Asistenţă şi asigurări sociale

Cerere de anulare a dispoziţiei privind revocarea dreptului la prima de relocare, conform art.762 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Respingerea cererii ca neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 76² alin. 1 din legea 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, beneficiază de o primă de relocare, neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 lei. Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare: art. 46³ alin. (1): beneficiază de prima de relocare prevăzută la art. 76^2 din lege persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti care se încadrează în muncă, ulterior datei înregistrării la aceste agenţii, cu normă întreagă, pe o perioadă de cel puţin 12 luni, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia şi îndeplinesc şi celelalte condiţii prevăzute la art. 76^2 şi 76^3 din lege. Potrivit art. 46^ 8 alin.(1): prin sintagma localităţi învecinate acesteia, în vederea acordării primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din lege, se înţelege localităţi limitrofe localităţii în care persoana se încadrează în muncă. Ori, din răspunsul Primăriei comunei P., contrar susţinerilor reclamantei, rezultă fără echivoc că municipiul B. (localitatea de reşedinţă a reclamantei) nu se învecinează (nu are hotar comun) cu Comuna P. (localitatea unde îşi desfăşoară activitatea reclamanta, conform contractului său de muncă depus la dosar).

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 15.06.2018

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.02.2018, sub nr. /2018 reclamanta U. I. A. a chemat în judecată pe pârâta A. J. pentru O. F. de M. M., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Dispoziţiei nr. / 2018, emisă de AJOFM şi a tuturor actelor care au stat la baza acesteia, prin care solicită anularea acesteia ca nemotivată şi nelegală şi în consecinţă  admiterea cererii de acordare a primei de relocare înregistrată la A. J. pentru O. F. de M. B. cu nr. / 2017.

În fapt, reclamanta a arătat că, prin Dispoziţia nr. / 2018 pârâta a dispus respingere dreptului la prima de relocare conform art. 76² din Legea 76/2002, începând cu data de 01.11.2017.

Reclamanta a arătat că, în calitate de şomer, a depus în data de 09.10.2017 o cerere la AJOFM M. prin care a  solicitat acordarea primei de relocare, în conformitate cu Legea 76/2002, ca urmare a încheierii contractului individual de muncă nr. / 2017 cu angajatorul, societatea TDM T. D. de M. SRL cu sediul în B.. Comuna P., motiv pentru care şi-a stabilit reşedinţa în oraşul B., judeţul B..

A menţionat că , cererea sa a fost aprobată, fiindu-i comunicat telefonic, faptul că îndeplineşte condiţiile de eligibilitate şi că dosarul va fi trimis către AJOFM B., instituţia în circumscripţia căreia şi-a stabilit rezidenţa şi care are competenta de a realiza plăţile.

Ulterior, în luna noiembrie, a aflat din adresa nr. / 2017, emisă de către AJOFM B., că dosarul se afla la această instituţie, care a procedat la o nouă analiză a actelor depuse, cu toate că AJOFM B. avea numai competenţa să realizeze plăţile.

De asemenea, a menţionat că dosarul a fost respins de AJOFM B., iar prin adresa nr. / 2017, i s-a comunicat că în baza unei adrese emise de Primăria Comunei P., adresă care nu i-a fost comunicată, nu ar îndeplini una din condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de prima de relocare.

În data de 01.02.2018, a primit prin email dispoziţia pe care o contestă, prin care AJOFM M. comunica că începând cu data de 01.11.2017 se respinge dreptul la prima de relocare conform art. 76² din Legea 76/2002.

A mai arătat că, actul emis de către AJOFM, M. - Dispoziţia nr. / 2018, nu este motivată, aspect care atrage anularea acesteia. Simpla indicare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 76² din Legea 76/2002 cu menţiunea că "reşedinţa nu se află în localitatea unde este locul de muncă sau în localitatea învecinată", nu reprezintă o motivare în concordanţă cu prevederile legale şi jurisprudenţa în materie, în contextul în care reşedinţa sa este în Braşov, iar locul de muncă în localitatea P., localitate situată la 14,6 km de reşedinţă.

A invocat în acest sens Decizia / 2008 pronunţată de ÎCCJ în care se reţine că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie privită nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act administrativ, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii, respectiv .asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrarii/ [,..]

De asemenea,  a invocat decizia / 2011 a C. de A. C. care statuează cu privire la prevederile legii 76/2000.

Potrivit disp. art. 46³ alin. (4) şi 46 ind 4 din Normele de Aplicare ale Legii 76/2002 care instituie o competenţă clară în ceea ce priveşte acordarea primei de relocare, instituţia unde contribuabilul se afla în evidenţă,  AJOFM M., este instituţia de control şi cea competentă să realizeze, aprobe sau să respingă cererile depuse de către asiguraţi, iar AJOFM B. deşi nu avea nici o competenţă decizională conform legii, a realizat un control al dosarului şi a luat decizia, respingerii cererii de acordare a primei de relocare.

Prin urmare,  există adresa emisa de către JOFM B. care nu are caracterul unui act administrativ  prin care se respinge cererea de acordare a primei de relocare şi o dispoziţie a AJOFM M. care a anulat una iniţială prin care i s-a admis cererea, iar lipsa motivării dispoziţiei prin care se retrage un drept prevăzut de lege, atrage nulitatea actului emis de către AJOFM M..

Reclamanta a menţionat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 76² alin. 1 din Legea 76/2002 şi are dreptul la prima de relocare.

Potrivit art. 76² alin 1 din Legea 76/2002: Persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, beneficiază de o primă de relocare, neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 lei.

In ceea ce priveşte prima condiţie, a arătat că a  fost încadrată în muncă în B., la o distanta care depăşeşte cei 50 km prevăzuţi de lege faţă de localitatea de domiciliu, D. T. S..

Referitor la cea dea doua condiţie a arătat că localitatea sa de reşedinţa - oraşul B. este singura unitate administrativă urbană învecinată comunei P., aflată la o distanta de 14,6 km de locul de muncă, respectiv sediul social al angajatorului se află în realitate în zona industrială a oraşului B., comuna P. fiind considerată limitrofă oraşului B., prin urmare consideră că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzute de art. 76² din Legea 76/2002.

A susţinut că, în adresa emisă de AJOFM B., prin care se respinge cererea de acordare a primei de relocare, se explică situaţia conform căreia în baza unei adrese emise de comuna P.,  localitatea B. nu se califică drept localitate învecinata acestei comune, aspect care este complet greşit.

De asemenea, a arătat că, în adresa comunei P. de care se face uzanţa pentru a se argumenta refuzul, AJOFM precizează că sunt indicate ca şi localităţi învecinate localităţii P. şi în care ar fi trebuit să-şi stabilească reşedinţa pentru a beneficia de prima de relocare următoarele: C.  jud. C., comuna D., com. T., com H., com B.. com T. -jud. B..

Reclamanta, consideră că alegaţiile conform căruia oraşul B. nu poate fi calificat drept localitate învecinată comunei P. sunt nelegale, iar interpretarea pe care AJOFM B. şi ulterior AJOFM M. au dat-o condiţiei legale pentru acordarea primei de relocare referitoare la noţiune de ,, localitate învecinată” este una care contravine principiului clarităţii şi previzibilităţii legii şi reprezintă o interpretare şi aplicare cu rea credinţă a normelor de drept.

In drept a invocat art. 119 din Legea 76/2002, art. 76² din Legea 76/2002, precum şi toate celelalte prevederi legale indicate în prezenta.

În dovedirea susţinerilor a depus în copie: împuternicire avocaţială, Dispoziţia nr. / 2018, CI, Contract Individual de munca nr. / 2017, Certificat constatator angajator,emailuri AJOFM M., adresa nr. / 2017, contestaţie, Decizia 1580/2008 ÎCCJ, Decizia 3901/2011 a C. de A. C., Harta, extrase informaţii comune.

La data de 14.03.2018 A. J. pentru O. F. de M. M. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

A menţionat că, în urma încadrării în muncă în data de 21.08.2017 într-o localitate aflata la o distanta mai mare de 50 de km fata de localitatea de domiciliu (respectiv comuna P. judeţul B.), contestatoarea îşi schimba domiciliul provizoriu (reşedinţa) în municipiul B., şi urmare acestui fapt, în data de 18.10.2017 a solicitat acordarea primei de relocare conform art. 76² din Legea nr.76/2002, prin cererea nr..  depusa la A. J. pentru O. F. de M. M..

S-a arătat că, necunoscând faptul că municipiul B. nu se învecinează cu comuna P., AJOFM M. a considerat că reclamanta ar fi putut beneficia de prima de relocare şi, conform procedurilor de lucru a înaintat dosarul către AJOFM B..

Potrivit  art. 78 alin. (1) din HG.377/2002 cu modificările şi completările ulterioare: „Pentru persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în alt judeţ, prevăzute la art. 45^1 alin, (4) din norme şi art. 45^5 alin. (4) din norme, dosarul care a stat la baza stabilirii şi, după caz, a plaţii drepturilor se va transfera, în original, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază îşi stabilesc noul domiciliu, iar la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă care a stabilit şi a acordat dreptul rămâne dosarul cu copiile de pe acte." Aceeaşi procedura de lucru este stabilită şi de art.46^3 alin.(4) din HG nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Sesizând faptul că municipiul B. şi comuna P. nu sunt localităţi limitrofe, AJOFM B. a comunicat instituţiei această situaţie, astfel, AJOFM M., constatând că Dispoziţia nr./ 2017 este emisă cu nerespectarea condiţiei prevăzute de art.76^2 alin.(l) din Legea nr. 76/2002 a dispus revocarea acestei dispoziţii prin Dispoziţia nr.. şi emiterea Dispoziţiei nr. / 2018, prin care se respinge dreptul la prima de relocare.

A susţinut că, revocarea a fost posibilă datorită faptului că Dispoziţia nr./ 2017, nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice, nu a fost efectuată nici o plată către contestatoare  şi ea nici nu a produs nici un alt efect juridic.

De asemenea, a menţionat că, pentru acordarea primei de relocare, conform art.76² şi urm. din Legea nr.76/2002 este necesar să fie îndeplinite o serie de condiţii: 1. solicitantul să fie înregistrat ca şomer la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă; 2. să se încadreze în muncă potrivit legii, pentru o perioada mai mare de 12 luni; 3.să se încadreze în muncă într-o localitate aflata la o distanta mai mare de 50 de km faţă de localitatea unde îşi au domiciliul sau reşedinţa; 4. ca urmare a acestui fapt (încadrarea în muncă) îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate.

A considerat că, contestatoarea a îndeplinit primele trei condiţii, în ceea ce priveşte a patra condiţie, contestatoarea s-a angajat în comuna P. şi şi-a stabilit reşedinţa în municipiul B., iar Municipiul B. nu este localitate învecinată comunei P., nu au hotar comun, între municipiul B. şi comuna P. se mai afla şi alte unităţi teritorial-administrative. Localităţi învecinate înseamnă localităţi cu hotar comun, localităţi limitrofe, aşa cum se prevede şi în art. 48^8 din HG nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, iar atât timp cât cele două localităţi nu au hotar comun, nu sunt învecinate, nu prezintă importanta faptul ca "se considera" comuna P. ca fiind limitrofă municipiului B..

A mai menţionat că, contestatoarea face o confuzie considerând că aceste principii, al clarităţii şi previzibilităţii legii, sunt principii care diriguiesc aplicarea dispoziţiilor legale. Acestea sunt principii cu aplicabilitate în ceea ce priveşte redactarea, elaborarea actelor normative, în acest sens a menţionat prevederile art.8 alin.(1), art.23 alin.(1) şi ale art.36 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Totodată consideră că AJOFM M. nu poate fi învinovăţită de aplicarea prevederilor legale cu rea-credinţă, atât timp cât nu a aplicat prevederile legale într-un alt sens decât acela pentru care au fost emise aceste dispoziţii.

Având în vedere motivele expuse, solicită respingerea ca netemeinică a contestaţiei formulate împotriva Dispoziţiei nr. / 2018 / 2017 emise de AJOFM Mehedinţi, şi pe cale de consecinţă menţinerea acestei dispoziţii pe care o consideră temeinică şi legală.

În dovedirea susţinerilor a anexat în copie: cererea nr./ 2017, contractul individual de munca nr. / 2017, contractul de închiriere nr. / 2017, adresa nr./ 2017 emisa de UAT P., dispoziţia nr. / 2018, dispoziţia nr. / 2018.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, reluând susţinerile din cererea introductivă.

La data de 10.04.2018 reclamanta a formulat cerere de  completare a acţiunii prin care  solicită suplimentar faţă de capătul de cerere al acţiunii introductive, anularea Dispoziţiei nr. / 2018 prin care intimata a dispus revocarea Dispoziţie  /  2017.

A arătat că, Dispoziţia nr. / 2018 este nulă, fiind emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 1 alin (6) din Lega 554/2004:

In speţă, pentru a decide dacă actul a fost în mod legal revocat, este necesară analiza îndeplinirii celor doua condiţii prevăzute de lege: actul a intrat sau nu în circuitul civil şi dacă acesta a produs sau nu efecte juridice.

A menţionat că, Dispoziţia nr.  / / 2017 prin care intimata a admis cererea de acordare a primei de relocare a intrat în circuitul civil, prin simpla comunicare a acestui act către instituţia care avea obligaţia să realizeze plata drepturilor aprobate.

La momentul emiterii Dispoziţiei / 2017 şi înaintarea dosarului către AJOFM B., în sarcina acestei instituţii s-a născut obligaţia de a realiza plăţile conform legii, în timp ce pentru reclamantă s-a născut dreptul de a beneficia de aceste plăţi.

A mai arătat că, un alt aspect care confirmă naşterea unor efecte juridice a dispoziţiei / 2017 este faptul că aceasta nu a fost contestata şi nici revocată în termenul legal de 30 zile prevăzut de lege, revocarea a intervenit în data de 18.01.2018, moment la care dispoziţia de admitere a cererii avea caracter executoriu, dreptul de a beneficia de prima de relocare fiind născut, la fel şi obligaţia AJOFM B. de a realiza plata.

De asemenea, un argument suplimentar al efectelor juridice produse de către acest act este reprezentat de actele emise ulterior emiterii acestuia şi în baza lui, respectiv actele AJOFM B., acte care au fost comunicate şi contestate.

Reclamanta a considerat că, s-a încălcat principiul stabilităţii, securităţii raporturilor juridice şi principiul încrederii legitime a beneficiarului actului revocat, în situaţia în care a crezut în legalitatea acestuia şi nu a fost înştiinţată despre existenţa unui act de revocare - Dispoziţia / 2018.

A anexat în copie la dosar răspunsul AJOFM B. şi Decizia / 2016 a C. de A. A. I..

La termenul de judecată din data de 27.04.2018, instanţa faţă de dispoziţiile art. 204 alin. 1 Cod pr. civ., luând act că reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, formulată până la primul termen de judecată la care aceasta este legal citată, a dispus amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificatoare pârâtului, în vedere formulării întâmpinării.

La solicitarea instanţei pârâta A. J. pentru O. F. de M. M., cu adresa nr. / 2018, a depus  în copie conformă cu originalul dosarul administrativ aferent cererii privind acordarea primei de relocare şi dispoziţia nr. / 2017 privind acordarea primei cf. art. 76^2 din Legea nr. 76/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Reclamanta a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine şi constată următoarele:

Reclamanta U. I. A. a chemat în judecată pe pârâta A. J. pentru O. F. de M. M., solicitând anularea dispoziţiei nr. / 2018 privind acordarea primei de instalare prevăzută de art. 75 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, şi ulterior, prin precizarea de acţiune, şi anularea dispoziţiei nr. / 2018 privind revocarea dreptului la prima de relocare conform art. 76² din Legea nr. 76/2002, ambele ca fiind nelegale şi netemeinice.

Se reţine că, urmare a încadrării în muncă într-o localitate aflată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea de domiciliu, respectiv comuna P., judeţul B., reclamanta şi-a schimbat reşedinţa în municipiul B., în data de 28.09.2017.

Ulterior, la data de 18.10.2017, s-a adresat cu cerere scrisă pârâtei, solicitând acordarea  primei de relocare conform art. 76² din Legea 76/2002.

Deşi iniţial a emis dispoziţie de acordare a primei de relocare, sesizând ulterior că municipiul B. (localitatea de reşedinţă a reclamantei) şi comuna P. (locul său de muncă) nu sunt localităţi limitrofe, pârâta a revenit asupra dispoziţiei nr. / 2017 de acordare a primei de relocare, în sensul că a revocat-o prin dispoziţia nr. /  2018.

Susţinerea reclamantei că dispoziţia din 22.01.2018 este lovită de nulitate întrucât este nemotivată, nu poate fi reţinută, din  analiza acesteia rezultând că pârâta a indicat atât temeiul legal  (neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 76^² alin.(1) din Legea 76/2002), cât şi motivul de fapt (reşedinţa stabilită nu se află în localitatea unde este locul de muncă sau în localităţile învecinate).

De asemenea, nici pe fondul cauzei, susţinerile reclamantei nu sunt întemeiate.

Astfel, potrivit art. 76² alin. 1 din legea 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, beneficiază de o primă de relocare, neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 lei.

Iar, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare: art. 46³ alin. (1): beneficiază de prima de relocare prevăzută la art. 76^2 din lege persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului B. care se încadrează în muncă, ulterior datei înregistrării la aceste agenţii, cu normă întreagă, pe o perioadă de cel puţin 12 luni, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia şi îndeplinesc şi celelalte condiţii prevăzute la art. 76^2 şi 76^3 din lege.

Potrivit art. 46^ 8 alin.(1): prin sintagma localităţi învecinate acesteia, în vederea acordării primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din lege, se înţelege localităţi limitrofe localităţii în care persoana se încadrează în muncă.

Astfel, persoana îşi poate schimba domiciliul sau stabili reşedinţa în localitatea în care s-a încadrat în muncă sau într-una din localităţile învecinate acesteia/într-una dintre localităţile limitrofe localităţii în care persoana se încadrează în muncă, aceasta fiind una dintre condiţiile prevăzute în mod expres de lege în vederea acordării primei de relocare, reglementate prin art. 76² şi urm. din Legea 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 46³ şi urm. din Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 80¹ şi urm. din Hotărârea Guvernului nr. 377/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Ori, din răspunsul Primăriei comunei P., contrar susţinerilor reclamantei, rezultă fără echivoc că municipiul B. (localitatea de reşedinţă a reclamantei) nu se învecinează (nu are hotar comun) cu Comuna P. (localitatea unde îşi desfăşoară activitatea reclamanta, conform contractului său de muncă depus la dosar).

Prin urmare, cum cele 2 localităţi nu sunt învecinate (limitrofe), rezultă că reclamanta nu îndeplineşte cumulativ condiţiile impuse de lege, în lipsa uneia dintre acestea neputându-se acorda prima de relocare.

În consecinţă, cum pârâta a făcut dovada unei aplicări corecte a dispoziţiilor legale  mai sus menţionate, nu se poate reţine reaua ei credinţă, iar pe de altă parte, nu se poate reţine nici susţinerea potrivit căreia dispoziţia de revocare nu este legal întrucât a intrat în circuitul civil dispoziţia iniţială de acordare a primei de instalare, întrucât circuitul deciziilor a fost unul administrativ, între cele două agenţii judeţene (B. şi M.), nu a fost efectuată plata primei de instalare către reclamantă şi deci nu s-a produs nici un efect juridic.

Ca atare, faţă de cele ce preced, instanţa urmează să respingă acţiunea şi precizarea de acţiune ca neîntemeiate, reţinând că cele două dispoziţii emise de pârâtă a căror anulare se solicită au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale.

Domenii speta

Spete similare