Cuprins OG nr 2/2001
Index alfabetic cauză de nulitate absolută a procesului-verbal
Tribunalul Galaţi decizia 693/21.06.2018
La data de ......pe rolul Tribunalului Galaţi secţia CAF a fost înregistrat sub nr ......apelul declarat de IPJ Galaţi în contradictoriu cu intimatul C împotriva sentinţei civile nr .....a Judecătoriei Galaţi.
Motivul de apel invocat l-a reprezentat netemeinicia sentinţei apelate prin care a fost admisă plângerea pe motiv de ilizibilitate a procesului-verbal care echivalează cu nedescrierea faptei.
Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare, dar prezent fiind în sală a solicitat respingerea apelului deoarece procesul-verbal a fost întocmit pe numele unei alte persoane, I şi nu C.
În prezenta cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reşine că prin sentinţa civilă nr ....Judecătoria Galaţi a admis plângerea formulată de petent şi a anulat procesul-verbal deoarece fapta a fost consemnată ilizibil, aspect ce echivalează cu nedescrierea acesteia , fapt ce atrage nulitatea absolută a procesului-verbal cf art 17 din OG nr 2/2001.
Cu privire la apelul declarat, acesta urmează a fi respins ca neîntemeiat deoarece din conţinutul procesului-verbal contestat de la fila 5 dosar de fond se observă că acesta a fost întocmit pe numele unei alte persoane I şi nu pe numele petentului C. În aceste condiţii , nulitatea care intervine este cea absolută cf art 17 din OUG nr 195/2002 pentru că numele persoanei sancţionate nu este acelaşi cu cel al persoanei care a săvîrşit contravenţia.
Faţă de cele menţionate, tribunalul va respinge apelul declarat.
Judecătoria Bârlad
Evacuare
Judecătoria Moinești
Constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare
Tribunalul Buzău
Comercial : Insolvenţă. Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de debitor. Intervenţii în interes propriu şi în interesul debitoarei formulată de alţi doi asociaţi al debitoarei
Judecătoria Sectorul 1 București
PROCES-VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENŢIEI, CONSTATAT NELEGAL; FAPTA INCORECT REŢINUTĂ, ÎN SARCINA UNEI ALTE PERSOANE DECÂT CEA VINOVATĂ
Curtea de Apel Pitești
La data de 16.05.2011, petenta S.C. K.A.D.C. S.R.L., a formulat contestaţie în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, prin care a solicitat anularea deciziei nr.119/11.04.2011, a deciziei de impunere nr.F-AG 198/7.02...