Restituirea diferenţei dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite de către angajator salariaţilor proprii şi contribuţia datorată, în calitate de angajator, pentru contribuţii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale

În acord cu instanța de fond Curtea a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea diferenţei dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite de către angajator  salariaţilor proprii şi contribuţia datorată, în calitate de angajator. Refuzul exprimat de pârâtă cu privire la solicitarea reclamantei de restituire a diferenţei dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor şi contribuţia datorată, în calitate de angajator,  pentru contribuţii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, este nejustificat, termenul prevăzut de art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005 şi invocat de intimata-pârâtă având în vedere pe asiguraţi, în calitate de beneficiari ai indemnizaţiilor, iar nu pe angajatori.

Dat fiind caracterul fiscal al sumei plătite de angajator și solicitată prin cererea dedusă judecății, termenul de prescripție aplicabil în speță este de 5 ani.

Decizia nr. 233/13 februarie 2018 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr. 1825/113/2017 reclamanta ... a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate pentru a se dispune obligarea acesteia la restituirea sumei de 7376 lei reprezentând diferenţa  dintre suma indemnizaţiilor sociale de sănătate plătite salariaţilor proprii, suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia reclamantei, în calitate de angajator, pentru concedii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferentă perioadei aprilie-iulie 2014. S-a solicitat totodată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că societatea, în calitate de angajator a achitat salariaţilor săi indemnizaţiile sociale de sănătate pentru concediile medicale emise în perioada aprilie-iulie 2014. Ulterior a solicitat Casei de Asigurări de Sănătate  virarea sumei de 7376 lei plătită salariaţilor cu acest titlu, în perioada menţionată, sumă care se suporta din bugetul Fondului de Asigurări sociale de sănătate;

A precizat că prin adresele nr...., nr. ..., nr. ... şi nr .... emise la data de 24.06.2016, pârâta a respins aprobarea virării sumelor solicitate conform cererilor depuse în termen, invocând dispoziţiile art.1, art.77 (2), art. 88 lit.h din Ordinul nr. 60/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.U.G. nr.158/2005 şi art.40 din O.U.G. nr.158/2005.

Reclamanta a susţinut că refuzul de restituire a sumei de 7376 lei este netemeinic şi nelegal, faţă de dispoziţiile art.76 din Ordinul nr. 60/2006;

Astfel, Casa de Asigurări de Sănătate a aplicat eronat dispoziţiile art.40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, modificat prin O.U.G. nr. 36/2010, care se referă la solicitarea indemnizaţiilor de către beneficiari, calitate pe care o au angajaţii.

Au fost invocate în acest sens dispoziţiile art. 31 şi art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, cu precizarea că termenul de 90 de zile se referă la beneficiarii indemnizaţiilor de asigurări sociale, care sunt persoane asigurate şi nu angajatorii acestora. Extinderea acestui termen la raporturile dintre angajatori şi autoritatea publică cu competenţa în materia asigurărilor sociale de sănătate, nu are un suport legal, faţă de dispoziţiile art. 82 din normele de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005. Astfel, raportul juridic dintre  părţile în litigiu este reglementat de art. 38 alin. 2 din O.U.G. nr. 158/2005 şi art. 77(1) din Ordinul nr. 60/2006, dispoziţii care nu cuprind  referiri la vreun termen special în cadrul căruia angajatorul beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate ar trebui să solicite recuperarea diferenţei dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor proprii ce se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi contribuţia angajatorului pentru concedii şi indemnizaţii la bugetul Fondului, reclamanta apreciind că în privinţa acestor cereri este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani.

Raportat la dispoziţiile art. 77 alin. 1 şi 2 din Ordinul nr 60/2006, reclamanta a arătat că s-a adresat Casei de Asigurări de Sănătate  cu solicitarea de restituire model tip prevăzut de anexa nr.12, precum şi Centralizatorul prevăzut în anexa nr.18, aceste înscrisuri fiind depuse la sediul pârâtei odată cu cererile iniţiale de solicitare a sumelor reprezentând diferenţa dintre suma indemnizaţiilor sociale de sănătate plătite salariaţilor proprii, suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, şi contribuţia reclamantei, în calitate de angajator, pentru concedii şi indemnizaţii aferentă perioadei aprilie-iulie 2014;

In aceste condiţii s-a apreciat că refuzul pârâtei de virare a sumelor ce fac obiectul prezentei acţiuni, este nejustificat, faţă de dispoziţiile art. 77 alin.2) din Ordinul nr. 60/2006, obligaţiile impuse fiind îndeplinite de societate odată cu  depunerea cererilor iniţiale;

A anexat Certificatul de atestare fiscală din care rezultă că societatea nu are datorii la bugetul de stat;

Reclamanta a solicitat în consecinţă, admiterea acţiunii formulate în temeiul dispoziţiilor art.77 din Ordinul nr. 60/2006, art. 38 din O.U.G. nr.158/2005, art.194 Cod procedură civilă.

Au fost depuse înscrisuri în dovedire la dosar;

Prin întâmpinarea depusă în termen procedural, la data de 03.07.2017, pârâta CAS  a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii arătând că sunt aplicabile dispoziţiile art.40 (1) din O.U.G. nr.158/2005 modificată prin O.U.G. nr. 36/2010;

A precizat în acest sens că termenul de prescripţie prevăzut de aceste dispoziţii legale este deopotrivă aplicabil beneficiarului asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât şi angajatorului care, prin plata efectuată, se subrogă în drepturile asiguratului fără a putea dobândi mai multe drepturi decât acesta;

Pârâta a arătat că trebuie restituite sumele datorate de Fondul National unic de asigurări sociale de sănătate, ca o primă condiţie, dacă cererile de restituire sunt depuse în termen, potrivit prevederilor legale şi dacă,  corecţiile s-au efectuat în termen de 3 ani de la data depunerii  cererilor, potrivit art. 2517 din Codul civil;

S-a precizat că art. 77(2) din Ordinul M.S. nr. 60/2006, impune obligativitatea  îndeplinirii unor etape premergătoare de către angajatorii care solicită recuperarea sumelor reprezentând indemnizaţii achitate care depăşesc obligaţia  lunară de plată a contribuţiei.

 Astfel, dreptul la concedii medicale, precum şi recuperarea indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate este condiţionată de efectuarea şi prezentarea dovezii privind achitarea contribuţiei pentru contribuţii şi indemnizaţiei, pentru perioada anterioară celei pentru care se solicită restituirea, potrivit O.U.G. nr. 158/2005.

Conform dispoziţiilor art. 91 alin.1 din Cod procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, iar modul de declarare, calcul şi plată al contribuţiei pentru asigurări de sănătate se supune reglementărilor în materia financiar fiscală, respectiv declaraţiile şi plăţile obligatorii din Fond se fac până la data de 25 ale lunii  următoare celei pentru care se datorează obligaţiile; 

Cu privire la solicitarea de restituire formulată de reclamantă, s-a arătat că în perioada august 2010-octombrie 2010, angajatorul s-a compensat eronat mai mult de 90 zile. Dacă ar fi făcut declaraţii rectificative corecte, angajatorul ar fi avut de virat la fond suma de 329 lei pentru această perioadă. Din suma rezultată de recuperat de angajator pentru luna aprilie 2010 acesta putea să compenseze contribuţiile pentru concedii medicale doar pentru lunile mai, iunie şi iulie 2010.

In acest sens, prin adresele de revenire nr. 4XXX/20.02.2017 şi nr.4XXX/20.02.2017 au fost refuzate la plată pentru neîndeplinirea dispoziţiilor art. 77 alin. (2). Plăţile nu sunt corecte pe 5 ani anterior solicitării, mai exact, pentru suma de 329 lei datorie la fondul de sănătate, sumă aferentă perioadei august-octombrie 2010. La momentul revenirii la cereri nu s-au mai putut achita la ANAF deoarece erau mai vechi de 5 ani.

Prin sentinţa nr. 1581/27.09.2017 pronunţată de Tribunalul Brăila a fost admisă acțiunea și obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 7.376 lei reprezentând diferenţa dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor şi contribuţia datorată, în calitate de angajator,  pentru contribuţii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aferentă perioadei aprilie - iulie 2014.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate conform art. 488 alineat 1 pct. 8 și a arătat în motivarea recursului că potrivit art. 40 alin. 1 din O.U.G nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin O.U.G nr. 36/2010 „Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.” Precizăm că, beneficiarul este angajatorul şi nu salariatul.

Prin urmare, reţinerea de către instanţă de fond a împrejurării potrivit căreia nu este aplicabil reclamantei, în speţă ... termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, pentru solicitarea de restituire formulată de beneficiarii indemnizaţiilor (nu de angajator) nu are susţinere legală, pornind de la falsa premisă aceea că raportul juridic dintre angajator şi casa de asigurări de sănătate este distinct de raportul juridic dintre angajator şi angajatul asigurat.

În realitate, obligaţia de plată a indemnizaţiei este una singură, iar împrejurarea că plata efectivă a acesteia se efectuează de către angajator nu poate înfrânge prevederea legală conform căreia indemnizaţia în toate cazurile se suportă din bugetul F.N.U.A.S.S.

Aşa fiind, termenul de prescripţie prevăzut de art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005 este deopotrivă aplicabil beneficiarului asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât şi angajatorului, care, prin plata efectuată, se subrogă în drepturile asiguratului, fără a putea dobândi mai multe drepturi decât asiguratul.

Conform prevederilor art. 77 (2) din Ordinul nr. 526/213/2006, ce modifică şi completează Ordinului nr. 60/32 din 27 ianuarie 2006 - pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.UG.. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate:

„Pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizaţii achitate care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, angajatorul depune la registratura casei de asigurări de sănătate solicitarea scrisă conform modelului prevăzut în anexa nr. 12, la care se ataşează Declaraţia privind obligaţiile de plată prevăzută la art. 1, precum şi, după caz, dovada achitării contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, pentru perioada anterioară pentru care se solicită restituirea”. Prescripţia dreptului de a mai putea solicita sume reprezentând indemnizaţii plătite salariaţilor proprii, care se suporta din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia angajatorului pentru concedii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, datorate pentru perioada aprilie - iulie 2014.

Conform art. 40, alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 36/2010 „Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.”

Având în vedere faptul că, ultimele declaraţii rectificative au fost depuse la C.J.A.S.  în 24.05.2016, conform legislaţiei în vigoare „de recuperat din lunile anterioare (K)  din aprilie 2014 până în iulie 2014, suma de 7376 lei este prescrisă.

Indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate care, nu sunt creanţe fiscale în înţelesul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi implicit le sunt aplicabile dispoziţiile legale cu privire la termenul de prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Potrivit prevederilor art. 36 alin 1 şi 31it. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări de sănătate, se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condiţiile legii, care constituie document justificativ pentru viaţă.

Pentru asiguraţii salariaţi, plata indemnizaţiilor se face lunar de către angajator, cel târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă.

Examinând actele și, lucrările dosarului prin prisma susținerilor recurentei, Curtea de Apel apreciază că recursul declarat de către pârâtă este nefondat. Printr-o corectă apreciere a materialului probator administrat în cauză și a dispozițiilor art. 38 și 40 din O.U.G. nr. 158/2005  instanţa de fond a stabilit adevăratele raporturi juridice, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

În acord cu prima instanță apreciem că refuzul exprimat de pârâtă cu privire la solicitarea reclamantei de restituire a diferenţei dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor şi contribuţia datorată, în calitate de angajator,  pentru contribuţii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, este nejustificat în raport de următoarele împrejurări:

Potrivit dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, „sumele reprezentând indemnizaţii, care se plătesc asiguraţilor şi care, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se reţin de către plătitor din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă. Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate”. Pe de altă parte, art. 3 din acelaşi act normativ prevede că „dreptul la concediile şi indemnizaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) este condiţionat de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate destinată suportării acestor indemnizaţii, denumită în continuare contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii”.

În speţă, reclamanta a îndeplinit condiţiile din dispoziţiile precitate.

Potrivit art. 40 alin.(1) din acelaşi act normativ, „indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) erau în drept să le solicite”.

Curtea apreciază că interpretarea corectă a dispozițiilor legale mai sus menționate conduce la concluzia că termenul prevăzut de art. 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2005 şi invocat de intimata-pârâtă are în vedere pe asiguraţi, în calitate de beneficiari ai indemnizaţiilor, iar nu pe angajatori.

Caracterul fiscal al sumelor solicitate de către reclamantă rezultă din coroborarea dispozițiilor  Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare la data plății îndemnizațiilor), Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.399/2006 cu modificările şi completările ulterioare. Astfel,  potrivit art. 2 alineat 2 litera b din Legea nr.271/2003 astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 117/2010.”

 Contribuțiile sociale reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:

a) contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;

b)contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

c) contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

d) contribuțiile asigurărilor pentru șomaj datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj;

e) contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat;

f) contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorată de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare.”

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că termenul de prescripție aplicabil pretențiilor reclamantei este de 5 ani.

Faţă de cele mai sus arătate şi văzând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, a cărei reformare nu se impune, urmează ca în conformitate cu art. 496 Noul Cod procedură civilă, să fie respins recursul pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate  ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare