Anulare act administrativ - restituire suma de catre dgrfp catre fosti asociati - societate radiata

Prin cererea intitulată „ contestaţie” formulată la data de 06.02.2017, la dosar nr. 329/102/2017, reclamanţii M A A şi T I în contradictoriu cu pârâtul DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV- ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE MUREŞ, au solicitat anularea răspunsului primit la plângerea prealabilă nr. 51813/04.11.2016, obligarea în solidar a pârâtei şi a CONINSOLV  IPURL la restituirea sumei d e471888 lei, precum şi dobânda de 490811 lei, în cuantum de 20% către primul reclamant , restul de 805 către cel de-al doilea.

În motivare s-a arătat că reclamanţii sunt foştii asociaţi ai SC C C SRL, societate radiată din Registrul Comerţului prin Sentinţa nr. 761/2014 a Tribunalului Specializat Mureş, că această societate a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 471888v lei, potrivit Deciziei de impunere nr. 42/29.02.2008.

Arată reclamanţii că , împotriva acestei decizii de impunere s-a formulat acţiune în contencios administrativ, ce a făcut obiectul dosarului nr. 2100/102/2008**.

Se mai arată că prin sentinţa nr. 4861/29.11.2013, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 2100/102/2008*, rămasă definitivă prin respingerea recursului, la data de 02.07.2014, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta  SC C C SRL şi s-a dispus anularea Deciziei nr. 155/22.05.2008, emisă de ANAF, precum şi Decizia de impunere nr. 42/29.02.20008.

Deoarece, până la anularea definitivă a deciziei de impunere, a intervenit falimentul societăţii, aceasta fiind şi radiată, singura cale de recuperare a sumelor o  reprezintă prezenta acţiune, foştii asociaţi devenind coproprietari în indiviziune asupra surplusului de bunuri sau creanţe încă nelichidate , ce aparţin fostei societăţi, potrivit  art. 235, al.3 din legea nr. 31/1990.

Arată reclamanţii că, prin răspunsul dat de pârâtă la plângerea prealabilă formulată, se arată că aceştia nu au formulat contestaţie potrivit art. 73, al.2 din legea nr. 85/2006.

Cu privire la posibilitatea de a fi formulat, în cadrul procedurii falimentului, contestaţie cu privire la creanţele trecute în tabelul preliminar, se arată că eventuala contestaţie nu ar fi avut temei legal, deoarece anularea deciziei de impunere a intervenit după închiderea procedurii de faliment.

Se apreciază că creanţa solicitată în prezenta cauză s-a născut în patrimoniul societăţii radiate ulterior închiderii procedurii falimentului, reprezentând un drept  care dă naştere unui interes actual.

În drept s-au invocat prevederile art. 235 din legea nr. 31/1990, art. 176 din legea nr. 85/2014, art. 7,8,11 din legea nr. 554/2004.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că reclamanţii aveau posibilitatea să conteste, potrivit art. 73 din legea nr. 85/2006, creanţa pe care pârâta o avea în contra societăţii C C, că aceştia nu au înţeles să facă acest lucru, deşi art. 75 din legea nr. 85/2006 permitea înscrierea unei creanţe în tabel ca fiind o creanţă sub condiţie.

Se arată că, prin neformularea contestaţiilor, a fost ocolită calea legală  a contestaţiei la tabelul definitiv, în contextul în care acea condiţie suspensivă ar fi fost îndeplinită anterior definitivării tabelului de creanţe.

În consecinţă, pârâtul apreciază că atâta timp cât sumele solicitate de către reclamanţi, respectiv creanţele deţinute de pârâtă contra societăţii, nu au fost înscrise ca şi creanţe sub condiţie, cererea reclamanţilor este neîntemeiată.

Cu privire la suma solicitată, se arată că , potrivit sentinţei nr. 761/2014, prin care s-a  dispus închiderea procedurii de faliment, „ lichidatorul judiciar nu a fost în măsură  să facă vreun act de lichidare a  averii debitoarei, pentru simplul motiv  că nu a identificat nici un activ sau o altă valoare  care să facă obiectul unor astfel de demersuri”.

Prin răspunsul la întâmpinare şi precizarea formulată ( fila 69), reclamanţii  arată că nu înţeleg să cheme în judecată CONTISOLV IPURL, dorind a se judeca doar în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV- ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE MUREŞ.

La primul termen de judecată instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei procedurii prealabile, deoarece aceasta  a fost tardiv formulată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepţiei invocate din oficiu , se constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 4861/29.11.2013, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 2100/102/2008*, rămasă definitivă prin respingerea recursului, la data de 02.07.2014 ( filele 13-18), s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta  SC C C SRL şi s-a dispus anularea Deciziei nr. 155/22.05.2008, emisă de ANAF, precum şi Decizia de impunere nr. 42/29.02.20008.

Prin Sentinţa nr. 761/8.05.2014, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. 234/1371/2012, rămasă definitivă la data de 30.09.2014, s-a admis cererea formulată  de lichidatorul judiciar CONINSOLV IPURL, pe seama debitoarei SC C C SRL şi s-a dispus închiderea procedurii de faliment  şi radierea societăţii din registrul comerţului.

La data de 12.09.2016, reclamanţii din prezenta cauză, în virtutea calităţii de foşti asociaţi ai SC C C SRL, formulează către ANAF o cerere privind restituirea  sumei de 471888 lei, cu dobânda aferentă ,( fila 29-32),  sumă pretins achitată( dat fiind că nu există dovezi în sensul achitării),  în baza Deciziei de impunere nr. 42/29.02.20008.

Prin Adresa nr. 44121/20.09.2016 ( fila 27), pârâta răspunde solicitării reclamanţilor, în sensul că apreciază cererea formulată ca neîntemeiată, deoarece, „ în speţă, nu există un titlu valabil şi legal, prin care Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Mureş este obligată la restituire”.

Adresa a fost comunicată reclamanţilor la data de 22.09.2016, potrivit dovezii de comunicare depusă de reclamanţi si  aflată la fila 28 din dosar.

La data de 25.10.2016, reclamanţii au formulat „ plângere prealabilă „ împotriva Adresa nr. 44121/20.09.2016, solicitând revocarea în tot a acestei adrese.( fila 22-24). Potrivit dovezii de comunicare , aflată la fila 25, 26 din dosar, dovadă depusă de reclamanţi, plângerea prealabilă a fost depusă la unitatea poştală la data de 25.10.2016.

Faţă de aceste aspecte, coroborate cu temeiul de drept al acţiunii formulate,  instanţa a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, reţinând  următoarele:

Potrivit art. 193 al.1 cod procedură civilă,  " sesizarea instanţei se poate face numai  după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata".

 Procedura prealabilă administrativă este prevăzută ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune şi, pentru a avea eficienţă, trebuie îndeplinită în termenele şi în condiţiile prevăzute de lege.

 Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, temeiul de drept al cererii reclamanţilor, reiterat expres  de aceştia, prin avocat,  înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Potrivit al.7, „Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie.”

Prin urmare legea a prevăzut un termen de 30 de zile in care persoana care se considera vătămată poate formula plângere prealabila , totuşi, art.7 alin.7, prevede un interval maxim de timp, calculat de la emiterea actului (de 6 luni), in care , pentru motive temeinice, care au justificat depăşirea termenului de 30 de zile, cel ce se considera vătămat poate formula totuşi plângerea prealabila, daca dovedeşte ca au existat motive temeinice care au dus la depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.1 sau alin. 3.

 În consecinţă, doar pentru motive temeinice, in termen de maxim 6 luni de la emiterea actului administrativ cel prejudiciat trebuie sa acţioneze pentru a se respecta principiul stabilităţii si securităţii raporturilor juridice.

In ce priveşte plângerea prealabila formulata de către reclamanţi, instanţa reţine  ca aceasta  a fost formulată şi comunicată pârâtei  la data de 25.10.2016, potrivit dovezii aflate la fila 26 din dosar.

Adresa a cărei revocare s-a solicitat prin plângerea prealabilă, respectiv adresa nr. 44121/20.09.2016 ( fila 27), a fost comunicată reclamanţilor la data de 22.09.2016, potrivit dovezii de comunicare depusă de reclamanţi si  aflată la fila 28 din dosar.

Astfel, calculând pe zile libere termenul de 30 de zile în care reclamanţii puteau formula plângere prealabilă, se constată că acest termen este împlinit la data de 24.10.2016, o zi de luni, plângerea prealabilă fiind formulată după împlinirea acestui termen, respectiv la data de 25.10.2016, deci cu  depăşirea termenului de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă de existenţa actului vătămător.

De asemenea, se mai constată că, cu toate ca legea prevede acest termen de 30 de zile pentru formularea plângerii, art.7 alin.7, prevede un interval maxim de timp, de 6 luni, in care - pentru motive temeinice, care au justificat depăşirea termenului de 30 de zile, cel ce se considera vătămat poate formula totuşi plângerea prealabila, daca dovedeşte ca au existat motive temeinice care au dus la depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.1 sau alin. 3.

Prin urmare, doar pentru motive temeinice, in termen de maxim 6 luni de la data luării la cunoştinţă, persoana vătămată  trebuie sa acţioneze,  pentru a se respecta principiul stabilităţii si securităţii raporturilor juridice.

Ori, aceste motive temeinice nu au fost dovedite de reclamanţi, în fapt nu au fost nici măcar invocate, astfel că pasivitatea acestora nu este justificată în cauză.

În explicarea noţiunii de „ motive temeinice”, practica judiciara  de contencios administrativ a  inclus atât situaţii de ordin subiectiv, cât şi împrejurări obiective, mai presus de voinţa părţii. Indiferent , însă de motive, se constată că în prezenta cauză reclamanţii nu au invocat nici un fel de motive –temeinice sau nu - care să fi condus la depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile la emitentul actului atacat.

In raport de aceste considerente,  tribunalul constată că procedura prealabilă efectuată de reclamanţi , nu a fost  îndeplinită în termenul prevăzut de lege, şi nu au fost relevate motive temeinice care să fi condus la introducerea acestei plângeri în termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de lege, astfel că va admite excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, cu consecinţa respingerii acţiunii în contencios administrativ, astfel cum a fost precizată , ca inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare