Fond funciar. Art. iii din Legea nr. 169/1997. Calitate procesuală activă

Potrivit prevederilor art. III alin 2 din Legea nr. 169/1997: „Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes  legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor de judecătoreşti de drept comun”.

Conform art. III alin. 2 din legea nr. 169/1997, nulitatea absolută poate fi invocată de „primar, prefect…. şi de alte persoane care justifică un interes legitim”, astfel că legiuitorul a stabilit categoria persoanelor legitimate a formula acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate.

Interesul care justifică demersul trebuie să fie legitim, adică îndreptăţit şi protejat de lege, născut şi actual, personal şi direct.

Reclamantul H. V. nu are calitatea cerută de lege pentru a fi titularul acţiunii în constatarea nulităţii absolute, întrucât  nu a dovedit un interes „născut şi actual” deoarece nu opune pârâtei, la rândul său, un drept real concurent, de natura celui contestat.

Prin urmare, reclamantul H. V. nu justifică un interes actual în sensul art. III din Legea nr. 169/1997, apt de a-i susţine calitatea procesuală activă în acţiunea în nulitatea absolută a titlului de proprietate atacat

Prin sentinţa civilă nr. 450/13.03.2017 şi a încheierii din 28.02.2017, pronunţate de către Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 1752/336/2016 s-a admis acţiunea civilă intentată  de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Rona de Sus prin Primar şi H. V. în contradictoriu cu pârâţii B. M., Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Poienile de Sub Munte, si Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Maramureş şi în consecinţă s-a constatat nulitatea absolută parţială a Procesului- verbal de punere în posesie datat 9.12.2006 si a Titlului de Proprietate nr. 45878/4 din 10.01.2007 emise pe numele pârâtului B. M cu privire la suprafaţa de 21,8588 ha care se suprapune peste proprietatea reclamantei Comuna Rona de Sus, înscrisă în 50522 comuna Poienile de sub Munte (CF vechi 5739) nr. top 4638/2/1 în suprafaţă totală de 590.000 mp în muntele Lutoasa identificată în schiţa Anexa nr. 1 a Raportului de expertiză întocmit de expert Zlampareţ Ioan; s-a dispus anularea în parte a procesului verbal de punere în posesie din 9.12.2006 şi în parte a Titlului de proprietate nr. 45878/4 din 10.01.2007 emise pe numele pârâtului B.M. cu privire la suprafaţa de teren sus-menţionată.

S-a respins cererea reconvenţională precizată şi completată formulată de pârâtul B. M pe excepţia autorităţii de lucru judecat.

S-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului H. V. şi lipsei calităţii de reprezentant al apărătorului ales al UAT Comuna Rona de Sus.

A fost obligat  pârâtul B. M  să plătească reclamantului H. V. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele: În ceea ce priveşte excepţiile invocate, cu privire la care s-a pronunţat în şedinţa publică din 28.02.2017, aspecte consemnate în practicaua încheierii şedinţei publice din 28.02.2017  şi reluate în sentinţa civilă nr. 450/13.03.2017, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi a celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În speţă, pârâtul B. M a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului H. V. şi lipsei calităţii de reprezentant al apărătorului ales al reclamantei UAT comuna Rona de Sus.

Reclamanta UAT Comuna Rona de Sus  a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de cererea reconvenţională formulată de pârât.

În ceea ce priveşte  calitatea procesuală activă a reclamantului H. V. , aceasta trebuie raportată la dispoziţiile art. III al. 2 ind. 1 din Legea 169/1997 modificată prin Titlul V pct. 3 din Legea 247/2005 şi art. 33 Cod procedură civilă. Astfel, nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim.

Din conţinutul art. 33 Cod procedură civilă rezultă că interesul trebuie să fie unul legitim, personal şi direct, născut şi actual. Pentru ca interesul să fie legitim trebuie să urmărească afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes ocrotit de lege.  Interesul este personal şi direct atunci când efectele admiterii cererii se produc nemijlocit în patrimoniul  celui care o promovează. Interesul trebuie să fie actual întrucât unul trecut sau unul eventual, nu poate fi considerat valabil.

Reclamantul H. V. este titularul contractului de închiriere a păşunii comunale „Lutoasa” încheiat la 24.04.2012 cu Consiliul Local Rona de Sus.

Suprafaţa de 21,8588 ha ce constituie obiectul litigiului de faţă se află în posesia sa. Cu privire la acest teren a depus cereri de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pentru campaniile 2012-2016 la APIA Sighetu Marmaţiei , la fel procedând şi pârâtul B. M.

Prin cererea înregistrată sub nr. 2651/100/2012la Tribunalul Maramureş, B.M. a solicitat anularea Hot. Cons. Local Rona de Sus nr. 8/30.03.2012 prin care s-a închiriat  suprafaţa de 50 ha păşune „Lutoasa” reclamantului H. V..

Prin sentinţa civilă 4302/4.11.2015 , acţiunea a fost respinsă. Prin urmare nu se poate susţine că reclamantul H. V. nu are un interes în promovarea acţiunii de faţă şi implicit calitatea procesuală activă.

În ceea ce  priveşte calitatea de reprezentant al apărătorului ales al UAT Comuna Rona de Sus, aceasta este dată de împuternicirea avocaţială nr. 105/2016 şi acţiunea însuşită de primar.

Primarul este cel care reprezintă Unitatea administrativă şi în lipsa unor cheltuieli care s-ar face cu asistenţa juridică cum este în cauza de faţă, nu este necesară hotărârea Cons. Local. Prin urmare şi această excepţie a fost respinsă.

Excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamanta UAT Rona de Sus în ceea ce priveşte cererea reconvenţională , este întemeiată.

Potrivit art. 430 al. 1 şi 2 C.proc.civ. hotărârea judecătorească ce soluţionează  în tot sau în parte, fondul procesului, are de la pronunţare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Art. 431 al. 1 C.proc.civ. prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Securitatea raporturilor juridice şi procesuale împiedică prin aplicarea principiului puterii lucrului judecat, nu numai judecarea din nou a unui proces terminat dar şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti. Astfel, drepturile recunoscute deja printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o  altă hotărâre ulterioară.

Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni , nu este nevoie ca acesta să fie formulat în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acţiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni.

În speţă, prin acţiunea civilă înregistrată iniţial sub nr. 3090/336/2010 la Judecătoria Vişeu de Sus şi sub nr. 6695/197/2012 la Judecătoria Braşov ca urmare a strămutării cauzei, pârâtul reclamant de faţă B. M. în contradictoriu cu Comuna Rona de Sus, Comisia Locală Poienile de sub Munte şi Comisia Judeţeană Maramureş  a solicitat 1. să constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate emis în favoarea Comunei Rona de Sus în ceea ce priveşte suprafaţa  de 34,5 ha de natură păşune alpină în locul numit „Crucea Lutoasei”  din hotarul Poienile de sub Munte; 2. să dispună rectificarea CF 5739 nr. top. 4638/1/1 şi top. 4638/2/2 în sensul radierii dreptului de proprietate a comunei Rona de Sus cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară; 3. să dispună întabularea în evidenţele CF ale reclamantului  în baza titlului de proprietate nr. 45878/4 din 10.01.2007 a suprafeţei de 34,5 ha teren de natură păşune alpină  în locul numit Crucea Lutoasei înscris în CF 999 top. 4638 Poienile de sub Munte .

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. III din Legea 169/1997 şi a fost motivată în esenţă prin aceea că UAT Rona de Sus nu a deţinut niciodată teren pe respectivul amplasament pe care a fost pusă în posesie, iar vechiul amplasament îi aparţine , fiind la rândul lui pus în posesie şi având titlu de proprietate. 

Raportul de expertiză T.o-judiciară întocmit în cauză a concluzionat că între terenul atribuit pârâtului-reclamant B.M. şi terenul atribuit comunei Rona de Sus există o suprapunere de 21,8588 ha.

Prin sentinţa civilă  nr. 3483/20.03.2014 a Judecătoriei Braşov a fost respinsă acţiunea.

În recurs, s-a invocat din nou nelegalitatea titlului de proprietate (emiterea lui cu încălcarea dispoziţiilor legilor fondului funciar) precum şi „locaţia în care s-a realizat punerea în posesie”.

Prin Decizia civilă nr. 193/R/9.04.2015 a Tribunalului Braşov a fost respins recursul. 

Prin cererea reconvenţională, pârâtul reclamant B. M. a solicitat 1.să se anuleze în parte procesul-verbal de punere în posesie nr. 48/31.01.2003 a UAT Comuna Rona de Sus pentru suprafaţa de 21,8588 ha teren poziţionată greşit în  trupul de păşune „Crucea Lutoasei”; 2. să se modifice amplasamentul suprafeţei de 21,8588 ha  din cea de 102 ha inclusiv în T.P 1948/16.05.2003 identificat greşit ca aferentă nr. top. 4638/2 Poienile de sub Munte  şi să dispună repoziţionarea topografică a acesteia în trupurile de păşune „Piciorul Lutoasei” şi „Dosul Lutoasei/Grehot” cu consecinţa efectuării operaţiunilor de carte funciară ce se vor impune; 3. modificarea T.P 1948/16.05.2003 sub aspectul amplasamentului suprafeţei de 21,8588 ha teren din cea de 102 ha identificată greşit prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 48/31.01.2003 pe un alt amplasament(filele 153-154 şi fila 230).

Este lesne de constatat, mai ales că se prevalează de aceeaşi argumentaţie referitoare la toponimia locului „Piciorul Lutoasei”, „Lutoasa Cruce” şi „Dosul Lutoasei” analizat în dosarul 6695/197/2012 al Judecătoriei Braşov, că pârâtul reclamant urmăreşte acelaşi scop. Apoi, formularea petitului doi al cererii” să se dispună repoziţionarea topografică”, „cu consecinţa efectuării operaţiunilor de carte funciară ce se vor impune „este de fapt o rectificare a înscrieri în CF a dreptului reclamantei-pârâte.

La termenul din 28.02.2017, instanţa a respins excepţiile invocate de pârâtul reclamant şi a admis excepţia reclamantei pârâte , la acelaşi termen dezbătându-se şi fondul cauzei.

În ceea ce priveşte  acţiunea principală, instanţa a reţinut că este întemeiată sub toate petitele.  Astfel, prin sentinţa civilă  nr. 368/11.02.2003 a Judecătoriei Vişeu de Sus, irevocabilă prin nerecurare, s-a admis plângerea formulată de petentul B.M. împotriva Hotărârii Comisiei  Judeţene Maramureş  nr. 453/2002 şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate  în favoarea acestuia asupra suprafeţei de 34,5 ha păşune situată în hotarul comunei Poienile de sub Munte locul numit”Crucea Lutoasei”  înscris în CF 999 nr. top. 4638.

La data de 9.12.2006, se întocmeşte procesul-verbal de punere în posesie fără număr şi vecinătăţi. La data de 10.01.2007 se emite titlul de proprietate nr. 45878/4. La momentul punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate în favoarea pârâtului B. M , terenul nu se afla la dispoziţia Comisiei Locale şi nu era liber de sarcini.

Suprafaţa de 21,8588 ha era deja atribuită Comunei Rona de Sus , iar suprafaţa de 13,4166 ha era atribuită numitei FA ambii proprietari  fiind întabulaţi în cartea funciară.

Prin sentinţa civilă nr. 1415/6.07.2016 pronunţată în dosarul 1281/336/2013 al Judecătoriei Vişeu de Sus rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului, s-a dispus anularea în parte a procesului-verbal fără număr din 9.12.2006  şi a Titlului de proprietate nr. 45878/4/2007 cu privire la suprafaţa de 13,4166 ha pentru care s-a dovedit suprapunerea cu terenul reconstituit în favoarea numitei FA.

În ceea ce priveşte C. Rona de Sus, prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 594/11.07.2002 s-a validat Anexa 56 întocmită conform HG 1172/2001 şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 8,60 ha teren cu destinaţie forestieră  şi 102 ha teren cu destinaţie agricolă situat pe raza comunei P de sub M..

La data de 31.01.2003, se întocmeşte procesul-verbal de punere în posesie nr. 48 pentru suprafaţa de 102 ha păşune, cu vecinătăţi, schiţe de amplasament şi identificare topografică CF 999 nr. top. 4638/2.

Reclamanta îşi înscrie dreptul de proprietate în CF 5739 P de sub M nr. top. dezmembrat 4638/2/1, 4638/2/2 conform încheierii 1577/8.06.2004 CF.

Raportul de expertiză întocmit de expert Z I în dosarul 6695/197/2012 al Judecătoriei Braşov atestă că pârâtul B. M. a fost pus în posesie parţial pe terenul reclamantei, existând o suprapunere pentru suprafaţa de 21,8588 ha (schiţa anexă nr. 1).

Cu putere de lucru judecat, s-a stabilit prin hotărârile judecătoreşti ale instanţelor din Braşov că, reconstituirea dreptului de proprietate al pârâtului-reclamant de faţă prin sentinţa civilă 368/2003 a Judecătoriei Vişeu de Sus asupra suprafeţei de 34,5 ha teren în locul numit „Crucea Lutoasei” înscris în CF 999 nr. top. 4638, nu poate constitui dovada că amplasamentul pe care a fost pusă în posesie reclamanta-pârâtă de faţă este vechiul amplasament al pârâtului-reclamant, „Crucea Lutoasei” fiind un toponim, iar topograficul 4638 avea o suprafaţă de 1286 ha. Prin acea sentinţă, în nici un caz nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul pentru care s-a emis titlul de proprietate în favoarea comunei Rona de Sus. Schiţa de amplasament a pârâtului-reclamant a fost întocmită pe răspunderea sa (practic şi-a ales singur terenul ) şi plasează suprafaţa de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe terenuri aflate în proprietatea şi posesia altor persoane.

Potrivit art. III al. 1 din Legea 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută potrivit legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederile Legilor fondului funciar nr. 18/1991, Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere solicitate potrivit Legii 18/1991 şi Legii 169/1997: lit. a (iv): actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, întabulat în cartea funciară.

În consecinţă, instanţa a constatat nulitatea absolută parţială a procesului-verbal şi titlului de proprietate şi a  dispus anularea lor parţială. Cererea subsidiară întemeiată pe Legea  165/2013 a rămas fără obiect  şi oricum nu era aplicabilă în cauză.

În baza art. 453 Cod procedură civilă pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului H. V.  cheltuieli de judecată justificate prin onorariu avocaţial conform chitanţei.

Împotriva sentinţei civile nr. 450/13.03.2017 a Judecătoriei Vişeu de Sus şi a încheierii de amânare a pronunţării din 28.02.2017, care face parte integrantă din sentinţă, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă a formulat apel apelantul-pârât reconvenţional solicitând, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei nr. 450/13.03.2017 şi pe cale de consecinţă: admiterea excepţiilor lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului ales în reprezentarea reclamantei UAT Comuna Rona de Sus şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului H. V. cu consecinţa anulării cererii reclamantei UAT Rona de Sus, în temeiul prevederilor art. 82 alin. 1 Cod procedură civilă şi respectiv respingerea acţiunii reclamantului H. V., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. S-a solicitat respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, anularea sentinţei civile nr. 450/13.03.2017, trimiterea cauzei spre rejudecare  Judecătoriei Vişeu de Sus, întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei.

În motivele de apel, apelantul B. M, evocând soluţia  pronunţată  de către prima instanţă atât asupra excepţiilor cât şi asupra fondului şi prezentând motivarea primei instanţe, aduce critici de nelegalitate arătând că, în aprecierea apelantului, excepţiile invocate de apelant erau întemeiate şi trebuiau admise, în timp ce excepţia autorităţii de lucru judecat, trebuia respinsă, neexistând identitate de obiect şi cauză.

Apelantul arată în motivele de apel că, în aprecierea sa, în considerentele sentinţei apelate se reţin temeiuri de fapt inexistente în conţinutul acţiunii din dosarul nr. 6695/197/2012.

Apelantul consideră că, fiind aplicabile  dispoziţiile vechiului Cod de procedură civilă, considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. 6695/197/2012 nu au autoritate de lucru judecat, dispoziţiile art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă nou nefiind aplicabile, raportat la prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Apelantul arată de asemenea că, în aprecierea acestuia, în litigiul anterior instanţele au statuat asupra valabilităţii titlului C. Rona de Sus doar din perspectiva dreptului la reconstituire, iar nu a amplasamentului.

Apelantul critică soluţia de admitere a acţiunii principale, afirmând  că toate argumentele de fapt şi de drept invocate în apărare la fondul cauzei şi reiterate în apel în baza art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă ar demonstra nelegalitatea unei asemenea soluţii şi precizând că s-a dispus anularea pentru o suprafaţă mai mare decât cea rămasă în titlu anulat definitiv prin sentinţa nr. 1415/2016, suprafaţa rămasă în acel titlu fiind de numai 21,083 ha.

Apelantul consideră că în mod nelegal prima instanţă, respingând cererea reconvenţională completată şi precizată prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, nu a soluţionat fondul cauzei, impunându-se deci, în opinia apelantului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Vişeu de Sus, conform art. 430 alin. 3 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul arată că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului H. V., în opinia apelantului, aceasta trebuia admisă, deoarece calitatea de chiriaş a acestui reclamant nu îi atribuie suportul de titular al dreptului dedus judecăţii, acest reclamant nejustificând  în aprecierea apelantului nici interesul, motivat de obţinerea subvenţiilor APIA, apelantul făcând dovada folosirii de către apelant a terenului.

Apelantul consideră că, doar reclamanta C. Rona de Sus avea calitate procesuală conform art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, aceasta închiriind terenul reclamantului fără a avea posesia terenului.

Apelantul consideră că cererea reclamantei C. Rona de Sus se impunea a fi anulată pentru lipsa calităţii de reprezentant, din perspectiva lipsei hotărârii de Consiliu local care ar fi oferit suport legal mandatului apărătorului ales inserat în împuternicirea avocaţială, însă apelantul arată că prima instanţă nu analizează art. 21 alin. 3 din Legea 215/2001, art. I alin. 2 lit. b din OUG 26/2012, Legea nr. 52/2003 Legea nr. 273/2006.

Apelantul afirmă că reclamanta nu putea confirma retroactiv calitatea de reprezentant a apărătorului în redactarea cererii de chemare în judecată, în lipsa unei hotărâri de consiliu local, semnarea acţiunii de către primar ulterior înregistrării acţiunii neputând-o confirma retroactiv, în opinia apelantului.

Apelantul consideră că excepţia puterii de lucru judecat este nefondată şi se impune a fi respinsă, deoarece aşa cum reiese expres din sentinţa civilă nr. 3483/2014 instanţa nu a fost investită cu cererea de anulare a procesului verbal de punere în posesie eliberat pârâtei C. Rona de Sus ci doar cu alte trei cereri şi prin urmare, în litigiul anterior nu s-a cerut  şi nici nu se putea verifica legalitatea amplasamentului din procesul verbal de punere în posesie nr. 48/31.01.2003, aşa cum expres s-a motivat: „În ceea ce priveşte relocarea terenului instanţa nu a fost sesizată cu o astfel de cerere, deci nu poate dispune în acest sens”.

În litigiul anterior, instanţele au statuat asupra valabilităţii titlului de proprietate emis pârâtei Comuna Rona de Sus doar din perspectiva dreptului de reconstituire: persoană îndreptăţită  şi întinderea  dreptului, aşa cum s-a motivat în decizia nr. 193/R/9.04.2015, pag. 12 alin. 6, iar nu al amplasamentului dedus judecăţii în prezentul litigiu.

Mai mult decât atât, vădit neîntemeiat, în opinia apelantului, în considerentele sentinţei apelate s-a reţinut că acţiunea apelantului înregistrată sub dosar nr. 3090/336/2010, strămutată şi înregistrată sub nr. 6695/197/2012 al Judecătoriei Braşov, „a fost motivată prin aceea că Rona de Sus nu a deţinut niciodată teren pe respectivul amplasament pe care a fost pusă în posesie iar vechiul amplasament îi aparţine… se prevalează de aceleaşi argumente, se urmăreşte acelaşi scop”.

Astfel, aşa cum rezultă din cuprinsul acţiunii nulitatea titlului de proprietate a fost invocată întrucât din evidenţele oficiale „nu rezultă  că anterior reconstituirii acesteia i-a fost trecută la stat această suprafaţă…”. Prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosar nr. 6695/197/2012, instanţele civile au cercetat  actele de proprietate şi s-au pronunţat asupra valabilităţii acestora, aşadar asupra dreptului la reconstituire iar nu asupra amplasamentului care nu a fost dedus litigiului.

