Fond funciar. Termenul pentru contestarea hotararii Comisiei județene însituația în care sunt aplicabile dispozițiile legale anterioare hg 850/2005. Pronunțare ultra petita

Decizie 609/A din 06.12.2017


Trecând peste împrejurarea că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă cu certitudine că exproprierea de care s-a prevalat petenta pentru a justifica îndreptăţirea la reconstituire a fost una efectivă, respectiv a reieşit că această măsură de deposedare a vizat parohia greco-catolică, iar nu pe cea ortodoxă care nu a probat împrejurarea că este continuatoarea celei deposedate, Tribunalul apreciază că prima instanţă a pronunţat o sentinţă cu încălcarea prevederilor art. 9 şi 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă, acordând mai mult decât s-a cerut.

Principiul disponibilităţii reglementat prin art. 9 şi 22 alin. 5 din Codul de procedură civilă trasează judecătorului cauzei învestit cu soluţionarea unei cereri limitele învestirii.

Astfel, părţile stabilesc prin cereri/apărări existenţa, conţinutul procesului, instanţa urmând a se pronunţa asupra tot ceea ce s-a cerut fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile prevăzute de lege.

Principiul anterior menţionat presupune faptul că instanţa nu poate, fără acordul părţilor, să schimbe fundamentul cererii, obiectul ei, ci doar poate califica acţiunea, dându-i denumirea corectă.

În cauza dedusă judecăţii, prima instanţă a anulat HCJ nr. 517/2002 fără a fi învestită de către reclamant, cu o astfel de solicitare, încălcând dispoziţiile legale anterior citate, ori în contextul în care cererea de reconstituire a dreptului de proprietate fusese soluţionată prin hotărârea comisiei judeţene, reclamanta avea posibilitatea atacării acesteia în baza prevederilor art. 53 din Legea 18/1991, respectiv prin apelarea la procedura plângerii de fond funciar.

În condiţiile existenţei procedurii sus-menţionate, stabilită prin lege specială, formularea direct în instanţă a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate apare ca inadmisibilă.

În plus, potrivit înscrisurilor de la fila 55 dosar apel, HCJ nr. 517/2002 a fost afişată la sediul primăriei conform prevederilor legale în vigoare la momentul emiterii sale, a fost comunicată părţii reclamante alăturat întâmpinării (împrejurare ce echivalează cu comunicarea prevăzută de dispoziţiile art. 53 alin. 1 din legea 18/1991, finalitatea prevăzută de lege, constând în luarea efectivă la cunoştinţă despre actul în cauză, fiind atinsă), despre existenţa sa făcându-se referire inclusiv în adresa nr. 2914/31.08.2015 aflată în posesia reclamantei, astfel că, în cauză nu s-a probat formularea plângerii de fond funciar în termenul de 30 zile prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991, iar excepţia de tardivitate a formulării plângerii a fost greşit soluţionată la prima instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 554/9.11.2016, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti în dosar nr. 750/224/2015, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării plângerii invocată de intimata CFF BOTIZA, a fost admisă acţiunea precizată de către petenta POR POIENILE IZEI, reprezentată prin preot paroh P.I., în contradictoriu cu intimatele CFF BOTIZA şi CFF JUDEŢEANĂ MARAMUREŞ, s-a dispus anularea în parte a hotărârii Comisiei judeţene Maramureş nr. 517/04.07.2002, Anexa nr. 55, în sensul că a dispus reconstituirea în favoarea petentei a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 22 ha şi 6386 m.p. teren cu vegetaţie forestieră din locul „Faţa Râtului”. Instanţa a obligat Comisia locală de fond funciar Botiza să întocmească documentaţia necesară în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, iar apoi să întocmească procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 22 ha şi 6386 m.p. şi să expedieze documentaţia Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Maramureş, respectiv a obligat Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Maramureş să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 22 ha şi 6386 m.p., teren situat pe raza Comunei Botiza.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că din dosarul de fond funciar care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr. 45665/4/20.02.2003 şi adoptării hotărârii Comisiei Judeţene Maramureş nr 517/04.07.2002 rezultă că Parohia Poienile Izei a formulat cerere pentru reconstituire a dreptului de proprietate, în calitate de proprietar deposedat la data de 10.03.2000, care a fost înregistrată la Primăria Botiza sub nr. 489, în baza Legii nr. 1/2000.

Anexa nr. 55, la care se face referire în Hotărârea Comisiei Tabelul cuprinzând unităţile de cult cărora li s-a reconstituit, la cerere, conform prevederilor legale, dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, unde la poziţia nr. 6 figurează Parohia Poienile Izei cu suprafaţa validată de 23,20 ha teren.

La f. 80 se află adresa nr 451/12 iulie 1949 către Parohia Poienile Glodului (vechea denumire a actualei Parohii Poienile Izei), prin care i se aduce la cunoştinţă faptul că a fost expropriată de 40 iugăre teren din locul „În Faţa Râtului”, indicându-se şi vecinii terenului.

La f. 5 şi 6 se află Inventarul Bunurilor imobile publice din data de 16 februarie 1949 (întocmit cu aprox 6 luni înainte de data exproprierii, 12.07.2016), din care rezultă că „Totalul Averii BO Poienile Glodului” era de 8791 m.p teren arabil, 40.9380 m.p. fâneţe şi islazuri, 3941 m.p. livezi şi grădini şi 119.361 păduri.

În tabelul respectiv, la rubrica „Localitatea unde se află imobilul”, la poz. 32 este trecută localitatea Botiza, la rubrica următoare este indicat „CF 4, top. 1777”, iar la suprafaţa deţinută este trecută suprafaţa de 22.6386 m.p. de natură fâneţe şi islazuri, tocmai suprafaţa solicitată de către petentă.

Instanţa apreciază că la data exproprierii terenul era de natură fânaţ, însă între timp a fost împădurit, acesta fiind şi motivul pentru care Comisia Locală de Fond funciar Botiza a validat cererea petentei la Legea nr. 1/2000 pentru teren cu vegetaţie forestieră.

Instanţa constată poziţia de neopunere la admiterea acţiunii din partea Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar Maramureş.

 Faţă de probele administrate, de considerentele reţinute şi de prevederile art.  64 alin. 1, art. 27 din Legea 18/1991, Legii 247/2005 şi art. 5 lit. „i” din H.G. 890/2005, instanţa constată că petenta a făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul solicitat, astfel că urmează să admită acţiunea acesteia, conform dispozitivului sentinţei.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către petentă, raportat la disp. art. 453 NCPC, având în vedere că intimata Comisia locală de fond funciar Botiza a validat cererea petentei şi a transmis Comisiei Judeţene de fond funciar Maramureş actele necesare în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, deci nu i se poate reţine vreo culpă procesuală, iar Comisia Judeţeană Maramureş nu s-a opus admiterii acţiunii, instanţa a respins cererea petentei de acordare a cheltuielilor de judecată.

În plus, aceste două comisii de fond funciar (locală şi judeţeană), nu au personalitate juridică proprie, nu au buget propriu, astfel că o dispoziţie de obligare a lor la plata cheltuielilor de judecată nu ar putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.

În procedura specială a legilor fondului funciar revine solicitanţilor obligaţia legală de a întocmi toate actele procedurale specifice la termenele stipulate şi de a suporta cheltuielile ocazionate de dovedirea pretenţiilor lor, aşa cum este şi în cazul de faţă.

2.Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în interiorul termenului legal pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botiza, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, apelanta a arătat că prima instanţă a dat mai mult decât s-a cerut, anulând parţial HCJ nr. 517/2002, Anexa 55, încălcând dispoziţiile art. 9 Cod procedură civilă, respectiv art. 22 alin. 6 din acelaşi act normativ, că în lipsa atacării hotărârii, cererea nu putea fi formulată direct în instanţă, că reclamanta nu a înţeles să conteste hotărârea comisiei în termenul legal, aceasta fiindu-i comunicată odată cu întâmpinarea în data de 21.01.2016.

Cererea de apel este scutită de obligaţia achitării taxei judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea formulată, intimata POR Poienile Izei a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, intimata a arătat că a solicitat respingerea excepţiei de tardivitate a plângerii, că a purtat o vastă corespondenţă cu comisiile şi a precizat cererea introductivă în sensul întocmirii documentaţiei pentru eliberarea titlului, că apelanta nu are calitatea de a invoca tardivitatea în condiţiile în care Comisia Judeţeană nu a procedat astfel şi că prima instanţă a apreciat că cererea este formulată în termen.

În apel, instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri, fiind solicitate informaţii de la Comisia Locală Botiza, OCPI Maramureş.

3.Analizând apelul prin prisma dispoziţiilor legale, a motivelor invocate şi a probaţiunii administrate, Tribunalul l-a apreciat ca fiind întemeiat.

Din cuprinsul dosarelor de fond funciar depuse în apel la filele 66-101, Tribunalul a reţinut că petenta PO Poienile Izei a formulat în baza legilor reparatorii următoarele cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, înregistrate la Primăria Botiza, jud. Maramureş: cererea înregistrată sub nr. 484/20.03.1991 pentru o suprafaţă de 5 ha teren arabil, petenta prevalându-se de adresa nr. 451/1949 a Comitetului Provizoriu Poienile Glodului, respectiv extras CF 730 Poienile Izei, nr. top. 2414/5, cererea fiind soluţionată în sensul respingerii prin HCJ nr. 584/1991; prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 936/1991 a fost validată cererea Parohiei Ortodoxe Poienile Izei de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 7 ha; prin cererea înregistrată sub nr. 22/1998 petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 10 ha teren, în susţinerea ei fiind depusă adresa nr. 451/1949 a Comitetului Provizoriu Poienile Glodului; la data de 10.03.2000 petenta a reiterat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 40 jugăre din CF 4 Botiza în baza Legii 1/2000, de asemenea în baza adresei nr. 451/1949 a Comitetului Provizoriu Poienile Glodului, cererea fiind invalidată prin HCJ nr. 517/2002.

Prin cererea de faţă dedusă judecăţii, petenta PO Poienile Izei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 40 jugăre teren, respectiv 22,6386 ha teren expropriat conform adresei nr. 451/1949 a Comitetului Provizoriu Poienile Glodului, învederând că din totalul suprafeţei solicitat la toate legile reparatorii a primit doar suprafaţa de 7, 08 ha.

La data de 21.01.2016, intimata Comisia Locală Botiza a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de tardivitate a plângerii raportat la împrejurarea că prin Hotărârea Comisiei Judeţene Maramureş nr. 517/4.07.2002, cererea de reconstituire a fost invalidată.

Răspunzând la întâmpinare, petenta a arătat că hotărârea nu i s-a comunicat conform legii şi a anexat corespondenţa purtată cu Comisia Locală, din adresa nr. 2914/31.08.2015 emisă de aceasta din urmă reieşind faptul că pentru suprafaţa de teren solicitată au fost emise Hotărârile Comisiei Judeţene nr. 584/1991, 3856/1992 şi 517/2002, astfel că toate cererile de reconstituire formulate în baza legilor reparatorii au fost soluţionate, Comisia Locală apreciind că nu mai există cereri ale petentei de soluţionat.

Ulterior, reclamanta a precizat cererea introductivă, însă exclusiv în sensul obligării pârâtelor la întocmirea documentaţiei necesare eliberării titlului de proprietate şi la eliberarea titlului.

Prin sentinţa apelată, Judecătoria Dragomireşti a respins excepţia tardivităţii formulării plângerii, a admis cererea, a anulat în parte HCJ nr. 517/2002 şi a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa solicitată.

Trecând peste împrejurarea că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă cu certitudine că exproprierea de care s-a prevalat petenta pentru a justifica îndreptăţirea la reconstituire a fost una efectivă, respectiv a reieşit că această măsură de deposedare a vizat parohia greco-catolică, iar nu pe cea ortodoxă care nu a probat împrejurarea că este continuatoarea celei deposedate, Tribunalul apreciază că prima instanţă a pronunţat o sentinţă cu încălcarea prevederilor art. 9 şi 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă, acordând mai mult decât s-a cerut.

Principiul disponibilităţii reglementat prin art. 9 şi 22 alin. 5 din Codul de procedură civilă trasează judecătorului cauzei învestit cu soluţionarea unei cereri limitele învestirii.

Astfel, părţile stabilesc prin cereri/apărări existenţa, conţinutul procesului, instanţa urmând a se pronunţa asupra tot ceea ce s-a cerut fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile prevăzute de lege.

Principiul anterior menţionat presupune faptul că instanţa nu poate, fără acordul părţilor, să schimbe fundamentul cererii, obiectul ei, ci doar poate califica acţiunea, dându-i denumirea corectă.

În cauza dedusă judecăţii, prima instanţă a anulat HCJ nr. 517/2002 fără a fi învestită de către reclamant cu o astfel de solicitare, încălcând dispoziţiile legale anterior citate, ori în contextul în care cererea de reconstituire a dreptului de proprietate fusese soluţionată prin hotărârea comisiei judeţene, reclamanta avea posibilitatea atacării acesteia în baza prevederilor art. 53 din Legea 18/1991, respectiv prin apelarea la procedura plângerii de fond funciar.

În condiţiile existenţei procedurii sus-menţionate, stabilită prin lege specială, formularea direct în instanţă a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate apare ca inadmisibilă.

În plus, potrivit înscrisurilor de la fila 55 dosar apel, HCJ nr. 517/2002 a fost afişată la sediul primăriei conform prevederilor legale în vigoare la momentul emiterii sale, a fost comunicată părţii reclamante alăturat întâmpinării (împrejurare ce echivalează cu comunicarea prevăzută de dispoziţiile art. 53 alin. 1 din legea 18/1991, finalitatea prevăzută de lege, constând în luarea efectivă la cunoştinţă despre actul în cauză, fiind atinsă), despre existenţa sa făcându-se referire inclusiv în adresa nr. 2914/31.08.2015 aflată în posesia reclamantei, astfel că, în cauză nu s-a probat formularea plângerii de fond funciar în termenul de 30 zile prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991, iar excepţia de tardivitate a formulării plângerii a fost greşit soluţionată la prima instanţă.

Faţă de considerentele anterior menţionate, Tribunalul, în baza prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă va admite apelul, va schimba în totalitate în sensul că a fost respinsă plângerea formulată de petenta PO Botiza, conform dispozitivului prezentei decizii.

Domenii speta