Constatare nulitate act

Acesta  este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:004.000085

Cod operator 2442/2443

Dosar nr…..

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 85/2018

Şedinţa publică de la 06 Februarie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ….

Judecător ……….

Grefier …………..

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă C.M, împotriva sentinţei nr. 4641 din 15.06.2017, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, în contradictoriu cu intimata pârâtă ,…………… SA, având ca obiect constatare nulitate act.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, apelanta reclamanta fiind reprezentată de avocat, în substituire pentru avocat, iar intimata pârâtă de avocat, în substituire pentru avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă,  s-a constatat depusă la dosar, din partea intimatei pârâte, dovada cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, după care constatând apelul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul;

 Avocat, în substituire pentru avocat, pentru apelanta reclamantă, a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Avocat, în substituire pentru avocat, din partea intimatei pârâte, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, sub nr…….., petenta C.M a chemat în judecată pe  pârâtele ………. S.A. şi ……. – Sucursala  ……, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună:

1.constatarea nulităţii  absolute a  clauzelor prevăzute  la pct. 9 lit. c şi d din contractul de credit bancar pentru persoane  fizice nr.  422/01.02.2007.

2.constatarea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute  la pct. 19 alin. 2 lit. d şi pct. 19 alin. 2 lit. e din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.  422/01.02.2007.

3.obligarea  pârâtelor la restituirea  sumelor încasate cu titlu  de comision de administrare şi comision de urmărire riscuri, în perioada  01.02.20007 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii, actualizată cu dobânda  legală la data  plăţii efective;

4.obligarea  pârâtelor la plata cheltuielilor  de judecată

Prin sentinţa nr. 4641 din 15.06.2017, s-a respins cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamanta C.M, în contradictoriu cu pârâtele

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele;

La data de 01.02.2007, între S.A - Sucursala Judeţeană, şi  reclamantă, în calitate de împrumutat, a intervenit contractul de credit nr. 422, care prevedea obligaţia Băncii, de a pune la dispoziţia reclamantei, suma de 7.300 de Euro, pe o perioadă de 10 ani,  respectiv,  120 de luni .

La data acordării creditului, reclamanta era salariată a Băncii, ocupând postul de Manager relaţii corporale în cadrul BCR S.A. Agenţia Tg. Jiu, fiind  angajata pârâtei, în baza unui contract pe perioada nedeterminată semnat în data de 05.03.2001, iar în virtutea acestei calităţi, reclamanta a beneficiat de anumite facilități prevăzute expres în contractul colectiv de muncă aplicabil.

În anul 2012 a intervenit încetarea contractului de muncă şi de la acea dată reclamantei

 i - au fost înlăturate facilităţile acordate.

Astfel cum a menţionat reclamanta, acest contract de credit a fost finalizat in luna octombrie 2016, iar la data de 18.01.2017, reclamanta a sesizat instanţa cu prezenta cerere prin care se solicită să  se constate  nulitatea  absolută a  clauzelor prevăzute  la pct. 9 lit. c şi d din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 422/01.02.2007,a clauzelor prevăzute  la pct. 19 alin. 2 lit. d şi pct. 19 alin. 2 lit. e din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.  422/01.02.2007, precum şi a celor prevăzute de art. 6 lit. a din actul adiţional la acelaşi contract, obligarea  pârâtelor la restituirea  sumelor încasate cu titlu  de comision de administrare şi comision de urmărire riscuri, în perioada  01.02.20007 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii, actualizată cu dobânda  legală la data  plăţii efective .

Astfel cum rezultă din probatoriile administrate, respectiv, înscrisurile din dosar, convenţia nu mai este în derulare şi nu mai  produce efecte juridice, iar relaţiile contractuale dintre părţi au încetat. Din moment ce la data sesizării instanţei nu mai exista nicio relaţie contractuală între părţi,  contractul de credit nemaifiind in vigoare si ne mai producând efecte ca urmare a achitării creditului, nu mai există una din calităţile pe care trebuie să le aibă reclamantul la acest moment, adică nu mai are calitatea de consumator şi nu mai are nici un raport juridic cu pârâta.

Din interpretarea dispoziţiilor art.2 din Lg. 193/2000, conform cărora „prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”, rezultă că pentru a avea această calitate între părţi trebuie să existe un contract, iar această condiţie presupune existenţa contractului la momentul analizei condiţiilor legale, deci la momentul verificării acestei calităţi.

O astfel de cerere se fundamentează pe răspunderea civila contractuala, ori, răspunderea contractuala nu mai poate fi angajată, câtă vreme contractul dintre părţi  a încetat, deci nu mai produce efecte.

Astfel, chiar în baza principiilor generale ale răspunderii contractuale, conform normelor de drept civil, la care dispoziţiile art. 14 din Lg. 193/2000 , fac trimitere, modificarea, rezilierea sau desfiinţarea unui contract / clauze din contract se poate realiza numai atât timp cât contractul este în derulare şi produce efecte, condiţie neîndeplinită în speţă, unde convenția părţilor a încetat să mai producă efecte din luna octombrie 2016, când a fost achitat creditul.

In susţinerea acestei opinii, este şi interpretarea disp. art. art.6, art.7 si art. 13 din Legea Nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianţi si consumatori, dar şi practica judiciară. Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, “clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul “se va derula” în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua”. De asemenea, dispoziţiile art. 12,13 din acelaşi act normativ, fac vorbire despre “contractele aflate în curs de executare”, încetarea folosirii clauzelor constatate abuzive, precum şi “modificarea contractelor aflate în curs de executare”, prin eliminarea clauzelor abuzive.

Aşadar, din dispoziţiile citate anterior se desprinde concluzia că, în baza Legii nr. 193/2000 poate fi constatată existenţa clauzelor abuzive în contractele  încheiate de profesionişti  cu consumatorii,  aflate în derulare, şi nu stinse prin executare de bunăvoie, cum este cazul în speţă. 

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea  sentinţei, în sensul admiterii acţiunii formulate, constatarea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse la pct. 9 lit c si d din „CONTRACTUL DE CREDIT BANCAR pentru persoane fizice nr.422/01.02.2007, a clauzelor prevăzute la pct. 19 alin. 2.d). si pct. 19 alin.2.e) din „CONTRACTUL DE CREDIT BANCAR pentru persoane fizice nr.422/01.02.2007", precum si a clauzei prevăzuta la art. 6 lit. a din Actul adiţional la CONTRACTUL DE CREDIT BANCAR pentru persoane fizice nr.422/02.02,2007, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare si comision de urmărire riscuri in perioada 01.02.2007 si pana la rămânerea definitiva a hotărârii, actualizate cu dobânda legala la data plaţii efective, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecata, efectuate atat la fond, cat si in prezenta cale dc atac.

În motivarea apelului s-a arătat că în mod greşit, instanţa a respins acţiunea apreciind că legiuitorul a avut în vedere analiza clauzelor abuzive doar în contractele aflate în curs de executare, şi nu şi pe cea a contractelor ce s-au stins ca urmare a executării, iar inexistenţa raportului juridic între părţi face inutila verificarea de către instanţă a unor clauze executate de bună-voie de părţi, refuzând astfel să judece in fond acţiunea cu care a fost învestită, datorită unei greșite aplicări şi interpretări a normelor de drept-

De altfel instanţa a confundat obiectul acţiunii cu care a fost învestită, obiect ce nu prevede modificarea contractului de către instanţă, cu constatarea nulităţii unor clauze abuzive, clauze ce au produs efecte şi prejudicii în patrimoniul consumatorului, ceea ce înseamnă că în nici un caz nu este „inutilă" verificarea unor astfel de clauze pe cale contencioasă.

Instanţa de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor Legii 193/2000 cât şi a prevederilor Codului civil 1864, considerând, indirect, că se poate constata nulitatea unor clauze abuzive numai în cazul unor contracte cu executare succesivă aflate în derulare, deoarece dispoziţiile Legii 193/200G art 6 şi 12 (invocate in sentinţa) fac referire numai la efectele nulităţii în cazul contractelor aflate in derulare.

Interpretarea este greșită din mai multe puncte de vedere: mai întâi, faptul că articolele reţinute în sentinţă prevăd că efectul constatării ca fiind abuzive a unor clauze în contractele în desfășurare este eliminarea acestora din contracte, astfel că ele nu vor mai produce efecte asupra consumatorului, nu înseamnă că automat acesta  constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive numai la calculul contractelor în desfășurare, întrucât unde legea nu distinge, nici instanţa nu o poate face.

Dispoziţiile invocate nu restrâng în nici un fel sfera de aplicabilitate a nulităţii clauzelor abuzive numai la contractele aflate în curs de executare, întrucât nu există nici o dispoziţie legală care să interzică constatarea nulităţii absolute a unor clauze abuzive în contracte finalizate.

Distingând astfel şi apelând la o asemenea interpretare, se ajunge Ea o discriminare evidentă între clienţii care au în curs de desfășurare contracte ce cuprind clauze abuzive şi clienţii care au achitat deja împrumuturile, contractele fiind executate în totalitate, clienţi ce se văd nevoiţi să suporte prejudiciul creat ca urmare a impunerii unor comisioane în mod abuziv, prin clauze nule absolut se ajunge astfel la o îmbogățire fără justă cauză a comerciantului prin împiedicarea consumatorului de a beneficia de dreptul pe care îl are, respectiv de a cere constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive si restituirea sumelor încasate cu acest titlu, întrucât, o dată constatata nulitatea, justa cauză şi plata datorată se transformă într-o plată nedatorată, fără teniei legal.

Normele legale trebuie interpretate din perspectivă sistematică- ţinându-se cont de legăturile lor cu alte norme juridice, fie din acelaşi act normativ, fie dintr-un alt act normativ-, teleologică  ţînându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea acelei norme şi logică - urmărind lămurirea sensului unei norme juridice pe baza legilor logicii formale şi a sistemului de argumentare pe care se sprijină.

Astfel, spre exemplu, este cu atât mai logico posibilitatea de a constata nulitatea absolută a comisionului de urmărire risc într-un contract de credit finalizat, care, o dată executat, în lipsa survenirii riscului pentru care a fost perceput comisionul ar fi trebuit restituit.

Chiar dispoziţiile invocate de instanţa, şi care stau la baza motivării sentinţei de respingere a acţiunii, precizează expres „Dispoziţiile alin. 1-3 nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de o invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie. In condiţiile legii".

Aceste dispoziţii legale trimit în mod expres fa regimul de drept comun al nulităţii şi la posibilitatea consumatorului de a cere, în temeiul dreptului comun, nulitatea absoluta a clauzei abuzive şi ca efect ai acesteia, restituirea sumelor pretinse în mod nelegal şi achitate în acest sens.

Chiar dacă nu ar fi existat trimiteri exprese la dreptul comun, interpretarea sistematica a unui text de lege, şi de altfel principiul de drept aplicabil, prevede că acolo unde legea specială nu prevede o anumită situaţie juridică, deci acolo unde nu reglementează, se vor aplica dispoziţiile dreptului comun, în cazul de faţă dispoziţiile din Codul civil privind nulitatea.

Nu are nici o relevanță juridică dacă contractul de credit în care sunt stipulate clauzele abuzive a fost finalizat sau este în curs de desfășurare, întrucât sancţiunea în cazul constatării clauzelor abuzive este nulitatea absolută, nulitate care nu are nici o legătură cu momentul executării contractului, aşa cum în mod greşit apreciază instanţa, regimul acesteia permiţând invocarea ei oricând şi de către orice parte interesata.

Susţinerea instanţei de fond, în sensul că aceasta nu poate interveni într-un contract de credit ai cărui raport a încetat prin stingerea prestațiilor este profund greşită.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat instanţei ca atunci când apreciază cu privire la existenţa unui caz de nulitate absolută sa intervină în contract şi astfel să îl modifice, ci sa constate abuzul de poziţie al unui profesionist -comerciant, care raportându-se la nevoia consumatorului de a contracta împrumuturi, impune clauze contractuale chiar împotriva prevederilor legale.

Desigur ca, printr-o astfel de constatare instanţa poate şi trebuie să intervină în vederea obligării comerciantului la restituirea acestor sume, acestea fiind în fapt o plată nedatorată, ce trebuie returnată părţii prejudiciate printr-o acţiune ilicita, astfel cum am arătat detaliat în acţiunea introductivă.

Prin contract, în mod abuziv, s-a impus o plata adiţională, la costul contractului, reprezentând comision de administrare şi comision de urmărire riscuri.

In luna decembrie 2012 a pierdut calitatea de salariat ….., iar din acel moment i s-a perceput acest comision de administrare in cuantum de 24,09 euro lunar,

Astfel, este abuziva clauza in care se prevede perceperea unui comision de administrare lunar. Mai mult, el se calculează la valoarea creditului, si nu la soldul rămas, deci oricât am plaţii din credit, acest comision nu se micșorează, ci rămâne o suma fixa, ceea ce este abuziv.

Comisionul de administrare nu poate fi parte din preţul contractului. într-un contract de credit preţul contractului este reprezentat de dobânda aplicată creditului, celelalte comisioane fiind percepute în mod abuziv, cu atât mai mult cu cât i s-a explicat motivul pentru care ar trebui să plătească astfel de comision.

Clauza privind comisionul de administrare a creditului a creat un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului (al reclamantei), în condiţiile in care este vorba de sume mari, cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmpla in cazul achitării integrale a creditului conform ratelor lunare scadente. Or, in lipsa unei astfel de clauze in contract, banca s-ar îmbogăți fara o justa cauza, ceea ce creează un dezechilibru reclamantei, prin plata unor sume mari si nejustificate .

Aceasta clauza, datorita modului în care este formulata şi percepută, fără nicio posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive.

Comisionul de urmărire riscuri nu a fost negociat individual. Clauza privind comisionul de urmărire riscuri si respectiv privind comisionul de administrare a creditului a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului (al reclamantei), in condiţiile in care este vorba de sume mari, cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmpla in cazul achitării integrale a creditului conform ratelor lunare scadente si in cazul in care nu intervine nici un fel de risc pentru banca. Ori, in lipsa unei astfel de clauze In contract, banca s-ar îmbogăți fara o justa cauza, ceea ce creează un dezechilibru reclamanţilor, prin plata unor sume mari si nejustificate .

Comisionul de urmărire riscuri, calculat la valoarea creditului si nu la sold, este o clauza abuziva, el rămâne o suma fixa, fara ca parata sa tina cont de suma care se achita lunar din credit. In ciuda susţinerilor instanţei de fond, este o suma consistenta, luând In calcul suma Împrumutata.

Nu exista o contraprestație din partea băncii, aceasta nu a dorit sa împartă niciun risc cu subsemnata, cum ar fi fost firesc, dimpotrivă a transferat tot riscul contractului asupra mea.

Nu i s-a explicat motivul pentru care trebuie să plătească un astfel de comision şi care este riscul pe care banca îl acoperă din încasarea acestui comision, de ce nu este acesta restituibil in condiţiile in care riscul nu se produce.

La data de 13.11.2017, intimata pârâtă …….. SA a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiat apelul declarat de C.M împotriva Sentinţei nr. 4641/2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. ….şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată cauzate subscrisei de soluţionarea prezentului litigiu, astfel cum acestea vor fi justificate până la închiderea dezbaterilor.

La data acordării creditului reclamanta era salariată a subscrisei, ocupând postul de Manager relaţii corporate în cadrul BCR SA Agenţia Tg. Jiu, în virtutea acestei calități, reclamanta a beneficiat de anumite facilitați prevăzute expres de contractul colectiv de muncă aplicabil. Astfel, în ceea ce priveşte dobânda, reclamanta a beneficiat de o reducere substanțială faţă de dobânda curentă aplicată de Banca în cadrul acestui tip de credite.

Totodată, reclamanta a beneficiat de o reducere substanțială inclusiv la nivelului comisioanelor. Aceste facilități au fost menţionate expres la art. 19 din Contractul de credit şi urmau să se aplice pe toată perioada Tn oare împrumutata avea calitatea de salariat….. Acest aspect rezultă cu claritate şi din graficul de rambursare iniţial (Anexa 2 la întâmpinai* depusă la dosarul de fond.

Ca urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010, banca a respectat obligaţiile impuse de art. 95, comunicând reclamantei actul adiţional care prevedea adaptarea Contractului de credit fa noile reglementări. Anexa 3 la întâmpinarea depusă ia dosarul de fond.

De asemenea, deşi Actul adiţional nu a fost semnat de reclamantă, acesta a produs efecte juridice în temeiul art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010,  care prevedea că, la momentul expirării termenului de 90 de zile, nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale este considerată acceptare tacite.

Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, de aprobare şi modificare a OUG 50/2010, care prevedea dreptul Băncii de a denunţa actul adiţional considerat acceptat tacit, prin adresa din data de 21,02.2011 (Anexa 4 la întâmpinarea depusă la dosarul de fond), subscrisa a denunțat Actul adiţional.

Totodată, prin aceeaşi adresa, reclamantei i-a fost adus la cunoştinţă faptul că rata dobânzii se va calcula în conformitate cu prevederile OUG 50/2010, fiind variabilă exclusiv în funcţie da Indicele de referinţă Euribor 6M;

Potrivit art.1.1 din Actul adiţional 2, începând cu data intrării în vigoare a acestuia dobânda curentă aplicabilă creditului se calcula după formula Euribor 6M+ 6,25 puncte procentuale.

De asemenea, conform art 3 din Contractul de credit, subscrisa percepea un comision lunar de administrare, în suma fixă pe toată durata derulării contractului, în cuantum de 22,50 EURO.

După 10 ani de la data încheierii Contractului de credit, împrumutata a introdus pe rolul Judecătoriei o cerere de chemare în judecată prin care solicita: constatarea caracterului abuziv ai clauzelor prevăzute Ia art. 9 lit., c (comision de administrare) şl art. 9 lit.d (comision de urmărire riscuri) şi, respectiv, ari. 19 alin. (2) pct. d şi e) din Contractul de credit; obligarea subscrisei la restituirea sumelor încasate in baza clauzelor mal

sus menţionate, perioada 01.02.2007 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii,

actualizate cu dobânda legală şi obligarea subscrisei la plata cheltuielilor de judecată.

 Soluţia Judecătoriei Târgu-Jiu este profund judicioasă, potrivit căreia existenţa clauzelor abuzive încheiate de profesionişti cu consumatorii, poate fi analizată numai în Ipoteza contractelor aflate în derulare iar nu şi în ipoteza contractelor stinse prin executare, astfel cum este şi situaţia în speţă.

 Prin urmare, în momentul de faţă, prevederile contractuale critícate nu mai produc efecte juridică. Or, în lumina prevederilor legale nu se poate modifica/desfiinţa un contract de credit ce nu mai este în ființă, fiind citate disp. art. 6 , 7, 13 ali. (1) din Legea nr. 193/2000.

Tribunalul, analizând apelul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, constată şi reţine că este fondat pentru următoarele considerente:

Nulitatea clauzelor contractuale apreciate ca fiind abuzive este o nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, fiind imprescriptibilă, efectul fiind ineficacitatea actului juridic respectiv, neavând relevanţă faptul că a încetat contractul , ca urmare a restituirii creditului, expirând termenul contractului.

Problema tipului de nulitate care afectează o clauză abuzivă a fost tranşată atât de CJUE cât şi, în dreptul intern, de ÎCCJ, în sensul că aceasta este o nulitate absolută şi nu una relativă, deoarece valorile ocrotite sunt de ordin public, au un caracter general, ele au un impact social extins şi nu privesc doar interesul unei persoane, aşa cum susţine apelanta pârâtă. Nu este vizat doar interesul unei persoane, ci al tuturor persoanelor care au această calitate de consumator şi au încheiat cu un profesionist o convenţie prin care acesta prestează anumite servicii.

Normele legale aplicabile în speţă, ocrotesc un interes public, clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută, în jurisprudenţa comunitară s-a subliniat acest aspect, respectiv hotărârile pronunţate de CJUE, în cauzele C-76/10, Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000.

În jurisprudenţa comunitară, ca şi în jurisprudenţa ICCJ este recunoscut dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, ceea ce întăreşte concluzia aplicării sancţiunii absolute a clauzelor abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000,  ÎCCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia 686 din 21 februarie 2013).

Cu privire la fondul cauzei, critica apelantei constă în aprecierea greşită a instanţei de fond asupra caracterului abuziv al clauzelor contractuale, motiv întemeiat cu privire la clauzele de la punctul 9 lit.d şi punctul 19 alin.2 lit.e din contract, pentru următoarele considerente:

Analiza caracterului abuziv al acestor clauzelor,  se face prin prisma disp. art. 4 din Legea 193/200, tribunalul constatând că aceste clauze nu au fost negociate, fiind preformulate şi, totodată, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Aceste elemente ale contractului de credit puteau fi analizate de instanţă prin prisma dispoziţiilor art. 4 alin.6 din Lg. nr. 193 , care prevăd că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

 Se observă astfel că nici art. 4 alin. 6 din Lg. nr. 193, nici art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu exclud automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, ci fac referire la adecvarea dintre preţ şi serviciile sau produsele oferite în schimb şi la exprimarea în mod clar şi inteligibil a respectivelor clauze.

 Cu privire la aplicarea Directivei 93/13/CEEE de către instanţele naţionale, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, în hotărârea Murciano Quintero, C–240/98, din 27.06.2000, a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv.

 Curtea, în acţiunea preliminară formulată de Tribunalul din Barcelona, a arătat că o instanţă investită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, sistemul de protecţie introdus prin directivă pornind de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, într-o poziţie dezavantajoasă faţă de comerciant şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe faţă de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora.

 Prin  Hotărârea din 3 iunie 2010, data în cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) şi prin Ordonanţa din 16 noiembrie 2010, dată în cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare iniţiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, Curtea şi-a expus în mod clar poziţia faţă de art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13.

CJUE a statuat că din perspectiva protecţiei consumatorului împotriva condiţiilor de creditare inechitabile şi pentru a-i permite să cunoască pe deplin condiţiile executării ulterioare a contractului, art. 4 din Directiva 97/102 impune ca la încheierea contractului debitorul să fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligaţiei sale. (Hotărârea Berliner Kindl Brauerei).

Prin probele administrate în cauză banca pârâtă nu a făcut dovada negocierii, sarcină care îi incumbă în condițiile art. 4 alin.3din legea nr.193/2000.

Caracterul negociat al unei clauze contractuale nu este dat de faptul cunoașterii existenței acestei clauze consumatorului, sau mai precis de politica băncii cu privire la clauza respectivă, ci de posibilitățile consumatorului de a negocia efectiv elementele clauzelor, având toate informaţiile necesare pentru a cunoaşte întinderea obligaţiilor ce îi vor reveni în baza clauzelor contractuale respective.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie a caracterului abuziv, constând în crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, se constată a fi îndeplinit, întrucât nu există nicio justificare a perceperii acestui comision, care alături de celelalte obligaţii rezultate din contract este împovărător pentru consumator.

Tribunalul constată că acest comision nu este definit în Condiţiile generale ale contractului astfel că nici intimatul reclamant la momentul încheierii contractului şi nici instanţa nu poate aprecia asupra legalităţii perceperii acestui comision, cât timp motivaţia perceperii comisionului nu este detaliată nici în condiţiile generale, nici în condiţiile speciale ale convenţiei.

Constatându-se caracterul abuziv al clauzelor  de la punctul 9 lit.d şi punctul 19 alin.2 lit.e privind comisionul de urmărire riscuri, se va dispune nulitatea absolută a acestor cauze, sancţiunea civilă a nulităţii fiind repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv la restituirea prestaţiilor efectuate în baza clauzelor anulate.

Ca urmare, se va dispune restituirea sumelor încasate, cu daunele interese aferente în condiţiile art. 1535 Cod Civil, respectiv dobânda legală în procentul prevăzut de OG nr.13/2011, de la data încasării la data plăţii.

Criticile aduse clauzelor contractuale de la art. 9 lit. c şi d din contract sunt neîntemeiate, întrucât deşi sunt prevăzute într-un contract preformulat, nenegociate, neexistând nicio dovadă în acest sens din partea profesionistului, deşi sarcina probei îi incumbă, nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, comisionul de rambursare anticipată nu a fost perceput până la finalizarea contractului, iar comisionul de administrare se justifică pentru prestaţiile efectuate de bancă, fiind de notorietate serviciile de administrare a contului curent al clientului din care sunt virate sumele de bani în contul ratelor creditului.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă, se va admite apelul, se va anula sentinţa, în sensul admiterii în parte a cererii. Se va constata nulitatea absolută a clauzelor de la punctul 9 lit.d şi punctul 19 alin.2 lit.e privind comisionul de urmărire riscuri.  Se va dispune restituirea sumelor încasate cu acest titlu cu dobânda aferentă- de la data încasării la data plăţii efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta reclamanta C.M, împotriva sentinţei nr…..din……, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, în contradictoriu cu intimata pârâtă.

Anulează sentinţa.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta C.M în contradictoriu cu intimata pârâtă ………….. SA.

 Constată nulitatea absolută a clauzelor de la punctul 9 lit.d şi punctul 19 alin.2 lit.e  din contractul de credit  bancar pentru persoane fizice nr……….. privind comisionul de urmărire riscuri.

Dispune restituirea sumelor încasate cu acest titlu cu dobânda aferentă de la data încasării la data plăţii efective.

Respinge în rest cererea.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 6.02.2018, la Tribunalul Gorj.

PreşedinteJudecător

  L.S  L.S

Grefier

L.S

Domenii speta

Spete similare