Răspundere civilă delictuală

DECIZIA CIVILĂ NR.217

Data:9.02.2017

Autor- Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă

Domeniu asociat  - răspundere civilă delictuală

Deliberând asupra apelului de faţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Y. sub nr. XXXX/204/2015 reclamanţii A, B, C și D au chemat în judecată pe pârâții E și F,  pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se  dispună obligarea paraţilor la plata sumei totale de 16360 lei reprezentând cheltuieli de deplasare spital, medicamente, materiale medicale, cheltuieli de înmormântare și pomenire şi  obligarea la plata sumei de 50.000 de euro reprezentând daune morale.

În motivarea acţiunii  reclamanţii au arătat că antecesorul lor G. a decedat la data de 10 iulie 2012, iar decesul s-a datorat culpei pârâților. La data de 08.05.2012 G. s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală la adresa pârâtului, unde acesta îşi desfăşoară activitatea, în sensul că acesta și-a înregistrat P.F.A. F, iar în cadrul acesteia se ocupă cu fabricarea băuturilor alcoolice (ţuică în special).

Reclamanţii au arătat că vin zilnic persoane interesate de fabricarea produselor alcoolice. Astfel la adresa mai sus menţionată făptuitorul și-a confecţionat artizanal anumite cazane și utilaje cu ajutorul cărora se obţin băuturile alcoolice, contra cost.

Antecesorul lor, dorind să obțină o anumită cantitate de ţuică, s-a deplasat la adresa mai sus-menţionată, fiind programat prealabil de către pârât, cu butoaiele pline cu borhot în vederea obţinerii ţuicii. Întreaga activitate de fabricare a ţuicii s-a desfăşurat de către "angajaţii " făptuitorului care au introdus borhotul în cazan. Înaintea sa se afla o altă persoană necunoscută care a fiert borhotul la cazanul făptuitorului. În urma procesului de fierbere a rezultat borhotul fermentat foarte încins, material pe care muncitorii de la cazan l-au depozitat în 2 gropi săpate în pământ pentru ca acesta să se răcească inainte ca tatăl lor sa ajungă la locul respectiv. El nu a cunoscut faptul că în aceste gropi era depozitat borhotul încins. Cele două gropi în care se depozita borhotul încins se aflau în curtea pârâtului, iar acestea erau pline cu borhot încins. Nu erau în niciun fel semnalizate, nu erau împrejmuite cu gard sau măcar cu bare metalice, şi doar erau acoperite cu nişte scânduri subţiri şi firave neasigurate între ele sau de pereţii gropilor. Nu a fost avertizat de existenţa acestora.

S-a mai arătat că în curtea făptuitorului E se află edificată o construcţie improvizată care este alcătuită din 3 pereţi şi un acoperiş, iar în mijlocul acesteia se află cazanul de ţuică. În spatele cazanului se află cele 2 gropi în care se deversează borhotul obţinut în urma procesării băuturilor alcoolice. La solicitarea muncitorilor, tatăl lor i-a ajutat, în sensul că a descărcat dintr-o căruţă un butoi mare cu borbot. În spatele acestuia se aflau aceste 2 gropi care erau acoperite parţial cu scânduri, defunctul a alunecat, a călcat peste scândurile ce acopereau una dintre gropile pline cu borhot încins, iar  în urma acestui fapt scândurile s-au rupt, iar tatăl lor a căzut în borhotul încins. Groapa avea o adâncime de aprox 1,2 - 1,5 m, astfel încât acesta a căzut în picioare, fiind acoperit de rezidul toxic încins, până la nivelul bazinului.

A început să strige după ajutor. Muncitorii s-au deplasat către locul respectiv, s-au îngrozit văzându-1 "îngropat" în borhot, dar fiind foarte panicaţi nu au reacţionat în niciun fel, ba mai mult decât atât, speriaţi au fugit din curte. Fiind lăsat singur și-a adunat puterile şi a încercat să iasă singur din groapa cu borhot. S-a deplasat către autoturism, a strigat după ajutor, dar în zadar. în aceste condiţii s-a suit în autoturism şi l-a condus pe o distanţă relativ scurtă până la domiciliului sau. Ajuns în curtea casei a început să strige după ajutor. A fost întâmpinat de familie care imediat, telefonic au anunţat salvarea, fiind dus de urgenţă la Spitalul din localitatea Z, unde i s-a acordat în scurt timp primul ajutor. A fost internat  aici o perioadă scurtă  de timp. În urma examinării de către medicii specialişti, starea lui fiind foarte gravă, la solicitarea expresă a acestora a fost transferat cu ambulanţa la Spitatul de arşi din Bucureşti. În urma accidentului a suferit arsuri de gradul II şi III pe o suprafaţă de peste 40% din corp. A îndurat în tot acest timp dureri insuportabile, a fost supus  mai multor  intervenţii chirurgicale, personalul medical de specialitate fiind foarte rezervat în privinţa şanselor sale de recuperare sau chiar de supravieţuire.

Datorită faptului că borhotul încins care i-a provocat arsurile conţine multe substanţe nocive (otrăvuri) şi chiar toxice, a suferit complicaţii, în sensul că pe lângă arsurile grave care i s-au produs, i-au fost afectate organele interne, în special ficatul şi rinichii. A suferit şi un blocaj renal, iar ficatul i-a fost afectat, au apărut situaţii de infecţie a membrelor inferioare, care au fost afectate cel mai sever. În anumite zone, în special zona muşchilor dorsali a fost foarte afectate, în sensul că arsurile au penetrat toată epiderma, ajungând până la carne. Mai mult decât atât, de la medici reclamanţii au aflat de faptul că borhotul încins are multe substanţe toxice şi nocive pentru organism, iar prin expunerea organismului la acestea,  organele interne ale acestuia sunt afectate, în primul rând ficatul şi rinichii. 

Au învederat reclamanţii că  antecesorul lor  a fost toată viaţa sănătos, a fost mereu activ, nu a suferit până în acest moment de nici o boală, a dus o viaţă sănătoasă, accidentul a condus în cele din urma la decesul său, astfel acest accident se putea preîntâmpina dacă erau respectate măcar câteva reguli de protecţie a muncii.

Accidentul respectiv a produs numeroase cheltuieli familiei  - în primul rând câta vreme antecesorul lor a fost internat la spitalul din localitatea Z, apoi la Bucureşti la Spitalul de arşi și apoi la spitalul din localitatea Z au  făcut cel puţin 2-3 deplasări săptămânale pentru a se îngriji de acesta, au cumpărat medicamente, materiale sanitare, ulterior au făcut cheltuieli de înmormântare și de pomenire la înmormântare, la 40 de zile, la 3, 6 și 9 luni și apoi în fiecare an au făcut parastase, solicitând obligarea pârâtului  și la plata de daune morale, fiind întrunite condiţiile răspunderii civil delictuale, astfel încât solicită admiterea  acţiunii.

Acţiunea în drept a fost întemeiată pe disp. art. 1349 Cod civil.

În dovedire au fost depuse la dosar Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Y. din  20.11.2014, bonuri fiscale, facturi, acte medicale, plângere penală  (f.7-43).

La data de 25.082015 reclamanţii au depus la dosar o precizare prin care au arătat că renunţă la judecarea capătului doi de cerere, privind obligarea pârâţilor la plata daunelor morale.

 Pârâtul E a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii sale civile  delictuale, decesul lui G. neproducindu-se din calpa sa. În acest sens a arătat că în ciuda celor afirmate în acţiune, plângerea penală privitoare la accident fusese, deja, soluţionata la data sesizării instanţei civile. prin Ordonanţa din 20.11.2014 (dosar nr. XXXX/P/2013 al Parchetului de pe lingă Judecătoria Y) şi s-a dispus, în ceea ce îl priveşte, clasarea cauzei pentru săvârșirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 C.Pen., reţinindu-se ca nu sunt probe că fapta ar fi fost comisa de el. Prin aceeaşi ordonanţa, s-a disjuns cauza și s-a dispus continuarea cercetărilor față de I, pentru aceeaşi infracţiune. A menţionat ca ordonanţa a fost depusă chiar de reclamanţi, ceea ce face și mai surprinzătoare afirmaţia lor - atât despre pretinsa lui vinovăţie, cât și despre nepronunţarea unei soluţii în cauza penala.

În motivarea soluţiei, bazata pe un probatoriu foarte amănunţit, Parchetul a reţinut, în primul rând, că el instituise un set de reguli după care să se desfăşoare activitatea la instalaţia de producere a rachiurilor cu toate că, prin lege, nu au fost impuse asemenea cerinţe în domeniu. S-a constatat că, în cadrul acestor reguli, personal a interzis expres accesul în zona haznalei de colectare de borhot în care a căzut G., tuturor persoanelor cu excepţia celor ce deserveau instalaţia – I., J. și K.. S-a reţinut și ca, de obicei, procesul de obţinere a băuturilor din instalaţie era supravegheat fie de el, fie de soţia lui E.