În litigiul anterior a fost dedusă judecăţii, ca petit accesoriu cererii principale de anulare a titlului de proprietate, cererea de radiere din cartea funciară a acestuia. În prezenta cauză, cererea accesorie de efectuare a operaţiunilor de carte funciară solicitate reconvenţional este subsecventă celei de anulare a procesului verbal de punere în posesie, modificării amplasamentului şi repoziţionării parcelelor din litigiu.

Aşadar, raportat la caracterul accesoriu al cererilor întemeiate pe Legea nr. 7/1996, regulamentele  şi ordinele admise de ANCPI, excepţia trebuie analizată  în raport de cererile principale deduse judecăţii în cele două litigii, consideră apelantul. 

Atâta timp cât în cele două litigii, cererile principale au obiecte diferite şi operaţiunile de carte funciară nu sunt cele ce au făcut obiectul dosarului nr. 6695/192/2012 şi nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat, chiar dacă efectele lor vizează aceleaşi coli funciare: 50522, 50523 (vechi 5739) P. de Sub M., afirmă apelantul.

În opinia apelantului fondul cauzei nu a fost cercetat atâta timp cât deşi învestită instanţa cu cererea de anulare a procesului verbal de punere în posesie, cauza prezentului litigiu fiind amplasamentul terenului, instanţa, soluţionând cauza pe excepţie, nu a administrat probe, nu s-au verificat: dacă terenul reclamantei-pârâte din procesul verbal de punere în posesie nr. 48/31.01.2003 eliberat C. Rona de Sus este vechiul amplasament al acesteia în sensul art. III alin. 1 lit. IV din Legea nr. 169/1997, „Piciorul Lutoasei” şi „Grehot” (cunoscut şi sub denumirea de Dosul Lutoasei) aşa cum rezultă expres din Situaţia din 1943 a păşunilor alpine, cu care a fost împroprietărită C. Rona de Sus prin Legea reformei agrare – anexată cererii reconvenţionale, întrucât numai pentru aceasta are protecţia legii, respectiv dacă suprapunerea titlurilor ar mai fi existat dacă pârâta-reclamantă ar fi fost pusă în posesie pe amplasamentul legal menţionat mai sus, atâta timp cât apelantului i s-au reconstituit 34,5 ha într-un alt trup de păşune: Crucea Lutoasei din Muntele Lutoasa şi care face parte din cea de 1286 ha şi 4604 mp cât era înscrisă în cartea funciară nr. 999 topo iniţial 4638.

Intimatul-reclamant H. V. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului la cheltuieli de judecată. În motivarea întâmpinării  intimatul a arătat că, în opinia sa, prima instanţă în mod legal a respins excepţiile invocate de apelant, cu motivarea din sentinţă, pe care o reiterează în motivarea întâmpinării.

Intimatul arată că în realitate UAT C. Rona de Sus a avut posesia terenului supus închirierii însă intimatul-pârât B. M. a ocupat abuziv suprafaţa de  teren de 21,8588 ha, proprietate de carte funciară a reclamantei C. Rona de Sus, aflată în posesia legitimă a intimatului-reclamant H. V. în baza contractului de închiriere a păşunii comunale Lutoasa încheiat la data de 24 aprilie 2013 motiv pentru care pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus a fost promovată şi o cerere de ordonanţă preşedinţială în dosarul nr. 1285/336/2013, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 1270/12.06.2013 prin care pârâtul a fost obligat să-şi mute turma de oi şi respectiv târla pentru oi de pe păşunea „Lutoasa” să nu mai păşuneze cu oile această suprafaţă de teren şi să permită reclamantului păşunarea terenului menţionat cu turma de oi proprietate sa, sentinţă pusă în executare potrivit procesului verbal de executare nr. 25/2013, anexat acţiunii introductive.

Intimatul arată că în ceea ce priveşte calitatea de reprezentant a apărătorului ales al C. Rona de Sus, aceasta este dată de împuternicirea avocaţială nr. 105/2016 şi acţiunea este însuşită de primar. Intimatul arată că, în opinia sa, primarul este cel care reprezintă comuna Rona de Sus şi în lipsa unor cheltuieli care s-ar face cu asistenţa judiciară, aşa cum este în cauza de faţă, nu este necesară hotărârea Consiliului Local, prevederile OUG 26/2012 privind necesitatea existenţei unei aprobări  din partea  consiliilor locale  pentru achiziţionarea unor servicii juridice fiind aplicabile doar când  pentru achiziţionarea serviciilor juridice este implicată utilizarea fondurilor publice.

Intimatul reclamant arată că acţiunea putea fi depusă chiar şi nesemnată, împrejurare în care aceasta poate fi semnată ulterior, conform art. 196 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă, de către primar, cel care reprezintă în justiţie comuna.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, intimatul-reclamant consideră că aceasta a fost în mod corect admisă de către prima instanţă şi reiterează în întâmpinare considerentele sentinţei atacate, precum şi motivarea sentinţei nr. 3483/2014 a Judecătoriei Braşov şi respectiv  motivele deciziei civile nr. 193/2015 a Tribunalului Braşov, subliniind că ceea ce se urmăreşte în fapt de către reclamantul reconvenţional este o  rectificare de carte funciară, prin actuala cerere reconvenţională urmărindu-se aceeaşi finalitate.

Intimatul-reclamant subliniază  că instanţa a constatat existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, întrucât reclamantul reconvenţional şi C. Rona de Sus au figurat în ambele procese, iar obiectul ambelor cereri este dreptul de proprietate privind aceeaşi suprafaţă de teren, cauza fiind aceeaşi, deoarece principiul de drept substanţial pe care se întemeiază pretenţiile este acelaşi.

Intimatul-reclamant consideră că în sentinţa civilă nr. 3483/20.03.2014 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. 6695/197/2012 s-a făcut o analiză comparativă a celor două procese verbale de punere în posesie, respectiv al apelantului B. M şi al C. Rona de Sus, reţinându-se cu putere de lucru judecat că: „din cuprinsul procesului verbal de punere în posesie… întocmit la data de 9.12.2006 ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate al petentului nu rezultă care sunt vecinătăţile acestui teren, rubrica destinată în acest sens nefiind completată, acestea fiind reprezentat pe verso, pe schiţă, însă aceasta este semnată numai de inginerul topograf. Tot în cuprinsul acestui proces verbal rezultă că suprafaţa de 34,5 ha ar fi situată în topograficul 4638 însă acesta la momentul 9.12.2006 nu mai exista  în evidenţele  de CF fiind dezmembrat succesiv începând cu 29.01.2003 şi efectuate întabulări în favoarea altor persoane…”. „Este esenţial în cauză faptul că la data întocmirii procesului verbal de punere în posesie a petentului pârâta era deja întabulată în cartea funciară, deci terenul nu mai putea fi atribuit petentului, nemaifiind la dispoziţia comisiei locale la acel moment”.

Faţă de toate aceste argumente în mod legal, în opinia intimatului, a fost respinsă cererea reconvenţională iniţială şi completarea acesteia de către instanţa de fond, admiţând excepţia autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte acţiunea principală, intimatul-reclamant consideră că aceasta a fost în mod legal admisă, deoarece la momentul punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate  în favoarea pârâtului B. M, terenul nu se afla la dispoziţia Comisiei locale şi nu era liber de sarcini.

Intimata-reclamantă C. Rona de Sus a formulat de asemenea întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-reclamantă arată în motivarea întâmpinării că, în opinia sa,  prima instanţă a respins în mod corect excepţiile invocate de apelant.

Intimata-reclamantă a arătat că este lipsit de relevanţă în cauză că reclamanta C. Rona de Sus a formulat în faţa Judecătoriei Braşov o cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a procesului verbal de punere în posesie şi a titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului B. M, doar după momentul procesual al strămutării dosarului înregistrat iniţial sub nr. 3090/336/2010 la Judecătoria Vişeu de Sus direct în faţa Judecătoriei Braşov însă aceasta cerere a fost apreciată de Judecătoria Braşov ca fiind „introdusă tardiv şi că trebuie înregistrată separat pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus (încheierea de şedinţă din dara de 12.03.2012 fila 29 vol. II)”, apreciind că instanţa din Braşov nu era competentă să judece această cerere reconvenţională  motivat de faptul că, competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Vişeu de Sus , iar ca efect al admiterii cererii de strămutare a fost investită să judece doar acţiunea promovată de B. M în faţa Judecătoriei Vişeu de Sus, acţiune ce a fost respinsă.

Acesta a fost motivul pentru care a fost promovată această acţiune, înregistrată pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus, arată intimata-reclamantă. 

Intimata-reclamantă arată că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile din dreptul administrativ invocate de apelant şi care se referă la imposibilitatea confirmării ulterioare a unui act administrativ nelegal emis.

Intimata-reclamantă consideră că prima instanţă a admis în mod legal excepţia autorităţii de lucru judecat, pentru argumentele expuse în considerentele sentinţei.

În ceea ce priveşte acţiunea principală, intimata-reclamantă subliniază în special argumentul referitor la momentul punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate  în favoarea pârâtului B. M, când terenul nu se mai afla la dispoziţia comisiei locale şi nu era liber de sarcini.

Intimata-reclamantă invocă excepţia lipsei de interes a apelantului în a susţine critica privind anularea pentru o suprafaţă mai mare decât cea rămasă în titlul nr. 45878/2015, motivat de faptul că titlul apelantului a fost anulat în întregime, astfel că, în opinia intimatei, apelantul nu mai justifică un interes legitim cu privire la acest aspect, atât C.M şi T. cât şi reclamanta din acest dosar folosind suprafaţa de teren ce le-a fost reconstituită  prin titlul de proprietate şi cu privire la care şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, diferenţa de suprafaţă, raportat la suprafaţa totală de teren discutată în cele două dosare încadrându-se în limita legală a erorilor de măsurare.

Analizând sentinţa  civilă nr. 450/13.03.2017 şi încheierea de amânare a pronunţării din 28.02.2017, care face parte din sentinţă, pe baza motivelor de apel formulate şi a apărărilor invocate, prin prisma dispoziţiilor legale incidente tribunalul a constatat, în ceea ce priveşte modul de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului H.V., criticile apelantului sunt întemeiate.

Potrivit prevederilor art. III alin 2 din Legea nr. 169/1997: „Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor de judecătoreşti de drept comun”.

Conform art. III alin. 2 din legea nr. 169/1997, nulitatea absolută poate fi invocată de „primar, prefect… şi de alte persoane care justifică un interes legitim”, astfel că legiuitorul a stabilit categoria persoanelor legitimate a formula acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate.

Interesul care justifică demersul trebuie să fie legitim, adică îndreptăţit şi protejat de lege, născut şi actual, personal şi direct.

Reclamantul H. V. nu are calitatea cerută de lege pentru a fi titularul acţiunii în constatarea nulităţii absolute, întrucât  nu a dovedit un interes „născut şi actual” deoarece nu opune pârâtei, la rândul său, un drept real concurent, de natura celui contestat.

Prin urmare, reclamantul H. V. nu justifică un interes actual în sensul art. III din Legea nr. 169/1997, apt de a-i susţine calitatea procesuală activă în acţiunea în nulitatea absolută a titlului de proprietate atacat.

Toate celelalte critici formulate de către apelantul B. M sunt neîntemeiate. Astfel, în ceea ce priveşte critica vizând modul de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, invocată de apelantul-pârât, susţinerile apelantului nu corespund realităţii. Prima instanţă a respins în mod corect această excepţie.

Conform art. 21 alin. 2, alin. 2 indice 1 şi alin. 3 din Legea nr. 215/2001, în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentante, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. În speţă, comuna este reprezentantă în justiţie prin primar, în calitate de reprezentant  legal.

Reclamanta Comuna Rona de Sus, prin Primar, a depus la dosar, urmare  invocării de către pârâtul-apelant a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a doamnei avocat, reprezentanta reclamantei, conform împuternicirii avocaţiale depuse la doar, acţiunea civilă semnată de Primar, în calitate de reprezentant legal al comunei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 196 alin. 2 Cod procedură civilă, incidente, lipsa semnăturii reclamantului de pe cererea de chemare în judecată se poate acoperi în tot cursul  judecăţii, în faţa primei instanţe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen de judecată ar trebui să semneze cererea cel mai târziu a primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie.

Conform art. 196 alin. 3 Cod procedură civilă, orice altă neregularitate  în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condiţiile prevăzute la alin. (2).

Prin urmare, reclamanta C Rona de Sus este reprezentată legal prin Primar. Acesta a semnat acţiunea în calitate de reprezentant legal al comunei, cu respectarea dispoziţiilor art. 196 Cod procedură civilă, incidente în cauză. Dispoziţiile din dreptul administrativ invocate de către apelant nu îşi dovedesc pertinenţa în raport de excepţia invocată. 

În ceea ce  priveşte critica din motivele de apel vizând modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, sunt de reţinut următoarele:

Analizând actele şi lucrările dosarului de faţă, precum şi actele din dosarul nr. 6695/197/2012 depuse la dosar, sentinţa civilă nr. 3483/20.03.2014 a Judecătoriei Braşov, decizia civilă nr. 193/R/2015 a Tribunalului Braşov, se constată că, în mod corect prima instanţă în prezentul dosar, a constatat că pârâtul-reclamant urmăreşte acelaşi scop. Astfel, în considerentele deciziei civile nr. 193/R/2015, Tribunalul Braşov reţine că: în urma parcurgerii procedurii prealabile obligatorii reglementată de legile fondului funciar, intimata Comuna Rona a obţinut titlul de proprietate nr. 1948/16.05.2003, care atestă că a fost reconstituit în favoarea acestei părţi dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 102 ha tren cu vegetaţie forestieră şi pentru suprafaţa de 8,6 ha teren forestier.

Anterior emiterii acestui titlu de proprietate, respectiv în data de 31.01.2003, a fost perfectat procesul - verbal de punere în posesiei a părţii intimate menţionate asupra suprafeţelor de teren mai sus indicate, act juridic în cuprinsul căruia s-a arătat că terenurile asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate al părţii menţionate sunt situat în „Lutoasa Cruce" şi „Dosul Lutoase" şi că ele fac parte din imobilul identificat prin numărul topografic 4638/2, înscris în cartea funciară nr. 999.

Ca urmare a obţinerii titlului de proprietate în conformitate cu cele anterior arătate, intimata C. Rona a procedată la întabularea în evidenţele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate astfel dobândit, în data de 8 iunie 2004.

Titlul de proprietate pe care partea recurentă în acel dosar 1-a invocat ca temei al reconstituirii dreptului său de  proprietate în baza legilor fondului funciar este identificat prin numărul 45878/4 şi a fost emis de către Comisia Judeţeană Maramureş de Aplicare a Legilor Fondului Funciar în data de 10.01.2007.

În cuprinsul acestui act juridic se arată că dreptul de proprietate a fost reconstituit în favoarea părţii menţionate pentru a suprafaţă de 34,5 ha, indicată ca fiind situată la Crucea Lutoasei, pe un teren ce are vecinătăţile UA 112, păşune, B.M., B.G., U.G. şi F.A. Anterior emiterii titlului de proprietate mai sus identificat, potrivit procedurii instituită de legile fondului funciar, respectiv în data de 9.12.2006, a fost încheiat procesul- verbal de punere în posesie a părţii recurente asupra suprafeţei de teren pentru care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, care, aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, nu are indicate în cuprinsul său vecinătăţile suprafeţei de 34,5 ha, cu destinaţia de vegetaţie forestieră, despre care s-a arătat că este aferent imobilului identificat prin numărul topografic 463, înscris în cartea funciară 999.

De asemenea, în cuprinsul acestui act juridic s-a indicat faptul că pentru delimitarea suprafeţei de teren mai sus indicată de restul fondului forestier s-au folosit ţăruşi din lemn, „ liziera pădurii-vopsea galbenă".

Pe verso, actul juridic analizat are o schiţă de redare a amplasamentului pentru care s-a realizat operaţiunea juridică a punerii în posesiei, întocmită de către un inginer topograf, schiţă ce are inserată menţiunea potrivit căreia proprietarul îşi asumă responsabilitatea pentru limitele indicate.

Sub aspectul identificării în regim de carte funciară a suprafeţei de teren pentru care s-a realizat operaţiunea juridică a punerii în posesie a părţii recurente, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, la data la care a fost întocmit actul juridic despre care s-a făcut vorbire anterior, numărul topografic 4638, înscris în cartea funciară nr. 999, nu exista, acesta fiind dezmembrat începând cu data de 29.01.2003 în mai multe numere topografice, asupra cărora au fost întabulate drepturile de proprietate ale unor persoane ce an beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.

În ceea ce priveşte hotărârea judecătorească ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate despre care s-a făcut vorbire anterior, Tribunalul Braşov a constatat că aceasta este reprezentată de sentinţa civilă nr. 368/11.02.2003 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, hotărâre judecătorească ce a dobândit caracter irevocabil ca urmare a neexercitării împotriva sa a căilor de atac instituite de lege, şi prin care s-a dispus, printre altele, a fi reconstituit dreptul de proprietate, în favoarea părţii recurente, asupra unei suprafeţe de 34, 5 ha păşune, situată în hotarul comunei P.de Sub M., la locui numit „ Crucea Lutoasei", loc înscris în cartea funciară nr. 999, sub nr. top. 4638.

Astfel cum s-a reţinut prin hotărârea judecătorească ce constituie obiectul căii de atac, că actul doveditor al calităţii sale de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, invocat de către partea recurentă în susţinerea cererii pe care a adresat-o comisiei locale de aplicare a acestor acte normative este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare perfectat în data de 24.03.1928, de către B.I., B.M. şi B.G., în calitate de cumpărători, si de S.M., în calitate de vânzător, ce a avut ca obiect material cota parte din terenul în suprafaţă de 1.200 ha, identificat prin numărul topografic 4638,, în hotarul comunei P. de Sub M., numit Lutoasa, pădure şi păşune".

Partea recurentă a susţinut că statuările ce au fost făcute prin sentinţa civilă nr. 368/11.02.2003 a Judecătoriei Vişeul de Sus cu privire la modalitatea de reconstituire în favoarea sa a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar au putere de lucru judecat, astfel că se opun cu valoarea unor prezumţii legale absolute, inclusiv intimatei C. Rona, care trebuie să respecte aceste statuări, inclusiv în ceea ce priveşte amplasamentul imobilului cu destinaţia de teren pentru care s-a dispus a-i fi reconstituit dreptul de proprietate.

Instanţa de recurs a constatat că această susţinere este lipsită de fundament, astfel că a înlăturat-o, pentru următoarele considerentele: actul jurisdicţional (ca orice act juridic, în general) produce pe lângă efectele obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, şi efecte de opozabilitate faţă de terţi.

Ca element nou apărut în ordinea juridică şi în cea socială, hotărârea judecătorească nu poate fi ignorată de către terţi, sub motivul că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Faţă de aceştia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic şi cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumţie.

În acelaşi timp, pentru că terţul nu a participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce i se opune (şi astfel nu şi-a putut face propriile apărări), el are posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin administrarea de probe, să răstoarne prezumţia invocată de parte şi care faţă de el are doar valoare relativă, caracterul absolut al prezumţiei legale funcţionând, în condiţiile ari. 1202 alin. 2 din Codul civil adoptat în anul 1864 şi aplicabil în raport cu data naşterii raportului juridic litigios, doar în relaţiile dinare părţi.

Aceasta înseamnă, raportat la datele speţei, ca intimata C. Rona să demonstreze că, la data la care a devenit irevocabilă sentinţa civilă nr, 368/11.02.2003 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus imobilul cu destinaţia de teren mai sus identificat nu se rimai afla la dispoziţia comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar, ci în patrimoniul său, astfel că nu putea constitui obiect al reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul acestor acte normative.

Or, prin poziţia procesuală pe care a adoptat-o şi prin probele pe care le-a propus, partea menţionată tocmai aspectul mai sus indicat 1-a dovedit, anume ca, la momentul la care a fost emis titlul de proprietate în favoarea părţii recurente, imobilul din litigiu constituia obiectul dreptului său de proprietate, aşa că, comisiile de aplicare a legilor fondului funciar nu puteau să reconstituie, în favoarea recurentului, dreptul de proprietate asupra acestui imobil.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar a constatat că intimata Comuna Rona a răsturnat prezumţia relativă ce operează faţă de ea în privinţa statuărilor şi dispoziţiilor sentinţei civile nr. 368/11.02.2003 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, sens în care nu s-a putut reţine că aceste statuări şi dispoziţii sunt de natură să anihileze dreptul pe care 1-a dobândit în temeiul legilor fondului funciar, potrivit celor mai sus expuse.

De asemenea, Tribunalul Braşov a observat că, prin sentinţa pe care a pronunţat-o Judecătoria Braşov, contrar susţinerilor părţii recurente, nu a analizat şi nu a statuat asupra valabilităţii sau nevalabilităţii titlului de proprietate al părţii menţionat ori asupra valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare perfectat în anul 1928, despre care partea menţionată a arătat că, reprezintă dovada titlului de proprietate pe care antecesorii săi l-au deţinut asupra bunului imobil în litigiu.

Analiza primei instanţe sub aspectul menţionat s-a circumscris, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei ce constituie obiectul căii de atac, apărărilor pe care intimata Comuna Rona le-a formulat în susţinerea poziţiei sale procesuale, apărări ce vizează inopozabilitatea faţă de această parte a statuărilor realizate prin sentinţa civilă anterior indicată, precum şi motivului pe care a fost întemeiată cererea de constare a nulităţii titlului de proprietate al intimatei menţionate, anume acela că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestei părţi s-a realizat pentru un imobil ce a fost dobândit de către antecesorii părţii recurente în temeiul contractului de vânzare - cumpărare anterior menţionat.

În ceea ce priveşte primul aspect despre care s-a făcut vorbire, Tribunalul Braşov  a statuat în sensul celor expuse mai sus, iar cu privire la cel de al doilea aspect, ce vizează temeinicia susţinerii pe care partea recurentă a formulat-o în sensul că reconstituirea dreptului de proprietate al părţii intimate C. Rona s-a făcut asupra unei suprafeţe de teren ce a fost dobândită de către antecesorii săi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1928, instanţa de control judiciar a reţinut că raţionamentul juridic pe baza căruia judecătorul fondului a constatat netemeinicia acestei afirmaţii este unul corect.

Astfel, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa recurată, contractul de vânzare-cumpărare la care partea recurentă a făcut referire  a avut ca obiect material cota ideală de ½  parte din imobilul identificat ca fiind numărul topografic 4638,, în hotarul comunei P. de Sub M., numit Lutoasa, pădure şi păşune".

Prin urmare, antecesorii părţii menţionate nu au dobândit o suprafaţă determinată din acest imobil, care să poată fi localizată în spaţiu, între aceştia şi ceilalţi coproprietari care deţineau, la rândul lor cota ideală de ½ parte din imobilul mai sus identificat nu s-a realizat sistarea stării de coproprietate, operaţiune juridică în urma căreia să fie stabilite părţile materiale din imobil ce le revin în raport de cotele ideale deţinut din dreptul de proprietate.

Apoi, instanţa de control judiciar a reţinut că nici în contractul de vânzare-cumpărare perfectat în anul 1928 şi nici în evidenţele de publicitate imobiliară nu există distincţiile pe care partea recurentă le-a realizat prin cererea de exercitare a căii de atac referitor la denumirea celor trei părţi ce compun locul numit Lutoasa, anume Piciorul Lutoasei, Crucea Lutoasei şi Dosul Lutoasei, în actul juridic menţionat şi în cartea funciară imobilul identificat prin număr topografic iniţial 4638, înscris în cartea funciară nr. 999 apărând sub denumirea de Lutoasa.

De asemenea, în mod corect, judecătorul fondului a reţinut că în aplicarea dispoziţiilor legilor fondului funciar prezintă relevanţă identificarea în regim de carte funciară a imobilului cu privire la care s-a solicitat, respectiv s-a dispus a fi reconstituit dreptul de proprietate, iar nu toponimele folosite pentru a identifica acest imobil.

Faţă de considerentele ce preced, Tribunalul Braşov a constatat, la fel ca şi instanţa de fond, că, în cauză, nu a fost făcută dovada identităţii dintre imobilul din litigiu, pentru care a operat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimatei Comuna Rona şi imobilul ce a constituit obiectul material al contractului de vânzare-cumpărare pe care antecesorii părţii recurente l-au perfectat în anul 1928.

De asemenea, tribunalul, sub aspectul menţionat, a subliniat că, în conformitate cu prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, sancţiunea nulităţii unui titlu de proprietate emis în temeiul legilor fondului funciar nu operează pe temeiul nerespectării vechiului amplasament al imobilului cu privire la care s-a dispus a fi reconstituit acest drept, esenţial în economia acestor legii fiind ca reconstituirea dreptului de proprietate să opereze în favoarea celor care au calitatea de persoane îndreptăţite şi numai cu privire la bunurile imobile cu destinaţia de teren ce se aflau, la data reconstituirii dreptului, la dispoziţia comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar.

În ceea ce priveşte criticile pe care recurentul le-a adus pe fond operaţiunii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea intimatei C. Rona, instanţa de recurs a constatat şi reţinut faptul că recurentul a plecat de la premiza că singurul act doveditor al calităţii intimatei menţionate de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate este adeverinţa nr. 21/27.03.1998 emisă de către Primăria C. Repedea, prin care se atestă, de către emitentul să, că, în registrul agricol din anul 1949 al C. Repedea, figurează, în volumul I, la poziţia 1338, pagina 139, C. Rona de Sus, cu suprafaţa de 102 ha izlaz, şi cu suprafaţa de 8,60 ha pădure,, la locul numit Lutoasa".

Or, aşa cum a rezultat din materialul probator ce a fost administrat în cauză, ce a fost în mod corect reţinut şi analizat de către instanţa de fond, calitatea intimatei C. Rona de proprietar iniţial al bunurilor imobile cu privire la care a operat reconstituirea în favoarea sa a dreptului de proprietate în temeiul titlului de proprietate a cărui nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată este atestată şi de înscrisul intitulat, situaţia păşunilor alpine cu care a fost împroprietărită C. Rona de Sus în baza reformei agrare, precum şi din înscrisul denumit,, situaţia privind repartiţia păşunilor proprietate de stat în anul 1991".

De asemenea, în mod corect, prima instanţă a reţinut că materialul probator ce a fost administrat în cauză atestă posesia pe care intimata menţionată a exercitat-o asupra imobilelor cu destinaţia de teren cu vegetaţie forestieră pentru care a fost reconstituit dreptul său de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, această parte, emiţând prin organele sale de decizie hotărâri prin care a fost reglementată modalitatea de repartizare şi utilizare a păşunilor situat în locul denumit Lutoasa, astfel că, în mod legal şi temeinic, judecătorul fondului a înlăturat susţinerea pe care recurentul a formulat-o în sensul că operaţiunea juridica de punere în posesiei a acestei intimate cu privire la imobilele pentru care a operat reconstituirea dreptului său de proprietate a fost una „din birou".

Or, ceea ce se urmăreşte şi se solicită în fapt de către apelant în prezentul dosar, ar conduce la aceeaşi finalitate cu cea urmărită în dosarul soluţionat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 193/R/2015 a Tribunalului Braşov.

Aşadar, în mod corect prima instanţă a constatat că apelantul şi reclamanta au avut calitatea de părţi în ambele procese, că obiectul  acţiunii în ambele dosare  vizează dreptul de proprietate  privind aceeaşi suprafaţă de teren, cauza fiind aceeaşi în cazul ambelor acţiuni, deoarece principiul de drept substanţial pe care reclamantul îşi întemeiată pretenţia este acelaşi.

În sentinţa civilă nr. 3483/20.03.2014 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar nr. 6695/197/2012, s-a făcut o analiză comparativă a acelor două procese verbale de punere în posesie, respectiv al lui B. M şi al C. Rona de Sus, reţinându-se cu putere de lucru judecată că: „din cuprinsul procesului verbal de punere în posesie… întocmit la data de 9.12.2006 ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate al petentului nu rezultă care sunt vecinătăţile acestui teren, rubrica destinată în acest sens  nefiind completată, acestea fiind reprezentat pe verso, pe schiţă, însă aceasta este semnată  numai de inginer topograf. Tot în cuprinsul acestui proces verbal rezultă că suprafaţa de 34,5 ha ar fi situată în topograficul 4638, însă acesta la momentul 9.12.2006  nu mai exista  în evidenţele de CF fiind dezmembrat succesiv începând cu 29.01.2003 şi efectuate întabulări în favoarea altor persoane…”

„Este esenţial în cauză  faptul că la data întocmirii procesului verbal de punere în posesie a petentului pârâta era deja întabulată în cartea funciară, deci terenul nu mai putea fi atribuit petentului, nemaifiind la dispoziţia comisiei locale la acel moment”.

Faţă de toată această argumentaţie în mod legal a fost respinsă cererea reconvenţională şi completarea acesteia de către instanţa de fond, admiţând excepţia autorităţii de lucru judecat.

Ceea ce interesează în analiza puterii de lucru judecat nu este modul de formulate al capetelor de cerere, cum în mod eronat se susţine în memoriul de apel, ci reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză.

Părţile unui litigiu au posibilitatea de a  opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, în acest ultim caz nefiind necesar  să existe tripla identitate de părţi, obiect  şi cauză ci fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură  cu ceea ce s-a soluţionat  anterior, aşa încât aceasta să nu poate fi contrazisă, cea de a doua instanţă nemaiputând elabora evaluări proprii asupra chestiunilor intrate în puterea lucrului judecat, acestea constituind premise  demonstrate pe care nu le poate ignora.

În mod eronat se susţine în memoriul de apel inexistenţa autorităţii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. 6695/197/2012, cu motivarea greşită că, fiind aplicabile în acel dosar dispoziţiile Codului de procedură civilă 1865, considerentele sentinţei Judecătoriei Braşov şi ale deciziei Tribunalului Braşov nu se bucură de autoritate de lucru judecat, alegaţie greşit argumentată cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 coroborate cu art. 431 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

În realitate, în dispoziţiile art. 430 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, care prevăd că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele  pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, au fost codificate statuările jurisprudenţiale şi doctrinare care, sub imperiul Codului de procedură civilă 1865 au stabilit că se bucură de autoritate de lucru judecat nu numai dispozitivul hotărârii ci şi considerentele pe care dispozitivul se sprijină şi care îl explică, acele considerente care reprezintă justificarea şi susţinerea necesare  soluţiei adoptate.

Prin urmare, se impune a se reţine că şi sub imperiul Codului de procedură civilă 1865, doctrina şi jurisprudenţa au stabilit că acele considerente care reprezintă considerente decisive sau necesare, care fac corp comun cu hotărârea  şi reprezintă sprijinul indispensabil al soluţiei, întrucât constituie explicaţia acesteia, participă în egală măsură la autoritatea de lucru judecat  a dispozitivului.

În cuprinsul hotărârii judecătoreşti pot fi identificate  şi considerentele decizorii sau cu valoare decizională, care conţin o soluţie adoptată pe cale incidentală, cu privire la un aspect dedus judecăţii care a fost supus dezbaterii contradictorii a părţilor şi doar din punct de vedere topografic se regăsesc în considerente, fără a avea un corespondent şi într-o soluţie din dispozitiv.

Noul Cod de procedură civilă a recunoscut în mod explicit autoritatea de lucru judecat alături de dispozitiv a considerentelor decisive şi a celor decizorii, astfel încât, potrivit Noului cod de procedură civilă considerentele decisive şi decizorii pot fi atacate chiar separat de dispozitiv, prin formularea căilor de atac, posibilitatea formulării unei căi de atac îndreptată exclusiv împotriva considerentelor decisive sau decizorii fiind într-adevăr o noutate adusă de Noul Cod de Procedură  civilă, prevederi la care sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 276/2012, aspect care însă nu are legătură cu problema pusă în discuţie în prezentul apel.

În speţă, în mod corect prima instanţă a reţinut puterea lucrului judecat a considerentelor decisive conţinute în sentinţa Judecătoriei Braşov şi în decizia Tribunalului Braşov, criticile apelantului fiind neîntemeiate, după cum neîntemeiată este cererea apelantului de trimitere a cauzei în rejudecare aceleiaşi instanţe.

În ceea ce priveşte critica din memoriul de apel privind modul de soluţionare a acţiunii principale, susţinerile apelantului  sunt de asemenea neîntemeiate.

Apelantul a invocat faptul că prin sentinţa apelată s-a dispus anularea pentru o suprafaţă mai mare decât cea rămasă din titlul de proprietate nr. 45878/10.01.2017, anulat definitiv prin sentinţa civilă nr.1415/6.07.2016 pentru suprafaţa de 13,4166 ha, respectiv pentru suprafaţa de 21,8588 ha, deşi aceasta nu mai putea fi reţinută întrucât suprafaţa rămasă era de numai 21,083 ha.

Se remarcă lipsa de interes a apelantului în a susţine ca motiv de apel această critică asupra hotărârii instanţei de fond motivat de faptul că titlul de proprietate al apelantului-pârât-reclamant reconvenţional a fost anulat în întregime prin cele două hotărâri pronunţate.

În speţă, în mod corect prima instanţă a reţinut că la momentul punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate în favoarea pârâtului B. M, terenul nu se afla la dispoziţia Comisiei locale şi nu era liber de sarcini.

Potrivit art. III al. 1 din Legea 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută potrivit legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevedrile Legilor fondului funciar nr. 18/1991, Legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere solicitate potrivit Legii 18/1991 şi Legii 169/1997: lit. a (iv): actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, întabulat în cartea funciară.

Raportat la considerentele ce preced, tribunalul, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă teza finală a admis în parte apelul declarat de către apelantul-pârât-reclamant-reconvenţional B. M, împotriva sentinţei civile nr. 450/13.03.2017 şi a încheierii din 28.02.2017, pronunţate de către Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 1752/336/2016, pe care l-a schimbat în parte.

Domenii speta

Spete similare