3.Plângerea contravenţională. Depăşirea masei maxime totale. Reevaluarea probaţiunii.

Decizie 1036/A din 22.09.2017


Astfel cum rezultă din actele dosarului, respectiv adresa 101157/01.08.2017 emisă de SPCRPCÎV MM, coroborat cu înscrisurile depuse de apelantă, autoutilitara Scania de culoare verde cu număr de înmatriculare ---, având nr. de identificare ---, are masa maximă autorizată de 29 tone, iar masa proprie de 15200 kg.

Rezultă astfel că doar greutatea maşinii depăşeşte limita de 7,5 tone admisă pe sectorul de drum respectiv. Prin actul constatator s-a reţinut şi faptul că vehiculul era încărcat cu material lemnos conform avizului de însoţire seria AP3055696 emis de G SRL, respectiv  6,730 m3.

Aşadar, în condiţiile în care masa totală maximă admisă pentru circulaţia pe Drumul comunal 52 Răzoare, menţionat în cuprinsul actului constatator ca loc al faptei, este de 7,5 tone, rezultă faptul că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei reţinute, susţinerile contrare fiind nefondate

Prin sentinţa civilă nr. 690/29.09.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Lăpuş s-a admis plângerea formulată de către petentul V L N, în contradictoriu cu intimatul PO T L, şi în consecinţă s-a dispus anularea procesului verbal de contravenţie seria TGL nr.0010964, încheiat la data de 30.03.2016.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut că prin procesul verbal seria TGL nr. 0010964, încheiat la data de 30.03.2016, petentul a fost sancţionat pentru încălcarea prevederilor art. 7 din H.C.L. 88/2015 T L, constând în aceea că în data de  30.03.2016 ora 10,55, a condus autoutilitara Scania de culoare verde cu număr de înmatriculare MM – 79 – GRI pe DC 52 Răzoare, încărcată cu material lemnos conform avizului de însoţire seria AP3055696 emis de G SRL - 6,730 m3, greutatea maşinii plus încărcătura depăşind limita de 7,5 tone admisă pe sectorul de drum respectiv.

Se menţionează că vehiculul a fost fotografiat.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal de contravenţie, verificând îndeplinirea condiţiilor de  formă, instanţa reţine că au fost respectate cerinţele obligatorii prevăzute la art.17 din OG nr.2/2001, neexistând cauze de nulitate absolută, a căror verificare din oficiu de către instanţă este  impusă de lege.

Astfel, procesul-verbal de contravenţie conţine numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, printre altele, petentul a contestat starea de fapt invocând faptul că vehiculul nu a fost cântărit, astfel că aprecierile agentului constatator cu privire la depășirea limitei legale de greutate sunt eronate.

Potrivit art. 7 din Regulamentul pentru administrarea şi exploatarea drumurilor de interes local şi forestiere aflate în domeniul public al oraşului T L, aprobat prin Hotărârea nr. 88/2015 a CL - TL, masa totală maximă admisă pentru circulaţia pe drumurile menţionate la art. 3 (inclusiv Drumul comunal 52 Răzoare), este de 7,5 tone.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda cuprinsă între 1.000  şi 2.500 lei, potrivit art. 12 din Regulament (filele 23 - 24).

Din conţinutul sumar al procesului verbal, rezultă că greutatea vehiculului, incluzând materialul lemnos transportat, ar depăşi limita prevăzută de dispoziţiile menţionate anterior, fără a se indica masa exactă a vehiculului şi/sau a încărcăturii.

De asemenea, nu s-a făcut nicio menţiune cu privire la modalitatea în care s-a efectuat cântărirea, sau dacă s-a procedat în concret la o astfel de cântărire.

La solicitarea expresă a instanţei de judecată, intimata nu a fost în măsură să pună la dispoziţie fotografiile la care se face referire în cuprinsul procesului verbal şi nici alte acte încheiate cu prilejul întocmirii acestuia  (adresa de răspuns nr.8226/14.09.2016 - fila 20 dosar).

Faţă de probele administrate în cauză, în absenţa oricărei dovezi din care să rezulte greutatea vehiculului condus de petent, pentru a fi posibila verificarea judiciară a existenţei faptei contravenţionale şi a încadrării juridice în conţinutul contravenţiei prevăzute de art. 7 din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 88/2015, nu se poate reţine că petentul se face vinovat de săvârşirea faptei contravenţionale consemnate în actul de constatare.

Astfel, prima instanţa a admis plângerea contravenţională formulată şi a anulat procesul verbal atacat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, PO TL reprezentant al O TL, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi respingerea plângerii formulate de petent.

În motivare se arată că, este de notorietate că o astfel de autoutilitară Scania , depăşeşte singură, fără încărcătură, masa maximă admisă pe sectorul de drum respectiv. Arată că autoutilitara Scania de culoare verde cu număr de înmatriculare ---- are masa maximă autorizată de 29 tone, iar masa proprie de 15200 kg, rezultând astfel că s-a depăşit limita de 7,5 tone admisă pe sectorul de drum respectiv. Mai mult, 1mc de lemn fag are 903 kg, astfel încărcătura avea 6077,19kg, la care se adaugă masa proprie, rezultând 21277,19 kg, cu mult peste 7,5 tone admisă. Anexează copie a cărţii de identitate a autovehiculului, proces verbal de stabilire a taxei asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane juridice din noiembrie 2016.

Intimatul, prin întâmpinare, solicită respingerea apelului, invocând faptul că poliţia locală nu era competentă să încheie procesul verbal de contravenţie, raportat la prev. art. 2 alin.5 din OG nr.2/2001, solicitând astfel anularea H.C.L. nr. 88/2015, cerere care nu a fost soluţionată de judecătorie . În acest sens invocă şi art. 44 din Legea nr. 43/1997, art. 128 din OUG nr.195/2002, sau art. 16 din Legea nr. 198/2015. Arată că apelanta nu a fost în măsură să pună la dispoziţie fotografiile la care se face referire în cuprinsul procesului verbal, iar înscrisurile depuse în probaţiune în apel sunt false, conţinând şi date cu caracter personal.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, instanţa apreciază că apelul este fondat, şi ca atare îl va admite  pentru următoarele considerente:

În prealabil, Tribunalul reţine că petentul V L N nu a formulat apel împotriva sentinţei nr. 690/29.09.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Lăpuş, astfel că nu pot fi avute în vedere criticile aduse de acesta hotărârii primei instanţe. De altfel, omisiunea primei instanţe, invocată de acesta, de a statua asupra cererii referitoare la anularea H.C.L. nr. 88/2015, nu este de natură să afecteze legalitatea sentinţei, întrucât, pentru o asemenea ipoteză, legiuitorul a instituit, prin art. 444 NCPC, procedura completării hotărârii judecătoreşti.

Prin procesul verbal atacat, petentul V L N a fost amendat cu suma de 1500 lei pentru că a condus autoutilitara Scania de culoare verde cu număr de înmatriculare ---- pe DC 52 Răzoare, încărcată cu material lemnos conform avizului de însoţire seria AP3055696 emis de G SRL - 6,730 m3, greutatea maşinii plus încărcătura depăşind limita de 7,5 tone admisă pe sectorul de drum respectiv.

Conform  art. 7 din Regulamentul pentru administrarea şi exploatarea drumurilor de interes local şi forestiere aflate în domeniul public al oraşului T L, avizat de Poliţia Târgu Lăpuş, aprobat prin Hotărârea nr. 88/2015 a CL O TL, masa totală maximă admisă pentru circulaţia pe drumurile menţionate la art. 3 (inclusiv Drumul comunal 52 Răzoare), este de 7,5 tone. Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda cuprinsă între 1.000  şi 2.500 lei, potrivit art. 12 din Regulament, stabilindu-se faptul că sancţionarea şi constatarea faptelor se face de reprezentanţi ai Poliţiei locale Târgu Lăpuş, aspect respectat în speţă.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, respectiv adresa 101157/01.08.2017 emisă de SPCRPCÎV MM, coroborat cu înscrisurile depuse de apelantă, autoutilitara Scania de culoare verde cu număr de înmatriculare ----, având nr. de identificare ---, are masa maximă autorizată de 29 tone, iar masa proprie de 15200 kg.

Rezultă astfel că doar greutatea maşinii depăşeşte limita de 7,5 tone admisă pe sectorul de drum respectiv. Prin actul constatator s-a reţinut şi faptul că vehiculul era încărcat cu material lemnos conform avizului de însoţire seria AP3055696 emis de G SRL, respectiv  6,730 m3.

Aşadar, în condiţiile în care masa totală maximă admisă pentru circulaţia pe Drumul comunal 52 Răzoare, menţionat în cuprinsul actului constatator ca loc al faptei, este de 7,5 tone, rezultă faptul că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei reţinute, susţinerile contrare fiind nefondate.

Având în vedere restricţia impusă, scopul acesteia fiind, evident, de protecţie a drumului comunal, faţă de greutatea maşinii, Tribunalul consideră că amenda contravenţională aplicată respectă principiul proporţionalităţii, reglementat de legiuitor în ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei săvârşite, urmările produse şi scopul sancţionator al amenzii aplicate

Faţă de cele menţionate mai sus, tribunalul urmează să admită apelul declarat împotriva sentinţei civile atacate, pe care o schimbă în tot, în temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, în sensul că respinge plângerea contravenţională formulată de petent.

Domenii speta