Imposibilitate de salarizare în baza unei hotărâri a Guvernului anulată în instanță, emisă în aplicarea unei ordonanțe a Guvernului. Drepturi ce fac obiectul procedurii de contestare administrativă conform og nr.10/2008.

Imposibilitate de salarizare în baza unei hotărâri a Guvernului anulată în instanță, emisă în aplicarea unei ordonanțe a Guvernului. Drepturi ce fac obiectul procedurii de contestare administrativă conform OG nr.10/2008.

Curtea constată că pentru perioada în care OG nr. 21/2007 a fost în vigoare posibilitate utilizării în practică a grilei de salarizare prevăzută în anexa la ordonanţă a fost condiţionată de parcurgerea unei proceduri de evaluare a personalului, procedură care a fost reglementată prin HG nr. 1672/2008 ( Normele metodologice de evaluare). Pornind de la premisa că acest din urmă act normativ a fost anulat de către o instanţă judecătorească, se observă că a existat o imposibilitate obiectivă de punere în aplicare a prevederilor art. 15 1 din OG nr. 21/2007, deoarece nu mai existau dispoziţiile legale ce reglementau procedura de evaluare a personalului.

Nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite. Prin urmare, atunci când pretenţiile angajaţilor nu rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, ci vizează obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ/act adiţional la contractul individual de muncă ori actul respectiv nu a fost comunicat angajaţilor, admisibilitatea cererii de chemare în judecată cu care salariatul a învestit instanţa specializată în litigii de muncă nu este condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia Nr.265 din 23 ianuarie 2018)

Pârâţii ONB şi MCIN au declarat apeluri în prezenta cauză..

În motivarea apelului, apelanta-pârâtă ONB a susţinut că pentru a pronunţa soluţia dispusă în cauză, instanţa s-a mulţumit să citeze texte de lege, în special legea 353/2007 si HG 1672/2008, reproducând între ghilimele, pe 3 pagini, din conţinutul acestora, ceea ce în opinia sa nu poate reprezenta, în nici un caz, o motivare a sentinţei civile pronunţate

Instanţa de fond a stabilit că salariul reclamanţilor trebuia calculat în baza actelor normative succesive de salarizare, ţinând cont de valoarea corectă a salariului de bază, calculată în baza Legii 353/2007.

Instanţa nu poate obliga ONB la calcularea salariilor reclamanţilor în conformitate cu prevederile Legii 353/2007, ignorând faptul că pentru a se putea efectua calculul este nevoie de evaluarea salariatului, conform HG 1672/2008.

Normele de evaluare în urma cărora se putea realiza calculul salariilor conform Legii 353/2007 a fost atacat de către uniunile sindicale în dosarul 1601/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, uniuni din care făceau parte şi reclamanţii, acţiune care echivalează cu refuzul de a aplica prevederile Legii 353/2007 şi, în opinia sa, denota clar opţiunea sindicatelor pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevăzut de Legea nr.154/1998, respectiv a efectua calculul în baza evaluărilor salariaţilor conform HG 125/1999, OG 10/2007, respectiv OG 10/2008. HG nr. 1672/2008 a fost anulat prin Sentinţa civilă nr. 2878/09.07.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Prevederile O.G. nr.21/2007 au intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2008, iar normele de aplicare a OG nr. 21/2007 au fost aprobate abia la data de 10.12.2008 astfel că pentru perioada 01.09.2008-10.12.2008 cererea e neîntemeiată. După  anularea regulamentului ( HG nr. 1672/2008) nu se poate recurge la alte norme de aplicare ( HG 125/1999- alt regulament) pentru aplicarea OG nr. 21/2007.

Instanţele judecătoreşti nu pot recunoaşte aceste drepturi, deoarece hotărârea pronunţată ar fi imposibil de executat, aspect care ar contraveni prevederilor art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

După cum rezultă din chiar conţinutul art. 151 din OG nr. 21/2007, salariile de bază acordate prin ordonanţa în discuţie nu sunt menţionate într-o sumă fixă, ci între limite minime şi maxime, urmând ca individualizarea lor concretă să fie făcută în urma unei evaluări a personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate... conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi cultelor, aşa cum dispune art.15 indice 1 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr.21/2007.

Potrivit art.30.al.5 lit.a) din legea 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. În cauză aşa cum se arată în acţiunea introductivă, reclamanţii nu au primit în decembrie 2009 salariul de bază în forma solicitată.

Totodată se impune a fi constatat că anterior intrării în vigoare a legii 330/2009 şi în perioada în care era aplicabilă OG 21/2007 modificată prin legea 353/2007, reclamanţii nu au contestat niciodată modalitatea de calcul a salariului.

De asemenea reclamanţii nu au solicitat nici în instanţă salariul în această formă, pe calea unei acţiuni în care să se invoce şi să demonstreze îndreptăţirea lor la plată să în raport de art.15 ind. 1 legea 353/2007.

Prin urmare nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu patrimonial suferit de aceştia, de vreme ce reclamanţii nu erau îndreptăţiţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare a primi un alt salariu de bază, începând cu luna noiembrie 2011.

Se solicită să se constate că legiuitorul a acordat salariaţilor un drept de opţiune între aplicarea unui anumit sistem de salarizare şi anume cel prevăzut în Legea nr.154/1998 şi evaluarea performantelor profesionale, realizată conform HG nr.125/1999, însă, în exercitarea acestei drept, a fost instituita în sarcina acestora şi o anumită obligaţie, aceea de a comunica opţiunea făcuta, în scris, reglementat de alin.3 al art.50 din Norme.

În cauză, nu se poate reţine faptul că angajatorul s-ar fi substituit în drepturile angajaţilor şi ar fi ales în mod unilateral modalitatea de salarizare, cu încălcarea drepturilor legale ale acestora câtă vreme reclamanţii nu au făcut dovada respectării propriilor obligaţii, cu atât mai mult cu cât Normele metodologice ale O.G. 21/2007 au fost aprobate prin H.G. 1672/2008 anulată cu efect retroactiv prin sentinţa civilă nr.2878/9.07.2009 pronunţată în dosarul nr.1601/2009, nemaifiind elaborate alte norme.

Cu alte cuvinte, deşi opţiunea trebuia exprimată de aceştia în scris, niciunul din înscrisurile depuse la dosar nu releva acest fapt, neputându-se prin urmare presupune refuzul opţiunii pentru aplicarea Legii nr.154/1998 şi a HG nr.125/1999 acesta nefiind categoric şi neechivoc materializat, exprimat.

În atare condiţii, stabilirea salariilor reclamanţilor conform OG nr.10/2008 aprobată prin Legea 177/2008 nu reprezintă o exercitare abuzivă de către angajator a dreptului de opţiune recunoscut doar salariaţilor, fiind făcuta chiar în aplicarea legii în absenţa manifestării acestora de voinţa în sens contrar.

Ulterior, prin apariţia Legii 330/2009 dispoziţiile art.15l din O.G. 21/2007 au fost abrogate.

Cum modalitatea de salarizare anterioară intrării în vigoare a Legii 330/2009 nu a fost contestată de reclamanţi, rezultă că dispoziţia art.30 alin.5 litera a) din această lege invocată de altfel, de reclamanţi - potrivit căreia personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut la data de 31 decembrie 2009, îi găseşte pe reclamanţi cu un salariu stabilit conform O.G. 10/2008 aprobată prin legea 177/2008.

Cum legile succesive de salarizare 284/2010 şi 283/2011, în ordinea expusă, au fost în mod aplicate în mod legal de instituţia publică, nu se poate reţine existenţa unei fapte culpabile a angajatorului de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art.253 alin.1 CM, astfel ca, se impune respingerea cererii formulată de reclamanţii în cauză, ca total neîntemeiată.

În motivarea apelului, apelantul-pârât MCIN a arătat că  hotărârea pronunţată ignoră faptul că pentru calcularea salariilor potrivit Legii nr. 353/2007 salariaţii trebuiau evaluaţi conform HG nr. 1672/2008, regulament care a fost anulat ca urmare a atacării lui de către uniunile sindicale în dosarul 1601/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, uniuni din care făcea parte şi reclamanta, acţiune care echivalează cu refuzul de a aplica prevederile Legii nr.353/2007 şi în opinia apelantei, denotă clar opţiunea sindicatelor, pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevăzut de Legea nr.154/1998, respectiv a efectua calculul în baza evaluărilor salariaţilor conform H.G: 125/1999, O.G: nr.10/2007, respectiv O.G: nr.10/2008.

Reclamanţii, membrii în Sindicatul Liber al ONB au avut posibilitatea legală conform disp. art.32 din O.G. nr.10/2008 să conteste modul de stabilire a salariului. Dacă reclamanţii apreciau că în mod greşit ordonatorul de credite le-a stabilit drepturile salariale, aceştia aveau deschisă o acţiune în contestarea modalităţii de stabilire a salariului, conform art.32 din O.G. nr.10/2008. acţiune în care puteau valorifica toate susţinerile invocate.

Prin urmare, salariul de bază astfel cum a fost stabilit de ordonatorul de credite reflectă modalitatea de calculare a drepturilor salariale întregite cuvenite reclamanţilor, conform legilor salarizării în vigoare, cu excepţia O.G. nr.21/2007, care nu a fost valorificată de către ordonatorul de credite, iar reclamanţii nemulţumiţi de modalitatea de stabilire a salariului de bază aveau deschisă calea acţiunii în contencios administrativ, pentru anularea actelor administrative de stabilire a salariului fiecărui angajat al operei.

Reclamanţii nu au un drept de opţiune între jurisdicţia muncii astfel cum e reglementată de dispoziţiile art.266 - 268 Codul muncii şi jurisdicţia contencios - administrativă, conform Legii nr.554/2004 pentru contestarea ordinelor de salarizare emise de ordonatorul de credite în temeiul legilor salarizării în vigoare în perioada 2008 - 2015, legiuitorul prevăzând în mod expres cenzurarea actelor administrative emise în domeniul salarizării personalului din sistemul public în instanţa de contencios - administrativ.

Reclamanţii nu au reclamat încălcarea obligaţiei angajatorului de a le achita salariul menţionat pentru fiecare salariat în contractul individual de muncă şi în ordinele de salarizare de stabilire a salariului, ci, în realitate, au contestat legalitatea ordinelor de stabilire a salariului, cenzurarea acestor ordine intrând însă în sfera contenciosului administrativ conform Legii nr.554/2004, iar nu a instanţei specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, conform art.268 Codul muncii.

Intrarea în vigoare a prevederilor O.G. nr.21/2007 a fost amânată prin O.U.G. nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar în perioada mai - decembrie 2009, astfel că O.G. nr.21/2007 nu a fost niciodată aplicată.

În lipsa unor norme metodologice, care să ofere criterii concrete de individualizare a salariilor de bază ale reclamanţilor, potrivit grilei anexă a O, G. nr.21/2007 si să stabilească modalitatea de eşalonare a acestora începând cu 1 septembrie 2008, este evident că intenţia legiuitorului de a reglementa o altă modalitate de salarizare decât cea consacrată de Legea nr.

154/1998 pentru personalul artistic, tehnic si administrativ de specialitate din instituţiile de  spectacole sau concerte, materializată prin instituirea drepturilor în cuprinsul ordonanţei, a rămas nefinalizată,

Angajatorul nu ar fi putut aplica prevederile Hotărârii Guvernului nr.125/1999 în privinţa criteriilor de evaluare a personalului şi de stabilire a salariului de bază, dat fiind că ea se referă la aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.154/1998, astfel încât nu poate fi utilizată drept cadru pentru un alt act normativ.

Instanţele judecătoreşti nu pot recunoaşte aceste drepturi, deoarece hotărârea pronunţată ar fi imposibil de executat, aspect care ar contraveni prevederilor art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Salariile de bază acordate prin ordonanţa în discuţie nu sunt menţionate într-o sumă fixă, ci între limite minime şi maxime, urmând ca individualizarea lor concretă să fie făcută în urma unei evaluări a personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor, aşa cum dispune art.15 indice 1 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr.21/2007.

Totodată se impune a fi constatat că anterior intrării în vigoare a Legii nr.330/2009 si în perioada în care era aplicabilă OG 21/2007 modificată prin legea 353/2007. reclamanţii nu au contestat niciodată modalitatea de calcul a salariului.

Legiuitorul a acordat salariaţilor un drept de opţiune între aplicarea unui anumit sistem de salarizare si anume cel prevăzut în Legea nr.154/1998 si evaluarea performantelor profesionale, realizată conform H.G. nr.125/1999, însă, in exercitarea acestui drept, a fost instituită în sarcina acestora si o anumită obligaţie, aceea de a comunica opţiunea făcută, în scris, reglementată de alin.3 al art.50 din Norme.

In cauză, nu se poate retine faptul că angajatorul s-ar fi substituit in drepturile angajaţilor si ar fi ales în mod unilateral modalitatea de salarizare, cu încălcarea drepturilor legale ale acestora câtă vreme reclamanţii nu au făcut dovada respectării propriilor obligaţii, cu atât mai mult cu cât Normele metodologice ale O.G. 21/2007 au fost aprobate prin H.G. 1672/2008 anulată cu efect retroactiv prin sentinţa civilă nr.2878/ 9.07.2009 pronunţată în dosarul nr.1601/2009, nemaifiind elaborate alte norme.

Cu alte cuvinte, deşi opţiunea trebuia exprimată de aceştia în scris, niciunul din înscrisurile depuse ia dosar nu relevă acest fapt, neputându-se prin urmare presupune refuzul opţiunii pentru aplicarea Legii nr.154/1998 si a H.G. nr.125/1999 acesta nefiind categoric si neechivoc materializat, exprimat.

Analizând apelurile declarate, potrivit dispoziţiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Criticile apelaţilor ONB şi MCIN vizând hotărârea instanţei de fond pot fi sintetizate după cum urmează: imposibilitatea obiectivă de salarizare a personalului conform prevederilor OG nr. 21/2007 atâta timp cât HG nr. 1672/2008 a fost anulat în instanţă chiar ca urmare a acţiunii formulate de sindicatele reprezentative ale salariaţilor; inexistenţa unei opţiuni a salariaţilor în sensul salarizării potrivit OG nr. 21/2007, împrejurarea că raportat la prevederile art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 în luna decembrie 2009 intimaţii-reclamanţi erau salarizaţi potrivit Legii nr. 154/1998 aspect care nu a fost contestat potrivit art. 43 din OG nr. 10/2008.

Potrivit art. 15 1 din OG nr. 21/2007 aprobată prin Legea nr. 353/2007 „ (1) Salariile de bază şi indemnizaţiile de conducere pentru personalul artistic, tehnic şi administrativ de specialitate, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc între limitele din grila prevăzută în anexă.

(2) Evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate în vederea stabilirii salariilor de bază se face conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor.

(3) La salariile de bază stabilite conform prevederilor alin. (1) se pot adăuga premii, stimulente, precum şi sporuri prevăzute de lege sau în contractul colectiv de muncă pe ramură, în limitele bugetului aprobat.”

Conform art. II alin. (1) din Legea nr. 353/2007, dispoziţiile art. 15 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 intră în vigoare şi se aplică începând cu data de 1 septembrie 2008, în mod eşalonat, în conformitate cu prevederile cuprinse în normele metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor potrivit dispoziţiilor art. 32 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 potrivit cărora „  Normele metodologice prevăzute la art. 15 1 alin. (2) se elaborează de Ministerul Culturii şi Cultelor şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.”

Prin HG nr. 1672/2008 ( publicată în M.Of nr. 891 din 29 decembrie 2008 şi intrată în vigoare la 01.01.2009) s-au aprobat Normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază. Potrivit art. 9 din HG nr. 1672/2008 „(1) Evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate se constituie din două componente - evaluarea cantitativă şi evaluarea calitativă.

(2) Evaluarea cantitativă a fiecărui salariat constă în stabilirea volumului de muncă pentru perioada de referinţă, rezultat din producţiile artistice noi şi, după caz, din producţiile artistice prezentate în reluare.

(3) Evaluarea calitativă a fiecărui salariat constă în aprecierea activităţii anterioare.”

Este de menţionat faptul că anexa la care făcea trimitere art. 15 1 din OG nr. 21/2007 prevede coeficienţi minimi şi maximi de multiplicare în funcţie de evaluarea cantitativă şi calitativă potrivit regulamentului şi cuantificată în punctajul individual final al fiecărui salariat. Conform art. 29 din HG nr. 1672/2008 valoarea punctajului individual final determină salariul de bază pentru perioada de referinţă şi încadrarea salariatului în categoriile din grilă.

Prin urmare, doar prin normele metodologice privind evaluarea personalului puteau fi stabilite criterii concrete de individualizare a salariilor de bază ale intimaţilor-reclamanţi cu posibilitatea acordării salarizării potrivit grilei anexă la OG nr. 21/2007.

Prin Sentinţa civilă nr. 2878/23.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia  VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 1601/2/2009, la solicitarea Federaţiei Sindicatelor Democratice din România, s-a dispus anularea HG nr. 1672/2008. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin respingerea recursului Ministerului Culturii prin Decizia nr. 2286/04.05.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Critica apelantului MCIN în sensul că prevederile O.G. nr. 21/2007 nu au fost niciodată aplicate, susţinându-se că prin O.U.G. nr. 41/2009 s-a amânat practic intrarea acesteia în vigoare, nu poate fi primită. În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar şi prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente. Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Prin urmare, conform OG nr. 21/2007 aprobat cu modificări prin Legea nr. 353/2007 s-a reglementat o salarizare pe baza evaluării personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate în vederea stabilirii salariilor de bază conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor potrivit grilei din anexă ce prevede limite minime şi maxime de salarizare.

Normele metodologice ce reglementau procedura de evaluare a personalului, şi anume HG nr. 1672/2008, au fost anulate în instanţă la solicitarea federaţiei sindicale reprezentative.

Conform art. 48 alin. 1 pct. 29 din Legea nr. 330/2009 ( intrată în vigoare la 1 ianuarie 2010) se abrogă art. 15 1 şi anexa din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 2 februarie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2007.

Divergenţele părţilor vizează aplicarea prevederilor OG nr. 21/2007, în special prin raportare la prevederile art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, cu consecinţele ei ulterioare asupra drepturilor salariale ale intimaţilor.

Sub acest aspect, Curtea constată că pentru perioada în care OG nr. 21/2007 a fost în vigoare posibilitate utilizării în practică a grilei de salarizare prevăzută în anexa la ordonanţă a fost condiţionată de parcurgerea unei proceduri de evaluare a personalului, procedură care a fost reglementată prin HG nr. 1672/2008 ( Normele metodologice de evaluare). Pornind de la premisa că acest din urmă act normativ a fost anulat de către o instanţă judecătorească, se observă că a existat o imposibilitate obiectivă de punere în aplicare a prevederilor art. 15 1 din OG nr. 21/2007, deoarece nu mai existau dispoziţiile legale ce reglementau procedura de evaluare a personalului.

Chiar dacă  dispoziţiile OG nr. 21/2007 nu au fost contestate ca fiind neconstituţionale sau discriminatorii, se remarcă faptul că anularea Normelor metodologice de evaluare a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca urmare a solicitării Federaţiei Sindicatelor Democratice din România, MCIN formulând recurs împotriva acestei soluţii, care însă a fost respins.

Pe de altă parte, Curtea constată că, în condiţiile în care HG nr. 1672/2008 a fost anulată, pentru perioada în care art. 15 1 din OG nr. 21/2007 şi grila anexă a fost în vigoare ( până pe 01.01.2010) apelanţii nu puteau proceda la aplicarea grilei de salarizare prin evaluarea personalului conform normelor metodologice anterioare ( HG nr. 125/1999) şi care vizau punerea în aplicare a unei alte legi ( Legea nr. 154/1998), deoarece combinare  dispozițiilor din două acte normative succesive este hibridă  şi duce la crearea unei a treia legi (lex tertia), consecință inadmisibilă, deoarece ar însemna ca organele administrative sau organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine, intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu privire la apărarea intimatului în sensul că nu le poate fi imputată împrejurarea că, după anularea HG nr. 1672/2008, executivul nu a înlocuit actul normativ anulat prin emiterea unei noi hotărâri de guvern care să conţină Norme metodologice de evaluare, Curtea constată că, deşi întemeiată, trebuie însă avută în vedere nuanţat în condiţiile în care reprezentantul executivului (MCIN) a formulat la 21.10.2009 recurs împotriva soluţiei de anulare a HG nr. 1672/2008, iar conform Legii nr. 330/2009, începând cu data de 01.01.2010, s-a abrogat art. 15 1 din OG nr. 21/2007 şi grila anexă şi respingerea irevocabilă a recursului a intervenit la data de 04.05.2010. Prin urmare, la momentul în care HG nr. 1672/2008 a fost în mod irevocabilă anulată, deja prin dispoziţie legală fusese abrogat art. 15 1 din OG nr. 21/2007 şi grila anexă.

Astfel, drepturile salariale nu au putut fi niciodată stabilite conform grilei anexă la OG nr. 21/2007 tocmai din cauză că Normele metodologice pentru evaluare aprobate prin Hg nr. 1672/2008 au fost anulate ca urmare a solicitării Federaţiei Sindicatelor Democratice din România, iar la nivelul lunii decembrie 2009 la care se raportează art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 intimaţii nu erau salariaţi conform OG nr. 21/2007. Prin urmare, ulterior acestei date le-au fost aplicabile dispoziţiile art. 5 din OUG nr. 1/2010 şi art. 30 din Legea nr. 330/2009.

Cu privire la invocarea de către apelantul MCIN a împrejurării că în măsura în care salariaţii intimaţi apreciau că în mod greşit ordonatorul de credite le-a stabilit drepturile salariale, aceştia aveau deschisă o acţiune de contestare a modalităţii de stabilire a salariului conform art. 32 din OG nr. 10/2008, posibilitate legală de care aceştia nu au uzat, Curtea reţine că fiind învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu solicitarea de interpretare a art. 34 din Legea nr. 330/2009, a art. 30 din Legea nr. 284/2010, a art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, respectiv dacă aceste prevederi legale instituie sau nu o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă, dispoziţii similare celei reglementate de art. 32 din OG nr. 10/2008, instanţa supremă a statuat că prin Decizia nr. 9/2017 că în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă.

În considerentele deciziei instanţa supremă a reţinut că nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite. Prin urmare, atunci când pretenţiile angajaţilor nu rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, ci vizează obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ/act adiţional la contractul individual de muncă ori actul respectiv nu a fost comunicat angajaţilor, admisibilitatea cererii de chemare în judecată cu care salariatul a învestit instanţa specializată în litigii de muncă nu este condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile.

De asemenea, apelanţii au invocat şi împrejurarea că intimaţii salariaţi nu şi-ar fi exercitat dreptul de opţiune reglementat de art. 50 din HG nr. 1672/2008 „(1) Pentru perioada 1 ianuarie - 31 august 2009 salariaţii din cadrul personalului de specialitate pot opta pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevăzut în Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi evaluarea performanţelor profesionale individuale, realizată conform Hotărârii Guvernului nr. 125/1999.

(2) Salariaţii care au optat conform prevederilor alin. (1) îşi pot menţine respectiva opţiune pe o durată de 3 ani, după expirarea căreia li se aplică prevederile prezentei norme metodologice.

(3) Comunicarea de către salariaţi a opţiunii lor se face în termenul prevăzut la art. 49 alin. (2), respectiv în termenul prevăzut la art. 34 alin. (1).”

Curtea apreciază ca nefondată această critică atâta timp cât ea viza opţiunea salariaţilor pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevăzut în Legea nr. 154/1998, iar nu pentru cel reglementat de OG nr. 21/2007.

Pentru aceste considerente, potrivit art. 480 alin. 2 Cpc, Curtea va admite apelurile, va schimba în parte sentinţa apelată în sensul că va respinge în integralitate acţiunea ca neîntemeiată şi va menţine celelalte dispoziţii privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi relative la renunţarea la judecată.

Domenii speta

Spete similare