Săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului

Hotărâre 71 din 02.07.2018


Pe rol se află soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul B I, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de art.336 alin.1 C. penal.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă inculpatul, asistat de avocat BNC.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că Judecătoria S a înaintat referat cu privire la punerea în executare a sentinţei penale nr.XXXXXX.

Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul art.387 C.p.p., instanţa declară terminată cercetarea judecătorescă şi, în temeiul art.388 C.p.p., acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public expune pe scurt starea de fapt reţinută în rechizitoriu şi solicită: în baza art.336 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 375 C.p.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 cod penal; în baza art. 93 alin. 1 C.pen. să fie obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere ce vor fi stabilite şi, în baza art.93 alin.3 C.penal, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii; să fie obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Avocat BNC, pentru inculpat, solicită ca în sarcina acestuia să fie stabilită o pedeapsă, cu reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 faţă de recunoaşterea inculpatului, să fie suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, să fie stabilite măsurile pe care inculpatul urmează să se respecte şi să fie obligat acesta la cheltuieli judiciare cuvenite statului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, conform art.389 C.p.p., recunoaşte şi regretă fapta comisă.

I N S T A N Ţ A

Prin rechizitoriul nr.XXXXXX, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş, a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul B I pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 al.1 C.p.

 În fapt, s-a reţinut că la data de 23.07.2017, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Oraş B – Compartimentul rutier au fost sesizate telefonic de mai multe persoane cu privire la faptul că un conducător auto, ce se afla la volanul autoturismului marca Daewooo Matiz, cu nr. XXXXXX, se deplasează pe DN 65, în direcţia B, circulând în mod haotic. După refuzul inculpatului de a opri în trafic la semnalele organelor de poliţie, acestea au găsit autoturismul inculpatului la intersecţia străzii Nicolae Bălcescu cu Aleea Primăriei, în dreptul imobilului nr.3, abandonat, inculpatul fugind în Parcul Orăşenesc Balş, reuşindu-se imobilizarea acestuia la intrarea în parc, în zona bl. 4A, moment în care a aruncat cheile autoturismului condus de el.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul respirat, la ora 16,27.

Inculpatul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Balş, unde i s-au recoltat  două probe biologice de sânge. Conform buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr.828 s-a constatat că inculpatul avea, la ora 16,50,  o alcoolemie de 2,15 grame % 0 alcool în sânge, iar la ora 17,50 avea 2,85 grame % 0 alcool în sânge.

Din declaraţia inculpatului în faţa cadrelor medicale rezultă că a consumat 2 l de bere în intervalul orar 13,00-15,00, în timp ce se afla în autoturism şi 50 ml coniac, fără a consuma alimente.

Situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă : proces verbal de constatare, rezultatul testării cu fiola alcooltest, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei, buletin de examinare clinică, declaraţiile inculpatului, declaraţie de martor.

În faza de cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul, declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosar.

Inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei, solicitând să se facă, în cauză, aplicarea dispoziţiilor art. 396 al.10 C.pr.pen. .

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cursul  fazei de urmărire penală, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 23.07.2017, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Oraş Balş – Compartimentul rutier au fost sesizate telefonic de mai multe persoane cu privire la faptul că un conducător auto, ce se afla la volanul autoturismului marca Daewooo Matiz, cu nr. XXXXXX, se deplasează pe DN 65, în direcţia Balş, circulând în mod haotic. După refuzul inculpatului de a opri în trafic la semnalele organelor de poliţie, acestea au găsit autoturismul inculpatului la intersecţia străzii Nicolae Bălcescu cu Aleea Primăriei, în dreptul imobilului nr.3, abandonat, inculpatul fugind în Parcul Orăşenesc Balş, reuşindu-se imobilizarea acestuia la intrarea în parc, în zona bl. 4A, moment în care a aruncat cheile autoturismului condus de el.

În urma testării inculpatului cu aparatul alcotest, a rezultat, că la ora 16,27, acesta avea o concentraţie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Declaraţia inculpatului prin care acesta recunoaşte săvârşirea faptei este coroborată cu procesul-verbal de depistare, buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie nr.828 din care rezultă că inculpatul avea, la ora 16,50,  o alcoolemie de 2,15 grame % 0 alcool în sânge, iar la ora 17,50 avea 2,85 grame % 0 alcool în sânge.

În drept, fapta inculpatului B I, constând în aceea că, la data de 23.07.2017, a condus pe drumurile publice un autovehicul, având în sânge o alcoolemie de 2,15 grame %0, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a autoturismului pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 336 alin. 1 C.p.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii constă în conducerea autoturismului marca Daewooo Matiz, cu nr. XXXXXX pe str. N. Bălcescu din oraşul Balş, arteră de circulaţie, drum public în înţelesul art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002 republicată– “orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice”.

Condiţia ataşată elementului material al infracţiunii ca acţiunea să fie săvârşită de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 ‰ alcool pur în sânge, este îndeplinită, aşa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologica-alcoolemie.

Urmarea imediată a săvârşirii faptei este reprezentată de o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de dispoziţiile care stabilesc regimul circulaţiei pe drumurile publice. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei de către inculpat – „ ex re„ .

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor, urmărind producerea rezultatului negativ, care apare ca inevitabil din momentul începerii săvârşirii acţiunii ce constituie elementul material. Vinovăţia inculpatului este dovedită de ansamblul probator administrat in cauză.

La stabilirea pedepsei, instanţa va avea in vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin.1 C.Pen., reţinând următoarele: inculpatul nu are antecedente penale, şi a avut o comportare sinceră atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, recunoscând săvârşirea faptei, dar şi faptul că a avut un grad ridicat de alcoolemie, că a refuzat să oprească în trafic la semnalele poliţistului şi că are antecedente penale.

Instanţa va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 375 şi art. 396 alin.10 C.p.p. şi ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă de inculpat cu 1/3 între 1 an şi 5 ani închisoare, pedeapsa va fi stabilită între limitele de 8 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 336 alin. 1 C.p. raportat la art. 375 C.p.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p., va condamna pe inculpatul B I, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare.

Se are în vedere că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.2132/15.09.2011 a Judecătoriei Craiova la 3 luni închisoare, cu aplicarea art.81, 82 cod penal pentru infracţiunea prev. de art.87 alin.5 din OUG nr. 195/2002. Conform art.83 din codul penal a fost revocată pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr.2132/2011, s-a cumulat pedeapsa de 3 luni închisoare cu pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prev de art. 335 alin.2 cod penal, urmând să execute 8 luni închisoare, conform sentinţei penale nr.XXXXXX a Judecătoriei S, def. prin decizia penală nr.1120 din 23.09.2014 a Curţii de Apel Craiova. A fost arestat la 24.09.2014, liberat la 17.02.2015, rest rămas de executat – 95 de zile.

Faţă de aceste aspecte se constată că faţă de data comiterii infracţiunii ce face obiectul cauzei – la data de 23.07.2017 şi faţă de prima condamnare definitivă de 8 luni închisoare, nu se poate reţine în sarcina inculpatului starea de recidivă, concursul de infracţiuni sau pluralitatea intermediară.

Întrucât în raport de particularităţile dezvoltării psiho - sociale a inculpatului, instanţa consideră că scopurile educativ, preventiv si represiv ale pedepsei pot fi atinse si fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, urmează să suspende executarea acesteia sub supraveghere, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 91 C. pen, pe durata unui termen de încercare de 3 ani,  stabilit potrivit art. 92 Cp, faţă şi de antecedentele penale ale inculpatului.

În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal, va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune D, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal va impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune D sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Mun. Craiova, jud. D, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. art. 404 alin.2 raportat la art. 91 alin. 4 din Codul penal va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal.

În baza art. 94 alin. 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se vor comunica Serviciului de Probaţiune D.

În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de  400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În temeiul art. 336 alin. 1 C.p. raportat la art. 375 C.p.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p.,, condamnă pe inculpatul B I, fiul lui Marin şi Eugenia, născut la data de 27.04.1984, în Mun. Craiova, jud. D, cu domiciliul în Mun. C  cetăţenia romănă, studii medii, ocupaţia – controlor la SC RAT C, starea civilă - concubinaj, cu antecedente penale,  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare.

În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal.

În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune D, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune D sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Craiova, jud. D, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. art. 404 alin.2 raportat la art. 91 alin. 4 din Codul penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal.

În baza art. 94 alin. 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune D.

În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de  400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută, atât pentru procuror cât şi pentru inculpat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.07.2018.

Data publicarii pe site: 26.09.2018

Domenii speta