Plângere contravenţională. Sancţiune complementară. Mod de aplicare al sancţiunii. Greşita interpretare a legii

Potrivit art. 190 din H.G. nr. 1391/ 2006, „în cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de frontieră reţine permisul de conducere, eliberând dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz”, iar conform art. 210 din acelaşi act normativ, „ în situaţia în care conducătorul de autovehicul săvârşeşte o faptă pentru care, potrivit legii, se reţine permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie, sancţiunea contravenţională complementară operează începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii.”

Din interpretarea acestor dispoziţii a rezultat că suspendarea dreptului de a conduce are loc de drept.

În aplicarea normelor legale invocate, petentului i s-a reţinut efectiv permisul de conducere, context în care i s-a eliberat dovada înlocuitoare menţionată în actul constatator, aspect ce rezultă din cuprinsul actului constatator, sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, prevăzută la textul incriminator (art.102 alin.3 lit.e din OUG.195/2002) operând cu începere din ziua următoare celei în care ar fi expirat valabilitatea dovezii înlocuitoare, în cazul în care nu s-ar fi contestat procesul verbal de contravenţie.

Aplicarea acestei măsuri tehnico-administrativă este  stabilită de lege dacă se constată săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 şi excede limitelor de apreciere în care instanţa învestită cu soluţionarea plângerii poate reforma aplicarea sancţiunii.”.

Prin sentinţa civilă nr. 3431 din 20.04.2017, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 10526/182/2016 s-a admis în parte plângerea contravenţională formulată de petentul B G, în contradictoriu cu intimatul IPJ MM, împotriva procesului-verbal seria PMMX nr. 0072525din data de 02.11.2016, a fost înlăturată sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile ca fiind nelegal aplicată, s-au menţinut celelalte dispoziţii din cuprinsul procesului-verbal seria PMMX nr. 0072525 din data de 02.11.2016.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin procesul verbal de contravenţie seria PMMX nr. 0072525, încheiat la data de 02.11.2016, ora 10:38, în localitatea Cicîrlău, pe DN 1C, în calitate de conducător auto, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare ---, cu viteza de 103 km/h, fiind înregistrat de aparatul video radar montat pe autovehiculul aparţinând Poliţiei Române cu numărul de înmatriculare MAI 34716.

Din cuprinsul procesului verbal reiese că fapta reţinută în sarcina petentului este prevăzută de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 şi sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1125 lei, 9 puncte-amendă, aplicându-i-se totodată sancţiunea tehnico administrativă a reţinerii permisului de conducere, însă nu s-a făcut nicio menţiune cu privire la sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

La analiza din oficiu a legalităţii procesului-verbal contestat, conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a constatat că plângerea contravenţională a fost formulată în termen şi nu sunt incidente cauze de nulitate absolută a acestuia, fiind respectate la completarea sa, dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Procesul verbal încheiat cuprinde data şi locul încheierii sale, datele de identificare ale petentului, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele şi prenumele agentului constatator, descrierea faptei precum şi locul săvârşirii acesteia.

În analiza realizată din oficiu asupra legalităţii fiecărei sancţiuni contravenţionale în parte, instanţa, a reţinut că măsura suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile nu a fost în legal aplicată, din următoarele considerente.

Într-adevăr, luând în considerare, potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, gravitatea acestei contravenţii, legiuitorul a considerat temeinic ca respectivului conducător auto care a nesocotit normele rutiere să-i fie interzis dreptul de a conduce pe drumurile publice pe perioada de 90 de zile.

Însă, această sancţiune complementară, nu poate fi considerată ca aplicată de drept în momentul constatării şi sancţionării, ci, precum orice sancţiune, trebuie trecută prin filtrul de oportunitate şi proporţionalitate, conform art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, al agentului constatator şi, de asemenea, este la aprecierea instanţei în situaţia învestirii acesteia cu o plângere contravenţională.

Conform art. 96 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului. Art. 96 alin. 2 lit. b prevede, în categoria acestui tip de sancţiuni, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat.

Potrivit art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001 contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.

În acest sens conform art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier. De asemenea, potrivit alin. 7 în cazul prevăzut la alin. 6 – când se poate achita pe loc jumătate din minimul amenzii – agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că regimul de aplicare al sancţiunilor contravenţionale atât principale cât şi complementare este strict reglementat. În acest sens, competenţa de a aplica sancţiunile revine exclusiv poliţiştilor care au calitate de poliţişti rutieri, iar despre fiecare sancţiune aplicată trebuie să se facă menţiune în cuprinsul procesului-verbal întocmit de aceştia, urmând ca, în cazul în care contravenientul formulează plângere împotriva acestuia, instanţa să aibă posibilitatea să analizeze legalitatea şi temeinicia lor.

Examinând cuprinsul procesului-verbal instanţa a constatat că în acesta s-au făcut menţiuni despre sancţiunea principală aplicată este amenda în cuantum de 945 lei, fără a se preciza dacă s-a dispus şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

De altfel, în cuprinsul procesului-verbal se prevede că s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere, măsura, însă, care nu satisface condiţiile impuse de OG nr. 2/2001, constituind o simplă măsura tehnico-administrativă, iar nu materializarea aplicării vreunei sancţiuni complementare.

O astfel de aplicare a dispoziţiilor imperative ale legii duce la imposibilitatea pentru petent de a obţine analizarea de către o instanţă de judecată a sancţiunilor aplicate.

Instanţa nu a putut achiesa opiniilor conform cărora, în analiza plângerii contravenţionale, instanţele de judecată nu pot înlătura din considerente de nelegalitate sau netemeinicie sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice timp de 90 de zile, ci doar, dacă se impune, pot anula întreg procesul-verbal de constatare contravenţiei.

Instanţa de faţă a apreciat că instanţele de control contravenţional au căderea de a analiza legalitatea şi temeiniciei fiecărei sancţiuni contravenţionale în parte, conform art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001.

Dacă sancţiunea principală contravenţională este constatată ca fiind aplicată nelegal, într-adevăr, acest aspect va atrage sancţiunea nulităţii întregului proces-verbal, datorită faptului că orice sancţiune este dependentă de aplicarea unei sancţiuni principale contravenţionale.

Însă, aceeaşi argumentaţie nu poate fi susţinută şi în ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale complementare care, aşa cum le arată şi denumirea, sunt sancţiuni auxiliare, care prezintă o dependenţă de sancţiunea principală, însă de a căror aplicare nu depinde sancţiunea principală.

Astfel, din interpretarea articolelor pertinente, instanţa a reţinut că odată cu întocmirea procesului-verbal, în cuprinsul căruia trebuie menţionată sancţiunea principală a aplicării punctelor amendă, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, cât şi măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, agentul constatator eliberează dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pe o perioadă de 15 zile. În cazul în care în acest interval se formulează plângere contravenţională, se suspendă executarea atât a sancţiunii principale a amenzii, cât şi a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. Dar, acest efect suspensiv de executare pe care îl are plângerea contravenţională nu echivalează cu exonerarea agentului constatator de obligaţia de a aplica, prin procesul-verbal, atât sancţiunile principale, cât şi cele complementare.

Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice timp de 90 zile a fost luată faţă de petent fără a se respecta dispoziţiile legale cu caracter imperativ, ceea ce impune înlăturarea ei, fără, însă, a se atrage nulitatea întregului procesul-verbal, sancţiunea principală subzistând.

Cu privire la analiza temeiniciei procesului verbal de contravenţie, instanţa a reţinut că, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în raport de dispoziţiile art. 6 CEDO, deşi necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenţia este subsumată noţiunii de „acuzaţie în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât şi preeminenţa caracterului represiv al sancţiunii contravenţionale. Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanţiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care şi prezumţia de nevinovăţie a petentului, ce priveşte şi aspectul sarcinii probaţiunii în cadrul soluţionării unei plângeri contravenţionale.

Instanţa a reţinut că petentul a fost sancţionat contravenţional în temeiul art. 48 din O.U.G. 195/2002, potrivită căruia „Conducătorul de vehicul trebuie sa respecte regimul legal de viteza si sa o adapteze in funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevra în condiţii de siguranţă.”, iar art. 49 din acelaşi act normativ prevede că limita maximă în localităţi este de 50 km/h.

În cauză, instanţa a constatat că prezenta contravenţie şi anume depăşirea vitezei legale este o contravenţie constatată prin mijloace tehnice de către agentul constatator şi nu în mod direct, prin propriile simţuri. În cazul acestui tip de contravenţii, prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal este mai atenuată, agentul constatator având sarcina de a aduce în sprijinul procesului verbal şi anumite probe. Potrivit jurisprudenţei CEDO, în cauza Anghel contra României, s-a reţinut că această prezumţie de veridicitate şi legalitate nu are caracter absolut, în sensul că aceasta poate opera până la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge la situaţia în care persoana învinuită ar fi pusă în imposibilitate de a face proba contrară celor consemnate în procesul verbal. Astfel, în lipsa unor alte mijloace de probă care să confirme situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, aplicarea prezumţiei de legalitate şi temeinicie ar fi contrară garanţiilor prevăzute de art. 6 CEDO, care garantează dreptul la un proces echitabil.

În cauză, instanţa a constatat că situaţia de fapt constată prin prezentul proces verbal este susţinută de probe şi anume de înregistrarea video a aparatului radar, verificat şi omologat metrologic (aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate pe Cd-ul depus la dosar), agentul constatator având atestat de operator radar (fl. 20). Astfel, din înregistrarea video aflată la dosarul cauzei reiese că la ora 10:38:02 petentul a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 103 km/h, iar la ora 18:38:10 se evidenţiază numărul de înmatriculare respectiv 9484 JPX. În momentul în care s-a înregistrat viteza reţinută de către agentul constatator în dreptul literei T apare valoare de 103 km/h, aparatul radar fiind setat pentru a urmării autoturismele care circulă din sens opus, autovehiculul condus de petent fiind primul din coloană, astfel că nu există dubii cu privire la faptul că viteza înregistrată aparţine acestuia.

Cu privire la erorile tolerate ale aparatului radar invocate de petent în apărare, instanţa a reţinut că măsurătorile efectuate cu aparatul radar, după verificarea metrologică a acestuia sunt legale şi asupra lor nu se poate interveni, nu se adaugă şi nu se scade nicio eroare. Operatorul cinemometrului nu face decât să constate valoarea măsurată de cinemometru.

Din momentul în care se eliberează un buletin de verificare metrologică, iar măsurătorile sunt realizate în termenul de valabilitate al acestuia, aparatul este prezumat absolut că afişează viteza corectă până la limita minimă de la care încep erorile măsurate şi este prezumat relativ că afişează viteza corectă în cadrul acestei limite, iar nu contrariul, în sensul că s-ar prezuma că afişează o viteză mai mare decât cea reală.

Aceste prezumţii ar putea fi răsturnate de exemplu în cazul în care nu ar fi existat verificare metrologică la zi, aparatul radar nu ar fi fost omologat ori petentul ar fi produs alte probe în acest sens, lucru care nu s-a întâmplat în cauză.

Din acest motiv, având în vedere şi prevederile OUG 195/2002, viteza în funcţie de care se aplică sancţiunea contravenţională este cea constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, prezumându-se că aceasta reprezintă viteza reală.

În acest context, îi revine petentului sarcina de a face dovada contrară, de a răsturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal. În cauză, petentul nu a solicitat nicio probă în sprijinul răsturnării prezumţiei procesului-verbal de constatare a contravenţiei, deşi a avut posibilitatea de a propune probe.

Astfel, întrucât petentul nu a adus dovezi care să răstoarne prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenţie, instanţa a constatat că în cauză a fost păstrat echilibrul procesual şi nu s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie a acestuia. În aceste condiţii, instanţa a respins susţinerile petentului ca neîntemeiate.

In consecinţă, instanţa a apreciat că fapta reţinută în sarcina petentului întruneşte elementele constituie ale contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, procesul verbal fiind temeinic întocmit.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii aplicate petentului, instanţa a reţinut că aceasta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 1125 lei precum şi cu sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Această sancţiune este prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 conform căruia „Constituie contravenţie si se sancţionează cu amenda prevăzuta în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic”. Potrivit art. 98 alin. 4 lit. d din O.U.G. 195/2002 în temeiul clasei a IV a de sancţiuni se pot aplica de la 9 sau 20 puncte amendă, iar un punct-amenda reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit art. 98 alin. 2 din acelaşi act normativ. Astfel reiese că agentul constatator a aplicat minimul sancţiunii amenzii pentru contravenţia săvârşită, respectiv 9 puncte amendă.

Instanţa a constatat că pentru a aprecia proporţionalitatea sancţiunii aplicate trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, respectiv: împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanţele persoanele ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Astfel, referitor la sancţiunea aplicată petentului pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, aceasta este în deplină concordanţă cu gradul de pericol social al faptei reţinute şi al împrejurărilor în care a fost săvârşită, fiind de notorietate multitudinea de evenimente rutiere cauzate de nerespectarea regulilor privind viteza de circulaţie, satisfăcând în acest fel principiile legii contravenţionale.

În aceste împrejurări, instanţa a considerat că măsura suspendării exerciţiului dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile este nelegal aplicată şi a o înlăturat-o, plângerea formulată de către petent a fost admisă în parte în sensul înlăturării sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile şi a menţinerii celorlalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat.

Împotriva sentinţei a declarat apel IPJ MM solicitând admiterea apelului formulat, schimbarea hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii plângerii şi a menţinerii procesului verbal de contravenţie.

Reprezentanta apelantului  arată că , raportat la probele administrate în cauză, rezultă faptul că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, astfel că prima instanţă a pronunţat o soluţie greşită. 

Se invocă art.190 şi 210 din HG 1391/2006, art.111 alin.1 lit. c, alin.2 şi alin.5, art. 100 alin.3 lit. e din OUG nr.195/2002, arătând că sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce nu e lăsată de lege la latitudinea agentului constatator, ea operează ope legis, astfel că după reţinerea permisului , suspendarea dreptului de a conduce a fost operată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 458 şi art. 466 Cod procedură civilă, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor de la dosar şi a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria PMMX nr. 0072525, încheiat la data de 02.11.2016, ora 10:38, s-a reţinut în sarcina petentului că în localitatea Cicîrlău, pe DN 1C, în calitate de conducător auto, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare ---, cu viteza de 103 km/h, fiind înregistrat de aparatul video radar montat pe autovehiculul aparţinând Poliţiei Române cu numărul de înmatriculare MAI 34716.

Din cuprinsul procesului verbal reiese că fapta reţinută în sarcina petentului a fost corect încadrată în drept, fiind invocate dispoziţiile  art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce priveşte dispoziţia din procesul verbal de contravenţie, privind reţinerea permisului de conducere, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie, Tribunalul constată următoarele:

Suspendarea exercitării dreptului de a conduce este prevăzută, ca sancţiune contravenţională complementară, de dispoziţiile art. 95-96 din O.U.G. nr. 195/2002 şi anume :  „se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art. 96 alin. 2”, ”Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege.

Potrivit art. 97 din O.U.G. nr. 195/2002 în cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: reţinerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare (se face de către poliţistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie) (…).Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform dispoziţiilor art. 96 alin. (2) lit. b).

Potrivit art. 190 din H.G. nr. 1391/ 2006, „în cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de frontieră reţine permisul de conducere, eliberând dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz”, iar conform art. 210 din acelaşi act normativ, „ în situaţia în care conducătorul de autovehicul săvârşeşte o faptă pentru care, potrivit legii, se reţine permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie, sancţiunea contravenţională complementară operează începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii.”

Din interpretarea acestor dispoziţii a rezultat că suspendarea dreptului de a conduce are loc de drept.

În aplicarea normelor legale invocate, petentului i s-a reţinut efectiv permisul de conducere, context în care i s-a eliberat dovada înlocuitoare menţionată în actul constatator, aspect ce rezultă din cuprinsul actului constatator, sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, prevăzută la textul incriminator (art.102 alin.3 lit.e din OUG.195/2002) operând cu începere din ziua următoare celei în care ar fi expirat valabilitatea dovezii înlocuitoare, în cazul în care nu s-ar fi contestat procesul verbal de contravenţie.

Aplicarea acestei măsuri tehnico-administrativă este  stabilită de lege dacă se constată săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 şi excede limitelor de apreciere în care instanţa învestită cu soluţionarea plângerii poate reforma aplicarea sancţiunii.

Dispoziţiile legale menţionate sunt imperative, iar sancţiunea contravenţională complementară se aplică automat, pe lângă o sancţiune contravenţională principală.

În consecinţă, sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exerciţiului dreptului de a conduce autovehicule şi implicit măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, nu poate fi modificată decât ca urmare a anulării sancţiunii contravenţionale principale, iar acest lucru nu se putea realiza decât prin anularea actului administrativ – proces-verbal de contravenţie.

Analizând pericolul social al acestui gen de contravenţii, se poate observa că ele aduc atingere siguranţei rutiere.

 Ca urmare, nu se poate vorbi de o faptă de o gravitate redusă şi lipsită de pericol.

Aşadar, în speţă se impune menţinerea celorlalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie, sancţiunea complementară fiind necesară pentru a preîntâmpina săvârşirea faptelor interzise de lege.

Faţă de cele reţinute, tribunalul, în temeiul prevederilor art. 480 alin.2 din Codul de procedură civilă, va admite apelul declarat de IPJ MM, împotriva sentinţei civile nr. 3431 din 20.04.2017, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, jud. Maramureş, pe care o schimbă în sensul că respinge plângerea contravenţională formulată de petentul B G, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PMMX 0072525 dresat la data de 02.11.2016.

Domenii speta

Spete similare