Recurs. Comunicarea actului administrativ fiscal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Puterea doveditoare a înscrisului confirmare de primire

Comunicarea actului administrativ fiscal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Puterea doveditoare a înscrisului confirmare de primire

Împrejurări precum lipsa calităţii de persoană împuternicită să primească corespondenţa  în cadrul recurentei sunt aspecte care ţin de modul de organizare a activităţii recurentei şi de împărţire a atribuţiilor, care nu pot fi opuse terţilor.

Dovezile de primire constituie acte autentice, fiind întocmite în forma şi condiţiile stabilite de lege, de către agentul însărcinat cu înmânarea, fie salariat al instanţei, fie factor poştal, având puterea doveditoare conferită de art. 270 Cod de procedură civilă, iar menţiunile din cuprinsul lor privind data, împrejurarea primirii corespondenţei şi persoana care le-a primit, pot fi contestate numai pe calea înscrierii în fals.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 1621 din 20 aprilie 2018

- art. 44 alin. 1 şi 2  din O.G. nr. 92/2003 , art. 270 Cod de procedură civilă

Prin sentinţa nr. (...)/CA/04.10.2017, Tribunalul (...) a respins acţiunea de contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta SC (...) SRL, în insolvenţă, prin administrator judiciar (...) IPURL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu – Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Gestiunea Financiară – Direcţia Evidentă şi Colectare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta S.C. (...) S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii instanţei de fond şi, rejudecând fondul, anularea Deciziei nr.(...) din 26.01.2016 privind modul de soluţionare a contestaţiei formulate, cu consecinţa anulării actelor administrative a căror revocare a fost respinsă, obligarea intimatei la plata sumelor achitate în perioada 2010 – 2012, reprezentând procentul de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării obţinute de către generatorul deşeurilor, respectiv deţinătorul bunurilor destinate dezmembrării, persoana fizică sau juridică sau compensarea cu aceste sume a obligaţiei de plată a accesoriilor stabilite prin Decizia (...)/29.07.2014, Decizia nr. (...)/29.07.2014, Decizia nr. (...)/06.04.2015, Decizia nr. (...)/04.11.2015, precum şi a altor debite pretins neachitate de societate până la data formulării prezentei plângeri, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, arată recurenta, în esenţă, că  referitor la tardivitatea contestaţiei această soluţie este consecinţa interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept procesual în materie de comunicare cu o persoană juridică.

Astfel, în opinia recurentei, deşi ştampila nu mai reprezintă de mult o dovadă a identităţii dintre deţinător şi persoana inscripţionată pe aceasta, instanţa de fond a considerat faptul că o semnătură indescifrabilă, o semnătură şi parafa cu elementele de identificare a societăţii fac pe deplin dovada comunicării, motiv pentru care a respins cererile formulate pentru a dovedi că recurenta nu are persoane angajate pe post de gestionar.

Din perspectiva acestei abordări, consideră recurenta că soluţia instanţei de fond, este insuficient motivată şi, pe de altă parte, consecinţa aplicării greşite a legii.

Cu privire la fondul dreptului, menţionează recurenta că judecătorul fondului, soluţionând problema tardivităţii contestaţiei, implicit, prin neadministrarea probelor pe această problemă juridică, a generat consecinţe, apoi, asupra antamării legalităţii actului, cu consecinţa reducerii dezbaterii la prevederile art. 119 alin. 1 din OG 92/2003.

Învederează instanţei recurenta, în esenţă, că a depus începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 196/2005, declaraţiile lunare privind obligaţia de plată a sumelor reprezentând procentul de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, obţinute de către generatorul deşeurilor, respectiv deţinătorul bunurilor destinate dezmembrării, persoană fizică sau juridică, achitând totodată sumele declarate până la împlinirea termenului de scadenţă, respectiv până la data de 25 a lunii următoare lunii declarate.

La data de 23.02.2012 a fost emisă Decizia nr. (…) referitoare la obligaţia de plată accesorii la Fondul de mediu, calculându-se majorări de întârziere şi penalităţi în sumă de 219.995 lei.

Aceste accesorii sunt consecinţa faptului că până la data de 23.02.2012, cea a emiterii Deciziei nr. (…), cu sumele achitate de societate până la acea dată, pentru obligaţia fiscală principală, au fost stinse obligaţii fiscale prescrise spre executare.

Menţionează recurenta că intimata a procedat la modul în care, fără să fi stabilit printr-un act administrativ fiscal anterior Deciziei nr. (...)/23.02.2012, anumite obligaţii fiscale accesorii rezultate din plata cu întârziere a unor obligaţii fiscale principale, a stins cu sumele declarate şi virate pentru plata obligaţiei fiscale principale lunare, obligaţii accesorii mai vechi, prescrise spre executare, ajungându-se astfel ca, până la urmă întreaga sumă achitată de societate să apară cu neachitată. Acest aspect nu a fost verificat de instanţa de fond, care s-a limitat la împrejurări contemporane intervalului 2014 - 2015.

Apreciază recurenta că în contextul în care, fără să fi existat un titlu de creanţă şi implicit astfel un titlu executoriu pentru stabilirea unei obligaţii fiscale accesorii, organul fiscal a stins obligaţii fiscale inopozabile, cu încălcarea unor norme imperative privind opozabilitatea actului fiscal (art. 44 şi 45 Cod procedură fiscală, privind prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale) (art. 91-93 Cod procedură fiscală) şi privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită (art. 131 şi urm. Cod procedură fiscală).

În drept, recurenta invocă dispoziţiile art. 483 şi urm. Cod procedură civilă; art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Intimata Administraţia Fondului pentru Mediu – Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Gestiunea Financiară – Direcţia Evidenţă şi Colectare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

În motivare, arată, în esenţă, că  instanţa de fond a procedat în mod corect la respingerea cererii de chemare în judecată.

Referitor la susţinerile recurentei, precizează intimata că este evident că toate titlurile de creanţă reprezentate de deciziile emise, au fost comunicate societăţii cu respectarea tuturor prevederilor legale referitoare la comunicarea actelor administrativ-fiscale, existând confirmare de primire din partea societăţii, pentru fiecare dintre ele, faptul că a fost preluată corespondenţa de gestionarul societăţii, şi nu de persoana desemnată cu preluarea corespondenţei fiind exclusiv problema contestatoarei şi a felului cum îşi organizează activitatea, acesta nefiind un motiv concludent de contestare a îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor administrativ-fiscale.

Referitor la susţinerile recurentei despre modalitatea de stingere a obligaţiilor fiscale la Fondul pentru mediu, intimata apreciază că ordinea stingerii obligaţiilor de plată la Fondul pentru mediu s-a efectuat, în mod corect, cu respectarea prevederilor art. 115 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ulterior a prevederilor art. 165 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, la data efectuării fiecărei plăţi.

Învederează intimata că recurenta a depus declaraţiile aferente perioadei 2002 - 2005 în anul 2005 astfel că, în data de 11.08.2010, intimata a emis înştiinţarea de plată nr. (...)/11.08.2010, act în suma de 749.556 lei precum şi, ca urmare a neachitării înştiinţării de plată, a fost emis Titlul executoriu nr. (...)/26.10.2010 şi Somaţia nr. (...)/26.10.2010.

Aşadar, consideră intimata, că la data emiterii Deciziei de accesorii, din anul 2012, nu existau creanţe fiscale principale, pentru care au fost calculate obligaţii de plată accesorii, şi pentru care să se fi îndeplinit termenul de prescripţie al dreptului de a stabili creanţe fiscale.

În drept, intimata invocă art. 205 Cod de procedură civilă.

Examinând recursul, instanţa a constatat următoarele:

Prin Deciziile nr. (...)/29.04.2014 (filele 12-15 dosar CAO), nr. (...)/06.04.2015 (filele 17-18 dosar CAO), respectiv nr. (...)/04.11.2015 (filele 32-33 dosar CAO), toate referitoare la obligaţiile de plată accesorii la Fondul pentru mediu, au fost stabilite în sarcina recurentei obligaţii fiscale accesorii pentru plata cu întârziere a taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri ale bugetului Fondului pentru mediu, respectiv suma de 14.014 lei, suma de 33.832 lei şi suma de 23.680 lei. Recurenta a contestat administrativ (filele 29-31 dosar CAO) deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii la Fondul de mediu, iar plângerea administrativă înregistrată sub nr. (...)/14.12.2015 a fost soluţionată de intimată prin decizia nr. (...)/26.01.2017 (fiele 8-11 dosar CAO) în sensul respingerii contestaţiei împotriva deciziei nr. (...)/29.07.2014 şi împotriva deciziei nr. (...)/06.04.2015 ca fiind tardiv introdusă, şi în sensul respingerii ca neîntemeiată pentru Decizia nr. (...)/04.11.2015.

Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul fiind neîntemeiat.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat, în primul rând, că este neîntemeiată critica recurentei privind lipsa identităţii între decizia nr. (...)/29.07.2014 şi decizia nr. (...)/29.07.2014.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă existenţa unui singur act administrativ fiscal având nr. (...)/29.07.2014, numărul (...)/29.07.2014 fiind de fapt numărul de corespondenţă administrativă de ieşire de la Administraţia Fondului de Mediu, astfel cum rezultă din însăşi cuprinsul deciziei contestate.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentă cu privire la tardivitatea contestaţiilor administrative formulate de recurentă cu privire la deciziile nr. (...)/29.07.2014 şi nr. (...)/06.04.2015, instanţa de recurs a constatat că şi acestea sunt nefondate.

Astfel, Curtea a constatat că în mod legal şi temeinic a stabilit instanţa de fond că decizia nr. (...)/29.07.2014 a fost comunicată recurentei la data de 06.08.2014, iar decizia nr. (...)/06.04.2015  a fost comunicată la data de 14.04.2015, conform dovezilor de confirmare a primirii actelor (filele 16 şi 19 din dosarul Curţii de Apel).

În mod judicios a reţinut judecătorul fondului că împrejurarea că documentele au fost primite de către o persoană ce are calitate de gestionar în cadrul recurentei şi calitatea acestei persoane de a fi sau nu o persoană îndreptăţită să primească corespondenţa destinată societăţii, sunt aspecte care ţin de modul de organizare a activităţii recurentei şi de împărţire a atribuţiilor, care nu pot fi opuse terţilor.

În acord cu judecătorul fondului, Curtea a reţinut că dovezile de primire constituie acte autentice iar menţiunile din cuprinsul acestora privind data, împrejurarea primirii corespondenţei şi persoana care le-a primit, pot fi contestate numai pe calea înscrierii în fals. Or, recurenta nu s-a prevalat de această procedură, iar aspectele ţinând de propria organizare a compartimentului de primire a corespondenţei în cadrul recurentei nu pot fi opuse terţilor deoarece ar însemna să i se permită recurentei să se prevaleze de propria culpă.

Nu se poate reţine lipsa motivării sentinţei recurate sub aceste aspecte, hotărârea atacată cuprinzând motivele de fapt şi de drept care au justificat soluţia de menţinere a deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Corect a stabilit tribunalul că decizia nr. (...)/26.01.2016 este temeinică şi legală şi în privinţa modului în care a fost soluţionată plângerea administrativă a recurentei formulată împotriva deciziei nr. (...)/04.11.2015.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar a reţinut, în primul rând, că în faza procesuală a recursului se analizează doar corecta aplicare a legii de către instanţa de fond raportat la starea de fapt reţinută în urma probatoriului administrat de prima instanţă, neputându-se proceda la o reevaluare a stării de fapt, având în vedere natura juridică a recursului de cale de atac care priveşte doar legalitatea sentinţei recurate nu şi temeinicia acesteia.

Având în vedere această stare de drept, instanţa de recurs nu poate reţine criticile privind corecta interpretare a probelor de la dosar, astfel de critici nemaiputând fi primite în faza procesuală a recursului.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat că prima instanţă a reţinut că din probele administrate în cauză, respectiv din verificările situaţiilor fiscale ale recurentei, efectuate de consultantul fiscal, reiese că recurenta a depus la termen declaraţiile fiscale însă plata contribuţiei a fost realizată cu depăşirea termenului legal, de până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, fapt ce a generat accesorii fiscale în temeiul art. 119 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că instanţa de fond a arătat motivat probele care au dus la formarea convingerii sale cu privire la situaţia de fapt reţinută şi ţinând seama de împrejurarea că în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o nouă evaluare a probatoriului administrat de instanţa de fond, Curtea a constatat că nu pot fi avute în vedere criticile recurentei care vizează netemeinicia hotărârii recurate.

Pe de altă parte, plecând de la starea de fapt reţinută de prima instanţă, Curtea a constatat că în mod corect a stabilit tribunalul că susţinerea recurentei că prin plăţile efectuate au fost stinse creanţe fiscale prescrise, sau că nu au fost respectate prevederile legale referitoare la modul de stingere a creanţelor fiscale sunt neîntemeiate, acestea fiind infirmate de înscrisurile de la dosar şi de expertiza fiscală întocmită în cauză care infirmă situaţia faptică descrisă şi susţinută de recurentă.

În ceea ce priveşte apărarea recurentei în sensul că prin plăţile efectuate s-au stins în mod eronat obligaţii fiscale accesorii prescrise, instanţa de control judiciar a constatat că actele administrative fiscale emise anterior deciziei nr. (...)/04.11.2015 nu au fost desfiinţate, astfel că produc în continuare efecte juridice, iar legalitatea deciziei nr. (...)/04.11.2015 trebuie analizată plecând de la premisa că toate sumele datorate în temeiul actelor administrative fiscale emise anterior acesteia sunt stabilite în mod legal şi temeinic. Or, pornind de la această premisă şi ţinând seama şi de concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză, Curtea a constatat că decizia contestată este legală şi temeinică, criticile formulate pe calea recursului fiind nefondate.

Prin urmare, constatând că toate criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, instanţa a respins ca nefondat recursul şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.

Domenii speta

Spete similare