Naţionalizare. Despăgubiri.

Cod operator nr. 11276

Dosar nr. 4928/296/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SATU MARE

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 4/Ap

Şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2010

Naţionalizare. Despăgubiri.

(…)

Asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.5488/27.10.2009 pronunţată în dosar nr.4928/296/2009,

Judecătoria Satu Mare a respins acţiunea formulată de reclamantul mun.Satu Mare

reprezentat prin primar în contradictoriu cu pârâţii B şi a obligat reclamantul să

plătească pârâţilor suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că acţiunea

reclamantului este nefondată, starea de fapt nefiind confirmată de probatoriul cu

înscrisuri ce s-a administrat la dosar ori de temeiurile de drept incidente în speţă.

Astfel, deşi reclamantul a învederat că pârâţii nu pot beneficia de restituirea în

natură a cotei de ? părţi din apartamentul situat în Satu Mare, str.Crişan, nr.5,

întrucât aceştia au beneficiat de despăgubiri potrivit Legii asupra despăgubirilor din

22.02.1991 emisă în Germania, unde de altfel domiciliază şi pârâţii, conform

adeverinţelor ataşate la notificarea înregistrată la reclamant cu nr.21404 din

28.05.2009 – acte depuse la filele 6-8 de la dosar, aceste susţineri nu au putut fi

primite ca fondate de către instanţa de fond, deoarece dispoziţiile legii germane

antemenţionate nu sunt adoptate ca efect al unui acord cu România.

Prin urmare, dispoziţiile art.5 din Legea nr.10/2001 nu sunt incidente în

privinţa pârâţilor, deoarece pârâţii dacă au beneficiat de despăgubiri potrivit Legii

asupra despăgubirilor din 22.02.1991 emisă în Germania nu au beneficiat de

despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind

reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în Anexa 1 din Legea

nr.10/2001, de altfel şi prin adeverinţa emisă în favoarea pârâţilor de Oficiul

Circumscripţiei Administrative din Ravensburg, Germania la data de 18.06.2009 se

menţionează expres că despăgubirile acordate pârâţilor nu sunt obiect al vreunei

convenţii internaţionale, respectiv între partea germană şi română – înscrisul în

traducere autorizată fiind depus la fila 26 din dosarul de fond.

În concluzie, constatarea nulităţii absolute a Dispoziţiei Primarului municipiului

Satu Mare nr.7014/26.09.2008 emisă în favoarea pârâţilor B, cetăţeni germani,

domiciliaţi în Germania, cu domiciliul procedural ales în Satu Mare, str.Horea nr.10/5,

apoi constatarea că pârâţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la beneficiile

Legii nr.10/2001, potrivit art.5 din legea amintită şi restabilirea situaţiei anterioare

emiterii Dispoziţiei atacate, care sunt pretinse în cauză nu sunt justificate sub nicio

formă, atâta timp cât pârâţii au demonstrat că au calitatea de persoane îndreptăţite în

a beneficia de restituirea în natură a cotei de ? părţi din apartamentul situat în Satu

Mare, str.Crişan, nr.5, nefiind în situaţia de a fi despăgubiţi în ce priveşte acest bun

prin vreun acord internaţional între România şi un stat terţ în această privinţă.

Instanţa de fond nu a putut reţine aşadar aplicabilitatea dispoziţiilor art.105

al.2 c.pr.civ. pe marginea nulităţii invocate de reclamant, deoarece nu există temeiuri

de drept sau de fapt în privinţa constatării nulităţii respective.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul MUNICIPIUL SATU

MARE prin PRIMAR, solicitând admiterea recursului şi schimbarea în tot a hotărârii

atacate, în sensul admiterii acţiunii.

Consideră că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.

În motivare arată că prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea recurentului-

reclamant pe considerentul că nu sunt incidente prev.art.5 din Lg.nr.10/2001,

republ.şi actualizată.

Potrivit art.5 din legea reparatorie „Nu sunt îndreptăţite la restituire în natură

sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit

acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor

financiare în suspensie, enumerate în anexa nr.1 care face parte integrantă din

prezenta lege.”

Din adeverinţa eliberată de Consiliul Local Ravensburg, Germania, se atestă

că intimaţii-pârâţi au primit, în baza Legii asupra Despăgubirilor, suma de 847 DM

(mărci germane), la data de 20.10.1991, respectiv suma de 839,30 DM (mărci

germane), la data de 20.07.1991 pentru casa individuală din Satu mare, str.Crişan,

nr.5.

La dosarul cauzei, pârâţii au depus un înscris tradus după o copie în limba

germană, în care se specifică că „Nu există nici o convenţie internaţională, respectiv

germană-română în acest sens.” Potrivit art.162 din lg.nr.105/1992 cu privire la

reglementarea raporturilor de drept internaţional privat „Actele oficiale întocmite sau

legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite în faţa instanţelor române numai

dacă sînt supralegalizate, pe cale administrativă ierarhică şi în continuare de

misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel

autenticitatea semnăturilor şi sigiliului.” Astfel, instanţa de fond a apreciat ca

nefondată acţiunea pe singurul înscris depus în probaţiune, dar şi acesta fiind o

traducere după copia unui act.

În drept, invocă art.304 pct.6 şi 9 Cod procedură civilă.

În şedinţa publică din 12.01.2010, instanţa a recalificat calea de atac din

recurs în apel în baza art.282 Cod procedură civilă.

Prin concluziile scrise, intimaţii au învederat următoarele:

Instanţa de fond, în mod corect a reţinut că dispoziţia emisă nu este lovită de

nulitate absolută, aşa cum se susţine în acţiunea depusă, deoarece nu s-a încălcat

nicio normă imperativă sancţionată ca atare prin dispoziţiile Legii 10/2001.

Este adevărat că, ulterior emiterii dispoziţiei, intimaţii au depus declaraţii din

care rezultă că au fost despăgubiţi în Germania, cu suma de 847 DM (mărci

germane) la data de 20.10.1991, respectiv suma de 839,30 DM la data de

20.07.1991, pentru casa din Satu Mare, str.Crişan, însă aceste despăgubiri le-au

primit în baza unor legi speciale, interne, germane, şi nicidecum în baza acordurilor

internaţionale pe care România le-a încheiat cu Germania.

În Anexa I din Legea  10/2001 sunt enumerate  acordurile încheiate  de

România cu alte state, privind reglementarea problemelor financiare şi suspensie. Pe

această listă, între literele a) şi m) sunt înşirate acordurile încheiate de România cu

diferite ţări din Europa, în baza cărora Statul Român a plătit despăgubiri.

În lista Anexă nr.I la Legea 10/2001 nu figurează niciun acord pe care

Guvernul României l-ar fi încheiat cu Guvernul Germaniei.

În realitate, un asemenea acord nu există, iar recurenta, dacă susţine că

există un asemenea acord încheiat, avea sarcina probei de a-l depune la dosar, fiind

un act invocat în susţinerea temeiniciei acţiunii depuse.

Tribunalul, deliberând asupra apelului prin prisma criticilor formulate şi a

probelor administrate în conformitate cu disp.art.295 Cod procedură civilă, îl

apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Conform art.5 din Lg.10/2001 „nu sunt îndreptăţite la restituire în natură sau la

măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit

acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor

financiare în suspensie enumerate în anexa 1 care face parte integrantă din prezenta

lege.

Anexa 1 nu menţionează vreun tratat încheiat între România şi Germania.

Pârâţii-intimaţi au beneficiat, conform celor două adeverinţe emise, la datele

de 20.07.1991 şi 20.10.1991, de suma de 839,30 DM şi, respectiv 847,00 DM,

reprezentând despăgubirea acordată de Consiliul Local Ravensburg – Administraţia

Ajutor de Integrare, Întreţinere şi Despăgubiri, în temeiul legii germane de constatare

şi a legii asupra despăgubirilor.

Rezultă că sumele achitate nu au la bază vreun acord internaţional încheiat

între cele două state.

Însuşi organul administraţiei locale germane care efectuează plata –

Administraţia Ajutor de Integrare, Întreţinere şi Despăgubiri de pe lângă Consiliul

Local Ravensburg (deci nu o autoritate administrativă centrală), prin denumirea sa,

sugerează că suma reprezintă un ajutor financiar pentru integrare şi întreţinere a

persoanelor care s-au stabilit în localitatea respectivă.

Deşi în adeverinţă este menţionat despăgubiri pentru casa individuală din Satu

Mare, suma totală acordată, de 1686,3 DM, în mod evident nu poate reprezenta

despăgubire pentru niciun fel de imobil.

Apreciem în consecinţă, că suma de 1686,3 DM acordată intimaţilor în

Germania în baza legilor germane de integrare nu constituie despăgubire pentru

imobilul situat în Satu Mare, str.Crişan, nr.5, în accepţiunea Lg.nr.10/201, de natură

să înlăture calitatea acestora de persoane îndreptăţite la beneficiile Lg.nr.10/2001.

Faţă de cele de mai sus, tribunalul va respinge apelul declarat de reclamantul

Municipiul Satu Mare prin Primar declarat împotriva sentinţei civile nr.5488/2009

pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.4928/296/2009 şi va obliga

reclamantul să plătească intimaţilor 1500 lei cheltuieli de judecată.

1

Domenii speta

Spete similare