Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de organul fiscal. Impozit aferent veniturilor realizate în străinătate

e

- art. XII1 şi art. 141 din O.G. nr. 92/2003

- art. 249 Cod de procedură civilă

Prima instanţă a procedat la aplicarea şi interpretarea corectă a legii, motivele de recurs fiind neîntemeiate.

Astfel, prin decizia de impunere contestată, reclamanta a fost obligată la plata impozitului aferent veniturilor realizate în străinătate. Prima instanţă în mod just a reţinut că titlul uniform, emis de statul membru solicitant, nu poate face obiectul nici unui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în statul membru solicitat, în speţă în România.

Fiind vorba de venituri realizate în Italia, stat membru al Uniunii Europene, instanţa de recurs a apreciat că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile legale invocate de prima instanţă, ele fiind incluse la capitolul XII1 „Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri” din OG nr. 92/2003 ce stabileşte norme privind asistenţa în vederea recuperării în România a unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi asistenţa în vederea recuperării într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România.

De asemenea, deşi prin recurs se susţine că actele administrative contestate nu cuprind cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului, încălcându-se prevederile art. 141 din OG nr. 92/2003, prin cererea de chemare în judecată însăşi recurenta reclamantă arată că prin decizia de impunere contestată se stabileşte un debit în sarcina sa contând în impozit pe dobânzi.

Curtea a constatat că dispoziţiile art. 141 din OG nr. 92/2003 nu sunt aplicabile cauzei, întrucât vizează conţinutul titlului executoriu, şi nu al titlului de creanţă, reprezentat în speţă de decizia de impunere. Reclamanta a solicitat anularea titlului executoriu ca o consecinţă a anulării deciziei de impunere şi nu ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de formă ale acestuia.

Pe de altă parte, Curtea aminteşte forţa juridică deosebită a actelor administrative fiscale ce rezultă din tripla prezumţie de legalitate, autenticitate şi veridicitate a acestora, ce formează fundamentul regimului de putere publică a actului administrativ.

Aceste prezumţii dau şi forţă probantă actului administrativ, astfel în situaţia în care partea care contestă cele reţinute prin actul administrativ nu face dovada dincolo de orice dubiu rezonabil a unei stări de fapt contrare celei reţinute în actul administrativ, dubiul profită emitentului actului şi nu contestatorului, întrucât acesta nu a reuşit să răstoarne prezumţiile ce guvernează regimul actului administrativ.

În plus, potrivit art. 249 Cod de procedură civilă, cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege. Ori reclamanta susţine că nu a realizat venituri din dobânzi în străinătate şi nu are conturi deschise la banca din Italia, fără a depune în acest sens vreo probă.

Decizia nr. 505/03.03.2017

Prin sentinţa nr. 1001/CA/08.07.2016, Tribunalul ... a respins ca neîntemeiată cererea formulata de reclamanta ... ..., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ... prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice ..., având ca obiect anulare act administrativ.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Decizia de impunere anuală pentru venituri realizate din străinătate pentru anul 2010 nr. 3.030.121.547.647/16/12/2014, s-au stabilit în sarcina reclamantei ... ... obligaţii de plată în suma de 1793 lei, cu titlu de impozit aferent veniturilor realizate în străinătate.

Actul atacat a fost emis în baza informaţiilor comunicate de autorităţile italiene, în conformitate cu prevederile Directivei 2003/48/EC privind impozitarea venitului din economii sub forma plăţilor de dobândă – fila 71. Aşa cum rezultă din informaţiile comunicate de autorităţile italiene, sumele în cauza sunt cele raportate la fiscul italian de către plătitorul de venit Poste Italiane SPA.

Instanţa a reţinut că au fost respectate prevederile art. 8 din Directiva 2003/48/EC privind impozitarea venitului din economii sub forma plăţilor de dobândă, modificată prin Directiva 2014/48/UE, informaţiile comunicate autorităţilor fiscale române cuprinzând informaţii privind identitatea şi reşedinţa beneficiarului efectiv, stabilite în conformitate cu articolul 3, numele sau denumirea şi adresa agentului plătitor; numărul de cont al beneficiarului efectiv sau, în lipsa acestuia, identificarea creanţei generatoare a plăţii de dobânzi sau a contractului de asigurare de viaţă, a titlului, a părţii sau a unităţii care generează această plată; informaţii privind plata dobânzilor.

De asemenea, potrivit art. 178^12 alin. 1 din OG 92/3003:

„(1) Orice cerere de recuperare este însoţită de un titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat. Acest titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat reflectă conţinutul principal al titlului iniţial care permite executarea şi constituie baza unică a măsurilor asigurătorii şi de recuperare luate în statul membru solicitat. Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în respectivul stat membru.”

Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond a concluzionat că organele fiscale au procedat în conformitate cu dispoziţiile legale sus-menţionate, iar reclamanta nu a făcut dovada unei alte situaţii de fapt.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta ... ..., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul anulării Deciziei de impunere anuala pentru anul 2010 nr. 3030121547647/16/12/2014 şi a tuturor actelor executorii întocmite în baza acestei decizii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că soluţia instanţei este netemeinică şi nelegală prin prisma faptului că face aplicarea unor texte de lege ce nu sunt aplicabile.

Astfel, recurenta nu a obţinut niciodată venituri din dobânzi, nici în ţară şi cu atât mai mult în străinătate. Nu s-a prezentat niciodată personal la vreo banca în Italia pentru a deschide vreun cont de economii sau de orice alt tip.

Informaţiile pe care le invocă instanţa sunt de fapt un fişier de tip html, care transpus în format word ocupa mai multe pagini, însă nu cuprinde nici un fel de informaţii cu privire la vreo suma de bani ce ar constitui depozit bancar în vreo banca din Italia.

Pentru a se face aplicarea art. 8 din Directiva 2003/48/EC ar fi trebui ca autorităţile fiscale române să poată dovedi faptul că recurenta face parte din categoria persoanelor impozitate pentru veniturile realizate din dobânzi.

Este arătată în mod aleatoriu o sumă de bani ce ar constitui venit din dobânzi bancare, respectiv 11.209 lei, echivalentul a 2.615 euro, însă nu se arată de unde anume provine aceasta suma, care este suma la care a fost calculată, modul de calcul, rata dobânzii, etc.

Potrivit art. 141 din OG 92/2003, executarea silita a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Decizia de impunere şi Titlul executoriu nu au fost emise în condiţii legale, nu cuprind elementele prevăzute de OG 92/2003 pentru a fi considerate legal valabile, respectiv codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii.

Consideră că Decizia de impunere pentru anul 2010 din 16.12.2014 a fost emisă în mod nelegal, la baza acesteia neexistând un titlu de creanţă valabil, o declaraţie a recurentei cum că ar deţine economii producătoare de dobânzi, în străinătate.

În drept, recurenta a invocat art. 483 şi urm. Cod de procedură civilă.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, considerând că actele administrativ fiscale au fost emise în conformitate cu prevederile date de Directiva 2003/48/EC, în urma solicitărilor autorităţilor italiene, în baza rapoartelor date de către Poste Italiane SPA.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi a susţinerilor părţii intimate, Curtea a apreciat recursul ca fiind neîntemeiat din următoarele considerente:

Prima instanţă a procedat la aplicarea şi interpretarea corectă a legii, motivele de recurs fiind neîntemeiate.

Astfel, prin decizia de impunere contestată, reclamanta a fost obligată la plata impozitului aferent veniturilor realizate în străinătate. Prima instanţă în mod just a reţinut că titlul uniform, emis de statul membru solicitant, nu poate face obiectul nici unui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în statul membru solicitat, în speţă în România.

Fiind vorba de venituri realizate în Italia, stat membru al Uniunii Europene, instanţa de recurs a apreciat că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile legale invocate de prima instanţă, ele fiind incluse la capitolul XII1 „Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri” din OG nr. 92/2003 ce stabileşte norme privind asistenţa în vederea recuperării în România a unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi asistenţa în vederea recuperării într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România.

De asemenea, deşi prin recurs se susţine că actele administrative contestate nu cuprind cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului, încălcându-se prevederile art. 141 din OG nr. 92/2003, prin cererea de chemare în judecată însăşi recurenta reclamantă arată că prin decizia de impunere contestată se stabileşte un debit în sarcina sa contând în impozit pe dobânzi.

Curtea a constatat că dispoziţiile art. 141 din OG nr. 92/2003 nu sunt aplicabile cauzei, întrucât vizează conţinutul titlului executoriu, şi nu al titlului de creanţă, reprezentat în speţă de decizia de impunere. Reclamanta a solicitat anularea titlului executoriu ca o consecinţă a anulării deciziei de impunere şi nu ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de formă ale acestuia.

Pe de altă parte, Curtea aminteşte forţa juridică deosebită a actelor administrative fiscale ce rezultă din tripla prezumţie de legalitate, autenticitate şi veridicitate a acestora, ce formează fundamentul regimului de putere publică a actului administrativ.

Aceste prezumţii dau şi forţă probantă actului administrativ, astfel în situaţia în care partea care contestă cele reţinute prin actul administrativ nu face dovada dincolo de orice dubiu rezonabil a unei stări de fapt contrare celei reţinute în actul administrativ, dubiul profită emitentului actului şi nu contestatorului, întrucât acesta nu a reuşit să răstoarne prezumţiile ce guvernează regimul actului administrativ.

În plus, potrivit art. 249 Cod de procedură civilă, cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege. Ori reclamanta susţine că nu a realizat venituri din dobânzi în străinătate şi nu are conturi deschise la banca din Italia, fără a depune în acest sens vreo probă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca fiind neîntemeiat şi a luat act de faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare