Condiţii pentru acordarea voucherelor de vacanţă

Asupra cauzei de faţă ;

Prin acţiunea înregistrată la data de 11.10.2016, pe rolul Tribunalului Dolj - Sectia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, reclamantul I. I.,  în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL MUN. şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la acordarea unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2013 – 2015, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în funcție de perioada efectiv lucrată, sume actualizate, plus dobânda legală calculată de la data când obligaţia trebuia executată până la data plăţii efective.

În motivare, arată că este angajat cu contract individual de muncă în cadrul institutiei publice pârâte şi, deşi aceasta avea obligaţia să-i plătească toate drepturile de natură salarială, pârâtul nu i-a achitat c/val tichetelor de vacanţă aferente anilor 2013-2015.

Urmare a respectarii procedurii prealabile, pârâţii i-au raspuns nefavorabil îndrumându-l pe reclamant la instanţa de judecată.

Arată că dreptul la acordarea tichetelor de vacanţă (redenumite "vouchere" prin art. III din Legea 94/2014) a fost recunoscut prin adoptarea O.U.G. nr.8/18.02.2009 - publicata în Monitorul Oficial nr. 110/24.02.2009 - care, la art.1, statuează că, începând de la data intrării in vigoare a respectivei ordonanţe "instituţiile din sectorul bugetar (...) acorda în condiţiile legii, tichete de vacanta".

În ceea ce priveşte data intrării in vigoare a actului normativ anterior menţionat, dat fiind faptul ca în cuprinsul sau nu este prevăzut un alt termen, aceasta este data publicării în Monitorul Oficial .

Contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanta a fost stabilit de alin.  1-5 ale articolului 1 din O.U.G. nr. 8/18.02.2009, care prevăd limitele maxime ale cuantumului acestui drept in sensul ca nu poate fi depasită  contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal.

Dreptul de a beneficia de voucher de vacanţă are configuraţia unui drept salarial prevăzut de o lege speciala, conferit în condiţii expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci şi a cărui acordare, sub condiţia probării cerinţelor legale, este determinată de efectul forţei obligatorii a O.U.G. anterior menţionată - aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014.

Niciun act normativ ulterior OUG nr.8/2009 nu a abrogat aceste dispoziţii legale, iar aplicarea acestora nu a fost amânata/prorogata. Mai mult, intenţia legiuitorului de a menţine valabilitatea acestor dispoziţii legale rezultă din aprobarea OUG 8/2009, prin promulgarea Legii 94/2014.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din OUG 8/2009,  in sarcina instituţiei-parate a existat obligaţia de acordare a voucherelor de vacanţă încă de la data publicării ordonanţei anterior menţionate in Monitorul Oficial, obligaţie pe care pârâta nu si-a îndeplinit-o.

Reclamantul a pretins că pârâtul nu se poate apăra susţinând ca nu au fost alocate fonduri bugetare pentru plata acestor drepturi salariale, întrucât le revine obligaţia de a efectua demersurile necesare in vedere alocării de fonduri.

Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaţilor nu poate împiedica plata acestor drepturi legal conferite, întrucât în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligaţia de a respecta inclusiv prevederile legislaţiei conexe privind drepturile salariaţilor - cum este OUG nr. 8/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 94/2014.

In plus, suspendarea exercițiului dreptului lor nu echivalează cu înlăturarea dreptului.

A invocat în susţinere şi Decizia nr.23/12.12.2015 a ÎCCJ şi art.1 din primul Protocol adiţional la CEDO deoarece măsura suspendării anuale aplăţii drepturilor litigioase, adoptată pentru mai multi ani consecutivi, afectează proportionalitatea măsurii.

Cu privire la acordarea dobânzii legale cumulată cu actualizarea aceloraşi sume cu indicele de inflaţie, arată că este posibilă deoarece cele două măsuri au natură juridică diferită şi asigură o reparare integrală a prejudiciului, invocând în acest sens Decizia ÎCCJ nr.21/22.06.2015.

In drept, s-au invocat dispoziţiile  OUG nr.8/2009, Legea nr.94/2014, Legea 94/2014, art. 162 si urm. din Codul Muncii, art. 1528 alin. 1, art. 1530, 1531, 1535 Cod Civil, Decizia ICCJ nr. 21/22.06.2015, art. 29 alin. 4 din OUG 80/2013.

In dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri şi a depus la dosar, in copie, carte de identitate,.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art.270 din C. Muncii.

Potrivit art.223 CPC, solicită judecarea cauzei şi in lipsă.

Pâratii legal citati, nu au formulat întâmpinare.

In cauză, tribunalul a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse de reclamant.

Instanta prin încheierea din data de 02 februarie 2017  a dispus efectuarea unei adrese către pârâtul Consiliul Local cu solicitarea să comunice dacă a efectuat demersurile necesare pentru alocarea fondurilor bugetare în vederea obţinerii sumelor necesare achitării tichetelor/voucherelor de vacanţă, aferente perioadei 2013 – 2015, dacă au fost alocate fondurile băneşti şi dacă au fost achitate reclamantului, depunând acte justificative.

Pârâtul a formulat raspuns la solicitarea instantei aratat ca in bugetul institutiei nu au fost incluse  sume necesare acordarii tichetelor de vacanta  aferente perioadei 2013- 2015.

Instanta prin încheierea din data de 16 martie 2017 a dispus suspendarea  judecarii cauzei in temeiul art 520 alin 4 cod proc civ.

Instanta a repus cauza pe rol având in vedere ca a incetat motivul suspendarii Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat in dosarul 4153/1/2016 prin decizia nr 39/29.05.2017.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele: 

Reclamantul,  angajat cu contract individual de munca la Primaria  solicită obligarea pârâtei, la plata contravalorii tichetelor/voucherelor de vacanţă aferente perioadei 2013-2015, în temeiul OUG 8/2009, aprobată prin Legea 94/2014.

A susţinut reclamantul că pârâtul, instituţie publică avea obligaţia acordării tichetelor de vacanţă încă de la intrarea în vigoare a OUG 8/2009, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o până în prezent.

Analizând dispoziţiile OUG 8/2009, aşa cum a fost aprobată prin Legea 94/2014, ce constituie temeiul pretenţiilor reclamanţilor, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.1 al.2 din OUG 8/2009 :” Instituţiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituţiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, care încadrează funcţionari publici şi/sau personal prin încheierea unui contract individual de muncă, după caz, acordă, în condiţiile legii, prime de vacanţă numai sub forma voucherelor de vacanţă.

Al.3 al aceluiaşi articol prevede:” Voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”

 De asemenea, prin art. 15 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, lege care reglementează salarizarea în anul 2012 s-a dispus: „în bugetele pe anul 2012 ale instituţiilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora.”

Potrivit art. 9 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare:” prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.”

În fine, prin Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, la art. 5 se prevede: „în bugetele pe anul 2014 ale instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora”.

Şi pentru  anul 2015, prin dispoz. O.U.G. nr.83/2014, art.8 alin 5 s-a prevăzut că în anul 2015, în bugetele autorităţilor şi instituţiilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora.

Ca atare, potrivit dispoziţiilor art.1 al.3 din OUG 8/2009, aprobată prin Legea 94/2014, voucherele de vacanţă se acordă numai în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat al instituţiei.

Or, în condiţiile în care, pe de o parte, în legile anuale privind bugetul de stat pe anii 2013,2014 şi 2015 nu au fost prevăzute sume cu destinaţia plăţii tichetelor/vouchere de vacanţă şi, pe de altă parte, nici în bugetele de venituri şi cheltuieli ale pârâtului pe perioada 2013-2015, nu au fost prevăzute sume cu această destinaţie, nu sunt îndeplinite condiţiile art.1 al.3 din OUG 8/2009 pentru plata tichetelor de vacanţă.

Contrar susţinerilor reclamantului, nu se poate considera că instituţiei pârâte îi revenea obligaţia efectuării demersurilor legale în vederea asigurării fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanţă (tichetelor de vacanţă) pentru perioada 2013 - 2015 – în contextul în care existau acte normative care statuau în mod expres că nu pot fi alocate fonduri cu o astfel de destinaţie.

Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care ar fi stabilit că reclamantul este îndreptăţit a primi vouchere de vacanţă (tichete de vacanţă) în perioada anterior menţionată, instanţa nu s-ar fi putut substitui ordonatorului de credite şi să stabilească acordarea a "6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată/an", întrucât constituie prerogativa exclusivă a pârâtei să aprecieze, în concret – în ipoteza că i-ar fi fost alocate fonduri în acest sens, dacă va acorda respectivele vouchere la nivelul maxim reglementat de legiuitor sau într-o mai mică proporţie – dat fiind că sintagma folosită de art.1 alin.4 din O.U.G. nr. 8/18.02.2009, nu este "se acordă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal", ci "nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".

Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge acţiunea, ca fiind neîntemeiată, precum şi capetele de cerere accesorii privind plata dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie .

  Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.

Domenii speta

Spete similare