Procedura cu privire la cererile de valoare redusa. Verificarea din oficiu a caluzei din contractul de telefonie mobila privind taxa de reziliere. Respingerea capatului de cerere avand ca obiect pretentiile ce decurg din aceasta caluza.

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. (...)creditoarea I.LTD, a solicitat obligarea debitoarei BAS, la plata sumei de 239,10 lei debit principal, penalitati de intarziere conform contractului in valoare de 36,27 lei, dobanda legala penalizatoare 15,07 lei si 1118,21 lei taxa de reziliere, obligarea la plata cheltuielilor de judecata, constand in taxa judiciara de timbru.

In motivarea cererii, cesionara creditoarei a aratat ca intre S.C. Orange Romania SA si BA, s-au derulat raporturi contractuale pentru livrarea de servicii de telecomunicatii integrate. Corelativ s-a nascut obligatia de plata a debitorului conform facturilor lunare emise de S.C. Orange Romania SA, insa debitoarea nu a achitat integral aceste facturi.

Totodata, creditoarea a mentionat ca a fost incheiat contractul de cesiune intre S.C. Orange Romania si  I LTD. Cesiunea a fost comunicata debitoarei si s-a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila, insa aceasta nu dat curs solicitarii.

In drept, creditoarea si-a intemeiat cererea pe disp. art. 1026-1033 cod procedura civila, art. 1516, art. 1535, art. 1578, art. 1580 cod civil, art. 1 si art. 3 din OG 13/2011, art. 6 alin. 1 din OUG 80/2013.

In probatiune, creditoarea a anexat cererii formulate fotocopii ale urmatoarelor inscrisuri: imputernicire de reprezentare juridica, modul de calcul al debitului principal si al penalitatilor conform contractului, facturile restante emise si neachitate de debitor, contractul de abonament intre SC Orange Romania SA si debitor, copii certificate din Arhiva electronica de garantii mobiliare pentru dovada cesiunii, delegatie.

Debitoarea, desi i s-a comunicat formularul de raspuns in temeiul art. 1030 alin. 3 din codul de procedura civila, nu a completat acest formular si nici nu a depus vreun alt raspuns astfel ca, in temeiul art. 1031 alin. 2 din codul de procedura civila, instanta se va pronunta asupra cererii reclamantei pe baza inscrisurilor aflate la dosar.

La cererea creditoarei instanta a administrat proba cu inscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 50 lei, conform ordinului de plata depus la fila 16 din dosar. Reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca intre parti s-a incheiat  contractul avand ca obiect livrarea de servicii de telecomunicatii integrate catre debitoare, nr.(…). Creditoarea a prestat serviciile pentru care s-a obligat, insa debitoarea nu si-a indeplinit integral obligatia corelativa de achitare a facturilor.

Instanta retine faptul ca facturile enumerate, nu au fost insusite de catre debitor prin semnatura, insa potrivit art. 10.2 “suma facturata se considera irevocabil acceptata la plata” astfel ca au fost asumate implicit prin semnarea contractului privind livrarea de servicii de telecomunicatii integrate care prevede de asemenea in sarcina clientului obligatia de a achita in termen de 14 zile calendaristice de la data emiterii facturilor (art.10.3 din contract), contravaloarea serviciilor furnizate. Deci debitoarea s-a obligat sa achite contravaloarea serviciilor livrate de furnizor fara ca aceasta obligatie sa fie conditionata de acceptarea facturii de catre acesta.

Potrivit art. 11 din contract neachitarea la termen a unei facturi atrage dreptul Orange Romania de a solicita clientului plata de penalitati de intarziere de 0,5 % pe zi calendaristica, calculate asupra contravalorii facturii, pana la data achitarii integrale a debitului. 

Potrivit art. 1025 C.proc.civ, procedura cu privire la cererile cu valoare redusa se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii nu depasesc suma de 10.000 lei la data sesizarii instantei, iar conform art.1026 alin.1 C.pr.civ, reclamantul are alegerea intre procedura speciala reglementata potrivit prezentului titlu si procedura de drept comun.

In speta intre parti a fost incheiat contractul de servicii Orange inregistrate sub nr.(…). La data semnarii contractelor de servicii clientul a fost instiintat si de cuprinsul clauzelor contractuale de baza si de termenii si conditii generale,  precum si de brosura de tarife si servicii.

Examinand cererea reclamantei cu privire la obligarea paratului la plata debitului principal de 239,10 lei instanta retine urmatoarele: in primul rand, instanta constata ca intre parti a fost incheiat contractul nr.(…), avand ca obiect prestarea de catre SC Orange Romania, in favoarea paratei, a unor servicii de telecomunicatii integrate contra unei sume de bani.

 Pentru serviciile prestate, SC Orange Romania a emis urmatoarele facturile de la filele 7-14. Avand in vedere ca contractul depus la dosar este semnat de ambele parti si vazand si dispozitiile art. 1516 C.civ, instanta apreciaza ca in materie contractuala, sarcina dovedirii executarii obligatiei revine debitorului, creditorul nefiind tinut sa probeze decat existenta obligatiei. In cauza, reclamanta a dovedit relatiile contractuale cu paratul si obligatia acesteia de a-i achita suma pretinsa, contractul insusit de catre parat fiind suficient in acest sens, fara a mai fi necesara acceptarea expresa a facturilor intrucat facturile se emit lunar si se expediaza clientului.

Factura fiscala este un inscris sub semnatura privata, care face dovada impotriva emitentului si in favoarea destinatarului, iar in situatia acceptarii, face dovada si in favoarea emitentului. Factura fiscala acceptata face dovada impotriva beneficiarului in legatura cu existenta actului juridic si executarea operatiunii care constituie obiectul ei, sub aspectul mentiunilor cuprinse, privitoare la serviciu (cantitatea si calitatea acestuia), pretul serviciului, etc. Debitorul  a acceptat la plata facturile fiscale mai sus mentionate prin semnarea contractului.

Conform dispozitiilor art.1270 C.civ., contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei (art.1516 C.civ.), iar potrivit art.1548 C.civ., culpa debitorului unei obligatii contractuale se prezuma prin simplul fapt al neexecutarii.

Totodata, instanta retine ca in temeiul art. 663 alin.2 C.pr.civ, este certa acea creanta a carei existenta neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu.

Obligatiile comerciale se probeaza, printre alte mijloace de proba, cu facturi acceptate si cu acte sub semnatura privata. Din acest punct de vedere, contractul depus la dosar de catre reclamanta este un inscris sub semnatura privata si, in masura in care este insusit de parti, are forta juridica obligatorie, acestea fiind tinute sa-si respecte intocmai obligatiile asumate.

De asemenea, potrivit art. 663 alin. (3) C.proc.civ creanta este lichida, cuantumul sau fiind determinat cu ajutorul facturilor depuse la dosarul cauzei (filele 7-14) ?i este exigibila, conform art. 663, alin.4 C.pr.civ raportat la scadenta fiecarei facturi.

In consecinta, instanta urmeaza sa admita acest capat de cerere si sa oblige paratul sa plateasca reclamantei suma de 239,10 lei reprezentand contravaloarea serviciilor prestate si neachitate. In ceea ce priveste solicitarea reclamantei privind obligarea paratului la plata penalitatilor de intarziere in valoare de 36,27 lei, instanta retine urmatoarele:  clauza penala este o conventie accesorie prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii, executarii cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau.

Prin urmare, clauza penala este un contract ce presupune exprimarea acordului de vointa a partilor in sensul stabilirii anticipate a prejudiciului cauzat creditorului si are forta juridica obligatorie fata de acestea.

Potrivit art.1523 alin.2 lit.d C.civ., debitorul se afla de drept in intarziere cand nu a fost respectata obligatia de a plati o suma de bani, asumata in exercitiul activitatii unei intreprinderi, iar dispozitiile art.1535 alin.1 C.civ., sunt in sensul ca: in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu. Conform art.1 alin.3 din OG nr.13/2011, dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scadenta este denumita dobanda penalizatoare, iar rata dobanzii legale penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta plus 4 puncte procentuale (art.3 alin.2) motiv pentru care se va admite si capatul de cerere privind penalitatile de intarziere in valoare de 15,07 lei.

Referitor la capatul de cerere privind obligarea paratului la plata taxei de reziliere in valoare de 1118,21 lei, instanta retine urmatoarele: stipularea in conditiile generale ale contractului a unei clauze prin care clientul este obligat la plata unei taxe de reziliere constand in contravaloarea abonamentului contractat inmultit cu numarul de luni ramase pana la expirarea perioadei minime contractuale in situatia in care contractul inceteaza inainte de perioada minima contractuala contravine dispozitiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata.

Potrivit art. 4 din aceasta lege, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Potrivit literei i) din anexa, este considerata clauza abuziva clauza care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteza pe care instanta o apreciaza indeplinita in cauza.

Avand in vedere ca legea a fost adoptata pentru a transpune in dreptul intern Directiva Comunitatii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii, iar Romania si-a asumat obligatia transpunerii si aplicarii efective, in raporturile interindividuale, a legislatiei comunitare (art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana) precum si de a transpune corect directivele in dreptul intern, precum si de a le interpreta in concordanta cu deciziile Curtii de Justitiei ale Comunitatilor Europene (art. 249 alin.3 din Tratatul Comunitatii Europene), numai o interpretare care sa asigure eficacitatea reala a prohibitiei stipularii unor clauze abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori poate asigura atingerea scopului urmarit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, in cuprinsul unor conditii generale impuse acestora.

In acest sens, Curtea Europeana de Justitie a decis ca protectia recunoscuta consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii presupune ca instanta nationala sa poata verifica din oficiu daca o clauza a contractului dedus judecatii are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).

Curtea a statuat ca „In ce priveste problema daca o instanta investita cu un litigiu decurgand dintr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator poate verifica din oficiu in ce masura clauzele cuprinse in acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat ca sistemul de protectie introdus prin directiva porneste de la premisa potrivit careia consumatorul se afla, din punctul de vedere al echilibrului contractual si al fortei de a negocia, intr-o pozitie dezavantajoasa fata de comerciant si detine un nivel mai scazut de cunostinte fata de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fara posibilitatea de a influenta continutul acestora.

Scopul art. 6 din Directiva, potrivit caruia statele membre vor prevedea ca clauzele abuzive nu produc efecte fata de consumatori, nu ar putea fi atins, daca consumatorii ar trebui sa invoce ei insisi caracterul abuziv al unor asemenea clauze. In litigiile al caror obiect are o valoare redusa, onorariile avocatiale ar putea fi mai mari decat suma litigioasa, ceea ce ar putea determina consumatorii sa se abtina de la formularea unor aparari impotriva aplicarii unor asemenea clauze abuzive. Este adevarat ca procedurile mai multor state membre permit indivizilor sa se apere ei insisi in astfel de litigii, insa exista pericolul deloc neglijabil ca, din nestiinta, consumatorul sa nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protectie eficienta a consumatorului poate fi atinsa numai daca se recunoaste posibilitatea instantei nationale de a verifica din oficiu o asemenea clauza” (considerentele 25 si 26).

In ce priveste conditia lipsei negocierii directe a clauzei, optiunea consumatorului de a incheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobila nu inlatura in nici un fel realitatea ca, in masura in care doreste sa beneficieze de servicii de telefonie pe o piata dominata de cativa operatori ce practica in esenta conditii generale similare, trebuie sa accepte in bloc conditiile prestabilite de acesta, incheind astfel un contract eminamente de adeziune, fara posibilitatea reala de a negocia vreo clauza. 

Legea sanctioneaza situatiile in care consumatorul care doreste sa beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie sa accepte in bloc conditiile generale practicate de acesta, materializate intr-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau sa renunte cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Aceasta optiune nu poate fi considerata multumitoare si nici concordanta cu principiul libertatii de vointa a partilor, intrucat legislatia pentru protectia consumatorului urmareste sa-l puna pe consumator in situatia de a beneficia fara restrictii de produsele sau serviciile oferite pe o anumita piata, fara a fi nevoit sa accepte clauze care creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul sau si contrar cerintelor bunei-credinte.

De aceea, o eventuala declaratie a paratei, in sensul ca a luat la cunostinta de conditiile generale ale prestatorului nu inlatura nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 si nici caracterul abuziv al clauzei, motivat in considerentele anterioare.

Fata de aceste considerente urmeaza ca instanta sa constate caracterul abuziv al clauzei prin care reclamanta si-a asigurat dreptul de a solicita de la beneficiar contravaloarea abonamentelor ramase pana la sfarsitul perioadei contractuale distinct de despagubirea intemeiata pe prejudiciul cauzat ca urmare a rezilierii culpabile si pe cale de consecinta sa respinga ca neintemeiata si cererea de obligare la plata sumei de 1118,21 lei, intrucat acesta are ca temei tocmai clauza apreciata ca abuziva si care potrivit celor anterior aratate este lipsita de efecte intre parti.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art.1030 C.pr.civ., avand in vedere si principiul fortei obligatorii a contractelor, prevazut de art. 1270 C.civ., instanta va admite cererea si va obliga debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 290,44 lei, constand in: 239,10  lei debit principal, 36,27  lei penalitati de intarziere conform contractului si 15,07 lei dobanzi legale.

De asemenea, dat fiind ca paratul a pierdut procesul, culpa sa procesuala fiind dovedita, instanta, in temeiul art. 453 alin. 2 C.proc.civ., retinand admiterea in parte a cererii, urmeaza sa il oblige pe acesta la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 50 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru.

Hotararea este executorie de drept, in baza art. 1031 alin. 3 C.pr.civ.

Judecatoria Corabia mai 2019

Domenii speta

Spete similare