Acţiune constatare - pretenţii

Prin  cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 4825/204/2017, reclamanţii D.O.  şi D. T.  şi  R. I. SPRL prin asociat coordonator  D.O. în contradictoriu  pârâtul  M. C. I, au solicitat  să se constate încălcarea  dreptului la imagine, onoare, demnitate, si viata privata a reclamanţilor, ca urmare a unei campanii denigratoare desfăşurată de pârât la adresa lor, să se constate  că prin încălcarea  acestui drept nepatrimonial  a fost creat un prejudiciu moral  să fie obligat pârâtul  să plătească  suma de 3000 lei  reprezentând daune morale ,  să fie obligat  pârâtul să  şteargă , articolele , comentariile  şi filmele cu referire expresă la ei reclamanţii şi postate pe blogul său  dar şi pe alte  site-uri  ori publicaţii online , să fie obligat pârâtul  să publice  pe cheltuiala lui hotărârea pronunţată de instanţă  în 3 ziare de largă circulaţie  naţională precum şi pe blogul lui.

In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat  că ea reclamanta este practician de insolvenţă  şi asociat coordonator  al societăţii reclamante, iar prin Sentinţa civilă’ nr.1797/2012 pronunţată  de Tribunalul Prahova  în Dosarul nr.2363/2012 a fost desemnată în calitate  de lichidator al debitoarei H. P. C. SRL, pârâtul fiind la acea vreme asociat cu o cotă de 50% din  capitalul social.

In continuare  reclamanţii, au arătat că şi-au  îndeplinit obligaţiile ce le reveneau, iar din cauza faptului că nu au admis cererea de creanţe pe care pârâtul a formulat-o în cadrul procedurii, acesta nu a avut  calitatea de participant la procedură şi întrucât i-a considerat pe ei vinovaţi , a pornit  o campanie  de denigrare împotriva lor a celor  3 reclamanţi , postând pe blogul său, articole  defăimătoare şi denigratoare  aducând acuzaţii  grave cu privire  la probitatea profesională  a acestora  şi făcând aprecieri insinuante şi tendenţioase  cu privire la averea lor.

Reclamanţii  au exemplificat  aspecte  din postările pârâtului  pe blogul său , prin care  li s-au adus  acuzaţii grave , mincinoase  „fabricarea de documente antedatate” , a publicat  fotografii  cu casa  unde  reclamanţii îşi  au domiciliul,  întrebându-se  cum au dobândit această avere , familie parvenită  care a ajuns să facă legea în Prahova , presupunând că a obţinut-o abuziv de la firme aflate în faliment  prin clasica metodă de  sub evaluare.

Au mai arătat  reclamanţii, că pârâtul  i-a denigrat  şi defăimat , faptă ilicită a acestuia  devenind cu atât mai gravă, întrucât pârâtul a făcut posibil să apară  conţinutul articolelor în mass-media ,  presă scrisă  în mediul on-line , la televiziune  pe You Tube , informaţii calomnioase  fiind cunoscute  astfel  de un număr  mare de persoane.

Au mai arătat reclamanţii  că ei  se află în continuare  în stare de stres  şi cu o teamă permanentă că vor fi filmaţi  sau fotografiaţi, sunt afectaţi emoţional , le-a produs  suferinţe morale (psihice ) precum frica, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea  şi alte emoţii  negative.

Au făcut reclamanţii o analiză pe larg a dispoziţiilor legale respectiv  art.1357 CC, Decizia CC 1576/2011, art.72 din CC, art5. 16 din Constituţia României , Decizii de speţă ale instanţei  supreme.

In drept, acţiunea a fost întemeiată pe disp.art.72,73,74, 77, 252,253, 257, 1357, 1350 CC , art.30-33 , 94, 107, 192, 194 CPC, art.7 din OUG 80/2013.

Au fost depuse în copie la dosar, extrase din articolele denigratoare.

Pârâtul a formulat  întâmpinare în cauză,  prin care  a invocat  excepţia netimbrării la valoare de 30.000  lei  pretinse ca daune  morale , excepţia prescripţiei  dreptului la acţiune , privind acordarea  de daune morale  faţă de  Hotărârea ICCJ în sensul că repararea  prejudiciului moral  cauzat prin vătămarea  unor  drepturi personale nepatrimoniale  este o chestiune  distinctă , având  un caracter  patrimonial, ea fiind asimilată  acţiunilor  privind creanţele , astfel  încât este supusă  regulilor  referitoare  la prescripţia  extinctivă conform Dec.167/1958 resp.art.2501 CC şi de asemenea  art.253 CC.

In ceea ce priveşte  fondul, pârâtul  a arătat că în cauză nu sunt întrunite  elementele  constitutive  ale răspunderii civile delictuale, acţiunile pârâtului neavând caracter  ilicit  şi culpabil, el se consideră în continuare  grav  prejudiciat  prin activitatea  cu caracter  infracţional al reclamantei  D. O.,  care a acţionat cu rea credinţă  într-un dosar de faliment.

A mai arătat  pârâtul, că interesul  lui legitim  a fost acela de a demonstra  că a fost victima unor  manopere frauduloase , iar  în urma  unor eforturi tenace, pentru  sensibilizarea  organelor în drept dar şi a opiniei publice  , Judecătoria Câmpina a admis plângerea  lui împotriva  soluţiilor de clasare  dispuse neîntemeiat de către Parchet.

Reclamanţii au depus  la dosar Răspuns la Întâmpinare,  prin care au arătat  că solicită  respingerea  excepţiilor  invocate de pârât  prin Întâmpinare, a achitat  taxa judiciară de timbru , iar dreptul la acţiune  privind  stabilirea  şi acordarea de despăgubiri pentru daune morale  nu s-a  născut la data de 17.10.2013  ci ulterior,  când au fost  folosite postările  pe care  le-a făcut  pârâtul în mediul ON-LINE.

In cea ce priveşte  susţinerile  pârâtului pe fondul cauzei , reclamanţii au arătat  că acesta  încearcă să-şi justifice săvârşirea faptelor  sale ilicite,  susţinând că a fost victima  unor manopere  frauduloase , lucru neadevărat  întrucât  în calitate de lichidator judiciar  respectiv organ care aplică  procedura, şi-au îndeplinit atribuţiile prevăzute  de lege  cu respectarea dispoziţiilor legale  şi sub controlul permanent al judecătorului  sindic.

Au mai arătat  reclamanţii, că susţinerile  pârâtului  din întâmpinare reprezintă  o mărturisire  care  probează  că pârâtul a săvârşit  fapte ilicite, respectiv a adus atingere onoarei, reputaţiei şi vieţii lor pârâte  cu încălcarea limitelor prevăzute  de art.75 CC.

Pârâtul a depus în copie la dosar  plângere penală  adresată Parchetului  de pe lângă Judecătoria  Câmpina , Încheierea pronunţată de Judecătoria Câmpina  în dosarul penal  nr.4200/204/2015.

In cauză, au fost solicitate  şi admise probe pentru reclamanţi, cu înscrisuri , interogatoriu şi testimonială iar pentru pârât  proba cu  înscrisuri, nefiind administrată proba cu martor datorita faptului ca s-a renunţat la ea.

Reclamanţii au depus în copie la dosar, Ordonanţa de efectuare a expertizei tehnice contabile , referat  cu propunere de clasare , Ordonanţa emisă în dosarul nr.18/II/2/2015 al Parchetului  de pe lângă Tribunalul Prahova , Proces verbal încheiat la 18.12.2017.

Pârâtul a mai depus la dosar  în copii certificate Adresa nr.50044/2018, Încheierea  din 12 aprilie 2016 , Proces verbal  din 18.12.2017.

Examinând actele şi lucrările dosarului  instanţa reţine în fapt următoarele:

Reclamanta D. O.  este  practician  de insolvenţă  şi asociat coordonator al societăţii R.I. SPRL,  iar reclamantul D. T.  este asociat  şi deasemenea  practician de insolvenţă,  iar prin Sentinţa civilă nr.1798/26.10.2012 a Tribunalului Prahova  pronunţată în Dosarul  civil nr.2363/105/2012 a fost desemnată în calitate de lichidator  judiciar al S.C H. P. C. SRL.

Pârâtul M. C. I., a fost asociat la societatea în lichidare  cu o cotă de 50%  din capitalul social,  şi din susţinerile reclamanţilor  precum şi  din înscrisurile depuse la dosar  rezultă că acesta  avea disensiuni  cu celălalt asociat al societăţii H.  P. C. SRL.

Pe parcursul derulării  activităţii  de lichidator judiciar a reclamanţilor,  pârâtul a postat  pe blogul său  personal de pe pagina  VEB  anumite afirmaţii legate atât de activitatea  societăţii lichidatoare  cât şi de  cei  2 lichidatori  persoane fizice , aspecte  recunoscute  de acesta la interogatoriu întrebarea 4 –fila 116-117) dar motivate prin faptul,  că au fost  preluate din presa locală.

Astfel, sub titlul „Spectacol de magie, lichidatorul judiciar poate face să dispară patrimoniul de milioane de Euro  fără să acopere datoriile de 200.000 euro ale societăţii intrată în lichidare  (f.127-128),  pârâtul afirmă că demersurile făcute de lichidatorul  R I. prin  O.  D. în vederea lichidării  SC H.  P. C. SRL au fost făcute  în favoarea asociatului său, .iar în postarea  din 28.02.2013 (f.130  menţionează că este o făcătură  a firmei  R. I..

De asemenea,  tot în anul 2013 (f.134) pârâtul  postează anumite  afirmaţii  legate de  cei doi reclamanţi  persoane fizice,  respectiv  că este  vorba  de o familie  parvenită , formată dintr-un muntean şi o moldoveancă,  întrebându-se cum au dobândit imobilul  şi cum au ajuns  să facă legea  în Prahova , presupunând  că colosalul imobil  proprietatea reclamanţilor a fost dobândit  abuziv  de la o firmă  aflată în faliment , victimă a abuzurilor  acestei familii  prin clasica metodă  de subevaluare  după bunul lor plac, cât şi al persoanelor  cu interese,  iar postările s-au făcut  sub titlul „ Corupţie  şi abuz în justiţia română”.

Astfel cum s-a reţinut  anterior,. pârâtul nu a negat postările , susţinând că ulterior  a închis blogul, iar aspectele le-a preluat  din  presa locală.

Un prim aspect  reţinut  de instanţă, este acela  că postările  pârâtului  au putut fi vizionate  de un număr mare de persoane,  atâta timp  cât s-au  făcut  pe internet ce poate fi accesat  de orice persoană  doritoare, iar  în altă ordine  de idei apariţia în presă a anumitor articole  legate de licitaţiile patrimoniului firmei  în insolvenţă,  unde pârâtul era asociat  se referă  la  aspecte având un caracter vădit insinuant privind  reputaţia, corectitudinea firmei de insolvenţă  precum şi probitatea profesională, cinstea  etc.  celor 2 reclamanţi  persoane fizice.

Este adevărat,  că din înscrisurile  depuse  la dosar, rezultă că pârâtul a fost  şi este  nemulţumit  de anumite aspecte legate de evaluarea patrimoniului societăţii  în insolvenţă , dar postările sale  legate de reclamanţi, depăşesc limita unui  demers rezonabil menit  să expună nemulţumirea, suferinţa  ori supărarea, fiind de natură a provoca  un disconfort  emoţional  reclamanţilor, întrând în sfera de acţiunea art.8 din Convenţia  Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce  priveşte  dreptul la propria  imagine , protecţia demnităţii şi a vieţii  private a persoanei .

Potrivit disp.art.72  CC, orice persoană  are dreptul la  respectarea  demnităţii  sale,  fiind interzisă  orice atingere  adusă onoarei şi reputaţiei  unei persoane,  fără consimţământul  acesteia, ori fără  respectarea limitelor prevăzute la art.7 , adică  a celor  permise de lege  sau de convenţiile şi pactele  internaţionale, privitoare la drepturilor  omului  la care România  este  parte.

Conform  disp.art.1349 al.1  şi CC , orice  persoană are  îndatorirea  să respecte regulile de conduită pe care legea  sau obiceiul locului le impune, şi să nu aducă atingere prin acţiunile sau inacţiunile  sale drepturilor  sau intereselor legitime  ale altor persoane . Cel care având discernământ încalcă această îndatorire , răspunde de toate  prejudiciile  cauzate , fiind obligat  să le repare  integral.

Instanţa  de Contencios  Constituţional, a statuat  în Decizia 1576/07.12.2011, că demnitatea umană  este un atribut  inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune  fiecărui membru  al societăţii, un comportament de respect  şi protecţie  a celorlalţi indivizi,  şi interzicerea  oricărei atitudini  umilitoare  sau degradante  la adresa  omului , iar demnitatea  are  aceleaşi valenţe pentru oricare  dintre  indivizi.

Instanţa reţine  că potrivit  art.58 CC,  orice persoană  are dreptul  la viaţă, sănătate, integritate fizică şi psihică  la demnitate , la propria  imagine la respectarea  vieţii private  precum şi la  alte drepturi  recunoscute de lege.

In cauză de faţă, instanţa apreciază că  postările pârâtului ce au o anumită gravitate şi  care nu au fost  demonstrate de către pârât  a fi reale , plângerea  penală formulată  nesoluţionându-se  în mod favorabil, au afectat pe plan psihic reclamanţii , cauzându-le un prejudiciu , fiind întrunite elemente  răspunderii civile delictuale.

Este adevărat, că jurisprudenţa  CEDO face  referire  la „criteriul adevărului „şi la permiterea „exagerărilor” însă  aceste chestiuni nu sunt incidente  în speţă.

Pârâtul  nu este  ziarist, un om de  media, animat de dorinţa  aducerii la cunoştinţă  publică a unor fapte  în legătură  cu o persoană publică, încât  să justifice un drept şi un interes  legitim  (cum acesta a susţinut  în întâmpinare) , să facă  acuzaţii publice . Libertatea de exprimare deşi este un drept  fundamental  consacrat şi garantat  de art.30 din Constituţie  nu are caracter  absolut,  ea putând  fi supusă  unor restricţii, în ipoteza în care folosirea libertăţii  de  exprimare este îndreptată împotriva unor valori  pe care statul le poate  în mod  legitim  apăra , restricţii care sunt  supuse  principiului  asigurării justului echilibru  între exerciţiul dreptului la libera exprimare, şi protecţia drepturilor  individuale.

Concluzionând,  instanţa  reţine că astfel  cum  s-a constatat şi  în precedent,  este întrunită răspunderea juridică  delictuală  a pârâtului în calitate  de  administrator a  website-lui, prin postarea  şi aducerea la cunoştinţă  publicului  larg, a comentariilor  care  conţin informaţii  de natură  să contureze  în opinia persoanelor  care accesează website-ul,  o percepţie negativă asupra calităţii serviciului, corectitudinii profesionale  a reclamanţilor .

Potrivit  art.253 NCC, orice  persoană căreia i s-au încălcat dreptul la demnitate  , onoare, reputaţie , poate  cere instanţei judecătoreşti,  interzicerea  săvârşirii faptei  respective,  încetarea  şi interzicerea  pentru viitor etc. precum şi să  îndeplinească  orice măsuri sociale  necesare, spre a ajunge  la restabilirea  dreptului atins  cum ar fi obligarea autorului  pe cheltuiala sa , la public , hotărâri etc, precum şi o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul cauzat.

In cazul în speţă, reclamanţii au solicitat  daune morale în sumă de 30.000 lei iar pârâtul a invocat  pentru acest capăt de cerere, excepţia prescripţiei dreptului la acţiuni , excepţie unită  cu fondul  de către instanţă.

Conform disp.art.253 al.4 CC  persoana prejudiciată poate cere  despăgubiri  sau după caz  o reparaţie patrimonială, pentru prejudiciul  chiar nepatrimonial  ce i-a fost  cauzat, dacă vătămarea  este  imputabilă  autorului faptei  prejudiciate – în aceste cazuri  dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive  , iar potrivit  disp.art.2517 CC  termenul prescripţiei  este de 3 ani , dacă legea  nu prevede un alt termen.

In cazul în speţă , postările  au fost făcute  în perioada  februarie-octombrie  2013  (lucru recunoscut  de reclamanţi  în acţiune ) iar  prezenta acţiune a fost promovată  la data de 19.06.2017 , peste termenul  de prescripţie, de 3 ani.

Reclamanţii  nu au făcut nici o probă certă privind o dată ulterioară  ultimei postări,  respectiv  octombrie 2013 , de la care  să fi luat cunoştinţă  de faptele  pârâtului, şi pe de altă parte,  este greu de crezut că nu au  luat cunoştinţă, fiind în mediu on-line  de la momentul  al postărilor .

Dealtfel chiar în Răspunsul  la întâmpinare, reclamanţii recunosc implicit  acest lucru  (f.6), numai că apreciază că momentul  naşterii dreptului la acţiune , este ulterior  celui  din octombrie 2013.

Pe de altă parte,  chiar din corespondenţa cu o terţă persoană în anul 2017 depusă de reclamanţi la dosar  (f.31), rezultă  implicit, că postările pârâtului  erau cunoscute  şi afectau  psihic şi profesional  reclamanţii,  chiar de la momentul  apariţiilor acestora.

Pentru  considerentele din precedent,  instanţa va admite  excepţia  şi va respinge  capătul de cerere  privind  pretenţiile  patrimoniale  ca prescrise.

In ceea ce priveşte  restul acţiunii,  în temeiul dispoziţiilor legale  analizate pe larg în paragrafele anterioare , instanţa va admite  în parte acţiunea , va constata încălcarea de către  pârât a dreptului la imagine, onoarea,  demnitate  şi viaţa privată  prin postările la adresa reclamanţilor,  va constata  că prin încălcarea  acestui drept  nepatrimonial a fost creat  un  prejudiciu moral , va fi  obligat pârâtul  să  înlăture  articolele , comentariile  şi filmele cu referire  expresă ori cu trimitere  la reclamanţi,  postate pe blogul său găzduit pe pagina WEB WWW.W.COM şi de pe alte site-uri, ori publicaţii ONLINE, şi va fi obligat pârâtul  să publice hotărârea pronunţată  pe blogul său.

In ceea ce priveşte  solicitarea reclamanţilor,  de a obliga  pârâtul  la publicarea hotărârii  în  3 ziare de largă circulaţie naţională,  instanţa consideră că acest  lucru  nu se impune în speţă , întrucât pârâtul  nu a săvârşit  fapta  prin intermediul  presei, astfel încât  nu se poate susţine  că prin publicarea  hotărârii s-ar realiza o reparaţie nepatrimonială a  prejudiciului  cauzat reclamanţilor , cu atât mai mult  cu cât  cele publicate  pe blogul său  nu reprezintă un subiect  de interes naţional  care să intereseze publicul  larg.

In temeiul disp.art.453 CPC va fi obligat  pârâtul să plătească  reclamanţilor suma de 2120  lei cheltuieli  de judecată,  reprezentând taxa  judiciară de timbru şi onorariu  apărător conform  capetelor de cerere  din acţiune admise şi chitanţei de la dosar (f.77).

Domenii speta

Spete similare