Şomaj

-Cerere de anulare a dispoziţiei privind încetarea indemnizaţiei de şomaj şi a deciziei privind încetarea dreptului la venitul de completare; beneficiar al dreptului la indemnizaţia de şomaj şi la venitul lunar de completare care desfăşoară activitate în funcţii elective/numite; decizia nr.53/03.07.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că „Dispoziţiile art.5 pct.IV lit.c, art.44 lit.n din Legea nr.76/2002, raportate la dispoziţiile art.34 şi art.36 din Legea nr.393/2004, se interpretează în sensul că indemnizaţia de şomaj poate fi cumulată cu indemnizaţia de şedinţă de către consilierii locali”.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 12.12.2017

La data de 27.03.2017 s-a înregistrat pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul TM contestaţia formulată de contestatorul MCC în contradictoriu cu intimata AJOFM M. prin care a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziilor nr. 17/28.02.2017, nr. 69773582/29.12.2016 şi a dispoziţiei nr. 69773708/29.12.2016 emise de AJOFM M.

În fapt, contestatorul a arătat că deciziile contestate au o strânsă legătură între ele, motiv pentru care a înţeles să le atace în cadrul aceleiaşi contestaţii, întrucât aceste decizii derivă una din alta, în sensul că decizia nr. 69773582/29.12.2016 este consecinţa directă a dispoziţiei nr. 69773708/29.12.2016, iar decizia nr. 17/28.02.2017 a survenit ca urmare a adoptării celorlalte două.

A susţinut că, în ce priveşte dispoziţia nr. 69773708/29.12.2016, aceasta este nulă absolut, întrucât în cuprinsul ei a fost invocat doar articolul 44 din Legea nr. 76/2002, în condiţiile în care acesta conţine nu mai puţin de 17 ipoteze (literele a-q) în care se poate încadra un beneficiar pentru a i se înceta indemnizaţia de şomaj.

Indicarea temeiului de drept este o obligaţie generală impusă autorităţilor administrative, iar în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură.

Date fiind aceste obligaţii, s-a apreciat că absenţa motivării concrete în drept a actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare şi o încălcare a obligaţiei constituţionale a autorităţilor administrative de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.

S-a mai susţinut că actul administrativ atacat nu este motivat nici în fapt, menţionându-se că în primul rând, nu este indicată activitatea electivă efectivă avută în vedere, contestatorul deţinând în ultima perioadă mai multe funcţii elective/numite (consilier local si viceprimar), iar în al doilea rând, nu se precizează faptul ca indemnizaţia se suspendă doar pe durata mandatului, nu cu caracter perpetuu cum reiese din formularea deciziei contestate, în acest sens este fiind şi dispoziţia din art. 44 lit. „n” din Legea 76/2002 conform căreia „la data de la care îşi începe desfăşurarea activităţii în funcţii elective sau la data la care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului”.

Au fost invocate dispoziţiile art. 87, art. 43 alin. 2 lit. e, f Cod procedură fiscală.

În ceea ce priveşte decizia nr. 69773582/29.12.2016 a arătat că lipseşte temeiul de drept, susţinând că faptul că în cuprinsul dispozitivului deciziei nr. 69773582/29.12.2016, la art. 2, sunt invocate art. 7 lit. „b" şi cele ale art. 8 (1) „din ordonanţa de urgenţă", nu constituie un adevărat temei juridic, având în vedere că aceste temeiuri nu stabilesc în nici un fel criterii de încetare a plăţii venitului de completare.

Acest venit a fost acordat pentru o perioadă de 20 de luni  ca o compensare a faptului că a fost disponibilizat prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, situaţia ulterioară disponibilizării neavând relevanţă.

Invocarea ca temei a încetării venitului lunar de completare, a încetării indemnizaţiei de şomaj, nu poate fi primită deoarece este vorba de două ajutoare sociale distincte, reglementate prin acte normative separate, pentru acordarea cărora au existat motivaţii diferite. Indemnizaţia de şomaj este acordată pentru inexistenţa unor venituri din care beneficiarul să-şi asigure existenţa, pe când venitul lunar de completare reprezintă o măsură compensatorie pentru prejudiciul suferit ca urmare a disponibilizării din motive ce nu au ţinut de persoana angajatului, neavând importanţă dacă ulterior acestei disponibilizări persoana respectivă şi-a găsit un nou loc de muncă sau obţine venituri din alte surse, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 8 alin 3 din OUG 36/2013.

În ceea ce priveşte decizia nr. 17/28.02.2017 contestatorul a arătat că emiterea ei s-a datorat în mod exclusiv şi a fost o consecinţă directă a pronunţării celorlalte doua decizii sus menţionate, iar anularea acestora din urmă duce în mod inevitabil şi la anularea deciziei nr. 17/28.02.2017, ca neîntemeiată.

Mai mult, referatul nr. 23571/29.12.2016 al ALDTS nu a fost comunicat contestatorului, motiv pentru care nu-i cunoaşte conţinutul, neputând deci formula apărări cu privire la recomandările/măsurile dispuse prin acesta.

Referitor la decizia nr. 17/28.02.2017, s-a mai susţinut că nu reţine corect nici perioada pentru care se dispune recuperarea sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie de şomaj, acesta constituindu-se ca un motiv separat de nulitate, întrucât prin decizia nr. 4307/27.10.2015 s-a stabilit dreptul de a beneficia de indemnizaţie de şomaj pentru o perioada de 12 luni, respectiv pentru perioada 01.10.2015-01.10.2016, însă prin dispoziţiile art. 1 din decizia nr. 17/28.02.2017 se stabileşte recuperarea sumelor plătite în perioada 25.06.2016-31.10.2016, depăşindu-se astfel cu o lună perioada în care contestatorul a beneficiat de indemnizaţie de şomaj şi impunându-se astfel recuperarea unor sume ce nu au fost achitate în primul rând.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe prevederile art. 8 din Legea 554/2004, OUG 36/2013 şi Legea nr. 76/2002.

Intimata AJOFM M. a depus întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepţie necompetenţa materială a Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, menţionând că potrivit art. 119 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, secţia competentă este Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a TM.

Pe fondul cauzei, a arătat că urmare a încetării raporturilor de muncă cu RAAN, contestatorul a solicitat şi a beneficiat de dreptul la indemnizaţie de şomaj în baza Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi de un venit de completare în baza OUG nr.36/2013 privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective în perioada 2013-2018, cu modificările şi completările ulterioare.

În luna noiembrie 2016, AJOFM M. a solicitat primăriilor din judeţ să comunice listele cu persoanele alese în consiliile locale pentru a verifica dacă acele persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau de venitul de completare acordat în baza OUG, nr. 36/2013, cu modificările şi completările ulterioare, iar PP a transmis hotărârea nr. 2 privind validarea mandatelor consilierilor aleşi în CL P, hotărâre în care se regăsesc un număr de 11 consilieri locali, între care, la poziţia nr. 6 se regăseşte şi contestatorul MCC.

Urmare acestui fapt, AJOFM M. a procedat la încetarea drepturilor contestatorului emiţând dispoziţia nr. 69773706/29.12.2016 privind încetarea indemnizaţiei de şomaj şi decizia nr. 69773582 privind încetarea dreptului la venitul de completare.

Referitor la dispoziţia nr.69773708/29.12.2016 de încetare a dreptului la indemnizaţia de şomaj, a arătat că aceasta este generată de programul informatic, mai exact AJOFM M.  aplicaţia „Ecard 2" şi nu poate fi modificată sau nu se pot aduce completări de către operatorul care prelucrează datele însă, susţinerile contestatorului că nu ar fi întemeiată corect în drept sunt nefondate, întrucât în cuprinsul dispoziţiei se regăseşte articolul 44 din lege, iar la art. 1 al dispoziţiei este menţionat în mod clar motivul încetării dreptului, mai exact este redată lit. n) a art. 44 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte decizia nr.69773582/29.12.2016 privind încetarea dreptului la venitul de completare, faţă de susţinerea contestatorului potrivit căruia nu reiese din prevederile art. 8, alin. (1) din OUG nr. 36/2013 cu modificările şi completările ulterioare că ar trebui încetat dreptul la venitul de completare, că odată acordat acest drept nu mai poate fi „retras" pentru motive survenite ulterior, că încetarea indemnizaţiei de şomaj nu poate duce la încetarea dreptului la venit de completare, că sunt două drepturi distincte, venitul de completare fiind o măsură compensatorie, având în vedere că venitul de completare se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi este acordat de AJOFM, a arătat că într-adevăr, sunt două forme de protecţie socială diferite, acordate în mod evident prin două acte normative diferite, dar sunt într-o strânsă legătura începând de la condiţiile de acordare până la cuantum, perioada de acordare, obligaţiile identice pe care le are persoana beneficiară de indemnizaţie de şomaj şi persoana care beneficiază numai de venit de completare, după încetarea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj.

