Nerespectare disp legale competență organe de urmărire penală

Hotărâre 570 din 20.06.2018


Pe rol se află verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalităţii sesizării instanţei, a legalității administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 5437/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș privind pe inculpatul B.S.D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal.

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a legalității administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 5437/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș și cu privire la cererile și excepțiile inculpatului referitoare la nelegalitatea administrării unor probe din cursul urm[ririi penale și la nelegalitatea actului de sesizare a instanței, au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 08.06.2018, când judecătorul de cameră preliminară a stabilit termen în vederea deliberării și pronunțării hotărârii în prezenta cauză la data de astăzi, 20.06.2018, încheierea menționată anterior făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

 Deliberând asupra cererilor și excepțiilor invocate de inculpatul B.S.D., prin intermediul avocatului ales, cu privire la legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în cauza penală de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 23.03.2018 emis în dosarul penal nr. 5437/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.S.D. pentru săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esență, următoarea situaţie de fapt: în data de 17.08.2015, în jurul orei 13.05, inculpatul B.S.D. a condus autoturismul marca B. cu numărul de înmatriculare MS …pe ….. pe sensul de mers înspre centrul oraşului.

În momentul în care autoturismul, condus de inculpat, a ajuns în dreptul imobilului cu nr. …, întrucât în fața sa circula un alt autoturism care oprise în vederea efectuării virajului la stânga spre a intra la benzinăria …, acesta (cu încălcarea dispozițiilor art. 35 și 54 din O.U.G. nr. 195/2002 rep) a trecut de pe banda a doua de mers pe banda întâi fără a se asigura corespunzător, fapt ce l-a determinat pe conducătorul motocicletei H. cu nr. ..., persoana vătămată F.K., care se deplasa pe banda întâi, să frâneze puternic şi să îşi schimbe direcţia de mers pentru a evita impactul cu autoturismul, persoana vătămată intrând într-un stâlp de pe marginea drumului. Astfel, în urma impactului produs a rezultat vătămarea corporală a persoanei vătămate F.K., acesta suferind leziuni care au necesitat 120 – 130 de zile de îngrijiri medicale şi o infirmitate, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico – legală nr. 1140/A1/120/30.03.2016 întocmit de IML Tg. Mureş.

S-a învederat că situaţia de fapt expusă mai sus este susținută de următoarele mijloace de probă: proces - verbal de cercetare la faţa locului; planşa fotografică; raportul de expertiză medico-legal nr. 1140/A1/120 din data de 30 martie 2016; acte medicale (certificatul medico-legal nr. 3807/A2/1001 din 15.09.2015, completare la certificatul medico-legal); declaraţiile inculpatului B.S.D.; declaraţiile persoanei vătămate F.K.; declaraţia martorului C.S.N.; declarația martorului H.T.; declarația martorului B.M.L., înscrisuri.

Fiind încunoştiințat de judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii, cu privire la obiectul camerei preliminare și comunicându-i-se și o copie a rechizitoriului indicat mai sus, la data de 17.04.2018 inculpatul a formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării unor probe în cursul urmăririi penale și cu privire la legalitatea actului de sesizare al instanței.

Astfel, în ceea ce privește legalitatea administrării probelor, inculpatul a învederat că începând cu data de 14.04.2016 deține calitatea de polițist judiciar așa cum reiese din adresa nr. 238551/07.07.2017 a IPJ Mureș, menționând că, în pofida faptul că în virtutea calității sale urmărirea penală trebuia efectuată în mod obligatoriu de procuror, conform prevederilor art. 27 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, următoarele acte de urmărire penală au fost efectuate de către organele de cercetare penală în mod nelegal, fără o delegare din partea procurorului,: la data de 09.11.2016 a fost audiat în calitate de suspect de către organul de cercetare penală, la data de 15.02.2017 a fost audiat în calitate de martor numitul B.M.L. de către organul de cercetare penală, iar la data de 02.03.2017 a fost audiat în calitate de martor numitul H.T. de către organul de cercetare penală.

Inculpatul a precizat că nerespectarea dispozițiilor legale care vizează competența materială a organelor de cercetare penală constituie un motiv de nulitate absolută, iar efectuarea de acte de cercetare penală de către un organ necompetent material este de natură să aducă atingere drepturilor și intereselor legitime ale persoanei anchetate, invocând în acest sens și Decizia CCR nr. 302/04.05.2017.

În consecință, inculpatul a solicitat excluderea probelor constând în declarațiile indicate mai sus și restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale de către procuror cu respectarea dispozițiilor legale, susținând că nu se poate pune problema de refacerea actelor de urmărire penală în termenul prevăzut de art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, ci se impune restituirea dosarului la procuror deoarece una dintre nulitățile absolute privește inclusiv audierea sa în calitate de suspect de către organele de cercetare penală.

Sub acest aspect, inculpatul a arătat că deși, în mod aparent legal, calitatea de inculpat, i-a fost atribuită de procuror la data de 18.04.2017, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale nu este legală întrucât anterior nu a existat o procedură legală de audiere a suspectului, audierea fiind efectuată de către un organ necompetent material.

În ceea ce privește legalitatea actului de sesizare a instanței de judecată, inculpatul a solicitat restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii deoarece rechizitoriul s-a bazat pe probe administrate în mod nelegal, iar pe de altă parte, a fost trimisă în judecată o persoană prin nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la dobândirea calităților procesuale, acesta nefiind în măsură să sesizeze în mod legal instanța de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 342 și urm. Cod procedură penală.

În privința părților civile și a părților responsabile civilmente, judecătorul de cameră preliminară constată că acestea nu au formulat în termenul stabilit de către judecător, și nici ulterior, cereri sau excepţii privind legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor în faza de urmărire penală, nici personal, și nici prin avocat.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară nu a invocat din oficiu excepţii privind legalitatea urmăririi penale, sub niciun aspect.

Analizând competența și legalitatea sesizării instanţei, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în raport de prevederile legale incidente în materie, precum și cererea inculpatului formulată la data de 17.04.2018 cu privire la nelegalitatea sesizării instanței prin emiterea rechizitoriului din data de 23.03.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș și cu privire la nelegalitatea administrării unor probe din cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

Prin ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare IPJ Mureș-Serviciul Rutier (f. 11 d. UP) din data de 17.08.2015 s-a dispus începerea urmării penale cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, în baza procesului verbal de sesizare din oficiu din aceeași dată (f. 10 d. UP), fapta constând în aceea că la data de 17.08.2015, ora 13:05, s-a produs un accident rutier pe Bd. 1 Decembrie 1918, în localitatea Târgu Mureș, jud. Mureș, accident în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale a unei persoane.

Prin ordonanța procurorului de caz (f. 7 d. UP) din data de 20.09.2016 s-a dispus infirmarea ordonanței organelor de cercetare penală din data de 29.08.2016 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de B.S.D. sub aspectul comiterii infracțiunii indicată mai sus, precum și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de B.S.D., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, acesta fiind audiat în calitate de suspect la data de 09.11.2016, în prezența apărătorului ales de la acel moment, de către organul de cercetare penală (f. 31 d.UP), ulterior informării sale asupra învinuirii, a drepturilor și a obligațiilor procesuale corespunzătoare calității lui și a comunicării calității sale, aspecte consemnate în procesul-verbal corespunzător din data de 09.11.2016 (f. 29 d.UP).

Prin ordonanța procurorului de caz din data de 18.04.2017 (f. 4 d. UP) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului B.S.D. pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, acesta fiind audiat în calitate de inculpat la data de 20.02.2018, în prezența apărătorului ales de la acel moment, de către procuror (f. 44 d.UP), ulterior informării sale asupra învinuirii, a drepturilor și a obligațiilor procesuale corespunzătoare calității sale și a comunicării punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa sub aspectul comiterii infracțiunii menționată anterior, aspecte consemnate în procesul-verbal corespunzător din data de 20.02.2018 (f. 43 d.UP). De asemenea, judecătorul constată că inculpatul a fost audiat în această calitate și la data de 19.03.2018 de către procurorul de caz, în prezența apărătorului ales de la acel moment.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară reține că în cursul urmăririi penale materialul probator a fost administrat prin următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, declarații suspect/inculpat, declarație martor C.S.N., declarații persoană vătămată, copii certifcate de înmatriculare, raport de expertiză medico-legală nr. 1140/A1./120 emis de IML Tîrgu Mureș, certificat medico legal emis de IML Târgu Mureș, decizie medicală asupra capacității de muncă, înscrisuri medicale, rezultate testare aparat alcooltest, declarație martor B.M.L., declarație martor H.T..

Potrivit dispozițiilor art. 342 Cod procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Conform art. 35 Cod procedură penală, judecătoria este competentă să judece în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.

În raport de prevederile legale menţionate anterior, de infracțiunea dedusă judecății și de persoana inculpatului, judecătorul de cameră preliminară va constata că Judecătoria Târgu-Mureş este competentă din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că obiectul procedurii de cameră preliminară priveşte aspectele referitoare la competenţă, nulităţi, excluderea probelor nelegale sau neloiale, regularitatea actului de sesizare, soluţiile fiind diferite în funcţie de constatările făcute cu privire la aceste aspecte, în cadrul  atribuţiilor sale, judecătorul verificând doar legalitatea trimiterii în judecată şi neanalizând temeinica acesteia.

Sfera controlului exercitat în procedura de cameră preliminară în ceea ce priveşte legalitatea sesizării instanţei vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 328 Cod procedură penală referitoare la conţinutul rechizitoriului, din perspectiva condiţiilor de fond şi formă ale acestuia, impunându-se cenzurarea legalităţii actului de sesizare ca act procesual şi act procedural, cu accent pe descrierea detaliată, clară a stării de fapt, caracterizarea în drept a acesteia, precizarea mijloacelor de probă, pentru a se stabili obiectul şi limitele judecăţii, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi pe existenţa verificărilor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei efectuate de procurorul ierarhic superior.

Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), respectiv denumirea parchetului şi data emiterii, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi, după caz, datele privitoare la persoana inculpatului, obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora; datele referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter medical şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi, semnătura celui care l-a întocmit, datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei, fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel,  și necesitând să cuprindă numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces, şi locul unde urmează a fi citate.

Astfel, în raport de prevederile legale menționate anterior, trebuie analizat dacă rechizitoriul descrie în mod efectiv şi nu doar formal învinuirea, în fapt şi în drept, respectiv dacă descrie în mod real şi complet, ca stare de fapt, infracţiunile reţinute în sarcina fiecărui inculpat şi dacă există o corespondență logică între starea de fapt şi încadrarea juridică a acestora, dar și dacă menţiunea privind efectuarea urmăririi penale este efectivă şi nu doar formală, respectiv dacă actul de sesizare a instanței justifică în mod raţional şi legal, în fapt şi în drept, dispoziţia de trimitere în judecată a fiecărui inculpat, în raport de activitatea de urmărire penală efectuată în privinţa sa, astfel încât să asigure posibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii.

Aceste limite ale verificării legalităţii sesizării instanţei sunt impuse de dispoziţiile art. 345 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, care se referă la „neregularităţi ale actului de sesizare”, precum şi de prevederile art. 346 alin. 3 lit. a) Cod procedură penală, care prevăd sancţiunea restituirii cauzei la parchet când rechizitoriul este neregulamentar întocmit.

În raport de prevederile legale menționate și de aspectele învederate anterior, judecătorul de cameră preliminară reține că validitatea rechizitoriului este independentă de legalitatea ori de sancțiunile aplicate actelor de urmărire penală, astfel că, o eventuală nelegalitate a actelor de urmărire penală nu este de natură să atragă, prin ea însăși, nelegalitatea sesizării instanței.

În acest sens, judecătorul constată că verificarea legalității rechizitoriului constituie un element distinct de verificarea legalității actelor de urmărire penală, rechizitoriul nefiind un act de urmărire penală, ci actul de sesizare a instanței, emis după finalizarea fazei procesuale a urmăririi penale.

Prin urmare, în această fază procesuală, judecătorul de cameră preliminară trebuie să analizeze dacă la întocmirea rechizitoriului au fost respectate condițiile extrinseci, de formă ale acestuia și cele de fond, intrinseci ale actului de sesizare a instanței.

Analizând legalitatea actului de sesizare a instanței, judecătorul de cameră preliminară apreciază că rechizitoriul nr. 5437P/2015 din data de 23.03.2018 îndeplinește condițiile impuse de art. 328 Cod procedură penală, nefiind incidente neregularități care să impună remedierea acestora, rechizitoriul cuprinzând datele referitoare la fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, la încadrarea juridică a acesteia, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la probele pe care se întemeiază învinuirea, la actele de urmărire penală efectuate, la dispoziția de trimitere în judecată şi la cheltuielile judiciare și permițând stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii, acesta fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

În consecință, judecătorul reține că rechizitoriul analizat în prezenta cauză cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 328 Cod procedură penală, acuzația formulată împotriva inculpatului B.S.D. fiind formulată cu o suficientă precizie, astfel încât să permită acestuia să înțeleagă fapta de care este acuzat, încadrarea juridică a acesteia și tratamentul sancționator.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului în sensul restituirii dosarului la procuror în vederea refacerii deoarece a fost trimisă în judecată o persoană prin nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la dobândirea calităților procesuale, acesta nefiind în măsură să sesizeze în mod legal instanța de judecată, judecătorul o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele expuse anterior.

De asemenea, în cauză, judecătorul reține că, la data de 14.10.2015 IGPR-Direcția Management Resurse Umane prin adresa nr. 113267/06.10.2015 (f. 96 d. UP) a transmis că inculpatul B.S.D. nu face parte din structurile de poliție judiciară.

Prin ordonanța din data de 20.09.2016, procurorul de caz a dispus efectuarea în continuare a urmăriri penale față de suspectul B.S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii menționată anterior.

Conform adresei IGPR-Direcția Management Resurse Umane nr. 501960/21.06.2017  (f. 146 d. UP) rezultă că inculpatul B.S.D. a fost desemnat în structurile poliției judiciare prin Omai nr. II/5644/14.04.2016 în baza avizului nr. 1561/C/A/2016.

Potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare.

În raport de data desemnării inculpatului în structurile poliției judiciare, și anume 14.04.2016, și data ordonanței prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul B.S.D. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, respectiv 20.09.2016, judecătorul constată că acest act de urmărire penală a fost efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 305 alin. 3 Cod procedură penală și art. 27 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale față de B.S.D., fiind dispusă de către procurorul de caz.

Prin urmare, susținerea inculpatului cu privire la nelegalitatea actului de sesizare, motivată și de faptul că prin rechizitoriul analizat a fost trimisă în judecată o persoană prin nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la dobândirea calităților procesuale, este neîntemeiată, atât ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale față de B.S.D., cât și ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului B.S.D. cu privire la comiterea infracțiunii menționată anterior, emanând în exclusivitate de la procurorul de caz.

În ceea ce privește susținerea inculpatului cu privire la nelegalitatea actului de sesizare, motivată și de faptul că rechizitoriul s-a bazat pe anumite probe administrate în mod nelegal, judecătorul, de asemenea, o va respinge ca neîntemeiată, reținând că dispozițiile art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, reliefează în mod evident o distincție clară între constatarea neregularităților actului de sesizare, sancționarea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în condițiile art. 280-282 Cod procedură penală și excluderea uneia sau a mai multe probe administrate.

Luând în considerare aspectele precizate anterior și ținând cont de faptul că validitatea rechizitoriului este independentă de legalitatea sau de sancțiunile aplicate actelor de urmărire penală, o eventuală nelegalitate a administrării probelor constând în audierea inculpatului în calitate de suspect și a martorilor B.M.L. și H.T. de către organele de cercetare penală, cu nerespectarea dispozițiilor art. 27 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, nu are aptitudinea de a pune în evidență nelegalitatea actului de sesizare a instanței analizat în prezenta cauză.

În ceea ce privește legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală, urmează a fi examinată incidenţa cazurilor de nulitate absolută sau relativă, astfel cum sunt reglementate de art. 281 alin. 1 lit. b), e) şi f) prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 302/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 566/17.07.2017 și de art. 282 Cod procedură penală, stabilindu-se dacă au fost parcurse etapele obligatorii în faza de urmărire penală, şi, în cazul în care acestea există, concordanţa între actele efectuate şi dispoziţiile legale ce reglementează modul în care sunt efectuate actele de către organul de urmărire penală, conform art. 286 Cod procedură penală.

În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară reține că actele de urmărire penală au fost efectuate cu  respectarea dispozițiilor legale, în ordinea impusă de prevederile Codului de procedură penală, la data de 17.08.2015 fiind dispusă începerea urmării penale cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, în baza procesului verbal de sesizare din oficiu din aceeași dată (f. 10 d. UP) constând în aceea că la data de 17.08.2015, ora 13:05, s-a produs un accident rutier pe….., accident în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale a unei persoane, la data de 20.09.2016 fiind dispusă de către procurorul de caz efectuarea în continuare a urmăririi penale față de B.S.D., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, acesta fiind audiat în această calitate data de 09.11.2016, în prezența apărătorului ales de la acel moment, de către organul de cercetare penală, iar la data de 18.04.2017 fiind dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului B.S.D. pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, fiind audiat în acestă calitate la data de 20.02.2018 și la data de 19.03.2018, în prezența apărătorului ales de la acel moment, de către procuror.

În ceea ce privește susținerea inculpatului referitoare la nelegalitatea administrării probelor constând în audierea sa în calitate de suspect și a martorilor B.M.L. și H.T. de către organele de cercetare penală, cu nerespectarea dispozițiilor art. 27 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, dată fiind calitatea sa de organ de cercetare al poliției judiciare dobândită la data de 14.04.2016, judecătorul constată că, într-adevăr, inculpatul B.S.D. a fost audiat în calitate de suspect la data de 09.11.2016 de către organul de cercetare penală, că B.M.L. a fost audiat în calitate de martor la data de 15.02.2017 de către organul de cercetare penală, dar și că H.T. a fost audiat în calitate de martor la data de 02.03.2017 de către organul de cercetare penală, administrarea acestor probe realizându-se în lipsa vreunei ordonanțe de delegare din partea procurorului de caz.

În privința naturii juridice a nulității care intervine în situația nerespectării dispozițiilor legale referitoare la competența materială a organelor de urmărire penală, judecătorul reține că până la momentul pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 302/04.05.2017, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională, nerespecatrea prevederilor legale privind competența materială a organelor de urmărire penală atrăgea sancțiunea nulității relative.

Deși, în prezenta cauză, inculpatul a înțeles să solicite excluderea celor trei probe menționate anterior prin invocarea nerespectării dispozițiilor legale referitoare la competența materială a organului de urmărire penală față de calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare a inculpatului începând cu data de 14.04.2016, nerespectare sancționată în prezent cu nulitatea absolută, judecătorul reține că Decizia Curții Constituționale nr. 302/04.05.2017 care a statuat cele expuse anterior a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 566 la data de 17.07.2017.

În egală măsură, judecătorul constată că audierea inculpatului în calitate de suspect și audierea celor doi martori menționați anterior s-a realizat de către organul de cercetare penală, în lipsa vreunei delegări din partea procurorului de caz, în baza conținutul adresei IGPR-Direcția Management Resurse Umane nr. 113267/06.10.2015 cu ultima dată de înregistarre la data de 14.10.2015 (f. 96 d. UP) prin care s-a transmis că inculpatul B.S.D. nu făcea parte din structurile de poliție judiciară, aspect care nu impunea condiția efectuării urmăririi penale în mod exclusiv de către procuror.

De altfel, judecătorul reține că în urma pronunțării Deciziei instanței de contencios constituțional la data de 04.05.2017, în dosarul de urmărire penală, ca urmare a unei solicitări distincte, s-a depus la fila 146 adresa IGPR-Direcția Management Resurse Umane nr. 501960/21.06.2017, cu ultima dată de înregistrare la data de 13.07.2017, și din care rezulta că inculpatul B.S.D. a fost desemnat în structurile poliției judiciare prin Omai nr. II/5644/14.04.2016 în baza avizului nr. 1561/C/A/2016, astfel că, de la comunicarea respectivei adrese, în virtutea calității dobândite de către inculpat, toate actele de urmărire penală au fost efectuate în exclusivitate de către procuror.

Prin urmare, judecătorul constată că, deși la datele de 09.11.2016, 15.02.2017 și 02.03.2017, date la care au fost audiați inculpatul în calitate de suspect și martorii B.M.L. și H.T., acesta avea calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, administrarea respectivelor probe nu s-a realizat de către procuror, ci doar de către organul de cercetare penală, în lipsa unei delegări din partea procurorului de caz.

Cu toate acestea, judecătorul apreciază că sancțiunea nulității relative cu privire la nerespectarea prevederilor legale referitoare la competența materială a organelor de urmărire penală se menține în pofida Deciziei Curții Constituționale indicată mai sus, având în vedere că administrarea respectivelor probe s-a realizat de către organul de cercetare penală, iar nu de către procuror, anterior pronunțării deciziei instanței de contencios constituțional.

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară ia în considerare că efectele Deciziei Curții Constituționale se produc numai pentru viitor, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta bucurându-se de prezumția de constituționalitate, astfel că, administrarea respectivelor probe la acele momente de către organul de cercetare penală, iar nu de către procuror, s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor referitoare la competența organelor de urmărire penală, ce era sancționată cu nulitatea relativă, sancțiune ce se menține în pofida declarării neconstituționalității a acestor dispoziții începând cu data de 04.05.2017.

A da efect retroactiv Deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017 și a considera că administrarea probelor constând în audierea inculpatului în calitate de suspect și în audierea celor doi martori cu nerespectarea prevederilor legale privind competența organelor de urmărire penală atrage incidența sancțiunii nulității absolute, astfel cum s-a statuat de către instanța de contencios constituțional la data de 04.05.2017, ar echivala cu o încălcare a dispozițiilor acesteia, dispoziții care prevăd că pe toată perioada de activitate a unui act normativ acesta se bucură de prezumția de constituționalitate.

Prin urmare, după data de 17.07.2017, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 302/04.05.2017 urmează ca nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială a organelor de urmărire penală să fie sancționată cu nulitatea absolută, incidența ex nunc a deciziilor Curții Constituționale fiind consacrată constituțional, neputându-se institui derogări sau excepții.

Totuși, având în vedere că în prezenta cauză s-a solicitat excluderea probelor constând în audierea inculpatului în calitate de suspect la data de 09.11.2016, și în audierea martorilor B.M.L. și H.T., probe administrate în cursul urmăririi penale de către organul de cercetare penală, deși la data administrării acelor probe inculpatul deținea calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, calitate ce atrăgea competența exclusivă a procurorului, nulitatea acestora fiind invocată de inculpat în termenul legal, rezultă că aceste probe ar putea fi înlăturate de la soluționarea cauzei doar în condițiile în care s-ar dovedi existența unei nulități relative, întrucât la momentul administrării respectivelor probe nerespectarea prevederilor legale referitoare la competența organelor de urmărire penală nu se regăsea printre cazurile de nulitate absolută prevăzute expres de art. 281 Cod procedură penală.

În ceea ce privește vătămarea produsă prin administrarea acelor probe de către organul de cercetare penală, iar nu de către procuror, vătămare care poate să fie reținută din motivarea cererii inculpatului așa cum a fost depusă la dosarul cauzei la data de 17.04.2018, judecătorul reține că, în esență, se învederează în cadrul cererii că procurorul se bucură de o competență profesională superioară organului de cercetare penală, iar efectuarea de acte de urmărire penală de către procuror se bucură de o serie de garanții procesuale, dată fiind calitatea sa de magistrat, efectuarea de acte de cercetare penală de către un organ necompetent material fiind de natură să aducă atingere drepturilor și intereselor legitime ale persoanei anchetate.

Sub acest aspect, judecătorul ia în considerare că inculpatul a fost audiat în calitate de suspect la data de 09.11.2016, în prezența apărătorului ales de la acel moment, ulterior informării sale asupra învinuirii, a încadrării juridice a faptei imputate, a drepturilor și a obligațiilor procesuale prevăzute de art. 108  și art. 307 Cod procedură penală și a comunicării calității sale, aspecte consemnate în procesul-verbal corespunzător din data de 09.11.2016 (f. 29 d.UP), proces verbal semnat de către acesta și de către apărătorul ales, fără nici un fel de obiecțiuni.

De asemenea, judecătorul reține că audierea martorului H.T. s-a realizat în prezența apărătorului ales al inculpatului de la acel moment, martor care de altfel a fost audiat la solicitarea inculpatului, iar declarația martorului B.M.L. nu a fost rețiinută în cadrul cuprinsului rechizitoriului pentru a fundamenta soluția procurorului de trimitere în jduecată.

În consecință, audierea inculpatului, în calitate de suspect, de către organul de cercetare penală, în prezența apărătorului ales nu are aptitudinea de a evidenția producerea unei vătămări de așa manieră încât să fie necesară excluderea acesteia, mai ales că acesta a beneficiat de asistența juridică din partea unei persoane cu specializare în domeniu, iar cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat, în fața procurorului de caz, a precizat în mod expres, tot în prezența apărătorului său ales de la acel moment, că își menține declarația dată în calitate de suspect. Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară apreciază că audierea în mod concret a inculpatului în această calitate, la datele de 20.02.2018 și 19.03.2018, în prezența apărătorului ales al acestuia, de către procurorul de caz a contrabalansat în mod concret și efectiv nelegalitatea audierii sale în calitate de suspect de către organul de cercetare penală. Mai mult decât atât, judecătorul reține că declarația acestuia, dată în calitate de suspect, nu evidențiază fapte sau împrejurări de fapt care să îl incrimineze pe acesta, astfel că, nu se poate reține existența unei vătămări și, prin urmare, această probă va fi menținută.

În ceea ce privește proba testimonială cu martorul H.T., judecătorul de cameră preliminară reține că și această probă a fost administrată cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la competența materială a organelor de urmărire penală, însă nu se poate susține că administrarea acestei probe în condițiile arătate a produs o vătămare inculpatului ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin excluderea acesteia.

În acest sens, judecătorul ia în considerare faptul că audierea acestui martor s-a realizat de către organul de cercetare penală în prezența apărătorului ales al inculpatului, ulterior aducerii la cunoștință a calității sale, a obiectului cauzei, dar și a drepturilor procesuale, astfel cum s-ar fi realizat și de către procurorul de caz în situația în care ar fi procedat la administrarea probei. De altfel, se reține că inculpatul nu a invocat niciun alt aspect referitor la audierea martorului de către organul de cercetare penală care să îi fi adus atingere dreptului său la apărare, ci s-a limitat doar la invocarea deciziei instanței de contencios constituțional menționată anterior ale cărei efecte nu pot fi aplicate în mod retroactiv.

Mai mult decât atât, judecătorul are în vedere faptul că organul de cercetare penală a procedat la audierea martorului H.T. ca urmare a solicitării în acest sens a inculpatului, cu ocazia audierii acestui martor, apărătorul ales al inculpatului de la respectivul moment neformulând niciun fel de obiecțiuni cu privire la modalitatea în care s-a desfășurat audierea martorului.

Susținerea inculpatului referitoare la o competență profesională superioară a procurorului față de organul de cercetare penală cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală nu poate fi luată în considerare atâta timp cât nici legiuitorul nu face o astfel de distincție, organele judiciare penale fiind repartizate după criteriile de competență prevăzute de lege asupra anumitor infracțiuni sau anumitor acte ori măsuri dintr-o fază a procesului penal, organizarea competenței prin normele de competență reflectând capacitatea pe care o au organele judiciare de a-și îndeplini funcțiile esențiale prevăzute de lege, respectiv asupra căror cauze penale, în ce grad și în ce circumscripție teritorială își pot exercita competențele.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară ia în considerare că susținerea inculpatului nu poate fi avută în vedere în condițiile în care procurorul, chiar și în cazurile expres prevăzute de lege (când urmărirea penală este în competența sa exclusivă) poate, în baza unei ordonanțe de delegare, să delege efectuarea unor acte de urmărire penală de către organul de cercetare penală, fără ca astfel de situații să presupună în mod implicit o diminuare a competențelor profesionale sau o restrângere a garanțiilor și a drepturilor procesuale pentru părțile din procesul penal doar pentru că nu sunt realizate de către procuror.

Totodată, susținerea inculpatului în sensul că efectuarea de acte de urmărire penală de către procuror se bucură de o serie de  garanții procesuale, dată fiind calitatea acestuia de magistrat, nu are aptitudinea de a evidenția producerea unei vătămări prin audierea martorului H.T. de către organul de cercetare penală, iar nu de către procuror, vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin excluderea probei, întrucât nu are niciun fel de fundament, neputându-se reține că ori de câte ori actele de urmărire penală sunt efectuate de către organele de cercetare penală s-ar aduce o atingere drepturilor procesuale ale părților prin restrângerea garanțiilor procesuale de care acestea beneficiază de-a lungul procesului penal.

De altfel, judecătorul apreciază că audierea martorului H.T. la data de 15.02.2017 de către organele de cercetare penală, iar nu de către procuror, nu este în măsură să evidențieze producerea unei asemenea vătămări inculpatului care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin excluderea probei în condițiile în care, cu excepția nerespectării normelor privind competența organelor de urmărire penală, sancționată la momentul respectiv cu nulitatea relativă, nu se poate reține, în mod concret, încălcarea vreunor prevederi legale incidente în materie, audierea martorului realizându-se cu respectarea tuturor celorlalte dispoziții legale.

În egală măsură, judecătorul ia în considerare existența unei proceduri echitabile în ansamblu în faza de urmărire penală, vătămarea procesuală a inculpatului prin audierea martorului în condițiile arătate fiind înlăturată având în vedere că riscul unei eventuale utilizări cu caracter determinant sau exclusiv a declarației martorului H.T. nu poate fi reținut în mod concret, dat fiind probatoriul ce a fundamentat soluția procurorului de trimitere în judecată a inculpatului.

În  ceea ce privește audierea martorului B.M.L. din data de 02.03.2017 de către organul de cercetare penală, în pofida dobândirii calității inculpatului la data de 14.04.2016 de organ de cercetare penală al poliției judiciare, judecătorul de cameră preliminară constată și în privința acesteia nerespectarea normelor de competență ale organelor de urmărire penală, însă nu poate fi reținută în mod concret producerea unei vătămări inculpatului în condițiile în care soluția procurorului de caz de trimitere în judecată a acestuia nu s-a bazat, sub aspectul niciunei împrejurări de fapt, pe relatările acestuia.

Luând în considerare aspectele precizate anterior, va respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului cu privire la nelegalitatea administrării probelor analizate anterior, și implicit cererea de excludere a acestora din ansamblul materialului probator administrat în faza de urmărire penală.

În ceea ce privește susținerea inculpatului referitoare la doar o simplă aparentă legalitate a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, dat fiind faptul că nu a existat o procedură legală de audiere a acestuia în calitate de suspect, judecătorul reține că audierea persoanei anchetate în calitate de suspect nu constituie o condiție sine qua non pentru punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acesteia, iar aducerea la cunoștința inculpatului, ulterior dispunerii efectuării în continuare a urmăririi penale în ceea ce îl privește sub aspectul comiterii infracțiunii indicată mai sus, a calității sale, a învinuirii ce i se aduce și a încadrării juridice a faptei imputate, precum și a obligațiilor și a drepturilor procesuale corespunzătoare calității sale, s-a realizat în conformitate cu dispozițiile legale de către organul de cercetare penală întocmai situației în care audierea lui ar fi realizat-o procurorul de caz.

Totodată, judecătorul constată că inculpatul a dobândit, atât calitatea de suspect, cât și calitatea de inculpat, în cursul urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile legale, inclusiv sub aspectul normelor referitoare la competența organelor de urmărire penală, atât ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale față de acesta, cât și ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, pentru comiterea infracțiunii imputate, emanând de la procuror.

În consecință, pentru considerentele expuse anterior, va respinge ca neîntemeiate cererile și excepțiile formulate de către inculpat, prin intermediul apărătorul ales, referitoare la nelegalitatea administrării unor probe din cursul urmăririi penale și la nelegalitatea actului de sesizare al instanței.

În conformitate cu prevederile art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, va constata că Judecătoria Târgu Mureş este competentă din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze.

În baza art. 346 alin. 2 raportat la art. 345 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, va respinge ca neîntemeiate cererile și excepțiile formulate de către inculpat, prin intermediul apărătorul ales, referitoare la nelegalitatea administrării unor probe din cursul urmăririi penale și la nelegalitatea actului de sesizare al instanței.

În temeiul dispozițiilor art. 346 alin. 2 Cod procedură penală va constata legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ceea ce priveşte dosarul penal nr. 5437/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în cadrul căruia s-a emis Rechizitoriul din data de 23.03.2018, privind pe inculpatul B.S.D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal.

În temeiul acelorași dispoziții va dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul B.S.D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul prevederilor art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată că Judecătoria Târgu Mureş este competentă din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze.

În baza art. 346 alin. 2 raportat la art. 345 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiate cererile și excepțiile formulate de către inculpatul B.S.D., prin intermediul apărătorul ales, referitoare la nelegalitatea administrării unor probe din cursul urmăririi penale și la nelegalitatea actului de sesizare al instanței.

În temeiul dispozițiilor art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ceea ce priveşte dosarul penal nr. 5437/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în cadrul căruia s-a emis Rechizitoriul din data de 23.03.2018, privind pe inculpatul B.S.D., fiul lui R. şi C., născut la data de …., în municipiul, jud. …, domiciliat în ….., str. ….., jud. M…, CNP: ……, de cetățenie …., stare civilă: …., studii …., ocupaţia: ….., loc de muncă: ….. , posesor al Cărţii de Identitate seria …., nr. ….., fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal.

Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul B.S.D..

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20 iunie 2018, ora 14:00.