Despăgubiri. Teren afectat de servitutea legală pentru exploatarea unei conducte de gaz. Despăgubiri cuvenite proprietarului terenului.

Prin cererea adresata Tribunalului Dolj - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ la data de 22.03.2004 reclamantii N.V. si B. S. au chemat în judecata pe pârâta SC C. SA Ploiesti - Sucursala Craiova, solicitând instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa dispuna obligarea pârâtei sa devieze conducta de gazolina ce le traverseaza terenul proprietatea lor, situat în C., str. T. nr. 132 (T 17 P 7 si T 67 P 17), sa fie obligata sa devieze cablurile de alimentare cu energie electrica a stâlpului de telefonie mobila în afara terenului, sa se stabileasca amplasamentul de acces cu obligarea pârâtei la plata chiriei aferente, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca sunt proprietarii terenului în suprafata de 5 ha situat în C., str. T. nr. 132, conform TDP nr. 2225-44786 emis la 07.05.1998, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate autoarei lor, N. F. G., iar terenul situat în T 17 P 7 si T 67 P 17 este traversat de o conducta de gazolina ce apartine pârâtei si  de cablul de alimentare cu energie electrica a stâlpului de telefonie mobila.

La data de 27.04.2004 pârâta SC C. SA a formulat cerere de aratare a titularului dreptului, precizând ca titular al dreptului real asupra conductei a carei deviere se cere este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finantelor si Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.

La data de 18.05.2004 reclamantii au precizat actiunea, aratând ca în principal îsi mentin cererea de deviere a conductei de gazolina ce traverseaza terenul lor, iar în subsidiar solicita instituirea unui drept de servitute legala în favoarea titularului operatiunii petroliere, cu obligarea acestuia la despagubiri.

La data de 08.06.2004 pârâta a formulat cerere reconventionala, solicitând obligarea reclamantilor sa-i permita exercitiul dreptului de servitute legala prevazut de art. 7 al. 3 - 7 Legea 134/1995, respectiv sa permita accesul pe terenul situat în C., str. T. nr. 132 pe un culoar de 2,4 m plasat de-a lungul conductei aflate pe teren, cu plata unei rente anuale pentru lipsa de folosinta asupra terenului afectat de exercitiul dreptului de servitute legala.

La data de 31.05.2005 reclamantii au solicitat a se lua act ca renunta la capatul de cerere privind obligarea pârâtei la devierea cablului de alimentare cu energie electrica a stâlpului de telefonie mobila, mentinându-si celelalte solicitari.

Prin sentinta civila nr.604/04.11.2005, Tribunalul Dolj a admis în parte actiunea reclamantilor si a admis cererea reconventionala formulata de pârâta SC C. SA Ploiesti.

A luat act ca reclamantii au renuntat la capatul de cerere privind obligarea pârâtei SC C. SA Ploiesti sa devieze cablul de alimentare cu energie electrica a stâlpului de telefonie mobila.

A respins capatul de cerere având ca obiect stabilirea drumului de acces si devierea conductei de gazolina si a instituit un drept de servitute în favoarea pârâtului SC C. SA Ploiesti în suprafata de 482,4 mp pe terenul proprietatea reclamantilor, având lungimea de 201 m si latimea de 2,4 m.

A obligat pârâta SC C. SA Ploiesti sa plateasca reclamantilor suma de 604.586 lei renta anuala pe toata durata existentei servitutii.

A fost obligata pârâta SC C. SA Ploiesti la plata sumei de 7.500.000 lei cheltuieli de judecata catre reclamanti.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, criticând-o ca fiind nelegala si netemeinica.

Prin decizia nr. 106/26.04.2006 Curtea de Apel Craiova - Sectia Comerciala a admis apelul reclamantilor si a schimbat sentinta în parte, în sensul ca a luat act de renuntarea la judecarea capatului de cerere privind stabilirea drumului de acces pe terenul pârâtei si obligarii la plata unei chirii.

Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii,  iar prin decizia nr. 6401/04.10.2007  ICCJ a admis recursul reclamantilor, a casat decizia Curtii de Apel ca si sentinta 604/2005 a Tribunalului Dolj si a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Craiova.

Pentru a se pronunta astfel, ICCJ nu a analizat motivele de fond privind recursul, ci a verificat competenta materiala a instantei în judecarea cauzei.

S-a retinut ca în cauza valoarea pretentiilor deduse judecatii este de aproximativ 66.000 euro, deci sub valoarea de 5 miliarde lei, prevazuta de art. 2 lit. b C.P.CIV. astfel cum a fost modificat prin Legea 219/2005.

În aceasta situatie, sunt incidente prev. art. 1 C.P.CIV., potrivit carora judecatoriile judeca în prima instanta toate procesele si cererile, în afara de cele date prin lege în competenta altor instante.

Astfel, litigiul de fata este de competenta Judecatoriei ca prima instanta, hotarârea fiind supusa apelului si recursului, care se judeca de Tribunal si Curtea de Apel, conform art. 2 pct. 2 si art. 3 pct. 3 C.P.CIV.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova nr. 25699 din 19.12.2007.

La termenul din 18.02.2008 pârâta D.G.F.P. Dolj, în numele Ministerului Economiei si Finantelor ca reprezentant al Statului Român, în calitate de intervenient în interes propriu, a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea actiunii formulata de reclamantii N.V. si B.S. si respingerea cererii de aratare a titularului dreptului real asupra conductei ca fiind Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor.

Pe exceptie, invoca lipsa calitatii procesuale pasive a Ministerul Economiei si Finantelor ca reprezentant al Statului Român, cu privire la ambele capete de cerere.

La termenul din 24.03.2008 reclamantii si-au precizat actiunea, prin care au solicitat în principal devierea/dezafectarea conductei ce traverseaza terenul proprietatea lor situat în C., str. T. nr. 132 si str. Teilor nr. 161.

În subsidiar, solicita obligarea pârâtei SC C. SA la plata unor despagubiri, astfel: pentru perioada 22.03.2004 - 28.10.2006 solicita suma de 66.343 euro/an ca urmare a limitarii atributelor dreptului de proprietate asupra terenului si scaderii valorii de circulatie a acestuia pe piata imobiliara din cauza restrictiilor impuse de Ordinul 52/2002 al A.N.R.M. cu privire la constructii; pentru perioada 28.10.2006 si pâna când pârâta SC C. SA nu va mai folosi terenul sa primeasca o despagubire de 12.000 euro/an pentru o suprafata de 6000 mp de teren afectat de zona de protectie si siguranta a conductei în cauza.

De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtei SC C. SA ca din 3 în 3 ani sa adapteze cuantumul despagubirii la valoarea de circulatie din acel moment a unor terenuri similare si sa fie obligata sa adapteze despagubirile conform  prevederilor viitoarelor ordine ale A.N.R.M.

A mai solicitat ca instanta sa fixeze o data scadenta la care anual se vor plati despagubirile, urmând ca neplata la termenul scadent sa atraga plata dobânzii legale aferenta sumei primita ca despagubire pe perioada de întârziere, cu cheltuieli de judecata.

La termenul din 05.05.2008 reclamantii si-au precizat din nou actiunea, solicitând în principal devierea/dezafectarea conductei ce traverseaza terenul proprietatea lor, iar în subsidiar obligarea pârâtei SC C. SA la plata unor despagubiri, astfel: pentru perioada 22.03.2004 si pâna în prezent solicita suma de 54.343 euro, adica 197.808,52 lei, iar din prezent si pâna când pârâta nu se va mai folosi de teren, solicita o despagubire de 2 euro/mp/an pentru o suprafata de 6000 mp teren afectat de zona de protectie si siguranta a conductei, suma totala a despagubirii fiind de 12.000 euro/an, adica 43.680 lei/an.

De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtei SC C. SA ca din 3 în 3 ani sa adapteze cuantumul despagubirii la valoarea de circulatie din acel moment a unor terenuri similare si sa fie obligata sa adapteze despagubirile conform  prevederilor viitoarelor ordine ale A.N.R.M.

A mai solicitat ca instanta sa fixeze o data scadenta la care anual se vor plati despagubirile, urmând ca neplata la termenul scadent sa atraga plata dobânzii legale aferenta sumei primita ca despagubire pe perioada de întârziere, cu cheltuieli de judecata.

Prin încheierea de sedinta din 26.05.2008 instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finantelor Publice Bucuresti, invocata de acesta, si a dispus scoaterea sa din cauza, având în vedere ca interesele statului în domeniul resurselor de petrol sunt reprezentate de pârâta Agentia Nationala pentru Resurse Minerale Bucuresti.

La termenul din 21.10.2009 reclamantii si-au precizat din nou actiunea, având în vedere raportul de expertiza a proprietatii imobiliare, în sensul ca solicita ca pârâta sa fie obligata sa suporte o despagubire de 0,80 euro/mp/luna adica 9,6 euro/mp/an de la momentul pronuntarii hotarârii si pâna când pârâta nu se va mai folosi de teren.

De asemenea, solicita ca pârâta sa fie obligata sa renegocieze despagubirea din 3 în 3 ani în functie de valoarea de circulatie a terenului.

Precizeaza ca-si mentin în totalitate capatul 1 al precizarii din 05.05.2008 ca si celelalte solicitari din capatul 2 al precizarii din aceeasi data.

Prin sentinta civila nr.16155 din 09.11.2009 a Judecatoriei Craiova a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei SC C. SA Ploiesti.

A fost admisa  în parte  actiunea precizata formulata de reclamanti, admisa cererea reconventionala formulata de pârâta SC C. SA Ploiesti.

A fost respins capatul de cerere având ca obiect devierea/dezafectarea conductei ce traverseaza terenul proprietatea reclamantilor, situat în C., str. T. nr. 132 si 161, Dolj.

A fost respins capatul de cerere privind acordarea de despagubiri pentru perioada 2004 - 2006 si în continuare pâna când pârâta nu va mai folosi terenul pentru transportul gazolinei.

S-a instituit un drept de servitute în favoarea pârâtei SC CONPET SA Ploiesti în suprafata de 482,4 mp pe terenul proprietatea reclamantilor, având lungimea de 201 m si latimea de 2,4 m.

A fost obligata pârâta SC C. SA Ploiesti sa plateasca reclamantilor suma de 113 lei renta anuala pe toata durata existentei servitutii.

Au fost compensate cheltuielile de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca  reclamantii, în calitate de mostenitori ai autoarei N.F., detin în proprietate un teren în suprafata de 5 ha, situat în intravilanul municipiului Craiova.

Anterior reconstituirii dreptului de proprietate  terenul facea parte din extravilanul localitatii si a fost afectat de o conducta pentru transportul gazolinei de la Statia de dezbenzinare Craiova  la Rafinaria Ploiesti, înca din anul 1966, conducta amplasata cu avizul Consiliului Popular Regional Oltenia sub nr. 6817/1320/04.06.1963 si care face parte din sistemul national de transport al petrolului, de interes national strategic, încadrându-se în categoria prevazuta de art. 2 al. 10, 37 Legea 238/2004, situatie ce rezulta din cele 2 rapoarte de expertiza întocmite în cauza.

Traseul conductei a fost stabilit si verificat cu tranzotestul, fiind recunoscut si de reprezentantii SC C. SA Ploiesti, careia i s-a concesionat activitatea de operare a Sistemului National de Transport a Titeiului, Gazolinei, Condensatului si Etanului, inclusiv a conductelor magistrale si a instalatiilor echipamentelor si dotarilor anexe aferente sistemului.

În calitate de proprietari, reclamantii au înstrainat o parte din acest teren catre pârâta SC C. SA Ploiesti conform contractului de vânzare-cumparare nr. 1244 din 19.12.2001.

Data fiind natura conductei si importanta strategica a acesteia, orice interventie asupra ei în sensul solicitarii reclamantilor de deviere/dezafectare ar trebuie supusa aprobarii proprietarului sistemului din care face parte - respectiv Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, însa aceasta apreciaza ca din punct de vedere tehnic si strategic, portiunea din sistem ce cuprinde aceasta conducta nu trebuie dezafectata în sensul devierii acesteia.

În acest context legal, instanta a respins capatul de cerere având ca obiect devierea/dezafectarea conductei ce traverseaza proprietatea reclamantilor, situat în C., str. T. nr. 132 si 161, Dolj.

Referitor la capatul de cerere privind acordarea de despagubiri pentru perioada 2004 - 2006 si în continuare , s-a retinut ca Ordinul ANRM  si Legea 238/2004 reglementeaza o servitute legala  impusa proprietarilor de terenuri traversate de conducte de petrol. La data dobândirii de catre reclamanti a dreptului de proprietate  asupra terenului ,acesta era subtraversat de servitutea legala pentru exploatarea conductei magistrale iar reclamantii au obligatia de a respecta aceasta servitute.

Conform art. 25 din Legea 238/2004 alin.3 -asupra terenurilor aflate în proprietatea tertilor, cuprinse în zonele de protectie si siguranta, se stabileste drept de servitute legala.

Practic zonele de protectie  si siguranta sunt suprafete de teren situate de o parte si de alta a conductei de transport petrolier în interiorul carora este interzis a construi si a planta plante cu radacini adânci. Prin urmare, legea interzice construirea în zonele de protectie si siguranta a conductelor, instituind o servitute ce are caracter public, continuu, gratuit  fiind stipulata în favoarea statului.

Legea 238/2004 prevede în art. 10 dreptul la despagubiri care este însa distinct de renta anuala prevazuta de art. 7 din aceasta lege, putând fi solicitat în instanta în caz de neîntelegeri în urma lucrarilor de interventii efectuate ocazional în caz de avarii si de reparatii programate, situatie prevazuta de art. 9 pct. b Legea 238/2004.

În acest sens instanta a retinut ca la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de catre reclamanti, conducta de transport gazolina se afla pe terenul în litigiu, reclamantii dobândind odata cu terenul si toate servitutile si îngradirile legale ale dreptului de proprietate.

Aceasta interpretare a legii este în concordanta si cu Protocolul nr. 1 aditional al CEDO, care în art. 2 al. 2 prevede ca  dreptul oricarei persoane la respectarea bunurilor sale nu poate aduce atingere dreptului statelor de a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general, prevedere care este în concordanta si cu art. 19 din legea petrolului.

Constitutia României garanteaza la art. 44 alin. 1 dreptul de proprietate privata si creantele împotriva statului cu mentiunea importanta " continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".

Pe de alta parte, " proprietatea publica este garantata si ocrotita  de lege"(art. 136 alin 2 din Constitutia României, legiuitorul fiind competent sa stabileasca cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate în asa fel încât  sa nu vina în contradictie  cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept  instituind limitari în valorificarea acestora.

În ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de pârâta SC C. SA Ploiesti, instanta a  admis-o si a instituit un drept de servitute în favoarea acesteia, în suprafata de 482,4 mp pe terenul proprietatea reclamantilor, având lungimea de 201 m si latimea de 2,4m , având în vedere disp. art. 7 Legea 238/2004 cât si concluziile raportului de expertiza întocmit de expert Potânc C-tin, cu obligarea la plata catre reclamanti a sumei de 113 lei renta anuala pe toata durata existentei servitutii, asa cum a fost stabilita prin raportul de expertiza.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Apelantii critica respingerea primului capat de cerere, aratând ca instanta a retinut în  mod gresit amplasarea conductei cu avizul  Consiliului Popular Regional Oltenia; adresa nr.6817/1320/04.06.1963 este un aviz de constructie pentru alta conducta, Ticleni - Ploiesti, si nu pentru  traseul Craiova - Iancu Jianu; instanta nu trebuie sa ia ca atare afirmatiile pârâtei, doar ca pentru orice deviere/dezafectare ar trebui supusa aprobarii proprietarului sistemului din care face parte, respectiv ANRM, ci ar trebui sa fie garantul respectarii legii si sa analizeze daca nu cumva devierea /dezafectarea se impune  tocmai pentru ca functionarea conductei nu respecta legislatia în materie, ANFM nefiind for  legislativ.

Conform HG nr.2193/30.11.2004, durata de functionare a unei conducte magistrale este de 20 - 30 de ani, daca nu are protectie catodica, iar conducta în litigiu nu mai functioneaza legal din 1994, asa cum rezulta din expertiza Bratu, punând în pericol viata si securitatea locuitorilor din zona; un alt argument ce nu a fost analizat de instanta este reprezentat de lipsa placutelor indicatoare din teren, a caror prezenta este impusa de capitolul II art.11 din Normele de aplicare a Ordinului nr.196/10.10.2006, al ANRM.

Un alt argument omis în analiza instantei este faptul ca pârâta a pierdut cartea tehnica a conductei si continua sa transporte petrol prin conducta fara sa verifice  daca aceasta activitate se desfasoara conform parametrilor din cartea tehnica.

Cartea tehnica este un document de maxima importanta al unei constructii de orice fel, fara de care aceasta nu poate fi utilizata, iar conform art.17 alin.2 din Legea 10/1995, privind calitatea în constructii "cartea tehnica a constructiei cuprinde documentatia de executie si documente privitoare la realizarea si exploatarea acesteia. Ea se întocmeste prin grija investitorului si se preda proprietarului constructiei, care are obligatia sa o pastreze si sa o completeze la zi. Prevederile din cartea tehnica a constructiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietari si utilizator." De asemenea, art.18 din aceeasi lege prevede ca "urmarirea comportarii în exploatarea constructiilor se face pe toata durata de existenta a acestora si cuprinde ansamblul de activitati privind examinarea directa sau investigarea cu mijloace de masurare si observare specifice în scopul mentinerii cerintelor esentiale". 

Apelantii critica si respingerea celui de-al doilea capat de cerere, aratând ca Legea petrolului nu reglementeaza caracterul gratuit al servitutii legale, ca potrivit art.7 din Legea nr.238/2004 servitutea legala se acorda contra unei rente, art.7 alin.2 prevazând ca exercitarea dreptului de servitute legala se face contra platii unei rente anuale catre proprietarii terenurilor afectate de acestea; de asemenea, potrivit art.10 alin.2 , "despagubirile se vor stabili avându-se în vedere valoarea de circulatie a bunurilor imobile afectate", instanta dând o interpretare eronata acestui articol si retinând ca despagubirile se refera la situatia prevazuta de art.9 pct.b din Legea 238/2004.

Instanta a retinut în mod gresit ca interesele particulare ale altor subiecte de drept coexista cu interesul apelantilor; în dreptul român nu se prevede ca un bun sa fie proprietate privata si proprietate publica în acelasi timp, iar limitarea dreptului de proprietate privata prevazuta de Constitutie si CEDO nu înseamna în mod automat si o folosire gratuita a proprietatii private.

Instanta nu a analizat numeroasele probe care s-au administrat, expertizele si actele depuse la dosar, fiind eronata interpretarea prin care pârâta este obligata la plata unei rente agricole pentru ca la momentul când reclamantii au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului conducta se afla pe teren; este adevarat ca odata cu dobândirea dreptului de proprietate, reclamantii au dobândit si sarcina servitutii legale pe care trebuie sa o acorde titularului de acord petrolier, dar sarcina pe care o suporta trebuie platita de pârâta, fiindu-le restrictionat prin lege un atribut al dreptului de proprietate, fapt pentru care trebuie sa primeasca o compensatie completa si echitabila.

Apelantii mai arata ca au dobândit dreptul de proprietate în baza legilor de reconstituire pe vechiul amplasament si ca autorii lor au fost proprietarii acestui teren cu mult înainte de anul 1964, când s-a construit conducta.

Instanta nu a motivat de ce a acordat renta numai pentru suprafata de 482,4 mp. si nu pentru întreaga suprafata de 6231 mp, întrucât art.7 din Legea nr.238/2004 se refera si la  terenurile cuprinse în zona de siguranta si de protectie, aceste terenuri fiind necesare realizarii activitatii de transport a petrolului în conditii optime de siguranta si securitate si fara de care petrolul nu pleaca si nu ajunge în perimetrele de exploatare.

Apelantii invoca art.XI pct.11.2 din Acordul petrolier de concesiune încheiat de pârâta cu ANRM , care prevede ca "exercitiul dreptului de servitute legala se face contra platii unei rente catre proprietarii terenurilor afectate de acesta, care se suporta de catre titular si se include în tarifele de operare".

Renta agricola acordata de instanta de fond  nu reprezinta o justa despagubire conform legii, fiind acordata o suma derizorie de 113 lei pentru 6231 mp teren intravilan în Craiova, teren care în lipsa conductei folosite de pârâta ar putea fi ocupat de orice tip de constructii, teren ce se afla într-o zona rezidentiala în plina dezvoltare; s-au ignorat concluziile efectuate de Tinta Elena si s-a ales expertiza agricola pentru stabilirea despagubirilor, prejudiciindu-i pe reclamanti.

Apelantii critica si solutia de compensare a cheltuielilor de judecata, aratând ca instanta ar fi trebuit sa le acorde în totalitate cheltuielile de judecata efectuate.

Apelantii formuleaza si critici cu privire la modul de interpretare de catre instanta a pretentiilor din cererea de chemare în judecata principala din 2004; instanta ar fi trebuit sa judece cererea din 2004 prin care au cerut o despagubire de 2 euro/mp/an, ceea ar fi însemnat 200.000 euro pâna în prezent si nu sa-i oblige pe reclamanti sa faca precizari pagubitoare, ei fiind obligati sa solicite ca despagubiri o suma mult mai mica decât cea la care ar fi avut dreptul, fapt ce le-a îngradit accesul la justitie.

Prin decizia civila 351 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Dolj s-a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunta astfel tribunalul  a retinut ca apelantii au un bun, au dreptul la respectarea bunului, pentru ca au un titlu de proprietate  intrat în circuitul civil;  bunul  a fost obtinut în 1998, când s-a emis titlul de proprietate,  pe acest  teren  se afla o conducta amplasata din 1966, iar aceasta situatie  nu le da dreptul la un alt bun  - o creanta  anuala de 104.333 euro pentru  lipsa de folosinta a bunului. S-a aratat ca acest rationament pastreaza  un echilibru între interesele particulare ale apelantilor si cele generale  ale societatii, societate ce are nevoie de infrastructura, de conducta de gaze, de un sistem functional de transport al petrolului.

În ceea ce priveste criticile privind solutionarea cererii de deviere/dezafectare a conductei, pe considerentul ca aceasta conducta nu mai functioneaza legal din 1994, tribunalul a constatat întemeiate apararile formulate de intimata SC C. SA; astfel, potrivit art.I, pct.17 din lista anexa la Legea 238/1998, fac parte din domeniul public al statului "conductele de transport al  titeiului, al produselor petroliere si al gazelor naturale", fiind evident ca o dezafectare a conductei ar implica pieirea unui bun ce face parte din domeniul public si care este destinat  a servi interesului general.

Au fost apreciate neîntemeiate sustinerile apelantilor potrivit carora conducta nu mai functioneaza în  mod legal din 1994; sub acest aspect, sunt concludente concluziile expertizei Brumaru Alexandru, care  arata ca functionarea conductei este intermitenta, în functie de  productia zilnica  realizata de statia de dezbenzinare Craiova si ca "durata de functionare a acestei conducte este pe  întreaga perioada de existenta a productiei de gazolina în  statia de dezbenzinare Craiova, cu respectarea  ciclurilor de întretinere aprobata de ANRM Bucuresti (Agentia Nationala de Resurse Minerale)".

A fost considerata fondata si sustinerea intimatei pârâte potrivit careia devierea conductei  ar presupune mutarea sa de pe traseul actual pe un alt traseu, ce nu a fost stabilit; dincolo de aceasta,  pretentia apelantilor de a obtine  mutarea conductei pe un alt traseu, doar pentru ca  li s-a emis  titlul de proprietate pe terenul respectiv, dupa  mai bine  de 40  de ani de la  realizarea respectivei conducte, este  nefireasca într-o ordine juridica normala, este de natura a genera  o disproportie între interesele  titularilor de drepturi reale  implicati  în prezentul litigiu si de a crea o sarcina excesiva pentru titularul dreptului de proprietate asupra conductei.

Lipsa placutelor indicatoare din teren (care sa marcheze traseul conductei) este un argument  pur speculativ, care nu poate fi luat în considerare de instanta de apel, întrucât lipsa unor asemenea placute nu poate sta la baza  unei solutii de deviere sau dezafectare a conductei; de altfel, acesta este un neajuns ce poate fi remediat  cu  usurinta, întrucât niste placute se pot monta oricând.

La fel de speculativ este si argumentul referitor la lipsa cartii tehnice a conductei, deoarece pierderea acesteia  nu este sanctionata de lege cu desfiintarea imobilului respectiv; din contra, cartea tehnica este un document ce poate fi reconstituit, menirea sa, în  reglementarea art.17 din Legea 10/1995, fiind de a asigura buna exploatare a imobilului.

Tribunalul a considerat nefondate si criticile care vizeaza solutionarea celui de-al doilea capat de cerere.

S-a retinut ca prima instanta a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor art.7 si 25 din Legea nr.238/2004, statuând ca servitutile legale reglementate de cele doua texte de lege sunt distincte, prima vizând accesul în perimetrele de explorare si exploatare , iar cea de-a doua  existenta unor zone de protectie si siguranta; în  primul caz legea reglementeaza  în mod expres renta anuala la care este îndreptatit proprietarul terenului afectat, pe când  în cel de-al doilea caz  nu se mai reglementeaza acordarea unei rente anuale, ci doar acordarea de despagubiri în situatia efectuarii unor lucrari de  interventie asupra terenului.

Cu alte cuvinte, existenta unei zone de protectie si siguranta nu antreneaza în mod automat acordarea unor despagubiri pentru simplul considerent ca exista o asemenea zona, care se suprapune  terenului  unui anumit  proprietar. În speta, apelantii au  obtinut,  prin reconstituirea dreptului de proprietate funciara, un teren pe care se gaseste o conducta din 1966, si cer  de la SC C. echivalentul valorii de circulatie a unui astfel de teren , sustinând ca acesta este  prejudiciul suferit.

Se poate  retine, mai degraba, ca apelantii au fost oarecum  prejudiciati de comisiile de fond funciar,  dar au acceptat  un teren cu o conducta, iar intimata SC C. SA  nu are nici o culpa  pentru faptul ca apelantii  au primit  un teren mai greu de folosit  si nu  are de ce sa-i despagubeasca pentru situatia creata.

Totodata,  restrictiile de a construi pe terenul aflat în zona de protectie si siguranta nu au fost  instituite de SC C. SA, ci de legiuitor, astfel  încât  nu se poate considera ca acest subiect de drept (intimata pârâta) are calitatea de debitor în vreun raport juridic obligational cu apelantii reclamanti si ca este tinuta sa le achite suma exorbitanta ceruta de acestia.

Nu  a fost primita nici critica privind compensarea de catre prima instanta a cheltuielilor de judecata; sub acest aspect, Tribunalul constata ca în speta nu erau incidente dispozitiile art.274 C.pr.civ.,deoarece nu se poate considera ca pârâtele din dosar ar fi  cazut în pretentii fata de reclamanti, ci dispozitiile art.276 C.pr.civ., fata de solutia de admitere în parte a actiunii reclamantilor si de solutia de admitere a cererii reconventionale, astfel încât s-a facut  în mod corect compensarea cheltuielilor de judecata.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii.

În motivarea recursului s-au reluat toate criticile dezvoltate prin motivele de apel si care au fost deja consemnate în considerentele prezentei hotarâri.

În plus, recurentii au criticat motivarea tribunalului referitoare la acordarea despagubirilor, aratând ca au solicitat sa li se acorde suma de 59 817,6 euro/an, iar instanta nu a înteles problema de drept  a spetei, a gresit considerând ca reclamantii nu au dreptul la despagubiri pentru ca terenul lor era afectat de conducta anterior reconstituirii dreptului de proprietate.

Criticile privind solutionarea primului capat de cerere sunt identice celor din apel, sustinându-se ca tribunalul le-a respins neîntemeiat.

Recursul este fondat, urmând  a fi admis pentru urmatoarele considerente.

Sintetizând motivele de recurs, instanta constata ca recurentii înteleg sa formuleze doua categorii de critici: prima referitoare la solutionarea  capatului de cerere principal, având ca obiect obligarea pârâtei sa devieze/dezafecteze conducta care  traverseaza terenul reclamantilor, iar cea de a doua privind capatul de cerere subsidiar, având ca obiect acordarea de despagubiri.

Prima critica nu este fondata, instantele anterioare stabilind corect ca pârâta nu are obligatia legala de a devia conducta în litigiu, astfel încât sa nu mai fie afectat terenul proprietatea reclamantilor.

Art. 2 pct.10 din Legea 238/2004 defineste  conducta magistrala ca fiind  orice conducta prin care se asigura transportul petrolului între punctele de preluare din conducte colectoare sau din import si punctele de predare la unitatile de prelucrare, centrele de distributie si la consumatorii racordati direct la aceasta.  Art. 14 din legea petrolului stabileste ca sistemul national de transport al petrolului face parte din proprietatea publica a statului si este de importanta strategica iar art. 19 ca  transportul petrolului prin sistemul national de transport constituie un serviciu public de interes national si importanta strategica.

Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publica, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare si asupra terenurilor necesare oricaror activitati pe care acestea le implica, altele decât cele declarate de utilitate publica, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legala, prevazut expres de  art. 7 din actul normativ aratat.  În sensul art. 2 pct. 14 din lege, exploatare semnifica  inclusiv lucrari efectuate la suprafata pentru transportul, precum si tranzitul petrolului prin conductele magistrale, asadar perimetrul de exploatare include terenurile afectate de conductele magistrale.

La data când autorul reclamantilor a dobândit în proprietate terenul în litigiu acesta era afectat de servitutea legala, prevazuta  de Legea 134/1995, abrogata prin actuala lege a petrolului, si mentinuta si în normele legale în vigoare, astfel ca dreptului sau de proprietate i se opune dreptul exercitat de pârâta de a transporta petrol prin conducta amplasata pe teren.

Existenta acestei servituti legale duce la concluzia ca pârâta nu poate fi obligata sa devieze traseul conductei. Consideratiile instantei de apel referitoare la modul în care a avut loc reconstituirea dreptului de proprietate pentru reclamanti si, implicit, dreptul acestora de  a pretinde despagubiri pentru teren, criticate în recurs, nu au relevanta asupra solutionarii spetei si nu constituie motivul pentru care cererea reclamantilor a fost respinsa, fiind simple consideratii de ordin teoretic, fara incidenta practica.

Nu au relevanta în speta argumentele expuse pe larg de recurenti privind starea tehnica  a conductei, care, în opinia lor, ar atrage necesitatea desfiintarii acesteia. Toate aceste argumente trebuie sa fie circumscrise dreptului pe care reclamantii îl au fata de exploatarea conductei ce le traverseaza terenul. Astfel, acestia sunt proprietarii fondului aservit, asupra caruia se exercita, în conditiile legii, o servitute de trecere, conducta magistrala constituind fondul dominant. Singurele raporturi juridice care se pot crea între cele doua fonduri , în afara celor care vizeaza permisiunea trecerii (ceea ce este de esenta servitutii) privesc, pe de o parte, despagubirile recunoscute prin lege fondului aservit, iar pe de alta parte, privesc dreptul acestui fond de a pretinde ca servitutea sa fie exercitata în limitele unei folosinte normale.

Referirile reclamantilor, ca titulari ai fondului aservit, la starea tehnica a conductei sau la necesitatea prezentei acesteia pe teren exced drepturilor ce le sunt recunoscute,  pentru ca ar însemna ca reclamantii sa se erijeze într-o autoritate ce poate stabili daca un bun de interes national îndeplineste conditiile tehnice de utilizare sau mai mult, daca acest bun mai este necesar.

Gestionarea sistemului de transport este realizata prin Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, asa cum este stabilit prin  Legea 238/2004, asa încât interventiile asupra conductei de importanta strategica  se aproba de  aceasta,  ori pozitia exprimata constant în cursul judecatii de fata a  fost în sensul ca bunul este functional în continuare.

Dincolo de sustinerea proprietarului conductei, concluziile expertizei de specialitate efectuata la fond (filele 143-145, dosar 590/COM/2005 al Tribunalului Dolj) sunt în sensul ca durata de functionare a acestei conducte este pe  întreaga perioada de existenta a productiei de gazolina în  statia de dezbenzinare Craiova, cu respectarea  ciclurilor de întretinere aprobata de ANRM Bucuresti, ceea ce contrazice pretentia reclamantilor de a fi dezafectata conducta  pe considerentul ca înca din anul 1994 aceasta si-a încheiat  durata de folosinta. Reclamantii fac, evident, o confuzie între existenta unui bun proprietate publica si buna întretinere a acestuia, negând chiar existenta lui, ceea ce contravine dispozitiilor constitutionale.

În mod corect a apreciat tribunalul ca dreptul de trecere al conductei pe teren nu poate fi conditionat de  existenta placutelor indicatoare din teren (care sa marcheze traseul conductei) sau a cartii tehnice, acestea tinând doar de buna exploatare a  bunului, aspect asupra caruia reclamantii nu pot pretinde niciun drept.

Tribunalul si-a motivat solutia si prin raportare la dispozitiile Legii 213/1998, stabilind corect ca fata de caracterizarea conductei magistrale  ca fiind bun proprietate publica, acest bun nu poate fi desfiintat, proprietatea publica încetând doar daca bunul a pierit ori daca i s-a schimbat regimul juridic.

În conditiile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO, dreptul de proprietate privata poate fi limitat de dreptul statului de  a stabili normele legale de folosire a bunului în interes public, cu conditia ca sa nu fie afectat continutul dreptului, în substanta sa. Reclamantii nu pot pretinde încetarea folosintei conductei pentru a proteja dreptul lor de proprietate asupra terenului, însa, pe aceleasi considerente pot pretinde acordarea unor despagubiri.

Instanta apreciaza ca fiind fondate în parte criticile vizând solutionarea celui de al doilea capat de cerere, formulat cu caracter subsidiar.

Din solicitarile reclamantilor rezulta ca acestia pretind acordarea de despagubiri atât  sub forma rentei anuale prevazuta expres de  art. 7 din Legea 238/2004,  renta cu care  a fost de acord si pârâta, cât si  sub forma unei plati anuale pentru afectarea folosintei partii din teren pe care nu este amplasata conducta.

Prima instanta a stabilit o renta anuala de 113 lei platita reclamantilor, având în vedere concluziile raportului de expertiza realizat de expert Potânc

C-tin în dosarul 590/COM/2004 si dispozitiile art. 24 alin. 3 din Ordinul 196/10.10.2006.

Calculul facut de expert si dispozitiile legale în baza carora s-a stabilit renta nu au fost criticate de parti. Expertul a  avut în vedere cantitatea de grâu obtinuta la hectar pe ternul în litigiu, stabilind  ca productia medie de grâu este de 113,36 kg. Prima instanta a savârsit, însa, o eroare, confirmata în apel, cu privire la cuantumul rentei, apreciind gresit ca trebuie platita, ca suma de bani, cantitatea de grâu, iar nu  contravaloarea acesteia.

Cum recurentii reclamanti au criticat, în ansamblu, valoarea despagubirilor, iar acestea includ si renta, se apreciaza ca instanta de recurs poate modifica renta, stabilind corect  ca aceasta este egala cu contravaloarea  cantitatii de 113 kg grâu STAS, dupa cotatia bursiera la momentul platii,  plata acestei sume urmând  a fi facuta  începând cu data introducerii actiunii, respectiv 22.03.2004.

Cât priveste despagubirile solicitate de reclamanti pentru lipsa de folosinta  a terenului, se apreciaza ca tribunalul a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 480 cod civil si a regulilor stabilite în practica instantei europene de contencios al drepturilor omului în aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO .

Astfel, din prevederile Legii 238/2004 rezulta ca actul normativ reglementeaza, pe de o parte, regimul juridic al terenurilor necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare si asupra terenurilor necesare oricaror activitati pe care acestea le implica ( art. 7 din lege) , în speta fiind vorba despre suprafata de 482,4 m.p. teren  afectat efectiv de conducta magistrala si cu privire la care s-a acordat renta anuala.

Pe de alta parte, legea reglementeaza prin art. 25 regimul juridic al zonei de protectie si de siguranta, asa cum sunt definite prin art. 1 pct.  45si 46 din Legea 238/2004. Zona de protectie este inclusa în zona de siguranta. În zona de protectie  este permisa doar plantarea culturilor cu radacini mai mici de 50 cm si este de 5 m de o parte si alta a conductei, iar în zona de siguranta nu sunt permise constructiile, ci doar plantatiile pomicole. În speta, suprafata de teren afectata de zona de protectie, conform  Ordinului 296/2006 este de 2077 m.p., iar zona de siguranta cuprinde o suprafata de 6231 m.p., asa cum s-a stabilit de catre expertul Bratu Nicolae. Asupra acestor suprafete de teren, art. 25 alin.3  stabileste drept de servitute legala, ceea ce presupune ca reclamantii sunt obligati sa permita accesul în terenul afectat si sa respecte interdictiile legale referitoare la construirea de imobile.

Legea nu prevede, ca în cazul terenurilor reglementate de art. 7, ca proprietarilor li se stabileste o renta pentru lipsa de folosinta  a terenului, însa nici nu instituie gratuitatea servitutii. Tribunalul a apreciat gresit ca acceptarea  unui teren cu o conducta la data reconstituirii înlatura culpa intimatei  SC C. SA  pentru ca terenul reclamantilor este mai greu de folosit si ca intimata pârâta nu are calitatea de debitor în vreun raport juridic obligational cu reclamantii.

Obligatia pârâtei de a acorda despagubiri reclamantilor deriva din caracterele dreptului de proprietate. În conditiile art. 480 cod civil, reclamantii au dreptul de a dispune juridic de bunul lor si de a-l folosi. Orice atingere adusa acestui drept trebuie sa  aduca în patrimoniul proprietarului o valoare economica proportionala cu atingerea suferita. Art. 44 alin 5 din Constitutie  stabileste cu valoare de principiu acest drept, în ipoteza în care daunele sunt determinate de  lucrarile de interes general, obligatia de dezdaunare apartinând autoritatii publice. Atunci când statul cedeaza dreptul sau unui particular, cum este cazul în speta, transmite corelativ si obligatiile care deriva din folosinta imobilului unui tert pentru un interes public.

În acest mod se interpreteaza si prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, care dau dreptul statului de a  limita exercitiul dreptului de proprietate privata atunci când limitarea este justificata de un interes general, dar cu conditia acordarii unei indemnizatii pentru prejudiciul adus proprietarului, în  scopul mentinerii unui just echilibru între interesul general si cel particular( cauza Sporrong et Lonnroth c. Suediei, hot. din 23 spet. 1982,  cauza James c. Marii Britanii, hot. din 21.02.1986).

Reclamantii au, potrivit Legii 238/2004, dreptul de a înfiinta plantatii pe terenul în suprafata de  6231 m.p., afectat zonei de siguranta, însa nu pot edifica nicio constructie. Terenul are regimul juridic intravilan, se afla într-o zona construibila, prin  urmare atributul folosintei  bunului potrivit  destinatiei sale este afectat, reclamantii fiind obligati sa  foloseasca terenul ca pe unul cu destinatie agricola. Ca urmare, pentru  acest motiv reclamantii pot pretinde plata unei despagubiri.

Cuantumul despagubirilor trebuie determinat în raport de dispozitiile art. 10 din Legea 238/2004, care au un caracter general. Textul se refera la orice neîntelegeri între titularii care desfasoara operatiuni petroliere si proprietarii terenurilor si stabileste ca despagubirile se vor stabili avându-se în vedere contravaloarea productiei estimate a culturilor si plantatiilor afectate, precum si valoarea de circulatie a bunurilor imobile afectate. Cum atributul din dreptul de proprietate care este afectat este cel al folosintei terenului pentru constructii, instanta apreciaza ca trebuie sa se determine despagubirile potrivit valorii de circulatie  a terenului, aceasta valoare fiind cea  afectata., iar nu  productia agricola ce poate fi obtinuta pe teren.

Pentru a aprecia asupra valorii de circulatie, se are în vedere contractul de vânzare cumparare încheiat între parti cu privire la o portiune din teren, astfel ca pentru suprafata de 6231 m.p. se cuvine o despagubire de  175 750 lei (RON) adica 1 757 507 759 lei(ROL). Instanta apreciaza ca aceasta  suma nu trebuie achitata anual, cum solicita reclamantii,  ci constituie o despagubire globala pentru afectarea dreptului reclamantilor de a construi pe teren, ceea ce echivaleaza si cu scaderea valorii de piata a terenului, în ipoteza în care proprietarul ar hotarî înstrainarea, fiind imposibil sa se vânda ca teren construibil. Numai daca din dreptul de folosinta al reclamantilor s-ar fi restrâns dreptul de a cultiva terenul, ca urmare a exercitarii servitutii legale,  despagubirea s-ar fi calculat potrivit celuilalt criteriu oferit de art. 10 din lege si s-ar fi platit ca o suma anuala, pentru ca de natura cultivarii unui teren este obtinerea unor câstiguri anuale.

Nu este întemeiata critica privind calcularea cheltuielilor de judecata, deoarece instantele au apreciat asupra cererilor ce au fost admise, iar faptul ca s-a admis în parte atât actiunea, cât si cererea reconventionala a dus la compensarea cheltuielilor.

Apreciind ca este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cod proc. civ., se va admite recursul declarat de cei doi reclamanti.

În temeiul art. 312 cod proc. civ. se va modifica decizia din apel si se va admite apelul, urmând  a se schimba în parte sentinta. Va fi obligata pârâta SC CONPET SA  catre reclamanti la plata unei rente anuale echivalenta cu contravaloarea cantitatii de 113 kg, grâu STAS dupa cotatia bursiera la momentul platii, începând cu data de 22.03.2004. Aceeasi pârâta va fi obligata catre reclamanti si la plata sumei de 1 757 507 759 lei(ROL) despagubiri, respectiv 175 750 lei (RON), pentru afectarea suprafetei de 6231 m.p., reprezentând zona de protectie.

Se vor restul dispozitiilor sentintei.

Potrivit art. 274 cod proc. civ. pârâta va fi obligata catre reclamanti la plata cheltuielilor de judecata în recurs, reprezentând taxa timbru, nefiind facuta dovada altor cheltuieli.

Exceptia lipsei calitatii procesuale a intervenientei, ridicata de aceasta prin întâmpinare nu este fondata, aceasta fiind chemata în proces pentru opozabilitate, date fiind raporturile contractuale cu pârâta si atributiile conferite în domeniul petrolier de legea speciala, iar intervenienta nu a fost obligata catre reclamanti., caz în care interesele sale nu au fost afectate.

Domenii speta

Spete similare