Pensii

Sentinţă civilă 88 din 14.06.2018


Contestaţie privind decizia de pensie militară de stat pentru limită de vârstă acordată în temeiul Legii 223/2015 ca urmare a neacordării indexării de 5,25% prevăzută de OUG 99/2016 pentru anul 2017.

Începând cu data de 07.08.2017, art.59 din Legea 223/2015 a fost modificat de art.VII pct.2 din OUG 59/2017, nemai existând temei de drept pentru acordarea acestui spor al pensiei pentru persoanele a căror drepturi de pensie s-au deschis în cursul anului.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 14.06.2018

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 26.01.2018 şi înregistrată sub nr. 178/101/2018 contestatorul B. I. a chemat în judecată în calitate de pârâtă C. de P. S. a MAI solicitând anularea hotărârii nr. 16455/18.12.2017 emisă de  Comisia de Contestaţii precum şi anularea deciziei de pensie nr.198407/03.11.2017 emisă de C. de P. S. a MAI privind acordarea pensiei militare de stat prevăzută de Legea 223/2015.

În fapt, a arătat că a fost încadrat militar în cadrul Penitenciarului D. T. S., iar în anul 2017 a îndeplinit condiţiile de pensionare conform Legii 223/2015 formulând în acest sens cerere de pensionare la data de 01.09.2017.

A susţinut că, la data de 03.11.2017 a fost emisă decizia de pensionare nr.198407, decizie pe care a contestat-o în termen legal la Comisia de Contestaţii întrucât, la calculul pensiei nu au fost avute în vedere prevederile art.59 din Legea 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie, respectiv indexarea cu 5,25% prevăzută pentru anul 2017.

Prin hotărârea nr.16455/18.12.2017 i-a fost respinsă contestaţia cu motivarea că, majorarea respectivă nu poate fi aplicată ca urmare intervenirii OUG 59/2017 care a modificat art.59 din Legea 223/2015.

A mai susţinut că, având în vedere că, deschiderea dreptului la pensie a fost la data de 01.09.2017, data formulării cererii de pensionare, îi sunt aplicabile dispoziţiile în vigoare la acea dată, respectiv art.59 din Legea 223/2015, dispoziţie care prevede indexarea de 5,25%, drepturile de pensie fiindu-i incorect calculate.

În susţinerea celor arătate a depus la dosar în copie hotărârea Comisiei de Contestaţii nr.16455/18.12.2017.

Pârâta C. de P. S. a MAI a formulat şi depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A arătat că, potrivit art.12 alin.2 din OUG nr.99/2016, în anul 2017, pensiile reglementate de Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5,25%, potrivit art.59 alin.1 .

Astfel, acordarea sporului de 5,25%, prevăzut de OUG 99/2016, viza şi persoanele ale căror drepturi de pensie se deschideau în cursul anului, dar numai ca urmare a menţiunilor prevăzute de art.59 alin.5 din Legea 223/2015, potrivit căruia, „prevederile alin.1 se aplică şi drepturilor de pensie deschise în cursul anului”.

Ulterior, art.59 din Legea 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de art. VII pct.2 din OUG 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Potrivit art. VII pct.2 din OUG 59/2017, art.59 se modifică, „cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 01 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică, iar dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată”.

Astfel, începând cu data de 07.08.2017, prin modificarea art.59 nu mai există temei de drept pentru acordarea acestui spor al pensiei pentru persoanele a căror drepturi de pensie s-au deschis în cursul anului, cum este situaţia contestatorului.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor OUG 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, pârâta a menţionat că, raportat la data la care s-au stabilit drepturile de pensie pentru contestator, respectiv 01.09.2017, dispoziţiile din actul normativ invocat au devenit inaplicabile prin intrarea în vigoare a OUG 59/2017, care au modificat art.59 în aşa fel încât alin.5 al acestui articol nu mai există.

În acest sens, majorarea de 5,25% nu se mai aplică pensionarilor care au trecut în rezervă ori le-au încetat raporturile de serviciu cu unitatea după data de 07.08.2017, moment de la care au intrat în vigoare prevederile art. VII pct.2 din OUG 59/2017, care modifică art.59 din Legea 223/2015.

În susţinerea celor arătate a depus la dosar în copie: hotărârea nr.16455/18.12.2017 emisă de Comisia  de Contestaţii Pensii  din cadrul M. A. I., contestaţia înregistrată sub nr.5167162/13.11.2017, Decizia nr.198407/30.10.2017, Nota de prezentare a contestaţiei împotriva deciziei de pensionare nr.198407/03.11.2017, statul de plată nr.77613/04.11.2017, adresa nr.729261/03.11.2017Decizia nr.198407/23.11.2017, buletin de calcul – Legea nr.223/2015, adresa nr.51145/DMRU 13.09.2017, cerere privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, fişa de pensie din data de 07.09.2017, Adeverinţa nr. 42121/07.09.2017, certificat de naştere, cartea de identitate contestator, Atestat prin ordinul nr3759/C/06.11.2015, Adeverinţa nr.CR 336/17.08.2017 şi Adeverinţa nr.151024/31.08.2017.

Pentru termenul din data de 05.04.2018 contestatorul a formulat şi depus la dosar precizare de acţiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă Comisia de Contestaţii Pensii din cadrul MAI.

M. A. I. a formulat şi depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive susţinând că, atribuţiile instituţiei sunt strict reglementate  în cuprinsul OUG 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea MAI, cu modificările şi completările ulterioare,  fără însă a se număra activităţi legate de stabilirea şi plata drepturilor de pensie.

A arătat că, potrivit prevederilor art.61 alin.6 din Legea 223/2015 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea şi plata drepturilor de pensie reprezintă atributul exclusiv al caselor de pensii sectoriale.

De asemenea, potrivit art.85 din acelaşi act normativ, C. de P. S. se înfiinţează în subordinea sau în cadrul MAN, MAI şi SRI, după caz, ca structuri cu personalitate juridică şi sunt succesoare de drept ale caselor de pensii sectoriale din MAN, MAI şi SRI.

Mai mult decât atât, instituţia nu are ca atribuţii stabilirea şi plata drepturilor de pensie, atribuţii specifice conferite de lege în acest sens are C. de P. S. a MAI.

La termenul din data de 10.05.2018, contestatorul a înţeles să renunţe la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.VII din OUG 59/2017 invocată oral de apărător la termenul din data de 26.04.2018 şi prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a luat act de renunţarea contestatorului la această excepţie.

La data de 21.05.2018 pârâta C. de P. S. a MAI a depus la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de instanţă, respectiv documentaţia de la baza Hotărârii nr.16455/18.12.2017 emisă de Comisia de Contestaţii Pensii din cadrul MAI  şi de la baza deciziei nr.198407/03.11.2017.

Contestatorul a formulat şi depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea contestaţiei, anularea hotărârii comisiei de contestaţii nr.16455/18.12.2017, anularea deciziei nr.198407/03.11.2017 şi obligarea pârâtelor la stabilirea drepturilor de pensie prin aplicarea majorării de 5,25% prevăzută de art.59 alin.1 din Legea 223/2015 raportat la art.12 alin.2 din OUG 99/2016.

Analizând actele  dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:

Contestatorul B. I. este beneficiarul pensiei militare de stat pentru limită de vârstă potrivit deciziei nr.198407/30.10.2017 emisă de C. de P. S. a MAI, drept ce i-a fost acordat în temeiul Legii nr.223/2015 începând cu data de 01.09.2017, cu un cuantum al pensie de 4302 lei.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestaţie înregistrată la C. de P. S. a MAI sub nr.5167/62/13.11.2017 apreciind-o ca netemeinică şi nelegală ca urmare a neacordării indexării de 5,25% aferentă anului 2017.

 Prin hotărârea nr.16455/18.12.2017 Comisia de Contestaţii din cadrul MAI a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr.198407/03.11.2017.

Prin cererea dedusă judecăţii contestatorul a înţeles să conteste hotărârea nr.16455/18.12.2017  emisă de Comisia de Contestaţii din cadrul MAI precum şi decizia nr.198407/03.11.2017 fiind nemulţumit de faptul că pensia militară nu a fost majorată cu indexarea de 5,25% prevăzută pentru anul 2017.

În raport de prevederile art.59 din Legea 223/2015, cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de I. N. de S.. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.

La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei aşa cum prevede art.60 din Legea 223/2015.

Potrivit  art.12 alin (2) din OUG 99/2016, în anul 2017, pensiile reglementate de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5,25%, potrivit art. 59 alin. (1) din actul normativ menţionat.

Astfel, acordarea sporului de 5.25% prevăzut de OUG 99/2016 vizează şi persoanele ale căror drepturi de pensie se deschideau în cursul anului, dar numai ca urmare a menţiunilor prevăzute de art.59 alin.5 din Legea 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, prevederile alin.1 se aplică şi drepturilor de pensie deschise în cursul anului.

Ulterior, prevederile art.59 din Legea 223/22015, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat de prevederile art.VII pct.2 din OUG 59/2017, potrivit cărora,  cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de I. N. de S., iar dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată."

De asemenea, modificarea art.59 din Legea 223/2015 de art.VII pct.2 din OUG 59/2017, produce efecte asupra persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 07.08.2017, data intrării în vigoare a OUG 59/2017, în sensul că, majorarea de 5.25% expres prevăzută de art.12 alin.2 din OUG 99/2016, nu se mai aplică după această dată.

Raportând prevederile legale mai sus menţionate la data acordării pensiei militare de stat pentru limită de vârstă, respectiv 01.09.2017, instanţa constată neîntemeiată acţiunea reclamantului şi pe cale de consecinţă urmează a o respinge.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M. A. I., instanţa urmează a o respinge întrucât,  M. A. I. este instituţia în subordinea căreia  se înfiinţează  casele sectoriale de pensii aşa cum prevăd dispoziţiile  art. 85 (1) din Legea 223/2015 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările şi completările ulterioare.

Această hotărăre a rămas definitivă prin neapelare.