În legătura cu decizia nr. 17/28.02.2017 privind constituirea şi recuperarea sumei de 6.201 lei, reprezentând indemnizaţie de şomaj şi venit de completare încasate necuvenit in perioada 25.06.2016-31.10.2016, s-a menţionat că această decizie este întemeiată pe prevederile art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nicidecum pe dispoziţiile celor două acte, decizia nr. 69773582/29.12.2016 sau dispoziţia nr. 69773708/29.12.2016, aşa cum menţionează contestatorul.

Referatul nr.23571/29.12.2016 este un document intern, prin care ALDTS a solicitat aprobarea conducerii instituţiei de a proceda la încetarea dreptului la indemnizaţie de şomaj şi venitului de completare, ca urmare a primirii adresei nr. 5933/24.11.2016 a PP prin care se confirmă calitatea de consilier local a contestatorului. Astfel de acte nu se comunică şomerilor şi beneficiarilor de venit de completare, nu există o prevedere legală în acest sens, ele nu produc efecte asupra drepturilor persoanelor anterior menţionate.

Referitor la perioada menţionată în decizia nr. 17/28.02.2017, perioada în care contestatorul a beneficiat în mod necuvenit de indemnizaţia de şomaj şi venitul de completare 25.06.2016-31.10,2016 a arătat că este precizată în mod corect şi legal, întrucât după încetarea indemnizaţiei de şomaj, ca urmare a expirării perioadei de acordare, la data de 01.10.2016, contestatorul a primit venitul de completare pentru perioada 01.10.2016-31.10.2016 în baza art. 8, alin. (3) din OUG nr. 36/2013, cu modificările şi completările ulterioare .

Prin decizia nr. 4308/27.10.2015, decizie comunicată contestatorului, a fost stabilit dreptul la venitul în completare, ce urma să fie acordat contestatorului pe o perioadă de 20 de luni potrivit vechimii în muncă a acestuia, perioada menţionată la art. 4 al deciziei, astfel că, criticile ridicate privind perioada precizată în decizia nr.17/28.02.2017 sunt eronate, nefondate şi neîntemeiate, la art.1 din decizie fiind precizat în mod clar că suma de 6.201 lei reprezintă indemnizaţie de şomaj şi venit de completare încasate necuvenit, ci nu numai indemnizaţie de şomaj cum susţine contestatorul.

Prin sentinţa nr. 1593/19.06.2017 pronunţată de TM – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului M - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea TM - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

S-a reţinut în considerentele sentinţei că art. 119 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă prevede că litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii, şi că litigiile privind stabilirea şi plata indemnizaţiei de şomaj se soluţionează în regim de urgenţă, potrivit normelor procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi, chiar dacă prin lege specială se prevede altfel.

Conflictele de drepturi sunt conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi sau din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă. 

Astfel, sunt conflicte de drepturi conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă şi conflictele în legătură cu executarea contractelor colective de muncă.

Au fost invocate dispoziţiile art.266, art.269 din Legea nr.53/2003, art. 210 din Legea nr. 62/2011, menţionându-se că în speţă contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 17/28.02.2017, a deciziei nr. 69773582/29.12.2016 si a dispoziţiei nr. 69773708/29.12.2016 emise de AJOFM M, care se referă la încetarea indemnizaţiei de şomaj, încetarea dreptului la venitul de completare şi recuperarea sumei de 6.201 lei încasată necuvenit, cererea fiind, conform dispoziţiilor legale anterior enunţate, de competenţa Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului M.

Urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La termenul de judecată din data de 12.09.2017 s-a pus în vedere apărătorului contestatorului să-şi exprime un punct de vedere în raport de decizia nr.53/03.07.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să depună hotărârea nr.2/25.06.2016 a CLP.

La data de 02.10.2017 intimata AJOFM M a depus precizare la întâmpinare prin care a arătat că decizia nr.53/03.07.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost publicată în Monitorul Oficial, iar potrivit art. 521 alin.3 Cod procedură civilă este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I.

În cazul admiterii acţiunii, solicită admiterea în parte, mai exact până la data de 04.11.2016, când prin hotărârea nr.44/04.11.2016 privind alegerea viceprimarului CL P, consiliul local al comunei a constatat şi validat alegerea ca viceprimar a contestatorului. Începând cu această dată, contestatorul a primit o indemnizaţie lunară, un salariu, potrivit prevederilor legale în vigoare, astfel nu poate cumula salariul/indemnizaţia de viceprimar cu indemnizaţia de şomaj, contestatorul fiind consilier local în perioada 05.06.2016-04.11.2016, iar după 04.11.2016, acesta a ocupat funcţia de viceprimar.

La precizarea la întâmpinare contestatorul a anexat hotărârile nr.2/25.06.2016 şi nr. 44/04.11.2016 ale CLP.

La termenul de judecată din data de 24.10.2017 s-a pus în vedere reprezentantului intimatei să depună documentaţia care a stat la baza emiterii deciziilor contestate nr. 17/28.02.2017, nr. 69773582/29.12.2016 şi a dispoziţiei nr. 69773708/29.12.2016 emise de AJOFM M.

Ca urmare, intimata a depus la dosar hotărârile nr.2/25.06.2016, nr.44/04.11.2016, adresa nr. 5933/24.11.2016 şi referatul nr.23571/29.12.2016.

Analizând contestaţia în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, tribunalul constată şi reţine următoarele:

Contestatorul MCC a fost beneficiarul dreptului la indemnizaţia de şomaj şi la venitul lunar de completare stabilite în baza dispoziţiei nr.4307/27.10.2015 emisă de AJOFM M, respectiv a deciziei nr. 4308/27.10.2015 emisă de aceeaşi instituţie.

Prin dispoziţia nr.69773708/29.12.2016 emisă de AJOFM M, s-a dispus încetarea indemnizaţiei de şomaj a contestatorului, începând cu data de 25.06.2016, iar prin decizia nr.69773582/29.12.2016 emisă de AJOFM M s-a decis că începând cu data de 25.06.2016 încetează dreptul la venitul lunar de completare.

De asemenea, prin decizia nr.17/28.02.2017, s-a dispus constituirea şi recuperarea de la contestator a sumei de 6.201 lei reprezentând indemnizaţie de şomaj şi venit de completare acordat conform OUG nr.36/2013, încasată necuvenit în perioada 25.06.2016-31.10.2016.

Prin contestaţia dedusă judecăţii se solicită anularea dispoziţiei nr. 69773708/ 29.12.2016 privind încetarea indemnizaţiei de şomaj, a deciziei nr. 69773582/29.12.2016 privind încetarea dreptului la venitul de completare, precum şi a deciziei nr.17/28.02.2017 emise de intimata AJOFM M.

Examinând solicitarea contestatorului, instanţa reţine că la luarea măsurii încetării indemnizaţiei de şomaj a acestuia au fost avute în vedere dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, reţinându-se în cuprinsul dispoziţiei nr. 69773708/ 29.12.2016 că motivul încetării plăţii indemnizaţiei constă în faptul că contestatorul începe desfăşurarea activităţii în funcţii elective/numite.

Totodată, se reţine că prin adresa nr. 5933/24.11.2016, PP a comunicat AJOFM M faptul că MC a fost ales consilier local în cadrul CL P începând cu data de 25.06.2016, iar conform HCL P nr.44/04.11.2016 contestatorul a fost ales în funcţia de viceprimar.

Prin dispoziţiile art.44 lit.n din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, invocate de intimată în preambulul dispoziţiei nr. 69773708/29.12.2016 privind încetarea indemnizaţiei de şomaj, s-a prevăzut că încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc la data de la care îşi încep desfăşurarea activităţii în funcţii elective sau la data la care sunt numiţi în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului.

Dispoziţiile legale sus menţionate au făcut obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile, iar prin decizia nr.53/03.07.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr.916/22 noiembrie 2017, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, în dosarul nr.4.450/86/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că „Dispoziţiile art.5 pct.IV lit.c, art.44 lit.n din Legea nr.76/2002, raportate la dispoziţiile art.34 şi art.36 din Legea nr.393/2004, se interpretează în sensul că indemnizaţia de şomaj poate fi cumulată cu indemnizaţia de şedinţă de către consilierii locali”.

S-a reţinut în decizia de mai sus că „indemnizaţia de şedinţă obţinută de un consilier local nu are natura juridică a unui venit salarial, constant şi permanent, întrucât activitatea consilierului local nu reprezintă o activitate profesională sau asimilată acesteia, după cum nici indemnizaţia aferentă acestei calităţi nu poate fi asimilată cu un venit dintr-o astfel de activitate; Mutatis mutandis, în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 176 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 14 mai 2015, când a subliniat că: "activitatea desfăşurată de un consilier nu poate fi asimilată cu activitatea desfăşurată de o persoană încadrată în muncă, deoarece prestaţia consilierilor în folosul comunităţii nu are caracter permanent, specific contractelor de muncă, aceasta manifestându-se sub forma participării la şedinţele de consiliu şi comisii de specialitate, care au loc o dată sau de două ori pe lună, însumând câteva ore"; Argumentaţia este reluată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 742 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2016, potrivit căreia: "indemnizaţia primită de consilierul local/judeţean nu poate fi asimilată cu indemnizaţia încasată în exercitarea unor funcţii cu caracter de permanenţă, cum ar fi aceea de primar, senator sau deputat"; În plus, instanţa constituţională a reţinut că "activitatea de consilier local nu este o funcţie, ci o calitate, nu este salarizată, ci indemnizată, nu are caracter regulat, organizat şi permanent şi nu poate fi asimilată cu o funcţie electivă"; Decizia nr. 3/2011, pronunţată în Dosarul nr. 2/2011 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011 şi Decizia nr. 11/2015, pronunţată în Dosarul nr. 5/2015 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 14 iulie 2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura recursului în interesul legii impun valorificarea acestor considerente, fără posibilitatea de a fi contrazise cu ocazia altei judecăţi, în condiţiile în care cadrul legislativ a rămas acelaşi.

Având în vedere, în mod corespunzător, toate aceste considerente, s-a reţinut că interdicţia de a primi indemnizaţia de şomaj nu funcţionează în cazul consilierilor locali, întrucât scopul pentru care legiuitorul instituie o astfel de interdicţie nu poate fi atins.

De asemenea, în cuprinsul deciziei nr.53/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a mai reţinut că pe de o parte, indemnizaţia de şomaj reprezintă o compensaţie parţială a pierderii acelor venituri ale beneficiarului care îi asigurau mijloacele de subzistenţă şi căreia, în anumite situaţii, legea îi acordă acest substitut. În condiţiile în care activitatea de consilier local nu este asimilată celei decurgând dintr-un raport juridic de muncă, consilierul local poate cumula indemnizaţia de şomaj cu indemnizaţia la care are dreptul pe durata îndeplinirii mandatului de consilier; pe de altă parte, se reţin cele statuate atât în jurisprudenţa instanţei supreme, cât şi a celei de contencios constituţional, potrivit cărora consilierul local nu încasează venituri permanente, ci ocazionale, nu are o activitate propriu-zisă în funcţie electivă (precum primarii, senatorii, deputaţii), ci doar calitatea de ales local care prestează în folosul comunităţii, sub forma participării la şedinţele de consiliu şi comisii de specialitate, care au loc o dată sau de două ori pe lună, însumând câteva ore, pentru care primeşte o indemnizaţie, de altfel modică şi ocazională, motiv pentru care poate cumula această indemnizaţie cu pensia anticipată, respectiv pensia anticipată parţială sau cu pensia de invaliditate.

Totodată, s-a reţinut că pentru identitate de raţiune, dată fiind natura juridică a indemnizaţiei de consilier local, aceasta poate fi cumulată cu indemnizaţia de şomaj”.

În conformitate cu dispoziţiile art.521alin.3 Cod procedură civilă „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Faţă de cele expuse anterior, instanţa constată că solicitarea contestatorului referitoare la anularea dispoziţiei nr. 69773708/29.12.2016 privind încetarea indemnizaţiei de şomaj, este întemeiată, urmând a fi admisă, în sensul că se va dispune anularea acestei dispoziţii.

Referitor la solicitarea intimatei din completarea la întâmpinare (fila 13 dosar) prin care  a arătat că în cazul admiterii acţiunii, solicită admiterea în parte a acesteia, susţinând că după data de 04.11.2016 contestatorul a ocupat funcţia de viceprimar, instanţa constată că este neîntemeiată, având în vedere că din cuprinsul deciziei nr.4307/27.10.2015 privind stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj reiese că indemnizaţia de şomaj s-a stabilit pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 01.10.2015.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului referitoare la anularea deciziei nr. 69773582/29.12.2016 de încetare a dreptului la venitul de completare acordat în temeiul art.7 lit.b din OUG nr.36/2013, instanţa constată că este întemeiată.

În acest sens, se reţine că din cuprinsul deciziei sus menţionate, reiese că motivul încetării dreptului la venitul lunar de completare prevăzut la art.7 lit.b din ordonanţa de urgenţă îl constituie neîndeplinirea condiţiei prevăzute la art.8 (1) din ordonanţa de urgenţă.

Or, potrivit dispoziţiilor art. art.8 (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.36/2013 „Venitul lunar de completare prevăzut la art.7 lit.b se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj”.

Aşa fiind, se reţine că din interpretarea dispoziţiilor legale susmenţionate reiese că acestea se referă la modalitatea de stabilire a venitului lunar de completare, ci nu la modalitatea de încetare a dreptului la venitul lunar de completare.

Susţinerea intimatei potrivit căreia indemnizaţia de şomaj şi venitul lunar de completare se află într-o strânsă legătură, iar prin ocuparea unei funcţii elective nu mai este îndeplinită atât condiţia de acordare a indemnizaţiei de şomaj, cât şi a venitului de completare, este neîntemeiată, având în vedere că fiecare dintre acestea se stabilesc în baza unor temeiuri juridice diferite, iar în actele normative în temeiul cărora se acordă sunt prevăzute perioade diferite de acordare, precum şi situaţii diferite de încetare a indemnizaţiei de şomaj şi a venitului de completare.

Totodată, intimata invocă în întâmpinare art.12 alin.3, art.17 alin.1 din OUG nr. 36/2013 în care se prevăd cazurile de încetare a venitului de completare, însă, în speţă, nu se regăseşte niciunul dintre acestea, întrucât contestatorul nici nu s-a reîncadrat în muncă şi nici nu a refuzat nejustificat de a se încadra întru-un loc de muncă, aşa cum se arată în articolele invocate de intimată, pentru a-i înceta dreptul la venitul lunar de completare.

Prin urmare, în mod neîntemeiat, prin decizia nr. 69773582/29.12.2016, s-a dispus de către intimată că începând cu data de 25.06.2016 încetează dreptul contestatorului la venitul lunar de completare.

În atare situaţie, instanţa constată că este întemeiată solicitarea contestatorului referitoare la anularea deciziei privind încetarea dreptului la venitul de completare acordat în temeiul art.7 lit.b din OUG nr.36/2013, motiv pentru care urmează a se dispune anularea acestei decizii.

Se mai reţine că, urmare a emiterii dispoziţiei de încetare a indemnizaţiei de şomaj şi a venitului de completare, intimata a emis şi decizia 17/28.02.2017 prin care s-a dispus constituirea şi recuperarea de la contestator a sumei de 6.201 lei, reprezentând indemnizaţie de şomaj şi venit de completare acordat conform OUG nr.36/2013, încasată necuvenit în perioada 25.06.2016-31.10.2016.

 Faţă de soluţia de anulare a dispoziţiei de încetare a indemnizaţiei de şomaj şi a deciziei de încetare a venitului de completare, instanţa urmează să dispună şi anularea deciziei 17/28.02.2017 prin care s-a dispus constituirea şi recuperarea de la contestator a sumei de 6.201 lei reprezentând indemnizaţie de şomaj şi venit de completare.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, instanţa constată întemeiată contestaţia, urmând să fie admisă în sensul că se va dispune anularea dispoziţiei nr. 69773708/29.12.2016 privind încetarea indemnizaţiei de şomaj, a deciziei nr. 69773582/ 29.12.2016 privind încetarea dreptului la venitul de completare acordat în temeiul art. 7 lit.b din OUG nr.36/2013, precum şi a deciziei nr.17/28.02.2017 emise de intimata AJOFM M.

Această sentinţă a rămas definitivă prin neapelare.

Domenii speta

Spete similare