu brut/net”.  Reclamantul a solicitat prin acţiunea formulată "salariile brute”, iar instanţa de fond a dispus societăţii eliberarea “tuturor veniturilor brute”.

Apreciază că raportat la răspunderea pe care o are în virtutea legii, [...] SA nu poate elibera decât acele documente cu utilitate practică la stabilirea pensiei, lucru pe care l-a făcut deja prin eliberarea carnetului de muncă şi adeverinţa din care rezultă sporurile cu caracter permanent.

În toata perioada în care reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii pârâte, relaţiile de muncă s-au desfăşurat sub imperiul Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, în conformitate cu care, datele privind activitatea depusă de acesta în baza contractelor individuale de munca s-au înscris în carnetul de muncă  - şi  al Legii nr.10/1970 - Codul Muncii.

Potrivit art.1 din Decretul nr. 92/1976, act în vigoare la momentul încetării raporturilor juridice de muncă şi întocmirea dosarului de pensionare, „carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi societate, vechimea în funcţie, meserie şi specialitate, timpul lucrat...” . Codul Muncii - Legea nr. 10/1972 precizează la art.187 că dispoziţiile codului se întregesc cu celelalte dispoziţii ale legislaţiei muncii.

Sintagma „venit”" se utilizează pentru prima dată în legislaţie ca fiind luat în calcul la pensie începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi se aplică pentru perioada de după 01.04.2001, adică  ”la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada cuprinsa între 1 APRILIE 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, aşa cum acesta a fost înscris în declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, sau după caz, în declaraţia de asigurare sau în contractul de asigurare”.

Consideră că acţiunea reclamantului este nefondată, instanţa de control judiciar urmând să aibă în vedere faptul că în procesul de calculare a pensiilor legea este cea care a stabilit o modalitate unitară de calculare, după cum legea a fost şi cea care a stabilit de-a lungul vremii cum se înscriau salariile în carnetul de muncă.

În ceea ce priveşte obligaţia angajatorului de a elibera documentele necesare stabilirii vechimii în muncă, apelanta pârâtă precizează că în conformitate cu prevederile art. 279 din Codul Muncii, modificat prin O.U.G. nr. 148/2008, „vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă".

De asemenea, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 257/2011 dovedirea stagiilor de cotizare se face cu carnetul de muncă, completat potrivit Decretului nr. 92/1976, care cuprinde exclusiv salariile tarifare brute/nete şi adeverinţe din care să rezulte sporurile cu caracter permanent pentru perioadele care nu sunt înscrise în carnetul de muncă.

Pentru considerentele expuse mai sus şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei, solicită admiterea apelului cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată.

Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 166 din Legea nr. 263/2010 la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, aşa cum acesta a fost înscris în declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declaraţia de asigurare sau în contractul de asigurare socială.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din acelaşi act normativ, persoanele fizice şi juridice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. I şi II, denumite în continuare angajatori, instituţiile care efectuează plata drepturilor de şomaj pentru şomerii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. III, precum şi instituţiile care efectuează plata drepturilor pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. V sunt obligate să întocmească şi să depună declaraţia nominală de asigurare.

Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, în situaţia în care se constată erori în cuprinsul declaraţiilor prevăzute la alin. (1), indiferent de cauzele producerii acestora, şi/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare şi punctajul mediu anual ale asiguratului, persoanele juridice sau fizice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să întocmească şi să depună o declaraţie nominală de asigurare rectificativă.

Prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 263/2010 se prevede că în situaţiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1) şi (2), derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declaraţia nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare şi a punctajului anual, pot fi valorificate şi alte acte doveditoare, întocmite în condiţiile legii.

Atât timp cât nu s-a făcut dovada existenţei unei astfel de ipoteze reglementată prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, punctajul lunar pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 se stabileşte numai pe baza declaraţiilor nominale de asigurare emise de angajator, în funcţie de veniturile pentru care s-au achitat contribuţiile de asigurări sociale.

În ceea ce priveşte celelalte critici aduse sentinţei apelate, Curtea a apreciat că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Pârâta a emis reclamantului adeverinţa nr. …/16.07.2010 privind sporurile de vechime, condiţii grele şi pentru muncă sistematică peste program obţinute de acesta pe perioada cât a fost salariat, refuzând eliberarea unei adeverinţe care să ateste veniturile brute obţinute de salariat, pentru care angajatorul a reţinut şi virat contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010: „la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare”.

Prin decizia în interesul legii nr. 19/2012 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/ angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

Pentru aplicarea deciziei în interesul legii este necesară existenţa unor documente care să ateste toate veniturile salariale pentru care a fost reţinută şi virată contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

Angajatorul nu poate cenzura dreptul pensionarului de a-şi valorifica anumite drepturi în raport cu casa teritorială de pensii.

De altfel, nu este de competenţa angajatorului să analizeze care venituri pot fi sau nu luate în considerare în calcul la stabilirea şi recalcularea pensiei.

La calcularea punctajului lunar şi apoi anual şi mediu-anual în aplicarea principiului contributivităţii, se porneşte, întotdeauna, în principiu de la venitul brut pentru că asupra acestuia a fost calculată contribuţia la fondul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Dispoziţiile art. 165 alin. 1 din acelaşi act normativ au fost prevăzute pentru facilitarea preluării către casele de pensii a datelor din carnetele de muncă, pornind de la realitatea consemnării în acestea a veniturilor nete în perioada 01.07.1977 - 01.01.1991, dar acestea nu împiedică utilizarea veniturilor brute odată ce acestea sunt cunoscute potrivit regulii instituite de art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul formulat şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul respingerii cererii de eliberare a adeverinţei privind veniturile brute aferente perioadei 01.04.2001 - 02.09.2002 ca nefondate.