Pensia de întreținere. Cuantumul salariului minim avut în vedere.Valoare brută/valoarenetă.

Problema pe care o ridică prezenta cauză este aceea de a şti dacă venitul minim garantat în plată avut în vedere este cel brut sau cel net. Relativ la această chestiune, este de semnalat că un salariat are la dispoziţie numai suma rămasă după deducerea contribuţiilor sociale şi a impozitelor din cuantumul venitului brut, respectiv venitul net. În mod real, salariatul beneficiază doar de această sumă, diferenţa făcându-se venit la bugetul asigurărilor sociale şi de sănătate ori la bugetul de stat. Din acest punct de vedere, creditorii chirografari, printre care se numără şi creditorul obligaţiei de întreţinere, pot să-şi îndestuleze dreptul numai prin urmărire venitului net, iar nu a venitului brut. Totodată ,,mijloacele debitorului” sunt cele ce rezultă din veniturile nete ale acestuia, după cum rezultă în mod expres şi categoric inclusiv din cuprinsul art. 529 alin. 2 şi 3 C. civ.. Aşa fiind, limita avută în vedere de către instanţa de judecată atunci când analizează posibilităţile de plată ale debitorului o reprezintă veniturile sale nete, iar nu cele brute. Or, atunci când debitorul nu realizează venituri, raportarea fiind făcută la venitul minim garantat în plată, suma avută în vedere nu poate fi decât tot cea netă, întrucât de aceasta ar dispune minimal debitorul dacă s-ar angaja în muncă. ”

S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1402/2017 din 14.09.2017 a Judecătoriei Vişeu de Sus s-a admis acţiunea civilă intentată de reclamanta D M, în calitate de reprezentant legal al minorei C C, , în contradictoriu cu  pârâtul C G şi, în consecinţă, s-a dispus majorarea pensiei de întreţinere la care a fost obligat pârâtul prin Sentinţa civilă nr.2953/29.11.2010 din dos.nr.1867/336/2010 al Judecătoriei Vişeu de Sus, în favoarea minorei C  C,  de la suma de 100 lei/lună la suma de 350 lei/lună, de la data de 20.04.2017, data introducerii acţiunii, şi până la majoratul minorei sau noi dispoziţii.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin acţiunea civilă înregistrată la instanţă la data de 20.04.2017 în dosar cu nr. de mai sus, reclamanta D M, în calitate de reprezentant legal al minorei C C , a chemat în judecată pe pârâtul C G, solicitând instanţei majorarea pensiei de întreţinere la care a fost obligat pârâtul  prin Sentinţa civilă din data de 29.11.2010, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus , în dosar nr. 1867/336/2010, de la data introducerii acţiunii şi până la majorat sau noi dispoziţiuni.

În motivare, reclamanta arată că,  prin hotărârea mai sus menţionată, pârâtul a fost obligat să plătească pe seama minorei C C  suma de câte 100 lei/lună , cu titlu de pensie de întreţinere. La stabilirea acestei pensii s-au avut în vedere nevoile minorei de la acea dată precum şi posibilităţile materiale ale pârâtului. De la data pronunţării sentinţei şi până în prezent nevoile acesteia au crescut , la această vârstă are nevoie de hrană adecvată , îmbrăcăminte, produse de igienă corporală , încălţăminte , acestea având costuri tot mai ridicate.

Având în vedere această situaţie, şi faptul că legea impune obligaţia de întreţinere în sarcina părinţilor pentru copiii lor minori, dar şi principiul interesul superior al minorului , solicită  ca instanţa să admită prezenta cerere şi să dispună majorarea pensiei de întreţinere calculată în funcţie de venitul actual al pârâtului.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul C G solicită respingerea cererii reclamantei şi obligarea acesteia  la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

Prin Sentinţa civilă nr. 2953/2010 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 1867/336/2010 s-a desfăcut căsătoria părţilor iar minorele au fost încredinţate reclamantei, fiind stabilită în sarcina pârâtului  obligaţia de a achita pensie de întreţinere în favoarea ambelor minore, în sumă  de 100 lei lunar.

Reclamanta, cu rea credinţă, ascunde faptul că ulterior acestei sentinţe , pârâtul a demarat procedura de tăgadă a paternităţii, soldată cu pronunţarea unei noi hotărâri judecătoreşti cu privire la copiii rezultaţi din căsătorie .

Astfel, s-a pronunţat Sentinţa civilă 2852/28.11.2011 în dosarul nr. 3109/336/2010 iar în dosarul nr. 732/336/2013 s-a pronunţat Sentinţa civilă 1081/14.04.2013 , prin care s-a dispus sistarea pensiei de întreţinere stabilită prin Sentinţa civilă 2953/29.11.2010 a Judecătoriei Vişeu de Sus, începând cu data de 28.11.2011 .

Faţă de aceasta se impune respingerea cererii întrucât nu are mijloacele necesare pentru  plata obligaţiei de întreţinere  şi cu greu îşi poate asigura propria întreţinere.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta solicită instanţei  să admită cererea aşa cum a fost formulată , să dispună majorarea pensiei de întreţinere pe seama minorei C C , susţinând că întâmpinarea depusă de pârât prin avocat lasă impresia unei atitudini neprofesionale, deoarece  s-a stabilit printr-o sentinţă definitivă că minora este fiica pârâtului, iar un copil nu poate creşte cu 100 lei/lună.

Având în vedere această situaţie şi faptul că legea impune obligaţia de întreţinere în sarcina părinţilor pentru copiii lor minori , dar şi principiul interesul superior al minorului , este de neînţeles cum poate motiva pârâtul că nu are mijloace necesare pentru plata obligaţiei de întreţinere şi că îşi poate asigura cu greu propria întreţinere solicitând cu rea-credintă respingerea acţiunii.

Analizând cererea prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie, s-a considerat susţinerilor reclamantului şi reprezentantei acestuia şi  înscrisurilor existente la dosarul cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2953/29.11.2010 pronunţată de către Judecătoria Vişeu de Sus în dos. nr. 1876/336/2010 s-a dispus, printre altele, desfacerea căsătoriei dintre reclamantă şi pârât, încredinţarea mamei, spre creştere şi educare, a minorelor C G, născută la data de 07.07.2006 şi C C, născută la data de 11.05.2009, pârâtul fiind obligat să plătească în favoarea minorelor o pensie de întreţinere în cuantum de 100 lei/lună, pentru fiecare minoră.

Prin Sentinţa civilă nr. 2852/28.11.2011 pronunţată de către Judecătoria Vişeu de Sus în dos. nr. 3109/336/2010 al acestei instanţe, s-a constatat că pârâtul este cu neputinţă să fie tatăl minorei C G, născută la data de 07.07.2006, fiind respinsă acţiunea în tăgada paternităţii faţă de minora C C, născută la data de 11.05.2009, iar prin Sentinţa civilă nr.1081/14.05.2013 din dos.nr.732/336/2013 al Judecătoriei Vişeu de Sus s-a dispus sistarea plăţii pensiei de întreţinere pentru minora C G, nu şi pentru minora C C, cum susţine pârâtul prin întâmpinarea depusă.

Se constată astfel că pârâtul a rămas obligat la plata pensiei de întreţinere faţă de minora C C, născută la data de 11.05.2009, faţă de care tăgada paternităţii a fost respinsă.

În prezenta cauză, arătând că nevoile minorei au crescut, reclamanta a solicitat majorarea pensiei de întreţinere la care pârâtul a fost obligat în favoarea minorei C C, născută la data de 11.05.2009.

Raportat la această cerere, prima instanţă a reţinut că obligaţia de întreţinere a copilului de către părinţii săi este o obligaţie legală şi personală,  iar potrivit art.499 Cod civil, tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

Art. 531 C. Civ. statuează că atunci când se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

De la data pronunţării Sentinţei civile nr. 253/2010 minora a crescut, crescând şi necesităţile sale privind întreţinerea, creşterea şi educarea sa, de asemenea crescând şi venitul minim pe economia naţională, avut în vedere la stabilirea pensiei de întreţinere.

La stabilirea cuantumului se vor aplica disp. art. 529 Cod civil care arată că întreţinerea se datorează potrivit cu nevoia celui ce o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, întreţinerea datorată de părinte fiind stabilită până la o pătrime  din venitul său lunar  net  pentru 1 copil.

Nu s-a făcut dovada că pârâtul are şi alte persoane în întreţinere, că ar fi angajat şi că ar realiza venituri de natură salarială sau alte venituri cu caracter periodic, astfel că, la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere se va avea în vedere salariul minim pe economia naţională, operând prezumţia că pârâtul, fiind o persoană tânără şi aptă de muncă,  are capacitatea de a munci şi de a obţine venituri cel puţin la acest nivel.

S-a avut în vedere salariul minim brut pe economia naţională, la acest moment în cuantum de 1450 lei/lună , în acest sens fiind şi Decizia nr.459/A/06.09.2016 a Tribunalului Maramureş, din dos. 112/336/2016.

Faţă de cele expuse anterior, în temeiul art. 531 C.civ.,  prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a majorat pensia de întreţinere stabilită în sarcina pârâtului, în favoarea minorei C C, născută la data de 11.05.2009, de la suma de 100 lei/lună la suma de 350 lei/lună, de la data de 20.04.2017, data introducerii acţiunii, şi până la majoratul minorei sau noi dispoziţii.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul C G, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul modificării cuantumului pensiei de întreţinere stabilit de către instanţa de fond în mod nelegal la suma de 350 lei prin raportare la venitul minim net pe economie, raportat la art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 529 alin. 2 Cod civil.

 În motivarea apelului, apelantul a învederat că în opinia sa sentinţa este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale şi se impune cenzurarea ei.

Instanţa de fond a majorat pensia de întreţinere şi a stabilit-o la nivelul sumei de 350 lei/lună, această sumă rezultând ca urmare a aplicării procentului de ¼ parte din salariul minim brut pe economie care în acest moment este de 1450 lei/lună.

Conform dispoziţiilor art. 529 alin. 2 Cod civil „Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil…”.

Întrucât s-a dovedit că pârâtul nu lucrează şi nu realizează venituri, calculul pensiei de întreţinere la care să fie obligat pârâtul trebuie să se facă prin raportare la venitul minim net pe economie care este de 1065 lei/lună, întrucât este greşit a se stabili în sarcina pârâtului o obligaţie imposibil de executat.

Analizând cererea de apel s-a reținut că la data de 20 aprilie 2017 intimata a sesizat Judecătoria Vişeu de Sus cu o cerere având ca obiect majorare pensie de întreţinere. Prin sentinţa civilă nr. 1402/14 septembrie 2017 instanţa a admis cererea şi a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensie de întreţinere majorate în cuantum de 350 lei. Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere faptul că pârâtul nu este angajat şi că acesta nu realizează venituri din muncă, motiv pentru care, la terminarea întinderii obligaţiei raportarea s-a făcut la venitul minim brut pe economie, care la data pronunţării soluţiei era de 1.450 lei.

În esenţă, prin apelul formulat, apelantul a invocat faptul că instanţa s-a raportat în mod eronat la venitul minim brut pe economie, iar nu la venitul minim net.

Apelul este întemeiat pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Conform art. 513 C. civ. ,,Obligaţia de întreţinere există numai între persoanele prevăzute de lege. Ea se datorează numai dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege”. În completare, cu privire la obligaţia de întreţinere a părintelui, art. 516 C. civ. prevede că ,,Obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege”. De asemenea, art. 499 alin. 1 C. civ. statuează că ,,Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională”. Din conţinutul normelor citate rezultă că între părinţi şi copii se naşte, din relaţia de filiaţie, un raport juridic obligaţional în conţinutul căruia intră obligaţia părintelui de a presta întreţinere pentru copilul său minor. De principiu, obligaţia legală de întreţinere este una de valoare, ceea ce înseamnă că aceasta nu are un cuantum fix, determinat, ci presupune o raportare constantă la întinderea nevoilor creditorului şi la mijloacele necesare pentru acoperirea acestor nevoi. Cu toate acestea, atunci când între descendentul creditor şi părintele debitor există neînţelegeri cu privire la modul de îndeplinirea a obligaţiei, instanţa este chemată să stabilească modalităţile de executare şi întinderea obligaţiei, conform art. 499, alineat ultim, C. civ.

Din cuprinsul art. 529 alin. 1 C. civ. rezultă că, în determinarea întinderii obligaţiei de întreţinere, analiza instanţei este jalonată de două limite, respectiv nevoile creditorului şi mijloacele debitorului, astfel încât obligaţia odată stabilită să nu exceadă sau să fie inferioară nevoilor creditorului şi nici să  nu se transforme într-o sarcină exorbitantă pentru debitor. Relativ la cel din urmă, art. 529 alin. 2 C. civ. prevede că atunci ,,când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii”. Totodată, complementar, art. 527 C. civ. prevede că ,,(1) Poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. (2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligaţii ale sale.”

Din ansamblul normelor citate, rezultă că un element determinat în stabilirea întinderii obligaţiei de întreţinere îl constituie posibilităţile efective ale debitorului, altfel spus mijloacele pe care acesta le are la îndemână sau le-ar putea avea pentru a-şi îndeplini obligaţia. Sub acest aspect, doctrina şi practica noastră reţin, aproape unanim, că debitorul obligaţiei de întreţinere nu se poate sustrage de la îndeplinirea acesteia invocând faptul că nu realizează venituri şi că, în cazul în care debitorul nu este angajat şi nici nu are venituri din alte surse, raportarea se va face la venitul minim garantat în plată.

Problema pe care o ridică prezenta cauză este aceea de a şti dacă venitul minim garantat în plată avut în vedere este cel brut sau cel net. Relativ la această chestiune, este de semnalat că un salariat are la dispoziţie numai suma rămasă după deducerea contribuţiilor sociale şi a impozitelor din cuantumul venitului brut, respectiv venitul net. În mod real, salariatul beneficiază doar de această sumă, diferenţa făcându-se venit la bugetul asigurărilor sociale şi de sănătate ori la bugetul de stat. Din acest punct de vedere, creditorii chirografari, printre care se numără şi creditorul obligaţiei de întreţinere, pot să-şi îndestuleze dreptul numai prin urmărire venitului net, iar nu a venitului brut. Totodată ,,mijloacele debitorului” sunt cele ce rezultă din veniturile nete ale acestuia, după cum rezultă în mod expres şi categoric inclusiv din cuprinsul art. 529 alin. 2 şi 3 C. civ.. Aşa fiind, limita avută în vedere de către instanţa de judecată atunci când analizează posibilităţile de plată ale debitorului o reprezintă veniturile sale nete, iar nu cele brute. Or, atunci când debitorul nu realizează venituri, raportarea fiind făcută la venitul minim garantat în plată, suma avută în vedere nu poate fi decât tot cea netă, întrucât de aceasta ar dispune minimal debitorul dacă s-ar angaja în muncă.

Domenii speta

Spete similare