În lipsa unei noi reîncriminări de către puterea legislativă, infracţiunea de speculă, în vechea reglementare, art. 295 Cod penal, şi-a pierdut caracterul penal. Sau altfel spus, fapta nu mai există ca faptă penală (îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni).
Sub aspectul pretenţiilor civilă însă, înlăturarea caracterului penal al faptei în modalitatea arătată, echivalează cu necesitatea promovării unei acţiuni separate în faţa instanţelor civile în vederea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul civil cauzat. Incriminarea/dezincriminarea unor fapte sau reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă ce nu este absolută, ea fiind limitată de valorile, principiile şi exigenţele constituţionale. Legiuitorul are îndreptăţirea de a plasa protecţia constituţională a valorii care Nu intră sun incidenţa penalului, în sfera răspunderii civile delictuale.
Sancţionarea ca infracţiune a unor fapte săvârşite în legătură cu administrarea impozitelor şi taxelor sau a altor contribuţii prevăzute de legislaţia fiscală este o formă de răspundere pentru nerespectarea obligaţiilor dintr-un raport juridic de drept procedural Fiscal, dar nu este singura formă de răspundere. Astfel, înlăturarea caracterului penal al faptei nu echivalează cu inexistenţa acesteia.
Curtea de Apel Iași
Aplicarea articolului 299 alineat (1) raportat la articolul 282 alineat (2) Cod procedură civilă. Recurs împotriva unei încheieri premergătoare, cu caracter interlocutoriu. Inadmisibilitate
Tribunalul Prahova
Răspundere civilă delictuală
Tribunalul Dolj
daune morale, sumă care reprezintă contravaloarea prejudiciului moral produs ca urmare a atingerea adusă demnităţii sociale şi prin discriminarea socio-economică în sens de „ranking” (tradus din limba engleză drept ranism sau clasism), datorită tergiversă
Judecătoria Bistrița
STAREA DE PROVOCARE ÎN ACŢIUNILE PRIVIND RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ
Judecătoria Corabia
Daune morale si materiale acordate in urma unui accident de circulatie soldat cu decesul unei persoane si vatamarea corporala grava a altei persoane. Stabilirea obligatiei de plata a daunelor acordate direct in sarcina societatii de asigurare.