Procedura insolvenţei.

Domeniu: Faliment- Procedura insolvenţei.

Deschiderea procedurii. Creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii. Prescripţia creanţei reţinută de instanţă din oficiu în temeiul Decretului 167/1958.

Art. 2512 și 2513 din Codul civil invocate nu sunt aplicabile în speța de față, judecătorul fiind în drept și, totodată, obligat să invoce prescripția extinctivă din oficiu, conform art. 18 din decretul nr. 167/1958, astfel cum a apreciat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1/2014, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Sub aspectul condițiilor prevăzute la art. 5 pct. 20 din Legea 85/2014, prescripția afectează existența creanței prin stingerea dreptului material la acțiune, astfel că nu se poate reține calitatea apelantei de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, condiție obligatorie prevăzută la art. 70 alin. 1 din lege.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1219 A din 11.06.2018)

Prin sentința civilă nr. 1363 din 05.03.2018 pronunţată de Tribunalul București – Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 37619/3/2017 a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii de insolvență formulată de creditoarea A SRL, în contradictoriu cu debitoarea T I C SRL, ca neîntemeiată.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut următoarele :

În conformitate cu disp.art.70 alin.1 din Legea nr.85/20014, orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezentul titlu poate introduce o cerere de deschidere a procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă, în care va preciza: a) cuantumul şi temeiul creanţei;b) existenţa unui drept de preferinţă, constituit de către debitor sau instituit potrivit legii;c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.

Conform art. 5 pct. 20 din lege, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii se înţelege creditorul a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile.

De asemenea, conform art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014 insolvenţa acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, astfel: a) insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă; b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Potrivit art. 5 pct. 20 din lege prin creanţă certă se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

În speţă, se reţine că A SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva T I C SRL pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de 213.442,66 lei, reprezentând debit neachitat.

Pentru dovedirea debitului principal în cuantum de 213.442,66 lei, creditoarea a depus facturile fiscale nr. 57/16.10.2009, 59/20.10.2009, 61/26.10.2009, 66/03.11.2009, 69/.05.11.2009, 70/05.11.2009, 71/09.11.2009 și 72/10.11.2009, în cuantum total de 511.713,09 lei.

Art. 662 C.proc.civ. definește creanța certă, lichidă și exigibilă ca fiind: certă, atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, lichidă, atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și exigibilă, dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Creditoarea invocă în susţinerea pretenţiilor un contract încheiat între profesionişti, depunând în probatoriu facturile fiscale nr. 57/16.10.2009, 59/20.10.2009, 61/26.10.2009, 66/03.11.2009, 69/.05.11.2009, 70/05.11.2009, 71/09.11.2009, 72/10.11.2009.

Obligaţiile între profesionişti se pot proba cu facturi acceptate, acceptarea la plată a facturii de către destinatarul acesteia putându-se face fie direct prin menţiune pe chiar factură privind acceptarea la plată, fie prin acceptare tacită prin semnarea facturii la rubrica semnătura de primire, care atestă predarea bunurilor din conţinutul facturii.

Facturile nr. 66/03.11.2009, 69/.05.11.2009, 70/05.11.2009, 71/09.11.2009 și nr.72/10.11.2009 nu poartă semnătura şi nici numele delegatului debitorului pentru a putea îndeplini condiţia facturilor acceptate ce au putere probatorie împotriva destinatarului facturii, fiind doar un înscris unilateral emis de creditoare, ce nu poate face probă împotriva unei alte persoane de drept.

În cauză, facturile fiscale nr. 66/03.11.2009, 69/.05.11.2009, 70/05.11.2009, nr.71/09.11.2009, 72/10.11.2009 nu poartă semnătura de acceptare din partea debitorului, de natură a putea face probă contrară împotriva destinatarului facturii, iar creditoarea nu a depus alte înscrisuri în susţinerea pretenţiei formulate. De asemenea, instanţa reţine că în cadrul procesual determinat de creditoare nu se pot administra probe complexe, altele decât înscrisurile.

Creditoarea nu a făcut dovada raporturilor contractuale dintre părţi, în special a clauzelor contractuale referitoare la acordul expres al părţilor care să fi atribuit tăcerii debitorului valoare de acceptare a facturilor emise de creditoare, aceasta în considerarea principiului general al dreptului potrivit căruia tăcerea nu valorează consimţământ exteriorizat, cu excepţia situaţiilor în care părţile de comun acord şi în mod expres au convenit contrariul.

Pentru aceste considerente, faţă de specificul procedurii insolvenţei, instanţa nu poate face probatorii complexe din care să rezulte existenţa "negotium"-ului intervenit între părţi şi faptul executării în temeiul acestui contract de către creditoare a serviciilor către debitoare, nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la creanţele certe, lichide, exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani.

În cuprinsul facturilor fiscale nr. 57/16.10.2009, 59/20.10.2009, 61/26.10.2009, 66/03.11.2009, 69/05.11.2009, 70/05.11.2009, 71/09.11.2009, 72/10.11.2009 nu se menţionează nici data scadenţei. Prin urmare, scadenţa acestora era la data emiterii facturilor fiscale, debitorul fiind de drept în întârziere.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr.167/1958 (în vigoare la data emiterii facturilor): „Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”. Termenul de prescripție extinctivă, aplicabil raporturilor civile obligaționale este instituit de art. 3 alin. (1) din același act normativ: „Termenul prescripției este de 3 ani”.

Întrucât premisa aplicării efectului sancționator al prescripției constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceea că prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Această regulă este reglementată prin  art. 7 alin. (1) din Decretul nr.167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”.

Data nașterii dreptului la acțiune în cazul de faţă este data scadenţei facturilor fiscale.

Facturile fiscale nr. 57/16.10.2009, 59/20.10.2009, 61/26.10.2009, 66/03.11.2009, 69/.05.11.2009, 70/05.11.2009, 71/09.11.2009, 72/10.11.2009 au fost emise în perioada 16.10.2009-10.11.2009.

Scadenţa acestora era data emiterii facturilor, deci erau scadente în perioada 16.10.2009-10.11.2009.

Termenul de 3 ani al prescripţiei extinctive prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă în perioada 16.10.2009 – 10.11.2009 şi s-a împlinit în perioada 16.10.2012 – 10.11.2012, anterior datei deschiderii procedurii.

Nu a fost dovedită de către intimata nici o cauză de întrerupere a prescripţiei.

În fişa contului emisă la data de 21.09.2017 de către creditoare se fac menţiuni cu privire la plata parţială a facturilor fiscale nr. 57/16.10.2009, 59/20.10.2009, 61/26.10.2009, 66/03.11.2009, 69/.05.11.2009, 70/05.11.2009, 71/09.11.2009, 72/10.11.2009, dar nu reiese data când au fost achitate parţial acestea pentru a se verifica dacă s-a întrerupt termenul de prescripţiei.

În ceea ce priveşte susţinerea creditoarei că debitoarea a recunoscut debitul datorat prin emiterea şi semnarea filei CEC RZBR1BK nr. 0055030 refuzată la plată pentru lipsă de disponibil la data de 09.09.2016, instanţa reţine că în cuprinsul acestei file CEC nu se menţionează că se referă la debitul principal datorat conform facturilor fiscale nr. 57/16.10.2009, 59/20.10.2009, 61/26.10.2009, 66/03.11.2009, 69/.05.11.2009, 70/05.11.2009, 71/09.11.2009, 72/10.11.2009; cuprinde numai denumirea debitorului şi o semnătură ilizibilă şi este emisă la data de 29.10.2009, deci nu valorează recunoaşterea creanţei.

De altfel, de la data emiterii acestei file CEC, 29.10.2009, şi până la formularea acţiunii au trecut 8 ani.

În consecință, este prescrisă creanța de 213.442,66 lei.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu s-a făcut dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către creditoarea este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea, prin care a solicitat schimbarea, în tot, a acesteia, în sensul admiterii cererii.

În motivarea apelului, apelanta a susținut următoarele :

Contrar celor reţinute de judecătorul sindic, a dovedit pe deplin caracterul cert, lichid si exigibil al creanţei deţinute de subscrisa fata de debitoarea T I C.

Așa cum a prezentat in cererea introductivă, pe parcursul raporturilor comerciale cu debitoarea T I C SRL au fost emise mai multe facturi fiscale, respectiv facturile cu nr. 57 / 16.10.2009, 59 / 20.10.2009, 61 / 26.10.2009, 66 / 03.11.2009, 69 / 05.11.2009, 70 / 05.11.2009, 71 / 09.11.2009, 72 / 10.11.2009, pentru livrarea de produse agricole (cereale), in cuantum total de 511.713,09 lei, sumă achitată parţial, până la diferenţa de 213.442.66 lei, rămasă în sold, conform fisa cont client 4111 – T I C SRL.

Bunurile (cereale) au fost livrate debitoarei si primite de aceasta pe baza de semnătură /stampila.

Pentru a exclude orice neînțelegere cu privire la dovada livrării bunurilor, în apel depune toate avizele de însoțire a mărfii, respectiv Notele de recepţie si constatare de diferențe, cu referire la cantitățile de cereale cuprinse in facturile menţionate supra, semnate si stampilate de debitoare, care atesta fără putinţă de tăgadă că debitoarea a primit bunurile in cantităţile menţionate in facturi.

De asemenea, depune declaraţia 300 - decont de TVA pentru perioada 01.10.2009 - 31.12.2009, si Jurnalul pentru vânzări pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2009, din care rezultă că a colectat si plătit TVA pentru toate sumele menţionate in facturile fiscale.

Analizând aceste considerente si dovezile prezentate, se poate constata cu uşurinţa ca apelanta deţine fata de debitoarea T I C SRL, o creanţă certă, lichidă și exigibilă.

Deschiderea procedurii insolventei debitoarei, reprezintă singura soluţie legala, prin care se poate minimiza prejudiciul înregistrat, motivat de faptul ca aceasta societate exista doar scriptic in evidentele ONRC.

Astfel, debitoarea nu are activitate comerciala. Are doar un sediu fictiv declarat, o adresa unde figurează sediul social. La aceasta adresa (imobil) nimeni nu are cunoştinţa de existenta SC T I C SRL, sau de reprezentanţii legali ai acesteia.

Debitoarea nu a depus situaţiile financiare anuale de la înfiinţare si pana in prezent, așa cum rezulta din datele publice ale ANAF.

Din registrul contribuabililor inactivi ținut de ANAF rezulta ca debitoarea a fost declarata inactiva începând cu data de 13.05.2011, conform OPANAF nr.2073 din data de 13.05.2011.

Debitoarea nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat la termenul de judecata, manifestând total dezinteres față de solicitarea instanţei de judecata.

Această situaţie atestă fără îndoială că, pe de o parte, societatea debitoare se afla in stare vădită de insolvabilitate, iar, pe de alta parte, societatea debitoare exista doar scriptic, in evidentele ONRC, iar in realitate nu are organe statutare, un sediu, un reprezentant, nu are activitate economica, nu declara situaţii financiare, etc.

În speţa dedusă judecaţii trebuie să se rețină prevederile art. 2512 din Noul Cod civil: "Invocarea prescripţiei de partea interesată (1) Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credinţă. (2) Organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu. (3) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale."

Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de apel formulate, de dispoziţiile legale incidente, Curtea reţine următoarele :

Judecătorul sindic a apreciat că apelanta în cauză nu este creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii în sensul art. 5 pct. 20 din legea 85/2014.

Unul din aspectele reținute în sentința apelată și care trebuie analizat cu prioritate în apel este prescripția dreptului material la acțiune în vederea realizării acestei creanțe.

Astfel, prin raportare la momentul emiterii facturilor fiscale și în lipsa unui alt termen de exigibilitate convenit de părți, dreptul la acțiune s-a născut la data emiterii acestora, astfel cum se arată la art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958. Or, de la aceste date până la momentul sesizării instanței au trecut aproape 8 ani, cu mult peste termenul de prescripție prevăzut la art. 3 alin. 1 din decret.

Acest act normativ reținut de prima instanță este cel aplicabil în cauză, iar nu Codul civil din 2009.

Astfel, acest din urmă act normativ a intrat în vigoare abia la data de 01.10.2011. Articolul 15 alin. 2 din Constituție consacră principiul neretroactivității legii civile, iar în legea 71/2011 de punere în aplicare a legii 287/2009 privind Codul civil, la art. 201, se prevede că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, art. 2512 și 2513 din Codul civil invocate nu sunt aplicabile în speța de față, judecătorul fiind în drept și, totodată, obligat să invoce prescripția extinctivă din oficiu, conform art. 18 din decretul nr. 167/1958, astfel cum a apreciat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1/2014, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Pe cale de consecință, această critică din apel este nefondată, dreptul de creanță invocat fiind afectat de împlinirea prescripției extinctive. Aceasta conduce la imposibilitatea solicitării concursului instanțelor judecătorești în vederea obținerii realizării dreptului, inclusiv pe calea aleasă de apelanta în cauză.

Sub aspectul condițiilor prevăzute la art. 5 pct. 20 din Legea 85/2014, prescripția afectează existența creanței prin stingerea dreptului material la acțiune, astfel că nu se poate reține calitatea apelantei de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, condiție obligatorie prevăzută la art. 70 alin. 1 din lege. Devine de prisos a analiza dacă înscrisurile depuse în dovedirea creanței sunt emanate de la debitor sau însușite de acesta, astfel cum se prevede la art. 5 pct. 20 din lege.

Pe cale de consecință, nu mai este necesar să fie analizate nici celelalte condiții prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii, inclusiv sub aspectul necontestării stării de insolvență de către intimata-debitoare, la care se referă celelalte critici din apel formulate de apelantă.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins cererea de deschidere a procedurii de insolvență, astfel că, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare