Plată nedatorată. Efectele produse de o decizie a Curții de Conturi nu privesc raporturile angajator-angajat.

Plată nedatorată. Efectele produse de o decizie a Curții de Conturi nu privesc raporturile angajator-angajat.

Deși art.256 C.muncii nu precizează ce se înțelege prin sintagma „sumă nedatorată”, nu pot fi avute în vedere decât acele sume încasate de către salariat fără un temei legal, fiind fără relevanţă existenţa sau inexistenţa vinovăţiei. În cauză însă, sumele pretinse de apelant reprezintă drepturi salariale care au fost plătite de către angajator în baza contractului individual de muncă şi a actului adiţional la acesta, ca urmare a negocierii ce s-a purtat între cele două părţi ale raportului de muncă. Clauzele ce au conferit respectivele drepturi nu au fost anulate sau declarate nule de către vreo instanță și nu au fost nici modificate de către părți, astfel încât drepturile primite în baza acestora nu reprezintă drepturi încasate necuvenit.

Decizia Curții de Conturi prin care s-a constatat acordarea nelegală a unor drepturi de natură salarială personalului CIAS peste limita prevăzută prin grila de salarizare consfinţeşte o situaţie ce este generatoare de efecte juridice exclusiv între Curtea de Conturi şi instituţia supusă controlului, însă aceasta nu are efecte asupra valabilităţii contractului individual de muncă încheiat între instituție şi salariatul intimat, problemele legate de raportul de muncă stabilit între aceştia fiind guvernate de legislaţia muncii. Totodată, constatarea Curţii de Conturi nu conferă în mod automat un caracter nedatorat plăţilor efectuate de apelantă către intimatul salariat, ci este necesară o analiză a dispoziţiilor legislaţiei muncii sub acest aspect. 

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia Nr.228 din 19 ianuarie 2018)

Prin cererea de apel, apelantul CIAS a solicitat să se dispună nulitatea absolută a Deciziei nr. 59/31.08.2012 pentru frauda la lege, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum a constatat şi Curtea de Conturi a României, respectiv cu încălcarea: art.14 (1), (2), art.52 alin. 5 şi 6 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice; art.1 (1), (2), art.4 alin.2 din Legea nr.283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art.1 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale; Cap. l art.1 din O.U.G. nr.84/2012; art. 26 şi 28 (1), (2) din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, pct.1 şi 2 din OMFP nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.

Potrivit art. 4 alin.2 din Legea nr.283/2011: ,,în anul 2012 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare". Textul prevăzut în alineatul anterior este menţinut aplicabil în 2013, prin art.4 alin.2 din O.U.G. nr.80/2010 precum şi în 2014, prin art.1 alin.1 din O.U.G. nr.103/2013. Toate aceste dispoziţii imperative ale legii au fost încălcate.

Solicită apelantul desfiinţarea acestei decizii în tot, cu caracter retroactiv, fapt ce atrage o modificare concretă, reală a raportului juridic născut între părţi, la data semnării actului nul. Solicită şi anularea tuturor actelor subsecvente - încheiate în baza Deciziei nr. 59/31.08.2012 - care conţin dispoziţii cu privire la salariile majorate ilegal: decizii ulterioare, acte adiţionale ulterioare, care au la bază grila de salarizare ilegală stabilită prin Decizia, nr.59/31.08.2012.

Efectul nulităţii actului juridic civil este exprimat foarte sugestiv prin adagiul quod nullum est, nullum producit effectum. Generic, efectul nulității constă în desființarea raportului juridic civil născut din actul juridic civil lovit de această sancţiune şi, prin aceasta, restabilirea legalității. Aplicarea nulității înseamnă desființarea retroactivă a actului juridic, precum şi restituirea sumelor primite în temeiul acelui act - decizia invocată nr. 59/31.08.2012. Codul muncii statuează obligaţia angajatorului de a restitui o sumă nedatorată, iar sumele încasate în baza unei decizii de majorare încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative (nulă absolut) reprezintă, fără echivoc, sume necuvenite. Ca efect al nulităţii absolute a actelor sus-menţionate, solicită apelantul obligarea pârâtului la plata sumei de 14.058 lei încasată necuvenit în baza unei decizii de majorare a salariului ilegală, pentru perioada 1 ianuarie 2014-30 iunie 2015. Dacă se va aprecia ca fiind scutite de la plată, conform Legii nr. 124/2014, sumele aferente perioadei 1 ianuarie 2014-27 septembrie 2014, apelantul învederează că este de acord, debitul rămas pe care-l solicită fiind de 7185 lei.

Pe fondul cauzei, solicită apelantul admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, aratand ca instanţa de fond nu a apreciat corect următoarele: ”Reclamantul nu a dovedit împrejurarea că aceste drepturi salariate ar fi fost eronat calculate, astfel încât să justifice incidenţa art. 256 alin.1 din Codul muncii, privind obligația salariatului de a restitui sumele încasate necuvenit de la angajator." Nu este necesară îndeplinirea condiției ca aceste drepturi salariale să fie eronat calculate. Plata nu trebuie să fi fost făcută din eroare. Pentru această formă specială de răspundere, singurele condiţii sunt existenţa unei plăţi către salariat şi caracterul nedatorat al acestei plăţi, fiind (relevantă vinovăţia sau nevinovăţia salariatului la încasare sumei. Arată apelantul că menține celelalte solicitări din cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 02.10.2017, intimata a solicitat respingerea apelului.

Se arată că reclamanta formulează în apel o nouă cerere de chemare în judecată şi înţelege să promoveze o acţiune în constatare a nulităţii unor acte ce nu a făcut obiectul judecăţii în fond şi pe care o intitulează formal "apel", în contextul în care obiectul prezentei cauze o reprezintă o acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 256 din Codul Muncii.

Cum în apel nu poate fi schimbat obiectul cauzei, rezultă că ne aflăm în situaţia în care apelul promovat de către reclamantă nu a fost motivat în fapt, reclamanta nefăcând nicio critică a sentinţei dată de către instanţa de fond. 

Cu privire la documentele care angajează reclamanta la plata sumelor imputate subsemnatei raportat la excepţia nulităţii absolute (frauda la lege).

Între părţi a existat un contract individual de muncă (CIM) care stabilea un salariu ce nu a fost supus unei negocieri, mai mult, atât CIM cât şi salariul a fost stabilit unilateral de către reclamant şi a fost achitat subsemnatei conform clauzelor din contract pe parcursul a peste 12 luni.

Ulterior, în urma unei Decizii a Curţii de Conturi a României, reclamantul promovează prezenta acţiune pe care o întemeiază pe dispoziţiile art. 256 din Codul Muncii, fără să solicite instanţei desfiinţarea CIM pentru un motiv sau altul, ci doar obligarea subsemnatei la restituirea unei sume de bani.

În aprecierea excepţiei invocate de către reclamant, onorată instanţă vă rog să ţineţi cont că din documentele depuse la dosar şi din susţinerile reclamantului, rezultă fără echivoc că subsemnata nu am fost niciodată în poziţia în care să fi acţionat consensual cu reclamantul sau cu intenţia de a eluda, ori de a mă sustrage de la aplicarea normelor legale cu privire la perfectarea clauzelor contractuale sau al stabilirii cuantumul salariului încasat (Decizia ICCJ nr. 1386/2014).

În contextul dat, pe calea apelului reclamantul invocă nulitatea unui document care nu face obiectul cauzei noastre şi care nu îmi este opozabil, respectiv Decizia nr. 59/2012; mai mult solicită onoratei instanţe să constate că această Decizie este nulă şi că pe cale de consecinţă CIM în temeiul căruia s-au achitat sumele este lovit de nulitate.

Totodată, nu există nicio legătură de cauzalitate între Decizia (59/2012) a cărei nulitate se invocă şi CIM al subsemnatei, subsemnata neavând cunoştinţă de această Decizie şi nici nu a fost menţionată în CIM.

Cum la judecarea cauzei în fond onorata instanţă nu a fost investită cu o cerere în constatare a nulităţii sau de desfiinţare a unui raport juridic, ci cu o acţiune în pretenţii, solicitarea reclamantului excede cadrului procesual stabilit de către legiuitor pentru judecata în apel.

În considerarea caracterului devolutiv al apelului şi al faptului că reclamantul nu a motivat cererea de apel, cum onorata instanţă urmează să aprecieze această cauză prin raportare la susţinerile părţilor de la judecarea cauzei în fond, reiterăm faptul că în prezenta cauză onorata instanţă este investită cu o cerere ce are ca obiect principal stabilirea raporturilor juridice dintre părţi, pentru a putea determina temeiul legal şi contractual în baza căruia a fost acordat venitul imputat, şi pe cale de consecinţă, dacă se impune plata pretenţiilor la care pârâta este ţinută ca fiind încasate necuvenit, atâta timp cât timp cât CIM nu a fost desfiinţat în vreun fel.

Solicită să se constate că toate sumele achitate de către reclamantă au avut la baza un CIM perfect valabil şi că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale, respectiv următoarele condiţii de fond: fapta ilicită şi personală a salariatului,  săvârşită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.

Examinând motivele de apel formulate faţă de hotărârea apelată, cercetând pricina în limitele prevăzute de art. 476 şi următoarele din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte învestirea instanţei de control judiciar în cauză, se reţine că apelul urmează a fi analizat în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat precum şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, potrivit prevederilor art. 477 şi 478 Cod procedură civilă.

Sub acest prim aspect, în ceea ce priveşte solicitarea apelantului de constatare a nulităţii absolute a deciziei nr.59/31.08.2012 pentru fraudă la lege, precum şi a actelor subsecvente, Curtea constată potrivit prevederilor art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă că în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. Or, în cauză, prin cererea de chemare în judecată ce a învestit instanţa nu s-a solicitat şi anularea actelor anterior menţionate, astfel că aceste solicitări nu pot fi primite.

Analizând mai departe apelul, se reţine că prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, Curtea reținând că apelantul reclamant îşi întemeiază cererea dedusă judecăţii pe dispoziţiile art. 256 al.1 Codul muncii, în temeiul cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Raportat la temeiul juridic indicat de apelantul reclamant, prima instanţă a reţinut în mod corect că nu pot fi reţinute susţinerile acestuia în sensul că sumele ce fac obiectul cererii introductive ar fi nedatorate în condiţiile prescrise de textul de lege la care anterior s-a făcut referire. În acest sens, se notează că deși art.256 C.muncii nu precizează ce se înțelege prin sintagma „sumă nedatorată”, nu pot fi avute în vedere decât acele sume încasate de către salariat fără un temei legal, fiind fără relevanţă existenţa sau inexistenţa vinovăţiei. În cauză însă, sumele pretinse de apelant reprezintă drepturi salariale care au fost plătite de către angajator în baza contractului individual de muncă şi a actului adiţional la acesta, ca urmare a negocierii ce s-a purtat între cele două părţi ale raportului de muncă. Clauzele ce au conferit respectivele drepturi nu au fost anulate sau declarate nule de către vreo instanță și nu au fost nici modificate de către părți, astfel încât drepturile primite în baza acestora nu reprezintă drepturi încasate necuvenit.

Decizia Curții de Conturi prin care s-a constatat acordarea nelegală a unor drepturi de natură salarială personalului CIAS peste limita prevăzută prin grila de salarizare consfinţeşte o situaţie ce este generatoare de efecte juridice exclusiv între Curtea de Conturi şi instituţia supusă controlului, însă aceasta nu are efecte asupra valabilităţii contractului individual de muncă încheiat între instituție şi salariatul intimat, problemele legate de raportul de muncă stabilit între aceştia fiind guvernate de legislaţia muncii. Totodată, constatarea Curţii de Conturi nu conferă în mod automat un caracter nedatorat plăţilor efectuate de apelantă către intimatul salariat, ci este necesară o analiză a dispoziţiilor legislaţiei muncii sub acest aspect. 

Mai mult, Curtea constată că este pe deplin aplicabil raţionamentul juridic reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, în interpretarea prevederilor art. l, art. 21 şi art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin.(5) art. 142, art. 148, art. 151 şi art. 152 din Legea nr.62/2011 şi a prevederilor art.229 alin. (4), art.254 şi art.268 alin. (l) lit. d) din Codul muncii, republicat, în sensul că „o decizie a Curţii de Conturi, emisă în exercitarea atribuţiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituţii publice finanţate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituţiile publice, nu lipseşte de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii”.

Situaţia în prezenta cauză este similară, împrejurarea că drepturile primite de intimată au determinat nerespectarea de către apelant, prin reprezentanții săi legali, a obligaţiei de a se încadra în bugetul de venituri si cheltuieli aprobat si de a elabora grila de salarizare conform dispozițiilor legale aplicabile in materia salarizării nefiind relevantă.

Concluzia care se desprinde din cele expuse mai sus este aceea că efectele contractului individual de muncă prin care drepturile au fost stabilite, a cărui nulitate nu a fost constatată în condiţiile legii, nu sunt înlăturate prin decizia Curţii de Conturi, contractul individual de muncă constituind un temei pentru plata efectuată către salariat, din acest motiv neputând fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 1381 din Codul civil.

În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art. 480 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul formulat de apelantul Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare