Respectarea prev. art. 105 ind. 1 C.proc.fiscală, art. 21 alin.4 lit. f din Legea nr. 571/2003 privind deductibilitatea cheltuielilor aferente contractelor de agenţie

Prin cererea introductivă reclamanta ... a solicitat anularea deciziei nr. 547/2014 şi exonerarea de plata obligatiilor fiscale intrucat nu erau indeplinite conditiile prev. de art. 105 ind. 1 alin. 3 din OG nr 92/2003 privind efectuare reverificări fiscale.

Instanţa de recurs a retinut ca în cauza nu a existat o reverificare conform art. 105 ind. 1 alin. 3 din OG nr. 92/2003, ci o verificare fiscală, conform art. 216 alin. 3 din OG nr. 92/2003.

De asemenea, s-a verificat îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 21 alin. 4 lit. b privind deductibilitatea cheltuielilor aferente contractelor de agenţie încheiate de reclamantă.

Decizia nr. 959/25.04.2018 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Galaţi  sub nr. xxxx/121/2014, reclamanta ... a solicitat în contradictoriu cu pârâta ... prin ...  anularea deciziei  nr. xxx/16.05.2014 emisă de ..., anularea deciziei de impunere ... xxx/21.02.2014.

Prin sentinţa  civilă numărul  xxx/2011 a Tribunalului Galaţi a fost respinsă  ca nefondată cererea.

Împotriva acesteia a declarat recurs reclamanta ..., iar prin decizia civilă nr. 9xx/20.03.2016 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia contencios administrativ şi fiscal  s-a admis recursul, s-a casat  sentinţa civilă nr. xxx/2011 a Tribunalului Galaţi  şi s-a dispus  trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În esenţă s-a reţinut că instanţa de  fond nu a  analizat  susţinerile reclamantei ..., respectiv  dacă s-a efectuat o reverificare, conform art. 1051 alin. 3 Cod procedură fiscală.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. xxx/2017 a Tribunalului Galaţi a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ... cu sediul în ..., str. ... nr. ..., în contradictoriu cu pârâţii ... – ... şi ... ambele cu sediul în str. ... nr. ..., având ca obiect anularea Deciziei nr. .../2013 şi Deciziei de impunere nr. .../26.01.2011. Au fost anulate, în parte, Deciziile în ce priveşte taxa pe valoare adăugată de 65.845,72 lei, impozit pe profit 55.449 lei şi accesoriile acestora, toate calculate la suma bază de calcul 346.556,42 lei (fără TVA) compusă din sumele privind materialele şi parţial comision de agent.

Au fost menţinute Deciziile atacate în ce priveşte taxa pe valoare adăugată, impozit pe profit şi accesorii calculate la suma bază de calcul rămasă (614.406,58 lei fără TVA) compusă din sumele privind prestările de servicii şi parţial comision de agent.

În esenţă,  instanţa de fond a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile  disp. art. 1051 alin.1-3 din O.G. nr. 92/2003, respectiv  în cauză nu a avut loc o reverificare a societăţii, ci sunt aplicabile  disp. art.  216 din O.G. nr. 92/2003 privind  posibilitatea organului  de contestaţie şi anulare şi să dispună  reanalizarea situaţiei fiscale.

Cu privire la  contractul de agenţie, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile de deducere doar pentru partea aferentă contractului încheiat cu ..., reprezentând  comision de 12,5%. Din valoarea tranzacţiei, respectiv 123496,72 lei cu TVA. În  privinţa contractului  de prestări servicii de către ..., s-a reţinut că nu sunt toate documentele  justificative necesare. De asemenea s-a reţinut  că reclamanta este îndreptăţită la acordarea deducerii dreptului de TVA asupra contractului de materiale.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 martie 2018 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. /2017 a Tribunalului Galaţi  în sensul că deciziile atacate sunt Decizia  nr. .../28.02.2014 şi Decizia nr. .../16.05.2014 şi nu Decizia nr. .../2013 şi Decizia de impunere nr. ... /26.01.2011.

Împotriva acestei sentinţe civile nr. 586/2017 a Tribunalului Galaţi au declarat recurs ambele părţi.

Prin recursul declarat de reclamanta ..., aceasta a criticat că instanţa de fond a reţinut  eronat că nu s-a încălcat  unicităţii controlului fiscal, cât timp  în cauză a avut loc  reverificarea societăţii, fără a fi  îndeplinite condiţiile  prev. de art. 1051 alin. 3, respectiv date  suplimentare necunoscute inspectorilor  fiscali la data  verificării al cărui rezultat a fost materializat  în .../28.02.2014 şi Decizia  nr. .../28.02.2014.

Drept urmare, motivarea instanţei prin prisma faptului că „nu a existat în niciun moment o inspecţie fiscală terminată şi nu există o decizie cu  autoritate administrativă cu privire la perioada inspectată”, excede reglementării legislative, ceea ce face ca sentinţa pronunţată să apară ca fiind netemeinică şi nelegală.

Mai mult, inspecţia fiscală, respectiv procedura administrativă  s-a finalizat prin emiterea deciziei  nr. .../20.09.2013, împrejurare în care opinia instanţei potrivit căreia „nu a existat în niciun moment o inspecţie fiscală terminată şi că nu există o decizie cu autoritate administrativă cu privire la perioada inspectată” este contrară legii câtă vreme legiuitorul nu stabileşte în termeni clari şi precişi că Decizia prin care se soluţionează contestaţia formulată în temeiul dispozițiilor art. 214 Cod procedură fiscală este definitivă în sistemul căilor de atac administrative.

Instanţa de control judiciar verificând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs şi având în vedere înscrisurile ce compun dosarul cauzei şi ţinând seama de dispoziţiile legale aplicabile are de observat că, analiza apărării reclamantei ... potrivit căreia s-ar fi încălcat principiul unicităţii controlului fiscal se impunea a fi de către instanţa fondului cu luarea în seamă a textului art. 103 alin. 3 Cod procedură fiscală în referire la art. 1051 Cod procedură fiscală prin intermediul căruia este reglementată excepţia de la regula stabilită prin alineatul 3 al evocatului articol şi având în vedere justificarea reverificării de către pârâtă.

