Constatare nulitate act

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:004.000189

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. ……….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 189/2018

Şedinţa publică de la 12 Martie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE …

Judecător ….

Grefier ……..

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta reclamantă U. L. împotriva sentinţei civile nr. ………. pronunţată de Judecătoria ………. în dosarul nr. ,………….., în contradictoriu cu intimata pârâtă  …………., în litigiul cu profesioniştii având ca obiect constatare nulitate act.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la prima strigare a cauzei au lipsit părţile.

La a doua strigare a cauzei a răspuns avocat …………. pentru apelanta reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, constatându-se la prima strigare a cauzei lipsa părţilor şi depusă la dosarul cauzei prin serviciul registratură, de către apelanta reclamantă prin avocat G. F. la data de 09.03.2018, o precizare la clauzele din contract pe care le contestă nesolicitând judecarea în lipsă, după care;

Tribunalul, constată că, nu se solicită de nici o parte judecarea în lipsă, motiv pentru care va  suspenda judecarea cauzei pe lipsa părţilor.

Reluându-se cauza, la a doua strigare la solicitarea  avocat G. F., constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepţii de invocat s-a acordat cuvântul;

Avocat G. F., pentru apelanta reclamantă solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat, cu precizările ulterioare, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă ;

Prin sentinţa civilă nr. 5653/2017 s-a respins cererea, ulterior precizată, formulată de reclamanta …….., în contradictoriu cu pârâta ………...

Pentru a pronunţa această sentinţă a reţinut instanţa că, în speţă nu sunt îndeplinite disp. art. 4 Legea 193/2000 întrucât, deşi părţile au încheiat un contract preformulat în privinţa căruia există prezumţia relativă a lipsei de negociere, clauzele considerate ca abuzive nu au creat un dezechilibru între prestaţiile părţilor întrucât, comisioanele de administrare şi de acordare reprezintă costul unor servicii furnizate de către pârâtă,m iar cu privire la clauza referitoare la riscul valutar nu există reaua credinţă a băncii fiind aplicabil totodată principiul nominalismului monetar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta criticând-o pentru  netemeinicie şi nelegalitate cu motivarea că, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a disp. art. 4 Legea 193/2000 neavând în vedere faptul că, a fost afectat echilibrul contractual în defavoarea sa prin inserarea în contract a clauzelor privind comisioanele de acordare şi de administrare în schimbul perceperii cărora banca nu a oferit o contraprestației precum şi a clauzei de risc valutar. În privința acesteia din urmă instanţa nu a avut în vedere omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de supervalorizare a monedei elveţian, risc pe care banca îl cunoştea.

Analizând apelul, tribunalul îl apreciază ca fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de credit nr. …………../12.09.2007, obiectul contractului fiind împrumutarea reclamantul cu suma de  10.750 CHF.

Prin cauza dedusă judecății, reclamantul  a  solicitat să se constate caracterul abuziv și, în consecință și  nulitatea clauzelor  prevăzut de  art. 4.1 referitor la comisionul de acordare şi comisionul de administrare şi art. 5.1 din contractul de credit, privind moneda creditului, înghețarea cursului  de schimb valutar CHF/leu la cursul de la data încheierii contractului și restituirea  sumelor plătite  în plus față de cursul de la data încheierii contractului.

Astfel, clauza prevăzută de art. 5.1 din contractul de credit nr. ………………..12.09.2007, prevede  că restituirea  ratelor de credit  se face în valuta în care a fost acord creditul. Rambursările se vor face lunar, în rate  egale incluzând  atât principalul cât şi dobânda  datorată,  în conformitate cu graficul de rambursare şi se va depune direct prin numerar în valuta creditului, în contul  creditorului.

Referitor la aceste clauze Tribunalul observă că în baza prevederilor contractuale ratele au fost percepute de bancă prin raportare la cursul valutar CHF/LEU de la data plăţii efective a acestora, curs majorat faţă de cel existent la momentul încheierii contractului.

În principiu, nu a existat şi nu există în prezent o limitare legală în privinţa monedei în care sistemul bancar român acordă credite consumatorilor ci doar limitări punctuale, impuse de politica fiecărui actor bancar din România, băncile fiind libere din acest punct de vedere să ofere creditării în orice monedă, naţională sau străină, în virtutea economiei de piaţă libere.

În cauză, moneda contractului de credit nr. . ../12.09.2007, a fost stabilită în moneda CHF, la art. 5.1 din contract prevăzându-se  că restituirea  ratelor de credit  se face în valuta în care a fost acord creditul. Rambursările se vor face lunar, în rate  egale incluzând  atât principalul cât şi dobânda  datorată,  în conformitate cu graficul de rambursare şi se va depune direct prin numerar în valuta creditului, în contul  creditorului.

 Ulterior încheierii contractului, moneda CHF a avut o constantă apreciere faţă  moneda naţională, LEU-ul, prin mecanismul schimbului valutar necesar plăţii creditului împrumutatul  fiind pus în situaţia de a plăti în prezent o rată lunară într-un cuantum mai mult decât dublu faţă de data încheierii creditului.

Raportat la această stare de fapt, reclamantul solicită instanţei a analiza conformitatea contractului de împrumut în raport cu dispoziţiile dreptului consumatorului dar şi a dreptului civil intern.

În opinia Tribunalului aceste dispoziţii contractuale sunt abuzive în raport de dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 prin prisma faptului că, prin ele însăşi şi în lipsa altor prevederi contractuale, au creat în detrimentul reclamantului şi contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Acest dezechilibru este dat de suportarea în întregime a riscului valutar de către reclamant, risc valutar care nu este reglementat în nici un fel în contract, obligaţia de a rambursa creditul în moneda CHF, indiferent de evoluţia parităţii acestei monede străine cu moneda naţională, ducând la un efort financiar consistent din partea acestuia, plătind o rată lunară ce reprezintă în lei mult mai mult faţă de data încheierii contractului de credit.

Raportând comportamentul reclamantului la noţiunea de consumator mediu şi normal informat este mai mult decât evident faptul că acesta nu putea să prevadă o modificare radicală a cursului de schimb valutar pentru moneda CHF.

Această interpretare, instanţa o consideră a fi în acord şi cu practica Curţii europene de Justiţie care în mod constant a apreciat că sistemul de protecţie pus în aplicare de Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că în ceea ce priveşte puterea de negociere şi nivelul de informare al consumatorului, acesta se află într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau furnizor, situaţie care îl determină să adere la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C-484/08).

Având în vedere o astfel de situaţie de inferioritate, Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure că orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv.

În acest cadru, instanţa naţională trebuie să stabilească, ţinând cont de criteriile prevăzute la articolul 3 aliniatul 1 şi articolul 5 din Directiva 93/13 dacă, având în vedere împrejurările proprii ale speţei, o astfel de clauză îndeplineşte criteriile bunei-credinţe, echilibrului şi transparenţei prevăzute de această directivă (Invitel, C-472/10, RWE Vertrieb, C-92/11).

Or, în speţa de faţă, clauzele contestate nu îndeplinesc criteriile bunei credinţe, echilibrului şi transparenţei deşi în virtutea necesităţii existenţei unui echilibru contractual şi a executării convenţiilor cu bună credinţă, banca avea obligaţia de a asigura o protecţie adecvată consumatorului în oferirea acestui tip de contract de credit cu monedă CHF, sub aspectul modului în care este suportat riscul de credit eventual, obligaţia pe care a ignorat-o cu desăvârşire.

Pe de altă parte, deşi o clauză contractuală privind riscul valutar  intră în termenul „obiectul principal al contractului” (contractele de credit indexate în funcție de monede străine-Kasler neputând fi asimilat contractelor de credit în monede străine, precum cel din litigiul de faţă), este de observat că atât articolului 4 aliniatul 2 din Directiva 93/13 cât şi art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 prevăd că exceptarea examinării caracterului abuziv al unor clauze contractuale ce constituie obiectul principal al contractului se aplică doar în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil, condiţie care nu este însă îndeplinită în cauză de faţă, atâta timp cât cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi ca contractul să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât împrumutatul să poată să evalueze, în baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte.

Analizând prin această prismă clauzele contestate şi problema riscului valutar instanţa constată că reclamantul nu a fost în nici un fel informată în cadrul negocierilor contractului că în viitor, costul creditului poate creşte foarte mult din cauza evoluţiei pe piaţa valorilor mobiliare a cursului de schimb la vânzare şi cursului de schimb valutar la cumpărare ale monedei străine CHF, şi să poată astfel evalua consecinţele economice, potenţial semnificative, pentru el.

Inexistenţa informării este evidentă prin faptul că banca ca şi profesionist nu a adus la cunoştinţă reclamantului evoluţia cursului valutar al monedei CHF pe perioadele anterioare contractării creditului, iar o atare evoluţie a acestei monede nu se putea cere a fi fost cunoscută de către reclamant, care era neprofesionist.

Or, este foarte clar că banca a avut cunoştinţă despre fluctuaţia mare a acestei monede străine în raport cu moneda naţională, de caracterul ei valutar instabil, dar nu a informat reclamantul de posibilitatea revenirii acesteia la o valoare ca cea anterioară încheierii creditului cu consecinţa inevitabilă a creşterii costului creditului, deşi contractul de credit trebuia să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și, dacă este cazul, relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât împrumutatul să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kásler și Káslerné Rábai, C 26/13, EU:C:2014:282, punctul 75, precum și Hotărârea din 23 aprilie 2015, Van Hove, C 96/14, EU:C:2015:262, punctul 50).

Chiar şi din jurisprudența constantă a CJUE reiese că, pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță fundamentală. Acesta decide, în special pe baza respectivei informări, dacă dorește să se oblige potrivit condițiilor redactate în prealabil de către profesionist (Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C 92/11, EU:C:2013:180, punctul 44, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Gutiérrez Naranjo și alții, C 154/15, C 307/15 și C 308/15, EU:C:2016:980, punctul 50).

Or, în cauza de faţă, este de observat că împrumutatul nu a fost clar informat cu privire la faptul că, prin încheierea unui contract de împrumut într o monedă străină, se expune unui risc de schimb valutar pe care îi va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic să și l asume în cazul devalorizării monedei în care își primeşte veniturile, banca neprezentând posibilele variații ale cursurilor de schimb valutar și riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină, aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul nu își primea veniturile în respectiva monedă.

Mai mult, este de observat că, urmare a politicii sale bancare, pârâta a hotărât să acorde credite în CHF, monedă străină ce se afla la o paritate scăzută faţă de moneda naţională, care avea antecedente în privinţa creşterii acestei parităţi, această politică bancară nereprezentând altceva decât un mecanism de captaţie a consumatorilor atraşi de condiţiile facile de creditare dar care în mod real nu ar fi contractat un atare credit dacă ar fi fost informaţi de instabilitatea valutară a acestei monede străine sau ar fi contractat un atare credit dacă în contract s-ar fi prevăzut că riscul valutar va fi suportat echitabil de ambele părţi.

În speţă, banca nici nu a informat reclamantul cu privire la instabilitatea valutară a CHF şi nici nu a prevăzut în contract o clauză privind suportarea eventualului risc valutar de către ambele părţi, fiind evident faptul că dacă banca şi-a fi îndeplinit aceste obligaţii legale, reclamanta ar fi cunoscut consecinţele economice ce le-ar suporta şi ar fi putut cântări oferta în cunoştinţă de cauză, acest comportament al băncii putând fi considerat unul care nu respectă cerinţa bunei credinţe şi care a dat naştere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, acesta fiind nevoit să suporte un cuantum al ratelor aproape triplu faţă de cuantumul ratelor de la data contractării împrumutului.

Prin urmare, faţă de considerentele mai sus expuse Tribunalul apreciază că clauzele contractuale contestate, deşi fac parte din obiectul principal al contractului, nu sunt exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil (banca nu a furnizat împrumutatului informații suficiente pentru a-i permite să adopte decizii prudente și în cunoștință de cauză, acestea trebuind să includă cel puțin impactul pe care o depreciere severă a mijloacelor legale de plată ale statului membru în care își are domiciliul sau sediul împrumutatul și majorarea ratelor dobânzilor la împrumuturile în monedă străină îl au asupra ratelor împrumutului, în acest sens exprimându-se şi Recomandarea A – Conștientizarea riscurilor de către împrumutați, punctul 1 din CERS/2011/1 din 21 septembrie 2011 a Comitetul european pentru risc sistemic),  nu respectă principiul bunei credinţe şi au generat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului (fiind evident că banca, dacă ar fi acționat în mod corect și echitabil față de consumator, nu se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte asemenea clauze, care au dus la aproape triplarea ratelor datorate, în urma unei negocieri individuale - a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2013, Aziz, C 415/11, EU:C:2013:164, punctele 68 și 69).

Caracter abuziv prezintă şi clauza prev. la art. 4.1 din contract referitoare la comisionul de acordare credit în cuantum de 2,5% din valoarea creditului întrucât, prin perceperea acestuia comision cu rea credinţă profesionistul a creat un dezechilibru contractual în defavoarea consumatorului, neoferind acestuia în schimbul comisionului perceput o contra prestaţie care să exceadă activităţii de administrare pentru care, a prevăzut în cuprinsul aceleiaşi clauze perceperea unui comision de administrare lunară a creditului de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului.

În privinţa acestui din urmă comision, tribunalul apreciază că el nu prezintă un caracter abuziv în condiţiile în care face parte din costul creditului iar în schimbul perceperii lui banca, oferă consumatorului o contraprestaţie constând în activităţi de monitorizare a creditului.

Pentru aceste motive tribunalul apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a disp. art. 4 Legea 193/2000 astfel încât urmează, ca în baza art. 480 CPC  să admită apelul şi să schimbe sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii precizate. Va fi constata caracterul abuziv al clauzelor prev la art. 4.1 referitor la comisionul de acordare şi art. 5.1 din contract. Se va dispune stabilizarea cursului valutar CHF-Leu la valoarea CHF de la data încheirii contractului pe întreaga perioadă de derulare a acestuia cu obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumei plătite cu titlu de comision de acordare precum şi sumele încasate în plus faţă de cursul valutar de la data încheierii contractului.

Va fi respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, iar în baza art. 453 C.pr.civ va fi obligată pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta reclamantă reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta reclamantă U.L, cu domiciliul în ……………., împotriva sentinţei civile nr. ………. din ………. pronunţată de Judecătoria ……….. în dosarul nr. …………., în contradictoriu cu intimata pârâtă  …………. în litigiul cu profesioniştii având ca obiect constatare nulitate act.

Schimbă sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea precizată.

Constată caracterul abuziv al clauzelor prev. la art.4.1 referitor la comisionul de acordare şi art. 5.1 din contract.

Dispune stabilizarea cursului valutar CHF- leu la valoarea CHF de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de derulare a acestuia.

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma plătită cu titlu de comision de acordare precum şi sumele încasate în plus faţă de cursul valutar de la data încheierii contractului.

Respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare.

Obligă pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta reclamantă.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2018, la Tribunalul Gorj.

PREŞEDINTEJUDECĂTOR

L.SL.S

GREFIER

L.S

Domenii speta

Spete similare