Validarea deciziilor acordarea de despăgubiri privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile abandonate în Bulgaria de către persoanele refugiat în baza Tratatului dintre România Bulgaria, semnat la Craiova la 7 Septembrie 1940 trebuie realizată cu veri

Prin sentinţa nr. 780/11.10.2017 a Tribunalului Galați - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată reclamant, anulată decizia de invalidare nr.1915/14.06.2016 şi obligată A.N.R.P. să emită o decizie de validare totală a hotărârii nr. 8/02.12.2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii 9/98 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi.

Prin aceeași sentință s-a stabilit că în caz de neîndeplinire a obligaţiei, A.N.R.P. va fi obligat la plata de penalităţi în valoare de 100 lei/zi și că termenul de îndeplinire a obligaţiei va fi de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prezente.

De asemenea, a fost obligată pârâta A.N.R.P. la plata către reclamant a actualizării despăgubirilor începând cu 2.12.2010 cu indicele de creştere a preţurilor de consum.

În dezacord cu instanța de fond Curtea a apreciat că soluția instanței de fond de obligare a pârâtei A.N.R.P. să emită o decizie de validare totală a hotărârii nr.8/02.12.2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/98 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi nu ține seama de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între autorul ... (numit în contract „colonist”) și Statul Român depus la dosarul de fond și de valoarea bunurilor abandonate efectiv în Bulgaria și dovedite prin înscrisuri depuse la dosar. 

Decizia nr. 420/27 februarie 2018 a Curţii de Apel Galaţi

La data de 01.08.2016 pe rolul Tribunalului Galaţi secţia CAF a fost înregistrată sub nr. 3010/121/2016 cererea formulată de reclamanţii ... şi ... în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. prin care au solicitat anularea deciziei de invalidare nr 1915/14.06.2016, constatarea ca fiind validă hotărârea nr 8/02.12.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului G. şi obligarea pârâtei la acordarea compensaţiilor băneşti în sumă de 165.255 lei, cu actualizarea sumei începând cu data de 02.12.2010.

În termen legal, reclamanţii şi-au modificat cererea în sensul  următor:

- anularea deciziei de invalidare nr. 1915/14.06.2016  şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de validare totală sau parţială a hotărârii 8/02.12.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului G.

- obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de 100 de lei pe zi în caz de neîndeplinire a obligaţiei având ca termen de executare 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

- actualizarea despăgubirii la care va fi obligată pârâta începând cu data de 02.12.2010 cu indicele de creştere a preţurilor de consum cf. RIL  nr XXI/2007  a ÎCCJ şi a art. 10 alin. 5 din Legea nr. 164/2014.

În motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că în urma apariţiei Legii nr. 97/2005 au solicitat Comisiei Judeţene G. de aplicare a Legii nr 9/1998 acordarea de compensații băneşti pentru bunurile imobile şi mobile de care a fost deposedat autorul lor, defunctul ..., în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria din 07.09.1940.

După mai bine de 5 ani, Comisia Judeţeană a soluţionat cererea prin hotărârea nr. 08/02.12.2010  prin acordarea de compensaţii băneşti reclamanţilor în sumă de 165.255 lei.

Hotărârea Comisiei Judeţene a fost invalidată prin decizia 1915/14.06.2016.

Motivele care au determinat această invalidare au avut în vedere următoarele aspecte:

- Faptul că din situaţia de avere imobilă rurală nu rezultă suprafaţa curţii, calculul limitându-se la suprafaţa de 147 mp cf anexei 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996, aferentă unei locuinţe de 2 camere, grajd şi magazie;

- Faptul că la revenirea în România, autorul ... a primit suprafaţa de 3000 mp cu destinaţia de casă de locuit şi curte, de unde rezultă că acesta are în plus 853 mp intravilan şi diferenţa se va compensa cu teren agricol. Pârâta a apreciat că autorul reclamanţilor a primit bunuri de o valoare mai mare în România decât cele abandonate în Bulgaria şi nu este îndreptăţit la nicio despăgubire. Reclamanţii au susţinut că realitatea a constat în faptul că autorul a cumpărat şi nu a primit teren în suprafaţă de 3000 mp ca loc de casă în satul ..., judeţul ... Acesta nu a fost nici despăgubire şi nici compensaţie pentru bunurile abandonate în Bulgaria. În perioada comunistă care a urmat, autorul reclamanţilor a fost deposedat de teren în baza legilor naţionalizării şi colectivizării. În baza Legii nr. 18/1991 autorul ... nu a primit niciun teren.

În termen legal, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la validarea hotărârii nr 8/02.12.2010 a Comisiei Judeţene G. de aplicare a Legii nr. 9/1998 şi obligarea pârâtei la plata de compensaţii băneşti deoarece art. 7 din Legea nr. 164/2014 alin. 1 şi 3 face referire la A.N.R.P. Conform acestor prevederi, A.N.R.P. analizează dosarele aferente hotărârilor comisiilor judeţene din punct de vedere al existenţei şi întinderii dreptului la acordarea despăgubirilor şi validează sau invalidează hotărârea comisiei judeţene  sau emite decizie de validare sau invalidare în tot sau în parte. Concret, pârâta a susţinut că numai ea poate valida sau invalida hotărârea comisiei judeţene, nu şi instanţa de judecată.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii pentru că din situaţia de avere imobilă rurală nu rezultă suprafaţa curţii pe care ... a avut-o în Bulgaria, motiv pentru care aceasta a fost calculată ipotetic, avându-se în vedere suprafaţa construcţiilor aflate pe aceasta respectiv:  81 mp cf. anexei 1 la Legea nr. 114/1996, 50 mp  grajd, 16 mp magazie, rezultând un total de 147 mp.

Pârâta a menţionat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român şi colonistul ..., acesta a primit la venirea în România 10 ha teren agricol, 1 casă cu 1 cameră, dependinţe şi 3000 mp curte, primind astfel în plus 853 mp teren intravilan, motiv pentru care nu se mai impune acordarea de compensaţii. Pârâta a menţionat că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cf prevederilor Legii nr. 715/1946 care făcea referire la faptul că datoriile colonistului se stabileau prin diferenţa dintre valoarea bunurilor primite în România şi celor abandonate în Bulgaria, soldul rezultat reprezentând datoria faşă de statul român ce urma a fi achitată în 10 rate anuale începând cu 1950. Autorul reclamanţilor a semnat respectivul contract de vânzare-cumpărare, ceea ce implicit înseamnă că a fost de acord cu cele menţionate.

Art. 1 din Decretul nr. 553/1953 prevede anularea sumelor în măsura în care acestea nu au fost achitate şi au fost datorate drept preţ de coloniştii evacuaţi din Dobrogea de Sud pentru terenurile şi construcţiile primite de aceştia potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr. 766/1941. Cu privire la acest decret, pârâta a menţionat că nu este caduc deoarece cf art. 26 din Constituţia din anul 1952, o lege se socotea adoptată dacă era votată cu majoritate simplă în Marea Adunare Naţională.

Referitor la actualizarea sumei solicitate, pârâta a cerut respingerea deoarece nu pot fi actualizate decât pretenţiile pentru care pârâta a emis decizie de validare.

Prin cererea modificatoare, reclamanţii au menţionat că la venirea în România, autorul lor a cumpărat suprafaţa de 3000 de mp loc de casă şi 10 ha teren de cultură. Acest contract a fost  într-adevăr fondat pe legile colonizării din acea perioadă. Ceea ce susţine pârâta ar fi că valoarea imobilelor din România ar fi fost mai mare decât cea a imobilelor abandonate în Cadrilater din moment ce colonistul a avut de plătit statului român suma de 250.000 lei în 10 rate egale anuale. Din analiza imobilelor abandonate în satul ..., comuna ... rezultă că ... a deținut 15 ha teren agricol şi curte a cărei suprafață nu e menționată, casă magazie porumbar, coteț, grajd, 80 salcâmi, 80 pruni, vie. Conform declaraţiei notariale a descendenţilor ..., ... şi ..., suprafaţa curţii a fost de 6500 mp. În aceste condiţii, reclamanţii au susţinut că bunurile primite în România au fost de o valoare mai mică, autorul lor având de plată şi suma de 250.000 lei, fapt ce nu echivalează cu o compensație nici măcar parţială.

Prin întâmpinarea depusă ulterior, pârâta a apreciat că instanța nu poate obliga A.N.R.P. la emiterea unei decizii prin care să valideze total sau parţial o hotărâre deoarece nu se poate pronunța direct asupra dreptului reclamanţilor deoarece s-ar substitui atribuţiilor autorităţilor administrative astfel învestite.

Cu privire la penalităţile solicitate, acelaşi pârât a precizat că nu pot fi solicitate decât în cazul unei obligaţii de a face sau de a nu face, de a încheia, a înlocui un act administrativ, de a elibera un înscris cf. art. 905 Cod procedură civilă.

În prezenta cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, instanţa a recalificat-o ca apărare de fond.

Prin sentinţa nr. 780/11.10.2017 a Tribunalului Galați - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea formulată de ... ca fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosinţă, admisă cererea formulată de ... anulată decizia de invalidare nr.19XX/14.06.2016 şi obligată A.N.R.P. să emită o decizie de validare totală a hotărârii nr. 8/02.12.2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/98 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului G.

Prin aceeași sentință s-a stabilit că în caz de neîndeplinire a obligaţiei, A.N.R.P. va fi obligat la plata de penalităţi în valoare de 100 lei/zi și că termenul de îndeplinire a obligaţiei va fi de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prezente.

De asemenea, a fost obligată pârâta A.N.R.P. la plata către reclamant a actualizării despăgubirilor începând cu 2.12.2010 cu indicele de creştere a preţurilor de consum.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta A.N.R.P. criticând-o sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale conform art. 3488 alineat 1 pct. 8 Noul Cod procedură civilă.

Pârâta A.N.R.P. a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs, următoarele:

Comisia Judeţeană G. a emis domnilor ... şi ... hotărârea nr. 8/02.12.2010 prin care a propus admiterea cererii nr. 10/19.09.2005 şi acordarea de compensaţii băneşti în sumă de 165.255 lei din care:

-Construcţii + teren aferent evaluate la 61.240 lei;

-Teren agricol evaluat la 54.817 lei;

-Recolte evaluate la 49.198 lei.

Din „Situaţia de avere imobilă rurală” a locuitorului ... întocmită şi verificată de Comisia Mixtă Româno - Bulgară reiese că autorul a deţinut în Bulgaria: 15 ha teren agricol; 1 casă cu 2 camere; sală; pivniţă; porumbar; pătul; magazie; 60 pomi fructiferi;

Potrivit art. 26 alin. (2) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, cu modificările şi completările ulterioare, „După depunerea cererilor. (…)  a) se determină aria desfăşurată a clădirilor şi construcţiilor, folosindu-se elementele furnizate de solicitanţi. În cazul în care aceştia nu au planuri sau arii desfăşurate determinate, aria desfăşurată a clădirilor şi a construcţiilor pentru care urmează se acorda despăgubiri se stabileşte ipotetic: (…)”

Întrucât în „Situaţia de avere imobilă rurală” nu este menţionată suprafaţa curţii, aceasta a fost stabilită ipotetic, avându-se în vedere suprafaţa construcţiilor aflate pe aceasta, respectiv:

-81 m.p. - casă conform anexa 1 din Legea nr.114/1996;

-50 m.p. - grajd;

-16 m.p. - magazie; rezultând un total de 147 m.p.

Conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român şi colonistul ...., acesta a primit la venirea în România următoarele bunuri: 10 ha teren agricol; 1 casă cu 1 cameră şi dependinţe; 3000 m.p. curte;

În contextul celor prezentate mai sus, reiese fără echivoc faptul că pentru bunurile abandonate în Bulgaria, autorul a primit în plus în proprietate, la venirea în România, 853 m.p. teren intravilan, fapt ce semnifică în primul rând că datoria Statului Român este de valoare negativă, iar în al doilea rând, acest fapt atrage incidenţa prevederilor art. 3, alin. (1) din Legea nr. 9/1998 potrivit cărora în cazul în care, anterior, cei îndreptăţiţi au fost despăgubiri parţial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceştia au dreptul la compensaţie, proporţional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2, a căror interpretare per a contrario indică faptul că celor al căror prejudiciu suferit din cauza aplicării Tratatului dintre România - Bulgaria a fost acoperit în integralitate nu au dreptul la o nouă despăgubire în baza Legii nr. 9/1998.”

În ceea ce priveşte obligarea A.N.R.P. la validarea Hotărârii nr. 8/02.12.2010 emisă de misia Judeţeană G. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, apreciem că hotărârea instanţei de fond poate fi primită întrucât, aşa cum s-a statuat în alte titluri executorii, instanţele judecătoreşti nu se pot pronunţa direct asupra dreptului reclamanţilor de alocare a despăgubirilor întrucât astfel acestea  s-ar substitui atribuţiilor autorităţilor administrative învestite cu abilitarea de a decide asupra dreptului întinderii acestui drept la despăgubiri.

Deşi instanţa a reţinut că din cuprinsul Situaţiei de avere nu se menţionează suprafaţa casei şi a curţii, a apreciat că, având în vedere că autorul a avut 80 de salcâmi, fapt ce presupune desfăşurarea unei suprafeţe de teren mai mare, astfel că, în mod corect, Comisia Judeţeană G., prin Hotărârea nr. 1314/22.09.2011 a calculat corect despăgubirile pentru terenul aferent locuinţei.

Instanţa s-a aflat în eroare şi în ceea ce priveşte calculul suprafeţei curţii, considerând că art. 26 lin. 2 lit. a) şi b) din H.G. 753/1998 are în vedere că stabilirea prevede că acest calcul se face în cazul construcţiei.

Instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a avea în vedere că actul final şi cu forţă probantă în privinţa dreptului la despăgubire pentru bunurile abandonate statului bulgar este doar „Situaţia de avere imobilă rurală”.

Astfel, conform procedurilor stabilite prin Tratatul dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova 7 septembrie 1940, iniţial, coloniştii declarau bunurile pe care le abandonau pe teritoriul statului bulgar, documentul întocmit fiind intitulat „Declaraţiune”, iar ulterior, Comisia mixtă româno-bulgară se plasa la locul situării acestora şi, pe baza celor constatate la faţa locului şi a actelor doveditoare ale dreptului de proprietate stabilea bunurile abandonate, bunuri ce erau cuprinse în documentul intitulat „ Situaţie”.

Totodată, subliniază faptul că Legea nr. 9/1998 priveşte acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România Bulgaria, semnat la Craiova la 7 Septembrie 1940, iar pentru aplicarea acestuia a fost stabilită o Comisie Mixtă Româno-Bulgară, conform art. VI din Tratat, singura entitate abilitată să producă documente care să ateste dreptul de proprietate, respectiv Situaţia de avere imobilă rurală, pentru transferul obligatoriu sau facultativ al populaţiei, precum şi procese-verbale, certificate sau decizii pentru beneficiul art. V din Tratat.

Potrivit art. 5 din Acord, Statul Român a luat în sarcina sa despăgubirea românilor ce au părăsit tunurile lor rurale situate în teritoriile transferate Bulgariei.

Conform art. 8 din Acord, persoanele interesate întocmeau, în dublu exemplar, un inventar complet al imobilelor  lor, ce urma să fie prezentat Comisiei Mixte-Româno-Bulgare.

Referitor la obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata penalităţi în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, în eventualitatea neîndeplinirii obligaţiei în termen de 30 de zile, considerăm că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, având în vedere următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 905 alin (1) –(3) din Noul Cod de procedură civilă, „Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei”.

Din analiza textului de lege menţionat, aplicarea unor penalităţi se poate dispune doar în cazul în care nu se execută obligaţii de a face sau de a nu face, respectiv de a încheia, de a înlocui sau de a modifica actul administrativ, de a elibera un alt înscris sau de a efectua anumite operaţiuni administrative, instituite în sarcina debitorului.

În ceea ce priveşte obligaţia stabilită de instanţa de fond în sarcina A.N.R.P., respectiv de a obliga A.N.R.P. la plata actualizării despăgubirilor începând cu 02.12.2010 cu indicele de creştere a creţurilor de consum, consideră că aceasta este neîntemeiată prin prisma următoarelor argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin (5) din Legea nr. 164/2014, „Sumele actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c), se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de piaţă, în tranşe, în condiţiile prezentei legi”.

Arată că, sub imperiul noii legislaţii aplicabile în prezenta cauză, respectiv art. 11 alin. (1), sarcina plăţii revine în mod exclusiv Ministerului Finanţelor Publice, Autoritatea  Naţională  pentru  Restituirea  Proprietăţilor neavând  obligaţii privind plata despăgubirilor.

Astfel, începând cu data de 18.12.2014 A.N.R.P. a pierdut calitatea de debitor, respectiv a obligaţiei de  „a da” a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise în baza Legii nr. 9/1998. Având în vedere că, conform art. 10 alin. (1) plata despăgubirilor se va face pe o perioadă de ani, A.N.R.P. nu poate anticipa la ce dată, din următorii ani, va emite titlurile de plată pentru 5 tranşe anuale.

Conform art. 11 alin (1), plata sumelor stabilite prin titlurile de plată, se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 180 de zile de la data emiterii acestora.

Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul declarat de către pârâta A.N.R.P. este fondat din perspectiva următoarelor considerațiuni.

Soluția instanței de fond de obligare a pârâtei A.N.R.P. să emită o decizie de validare totală a hotărârii nr.8/02.12.2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/98 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului G. nu ține seama de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între autorul ... (numit în contract „colonist”) și Statul Român depus la dosarul de fond.

Potrivit acestui contract ... la stabilire în România a primit 10 ha. teren agricol, o casă cu o cameră, dependințe și 3.000 m.p. curte. Aceste bunuri depășesc cu mult valoarea celor pe care numitul  ...  a fost nevoit să le abandoneze în Bulgaria cu privire la care singura probă certă este „Situația de avere imobilă rurală” a locuitorului ... întocmită și verificată de Comisia Mixtă Română – Bulgară. Din cuprinsul acestui înscris rezultă că autorul a deținut în Bulgaria 15 ha. teren agricol, o casă cu două camere, sală, pivniță, porumbar, pătul, magazie și 60 pomi fructiferi. Cum în acest înscris nu sunt menționate informații suplimentare cu privire la suprafața imobilului - casă și a curții, în mod corect a fost realizată echivalarea suprafeței primite la stabilirea în România conform art. 12 alineat 2 din H.G. nr. 753/1998 și limitarea la  1.000 m.p.

Cu atât mai puțin poate fi admisă o cerere de despăgubiri dacă se are în vedere că la alineatul 14 din contractul încheiat între autorul ... și Statul Român colonistul declară că recunoaște exactitatea întinderii și renunță la orice pretenție în viitor față de Statul Român.

Față de cele mai sus menționate şi apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre  susceptibilă de casare, urmează să fie admis recursul pârâtei casată în parte sentința recurată și în rejudecare respinsă contestația ca nefondată.

Va fi menținută dispoziția privind respingerea cererii formulată de ... ca fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosinţă.

Domenii speta

Spete similare