Recurs. Cetăţenii (...) au calitatea de lucrători străini, aflaţi pe teritoriul României, a căror încadrare în muncă ori detaşare este supusă reglementării speciale cuprinsă în o.g. nr. 25/2014

Cetăţenii (...) au calitatea de lucrători străini, aflaţi pe teritoriul României, a căror încadrare în muncă ori detaşare este supusă reglementării speciale cuprinsă în O.G. nr. 25/2014

O.G. nr. 25/2014 cuprinde normele aplicabile lucrătorilor străini, ce pot desfăşura activitatea pe teritoriul României numai în formele reglementate prin acest act normativ, respectiv ca lucrător permanent, lucrător stagiar, lucrător sezonier,  lucrător transfrontalier, lucrător înalt calificat, lucrător detaşat, personal cu calificare specială, persoană transferată în cadrul aceleiaşi companii - "lucrător ICT", angajat stagiar, în baza dreptului de muncă obţinut potrivit legislaţiei speciale (definit ca fiind dreptul străinilor de a fi încadraţi în muncă sau detaşaţi pe teritoriul României) şi în condiţiile strict reglementate de legea specială pentru fiecare categorie de lucrător.

Străinii nu pot exercita dreptul de muncă pe teritoriul României în alte condiţii decât cele prevăzute de O.G. nr. 25/2014.

În consecinţă, înlăturarea aplicabilităţii acestei legislaţii de către instanţa de fond şi aplicarea dispoziţiilor generale ale Codului muncii nu îşi are un temei juridic. Prevederile contractuale se aplică în raporturile dintre părţile contractante, însă desfăşurarea muncii pe teritoriul României de către un străin trebuie să respecte formele şi condiţiile stabilite de  O.G. nr. 25/2014.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 2292 din 25 mai 2018

- art. 2 lit. j) şi art. 20 din O.G. nr. 25/2014

Prin sentinţa nr. (...)/CA/26.10.2017, Tribunalul (...) a admis acţiunea formulată de reclamanta (...) S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului (...) având ca obiect anulare act administrativ  şi în consecinţă:

A dispus anularea Procesului verbal de control (...)/22.07.2016 şi a măsurii  1-5 din anexa nr.1 la Procesul verbal de control contestat.

A dispus anularea Deciziei nr.(...) din 28 iulie 2016 emisă de Inspectorul Şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului (...) şi a adresei nr. (...)/L.C.A./02.09.2016 emisă de ITM (...).

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul (...) a reţinut următoarele:

În urma unui control efectuat la data de 22.07.2016 de inspectorii de muncă din cadrul ITM (...) în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului General pentru Imigrări (...) şi ai I.J.J. (...) la societatea (...) din (...), (...), jud. (...) s-a constatat că, pentru 11 persoane - cetăţeni (...) - (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) şi (...) nu s-au prezentat/nu s-au solicitat avize de angajare sau avize de detaşare eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrări, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Prin procesul verbal de control (...)/22.07.2016  întocmit cu ocazia controlului s-a reţinut că aceste 11 persoane, au fost primite la muncă fără drept de muncă pe teritoriul României de către SC (...) SRL, şi s-a stabilit ca măsură: respectarea prevederilor O.G. nr. 25/2014, cu privire la cei 11 cetăţeni (...): (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) şi (...), cu toate consecinţele legale, fiind stabilit termen de realizare: 31.10.2016.

Prin Decizia nr. (...)/28.07.2016 Inspectorul Şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului (...) a modificat termenul de realizare de 31.10.2016 stabilit prin procesul verbal de control în 31.07.2016, invocând strecurarea unei erori materiale la redactarea actului.

Împotriva procesului verbal de control (...)/22.07.2016  şi a Deciziei nr. (...)/28.07.2016, SC (...) SRL a formulat plângere administrativă, iar răspunsul la plângerea prealabilă a apreciat că cele cuprinse în actul de control sunt temeinice şi legale şi că din plângere nu rezultă o stare de fapt contrară celei descrise.

Instanţa a analizat dacă reclamanta avea sau nu obligaţia de a solicita avize de angajare sau avize de detaşare de la Inspectoratul General pentru Imigrări, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României pentru cei 11 cetăţeni (...), găsiţi la muncă la (...) SRL.

Prima instanţă a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 1 şi art. 2 lit. d) şi j) din O.G. nr. 25/2014, ce defineşte noţiunea de  aviz de detaşare  ca fiind  documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care dă dreptul titularului sa solicite o viză de lungă şedere în scop de detaşare şi un permis de şedere în acest scop pentru o perioadă de maximum un an la un interval de minimum 5 ani, în baza deciziei de detaşare de la un angajator persoană juridică cu sediul în străinătate la un beneficiar, persoană fizică sau juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială din România a unei persoane juridice străine, precum şi pe cea de lucrător detaşat ca fiind  străinul calificat, angajat al unei persoane juridice cu sediul în străinătate, care poate să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul României în una dintre următoarele situaţii: (i) este detaşat pe teritoriul României, în cadrul unui contract încheiat între întreprinderea care face detaşarea şi beneficiarul prestării de servicii care îşi desfăşoară activitatea în România; (ii) este detaşat la o reprezentanţă, sucursală sau filială din România a unei persoane juridice străine; (iii) este detaşat la o întreprindere care aparţine unui grup de întreprinderi, recunoscut conform legislaţiei naţionale, situată pe teritoriul României.

Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că atât delegarea, cât şi detaşarea (definite în Codul Muncii) reprezintă modalităţi prin care locul muncii, prevăzut în contractul individual de muncă, poate fi modificat, în mod unilateral, de către angajator, în conformitate cu art. 42 alin. 1 din Codul Muncii.

Delegarea, în baza art. 43 Codul Muncii, reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă.

Pe întreaga perioadă a delegării, părţile raportului de muncă nu se schimbă, salariatul rămânând subordonat aceluiaşi angajator şi va continua să răspundă disciplinar şi patrimonial faţă de acesta. În cazul în care salariatul delegat ar produce prejudicii la unitatea unde acesta este delegat, reprezentantul legal al unităţii are două opţiuni: (1) fie se îndreaptă împotriva angajatorului care a dispus delegarea pentru repararea prejudiciului, (2) fie se îndreaptă direct împotriva salariatului delegat.

Detaşarea reprezintă actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului.

Astfel, detaşarea va presupune trimiterea temporară a salariatului, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator pentru executarea unor lucrări ale angajatorului la care este detaşat salariatul. Pe întreaga perioadă a detaşării, salariatul detaşat va fi subordonat, spre deosebire de delegare, angajatorului la care s-a dispus detaşarea, ceea ce înseamnă că, pe această perioadă contractul individual de muncă al salariatului detaşat - încheiat cu angajatorul care a dispus detaşarea - va fi suspendat.

În acest sens, detaşarea va reprezenta o dislocare, cu caracter temporar, a salariatului de angajatorul care este parte a contractului individual de muncă.

Spre deosebire de delegare, contractul de muncă va fi suspendat la iniţiativa angajatorului (conform art. 52 alin. 1 lit. d) din Codul Muncii), el făcând obiectul unei cesiuni temporare şi parţiale între doi angajatori.

Prima instanţă a reţinut şi dispoziţiile cuprinse în codului muncii din Republica (...), apreciindu-le similare celor ale legii române.

Din analiza dispoziţiilor legale instanţa a constatat că susţinerile reclamantei sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Între reclamantă, în calitate de beneficiar şi (...) SRL cu sediul în Republica (...), s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. (...)/26.11.2015 având ca obiect servicii de inspecţie calitate şi orice alte servicii solicitate de beneficiar la sediul beneficiarului sau în alte locaţii desemnate de acesta încheiat pe o perioadă nedeterminată.

La data de  07.07.2016 s-a încheiat între reclamantă şi (...) SRL contractul cadru nr. (...), având ca obiect servicii de inspecţie calitate şi orice alte servicii solicitate de beneficiar la sediul beneficiarului sau în alte locaţii desemnate de acesta.

La dosar s-au depus rapoarte de inspecţie de calitate în justificarea activităţii desfăşurate de  cei 11 cetăţeni (...) la (...) SRL.

Potrivit contractelor individuale de muncă încheiate în Republica (...), cei 11 cetăţeni (...) găsiţi lucrând la SC (...) SRL (...) erau angajaţi ai (...) SRL din Republica (...), pe perioadă determinată de 90 de zile, în vigoare la momentul controlului.

Acestora, angajatorul (...) SRL (...) le-a emis ordine de deplasare în interes de serviciu în România pentru 60 de zile, pe perioade diferite, raportat la momentul angajării. În ordinele de deplasare se reţine că, pe perioada deplasării angajatului i se vor acorda garanţiile şi compensaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, conform art. 173 Codul muncii Republica (…).

În fişele de identificare completate cu ocazia controlului, o parte din cei 11 cetăţeni (...) au declarat că sunt angajaţi cu contract de muncă la (...) SRL (...), alţii la SC (...) SRL. Toţi au declarat că prestează activitate de „control calitate” la (...), de la date diferite după cum au fost delegaţi potrivit ordinelor de deplasare în interes de serviciu în România, menţionând că primesc salariu lunar din (...).  Perioada la care au prestat activitatea la (...) SRL este după data de  07.07.2016 când s-a încheiat contractul între reclamantă şi (...) SRL.

Prin înscrisurile depuse s-a făcut dovada calculării şi plăţii salariului de către angajatorul (...) SRL (...). De asemenea acesta a făcut dovada refacturării cheltuielilor de cazare la societatea reclamantă. 

Din probele depuse rezultă că cei 11 cetăţeni (...) aveau contracte individuale de muncă încheiate în Republica (...) şi lucrau pe teritoriul României ca şi delegaţi ai angajatorului (...) SRL, conform ordinelor de deplasare, fapt care ce circumscrie prevederilor art. 43 şi 44 din Codul Muncii.

În speţă nu se poate vorbi despre detaşarea celor 11 cetăţeni (...) de la SC (...) SRL la societatea reclamantă, pentru a fi incidente prevederile art. 20 din O.G. nr. 25/2014, deoarece nu s-a dovedit că cetăţenii (...) au prestat muncă pentru o altă societate comercială decât cea din Republica (...) unde aveau CIM, iar raporturile dintre angajator şi angajaţi sunt cele specifice delegării.

Raportat la aspectele reţinute, instanţa a apreciat că nu este necesară eliberarea unui aviz de detaşare conform dispoziţiilor O.G. nr. 25/2014, durata muncii încadrându-se în termenul legal prevăzut pentru delegare, respectiv 60 de zile.

Prevederile O.U.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României sunt aplicabile doar în cazul detaşării, care este reglementată de prev. art. 45, 46 şi 47 din Codul muncii, iar în speţă nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor detaşării cetăţenilor (...) la societatea reclamantă.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurentul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului (...), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi menţinerea ca legal a procesului verbal de control şi a Deciziei Inspectorului Şef al ITM (...).

În motivare, recurentul consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Cod de procedură civilă, pentru casarea sentinţei, instanţa interpretând în mod eronat dispoziţiile O.U.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, trăgând concluzia greşită că acestea nu se aplică prezentei speţe.

Recurentul apreciază că instanţa nu a înţeles spiritul acestei legi şi modul de aplicare a ei situaţiei deduse judecăţii.

În ciuda eforturilor depuse de petentă, de a explica că persoanele angajate la (...) SRL, se aflau doar în delegare la SC (...) SRL prezentând o serie de documente, pentru a argumenta acest aspect, arată că dispoziţiile art. 20 din O.G. nr. 245/2014 sunt foarte clare, fără nici un echivoc, nu lasă loc de interpretare:

Străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot desfăşura activităţi în muncă în calitate de lucrători detaşaţi sau lucrători ICT în baza avizului de detaşare obţinut de beneficiarii prestării de servicii în condiţiile prezentei ordonanţe, neexistând nici o altă formă juridică valabilă, în care aceştia pot lucra în România, în afara celor prevăzute de O.G. nr. 25/2014.

Alineatul 2 al acestui articol prevede care sunt categoriile de lucrători detaşaţi pentru care nu se solicită în prealabil aviz de detaşare, iar cetăţenii (...) nu fac parte din aceste categorii.

Condiţiile generale în care se eliberează avizul de detaşare sunt prevăzute de art. 21 al O.G. nr. 25/2014: a) întreprinderea de la care se face detaşarea este stabilită într-o ţară terţă; b) străinul îndeplineşte condiţiile speciale de pregătire profesională şi experienţă în activitate, potrivit legislaţiei în vigoare, şi nu are antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare pe teritoriul României; c) beneficiarul prestării de servicii are achitate obligaţiile către bugetul de stat pe ultimul trimestru, anterior depunerii cererii; d) beneficiarul prestării de servicii desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu activitatea în muncă pentru care solicită detaşarea străinului; e) beneficiarul prestării de servicii nu a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune prevăzută de Codul muncii ori pentru o infracţiune contra persoanei săvârşită cu intenţie, prevăzută de Codul penal; f) beneficiarul prestării de servicii nu a fost sancţionat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanţă, art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii sau potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 cu modificările ulterioare, în ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii; g) contingentul anual pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă, stabilit potrivit art. 29 alin. (1), nu a fost epuizat; h) străinul care urmează a fi detaşat îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h), art. 11 şi art. 27 alin. (2) lit. c) şi e) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) - d) din respectiva ordonanţă de urgenţă.”

Recurentul menţionează că procedura de obţinere a avizului de detaşare presupune îndeplinirea unor condiţii obligatorii şi prezentarea unor acte, pe care petenta nu a înţeles să le parcurgă, optând pentru o variantă nelegală.

Prin această modalitate s-a încercat evitarea parcurgerii procedurilor legale, prevăzute de O.G. nr. 25/2014, precum şi eludarea întregii legislaţii atât în domeniul autorizaţiilor de muncă, cât şi a relaţiilor de muncă în general, această intenţie fiind vădită şi oprită doar de demersurile inspectorilor de muncă, care au dispus şi măsuri pentru intrarea în legalitate.

În drept, recurentul invocă  Legea nr. 53/2003, Legea nr. 544/2004, Legea nr. 108/1999 şi Ordonanţa nr. 25/2014.

Intimata (...) S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

În motivare, intimata arată că sentinţa pronunţată de către instanţa de fond este temeinică şi legală.

Intimata apreciază că instanţa de fond a statuat în mod legal faptul că este neîntemeiată constatarea din Procesul verbal de control privind neîndeplinirea obligaţiei de a obţine aviz de detaşare, iar măsurile 1-5 sunt nefondate.

Consideră criticile recurentei nefondate, întrucât înainte de a analiza spiritul legii, instanţa de fond a analizat litera legii, iar legea conţine dispoziţii cu privire la detaşarea şi încadrarea în muncă a străinilor, fără nici o prevedere în ceea ce priveşte delegarea.

În privinţa delegării, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, această instituţie este reglementată diferit în Codul muncii, singurul act normativ la care ne putem raporta atunci când urmează a se stabili dacă un salariat se află în detaşare sau delegare.

Însă, delegarea şi detaşarea, reglementate de Codul Muncii, reprezintă modalităţi diferite prin care locul muncii, prevăzut în contractul individual de muncă, poate fi modificat, în mod unilateral, de către angajator, în conformitate cu art. 42 alin. 1 din Codul muncii.

Intimata precizează că instanţa de fond a analizat inclusiv dispoziţiile legale incidente prevăzute de Codul muncii din Republica (...), reţinând în mod legal faptul că nu sunt aplicabile speţei deduse judecăţii dispoziţiile O.G. nr. 25/2014, salariaţii fiind delegaţi, astfel că în această situaţie nu este necesară eliberarea unui aviz de detaşare conform dispoziţiilor O.G. nr. 25/2014, durata muncii încadrându-se în termenul legal prevăzut pentru delegare, respectiv 60 de zile. Consideră că prevederile O.U.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României fiind aplicabile doar în cazul detaşării, care este reglementată expres de prevederile dispoziţiilor art. 45, art. 46 şi art. 47 din Codul muncii. Recurenta nu a dovedit că ar fi îndeplinite condiţiile detaşării cetăţenilor (...) la societate.

Apreciază că instanţa de fond în soluţionarea cauzei a aplicat regulile de interpretare ale legii civile, care sunt stricte, astfel: - unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), - excepţiile sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis) normele de excepţie trebuie să-şi găsească o aplicaţie numai la ipotezele la care se referă, neputând fi extinse la alte cazuri.

Arată că, în speţă, contestă încadrarea juridică greşită de către inspectori, interpretare care a condus la emiterea procesului verbal. Ordonanţa Guvernului nr. 25 din 26 august 2014 nu instituie nici o interdicţie cu privire la dreptul persoanei juridice străine de a delega propriii săi angajaţi în vederea prestării unui serviciu pe teritoriul României şi nici o interdicţie sau condiţie suplimentară a persoanei juridice române de a fi beneficiara unui serviciu, de orice natură, ce urmează a fi prestat de către angajaţii străini delegaţi ai unui prestator persoană juridică străină.

În drept, invocă dispoziţiile legale evocate în prezenta întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat recursul ca fiind întemeiat din următoarele considerente:

Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept substanţial în materia detaşării străinilor pe teritoriul României, cuprinse în O.G. nr. 25/2014, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit următoarea stare de fapt:  între reclamantă, în calitate de beneficiar şi (...) SRL cu sediul în Republica (...), s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. (...)/26.11.2015 având ca obiect servicii de inspecţie calitate şi orice alte servicii solicitate de beneficiar, la sediul beneficiarului sau în alte locaţii desemnate de acesta încheiat pe o perioadă nedeterminată.

Ulterior, reclamanta a încheiat cu (...) SRL contractul cadru nr. (...)/07.07.2016, având ca obiect servicii de inspecţie calitate şi orice alte servicii solicitate de beneficiar la sediul beneficiarului sau în alte locaţii desemnate de acesta.

În baza acestor acorduri contractuale, cei 11 cetăţeni (...), angajaţi ai (...) SRL cu sediul în Republica (...), au întocmit rapoarte de inspecţie de calitate în justificarea activităţii desfăşurate la (...) SRL.

Contractele individuale de muncă a celor 11 cetăţeni (...) sunt încheiate în Republica (...), angajator fiind (...) SRL, pe perioadă determinată de 90 de zile, în vigoare la momentul controlului. Acestora, angajatorul (...) SRL (...) le-a emis ordine de deplasare în interes de serviciu în România pentru 60 de zile, pe perioade diferite, raportat la momentul angajării. În ordinele de deplasare se reţine că, pe perioada deplasării, angajatului i se vor acorda garanţiile şi compensaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, conform art. 173 Codul muncii Republicii (…).

În fişele de identificare completate cu ocazia controlului, o parte din cei 11 cetăţeni (...) au declarat că sunt angajaţi cu contract de muncă la (...) SRL (...)  ), alţii la SC (...) SRL. Toţi au declarat că prestează activitate de „control calitate” la (...), de la date diferite, după cum au fost delegaţi potrivit ordinelor de deplasare în interes de serviciu în România, menţionând că primesc salariu lunar din (...).  Perioada la care au prestat activitatea la (...) SRL este după data de  07.07.2016, când s-a încheiat contractul între reclamantă şi (...) SRL.

Calcularea şi plata salariului s-a făcut de către angajatorul (...) SRL (...), care a refacturat către reclamantă cheltuielile de cazare. 

Faţă de starea de fapt stabilită, cu privire la care nu se aduc critici în recurs, Curtea a constatat că cei 11 cetăţeni (...) au calitatea de lucrători străini, aflaţi pe teritoriul României, a căror încadrare în muncă ori detaşare este supusă reglementării speciale cuprinsă în O.G. nr. 25/2014, ce se aplică cu prioritate şi prin derogare de la dispoziţiile generale ale Codului muncii.

O.G. nr. 25/2014 cuprinde normele aplicabile lucrătorilor străini, ce pot desfăşura activitatea pe teritoriul României numai în formele reglementate prin acest act normativ, respectiv ca lucrător permanent, lucrător stagiar, lucrător sezonier,  lucrător transfrontalier, lucrător înalt calificat, lucrător detaşat, personal cu calificare specială, persoană transferată în cadrul aceleiaşi companii, denumită în continuare "lucrător ICT", angajat stagiar, în baza dreptului de muncă obţinut potrivit legislaţiei speciale (definit ca fiind dreptul străinilor de a fi încadraţi în muncă sau detaşaţi pe teritoriul României) şi în condiţiile strict reglementate de legea specială pentru fiecare categorie de lucrător.

Străinii nu pot exercita dreptul de muncă pe teritoriul României în alte condiţii decât cele prevăzute de O.G. nr. 25/2014.

În consecinţă, înlăturarea aplicabilităţii acestei legislaţii de către instanţa de fond şi aplicarea dispoziţiilor generale ale Codului muncii nu îşi are un temei juridic. Prevederile contractuale se aplică în raporturile dintre părţile contractante, însă desfăşurarea muncii pe teritoriul României de către un străin trebuie să respecte formele şi condiţiile stabilite de  O.G. nr. 25/2014.

Curtea a reţinut că art. 2 lit. j) din O.G. nr. 25/2014 defineşte lucrătorul detaşat pe teritoriul României ca fiind străinul calificat, detaşat temporar de la întreprinderea stabilită într-o ţară terţă, la care este şi rămâne angajat cu contract de muncă valabil, la un beneficiar al prestării de servicii care aparţine acelei întreprinderi sau aceluiaşi grup de întreprinderi cu întreprinderea de la care se face detaşarea ori cu care întreprinderea a încheiat un contract care presupune detaşarea unui angajat al acesteia pe teritoriul României.

Noţiunea de detaşare trebuie înţeleasă în sensul O.G. nr. 25/2014 şi nu a Codului muncii, ce face distincţie între detaşare şi delegare. Astfel, în baza legii speciale, în cazul detaşării, lucrătorul este şi rămâne angajat cu contract de muncă valabil la întreprinderea stabilită într-o ţară terţă, aşa cum s-a întâmplat în speţă, la (...) SRL, fără a se suspenda contractul de muncă, fără a se schimba angajatorul, raporturile de muncă fiind similare celor specifice instituţiei delegării din Codul muncii. În cazul în care s-ar schimba angajatorul, ar deveni aplicabile dispoziţiile legii speciale în materia încadrării în muncă a străinilor.

(...) SRL este angajatorul celor 11 cetăţeni (...), este o întreprindere stabilită într-o ţară terţă, în sensul O.G. nr. 25/2014, având încheiate cu aceştia contracte de muncă, în baza legislaţiei interne a Republicii (...), iar reclamanta reprezintă întreprinderea  cu care angajatorul a încheiat un contract, care presupune detaşarea unui angajat al acesteia pe teritoriul României, în sensul O.G. nr. 25/2014.

Potrivit art. 20, străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot desfăşura activităţi în muncă în calitate de lucrători detaşaţi în baza avizului de detaşare obţinut de beneficiarii prestării de servicii în condiţiile O.G. nr. 25/2014, cu excepţia situaţiilor strict şi expres reglementate de acelaşi act normativ.

Pentru a obţine avizul de detaşare, ce constă în documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui beneficiar al prestării de servicii de a primi la muncă pe teritoriul României un străin detaşat pe o anumită funcţie, reclamanta trebuia să depună o cerere la Inspectoratul General pentru Imigrări, însoţită de documentele prevăzute de lege, pentru a dovedi îndeplinirea condiţiilor generale şi speciale cerute de legea specială.

Condiţiile speciale pentru eliberarea avizului de detaşare pentru lucrători detaşaţi la reclamantă sunt următoarele: beneficiarul prestării de servicii a încheiat cu întreprinderea de la care se face detaşarea un contract care presupune detaşarea unui angajat al acesteia pe teritoriul României; iar durata detaşării nu depăşeşte o perioadă de maximum un an la un interval de 5 ani imediat anteriori depunerii cererii. Pentru calculul perioadei maxime se iau în considerare perioadele în care străinul a beneficiat de dreptul de şedere temporară în scop de detaşare pe teritoriul României în calitate de lucrător detaşat.

Faţă de aceste considerente, în mod legal şi întemeiat s-a dispus de către recurenta pârâtă măsurile prin procesul verbal de control (...)/22.07.2016  în sensul respectării prevederilor O.G. nr. 25/2014, cu privire la cei 11 cetăţeni (...): (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) şi (...), cu toate consecinţele legale.

Faţă de motivele arătate, în temeiul art. 498 Cod de procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat împotriva sentinţei nr. (...)/CA/26.10.2017 pronunţată de Tribunalul (...), pe care a casat-o în tot şi, rejudecând fondul, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de (...) S.R.L. împotriva pârâtului Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului (...).

Domenii speta

Spete similare