Dacă instanţa fondului ar fi iniţiat şi continuat analiza apărării materializată în invocarea încălcării  principiului unicităţii controlului fiscal  ar fi avut de observat pe de o parte condiţiile ce permit reverificarea aceleiaşi perioade fiscale, iar pe de altă parte ar fi observat că, justificarea reverificării a fost făcută de pârâtă prin referirea la o declaraţie notarială şi o adresă răspuns de la I.T.M.

De altfel, în virtutea rolului activ, instanţa fondului era obligată să analizeze legalitatea reverificării ţinând seama de disp. art. 5 alin. 3 Cod fiscal, dispoziţiile art. 1051 Cod de procedură fiscală, de apărările reclamantei şi apărările pârâtei şi de înscrisurile invocate de pârâtă în justificarea reverificării, şi doar aşa putea constata că, în cauză, reverificarea şi reimputarea aceleiaşi sume printr-o nouă decizie emisă în baza unul alt raport de inspecţie fiscală care reiterează chestiuni, operaţiuni care au fost analizate şi soluţionate prin deciziile evocate, încalcă dispoziţiile art. 105 alin. 3 Cod fiscal, dispoziţiile art. 1051 Cod procedură fiscală, Directiva 2006/112/CE privind dreptul de deducere, respectiv art. 167,  art. 168 lit. a), art. 178, întrucât, societatea ... a mai fost verificată de către pârâtă din punct de vedere fiscal pentru aceeaşi perioadă 01.08.2008-30.09.2010.

Disp.  art. 1051  Cod procedură fiscală prevăd:

„1) Prin excepţie de la prevederile art. 105 alin. 3, conducătorul Inspecţiei fiscale poate decide reverificarea unei anumite perioade.

2) Prin reverificare se înțelege inspecţia fiscală efectuată ca urmare a apariţiei unor date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor, care influenţează rezultatele acestora.

3) Prin date suplimentare se înţeleg informaţii, documente sau înscrisuri obţinute ca urmare a unor controale încrucişate, inopinate ori comunicate organului fiscal de către organele de urmărire penală  sau de alte autorităţi publice ori obţinute în orice mod  de organele de inspecţie,  de natură să modifice rezultatele  inspecţiei fiscale anterioare.

4). La începerea acţiunii în reverificare, organul de inspecţie fiscală este obligat să comunice contribuabilului decizia de reverificare care poale fi contestată în condiţiile prezentului cod.

Dispoziţiile referitoare la conţinutul şi comunicarea avizului de inspecţie sunt aplicabile în mod corespunzător si deciziei de reverificare.”

Din analiza textelor de lege evocate, dar şi a înscrisurilor ce compun probaţiunea administrată pe parcursul procesului purtat în faţa instanţei de fond se poate observa că:

a) cea de a doua inspecţie fiscală efectuată, a fost efectuată pentru aceeaşi perioadă verificată fiscal potrivit raportului de inspecţie fiscală nr. .../2011:

b) nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de legiuitor pentru a putea avea incidentă excepţia prevăzută în alineatul 1 al art. 1051 Cod procedură fiscală şi asta întrucât la data adoptării deciziei 317  nu  existau date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor din 2011;

c) nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de legiuitor prin alineatul 3 al art. 1051 Cod procedură fiscală întrucât nu s-a făcut dovada existenţei unor proceduri de control dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 97 Cod procedură fiscală al căror rezultat să fi putut fi încadrat în categoria date suplimentare menite a permite o nouă reverificare fiscală. În acest sens se poate observa, în cuprinsul paginii 10 din 43 din decizia 453 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată în cadrul procedurii administrative, însăşi pârâta arată că, la momentul desfăşurării actualei inspecții fiscale ... era radiată, neexistând posibilitatea unui control încrucişat, situaţie în care echipa de inspecţie fiscală nu a dat drept de deductibililate a sumei de 337.016 lei aferentă facturii de comision seria ... nr. ... /31.07.2009 emisă de ... invocând disp. art. 21 litera m) din Legea nr. 571/2003, pct. 48 din H.G. nr. 44/2001 privind normele de aplicare a Codului fiscal şi art. l alin.1 din Legea nr. 571/2003.

Contrar celor reţinute de instanţa fondului, Rezoluţia  de scoatere de sub urmărire penală nu evidenţiază elemente pe care organele fiscale nu le-au avut în vedere la controlul fiscal efectuat în ianuarie 2011, ci stabileşte că operaţiunile apreciate de organele de control ca fiind nereale şi pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală nu s-au dovedit că sunt nereale căci, probele administrate nu au fost în măsură să dovedească fără dubiu că operaţiunile sunt nereale, iar dubiul profită făptuitorului.

Ţinând seama de criticile expuse mai sus şi continuând raţionamentul expus în apărare, apreciază că, greşit reţine instanţa fondului la punct 80 1B-1 că, „în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile privind unicitatea inspecţiei, deoarece acestea se aplică numai după ce există o soluţie neatacabilă cu privire la o decizie administrativă, însă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 216 din O.G. nr. 92/2003 privind posibilitatea organului de contestaţie să anuleze şi să dispună reanalizarea situaţiei fiscale.”

Păşind la analiza apărărilor ce vizează fondul cauzei, respectiv dincolo de apărările formulate pe cale de excepţie, instanţa fondului la punctul  II-B a reţinut cu privire la contractul de agenţie, Tribunalul a considerat că sunt îndeplinite condiţiile dreptului de deducere doar pentru partea aferentă contractului încheiat cu .... (....)

-118, (.,) „pentru lipsa unui contract de agent sau a unui act cu valoare de contract de agent între părţi la data de 11.12.2008, Tribunalul a constatat că nu există documente pentru acordarea dreptului de deducere TVA. La acea dată nu exista o legătură comercială de natură s-o oblige pe reclamantă să plătească sume către terţ, în calitate de agent, adică nu există însuşi raportul juridic de agent.

-119. Dreptul de deducere se poate acorda numai pentru sumele care au fost utilizate în activitatea do producţie, iar nu şi pentru cele supuse repetiţiunii (restituirii) (art. 1092 Cod civil 1861) chiar dacă terţul este radiat. Pentru valoarea 1.283.099,02 lei aferentă contractului cu ... de ... nu se va acorda dreptul de deducere pentru comisionul de agent achitat de 160,3S7,45 lei. există dreptul de deducere pentru suma reprezentând comision de 12,5%, de 123.196,72 lei cu TVA

127. Faţă de cele expuse, cu privire la contractul de intermediere cu ... instanţa a constatat că:

La punctul III B-130 „Privitor la apărările reclamantei ... referitoare la contractul de prestări servicii de către ..., Tribunalul a reţinut că:

- nu s-au adus în susţinerea dreptului de deducere toate documentele justificative necesare;

- fără dovada de comandă contractul se putea considera executat numai în momentul executării efective;

- toate actele emise în executarea contractului nu au respectat una din formele prevăzute de normele de contabilitate;

- situaţiile de plată întocmite de către terţul ... nu conţin lucrările efectuate şi bunurile la care s-au făcut aceste lucrări, ci numai nişte note lacunare;

- art. 155 din Legea nr. 571/2003 prevede obligaţia ca toate documentele privind prestarea de servicii să fie ataşate la factură;

Situaţiile de plăţi nu pot reprezenta singure documente justificative atât timp cât din ele nu rezultă locul în care s-a efectuat activitatea, bunurile la care s-au făcut lucrările, lucrările ce s-au efectuat, perioada de lucru sau cel puţin bunurile asupra cărora s-a lucrat, (conform obiectului contractului) şi lucrările concrete efectuate sau dovada cu aviz de însoţire a transportării mărfurilor brute şi a transportării mărfurilor după prelucrare.

- reclamanta nu a emis nici un borderou de achiziţii, nu a dovedit că a emis nici un alt tip de comandă, chiar electronică sau verbală şi nici nu a dovedit că în fapt s-au întâmplat efectiv lucrările cu persoanele terţului;

- reclamanta nu a depus nici minime dovezi privind transportul mărfurilor brute la locul serviciilor şi transportul ulterior al mărfurilor după prelucrarea de către terţ;

- nici reclamanta şi nici una dintre celelalte persoane nu au putut preciza care au fost lucrătorii din partea terţului care au lucrat efectiv, ce anume s-a lucrat şi asupra căror bunuri din gestiunea reclamantei s-au făcut lucrările;

- nici din documentaţia ataşată nu reiese o altfel de situaţie şi nici gestiunea internă nu a fost pusă în dispoziţie pentru a se trage concluzia că s-au trecut în actele contabile fie ca şi cheltuieli de producţie  în Fişa de cont pentru cheltuieli de producţie, fie ca Bon de predare, în cazul bunurilor primite fie lucrate finit, fie lucrate parţial;

- deşi situaţiile de plăţi conţin menţiunea că s-au întocmit în baza comenzilor ... sau ... etc, aceste comenzi nu au fost depuse nici la inspecţie, nici la instanţă;

- nu sunt îndeplinite condiţiile de fond cu privire la  deducerea TVA rezultată din plata serviciilor, respectiv pentru baza impozabilă de 381.168,96 lei;

Sub un ultim aspect, instanţa fondului interpretând greşit, reţine greşit şi dispune greşit.

Astfel,

- comenzile date către ... nu sunt relevante în deductibilitatea TVA-ului şi a cheltuielilor întrucât nu sunt documente financiar contabile şi nu se înregistrează în contabilitate aşa cum prevede OMI 35I2/2008 (valabil la acea dată), şi nu intră în categoria formularelor cu regim special  conform O.M.T. /2006.

Referindu-se la aceleaşi acte normative s-a răspuns şi la obiectivul 1 lit. B a raportului de expertiză întocmit în cauză.

De altfel, în Nota explicativă înregistrată sub nr. /22.11.2015, reclamanta ... a arătat ca locurile pe care s-au executat lucrările au fost şantierele navale ... şi ...;

În nici un caz nu a fost menţionat  că nu este cunoscută locaţia (aşa cum au precizat organele de inspecţie). Acest aspect a fost expus atât în etapa administrativă, cât în contestaţiile ce s-au succedat.

Mai mult, verificarea locaţiilor se putea face prin încrucişare cu luarea în seamă în situaţiilor de plată unde este menţionat numărul fiecărei nave la care au fost efectuate lucrări, acest lucru având corespondenţa cu situaţiile de lucrări facturate la beneficiarii finali, respectiv ... şi ... (situaţiile de plată fiind idem cu cele primite şi acceptate  la plată de la ...).

În contestaţie, la punctul I, a precizat că situaţiile de plată conţin următoarele elemente de identificare:

Nota la care s-a lucrat, acest nr. de navă apare pe situaţiile de plăţi facturate către beneficiarul final  (... sau ...).

-Cantitatea  lucrată (metri pătraţi)

-Preţ unitar /lucrare/m.p.

-Dimensiunea suprafeţelor

-Locaţia de pe navă unde s-a efectuat lucrarea (gen: tank, bloc, balast, etc.)

Greşit reţine instanţa la pct. 138  că art. 155 din Legea nr. 571/2003 prevede obligaţia că toate documentele privind prestarea de servicii să fie ataşate la factură câtă vreme evocatele dispoziţii legale, cât şi Normele Metodologice valabile în vigoare în 2009, stabilesc modul de  completare  al unei facturi, dispoziţii respectate de către reclamantă.

Prin recursul declarat de pârâta ... prin ... împotriva sentinţei civile nr. .../2017, aceasta a arătat că obiectul prezentei cauze îl constituie anularea Deciziei de impunere nr. .../28.02.2014 emisă de ... şi anularea Deciziei nr. .../16.05.2014 emisă de ... şi nicidecum anularea Deciziei nr. .../2013 şi Deciziei de impunere nr. .../26.01.2011.

Prin urmare, instanţa de fond nu a respectat disp. art. 397 alin. 1 Noul Cod procedură civilă şi a acordat altceva decât s-a cerut.

De asemenea, prin dispozitivul sentinţei nr. .../23.06.2017, instanţa de fond a creat confuzie în ceea ce priveşte anularea în parte a deciziilor şi menţinerea deciziilor atacate.

Astfel, apreciază că se impune nominalizarea expresă a deciziilor pe care instanţa le anulează în parte şi a deciziilor pe care le menţine, având în vedere faptul că în prezenta cauză au fost emise două decizii de impunere şi două decizii de soluţionare a contestaţiei.

O altă critică împotriva sentinţei civile nr. .../23.06.2017 o constituie faptul că Tribunalul a considerat că sunt îndeplinite condiţiile dreptului de deducere doar pentru partea aferentă contractului de agenţie încheiat cu ..., precizând că organul fiscal nu a adus niciun argument bazat pe date concrete din care sa rezulte contrariul celor reţinute în documentele justificative.

Dimpotrivă, organul fiscal a argumentat, în baza datelor concrete de care a dispus şi care au condus la formarea convingerii sale, motivele care au dus la neacordarea dreptului de deducere a sumei totale în cuantum de 64.033 lei aferentă facturii de comision seria ... nr. .../31.07.2009 emisă de ...

Astfel, prin contractul încheiat în ... la data de 27.02.2009 cu ... se menţionează că ... a solicitat colaborarea pentru realizarea lucrărilor de pregătiri a suprafeţei şi aplicare a vopselei, în vederea realizării contractului nr. 950018 pe care ... l-a încheiat cu ... de ...

... nu a mai prezentat şi alte documente care să justifice implicarea ... în negocierea sau încheierea contractului cu ..., aşa cum prevede şi cap. VI art. 8 din Contractul de agenţie comercială nr. .../23.12.2008, referitor la obligaţiile agentului (ale ...) literele a), f), g), h), i), şi anume: să negocieze şi/sau să încheie contracte de prestări servicii cu terţii, să informeze în scris pe principal (...) asupra comenzilor, cererilor de ofertă primite, să comunice principalului orice fapte sau acte în legătură cu desfăşurarea activităţilor sale, fapt pentru care va întocmi un raport lunar de activitate pe care îl va pune la dispoziţia principalului până la finele fiecărei luni etc.

Conform cap.V, art.4, litera a) din Contractul de agenţie comerciala nr. .../23.12.2008, se menţionează că facturarea comisionului se va face la semestru, în baza facturilor emise de principal (...) către firmele din spaţiu intracomunitar. Facturarea comisionului s-a făcut la data de 31.07.2009 de către ..., conform facturii seria ... nr. .../31.07.2009, în valoare totală de 401.049,04 lei, din care TVA în sumă de 64.033,04 lei. Menţionează că factura nu este însoţită de un document care să justifice valoarea înscrisă în factură, aşa cum prevede de altfel şi art. 5 din Contractul de agenţie comercială nr.23/23.12.2008: un raport de plată însoţit de înscrisuri justificative care să permită verificarea corectitudinii calculării comisionului, întrucât ... nu a întocmit un astfel de raport care să precizeze la ce facturi emise către partenerii externi se refera comisionul, organul fiscal a analizat fişele de cont ale clienţilor intracomunitari, constatându-se următoarele:

În perioada 01.02.2009-31.07.2009 ... a emis un număr de 12 facturi către ... de ... în valoare de 1.283.099,53 lei, reprezentând prestări servicii; în perioada 01.04.2009-31.05.2009 ... a emis un număr de 3 facturi către ... în valoare de 987.973,76 lei, reprezentând prestări servicii; rezultă că valoarea totală facturată de ... către partenerii externi, pentru perioada cuprinsă între prima facturare (01.02.2009) şi data de 31.07.2009 (data facturării de către ... a comisionului) este în sumă de 2.271.073,29 lei. Aplicând procentul de 12,5% la valoarea facturata (aşa cum prevede art.4 din Contractul de agenţie comercială nr. .../23.12.2008 încheiat între ... şi ...) rezultă o valoare a comisionului de 283.884,16 lei (şi nicidecum valoarea de 401.049,04 lei care este menţionată în factura emisă de ...);

În justificarea comisionului înregistrat în evidenţa contabilă, societatea verificată a prezentat echipei de inspecţie fiscală un „deviz contract comision” nedatat, în care se menţionează ce cheltuieli a efectuat ... în perioada decembrie 2008-septembrie 2009 în vederea identificării de potenţiali clienţi în ... şi iniţierea legăturilor dintre aceşti clienţi şi beneficiarul ..., cheltuieli care au constat în deplasări ce au implicat transport auto, aerian, cazare, convorbiri telefonice, salarii personal, consumabile.

Precizează că acest document nu poate fi o justificare la factura de comision, întrucât cele două contracte cu ... au fost încheiate la data de 11.12.2008, înainte de data încheierii contractului de agenţie comerciala nr. .../23.12.2008, iar devizul precizează ca ... a efectuat cheltuieli pentru identificarea potenţialilor clienţi în perioada decembrie 2008-septembrie 2009;

Totodată, analizând lista cu angajaţii ... s-a constatat că societatea nu a avut personal care să realizeze obiectul contractului de agenţie comercială nr. .../23.12.2008 şi anume angajaţi specializaţi în promovarea activităţii unei societăţi în scopul atragerii de clienţi şi de extindere a afacerilor. Astfel, în perioada octombrie 2008-noiembrie 2009 ... a avut un număr de 33 muncitori necalificați la ambalarea produselor sub formă de praf şi granule, 1 maistru mecanic, 1 maistru montaj, 1 maistru instalaţii navale, 1 inspector protecţia muncii, 1 şofer autoturisme, 1 director societate (01.10.2008-01.11.2008), 1 director adjunct ... (angajata societăţii de la data de 09.02.2009 până la 30.11.2009).

Deși organul fiscal a considerat ca fiind un aspect concludent, instanţa de fond nu a reţinut aspectul potrivit căruia terţul nu avea persoane calificate pentru realizarea obiectul contractului de agenţie comercială.

Având in vedere cele menţionate mai sus, se constată că ... nu a dovedit nicio implicare în negocierea şi încheierea contractelor dintre ... şi clienţii intracomunitari ... de ... şi ..., valoarea facturată a comisionului nu este justificată cu documente şi nu are acceptul beneficiarului, nerespectându-se astfel art.5 şi art.6 din Contractul de agenţie comercială nr. .../23.12.2008.

Totodată, organul fiscal a constatat facturarea unei valori a comisionului mult mai mare, nerespectându-se astfel art.4 din Contractul de agenţie comercială nr. .../23.12.2008 încheiat între ... si ...

De asemenea, la data încheierii contractului de agenţie comercială 23.12.2008, ... nu avea nici calitatea de administrator şi nici nu era salariata societăţii ...

Analizând factura seria ... nr. .../31.07.2009, la „Date privind expediţia” s-a constatat că la numele delegatului apare persoana ..., care este angajatul societăţii ... de la data de 17.09.2009, în funcţia de director general.

Se constată astfel că la data de 31.07.2009, data emiterii facturii, ... nu avea nicio calitate în cadrul societăţii verificate şi nici nu era angajat al ...

Deoarece prestarea efectivă a serviciilor nu a fost justificată (nu s-a dovedit efortul depus de ... în realizarea obiectului contractului de agenţie comercială), organul fiscal nu a dat dreptul la deductibilitatea sumei de 64.033 lei, aferentă facturii de comision seria ... nr. .../31.07.2009 emisă de ..., în conformitate cu prevederile art. 11 alin.(l) şi art.134^1, alin.(l) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Analizând factura de comision emisă de ..., a rezultat că valoarea totală a comisionului facturat a depăşit cu mult valoarea menţionată în contract şi în deviz, fapt reţinut de altfel si de către instanţa de fond.

Altă critică împotriva sentinţei civile nr. .../23.06.2017 o constituie faptul că Tribunalul a constatat că ... avea drept de deducere şi pentru bunurile materiale, respective pentru valoarea de 242.777,66 lei fără TVA, considerând că „inspecţia nu a relevat împrejurări care să pună la îndoială documentele justificative întocmite de reclamantă”.

Achizițiile de materiale consumabile (smirghel, bandă, filtru gaze, filtru aer, perie pensulă, mănuși lăcătuş, cârpe, fibrodiscuri, sită pistol, becuri, totoşi, combinezon, detergent lichid industrial, etc.) s-au efectuat prin facturile în valoare totală de 288.905,42 lei din care taxa pe valoarea adăugată în sumă de 46.127,76 lei. ... a prezentat Note de recepţie şi constatare de diferențe anexate la fiecare factură, precum şi Contractul nr. .../01.05.2009, iar organul fiscal a constatat următoarele:

Contractul nr. .../01.05.2009 are ca obiect furnizarea de materiale, conform notelor de comandă. Conform punctului 4 litera a) din contract se precizează „Vânzătorul se obligă să livreze marfa în cantităţile, sortimentele şi la termenele solicitate de cumpărător prin nota de comandă, iar la punctul 5 litera a) din contract se precizează „Cumpărătorul se obligă să ia în primire marfa în conformitate cu cele stipulate în nota de comandă”.

Menţionează că nu s-au prezentat organului fiscal note de comanda, iar contractul nu precizează ce fel de materiale se obliga ... să furnizeze cumpărătorului.

În timpul controlului s-a constatat că societatea a înregistrat în gestiune materialele aprovizionate, întocmind note de recepţie, iar consumul acestora a fost înregistrat în baza bonurilor de consum înregistrate în evidenţa contabilă. S-a constatat că materialele date în consum la lucrările executate la intern, nu au avize de însoțire a mărfurilor şi totodată nici nu se poate identifica obiectivul şi locaţia unde au fost utilizate.

În vederea stabilirii realităţii şi legalităţii faptelor de comerţ derulate între cele două societăţi, întrucât controlul încrucişat la ... nu s-a putut realiza, organul fiscal a analizat declaraţia informativa privind livrările/prestările şi achizițiile efectuate pe teritoriul României depusă de ... pentru semestrul I an 2009, în vederea identificării furnizorilor de materiale de tipul celor comercializate ulterior către ... S-a constatat că singurul furnizor al ... cu sume semnificative este ..., firmă aflată în faliment de la data de 23.02.2010 şi ulterior radiată la data de 27.06.2012.

Odată cu schimbarea sediului social al ... în municipiul ... la data de 14.12.2009, societatea nu a mai depus nicio declaraţie, fiind selectată ulterior de organul fiscal teritorial pentru a fi declarată contribuabil inactiv. Întrucât nu s-au putut confirma tranzacţiile dintre cele două societăţi, organul fiscal a fost îndreptăţit să nu ia în considerare tranzacţiile efectuate, în baza prevederilor art. 11 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere toate aceste împrejurări, care pun la îndoială documentele justificative întocmite de reclamantă, în mod corect organul fiscal nu a dat dreptul la deductibilitatea sumei de 46.128 lei, aferentă facturilor de achiziţii materiale emise de ..., în conformitate cu prevederile art. 11 alin.(l) şi art.134^1, alin.(1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, simplul fapt că reclamanta se află în posesia unor facturi fiscale nu justifică dreptul de deducere a valorilor înscrise şi a taxei pe valoarea adăugată aferentă, atâta vreme cât nu se dovedeşte realitatea operațiunilor consemnate în aceste facturi.

Deţinerea unei facturi fiscale este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru a beneficia de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată, legalitatea exercitării dreptului de deducere având în vedere, concomitent, două aspecte: cel de fond, care priveşte realitatea operaţiunilor consemnate în documente, şi cel de formă, care priveşte modul de completare a documentelor.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. V/15.01.2007 publicată în Monitorul Oficial nr.732/30.10.2007 partea I în care se precizează că „taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.”

De asemenea, Tribunalul a considerat că nu are relevanţă comportamentul fiscal al furnizorilor, dar persoana impozabilă care primeşte factura şi acceptă înregistrarea ei în evidenţa contabilă ca document justificativ pentru operaţiunile taxabile pe care le efectuează este răspunzătoare de primirea şi înregistrarea în contabilitate a unor documente întocmite necorespunzător, care nu sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sau care cuprind date ce nu pot fi justificate cu documente, cum este cazul în speţă, cunoaşterea, aplicarea şi respectarea actelor normative fiind obligatorie în egală măsură atât pentru furnizor, cât şi pentru beneficiar, acesta din urma având obligaţia să solicite documente legal aprobate şi să verifice nu numai marfa sau serviciile primite, în ceea ce priveşte cantitatea, ci şi documentele ce trebuiau anexate la facturi în justificarea cantităţii înscrisa în acestea, respectiv avizele de însoţire.

Pentru exercitarea dreptului de deducere a cheltuielilor înscrise în facturile primite de la furnizori este obligatorie verificarea condiţiilor impuse de lege privind modul de completare a facturilor (documentelor).

Potrivit prevederilor legale aplicabile în cauză (art.21, alin.1 si 4/Cod fiscal, art.6, alin.1 şi 2 din Legea nr.82/1991, art.145, alin.1 şi 2, lit.a şi art.146, alin.1, lit. a/Cod fiscal), pentru ca o cheltuială să fie considerată deductibilă fiscal la calculul profitului impozabil trebuie să aibă la bază o operaţiune real efectuată, precum şi documente care să facă dovada realizării acestei operaţiuni, iar dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată la naştere la data livrării de bunuri de către persoanele impozabile din punct de vedere al taxei, justificarea dreptului de deducere efectuându-se în baza facturii fiscale emisă de acestea, facturi legal întocmite, care angajează răspunderea celor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor ce le-au înregistrat în contabilitate.

Atunci când calculează un impozit sau o taxă, autorităţile fiscale nu iau în considerare o tranzacţie efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. Potrivit legislaţiei în vigoare, nu sunt cheltuieli deductibile acele cheltuieli înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv deoarece acesta nu mai are dreptul de a utiliza facturi de la data declarării ca inactiv, documentele emise neproducând efecte juridice din punct de vedere fiscal. Rezultă astfel că, în situaţia în care un contribuabil înregistrează în evidenţa sa contabilă o factură care este emisă de un contribuabil inactiv, cheltuielile aferente acelei facturi sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil.

Organul fiscal nu poate considera cheltuielile înregistrate ca fiind deductibile la calculul profitului impozabil şi nici nu poate acorda dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, doar pe baza unor tranzacţii reflectate scriptic, în special atunci când din investigaţiile efectuate nu rezultă certitudinea realităţii efectuării tranzacţiilor în cauză.

Potrivit art. 11 alin. (1)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

,,La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei. în cazul în care tranzacţiile sau o serie de tranzacţii sunt calificate ca fiind artificiale, ele nu vor fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare al convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Prin tranzacţii artificiale se înţelege tranzacţiile sau seriile de tranzacţii care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate.

Astfel, art. 11 alin. (1) din Codul fiscal consacră, la nivel de lege, principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, al realităţii economice, în baza căruia autorităţile fiscale au dreptul să analizeze orice operaţiune (tranzacţie) nu numai din punct de vedere juridic, ci şi din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. În acest spirit, o tranzacţie normală din punct de vedere juridic, poate să nu fie luată în considerare sau să fie reîncadrată din punct de vedere economic, în scopul aplicării legii fiscale. Astfel, simpla achiziţie a unui bun/serviciu pe numele persoanei impozabile, nu constituie şi o prezumţie a utilizării în scop economic a bunului/serviciului achiziţionat.

Totodată, începând cu 01.01.2007, întrucât România a devenit stat membru al Uniunii Europene, are obligaţia de a respecta ordinea juridica instituită la nivelul acesteia.

Astfel, potrivit jurisprudenței Curţii Europene de Justiţie, se recunoaşte statelor membre dreptul de a solicita dovezi pentru demonstrarea dreptului de deducere al taxei pe valoarea adăugată.

Astfel, in hotărârea dată în cazul C-85/95 John Reisdorf, Curtea Europeană de Justiţie a subliniat că distincţia dintre exercitarea dreptului de deducere a TVA şi demonstrarea acestuia la controalele ulterioare este inerentă în funcţionarea sistemului comun de TVA (paragr. 19 din hotărâre), iar prevederile comunitare referitoare la exercitarea dreptului de deducere nu guvernează demonstrarea acestui drept după ce acesta a fost exercitat de către persoana impozabilă (paragr. 26 din hotărâre). În acest sens, legislaţia comunitară dă statelor membre puterea de a stabili regulile pentru supravegherea exercitării dreptului de deducere a TVA, în special modul în care persoanele impozabile urmează să îşi stabilească acest drept (paragr. 29Z-:  din aceeaşi hotărâre).

La paragr. 46 din cauzele reunite C-110/98 la C-147/98 Gabalfrisa se face trimitere la paragr. 23 si 24 din cazul C~110/94 Inzo şi paragr. 24 din cazul C-268/83 Rompelman, unde Curtea a stabilit că este obligaţia persoanei care solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată să demonstreze că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru acordarea deducerii şi art. 4 din Directiva a Vl-a (în prezent. Directiva 112/2006/CE) nu împiedică autorităţile fiscale să solicite dovezi obiective care să susţină intenţia declarată a persoanei în cauză de a desfăşura activitate economică dând naştere la operaţiuni taxabile. În cazurile de frauda sau de abuz, în care, de exemplu, persoana implicată, sub pretextul intenţiei de a desfăşura o anumită activitate economică, de fapt cu intenţia de a obţine bunuri proprii pentru care se poate obţine o deducere, autoritatea fiscală poate cere replata sumelor retroactiv pe baza faptului că acele deduceri au fost efectuate pe declaraţii false.

De asemenea, pârâta ... prin ... a declarat recurs  şi împotriva  sentinţei civile nr. /07.12.2017 de completare  prin care reclamanta ... a solicitat  pronunţarea instanţei şi asupra capătului de cerere privind  cheltuielile de judecată, care a fost omis.

Un alt aspect îl constituie faptul că instanţa de fond a stabilit în mod eronat că reclamanta a obţinut anularea deciziei de stabilire a sumelor de bani suplimentare într-o cotă de aproximativ 36%.

În realitate, cuantumul corect al cotei este de 23,37%, drept pentru care solicită ajustarea procentului stabilit de către instanţa de fond.

Un alt aspect este faptul că la stabilirea cheltuielilor de judecată instanţa de fond a luat în mod eronat în considerare contravaloarea fotocopierii unui dosar penal în cuantum de 537 lei, precum şi onorariu de avocat în cuantum de 1.500 lei perceput în avans pentru recurs în rejudecare.

Menţionează faptul că fotocopierea dosarului penal nu este obligaţie de îndeplinit în cadrul prezentului dosar civil, cheltuiala fiind făcută de reclamantă în mod voluntar, iar instanţa de judecată se poate lămuri asupra unor aspecte din cadrul dosarului penal doar consultând propria arhivă.

Astfel, consideră că în mod nelegal instituţiile fiscale sunt obligate la plata unui procent din contravaloarea fotocopierii dosarului penal.

De asemenea, consideră ca fiind nelegală stabilirea unui procent de plată dintr-un onorariu de avocat perceput în avans.

Totodată, critică şi cuantumul ridicat al onorariului de avocat din prezenta cauză şi solicită aplicarea disp. art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, întrucât în aprecierea cuantumului onorariului, instanţa trebuia să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât şi proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Consideră că, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii „care cade în pretenţii”. Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenţii, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Examinând recursurile declarate de ambele părţi,  prin prisma disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea va reţine următoarele;

Critica recurentei  reclamante ... că în cauză  s-a invocat principiul unicităţii contractului fiscal, cu luarea în considerare a art. 105 alin. 3 Cod procedură fiscală, în referire la art. 1051 Cod procedură fiscală,  întrucât reclamanta a mai fost verificată de pârâtă din punct de vedere fiscal în aceeaşi perioadă  01.08.2008-30.09.2010,  iar în cauză  nu sunt date suplimentare care să justifice  reverificarea, nu poate fi  primită,  cât timp,  din modul cronologic de derulare a operaţiunilor fiscale de verificare a activităţii reclamantei, instanţa de fond a reţinut  în mod corect că în cauză nu a existat nici un moment  o inspecţie fiscală terminată,  sau o decizie  cu autoritate administrativă cu privire la  perioada inspectată,  nefiind incidente disp. art. 1051 Cod procedură civilă.

Astfel, pentru perioada 01.08.2008-30.09.2010 s-a efectuat un control la societate finalizat prin decizia  nr. /26.01.2011 şi au fost sesizate organele penale, prin decizia nr. /2010 a fost suspendată soluţionarea contestaţiei.

Prin decizia nr. 317/2013 a fost reluată  procedura de soluţionare a contestaţiei  şi s-a  dispus anularea deciziei iniţiale de impunere nr. /26.01.2011, pentru obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 319128 lei, urmând ca organele  de control,  altele decât  cele care au întocmit actele  contestate să procedeze la o nouă verificare, în termen de 30 de zile,  a aceleiaşi perioade şi aceloraşi tipuri  de  impozite, avându-se  în vedere strict considerentele decizie de soluţionare.

În considerentele deciziei nr. /2013 s-a reţinut că este insuficient argumentată măsura privind modalitatea dreptului de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoare adăugată aferente achiziţiilor de materiale şi prestări servicii  în baza facturilor emise de ..., motiv pentru care în baza art. 216 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind  Codul de procedură fiscală, se va desfiinţa parţial decizia de impunere contestată pentru suma de 519128 lei,  urmând ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la o nouă verificare a tranzacţiilor în cauză.

Va reţine că organul fiscal  a avut în vedere disp. art. 216 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, care  vizează situaţia strict a verificării situaţiei fiscale a recurentei reclamante şi nu o reverificare, conf. disp. art. 1051 Cod procedură fiscală, cum susţine reclamanta.

În urma celor dispuse prin decizia nr. /2013, organul fiscal a emis decizia de  impunere .../28.02.2014 prin care s-au stabilit obligaţii fiscale  în sumă de 519828 lei, privind impozitul pe profit şi TVA, cu accesorii, pentru perioada 01.08.2008-30.09.2010, iar prin decizia nr. /10.05.2014 de soluţionare a contestaţiei  a fost  respinsă ca nefondată contestaţia.

Critica recurentei ... prin ... că obiectul cauzei îl constituie anularea deciziei de impunere ... /28.02.2014 şi decizia nr. /26.01.2014 şi nicidecum anularea deciziei nr. /2013 şi a deciziei de impunere nr. .../26.01.2011, nu poate fi primită, cât timp prin încheierea de şedinţă din 20.03.2011 s-a dispus  îndreptarea acestei erori materiale.

Cu privire la critica recurentei ... prin ... că instanţa de fond a reţinut eronat că sunt îndeplinite condiţiile dreptului de  deducere doar pentru partea aferentă contractului de  agenţie încheiat cu ..., privind neacordarea dreptului de deducere a sumei de 64033 lei,  aferentă facturii de comision seria ... nr. .../31.07.2009 emisă de ..., va reţine că este fondată, cât timp nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prev. de cap. V art. 4 lit. a, art. 5,6 din contractul de agenţie comercială nr. /23.12.2008. coroborat  cu art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 1341 din Legea nr. 571/2003.

Din contractul de agenţie comercială nr. ../23.12.2008. încheiat între .... în calitate de principal şi ..., în calitate de agent, având ca  obiect promovarea activităţii  principalului de  sablare-vopsitorie, rezultă în Cap. V  art. 5, că plata comisionului de 12,5% se va face în baza raportului de plată însoţit de înscrisuri justificative care să permită agentului verificarea corectitudinii calculelor comisionului, iar în art. 6 din acelaşi capitol se prevede că „Principalul va efectua plata comisionului cuvenit agentului după ce acesta  îşi va însuşi,  prin semnătură raportul de plată.

Cum  în cauză nu s-a întocmit nici un raport de plată însoţit de înscrisuri justificative, conform  art. 4, 5, 6 din contractul de agenţie comercială nr. /23.12.2008, în mod eronat s-a apreciat de către instanţa de fond că sunt cheltuieli deductibile.

În acest sens,  se reţin şi concluziile  raportului de expertiză  contabilă, care au concluzionat că în privinţa contractului de agenţie comercială nr. 23.12.2008, cheltuielile privind comisionul nu îndeplinesc condiţiile cumulativ prev. de art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003, respectiv nu sunt justificate prestarea efectivă a acestor  servicii,  cât timp nu s-au prezentat situaţii de lucrări,  procese verbale de recepţie,  studii de  fiabilitate sau orice materiale corespunzătoare.

De asemenea va reţine că în privinţa deductibilităţii comisionului de  agenţie  pentru contractele încheiate cu ...,  în mod corect instanţa de fond a apreciat că sunt cheltuieli nedeductibile, reţinând  pe de o parte că, contractele  nr. ...  şi nr. ... încheiate în ... din 11.12.2008, sunt încheiate  anterior contractului de agenţie comercială nr. /23.12.2008,  fără a fi reţinută implicarea  ..., iar pe de altă parte adresa nr.  /10.01.2009 emisă de ...  are un conţinut ambiguu.

În ceea ce priveşte deductibilitatea pentru bunurile  materiale,  reprezentând  TVA în valoare de 242777,66 lei, va reţine că potrivit contractului  nr. /01.05.2009 încheiat  între ...  şi ..., obiectul contractului  îl reprezintă  furnizarea de materiale,  conform notelor  de comandă.

Conform art. 4 din contract, vânzătorul se obligă să livreze marfa în cantităţile, sortimentele  şi la termenele solicitate de cumpărător prin nota de comandă, iar conform art. 5 din contract,  cumpărătorul se obligă  să ia în primire marfa în conformitate cu cele stipulate în nota de comandă,  iar în speţă nu s-au încheiat aceste  note de comandă.

E adevărat că nu s-au  întocmit notele de comandă, dar potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă, nota de comandă nu este un document financiar contabil şi nu se  înregistrează în contabilitate  conform disp. O.M.F. nr. 3512/2008 şi  nici nu intră în categoria  formularelor cu regim special, conform  O.M.F. 2226/2006 şi conform concluziilor expertizei contabile privind obiectivul 3, reclamanta ... a utilizat documente financiar contabile care respectă prevederile Ordinului nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile.

Astfel, societatea reclamantă a înregistrat în gestiune materialele aprovizionate, a întocmit facturi fiscale, note de recepţie, comisionul acestora  a fost înregistrat în evidenţa contabilă  în baza bonurilor de consum, iar lipsa înscrierii datei de livrare a bunurilor sau a mijlocului de transport, nu poate constitui un impediment asupra nedeductibilităţii acestor cheltuieli, conform prev. art.  146 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003,  aşa cum corect  s-a reţinut de către instanţa de fond.

Cu privire la critica recurentei reclamante privind nedeductibilitatea cheltuielilor aferente contractului de prestare servicii  nr. /01.02.2009 încheiat cu ..., întrucât comenzile date de ... nu sunt relevante în deductibilitatea TVA-ului şi a cheltuielilor  întrucât nu sunt documente financiar contabile şi nu se înregistrează  în contabilitate, conform O.M.F. nr. 3512/2008 şi O.M.F. nr. 2226/2006, nu poate fi  primită cât timp  nu s-a putut  proba, aşa cum corect s-a reţinut de către instanţa de fond, ce lucrări au fost efectuate, asupra  căror bunuri din gestiunea reclamantei s-au făcut lucrările, nu s-au depus borderouri  de achiziţie, nu s-a dovedit transportul mărfurilor, în consecinţă  nu s-a făcut dovada realităţii tranzacţiilor.

În consecinţă, în mod corect s-a apreciat că suma de 72422 lei, nu este deductibilă,  conform art. 11 alin. 1 şi art. 1341 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aşa cum  s-a reţinut şi în concluziile raportului de expertiză obiectivul 2, respectiv serviciile de vopsitorie, pregătirea suprafeţelor metalice şi de curăţire efectuate de ... nu se  încadrează în prev. art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003.

Faţă de cele mai sus arătate, în baza  art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă şi art.  496 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta pârâtă ... prin ..., va casa  în parte sentinţa civilă nr. /23.06.2017 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare va constata că  reclamanta ...  nu are drept de deducere TVA de 64033 lei, aferent  facturii de comisioane seria ... nr. .../31.07.2009.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

În  baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta ..., împotriva sentinţei civile nr. /2017 a Tribunalului Galaţi.

În ceea ce priveşte recursul  declarat de recurenta ... prin ... împotriva sentinţei civile nr. /07.12.2017 a Tribunalului Galaţi de completare dispozitiv şi obligarea  pârâtei către reclamanta la plata sumei de  3775 lei,  cheltuieli de judecată, va constata că potrivit art.  488 alin. 1 Cod procedură civilă,  casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru  motiv de nelegalitate şi nu de temeinicie.

În speţă, critica recurentei  că instanţa de fond  a stabilit  în mod eronat  că reclamanta  a obţinut  anularea deciziei de stabilire a sumelor de bani suplimentar într-o cotă de aproximativ 35%, când în realitate cuantumul corect al cotei era de 23,37%, nu poate fi  primită, cât timp potrivit  art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost admisă  în parte,  cheltuielile de judecată au fost  apreciate  de către instanţa de fond la un procent de 35% modalitatea  de acordare a cheltuielilor de judecată fiind motivată de către instanţa de fond.

În consecinţă,  în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge  recursul declarat de recurenta ... prin ..., cu sediul în str. ... nr... , jud. .. împotriva sentinţei nr. /07.12.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare