Recurs contencios administrativ. Anulare decizie de impunere emisă de u.a.t. Impozit pe clădire

- art. 249 alin. 1 şi 5 Cod fiscal

- pct. 32 din H.G. nr. 46/2004

Curtea a constatat că în baza HCL nr. 6/2014 a Comunei (...), s-a stabilit în sarcina recurentului reclamant, prin decizia de impunere nr. (...)/31.07.2014, un impozit în cuantum de 956 lei, pentru clădirea situată în comuna (...) str. (...) în suprafaţă de 1052 mp.

Recurentul reclamant aduce critici hotărârii primei instanţe sub aspectul interpretării aplicării  legii, în privinţa calificării juridice date acestei clădiri, susţinând că este un grajd şi nu o locuinţă, cu atât mai mult nu este a doua locuinţă.

Pe de o parte, Curtea a constatat că, raportat la starea de fapt rezultată din decizia de impunere, în mod corect a apreciat prima instanţă că nu s-a aplicat un impozit majorat asupra acestei clădiri în virtutea faptului că ar fi o a doua locuinţă, iar autoritatea publică nu a calificat clădirea ca fiind o locuinţă.

Autoritatea publică a aplicat impozitul aferent clădirilor din cărămidă cu o valoare impozabilă de 561 lei/mp, şi nu cel aferent anexelor din cărămidă, cu o valoare impozabilă de 145 lei/mp,  cum solicită recurentul, impozit stabilit la nivel local prin HCL nr. 6/2014.

Curtea a constatat că în materie de impozit pe clădiri sunt aplicabile dispoziţiile de drept material fiscal, cuprinse în Codul fiscal şi HG nr. 44/2004, şi nu cele din Legea nr. 50/1991, care defineşte noţiunile în scopul aplicării legii speciale respective. Astfel, instanţa a considerat că nu se poate apela la definiţia dată anexelor gospodăreşti, prin prisma autorizării construcţiilor, prin Legea nr. 50/1991, pentru a determina dispoziţia fiscală aplicabilă clădirii.

În aplicarea prevederilor fiscale, Curtea a constatat că art. 249 alin. 1 Cod fiscal stabileşte că orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în codul fiscal se prevede diferit.

Noţiunea de clădire îşi găseşte definiţia în Codul fiscal, fiind greşit a aplica alte definiţii prevăzute în legi speciale, respectiv la art. 249 alin. 5, potrivit căreia în înţelesul codului fiscal, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri.

Prin urmare, în noţiunea de clădire intră, din punct de vedere fiscal - al stabilirii impozitului, construcţia indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, ce poate servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea.

Din punct de vedere fiscal, se face distincţie doar între clădire şi clădire anexă, şi tot din acest punct de vedere, nu există noţiunea de anexă gospodărească, cum este cazul Legii privind autorizarea construcţiilor, astfel că nu pot fi aplicate acele dispoziţii.

În categoria clădirilor intră, potrivit pct. 32 din HG nr. 44/2004, aplicabil speţei, a) construcţiile utilizate ca locuinţă, respectiv unităţile construite formate din una sau mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt situate, prevăzute cu dependinţe şi/sau alte spaţii de deservire; b) construcţiile menţionate la lit. a), dezafectate şi utilizate pentru desfăşurarea de profesii libere; c) construcţiile-anexe situate în afara corpului principal de clădire, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, garajele şi altele asemenea; d) construcţiile gospodăreşti, cum sunt: pătulele, hambarele pentru cereale, şurele, fânăriile, remizele, şoproanele şi altele asemenea;  e) orice alte construcţii proprietatea contribuabililor, neprevăzute la lit. a) - d), care au elementele constitutive ale clădirii.

Clădirea în litigiu se situează în comuna (...), pe un teren de 2570 mp situat în extravilan, potrivit titlului de proprietate nr. 31-161006 emis la 05.03.2013, a planului de amplasament şi a fotografiilor depuse la dosarul primei instanţe, fără a avea în preajmă un alt corp de clădire.

Prin urmare, corect a interpretat şi aplicat legea prima instanţă apreciind că această clădire nu poate fi încadrată la pct. 32 lit. c) din HG nr. 44/2004, pentru a constitui o construcţie anexă în sensul acestui text, clădirea trebuie să se situeze în preajma unui corp principal de clădire. Ori această condiţie nu este îndeplinită în speţă.

În situaţia în care construcţia nu se situează în preajma unui corp principal de clădire, ea nu reprezintă, în accepţiunea legii fiscale, o construcţie/clădire  anexă, indiferent de destinaţia ori denumirea ei, fie şi grajd, saivan sau bucătărie ori alte asemenea. Enumerarea din cuprinsul pct. 32 lit. c) din HG nr. 44/2004 este cu titlu exemplificativ, de construcţii ce se pot situa în afara corpului principal de clădire, ceea ce presupune existenţa unei clădiri principale în preajmă, iar construcţia funcţionează ca o anexă a acesteia.

Pentru aceste considerente, construcţia din litigiu nu este o construcţie anexă, potrivit HG nr. 44/2004.

Din acest motiv, nu are relevanţă dacă recurentul reclamant are o exploataţie agricolă sau nu, cât timp construcţia nu este una  anexă a altei clădiri.

În mod just a apreciat prima instanţă că autoritatea pârâtă a respectat dispoziţiile legale prin încadrarea acestei construcţii în categoria clădirilor din cărămidă şi nu anexe cărămidă.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 3006 din 8 decembrie 2017

Prin Sentinţa nr. (...)/CA/15.03.2017, Tribunalul (...) a respins acţiunea în contencios administrativ fiscal înaintată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâta Comuna (...).

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Decizia de impunere nr. (...)/31.07.2014 a fost stabilită în sarcina reclamantului, alături de alte obligaţii fiscale, şi obligaţia de plată a unui impozit pe clădire în cuantum de 956 lei pentru o clădire în suprafaţă de 1052 mp, situată în comuna (...), str. (...). Contestaţia reclamantului a fost soluţionată prin Decizia de soluţionare nr. (...)/11.08.2016, în sensul respingerii acesteia.

Referitor la neindicarea termenului în care poate fi contestată decizia, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. 4 Cod procedură fiscală, instanţa a respins acest aspect de nelegalitate deoarece decizia cuprinde menţiunea referitoare la posibilitatea atacării ei în instanţă, atât în privinţa instanţei competenţe, cât şi în privinţa dispoziţiilor legale aplicabile, ceea ce echivalează cu indicarea termenului în care poate fi contestată.

Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reţinut că obligaţia fiscală stabilită are drept bază legală Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi Normele metodologice de aplicare a acestuia aprobate prin HG nr. 44/2004, Codul de procedură fiscală şi Hotărârea Consiliul Local al Comunei (...) nr. 6/03.02.2014.

În privinţa impozitului pe clădiri, HCL (...) nr. 6/2014 stabileşte un cuantum diferenţiat al impozitului, pe patru categorii, respectiv: a) clădiri din cărămidă; b) clădiri din chirpici; c) anexe cărămidă şi d) anexe chirpici, cuantumul impozitului fiind diferenţiat şi după cum construcţia este situată în localitatea (...) sau în alte localităţi ale comunei.

Din probele administrate în cauză reiese că imobilul proprietatea reclamantului este construit din cărămidă, dar nu este o casă de locuit, ci o anexă, dar nu o anexă gospodărească aşa cum susţine reclamantul.

Din toate probele administrate în cauză, inclusiv planşele foto,  şi din definirea noţiunilor de anexe gospodăreşti, respectiv de anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole, reglementată distinct de Anexa 2 din Legea 50/1991, prima instanţă a apreciat că imobilul este un grajd/saivan, dar instanţa a reţinut că nu este un grajd - anexă complementar funcţiunii de locuire a reclamantului, ci că reclamantul deţine o exploataţie agricolă, înregistrată în Registrul Unic de Identificare la data de 11.02.2006 sub nr. RO(...), şi raportat la dimensiunea grajdului - 1052 mp – concluzia este că acest grajd este o anexă gospodărească a exploataţiei agricole.

Pe de altă parte, şi pct. 32 din HG nr. 44/2004 prevede mai multe categorii de clădiri supuse impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice, între aceste categorii existând şi cele prevăzute la lit. e) reprezentând orice alte construcţii proprietatea contribuabililor care pot să nu fie nici locuinţe, nici anexe gospodăreşti aferente locuinţelor.

Tribunalul a reţinut că prin HCL nr. 6/03.02.2014 a fost stabilit impozitul pe clădiri diferenţiat între clădiri şi anexe. În categoria clădiri intră atât clădirile locuinţe, cât şi clădirile construcţii cu altă destinaţie, iar în categoria anexe, emitentul actului normativ HCL nr. 6/2014 a înţeles să includă anexele gospodăreşti, cele care în accepţia Legii nr. 50/1991 sunt  aferente locuinţelor. Pe de altă parte, nu s-a invocat în faţa instanţei de fond că HCL nr. 6/2014 ar fi fost contestat şi anulat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, recurentul (...), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, şi, rejudecând cauza admiterea plângerii împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei, emisa sub nr. (...)/11.08,2016, respectiv a deciziei de impunere nr. (…)/31.07.2014 şi a înştiinţării de plată înregistrată sub nr. (...)/31 07.2014, documente emise de către Comuna (...), dispunând anularea în parte a actelor atacate, privitor la obligaţia de plată a sumei de 955 lei cu titlu de impozit pe clădiri şi obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de impunere, care să stabilească în mod corect valoarea impozabilă a imobilului. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că valoarea construcţiei din litigiu trebuia stabilită conform pct. B lit. c) din HCL nr. 6/03.02.2014 emisă de Consiliul Local al Comunei (...), referitor la anexele de cărămidă, la o valoare mult mai mică, de 145 lei mp şi nu se putea stabili impozit suplimentar pentru acest grajd ca şi cum ar reprezenta o a doua locuinţă.

Recurentul apreciază că există o contradicţie în considerentele hotărârii atacate, întrucât instanţa a reţinut că imobilul este un grajd/saivan, dar totodată a reţinut că nu este un grajd-anexă complementar funcţiunii de locuire a reclamantului. Deci imobilul este un grajd, dar cu toate acestea, în opinia instanţei, nu este un grajd.

Tribunalul a apreciat în mod greşit că acest grajd ar fi anexa a unei exploataţii agricole (pe care nu o are) şi nu e o anexă a casei de locuit, iar în final a interpretat absolut greşit aplicabilitatea în cauză, a prevederilor Legii nr. 50/1991, cât şi a prevederilor HG nr. 44/2004.

În ciuda faptului că HG nr. 44/2004 prevede în mod neechivoc la pct. 32 lit. c) şi grajdurile, instanţa a apreciat că acest text de lege nu este aplicabil speţei, construcţia fiind inclusă la pct. 32, lit. e) ca şi alte construcţii.

De asemenea, în ciuda faptului ca prin HCL nr. 6/2014 s-au stabilit  valori diferenţiate de calcul pentru locuinţe şi anexe de cărămidă, instanţa a apreciat că la stabilirea valorii acestui grajd nu trebuiau aplicate prevederile lit. B. pct. c), întrucât „nu ar fi fost bine circumstanţiate categoriile de construcţii pentru care se datorează impozit, iar acest HCL nu a fost atacat”.

Ori  HG nr. 44/2004 prevede, la pct. 251 ind. 1 pct. 32 lit. a) şi o), cât se poate de clar şi de neechivoc, faptul că grajdurile sunt impozitate diferenţiat faţă de clădirile de locuit.

De asemenea, şi HCL nr. 6/2014 stabileşte valori impozabile diferenţiate pentru anexe faţă de clădirile indicate la modul general.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că a încadrat construcţia deţinută de recurent în categoria clădirilor de cărămidă, şi nu a anexelor de cărămidă, întrucât este o clădire principală şi nu o anexă, indiferent că vorbim de anexe ale gospodăriei ori anexe ale exploataţiilor agricole. În mod greşit se prevalează recurentul de pct. 32 lit. a) şi c) din HG 44/2004, unde se enumeră grajdurile, însă în felul următor "construcţiile - anexe situate în afara corpului principal de clădire, cum sunt: bucătăriile, pivniţele, grajdurile, magaziile, garajele şi altele asemenea".

Se specifică aşadar că sunt "în afara corpului principal de clădire", ori în speţă nu există corp principal de clădire. Clădirea nu a fost tratată ca fiind a doua locuinţă în proprietate, ci a doua clădire în proprietate, clădire este un termen general.

În drept, art. 205 Cod de procedură civilă.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat recursul ca fiind neîntemeiat din următoarele considerente:

Curtea a constatat că în baza HCL nr. 6/2014 a Comunei (...), s-a stabilit în sarcina recurentului reclamant, prin decizia de impunere nr. (...)/31.07.2014, un impozit în cuantum de 956 lei, pentru clădirea situată în comuna (...) str. (...) în suprafaţă de 1052 mp.

Recurentul reclamant aduce critici hotărârii primei instanţe sub aspectul interpretării aplicării  legii, în privinţa calificării juridice date acestei clădiri, susţinând că este un grajd şi nu o locuinţă, cu atât mai mult nu este a doua locuinţă.

Pe de o parte, Curtea a constatat că, raportat la starea de fapt rezultată din decizia de impunere, în mod corect a apreciat prima instanţă că nu s-a aplicat un impozit majorat asupra acestei clădiri în virtutea faptului că ar fi o a doua locuinţă, iar autoritatea publică nu a calificat clădirea ca fiind o locuinţă.

Autoritatea publică a aplicat impozitul aferent clădirilor din cărămidă cu o valoare impozabilă de 561 lei/mp, şi nu cel aferent anexelor din cărămidă, cu o valoare impozabilă de 145 lei/mp,  cum solicită recurentul, impozit stabilit la nivel local prin HCL nr. 6/2014.

Curtea a constatat că în materie de impozit pe clădiri sunt aplicabile dispoziţiile de drept material fiscal, cuprinse în Codul fiscal şi HG nr. 44/2004, şi nu cele din Legea nr. 50/1991, care defineşte noţiunile în scopul aplicării legii speciale respective. Astfel, instanţa a considerat că nu se poate apela la definiţia dată anexelor gospodăreşti, prin prisma autorizării construcţiilor, prin Legea nr. 50/1991, pentru a determina dispoziţia fiscală aplicabilă clădirii.

În aplicarea prevederilor fiscale, Curtea a constatat că art. 249 alin. 1 Cod fiscal stabileşte că orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în codul fiscal se prevede diferit.

Noţiunea de clădire îşi găseşte definiţia în Codul fiscal, fiind greşit a aplica alte definiţii prevăzute în legi speciale, respectiv la art. 249 alin. 5, potrivit căreia în înţelesul codului fiscal, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri.

Prin urmare, în noţiunea de clădire intră, din punct de vedere fiscal - al stabilirii impozitului, construcţia indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, ce poate servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea.

Din punct de vedere fiscal, se face distincţie doar între clădire şi clădire anexă, şi tot din acest punct de vedere, nu există noţiunea de anexă gospodărească, cum este cazul Legii privind autorizarea construcţiilor, astfel că nu pot fi aplicate acele dispoziţii.

În categoria clădirilor intră, potrivit pct. 32 din HG nr. 44/2004, aplicabil speţei, a) construcţiile utilizate ca locuinţă, respectiv unităţile construite formate din una sau mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt situate, prevăzute cu dependinţe şi/sau alte spaţii de deservire; b) construcţiile menţionate la lit. a), dezafectate şi utilizate pentru desfăşurarea de profesii libere; c) construcţiile-anexe situate în afara corpului principal de clădire, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, garajele şi altele asemenea; d) construcţiile gospodăreşti, cum sunt: pătulele, hambarele pentru cereale, şurele, fânăriile, remizele, şoproanele şi altele asemenea;  e) orice alte construcţii proprietatea contribuabililor, neprevăzute la lit. a) - d), care au elementele constitutive ale clădirii.

Clădirea în litigiu se situează în comuna (...), pe un teren de 2570 mp situat în extravilan, potrivit titlului de proprietate nr. 31-161006 emis la 05.03.2013, a planului de amplasament şi a fotografiilor depuse la dosarul primei instanţe, fără a avea în preajmă un alt corp de clădire.

Prin urmare, corect a interpretat şi aplicat legea prima instanţă apreciind că această clădire nu poate fi încadrată la pct. 32 lit. c) din HG nr. 44/2004, pentru a constitui o construcţie anexă în sensul acestui text, clădirea trebuie să se situeze în preajma unui corp principal de clădire. Ori această condiţie nu este îndeplinită în speţă.

În situaţia în care construcţia nu se situează în preajma unui corp principal de clădire, ea nu reprezintă, în accepţiunea legii fiscale, o construcţie/clădire  anexă, indiferent de destinaţia ori denumirea ei, fie şi grajd, saivan sau bucătărie ori alte asemenea. Enumerarea din cuprinsul pct. 32 lit. c) din HG nr. 44/2004 este cu titlu exemplificativ, de construcţii ce se pot situa în afara corpului principal de clădire, ceea ce presupune existenţa unei clădiri principale în preajmă, iar construcţia funcţionează ca o anexă a acesteia.

Pentru aceste considerente, construcţia din litigiu nu este o construcţie anexă, potrivit HG nr. 44/2004.

Din acest motiv, nu are relevanţă dacă recurentul reclamant are o exploataţie agricolă sau nu, cât timp construcţia nu este una  anexă a altei clădiri.

În mod just a apreciat prima instanţă că autoritatea pârâtă a respectat dispoziţiile legale prin încadrarea acestei construcţii în categoria clădirilor din cărămidă şi nu anexe cărămidă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat, ca fiind neîntemeiat şi, totodată, a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către partea intimată, în baza art. 453 Cod de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare