Accident rutier. Pretenții. Daune morale

LITIGII CU PROFESIONIȘTI

Accident rutier. Pretenții. Daune morale

- art. 1357, art. 1385 alin. 2 şi art. 2223 Cod civil

- art. 21 din Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto

Curtea a constatat că sunt îndeplinite atât sub aspectul faptei ilicite, a culpei și a prejudiciului, precum și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probatoriu, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de către cel prejudiciat, să aprecieze suma globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

În vederea stabilirii cuantumului daunelor morale, instanța poate folosi criterii cum ar fi cele legate de consecințele negative suferite pe plan moral, importanța valorilor lezate, intensitatea vătămărilor aduse sau măsura în care a fost afectată situația familială și socială, însă nu trebuie înlăturată nici funcția reparatorie a daunelor morale. Daunele nu reprezintă însă, o conversiune în bani a prejudiciului moral cauzat, acestea fiind menite să asigure posibilitatea victimei sau urmașilor acesteia de a se redresa în urma vătămării suferite.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

În vederea realizării acestor deziderate, instanța trebuie să realizeze o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, pentru a se ajunge la stabilirea unor daune morale care să fie rezonabile, iar cuantificarea acestora să fie una justă și echitabilă, care să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs persoanelor care le solicită, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit și nici să nu fie unele derizorii care să nu justifice o reparare echitabilă a pagubei produse.

În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.

Curtea a constatat că în mod eronat a reținut instanța de fond că penalitățile de întârziere aferente daunelor materiale și morale încep să curgă de la data introducerii acțiunii la prima instanță, deși părțile nu au ajuns la o înțelegere amiabilă cu privire la cuantumul acestora și s-a solicitat instanței stabilirea lor printr-o hotărâre judecătorească, în urma administrării de probațiune.

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 225 din 24 septembrie 2020

Prin Sentința nr. (...) din 12.03.2020, Tribunalul (...) a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul (R), domiciliat în sat (...), jud. (...), CNP (...), având domiciliul procesual ales la Cab. Av. (...), în contradictoriu cu pârâtele S.A.R. (P1) S.A., cu sediul în (...) și S.A.R. (P2) S.A. – Sucursala (...), cu sediul în (...).

A obligat pârâtele în solidar să achite reclamantului sumele de 28.142,51 lei reprezentând despăgubiri materiale și 180.000 lei reprezentând despăgubiri morale, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,2%/zi începând cu 29.10.2019 până la data plății efective.

A respins restul pretențiilor referitoare la despăgubirile morale.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

Prin ordonanța de clasare emisă la 03.12.2019 în dosarul penal nr. (...)/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) s-a reținut că la 22.04.2019, în jurul orelor 16:16, intervenientul forțat (If) a condus autoturismul (...) nr. de înmatriculare (...) pe DN(...) din direcția (...) spre (...), iar la km 125+890 m, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune frontală cu autoturismul (A2) nr. de înmatriculare (...) condus din sens opus de reclamant; în urma accidentului de circulație a rezultat decesul intervenientului forțat și vătămarea corporală a reclamantului (filele 83, 84).

Prin certificatul medico-legal nr. (...)/(...)/122/03.05.2019 emis de Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) s-a constatat că, în urma accidentului din 22.04.2019, reclamantul a fost internat în perioada 22.04 - 03.05.2019 prin serviciul urgență, iar la externare a primit următorul diagnostic: politraumatism, TCC minor, traumatism toracic închis, contuzie pulmonară, traumatism abdominal închis, contuzie bazin, fractură femur stâng 1/3 medie operată, fractură cominutivă metafiză distală tibie stânga, fractură humerus stânga 1/3 medie cu distală, fractură condilă humerus extern stâng operat, pareză de nerv radial stâng, diabet zaharat tip I, boală pilonidală abcedată recidivant și următoarele recomandări: tratament conform rețetei, regim igieno-dietetic, mers cu cârje fără sprijin pe membrul pelvin operat, imobilizare de la tibie 3 săptămâni, tratament chirurgical al bolii pilonidale, consult BTF și recuperare medicală, control, pansament și suprimarea firelor de sutură la 2 săptămâni de la intervenția chirurgicală. S-a stabilit că aceste leziuni necesită 95-100 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații (filele 8-10). Prin completarea la certificatul medico-legal din data de 11.09.2019 a fost modificat numărul de zile de îngrijiri medicale la 150, reținându-se că reclamantul a urmat ședințe de fizioterapie și a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) - clinica Ortopedie în perioada 16 - 17.07.2019 (filele 13-15).

Prin decizia medicală asupra capacității de muncă nr. (...)/22.10.2019 emisă de Casa de Pensii a județului (...) s-a constatat că reclamantul are capacitatea de muncă pierdută în totalitate, stabilindu-se termen de revizuire a invalidității 27.10.2020 (fila 16).

Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală (...) s-a constatat că numărul de zile de îngrijiri medicale rămâne 150, cu mențiunea că acesta va crește după recuperarea balneofizioterapeutică, extragerea materialelor de osteosinteză, că leziunile posttraumatice nu sunt în prezent vindecate și că reclamantul nu prezintă un prejudiciu estetic grav și permanent (filele 112-119).

Martorul (M1) a arătat că în primele două săptămâni după accident, reclamantul a stat doar la pat, ulterior, timp de aproape 4 luni, s-a deplasat cu un cărucior cu rotile și încă 2 săptămâni cu ajutorul unui cadru, iar în prezent folosește o cârjă. La schimbarea vremii are dureri la mâna și la piciorul la care a suferit leziuni. Înainte de accident lucra ca ospătar și își ajuta tatăl la atelierul auto. Era o persoană activă, iar în prezent prietenii săi fac glume pe seama modului în care se deplasează, ceea ce, în mod evident, îl afectează (fila 120).

Sunt îndeplinite cele patru condiții ale răspunderii delictuale în ce-l privește pe intervenientul forțat, conform art. 1357 Cod civil: fapta ilicită, vinovăția sub forma culpei, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Prin fapta sa din 22.04.2019 intervenientul forțat a încălcat normele de circulație rutieră prevăzute de OUG 195/2002, ceea ce a dus la vătămarea corporală a reclamantului. Nu s-a contestat culpa exclusivă intervenientului forțat în producerea accidentului de circulație.

De asemenea, nu s-a contestat prejudiciul material al reclamantului constând în cheltuielile efectuate cu medicamentele, tratamentele și procedurile medicale, certificatele medico-legale, taxele de parcare, în valoare de 10.402,82 lei, dovedite cu chitanțele și bonurile fiscale de la dosar (filele 35-64, 85-89).

S-a contestat însă suma de 17.739,69 lei reprezentând cheltuieli aferente spitalizării reclamantului pe perioada 22.04 - 03.05.2019, pe motiv că nu a fost achitată. Instanța a reținut că suma a fost stabilită prin decontul de cheltuieli emis de Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) și că această instituție a somat reclamantul, prin înștiințarea nr. (...), să o achite, arătând că este scadentă la data externării și că, în caz de neplată, o va recupera prin acțiune în justiție (filele 11, 12).

Conform art. 1385 alin. 2 Cod civil, se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. Instanța a apreciat că este aplicabil acest text legal, întrucât reclamantul este debitor pentru suma de 17.739,69 lei, ce reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pentru care creditorul Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) și-a exprimat intenția de a demara procedura de recuperare pe cale judecătorească.

Nu a putut fi reținută apărarea pârâtelor că Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) are el însuși calitate de a solicita deschiderea unui dosar de daună pentru recuperarea acestui prejudiciu, întrucât nu s-a făcut dovada că acest drept a fost exercitat de instituția spitalicească.

Față de cele de mai sus, prejudiciul material produs reclamantului prin fapta ilicită a intervenientului forțat este în cuantum de 28.142,51 lei.

Prejudiciul moral constă în durerile fizice ca urmare a leziunilor produse, persistența acestor dureri și după expirarea numărului de îngrijiri medicale, depresia de care a suferit reclamantul în această perioadă. De asemenea, reclamantul, un tânăr de doar 21 de ani la data accidentului, este în mod evident afectat de restrângerea vieții sociale, de adoptarea unui mod de viață mai puțin activ din cauza dificultăților în deplasare și de limitarea opțiunilor profesionale din cauza pierderii capacității de muncă.

Cheltuielile pe care urmează să le facă reclamantul cu procedurile medicale pentru vindecarea sa nu constituie un prejudiciu moral, ci unul material.

La cuantificarea prejudiciului moral instanța a ținut cont de un criteriu obiectiv, numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit prin completarea la certificatul medical și prin raportul de expertiză medico-legală. Față de suferințele adânci lăsate de accident, mai ales prin restrângerea posibilităților de viață socială și profesională, instanța a stabilit suma de 1.200 lei/zi de îngrijiri medicale, ceea ce înseamnă o despăgubire de 180.000 lei (1.200 lei/zi x 150 zile).

La data accidentului intervenientul forțat avea încheiată asigurare RCA cu pârâtele. Art. 2223 Cod civil prevede că în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde, conform legii, față de terțele persoane prejudiciate. Ca urmare, prejudiciul material și moral va fi pus în sarcina pârâtelor, în solidar.

Cu privire la penalitățile de întârziere, art. 21 alin. 4 din Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie prevede că „despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.” La alineatul 5 se prevede că, „dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii.”

Cererea reclamantului de despăgubire a fost analizată de pârâte în cadrul dosarului de daună RCA/B/(...)/2019, soluționat prin propunerea sumei de 37.500 lei pentru daune morale și materiale, conform răspunsului comunicat prin e-mail la 05.11.2019 (fila 121).

Este o diferență foarte mare între despăgubirea de 37.500 lei propusă de pârâte și cea de 208.142,51 lei stabilită de instanță. De asemenea, suma propusă de pârâte ca despăgubire nu a fost defalcată pe prejudiciu moral și material și nici nu a fost argumentată cu referire la înscrisurile depuse la dosarul de daună. Instanța a concluzionat astfel că pârâtele și-au îndeplinit în mod defectuos obligația de cuantificare a prejudiciului. Penalitățile de întârziere au rol de sancțiune, or acest rol nu ar fi îndeplinit dacă s-ar accepta teza pârâtelor ca acestea să curgă raportat la data comunicării hotărârii judecătorești definitive. Pentru aceste motive, instanța a obligat pârâtele să achite penalități de întârziere de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 29.10.2019, până la data plății efective.

Concluzionând, cererea reclamantului a fost admisă în parte, în sensul că pârâtele vor fi obligate în solidar să achite reclamantului sumele de 28.142,51 lei reprezentând despăgubiri materiale și 180.000 lei reprezentând despăgubiri morale, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,2%/zi începând cu 29.10.2019 până la data plății efective, fiind respinse restul pretențiilor referitoare la despăgubirile morale.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată în acest dosar, întrucât reclamantul prin avocat a arătat că le va solicita separat, iar pârâtele nu le-au solicitat.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamantul (R), solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, cu cheltuieli de judecată (onorariu de avocat în apel).

Cu privire la prejudiciul suferit, în ceea ce privește suferința produsă, apelantul solicită instanței de apel să aibă în vedere că la momentul impactului și-a pierdut cunoștința și a fost dus de urgență la spital, unde a stat internat în stare deplorabilă pe o perioadă îndelungată de timp, perioadă în care a avut dureri mari, fiind pe analgezice.

Această situație s-a prelungit și acasă pentru o perioadă, nefiind în stare să funcționeze în mod normal și având nevoie de ajutor pentru efectuarea treburilor zilnice, din cauza leziunilor produse în urma accidentului produs de asigurat.

Tot ca urmare a accidentului produs, apelantul arată că a avut amnezie temporară și depresie moderată, chiar și în prezent având episoade în nu poate dormi noaptea și când adoarme, se trezește brusc cu temeri, suferind de șoc post traumatic.

În sensul admiterii apelului formulat, reclamantul susține că trebuie avute în vedere și concluziile Completării certificatului medico-legal nr. (...)/(...)/122/03.05.2019 din data de 11.09.2019. prin care s-au suplimentat numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare la un total de 150.

Totodată, trebuie avut în vedere că este o persoană tânără, care la o vârstă atât de fragedă a fost supus unei experiențe atât de negative, care va avea repercusiuni asupra sa toată viața.

Accidentul produs de asigurat a lăsat o leziune permanentă asupra sa atât psihic cât și fizic, în sensul că prezintă o infirmitate permanentă la membrul superior stâng și la membrul inferior stâng, cu un prejudiciu estetic grav și permanent, fiind încadrat în gradul II de invaliditate, conform deciziei medicale nr. (...) din data de 22.10.2019. De asemenea, apelantul arată că are capacitatea de muncă pierdută în totalitate.

Astfel, apreciază că despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru terța persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanță nu se stabilește arbitrar, ci trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), dar și a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a terțelor persoane păgubite.

Solicită instanței de apel să aibă în vedere și depoziția martorului audiat în fața instanței de judecată care a confirmat suferințele de ordin fizic și psihologic avute ca urmare a accidentului avut, fiind în pericol de a muri, iar ulterior, supus la mai multe intervenții chirurgicale și tratamente de recuperare, implicit ședințe de fizioterapie.

Mai mult, apelantul arată că anterior accidentului era o fire activă iar în prezent este încadrat în grad de handicap, context în care viața sa ca tânăr de 21 de ani a luat o turnură tragică.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă, Legea nr. 132/2017 privind răspunderea civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, art. 1349 Cod civil, și art. 1350 și urm. Cod civil, art. 2199 Cod civil.

Împotriva aceleiași hotărâri au formulat apel și pârâtele S.A.R. (P1) S.A și S.A.R. (P2) S.A. - Sucursala (...), solicitând admiterea apelului și modificarea în parte sentinței atacate în sensul reducerii cuantumului daunelor materiale acordate și respingerii capătului de cerere privind obligarea lor la plata penalităților de întârziere, fără cheltuieli de judecată.

Apelantele pârâte consideră că sentința atacată este parțial nelegală și netemeinică, în ceea ce privește daunele materiale, sens în care solicită instanței de apel să reducă cuantumul daunelor materiale acordate, respectiv să înlăture contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, având în vedere că la dosarul cauzei s-a depus doar un decont de cheltuieli și o înștiințare de plată, nu și o chitanță care să ateste faptul că reclamantul a efectuat aceasta plată.

Dat fiind faptul că reclamantul nu a achitat spitalizarea, pârâtele susțin că acesta nu este îndrituit să ceară această sumă de bani, nefiind o cheltuială efectuată de el. Singurul în măsură să ceară suma aferentă spitalizării este Spitalul Județean, astfel că, cu privire la aceasta sumă se impunea a fi respinsă solicitarea reclamantului, ținând seama și de faptul că prin prejudiciu se înțelege rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efect al încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane.

Or, răspunderea civilă intervine numai în cazul în care există un prejudiciu ce trebuie, potrivit legii, să fie reparat. În planul dreptului civil, fapta ilicită și culpabilă este lipsită de orice importanță și efect dacă prin ea nu s-a cauzat un prejudiciu altei persoane.

În ceea ce privește capătul de cerere privind cuantumul penalităților de întârziere, apelantele pârâte consideră că în mod greșit a fost admis de către instanța de fond.

Astfel, pornind de la dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 132/2017, conform cărora asigurătorul RCA este obligat la plata de penalități de întârziere în cazul în care nu își îndeplinește sau își îndeplinește în mod defectuos obligațiile, apelantele pârâte susțin că în cazul lor nu se poate reține că nu și-au îndeplinit obligațiile impuse, societatea înregistrând solicitarea reclamantului, analizând dosarul acestuia și înaintând oferta de despăgubiri, care nu a fost acceptată.

A reține faptul că nu au acceptat sumele solicitate de către reclamant ca o culpă care să atragă aplicarea penalităților, apelantele pârâte susțin că este nelegal, iar a interpreta în acest sens dispozițiile legale ar însemna ca societatea de asigurare să fie obligată a achita sumele solicitate de persoanele îndreptățite în cuantumul indicat de acestea.

De altfel, întreaga practică judiciară la nivel național este în sensul celor arătate, sens în care fac trimitere la deciziile civile nr. 983/22.03.2018 și nr. 438/27.02.2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Concluzionând, pârâtele susțin că situația în prezenta speță este identică cu cele citate mai sus, sens în care se impune admiterea căii de atac formulate, arătând în plus, că daunele materiale au fost stabilite prin înscrisuri depuse ulterior procedurii prealabile, respectiv direct în fața instanței de judecată.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul reclamant solicită respingerea apelului formulat de către apelantele pârâte, având în vedere următoarele:

Referitor la daunele materiale, apreciază că sumele solicitate cu acest titlu se încadrează la categoria de daune care se acordă persoanei prejudiciate ca urmare a producerii accidentului de către persoana asigurată în conformitate cu prevederile Legii 132/2017 și a art. 26 din Norma 20/2017 aplicabile la data producerii riscului asigurat, costurile cu spitalizarea fiind niște costuri care sunt acoperite de asigurarea RCA a celui vinovat de producerea accidentului conform art. 26 din Norma 20/2017, nefiind relevant că reclamantul nu a achitat încă acest cost, în condițiile în care acest cost este înregistrat în evidentele spitalului pe numele său.

Intimatul reclamant arată că nu se împotrivește ca acest cost să fie achitat chiar și pe parcursul procesului direct către spital, astfel cum procedează multe societăți de asigurare și susține că acesta reprezintă un prejudiciu al său fiind un cost care se va achita, simpla neplată a acestuia nu înseamnă că acesta nu are valoarea unui prejudiciu. Mai mult decât atât, sunt acoperite în baza răspunderii civile delictuale și prejudiciile viitoare sau eventuale.

În acest sens invocă și practica judiciară: Decizia civilă nr. 51/2020-A din data de 5 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

În al doilea rând, cu privire la penalitățile de întârziere, intimatul reclamant invocă dispozițiile art. 21 din Legea nr. 132/2017 privind răspunderea civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, apreciind că din analiza textului legal citat rezultă că termenul legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii definitive se referă la debitul principal iar în privința penalităților reglementarea din alineatele 5 și 6 este mai nuanțată. Astfel, se poate observa în cadrul alineatului 5 că “depășirea termenelor de la alineatul 4” (inclusiv cele 10 zile de la comunicarea hotărârii) reprezintă o ipoteză distinctă de “diminuare nejustificată a despăgubirii” dar și de “întârzierea achitării despăgubirilor”; de asemenea, penalitățile pot fi calculate la suma cuvenită sau la diferența de sumă neachitată.

Mai mult, intimatul reclamant susține că alineatul 6 al textului legal citat permite instanței ca în cazul vătămărilor corporale și al daunelor morale (cum este cazul în speță) să aprecieze asupra penalității și asupra plății acestora, așadar inclusiv asupra momentului de la care sunt datorate.

Astfel, textul legal citat nu limitează calcularea penalităților doar de la data expirării unui termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii definitive ci permite instanței să aprecieze de la caz la caz, în raport cu toate particularitățile speței, asupra momentului de la care neplata despăgubirii devine culpabilă pentru asigurător.

A interpreta altfel poate duce la consecințe absurde, vădit inechitabile, dând posibilitatea pentru asigurător de a tergiversa plata despăgubirilor prin generarea unui fals litigiu și aceasta fără plata unor penalități.

Așadar, intimatul reclamant susține că este îndreptățit să solicite aceste penalități de la data cererii de chemare în judecată, având în vedere atitudinea pârâtei care a analizat cererea de despăgubire în cadrul dosarului de daună RCA/B/(...)/2019, soluționându-l prin propunerea sumei de 37.500 lei pentru daune morale și materiale, conform răspunsului comunicat prin e-mail la data de 05.11.2019.

Totodată, apreciază că apelantele pârâte, prin așteptarea pronunțării unei hotărâri definitive, urmăresc în mod evident producerea unui nou prejudiciu pentru victima accidentului rutier, astfel încât nu pot fi acceptate criticile acestora.

Concluzionând, apreciază că în mod corect a constatat instanța de fond că este o diferență foarte mare între despăgubirea de 37.500 lei propusă de apelantele pârâte și cea de 208.142,51 lei stabilită de instanță și a concluzionat că pârâtele și-au îndeplinit în mod defectuos obligația de cuantificare a prejudiciului și că penalitățile de întârziere au rol de sancțiune ori acest rol nu ar fi îndeplinit dacă s-ar accepta teza apelantelor pârâte ca acestea să curgă raportat la data comunicării hotărârii judecătorești definitive.

Față de apelul formulat de apelantul reclamant, intimatele pârâte au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea căii de atac ca nefondată, apreciind că instanța trebuia să aibă în vedere faptul ca daunele morale trebuie să aibă efecte compensatorii, astfel încât să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorul daunelor și nici venituri nejustificate pentru victima daunelor, ori sumele solicitate în prezenta cauză de către reclamant cu titlu de daune morale nu reprezintă o despăgubire justă și echitabilă, ci mai degrabă o îmbogățire fără justă cauză.

În acest sens, arată că despăgubirile morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată, iar dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la suferința fizică și psihică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de persoana în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În cazul vătămărilor cauzate de un accident de circulație, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără justă cauză, trebuie să se țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, relevate de acte medicale (unde e cazul) ori de alte mijloace de probă, cum ar fi declarații de martori.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Curtea de Apel analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, a reținut că sunt fondate, astfel că, în baza art. 480 Cod procedură civilă a dispus admiterea lor și schimbarea în parte a sentinței apelate pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea ce face obiectul cauzei, reclamantul apelant a solicitat obligarea pârâtelor apelante la plata despăgubirilor materiale și morale ca urmare a prejudiciului produs în urma accidentului rutier cauzat de către intervenientul forțat, respectiv obligarea la plata sumei de 28.142,51 lei daune materiale și 300.000 lei daune morale, la care se calculează penalități de întârziere de 0,2%/zi de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

Prin sentința apelată, prima instanță a admis în parte acțiunea formulată, acordând în totalitate suma solicitată cu titlu de daune materiale și în parte suma solicitată cu titlu de daune morale, hotărârea pronunțată fiind apelată de către reclamant sub aspectul cuantumului daunelor morale, precum și de către pârâte sub aspectul cuantumului daunelor materiale acordate și a penalităților de întârziere.

Analizând susținerile apelanților prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, curtea a reținut că la data de 22.04.2019, în jurul orelor 16:16, intervenientul forțat a condus autoturismul (...) (...) pe DN(...), în afara municipiului (...) din direcția (...), iar la km 125+890 m, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de reclamant, (A2) (...).

În urma accidentului, intervenientul forțat a decedat, circumstanțele producerii accidentului fiind stabilite în cadrul dosarului penal nr. (...)/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...), finalizat prin ordonanța de clasare emisă la 03.12.2019.

Prin certificatul medico-legal nr.(...)/(...)/122/03.05.2019 emis de Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) s-a constatat că, în urma accidentului, reclamantul apelant a fost internat în perioada 22.04 - 03.05.2019 prin serviciul urgență, iar la externare a primit diagnosticul de politraumatism, TCC minor, traumatism toracic închis, contuzie pulmonară, traumatism abdominal închis, contuzie bazin, fractură femur stâng 1/3 medie operată, fractură cominutivă metafiză distală tibie stânga, fractură humerus stânga 1/3 medie cu distală, fractură condilă humerus extern stâng operat, pareză de nerv radial stâng, diabet zaharat tip I, boală pilonidală abcedată recidivant și următoarele recomandări: tratament conform rețetei, regim igieno-dietetic, mers cu cârje fără sprijin pe membrul pelvin operat, imobilizare de la tibie 3 săptămâni, tratament chirurgical al bolii pilonidale, consult BTF și recuperare medicală, control, pansament și suprimarea firelor de sutură la 2 săptămâni de la intervenția chirurgicală.

De asemenea, s-a stabilit că leziunile suferite necesită 95-100 zile de îngrijiri medicale, iar prin completarea la certificatul medico-legal din data de 11.09.2019 s-a modificat numărul de zile de îngrijiri medicale la 150, reținându-se că reclamantul apelant a urmat ședințe de fizioterapie și a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) - Clinica Ortopedie în perioada 16-17.07.2019.

Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală (...) s-a constatat că numărul de zile de îngrijiri medicale este de 150, cu mențiunea că acestea vor crește după recuperarea balneofizioterapeutică, extragerea materialelor de osteosinteză, precum și că leziunile posttraumatice nu sunt în prezent vindecate și că reclamantul nu prezintă un prejudiciu estetic grav și permanent.

Prin decizia medicală asupra capacității de muncă nr. (...)/22.10.2019 emisă de Casa de Pensii (...) s-a reținut că reclamantul apelant are capacitatea de muncă pierdută în totalitate, stabilindu-se termen de revizuire a invalidității pentru data de 27.10.2020.

Din depoziția martorului (M1), audiat de instanța de fond, rezultă că în primele două săptămâni după accident, reclamantul apelant a stat doar la pat, iar ulterior, timp de aproape 4 luni, s-a deplasat cu un cărucior cu rotile și încă două săptămâni cu ajutorul unui cadru, iar în prezent folosește o cârjă. Martorul a arătat că la schimbarea vremii reclamantul are dureri la mâna și la piciorul la care a suferit leziuni, înainte de accident acesta lucrând ca ospătar și își ajuta tatăl la atelierul auto, fiind o persoană activă.

În ceea ce privește condițiile răspunderii civile delictuale ale intervenientului forțat, prevăzute de art. 1357 Cod civil, curtea în acord cu cele reținute de prima instanță, a constatat că sunt îndeplinite atât sub aspectul faptei ilicite, a culpei și a prejudiciului, precum și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

 La data intervenirii accidentului cauzator de prejudicii, intervenientul forțat avea încheiată asigurare RCA cu pârâtele intimate, iar potrivit prevederilor art. 2223 Cod civil, în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde, conform legii, față de terțele persoane prejudiciate.

De asemenea, curtea a reținut că în urma cercetărilor efectuate de organele de urmărire penală, s-a reținut că intervenientul forțat a încălcat normele de circulație rutieră prevăzute de OUG 195/2002, fiind necontestată culpa exclusivă a acestuia în producerea accidentului de circulație, împrejurare care a dus la vătămarea corporală gravă a reclamantului apelant.

Referitor la daunele materiale solicitate de către apelantul reclamant în sumă totală de 28.142,51 lei, curtea a reținut că nu este contestat prejudiciul constând în cheltuielile efectuate cu medicamentele, tratamentele și procedurile medicale, certificatele medico-legale, taxele de parcare în valoare de 10.402,82 lei, dovedite cu chitanțele și bonurile fiscale de la dosar, însă este contestată suma de 17.739,69 lei reprezentând cheltuieli aferente spitalizării pe perioada 22.04 - 03.05.2019, pe motiv că nu a fost achitată.

Prin apelul declarat în cauză, apelantele pârâte au reiterat motivele care ar determina neacordarea acestei sume cu titlu de daune materiale, criticând sub acest aspect sentința primei instanțe, care a acordat și suma de 17.739,69 lei, pe lângă cuantumul sumei necontestate.

Suma contestată prin motivele de apel, a fost stabilită prin decontul de cheltuieli emis de Spitalul Clinic Județean de Urgență (...), care prin adresa nr. (...)/18.06.2019 a comunicat reclamantului că suma nu se decontează de CAS, iar prin înștiințarea nr. (...), l-a somat să achite suma, arătând că aceasta este scadentă la data externării și că, în caz de neplată, o va recupera prin acțiune în justiție.

Conform prevederilor art. 1385 alin. 2 Cod civil, legiuitorul a prevăzut că se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică.

În speță, contrar celor invocate de către apelantele pârâte, curtea a constatat că această prevedere este incidentă în cauză, deoarece reclamantul apelant este debitor al sumei solicitate la plată de Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) în cuantum de 17.739,69 lei, sumă care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pentru care creditorul și-a exprimat intenția de a demara procedura de recuperare pe cale judecătorească.

Sub acest aspect, curtea în acord cu cele statuate de prima instanță, a constatat că nu pot fi primite motivele de apel prin care pârâtele invocă că Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) are el însuși calitatea de a solicita deschiderea unui dosar de daună pentru recuperarea acestui prejudiciu, câtă vreme nu s-a făcut dovada exercitării acestui drept în nici una din cele două faze procesuale. Împrejurarea că nu s-a făcut plata efectivă de către reclamant a sumei contestate nu poate duce la respingerea daunelor câtă vreme acestea sunt cert stabilite, sunt exigibile și datorate de către reclamant, fiind un prejudiciu viitor și neîndoielnic, care se subsumează dispozițiilor art. 1385 alin. 2 Cod civil.

Prin urmare, curtea a constatat că motivele de apel invocate de către apelantele pârâte sub acest aspect sunt nefondate, în mod corect fiind stabilite daunele materiale de către instanța de fond, în cuantum total de 28.142,51 lei.

Referitor la motivele de apel invocate de către reclamantul apelant cu privire la cuantumul daunelor morale stabilite de către prima instanță, curtea a constatat că motivele de apel invocate sunt fondate, impunându-se majorarea cuantumului acestora raportat la circumstanțele cauzei, în vederea reparării echitabile și juste a reclamantului, cu respectarea principiului echității și a proporționalității, potrivit căruia aceasta să nu constituie o obligație pecuniară excesivă disproporționată cu scopul urmărit de legiuitor, care să ducă la o îmbogățire fără just temei a celor îndreptățiți la plată.

Raportat la specificul daunelor morale se poate constata că, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probatoriu, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de către cel prejudiciat, să aprecieze suma globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

În vederea stabilirii cuantumului daunelor morale, instanța poate folosi criterii cum ar fi cele legate de consecințele negative suferite pe plan moral, importanța valorilor lezate, intensitatea vătămărilor aduse sau măsura în care a fost afectată situația familială și socială, însă nu trebuie înlăturată nici funcția reparatorie a daunelor morale. Daunele nu reprezintă însă, o conversiune în bani a prejudiciului moral cauzat, acestea fiind menite să asigure posibilitatea victimei sau urmașilor acesteia de a se redresa în urma vătămării suferite.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

În vederea realizării acestor deziderate, instanța trebuie să realizeze o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, pentru a se ajunge la stabilirea unor daune morale care să fie rezonabile, iar cuantificarea acestora să fie una justă și echitabilă, care să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs persoanelor care le solicită, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit și nici să nu fie unele derizorii care să nu justifice o reparare echitabilă a pagubei produse.

În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.

În speță, cuantumul daunelor morale acordate reclamantului de către prima instanță în sumă de 180.000 lei nu corespunde întrutotul dezideratelor mai sus expuse, raportat la gravitatea leziunilor suferite, a numărului mare de zile de îngrijiri medicale, a consecințelor produse în urma accidentului, care a determinat pierderea capacității de muncă la vârsta de 21 de ani, precum și a consecințelor în plan emoțional, psihic și social pe care reclamantul le-a suferit, cu efecte extinse și în plan viitor.

Sub acest aspect, curtea a reținut că reclamantul apelant este în mod evident afectat de restrângerea vieții sociale, fiind nevoit să adopte un mod de viață mai puțin activ din cauza dificultăților în deplasare și de limitarea opțiunilor profesionale datorită pierderii capacității de muncă, iar în raport de aceste suferințe adânci lăsate de accident și vârsta reclamantului, se impune majorarea cuantumului daunelor morale, de la suma de 180.000 lei stabilită de instanța de fond la suma de 220.000 lei.

Prin urmare, curtea a constatat că motivele de apel invocate de către reclamantul apelant sunt fondate, motiv pentru care s-a dispus schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul majorării cuantumului daunelor morale la suma de 220.000 lei.

În ceea ce privește motivele de apel invocate de către apelantele pârâte referitor la momentul de la care curg penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită reclamantului, curtea a constatat că sunt fondate deoarece cuantumul daunelor materiale și morale s-a stabilit de către instanță și nu pe cale amiabilă ori ca urmare a unui refuz nejustificat al apelantelor.

Sub acest aspect, s-a reținut că potrivit prevederilor art. 21 alin. 4 din Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. 1 lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Potrivit prevederilor art. 21 alin. 5 din lege, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. 4 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată.

În speță, cererea reclamantului de despăgubire a fost analizată de către apelantele pârâte în cadrul dosarului de daună RCA/B/(...)/2019, care s-a soluționat prin propunerea sumei de 37.500 lei cu titlu de daune morale și materiale, conform răspunsului comunicat prin e-mail la data de 05.11.2019.

Într-adevăr, există o diferență destul de mare între despăgubirea de 37.500 lei propusă, fără a fi defalcată de către pârâte și cea stabilită de instanță, însă această împrejurare nu poate duce la reținerea îndeplinirii defectuoase a obligației de cuantificare a prejudiciului, cum a reținut instanța de fond, câtă vreme dezacordul părților asupra cuantumului daunelor materiale și morale a făcut obiectul analizei instanței, inclusiv a celei de apel, situație în care penalitățile nu pot curge de la data sesizării instanței, ci de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă prin care se stabilesc daunele. Aceasta deoarece doar de la momentul la care instanța stabilește cuantumul despăgubirilor, acestea devin creanțe certe, lichide și exigibile. Ori, în condițiile în care daunele solicitate la plată de către reclamant au fost stabilite de instanță, inclusiv pe baza probatoriului administrat în fața instanței, nu se poate reține o îndeplinire defectuoasă a obligațiilor impuse de lege în sarcina apelantelor pârâte.

Prin urmare, curtea a constatat că în mod eronat a reținut instanța de fond că penalitățile de întârziere aferente daunelor materiale și morale încep să curgă de la data de 29.10.2019, respectiv data introducerii acțiunii la prima instanță, deși părțile nu au ajuns la o înțelegere amiabilă cu privire la cuantumul acestora și s-a solicitat instanței stabilirea lor printr-o hotărâre judecătorească, în urma administrării de probațiune.

Concluzionând asupra celor mai sus expuse, curtea a constatat că sunt fondate motivele de apel invocate de către reclamant cu privire la cuantumul daunelor morale, precum și cele invocate de către pârâte cu privire la momentul de la care încep să curgă penalitățile de întârziere, motiv pentru care a dispus admiterea apelurilor și schimbarea în parte a sentinței apelate, conform dispozitivului prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare