Necesitatea de a face dovada preluarii imobilului in perioada de referinta a legii pentru a beneficia de masuri reparatorii.

DOMENIU  - Fond funciar.

Necesitatea de a face dovada preluarii imobilului in perioada de referinta a legii pentru a beneficia de masuri reparatorii.

Pentru a putea beneficia  de măsuri reparatorii în condiţiile  Legii nr.  18/1991, notificatorii  trebuie să facă dovada, printre alte aspecte, şi a faptului că acest teren a fost preluat de către stat în perioada de referinţă a legii şi în mod abuziv. Aceasta proba poate fi facuta, intr-adevar, si prin dovedirea deţinerii terenului de către stat la un moment dat ulterior anului 1945, ceea ce prezumă preluarea abuzivă, atâta timp cât statul însuşi nu dovedeşte o modalitate de preluare fără caracter abuziv. In lipsa unor mijloace de proba concrete, inclusiv prezumtia decurgand din faptul detinerii terenului de catre stat mentionata mai sus, instanta de judecata nu poate intemeia insa o prezumtie judecatoreasca de preluare abuziva de catre stat in perioada de referinta  doar intemeiat pe faptul de notorietate al efectuarii acestui gen de preluari in perioada regimului comunist si pe faptul ca nu s-a dovedit ca a avut loc o instrainare voluntara a terenului. Faptul notoriu al efectuarii unor preluari abuzive de catre statul comunist nu este suficient pentru a extrage o prezumtie judecatoreasaca in sensul ca intr-o anumita cauza concreta a operat o asemenea preluare.

( decizia civilă nr. 147/  21 Februarie 2017 pronuntata de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă )

Deliberând asupra cauzei  de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă sub nr. 24219/3/2015, la data de 29.06.2015, contestatorul  DA în contradictoriu cu intimaţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Primăria Comunei Bordei Verde şi Comisia Locală Comuna Bordei Verde, a solicitat anularea Deciziei de invalidare nr. /26.03.2015, obligarea CNCI la emiterea unei noi Decizii de validare a dosarului de despăgubiri nr. /FFCC şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

 Prin încheierea din 25.11.2015 Tribunalul Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională  cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.35 alin.1 din Legea nr.165/2013 prin raportare la dispoziţiile art.16, 21 şi 126 din Constituţie, dispunându-se totodată suspendarea cauzei.

Prin decizia nr.43/9.02.2016 Curtea Constituţională a respins  ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, cauza fiind repusă pe rol la termenul din 25.05.2016, termen la care instanţa a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Primăria Comunei Bordei Verde şi Comisia Locală Comuna Bordei Verde.

Prin sentinţa civilă nr. 963/01.07.2016 pronunţată  de Tribunalul  Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, s-a respins acţiunea formulată de contestatorul  DA, în contradictoriu cu intimaţii Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor,  ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Tribunalul a constatat că prin Decizia nr.  /26.03.2015, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor s-a invalidat măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărârea Comisiei Judeţene Brăila nr.117/2007 de validare a propunerii Comisiei Locale Bordei Verde privind înscrierea suprafeţei de 7,75 ha solicitată de pe urma autorului  GG în anexa nr.23 la Regulamentul  aprobat prin HG nr.890/2005 pe motiv că nu s-a putut stabili suprafaţa de teren de care autorul a fost deposedat, lipsind dovada preluării de către stat în perioada de referinţă legală.

Prin raportul de evaluare  întocmit în procedura administrativă expertul a stabilit că valorarea terenului agricol extravilan în suprafaţă de 7,75 ha situat în judeţul Brăila localitatea Bordei Verde, sat Gabrielescu este în sumă de 81.582 lei.

Tribunalul a  reţinut că raportul de evaluare întocmit într-o astfel de procedură nu întruneşte caracterele unui act administrativ de autoritate şi nu poate conduce la concluzia că înregistrare a unui raport de evaluare la ANRP şi lipsa formulării de obiecţiuni la acesta echivalează cu aprobarea raportului de către CCSD şi cu atât mai puţin nu are semnificaţia de "dosar aprobat" în sensul legii.

În consecinţă, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin.1 din Legea nr.165/2013, ci cele ale art.41 alin. 5 coroborate cu cele ale art.21 şi art. 1 alin. (2) din Legea nr.165/2013 astfel că pârâta nu era ţinută de concluziile raportului şi putea să emită o decizie de invalidare dacă în urma verificărilor efectuate constata că dosarul  nu îndeplineşte condiţiile pentru stabilirea că solicitanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri.

În ceea ce priveşte motivul care au stat la baza emiterii deciziei de invalidare tribunalul constată că acesta este întemeiat.

În acest sens, tribunalul  a constatat că la dosar a fost depus copie a registrului agricol al autorului solicitanţilor pentru perioada 1948-1951 în care  GG figura cu suprafaţa de tern arabil de 7,75 ha.

De asemenea la dosar se regăseşte adresa din partea Arhivelor Naţionale în care se menţionează că a fost identificat un tabel în care,  pentru dosarul nr.2/1948,  GG figura cu suprafaţa de tern arabil de 7,75 ha.

Din cele două înscrisuri rezultă că ultim evidenţă privind deţinerea terenului pentru care se solicită despăgubiri este la nivelul anului 1951.

În ceea ce priveşte fila din registrul agricol pentru perioada 1951-1955 depusă de dosar tribunalul constată că acesta nu poate fi reţinută ca fiind concludentă soluţionării cauzei  având în  vedere că, pe de o parte poartă menţiunea ,,anulat, trecut la numărul 111,,  precum şi menţiunea ,, most,, din dreptul numelui GG , iar pe de altă parte având în vedere că acesta a decedat la în iunie 1952 cum susţine chiar reclamantul în răspunsul la întâmpinare aflat la fila 201.

Tribunalul a mai constatat că la dosar nu a fost depusă fila  din registru corespunzătoare numărului 111 pentru a se verifica dacă  în urma decesului defunctului  GG evidenţierea terenului solicitat nu s-a făcut pentru perioada 1952-1955 pe numele moştenitorilor.

Pe de altă parte, prin adresa nr.4531/19.11.2015 Comisia Locală de Fond Funciar Bordei Verde comunică  că  GG nu figurează cu cerere de intrare în CAP (aspect explicabil având în vedere decesul intervenit în anul 1952) şi că nu deţine acte din care să rezulte că terenul  Proprietatea domnului  GG a fost înstrăinat sau confiscat.

Tribunalul a mai reţinut că în raportul de expertiză invocat nu se menţionează amplasamentul concret al terenului,  ci se menţionează  doar că se găseşte la aproximativ 1,1 km de centrul gospodăresc,  ceea ce însemnă că pe o rază de 1,1 km terenul putea fi oriunde amplasat, iar prin adresa nr.539/2014 Comisia Locală de Fond Funciar Bordei Verde comunică că nu cunoaşte vechiul amplasament al terenului în discuţie. De altfel nici în ceea ce priveşte inspecţia efectuată în raport nu se menţionează că s-ar fi inspectat un teren anume.

Faptul că  o anumită suprafaţa de teren nu mai apare în evidenţele administrative  pe numele unui anumite persoane nu semnifică  în mod automat că respectiva suprafaţă a fost preluată de către stat, ci în egală măsură poate să se fie rezultatul, spre exemplu, al înstrăinării sau transmiteri într-o formă sau alta către moştenitori.

Tribunalul a mai reţinut  că depunerea dovezilor privind preluarea terenului de la autorul reclamantului prezenta importanţă pentru soluţionarea cererii de acordare de despăgubiri având în vedere că, pentru a beneficia de o astfel de despăgubire, reclamantul trebuia să dovedească că la data preluării terenul se mai afla în patrimoniul acestuia, cu atât mai mult cu cât decesul  a intervenit potrivit susţinerilor reclamantului în iunie 1952, ceea ce naşte prezumţia că ulterior decesului terenul a fost evidenţiat  pe numele moştenitorilor.

În consecinţă, având în vedere că lipseşte dovada preluării de către stat a terenului pentru care se solicită despăgubiri de la defunctul  GG, tribunalul văzând şi dispoziţiile art.35 din Legea 165/2013  a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe  a  declarat, in termen legal, prezentul apel apelantul reclamant DA.

În  motivarea apelului s-au invocat, în esenţă, următoarele:

Tribunalul nu a ţinut cont de faptul că începând cu anul 2007 apelantul trimitea scrisori către ANRP şi Primăria comunei Bordei Verde de  trei – patru ori pe an prin care solicita lămuriri privind dosarul de despăgubire, iar răspunsurile primite  erau în sensul că singurele probleme sunt referitor la moştenitorii numitului  GA şi copii ale actelor de identitate ale moştenitorilor lui  GG, de faptul că ANRP a hotărât evaluarea imobilului şi expertiza a fost efectuată, cineva plătind onorariul expertului, nu s-a  aprobat interogatoriul intimaţilor care ar fi putut lămuri în mare marte problemele din dosar, primăria  şi ANRP nu i-au adus la cunoştinţă  cu ce acte  trebuia completat dosarul decât în urma demersurilor apelantului nu se ţine cont de anumite înscrisuri , anume adresa nr. 36667/2014 emisă de Primăria Bordei Vale, adresa nr. 2925/2015 emisă de Comisia Locală de Fond Funciar, adresa nr. 6009/DFF/2014 emisă de ANRP, nu se ţine cont de  răspunsurile date de SCAN Brăila, de Primăria Bordei Vale, de Primăria Făurei prin care se confirmă că nu există nici un  act din care să rezulte  că  GG ar fi înstrăinat terenul sau i s-ar fi confiscat sau expropriat de către regimul comunist, nu s-a ţinut cont de faptul că în presa ulterioară lui decembrie 1989 s-a dovedit că regimul comunist a făcut o colectivizare forţată fără ca să se semneze documente în acest sens, nu există înscrisuri doveditoare care să ateste predarea terenului înscris în testamentul  întocmit de  GG la stat sau că moştenitorii au fost expropriaţi.

Se susţine că  suprafeţele înscrise în testament nu au fost solicitate de moştenitorii înscrişi în testament în baza Legii nr. 18/1991 şi se susţine drept concluzie  că întrucât terenul de 7,75 ha  a fost împărţit la un număr mare de moştenitori şi având în vedere că aceştia trebuiau să cedeze terenul  şi să se înscrie în CAP  şi erau săraci şi neştiutori de carte, nu au mai făcut dezbatere succesorală, astfel încât întreaga suprafaţă de teren a intrat în posesia statului  fără a se mai întocmi acte.

Se susţine că  terenurile nici nu puteau fi înstrăinate,  de vreme ce nu s-a făcut dezbatere succesorală şi oricum nu le cumpăra nimeni, întrucât trebuiau cedate statului prin înscrierea la CAP  şi că în sprijinul  acestor susţineri vine şi faptul  că  descendenţii moştenitorilor  trecuţi în testament nu cunoşteau faptul că există testamentul  bunicului lor  GG şi de aceea nici nu au formulat cerere în baza Legii nr. 18/1991.

Soluţionând apelul declarat, în raport de mijloacele de probă administrate şi de criticile formulate, Curtea îl constată nefondat  şi, în baza art. 480 Cod procedură  civilă, îl va respinge  ca atare.

Curtea constată că procedura de recunoaştere a drepturilor la măsuri reparatorii nu poate fi considerată finalizată decât la momentul emiterii titlului de despăgubire şi până la acest moment notificatorul nu are un drept definitiv câştigat, în acest fel tranşând Curtea Constituţională prin decizia  nr. 269/ 2014.

Prin această decizie s-a statuat că invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii nu pune in discutie ”atingeri aduse unui drept câștigat,  câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor — conform Legii nr. 247/2005 — sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor — ulterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013-persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, Curtea observă că deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura care este competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit art.35 alin.(3) din Legea nr.165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii”.

De aceea, este irelevant juridic faptul că pe durata a mai mulţi ani instituţiile cu atribuţii în soluţionarea notificării nu au relevat lipsa probelor care au condus în final  la respingerea notificării (la invalidarea măsurii de acordare de despăgubiri), întrucât conform Legii nr. 165/2013  ANRP are drept atribuţie legală  verificarea finală a dreptului de proprietate şi a întinderii acestuia, putând dispune invalidarea deciziei/dispoziţiei anterior emisă de către unitatea deţinătoare, fără ca în acest fel să se aducă atingere unor drepturi câştigate.

Curtea constata ca era neutilă administrarea probei cu  interogatoriu, întrucât toate datele relevante referitoare la situaţia celor 7,75 ha teren reieşea din actele administrate în cauză (respectiv evidenţele din registrele şi arhivele instituţiilor referitoare la situaţia proprietăţii în discuţie, modul de preluare de către stat etc.).

În ce priveşte conţinutul adreselor invocate de către apelant, Curtea constată că acestea nu lămuresc aspectele a căror probă nu s-a făcut în cauza.

Astfel, Curtea constată că  pentru a putea beneficia  de măsuri reparatorii în condiţiile  Legii nr.  18/1991, notificatorii  trebuiau să facă dovada dreptului de proprietate al autorului lor şi a faptului că acest teren a fost preluat de către stat în perioada de referinţă a legii şi în mod abuziv.

Dacă nu s-a pus în discuţie dovada dreptului de proprietate al autorului notificatorilor până la nivelul anilor 1952, acesta figurând într-adevăr în registrul agricol pentru perioada 1948 – 1951 ca fiind proprietar al terenului arabil de 7,75 ha,  dupa cum si in registrul agricol pentru perioada 1951-1955 figureaza aceeasi persoana, facand proba in favoarea dreptului de proprietate al autorului  GG pana in anul decesului 1952 si a mostenitorilor acestuia dupa anul decesului 1952 si pana in anul 1955, Curtea constată că nu s-a probat faptul preluării abuzive de către statul comunist în perioada de referinţă a  Legii nr. 18/1991.

 Astfel, toate inscrisurile administrate sunt in sensul ca nu s-a regasit vreo evidenta care sa ateste preluarea de catre CAP sau in orice alt mod a terenului de catre stat.

Asadar, cu inscrisurile administrate nu s-a făcut dovada preluării de către stat a terenului, fostă proprietate a autorului apelantului, şi cu atât mai mult dovada că această preluare  a avut loc abuziv  în perioada de referinţă a Legii nr.18/1991.

Pe de alta parte, Curtea constata ca nu s-a facut in cauza proba amplasamentului exact al  terenului obiect al dreptului de proprietate al autorului notificatorilor, actele administrate, respectiv fisa din registrul agricol si relatiile comunicate din evidentele autoritatilor facand doar mentiune ca terenul era arabil  situat in satul Gabrielescu, Jud. Braila.

 În ce priveşte raportul de evaluare  întocmit pentru imobil (f. 16 şi următoarele dosar fond) acesta nu are la baza vreun reper care sa identifice amplasamentul fostei proprietati,  iar, pe de alta parte, Curtea constată că acest raport a avut drept obiectiv şi este relevant doar cu privire la evaluarea terenului, nu şi cu privire la stabilirea corespondenţei dintre terenul înscris în registrul agricol pe numele lui GG  şi terenul avut în vedere în cadrul acestei evaluări.

Aşa fiind, nu poate fi reţinută această modalitate de stabilire a fostului amplasament.

Se constata ca insusi notificatorii in declaratii scrise date atesta ca nu cunosc fostul amplasament al terenului proprietatea autorului lor ( f. 134, 139 dosar fond ) 

Atata timp cât nu s-a stabilit, pe baza probatoriului, care este amplasamentul fostei proprietăţi a numitului GG, în mod logic nu poate fi stabilit nici faptul că acesta a fost preluat de către stat şi, de asemenea, în mod logic  nu se pune problema  stabilirii perioadei de referinţă a acestei preluări şi a caracterului său abuziv.

Într-adevăr, de principiu, deţinerea terenului de către stat la un moment dat ulterior anului 1945 prezumă preluarea abuzivă, atâta timp cât statul însuşi nu dovedeşte o modalitate de preluare fără caracter abuziv.

În cauză, însă, nu poate fi aplicată această prezumţie, atâta timp cât  nu se dovedeşte situaţia de fapt a ocupării terenului de către stat, consecinţă firească a faptului că nu s-a dovedit  amplasamentul fostei proprietăţi.

 De aceea, este corectă sub acest aspect, atât reţinerea tribunalului, cât şi motivarea CNCI făcută prin decizia de invalidare, în sensul că nu s-a făcut dovada preluării terenului de către stat în perioada de referinţă a Legii  nr. 18/1991.

Curtea nu poate intemeia o prezumtie judecatoreasca de preluare abuziva de catre stat in perioada de referinta a terenului, asa cum solicita apelantul, intemeiat pe faptul de notorietate al efectuarii acestui gen de preluari in perioada regimului comunist si pe faptul ca nu s-a putut dovedi nici ca a avut loc vreo instrainare voluntara a terenului de catre autorii notificatorilor, intrucat aceasta prezumtie nu ar fi sustinuta de fapte concrete si care sa o faca credibila. Faptul notoriu al efectuarii unor preluari abuzive de catre statul comunist nu este suficient pentru a extrage o prezumtie judecatoreasaca in sensul ca in cauza de fata a operat o asemenea preluare, iar in ce priveste inexistenta vreunei evidente referitoare la vreo instrainare efectuata de autorii reclamantului situatia este aceeasi, acest fapt nefiind suficient in logica juridica  pentru a intemeia o prezumtie judecatoreasca cu valoare de mijloc de proba.

 Curtea constată si că toate aceste aspecte a căror probă trebuia făcută în cauză, anume probele referitoare la stabilirea amplasamentului fostei proprietăţi şi dovada preluării de către stat în perioada de referinţă a Legii nr. 18/1991 şi a caracterului abuziv al acestei preluări, cădeau în sarcina notificatorilor. 

Pentru aceste motive, vazand ca sentinta apelata este temeinica si legala in raport de mijloacele de proba administrate,  în baza art. 480 Cod procedură  civilă, va fi respins apelul,  ca nefondat .

Domenii speta

Spete similare