Parchetul a mai constatat că el nu era la domiciliu la momentul accidentului, că nu se înţelesese cu numitul G. ca el sa folosească instalaţia și ca acesta din urma, ca vecin, cunoştea foarte bine topografia locului, venind acolo de circa 25 de ani, pentru diverse probleme gospodăreşti. Deci s-a reţinut ca accidentul a avut loc în timp ce G, căruia I. îi permisese accesul în zona haznalei, îl ajuta pe acesta să împingă o căruță, acţiune în cursul căreia a alunecat și a căzut în hazna.

Din probele din dosarul penal a reieşit și că, imediat după căderea sa, numitul G. a fost ajutat de cei trei lucrători să iasă din hazna, i-au fost acordate de ei primele ingrijiri și i-au fost date haine de schimb, după care s-a urcat în autoturismul propriu cu care venise și l-a condus până acasă.

Rezultă că, în speţă, nu se poate reține săvârșirea de către pârât a unei fapte care să fi condus la decesul lui G, așa cum au conchis și organele de urmărire penală.

Pe de alta parte, tot din probele din cauza penala a reieşit ca decesul numitului G. a avut o alta cauza medico-legala decât cea pretinsa prin acţiune. Raportul medico-legal de autopsie nr. XXX/M/11.07.2012, al Serviciului Medico-Legal, a conchis ca moartea a fost provocata de o stare septica a organismului. Dar, cu numai două săptămâni înaintea decesului, adică la 25.06.2012, G. fusese externat din Spitalul clinic de urgență chirurgie plastica, reparatorie și arsuri având starea de vindecat, așa cum se consemnează în biletul de ieşire emis de această unitate sanitara. Mai mult, în acelaşi document medical, ca și în scrisoarea medicala însoțitoare, ambele depuse tot de reclamanţi, se afla recomandări specifice pentru pacienţii vindecaţi și care urmează proceduri de recuperare în convalescență. Este evident că decesul s-a produs din cauza unei flagrante culpe medicale, tratamentul aplicat în spital după accident nerealizând curăţarea și vindecarea rănilor, diagnosticul dat la externare fiind cu totul nereal. De altfel, certificatul medical constatator al decesului nr. XXX/11.07.2012, emis tot de SML, precizează ca starea septica a fost cauza directă (imediată) a decesului.

S-a mai arătat că reclamanţii nu defalcă pretenţiile lor, neprecizând cât din acestea reprezintă costuri medicale și care sunt ele, cât din acestea sunt cheltuieli de înmormântare și din ce sunt formate, câte pomeniri și la ce intervale au fost făcute și care a fost costul fiecăreia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 205 și urm. și 451 și urm. N.C.pr.civ. și ale art. 1349 N.C.civ.

Reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active depunând copie de pe certificatul de moştenitor al defunctului G, certificat care atesta calitatea lor de moştenitori, solicitând  respingerea excepţiei.

Consideră că la crearea prejudiciului au concurat atât pârâtul prin fapta sa proprie cat și prin fapta prepuşilor săi, angajaţii care nu au respectat normele legale și nu au atenţionat antecesorul lor la pericolul la care se expune, dar și de lucrul aflat în paza sa, respectiv instalaţia improvizata de producere a băuturilor alcoolice.

În acest sens s-a precizat temeiul de drept al acţiunii - art. 1357, 1373, 1376 Cod civil, acela al obligării pârâtului la repararea prejudiciului creat prin fapta prepusului său şi a lucrului aflat sub paza sa.

Referitor la apărarea potrivit căreia decesul antecesorului lor nu ar fi fost cauzat de arsurile provocate de accidentul respectiv, se pot observa concluziile raportului medico-legal (de autopsie) nr. XXX/11.07.2012 care releva în mod clar ca moartea a fost violentă, că s-a datorat complicaţiilor survenite în urma unor arsului de garadele II și III pe aproximativ 50 la suta din suprafaţa corporala arsuri în legătura cauzala cu decesul, după aplicarea tuturor mijloacelor terapeutice necesare pentru vindecare. Deci este evident că datorită arsurilor cu borhotul încins care este deosebit de periculos deoarece conţine cianuri, datorită suprafeţei mari din corp afectată și gravităţii arsurilor, situaţia acestuia s-a complicat și a dus la deces.

Reclamanţii prin apărător au  arătat în şedinţa publică din data de 27.01.2016 că renunţă la acţiune faţă de cel de-al doilea pârât, iar pârâtul a arătat că nu mai insistă în excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

Au fost încuviinţate la solicitarea  părţilor  probele cu înscrisuri şi căte  4 martori și s-au ataşat dosarele nr. XXXX/P/2014 şi XXXX/P/2013.

Au fost audiaţi la solicitarea reclamanţilor martorii: I (f.137), J (f.138), K ( f.139) şi L (f.140), pârâtul renunţând la audierea martorilor încuviinţaţi la termenul din data de 09.03.2016.

Prin sentința civilă nr. XXXX/21.06.2016, Judecătoria Y a respins acțiunea ca neîntemeiată. În motivare a reținut că prin ordonanţa din 20.11.2014 pronunţată în dosarul penal nr. XXXX/P/2013 s-a dispus clasarea cauzei privind savârsirea de către pârâtul E a infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 C.pen., reținându-se că nu sunt probe că fapta a fost săvârşită de acesta.

Odată cu pronunţarea soluţiei de clasare în ceea ce îl priveşte pe E, s-a dispus disjungerea  cauzei și continuarea cercetărilor, pentru săvârșirea infracţiunii de ucidere din culpă, față de I.

Soluţia pronunţata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Y a rămas definitivă, nefiind atacată de nici una din părți, inclusiv de reclamanţii din prezenta cauză.

Declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză  confirma situaţia de fapt reţinută de Parchet prin ordonanţa din 20.11.2014. Martorii I și J și-au menţinut integral declaraţiile date în cauzele penale, inclusiv în ceea ce priveşte masurile de protecţie și regulile instituite de pârât pentru desfăşurarea activităţii de obţinere artizanală a rachiurilor, ca şi cu privire la inexistența oricărei înţelegeri între autorul reclamanţilor şi pârât asupra unei eventuale folosiri a cazanului și la absenta pârâtului din domiciliu la momentul producerii accidentului și mult după aceea.

În aceste condiţii instanţa a constatat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile art. 1375 şi urm. Cod civil, respectiv ale  răspunderii  pentru prejudiciile cauzate de lucruri, întrucât chiar dacă pârâtul era proprietarul instalaţiei de fabricarea a ţuicii, din probele administrate rezultă că  acesta instituise o serie de reguli pentru folosirea cazanului prin  interzicerea accesului în zona instalaţiei a oricăror persoane cu excepţia celor care alimentau şi lucrau efectiv la producerea ţuicii, fiind incidente disp. art 1380 Cod civ, neexistând  obligaţia de reparare a prejudiciului când acesta este cauzat exclusiv de fapta unui terţ, în speţă de fapta numitului I.

Cu privire la acesta, instanţa a reţinut că vinovăţia numitului I. stabilită  în acordul  de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în dosarul nr. 2670/P/2013, a fost constatată şi prin sentinţa penala nr. XXX/28.04.2016 a Judecătoriei Câmpina - dosar nr. XXX/204/2016, râmasă definitivă. Aceasta sentinţa penală a dobândit și autoritate de lucru judecat, potrivit disp. art. 28 alin. 1 C.pr.pen.

Aşadar, în raport cu cele stabilite prin sentinţa penală nr. XXX/28.04.2016 singura persoană împotriva căreia se pot formula  pretenţii civile decurgând din decesul susnumitului G poate fi I., iar nu pârâtul.

De asemenea, în cauză nu sunt întrunite nici elementele răspunderii comitentului  pentru fapta prepusului, întrucât deşi numitul I. a declarat că lucra pentru pârât în gospodăria acestuia, acesta, când i-a cerut ajutorul pârâtului să împingă căruţa, nu a acţionat în legătură cu atribuţiile încredinţate de pârât atunci când i-a solicitat numitului G. să împingă căruţa cu borhot, întrucât pârâtul interzisese accesul în zona haznalei oricărei persoane, cu excepţia lui I, J și K, care manevrau instalaţia.

Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare au reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată. Prima instanţa de judecata a respins acţiunea motivat de faptul ca instanţa penala a constatat vinovăţia numitului I, stabilită prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul penal XXX/P/2013 constatata pin sentinţa penala XXXX/2016 a Judecătoriei Y în dosarul penal nr. XXX/204/2016, însă respectiva sentinţa este atacată cu apel care se afla pe rolul Triunalului Prahova.

Noua reglementare din codul civil consacră, în cazul răspunderii pentru paza lucrului, răspunderea obiectivă, fără culpă. Răspunderea este fundamentată pe ideea sau obligaţia de garanție în sarcina păzitorului lucrului cu privire la comportamentul lucrului. Legea impune tuturor obligaţia de a garanta pentru lucrurile pe care le au în pază. Este voba deci de o garanţie obiectivă.

Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Pentru atragerea acestei forme de răspundere nu este necesara o culpa personala, acest aspect reiese chiar din textul de lege invocat. Răspunderea pentru lucruri presupune doar obligaţia proprietarului de a lua toate masurile necesare pentru ca lucrul de care răspunde sa nu pricinuiască nimănui nici un fel de prejudiciu, iar răspunderea nu are legătura cu vreo culpa personala a păzitorului lucrului.

Au făcut dovada privind persoana care deţine paza lucrului, însă pârâtul ar trebui sa răspundă și pentru fapta proprie, având în vedere că acesta organiza activitatea de producere a ţuicii fără a respecta cele mai elementare norme de protecţie. Culpa acestuia constă în faptul că a lăsat cazanul în grija unor persoane care nu erau îndreptățite să lucreze și să deservească acea instalaţie, nu a luat masuri de asigurare a locului, de atenţionare cu privire la existența gropilor cu borhot incns, a lăsat liber accesul la aceste instalaţii.

Gropile în care se deversa borhotul încins nu erau în niciun fel semnalizate, nu erau acoperite, se aflau la nivelul solului, astfel încât a fost extrem de uşor să alunece în respectiva groapa cu borhot încins care i-a provocat arsuri și apoi decesul.

Chiar dacă organele de cercetare penala au concluzionat că pârâtul E. nu este vinovat din punct de vedere penal de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, aceasta nu înseamnă că din punct de vedere civil nu poate fi tras la răspundere.

În drept art. 466 și urm. Cod procedura civila.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. XXXX/YYY/2015 la data de 23.09.2016.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. În motivare a arătat că așa după cum a reţinut și judecătoria, singura persoana împotriva căreia s-ar putea ridica pretenţii civile este I.

Din cuprinsul dosarelor penale ataşate celui civil și din probele administrate nemijlocit de instanţa civila a rezultat acelaşi lucru, respectiv că nu i se poate reține niciun fel de culpă, mai exact nici din punct de vedere al unui eventual delict civil, nici din cel a unei eventuale răspunderi pentru fapta lucrului și nici în ceea ce priveşte o eventuala răspundere a comitentului pentru prepus.

În drept, disp. art. 201, 466 și urm., 480 și 451 și urm. N.C.pr.civ., ale art. 1373, 1376 N.C.civ. și ale celorlalte acte normative incidente în speţă.

Tribunalul Prahova a respins apelul ca nefondat, reținând următoarele:

Potrivit art. 476 alin. 1 C.pr.civ., apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant (art. 477 alin. 1), devoluţia operând cu privire la întreaga cauză atunci când apelul e limitat la anumite soluţii din dispozitiv (alin. 2). Tribunalul a constatat că apelanții critică hotărârea de fond sub aspectul netemeiniciei, reiterând susţinerile din cererea de chemare în judecată depusă la fond, prin urmare devoluțiunea privește întreaga cauză, cu mențiunile de mai jos.

Cercetând cererea de chemare în judecată, tribunalul a reținut că temeiul de drept invocat l-a constituit art. 1349 C.civ. prin precizarea depusă la data de 26.10.2015 a indicat art. 1357, 1373 și 1376, adică răspunderea pentru fapta proprie, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului și răspunderea pentru fapta lucrului, însă în cererea de apel s-au reiterat doar considerentele privitoare la răspunderea pentru fapta proprie și răspunderea pentru fapta lucrului, prin urmare acestea sunt limitele devoluțiunii.

Temeiul de drept invocat în cererea introductivă este art. 1349 C.pr.civ., potrivit căruia ”(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială.”

Acest articol instituie o normă generală, aplicabilă în material răspunderii delictuale, valabilă pentru oricare dintre subdiviziunile acesteia, argument desprins nu numai din formularea textului, dar și din topografia acestuia, fiind situate la Capitolul IV – Răspunderea civilă, Secțiunea I – Dispoziții generale.

1.În ceea ce privește răspunderea pentru fapta proprie, s-a reținut că potrivit art. 1357 alin. 1 C.civ., cel care a cauzat o pagubă altei persoane trebuie să o acopere. Din interpretarea textelor legale, rezultă că patru sunt condiţiile ce trebuie a fi îndeplinite pentru angajarea răspunderii unei persoane: fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate şi culpa.

Fapta ilicită poate îmbrăca o multitudine de forme, de esenţa sa fiind nerespectarea regulilor de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune sau atingerea adusă drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane (art. 1349 alin. 1 C.civ.).

Instanța de fond a reținut inexistența faptei ilicite prin raportare nu doar la soluția pronunțată în dosarul penal, în sensul clasării față de pârât întrucât nu a fost săvârșită de acesta, ci și prin raportare la probatoriul administrat în prezentul dosar. În opinia apelanților fapta ilicită ar consta în primul rând în neimpunerea unor norme de protecția muncii. Din adresa nr. XXXX/11.06.2012 emisă de ANAF –DJAOV Prahova – fila 139 dosar de urmărire penală – rezultă că pârâtul era înregistrat la momentul producerii evenimentului ca o gospodărie individuală, care producea țuică pentru consumul propriu, ceea ce înseamnă că nu intră sub incidența Legii nr. 319/2006 a sănătății și securității în muncă, a cărei sferă de aplicare este limitată la angajatori, lucrători şi reprezentanţi ai lucrătorilor, potrivit art. 3 alin. 2, adică raporturilor de muncă dintre aceștia.

Prin urmare instanța de fond în mod corect a reținut că nu se poate stabili existența vreunei fapte ilicite prin raportare la prevederile legii respective.

De esența răspunderii pentru fapta proprie este ca cel de la care se pretinde repararea să fi săvârșit el însuși fapta, care poate îmbrăca forma unei acțiuni sau unei omisiuni. În speță nu poate fi vorba despre o acțiune, având în vedere că pârâtul nu se afla la locul producerii evenimentului, ci eventual despre o inacțiune.

Ordonanța de clasare nu are putere de lucru judecat, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 28 C.pr.pen.: ”(1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

(2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.”

Însă probele administrate în dosarul penal pot fi valorificate și în procesul civil; în speță instanța de fond a reținut în mod corect că din actele dosarului penal, respectiv acordul de recunoaștere a vinovăției, declarație învinuit/inculpat, declarații martor, rezultă că numitul I a fost singurul prezent la fața locului, el solicitându-i victimei să îl ajute să împingă o căruță, împrejurare confirmată și prin declarațiile testimoniale administrate în dosarul civil; de asemenea din aceleași probe rezultă că pârâtul a instituit o serie de reguli pentru activitatea de preparare a rachiurilor, interzicând accesul persoanelor străine în zona respectivă.

Mai mult decât atât, victima nici măcar nu discutase cu pârâtul să se prezinte în ziua respectivă la domiciliul său pentru a fabrica țuica, ci cu soția pârâtului, aceasta din urmă relatând însă că l-a refuzat.

A deține o instalație de fabricat băuturi alcoolice pentru consum propriu în propria curte nu este de plano o acțiune ilicită, ci o manifestare a dreptului constituțional de proprietate. Nici stabilirea sferei persoanelor care au sau nu acces la instalație nu îmbracă forma delictului civil.

Or în aceste condiții nu se poate reține o omisiune în sarcina pârâtului, care și-a luat măsuri de precauție, nerespectarea acestora de către angajații săi fiind o chestiune ce privește un alt domeniu, eventual al răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Câtă vreme nu a existat o acțiune sau inacțiune directă din partea sa care să încalce regulile de conduită, legea, obiceiul locului, drepturile sau interesele legitime ale unei persoane, nu se poate reține nicio faptă ilicită.

2. În ceea ce privește răspunderea pentru fapta lucrului, s-a reținut că potrivit art. 1376 Cod civil, ”(1) Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.

(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul coliziunii unor vehicule sau în alte cazuri similare. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, sarcina reparării tuturor prejudiciilor va reveni numai celui a cărui faptă culpabilă întruneşte, faţă de ceilalţi, condiţiile forţei majore.”

Paza este definită la art. 1377 și presupune exercitarea în mod independent a controlului și supravegherii asupra lucrului și servirea de acesta în interes propriu, iar art. 1380 stabilește că drept cauze de exonerare fapta victimei însăși sau a unui terț sau un caz de forță majoră.

În ceea ce privește paza juridică, părțile sunt de acord că pârâtul era paznicul juridic al bazinului colector în care a căzut victima. Angajarea răspunderii în baza textului de lege nu presupune neapărat un contact direct cu lucrul la momentul producerii evenimentului, aceasta fiind distincția între paza juridică și cea materială.

Importantă este cumularea celor două elemente: controlul și direcția asupra lucrului, chiar exercitate prin intermediul altei persoane și folosirea de bun în interesul propriu.

Tribunalul a reținut că evenimentul s-a produs în curtea gospodăriei pârâtului, în care acesta construise o instalație de produs țuică pentru consum propriu, instalație care era manevrată de cei trei angajați ai firmei al cărei asociat era de asemenea pârâtul și care avea sediul la aceeași adresă.

Având în vedere că legiuitorul nu a definit noțiunea de faptă a lucrului, revine instanței sarcina de a circumstanția sfera acesteia; astfel este necesar ca lucrul să declanșeze o anumită energie care, acționând distinct sau în combinație cu alți factori, determină producerea rezultatului păgubitor. Prin urmare poate fi vorba atât despre o energie cinetică cât și de una potențială, însă în acest din urmă este necesară interacțiunea cu un alt tip de energie, a unui alt lucru sau persoană – paznicul juridic sau material - și, din această interacțiune să ia naștere rezultatul păgubitor. Aici intervin cauzele exoneratorii de răspundere, în sensul că fapta unei alte persoane, care nu este paznicul juridic sau material, sau evenimentul extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, cum este definită forța majoră, sunt cele care activează sau favorizează energia lucrului de o asemenea manieră încât dacă nu ar fi intervenit, rezultatul ar fi fost diferit.

Așadar prima problemă care se ridică este aceea dacă suntem în prezența unei fapte a lucrului, dacă energia potențială a haznalei – pentru că evident nu poate fi vorba despre o energie cinetică – a fost activată de o anumită persoană.

Din lucrările dosarului de urmărire penală și din declarațiile martorilor audiați – în special a martorului ocular I. – rezultă că victima s-a prezentat la data de 07.05.2012 la domiciliul pârâtului cu intenția de a produce o anumită cantitate de țuică; numitul I. l-a rugat să-l ajute să împingă o căruță afară din încăperea unde se afla groapa în care se depozita borhotul fierbinte, în timpul acestei manevre victima alunecând și căzând în groapa respectivă.

Din același probatoriu rezultă totodată că pârâtul interzisese accesul persoanelor străine în lipsa sa și că la momentul producerii incidentului pârâtul nu era acasă, motiv pentru care i s-a comunicat victimei că trebuie să îl aștepte. Totodată rezultă că victima cunoștea amplasarea gropii, având în vedere că mai apelase la pârât pentru a prepara țuică și că se cunoșteau de 25 de ani, vizitele sale având un caracter de regularitate.

Coroborând aceste elemente nu se poate identifica vreo acțiune a pârâtului care, combinată cu energia lucrului, să fi determinat alunecarea victimei în groapă. Dimpotrivă, se ridică problema contribuției faptei victimei – care știa de amplasarea gropii și de pericolul potențial și cu toate acestea a acceptat să îl ajute pe martor să împingă căruța – și a faptei terțului – I. – care, nesocotind instrucțiunile pârâtului, a solicitat ajutorul victimei, permițându-i accesul într-un loc interzis. În ambele cazuri, însă, suntem în prezența unei cauze exoneratorii de răspundere în ceea ce îl privește pe pârât. Măsura în care la producerea rezultatului a contribuit fapta martorului este o chestiune care depășește limitele învestirii, putând face obiectul analizei într-o acțiune îndreptată împotriva acestuia.

Așadar, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite nici condițiile răspunderii pentru fapta lucrului; nefiind stabilită existența unei fapte ilicite, nu se mai impune analiza celorlalte condiții, legate de prejudiciu, modalitatea în care acesta s-a produs, caracterul direct sau indirect al acestuia sau cuantumul, deoarece răspunderea delictuală implică îndeplinirea cumulativă a condițiilor.

În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., a respins apelul ca nefondat, menținând sentința de fond ca legală și temeinică.

În baza art. 453 alin. 1 C.pr.civ., a obligat apelanţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare