Aplicarea gresită a normelor de drept material de către instanta de fond. Legalitatea deciziei de stabilire a accesoriilor care nu încalcă prevederea expresă a art. 41 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Hotărârea primei instanţe, care a considerat că încălcarea prevederilor art.76 din Legea nr. 85/2006 constituie motiv de nelegalitate a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 4500/08.12.2016 a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, cu atât mai mult cu cât aprecierea asupra respectării sau nu a art. 76 din Legea nr.85/2006 revine judecătorului sindic învestit cu procedura insolvenţei şi nu instanţei de contencios administrativ.

Art. 41 alin.(1) din Legea nr. 85/2006

Art. 76 din Legea nr.85/2006

Art.178 alin.(2) din OG nr.92/2003

1. Prin sentinţa civilă nr. 1019/31 mai 2017, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de reclamanta societate [...] SRL prin lichidator judiciar [...] în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi a anulat Decizia nr. 78/14.02.2017 privind soluţionarea contestaţiei şi Decizia nr. 560830/28.11.2016 privind obligaţii de plată accesorii.

2. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională  a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, care a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

Arată recurenta că, după trecerea creanţelor fiscale ale contribuabilului într-o eviden?ă separată, a procedat în mod corect ?i legal la stabilirea accesoriilor in sarcina acesteia, pentru debite anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, până la data deschiderii procedurii, respectiv până la data de 14.06.2011.

Având în vedere că accesoriile contestate au fost calculate pentru o perioadă anterioară, nu poate fi vorba de creanţe curente, acestea nefiind născute ulterior deschiderii procedurii, ca să poată fi considerate ca fiind creanţe curente. 

De asemenea, obligaţiile la care s-au calculat accesorii în sumă totală de 27 lei se referă la scadenţe anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv 14.06.2011 şi organele fiscale au calculat accesorii numai până la data intrării societăţii în insolvenţă în conformitate cu prevederile legale.

Faţă de dispoziţiile art.102 din Legea nr. 85/2016 privind procedurile de prevenire a insolvenţei si de insolvenţă, nu pot fi reţinute susţinerile contestatoarei potrivit cu care accesoriile stabilite prin decizia de accesorii se impunea a fi solicitate prin cererea de admitere a creanţei, în termenul limită stabilit de instanţă prin încheierea nr. 852/COM/14.06.2011, în condiţiile in care organul fiscal a stabilit obligaţii fiscale accesorii in sarcina agentului economic in termenul de prescripţie a dreptului acestuia de a stabili obligaţii fiscale, iar Legea nr. 85/2014 reglementează procedura insolvenţei, respectiv procedura înscrierii creanţelor creditorilor la masa credală şi nicidecum dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale în sarcina contribuabilului.

Referitor la înscrierea creanţei la masa credală, această posibilitate este atributul judecătorului sindic potrivit competen?elor care îi revin în materia procedurii insolvenţei.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor Legii nr. 85/2014, şi acest motiv este neîntemeiat.

Potrivit art.122 ind.1 din OG nr. 92/2003, în cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenţei, pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei, se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit legii care reglementează această procedură.

Potrivit art. 80 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 103.

Astfel, având în vedere că accesoriile stabilite prin decizia contestată sunt calculate asupra creanţelor debitorului anterioare deschiderii procedurii şi până la data deschiderii procedurii, respectiv 14.06.2011, deci sunt creanţe anterioare, consideră recurenta că au fost respectate prevederile legale în materie.

Pentru motivele arătate, recurenta consideră că hotărârea pronunţată de prima instanţă este lipsită de temei legal şi solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Intimata reclamantă [...] SRL prin lichidator judiciar [...], prin întâmpinare, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală.

3. Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma motivului de casare invocat, Curtea constată că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis, pentru următoarele argumente:

Motivul de casare susţinut de recurentă şi prevăzut de art. 488 pct. 8 NCPC este incident „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”, fiind vorba în cauză despre prevederile art.1221 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi despre dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

Rezultă din lucrările dosarului că prin încheierea nr. 852/14.06.2011, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea [...] SRL, iar prin sentinţa civilă nr. 2879/25.09.2012 a dispus intrarea societăţii în faliment.

Prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 4500/08.12.2016, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, care are şi calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului, a stabilit în sarcina societăţii debitoare o creanţă fiscală în cuantum de 27 lei, cu titlu de accesorii aferente contribuţiilor sociale datorate de reclamantă în perioada anterioară deschiderii procedurii şi calculate până la data de 14.06.2011, data deschiderii insolvenţei.

Potrivit prevederilor art.1221 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (aplicabil raporturilor juridice fiscale de faţă), „În cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenţei, pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit legii care reglementează această procedură”.

Este vorba, în speţă, despre Legea nr. 85/2006, care prevede în art. 41 alin.(1) următoarele: „(1) Nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii”.

Textul menţionat reglementează unul dintre efectele deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv suspendarea curgerii dobânzilor, majorărilor, penalităţilor şi a oricăror alte cheltuieli, denumite generic accesorii, textul art.41 fiind singura prevedere legală din legea insolvenţei care statuează cu privire la stabilirea acestor creanţe accesorii.

Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr.4500/08.12.2016 nu este însă emisă în contra prevederilor art. 41 alin.(1) din Legea nr. 85/2006, întrucât accesoriile sunt stabilite numai până la data deschiderii procedurii, pentru debite fiscale scadente anterior datei de 14.06.2011, societatea reclamantă contestând, de altfel, legalitatea actului administrativ fiscal numai în raport de prevederile art.76 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit dispoziţiilor art.76 alin.(1), „(1) Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase”.

Textul art.76 reglementează consecinţele nedepunerii cererii de admitere a creanţei în termenul menţionat, respectiv decăderea din drepturile consacrate de lege, fără a afecta însă valabilitatea şi legalitatea a însuşi titlului care stabileşte creanţa respectivă.

Cu alte cuvinte, decizia de stabilire a accesoriilor care nu încalcă prevederea expresă a art.41 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 este legală, emiterea şi depunerea acesteia în condiţiile art.76 putând atrage numai decăderea creditorului din dreptul de a fi înscris la masa credală cu această creanţă.

Rezultă, aşadar, că hotărârea primei instanţe, care a considerat că încălcarea prevederilor art.76 din Legea nr. 85/2006 constituie motiv de nelegalitate a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 4500/08.12.2016, a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, cu atât mai mult cu cât aprecierea asupra respectării sau nu a art.76 din Legea nr.85/2006 revine judecătorului sindic învestit cu procedura insolvenţei şi nu instanţei de contencios administrativ.

Întrucât instanţa a avut în vedere şi prevederile art.178 alin.(2) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prevederi care nu au fost invocate de părţi şi a căror incidenţă nu a fost supusă dezbaterilor contradictorii, instanţa de recurs va analiza şi incidenţa acestora, observând că textul de lege nu se aplică în situaţia de faţă.

Potrivit art.178 alin.(2), „(2) Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori”.

Teza a doua a textului de lege menţionează în mod expres că plafonul de 40 lei se aplică totalului creanţelor fiscale scadente, fiind incluse debitele principale şi cele accesorii, în cauza de faţă numai accesoriile calculate fiind sub pragul legal menţionat.

Faţă de argumentele expuse, apreciind că este dovedit motivul de casare prevăzut de art.488 pct.8 NCPC, Curtea de apel va admite recursul şi în baza art.496 alin.(2) şi art.498 alin.(1) NCPC, va casa în tot sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge acţiunea societăţii reclamante, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare