Prescriere muncă în folosul comunităţii

Sentinţă civilă 5 din 11.07.2018


document finalizat

Cod ECLI ECLI:

Dosar nr. XXXX/222/2018 -prescriere muncă în folosul comunităţii-

R  O  M    N  I  A

JUDECĂTORIA  DOROHOI  JUDEŢUL  BOTOŞANI

Sentinţa civilă nr. XXX

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

Completul de judecată constituit din:

Preşedinte  - 

Grefier  - 

Pe rol fiind judecarea sesizării formulate de Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Dorohoi în contradictoriu cu Primăria comunei xx, jud. Botoşani şi xx x, C.N.P.-xxx, cu domiciliul în xx, având ca obiect – constatare prescriere muncă în folosul comunităţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit reprezentantul Primăriei comunei xx şi intimatul xx.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei modul de îndeplinire a procedurii de citare, obiectul cauzei, precum şi faptul că dosarul  se află la primul termen de judecată.

Instanţa  arată că a fost verificată competenta generală, materială şi teritorială şi se declară competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu prevederile art. 94 Cod de procedură civilă şi art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Văzând că nu sunt alte probe de administrat instanţa  constată cauza în stare de judecată şi o reţine pentru soluţionare.

I N S T A N Ţ A

Asupra sesizării de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi sub nr. XXXX/222/2018 din data de xx.xx.xxxx, Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Dorohoi a solicitat să se constate prescripţia executării sancţiunii prestării a 5 ore de muncă  în folosul comunităţii la care a fost obligat intimatul xx prin sentinţa civilă nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi pronunţată în dosarul nr. XXXX/222/2014.

În motivare arată că până la data formulării sesizării nu s-a primit de la Primăria comunei xx confirmarea executării sancţiunii orelor de muncă în folosul comunităţii la care a fost obligat intimatul xx prin sentința menționată.

Din oficiu s-a dispus ataşarea dosarului nr. XXXX/222/2014 al Judecătoriei Dorohoi, jud. Botoşani.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

 Prin sentinţa civilă nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi pronunţată în dosarul nr. XXXX/222/2014, s-a admis sesizarea formulată de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani  și s-a  dispus înlocuirea sancţiunii amenzii în sumă de 40 lei aplicată contravenientului xxx prin procesul verbal de contravenţie seria xx nr. xx din xx.xx.xxxx, cu sancţiunea prestării a 5 ore de muncă în folosul comunităţii la Primăria comunei xx, jud. Botoşani.

Ca urmare a rămânerii definitive a acestei sentinţe, s-a emis pe numele intimatului xx mandatul de executare a sancţiunii contravenţionale nr. XXX din xx.xx.xxxx.

Potrivit dispoziţiilor art. 211 din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, executarea acestei sancţiuni se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat sancţiunea.

În speţă, termenul de prescripţie pentru executarea sancţiunii s-a împlinit la data de xx.xx.xxxx.

Faţă de cele arătate instanţa constată sesizarea întemeiată drept pentru care o va admite şi va constata prescrisă sancţiunea prestării a 5 ore de muncă în folosul comunităţii la care a fost obligat intimatul xx prin sentinţa civilă nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi pronunţată în dosarul nr. XXXX/222/2014.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite sesizarea formulată de către Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Dorohoi în contradictoriu cu intimaţii Primăria comunei xx, jud. Botoşani şi xx, C.N.P.-xx, cu domiciliul în xx şi în consecinţă:

Constată prescrisă sancțiunea  prestării a 5 ore de muncă în folosul comunităţii la Primăria comunei xx  jud. Botoșani la care a fost obligat intimatul xx prin sentinţa civilă nr. XXXX  din xx.xx.xxxx  a Judecătoriei Dorohoi pronunțată în dosarul nr. XXXX/222/2014.

Cu drept de apel  în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dorohoi.

Pronunţată în şedinţă  publică astăzi xx.xx.xxxx.

Preşedinte, Grefier,