1.Clauza leonină în contractul de asociere în participaţiune, disimularea unei chirie sub forma cotei minime de beneficii

Conform art 1953 alin 5 cod civil „orice clauză care stabileşte un nivel minim de beneficii garantat pentru unul sau unii dintre asociaţi este considerată necsrisă”. Acest articol interzice clauza leonină care este, conform definiţiei, „clauza din contractul de societate  prin care unul dintre asociaţi îşi stipulează totalitatea câştigurilor sau prin care se stabileşte ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie absolviți de pierderi.” Clauza reputată ca nescrisă nu produce efecte juridice, legiuitorul stabilind că ea este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale aplicabile, întocmai ca şi clauza lovită de nulitate parţială. Considerarea unei clauze ca nescrisă poate fi privită atât ca o sancţiune, cât şi ca un remediu contractual. Dacă pornim de la faptul că efectul său, stabilit de art. 1255 alin. (2) şi (3) Cod civil, care constă în înlocuirea de drept a clauzei cu dispoziţiile legale aplicabile, este evident faptul că prin considerarea clauzei ca nescrisă se urmăreşte evitarea nesocotirii legii. Prin urmare, ea pare, la prima vedere, o sancţiune îndreptată împotriva părţii sau părţilor dintr-un contract care încalcă o normă imperativă, stipulând în contract o clauză ilicită. Astfel, considerarea ca nescrisă a unei clauze este o sancţiune, dar în acelaşi timp şi un remediu, cele două noţiuni nefiind neapărat contradictorii, deoarece instituţia poate fi privită ca o sancţiune din punct de vedere al necesităţii respectării legii şi ca un remediu din punct de vedere al necesităţii salvării contractului. Efectul clauzei nescrise se produce de drept, deci considerarea ca nescrisă a clauzei operează de drept, ceea ce face insignifiantă voinţa părţilor contractante cu privire la acest aspect.

Asupra apelului civil de faţă, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 01.11.2016 sub nr. 29756/212/2016, reclamanta LIGA LUPTĂTORILOR, RĂNIŢILOR ŞI URMAŞILOR EROILOR MARTIRI ÎN REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989-CONSTANŢA a chemat în judecată pârâta SC EASY OPTIC SRL, solicitând instanţei ca prin  hotărârea ce o va pronunţa să constate pactul comisoriu convenit de către părţi în Contractul de asociere în participaţiune nr. 3/14.07.2014, modificat prin Actul adiţional nr. 1/25.04.2015, să oblige pârâta la plata sumei de 12.500 lei reprezentând contravaloare facturi emise în baza contractului mai sus menţionat şi la plata sumei de 136,69 lei, reprezentând contravaloarea consumului de energie electrică efectuat până la data de 01.04.2016. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că, între părţi, s-a încheiat Contractul de asociere în participaţiune nr. 3/14.07.2014, modificat prin Actul adiţional nr. 1/25.04.2015.

Conform art. 2 din Contract, modificat ulterior la data de 25.04.2015 prin act adiţional, pârâta s-a obligat să plătească reclamantei suma de 2.500 lei lunar pentru faptul că se folosea de spaţiul pe care i l-a pus l-a dispoziţie pentru desfăşurarea activităţii de comerţ, precum şi să achite toate cheltuielile ce decurgeau din utilizarea spaţiului, (apă, curent electric, energie termică).

Din luna octombrie 2015, pârâta nu a mai achitat sumele pe care s-a obligat să le achite prin contract, iar începând cu anul 216, pârâta nu a mai achitat nici cheltuielile care rezultau din folosinţa spaţiului.

Prin Adresa nr. 8/20.02.2016 reclamanta a notificat pârâta cu privire la rezilierea contractului ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către pârâtă.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriul pârâtei.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă prin note de şedinţă a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii, motivat de faptul că chiria solicitată este de fapt beneficiul unei părţi din contractul de asociere în participaţiune şi care reprezintă un venit minim garantat în favoarea reclamantei. Au fost astfel invocate disp  art 1953 alin 5 cod civil conform cărora „orice clauză care stabileşte un venit minim garantat de beneficii pentru unul sau mai mulţi dintre asociaţi este considerată nescrisă, motiv pentru care clauza prin care s-a stabilit în favoarea reclamantei un venit minim garantat de 2500 lei trebuie considerată ca fiind nescrisă.

În cursul cercetării judecătorești a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisurile de la dosar, a fost încuviinţată proba cu interogatoriul pârâtei, însă faţă de lipsa răspunsului la interogatoriu, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 358 cod pr. civ.

Prin sentinţa civilă nr 4951 din data de 25.04.2017 Judecătoria Constanţa a admis cererea de chemare în judecată, a constatat rezilierea Contractului de asociere în participaţiune nr. 3/14.07.2014, modificat prin Actul adiţional nr. 1/24.04.2015, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 12.500 lei, reprezentând contravaloare facturi, precum şi suma de 136,9 lei, reprezentând contravaloarea consumului de energie electrică efectuat până la data de 01.04.2016 lei şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 3.056,83 lei reprezentând cheltuieli de judecată (2.056,83 lei-taxă judiciară de timbre şi 1.000 lei onorariu de avocat).

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat că „În fapt, la data 14.07.2014, părţile au încheiat Contractul de asociere în participaţiune nr. 3/14.07.2014, modificat prin Actul adiţional nr. 1/25.04.2015, în temeiul căruia părţile au convenit să colaboreze în vederea desfăşurării de comerţ cu amănuntul în spaţiul deţinut de reclamantă, situat în municipiul Constanţa, str. Cuza Vodă nr. 28. Conform art. 2 din contract, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 1/1/25.04.2015, pârâta se obliga să plătească reclamantei suma de 2.500 lei lunar.

De asemenea, pârâta s-a obligat ca pe toată perioada contractului, cheltuielile ce decurgeau din utilizarea spaţiului, (apă, curent electric, energie termică).

Potrivit art. 1270 Cod civ. „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, text de lege care dincolo de a fi o metaforă încorporează un principiu de bază al materiei contractuale, şi anume forţa obligatorie a contractelor.

În baza acestei reguli de drept instanţa apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată.

Din punct de vedere probatoriu, instanţa reţine că în materie contractuală sarcina probei este împărţită între creditor şi debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existenţa convenţie, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 1469 C.civ. şi urm. sau un alt mod de stingere a obligaţiilor recunoscut de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligaţiilor conţinute de contract, conform art. 1516 C.civ.

Factura comercială reprezintă un înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea unei operaţiuni comerciale, ceea ce înseamnă că face dovadă împotriva emitentului şi în favoarea destinatarului.

În situaţia în care factura este acceptată de către destinatar, atunci aceasta face dovada şi în favoarea emitentului.  Acceptarea, fie că este expresă, fie că este tacită, reprezintă un act juridic care obligă pe comerciantul acceptant la plată, ceea ce înseamnă că acceptarea facturii trebuie să fie manifestarea voinţei persoanei care angajează comerciantul din punct de vedere juridic în raporturile cu terţii.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv contractul încheiat între părţi şi facturile fiscale seria L nr. 39/02.11.2015, 40/02.12.2016, 41/04.01.216, 42/01.02.2016, 43/01.03.2016, însuşite de pârâtă prin semnare, instanţa reţine că pârâta datorează suma de 12.500 lei. De asemenea, instanţa reţine că pârâta a datorează către reclamantă şi suma de 136,69 lei, reprezentând contravaloarea consumului de energie electrică efectuat până la data de 01.04.2016 lei.

În ceea ce priveşte rezilierea Contractului de asociere în participaţiune nr. 3/14.07.2014, modificat prin Actul adiţional nr. 1/24.04.2015, instanţa urmează să analizeze condiţiile rezoluţiunii, conform art. 1550-1554 Cod civil, respectiv dacă există o neexecutare totală sau parţială, dar suficient de importantă a contractului şi din culpa cărei părţi se datorează neexecutarea.

Reţinând că pârâta a fost cea care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a executa Contractul de asociere în participaţiune nr. 3/14.07.2014, modificat prin Actul adiţional nr. 1/25.04.2015, iar reclamanta a procedat la Notificarea cu privire la rezilierea contractului prin Adresa nr. 08/20.02.2016, conform pactului comisoriu prevăzut la art. 4 din contractul încheiat între părţi, instanţa, în baza art. 1552 Cod civil, va constata rezilierea Contractului de asociere în participaţiune nr. 3/14.07.2014, modificat prin Actul adiţional nr. 1/24.04.2015

Având în vedere dispoziţiile art. 453 C.pr.civ., privind culpa procesuală în declanşarea prezentului litigiu,  pârâta va fi obligată şi  la plata sumei de 3.056,83 lei reprezentând cheltuieli de judecată (2.056,83 lei-taxă judiciară de timbre şi 1.000 lei onorariu de avocat)”.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, apelanta SC Easy Optic SRL, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței şi respingerea cererii de chemare în judecată. S-a menţionat faptul că între părţi a fost încheiat un contract de asociere în participaţiune supus dispoziţiilor noului cod civil, reglementat de disp  art 1949-1954 cod civil, texte care ar fi trebuit să reprezinte temeiul de drept al acţiuni, iar nu cum greşit  a reţinut instanţa de fond dispoziţiile generale care reglementează răspunderea civilă contractuală.

chiria solicitată este de fapt beneficiul unei părţi din contractul de asociere în participaţiune şi care reprezintă un venit minim garantat în favoarea reclamantei. Au fost astfel invocate disp.  art. 1953 alin. 5 cod civil conform cărora „orice clauză care stabileşte un venit minim garantat de beneficii pentru unul sau mai mulţi dintre asociaţi este considerată nescrisă, motiv pentru care clauza prin care s-a stabilit în favoarea reclamantei un venit minim garantat de 2500 lei trebuie considerată ca fiind nescrisă. Având în vedere că societatea apelantă nu a înregistrat profit nu este datorat nici un beneficiu sub formă de chirie societăţii intimate.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că cele menţionate în cererea de apel sunt lipsite de temei. Au fost reluate susţinerile din cererea de chemare în judecată.

Apelanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri pentru a dovedi faptul că nu a realizat profit în anii 2015 şi 2016, probe încuviinţate de instanţă ca utile pentru justa soluţionare a cauzei.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate şi faţă de disp.  art. 480 cod proc civ, instanţa constată că cererea de apel este întemeiată, pentru următoarele considerente;

Prin cererea de apel, apelanta SC Easy Optic SRL a solicitat schimbarea în tot a sentinţei apelate şi respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, însă prin motivele de apel a înţeles să critice soluţia primei instanţe doar în ceea ce priveşte suma de 12.500 lei, contravaloarea chiriei lunare, fără a fi formulate critici cu privire la celelalte capete de cerere referitoare la contravaloarea utilităţilor şi la rezilierea contractului. Prin urmare, conform art 478 alin 2 cod proc civ, care prevede că limitele cererii de apel sunt cele stabilite de apelant prin cererea de apel, instanţa va analiza cauza doar în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 12.500 lei, contravaloarea chiriei lunare.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei apelante la plata sumei de 12500 lei, cota minimă de participare la profit, instanţa de apel a reţinut că motivele de apel formulate de către apelanta pârâtă sunt întemeiate.

Din actele dosarului reiese că între părţi a fost încheiat un contract de asociere în participaţiune  public privat cu nr 3 din 14.07.2014, având ca obiect asocierea părţilor în vederea desfăşurării de comerţ cu amănuntul în spaţiul deţinut de intimata Liga Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri în Revoluţia din Decembrie 1989, Constanţa, care a contribuit în cadrul asocierii acest spaţiu, iar asociatul secund a contribuit cu întreţinerea şi exploatarea obiectivului în vederea desfăşurării activităţii.

Potrivit convenţiei părţilor, profitul net va fi împărţit în felul următor partea 2, adică apelanta Easy Optic SRL de 90 %, iar partea 1, adică Liga Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri în Revoluţia din Decembrie 1989, Constanţa 10 %, dar nu mai puţin de echivalentul a 450 euro pe lună, plătiţi anticipat în data de 01 a fiecărei luni pentru luna în curs pentru perioada 1.08.2014-31.03.2015, iar după această perioadă nu mai puţin de 500 euro pe lună, plătiţi anticipat în data de 01 a fiecărei luni pentru luna în curs. Prin actul adiţional nr 1 la contractul de asociere în participaţiune s-a stabilit că profitul net va fi împărţit în felul următor partea 2, adică apelanta Easy Optic SRL de 90 %, iar partea 1, adică Liga Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri în Revoluţia din Decembrie 1989, Constanţa 10 %, dar nu mai puţin de echivalentul a 450 euro pe lună, plătiţi anticipat în data de 01 a fiecărei luni pentru luna în curs.

Instanţa a constatat întemeiate apărările referitoare la natura clauzei care instituie o cotă minimă de participare la profit, ca fiind o clauză leonină. Conform art. 2 din contractul de asociere în participaţiune, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional, asociatul secund, apelanta din prezenta cauză se obligă să achite lunar către asociatul prim cota minimă de participare în sumă de 2500 lei. Rezultă astfel că în beneficiul reclamantei pârâte este stabilită o cotă minimă de participare, de 2500 lei lunar, care aşa cum a afirmat intimata reclamantă disimulează de fapt o chirie lunară pentru spaţiul adus ca aport de intimată, deşi perceperea unei astfel de chirii nu este compatibilă cu natura contractului de asociere în participaţiune. Obiectul prezentei cauze poartă exact asupra acestei cote minime, deşi aşa cum am arătat un act adiţional prin care să fie stabilită nu a fost încheiat.

Din analiza acestui text reiese că prin aceste clauze s-a stabilit că indiferent de rezultatul exerciţiului financiar, in sensul existenţei sau nu a profitului ori a unei pierderi, asociatul prim, şi anume reclamanta intimată va primi o cotă minimă de profit, evitând astfel participarea la pierderi. Cu alte cuvinte, chiar şi în ipoteza în care asocierea înregistrează pierderi, reclamanta intimată va avea dreptul la o anumită sumă stabilită în funcţie de valoarea chiriei ce ar putea fi percepută pentru închirierea imobilului, evitând astfel suportarea pierderilor. Concluzionând, prin stabilirea obligaţiei apelantei de plată către intimata reclamantă a unei cote minime de participare la profit, reclamanta intimată este exclusă de la participarea la pierderi, prin aceea că lunar va primi o cotă de profit, chiar şi în anii în care asocierea înregistrează pierderi.

Conform art 1953 alin 5 cod civil „orice clauză care stabileşte un nivel minim de beneficii garantat pentru unul sau unii dintre asociaţi este considerată necsrisă”. Acest articol interzice clauza leonină care este, conform definiţiei, „clauza din contractul de societate  prin care unul dintre asociaţi îşi stipulează totalitatea câştigurilor sau prin care se stabileşte ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie absolviți de pierderi.” Clauza reputată ca nescrisă nu produce efecte juridice, legiuitorul stabilind că ea este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale aplicabile, întocmai ca şi clauza lovită de nulitate parţială. Considerarea unei clauze ca nescrisă poate fi privită atât ca o sancţiune, cât şi ca un remediu contractual. Dacă pornim de la faptul că efectul său, stabilit de art. 1255 alin. (2) şi (3) Cod civil, care constă în înlocuirea de drept a clauzei cu dispoziţiile legale aplicabile, este evident faptul că prin considerarea clauzei ca nescrisă se urmăreşte evitarea nesocotirii legii. Prin urmare, ea pare, la prima vedere, o sancţiune îndreptată împotriva părţii sau părţilor dintr-un contract care încalcă o normă imperativă, stipulând în contract o clauză ilicită. Astfel, considerarea ca nescrisă a unei clauze este o sancţiune, dar în acelaşi timp şi un remediu, cele două noţiuni nefiind neapărat contradictorii, deoarece instituţia poate fi privită ca o sancţiune din punct de vedere al necesităţii respectării legii şi ca un remediu din punct de vedere al necesităţii salvării contractului. Efectul clauzei nescrise se produce de drept, deci considerarea ca nescrisă a clauzei operează de drept, ceea ce face insignifiantă voinţa părţilor contractante cu privire la acest aspect.

Faţă de aceste considerente, având în vedere prevederile art 1953 alin 5 cod civil şi stipularea de către părţi a unei cote minime de participare la profit, instanţa constatată că ne aflăm în prezenţa unei clauze leonine, care este considerată nescrisă. Având în vedere consecinţele juridice ale sancţiunii de a considera o clauză ca nescrisă, care conduc la inaplicabilitatea clauzei respective şi lipsirea sa de efecte juridice, instanţa constată că reclamanta nu este îndreptăţită să formuleze vreo pretenţie împotriva apelantei pârâte în temeiul clauzei prev de art 2 din contractul de asociere în participaţiune, aşa cum a fost modificat prin actul adiional. Altfel spus, în temeiul clauzei nescrise în beneficiul reclamantei nu a luat naştere nici un drept care să poată fi valorificat pe calea unei acţiuni în justiţie, din moment ce aceasta este considerată ca nescrisă, adică inexistentă. Rezultă astfel că primul capăt de cerere din acţiunea reclamantei este nefondat, el fiind întemeiat pe o clauză lovită de sancţiunea de  a fi considerată nescrisă ca urmare a încălcării unor prevederi legale.

Dând eficienţă acestor considerente, instanţa va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa apelată, dispunând admiterea în parte a acţiunii şi respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 12500 lei, debit, menţinând soluția dată cu privire la capetele de cerere referitoare la reziliere şi obligarea la plata sumei de 136,9 lei.

Având în vedere admiterea parţială a cererii de chemare în judecată, instanţa va obliga pe pârâtă la plata sumei de 1020 lei cheltuieli de judecată efectuate în fond, reprezentând taxă judiciară de timbru raportat la pretenţiile admise de 20 lei şi onorariu avocat de 1000 lei.

În temeiul art 453 cod proc civ, având în vedere că intimata reclamantă este cea care a pierdut procesul în faza procesuală a apelului, instanţa va obliga pe intimată să plătească apelantei suma de 928,42 lei, cheltuieli de judecată efectuate în apel, corespunzător pretenţiilor admise, şi anume corespunzător sumei de 12500 lei. Instanţa a constatat că nu s-a făcut şi dovada onorariului de avocat, motiv pentru care nu poate fi cuprins în cheltuielile de judecată.

În baza art 435 alin 2 teza finală, instanţa va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părţi până la concurenţa celei mai mic şi va obliga pe apelanta pârâtă să plătească intimatei reclamante suma de 91,58 lei, diferenţă cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare