Raporturi de muncă

Acordare grupa I-a de muncă în procent de 100%, în condiţiile în care angajatorul a încadrat activitatea desfăşurată de reclamant, conform actului administrativ de încadrare, în grupa a II a de muncă. Respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Astfel, Ordinul 50/1990 prevede că în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale, cuprinse în anexa nr. 1, în grupa II de muncă fiind încadrate  locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

De asemenea, este expres stipulat că încadrarea în grupele I şi II de muncă se va face în situaţia în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activităţile, meseriile, funcţiile) prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii.

De asemenea, Ordinul 125/1990 stabileşte locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după martie 1990, în grupa I de muncă fiind încadrate  locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale  din grupa a II a de muncă  fiind enumerate în anexa 2.

Potrivit art. 4 din Ordinul 125/1990 metodologia, pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr.50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990.

Din interpretarea acestor acte normative rezultă că nu este suficient ca salariatul să îndeplinească activităţile respective şi să lucreze la locurile de muncă expres prevăzute de Ordin, ci în urma verificărilor efectuate să se constate că activitatea a fost desfăşurată în condiţii concrete de noxe care depăşeau nivelul maxim admis prevăzut de norme, în condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc, procentul de minim 50% din programul normal de lucru efectuat în aceste condiţii.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 10.11.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.07.2017, sub nr. 3331/101/2017 reclamantul E. I. I. a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA-Sucursala H. P. de F., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună acordarea grupei I de muncă în procent de 100%, pentru activitatea desfăşurată în cadrul pârâtei în perioada 01.10.1983-10.09.1986 şi 25.01.1988-10.09.1986, precum şi obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte menţiunile privind grupa I de muncă în procent de 100%.

 În fapt, reclamantul a arătat că  în perioada sus menţionată a lucrat în cadrul pârâtei ca montator şi reparator echipamente electrice la atelierul de reparaţii electrice, aşa cum reiese din adeverinţa nr. 106241/30.09.2016.

A mai arătat că, angajatorul nu a respectat disp. art. 15 din Ordinul nr. 50/1990 prin neînregistrarea în carnetul de muncă a grupei de muncă în care se încadrează activitatea desfăşurată pe perioada 01.10.1983-10.09.1986 şi 25.01.1988-10.09.1986 , iar adeverinţa nr. 106241/30.09.2016  eliberată de pârâtă atestă faptul că în perioada 01.03.1990-18.06.1990 a fost încadrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului 125/1990.

De asemenea, reclamantul consideră că această încadrare este eronată, întrucât adeverinţa trebuia eliberată ţinând cont de condiţiile grele şi vătămătoare de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea, în speţă complexitatea sarcinilor de muncă, responsabilitatea ce decurge din acestea, stresul acumulat şi solicitările psihofuncţionale generat de lucru în ture prelungite, expunerea la riscul toxicologic de zgomot care depăşea cu mult limita admisă, efectele expunerii la câmpul electromagnetic generat de turbine, etc.

A susţinut că din buletinele de determinări toxicologice de zgomot, reiese că la locul de muncă unde şi-a desfăşurat activitatea în cadrul pârâtei, această noxă depăşeşte limita maximă admisă, fiind determinate toxicologic şi alte noxe chimice, fizice(vibraţii) şi chiar biologice.

De asemenea, a arătat că din documentele existente la cabinetul medical de întreprindere, privind evaluarea stării de sănătate, reiese că principala noxă este reprezentată de zgomot, care depăşeşte limita maximă admisă la majoritatea locurilor de muncă.

A mai precizat că alţi colegi de muncă din acea perioadă au dobândit grupa I de muncă în procent de 100% prin hotărâri judecătoreşti, el neştiind de acest fapt întrucât din anul 1990  nu mai lucrează în cadrul pârâtei.

A invocat decizia nr. 258/2004  prin care ÎCCJ a statuat că dispoziţiile Ordinului 50/1990 nu se pot limita doar la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma sa iniţială, întrucât ar fi vorba de un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleaşi funcţii.

În drept, îşi întemeiază acţiunea pe disp. ordinului 50/1990 şi Legea 19/2000.

În dovedirea acţiunii a depus la dosar în copie: adeverinţa nr. 106241/30.09.2016, nr. 106236/30.09.2016, nr. 120959/17.11.2016 emise de pârâtă, sentinţa nr. 7688/2012 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2616/90/2011, sentinţa nr. 2341/2013 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 10110/101/2012, sentinţa 2339/2013 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 10108/101/2012 şi carnet de muncă.

Pârâta H.  SA prin Sucursala H. P. de F.  a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

A menţionat că, potrivit Ordinului 50/1990, pentru acordarea grupelor de muncă era necesară nominalizarea persoanelor care se încadrau în acestea, având în vedere specificul activităţilor din anexele la acest ordin, de către conducerea unităţilor împreuna cu, sindicatele din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile de muncă concrete în care îşi desfăşurau activitatea persoanele respective, (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă şi noxele trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor, determinări care trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal, precum şi ca salariatul să lucreze în aceste condiţii cel puţin 50% pentru grupa I, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru, ori societatea nu a emis nici un document intern ori vreo decizie de aplicare a Ordinului 50/1990 cu privire la încadrarea în concret a locurilor de muncă în grupa I de muncă

Pe de alta parte, prin Ordinul nr. 125/1990 au fost precizate locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de munca în vederea pensionarii pentru perioada lucrată după 1 martie 1990, iar la pct. 4 din acest ordin s-a prevăzut că, metodologia pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele de muncă, este cea prevăzută de Ordinul nr. 50/1990, cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990 şi care se aplică în continuare.

Ca urmare, pârâta a emis adeverinţa nr. 106241/30.09.2016, recunoscându-i-se reclamantului grupa a II-a de muncă pentru perioada cuprinsă între 01.03.1990-18.06.1990, în conformitate cu Decizia nr. 43/04.04.1994.

A mai arătat că, la unitatea la care a desfăşurat activitate reclamantul, nu s-a făcut o nominalizare a persoanelor pentru încadrarea în grupele de muncă, nici în carnetul de muncă nu a fost făcută vreo menţiune cu privire la grupa I de muncă.

A concluzionat  că până la data de 01.04.2001 încadrarea activităţilor în grupele de muncă s-a făcut potrivit Ordinului nr. 50/1990, modificat şi completat.

Potrivit art. l din Ordinul nr. 50/2001, în grupa I de muncă se încadrează locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în Anexa 1, iar dispoziţiile art. 5,6 şi 7 din acest ordin prevăd că încadrarea în grupa I de muncă .se face după parcurgerea unei proceduri, care debutează cu nominalizarea de către angajator si sindicate a persoanelor care se încadrează în grupele de muncă, ori, angajatorul H. SA a stabilit locurile de munca ce se încadrează în grupele I şi II de muncă, iar activitatea prestată de reclamant a fost  încadrată în grupa a II-a de muncă.

A menţionat că personalul din H. SA a fost încadrat în grupa a II-a de muncă potrivit Ordinului 50/1990, poziţia 111 şi Ordinului 125/1990, poziţiile 111 şi 112, în grupa I de muncă fiind încadraţi doar scafandrii, iar simpla existenţă a condiţiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate nu constituie motive suficiente  pentru acordarea  grupei I de muncă.

S-a arătat că, potrivit considerentelor deciziei nr. 9/2016 a Înaltei Curii de Casaţie şi Justiţie, nu se poate vorbi despre un drept recunoscut de lege unui salariat la acordarea beneficiului grupei superioare de muncă, doar prin regăsirea în anexa legii a tipului de activitate pe care l-a desfăşurat, pentru ca acesta să poată pretinde o recunoaştere directă .a beneficiului lucrului în grupa superioara de muncă, constituirea dreptului efectuându-se în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuţii specifice de către partenerii sociali (angajatori şi sindicate) şi verificări concrete cu sprijinul unor instituţii ale statului (medicale, de protecţie a muncii).

În ceea ce priveşte raportarea la alte categorii de salariaţi în vederea aplicării  prin similitudine a aceluiaşi tratament, ori starea de discriminare invocată, pârâta a arătat că este nejustificată.

Pentru a fi reţinut tratamentul diferenţiat, injust, este necesar să se stabilească ca persoanele aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial, iar dacă o asemenea distincţie între situaţii analoage sau comparabile există, ea să nu-şi găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă ( art. 1, alin. (3) din OG nr. 137/2000).

Cu privire la riscurile desfăşurării activităţilor în unitate a menţionat că, expunerea lucrătorilor este de scurtă durată, ocazionată de efectuarea controlului în instalaţie, aceasta nefiind caracteristica locurilor de muncă permanente.

Consideră nejustificată solicitarea reclamantului de acordare a grupei I de muncă, din moment ce legiuitorul a prevăzut acordarea grupei II de muncă salariaţilor conform Ordinului nr. 125/1990, poziţia 111 (activitatea de exploatare, întreţinere şi reparaţii la centralele subterane, baraje, tunele, galerii, castele de echilibru), poziţia 112 (activitatea de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic naţional).

Prin acordarea grupei I de muncă acestor categorii de salariaţi, s-ar nesocoti şi încălca voinţa legiuitorului care a statuat expres că pentru activităţile de la poziţia 111, 112 din cele doua ordine se impune acordarea grupei a II-a de muncă.

Mai mult decât atât, a arătat că documentul care a clarificat aspectele legate de condiţiile de muncă ale salariaţilor, este Decizia nr. 43/04.04.1994 care, în baza Ordinelor nr. 50/1990 si 125/1990, a stabilit care sunt grupele de muncă aferente fiecărui loc de muncă. Astfel, singurii care au primit grupa I de muncă au fost scafandrii, restul personalului fiind încadrat în grupele II şi III de muncă, iar în Anexa I la Decizia 43/04.04.1994, se observă că tot personalul care a lucrat în Atelierele de reparaţii (electrice, hidromecanice, reparaţii şi construcţii UCCH), ca şi reclamantul, au primit grupa II de muncă.

În dovedirea susţinerilor a depus în copie: decizia nr. 43/04.04.1994, anexa nr. 1 la decizie, tabel cu personalul încadrat în grupele I şi II de muncă la data de 31.03.2001.

La termenul din data de 20.10.2017 apărătorul  reclamantului a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi proba cu expertiză tehnică în specialitatea  protecţia muncii, iar prin încheierea din aceiaşi dată instanţa a încuviinţează proba cu înscrisuri şi a proroga discutarea probei cu martori şi probei cu expertiza tehnică în specialitatea protecţia muncii după depunerea la dosar a răspunsului la relaţiile solicitate pârâtei.

În baza rolului activ instanţa a solicitat relaţii  de la pârâtă, respectiv: să depună la dosar copia lizibilă a Deciziei nr. 43/04.04.1994; să indice în concret, dacă anterior emiterii Deciziei nr. 43//04.04.1994 au mai fost efectuate verificări ale condiţiilor de muncă în care îşi desfăşoară activitatea angajatul pârâtei şi nominalizarea de persoane care se încadrează în grupele I şi II de muncă de către conducerea angajatorului împreună cu sindicatele, în caz afirmativ să depună la dosar înscrisuri şi documente ce atestă încadrarea în grupe de muncă, relaţii care au fost comunicate cu adresa nr. 107/527/27.10.2017, la care s-a anexat Decizia nr. 43/04.04.1994, anexa nr. 1 şi împuternicire.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Reclamantul E. I. a fost angajat al societăţii pârâte, având funcţia de montator şi reparator echipamente electrice în cadrul Atelierului de reparaţii electrice, conform adeverinţei nr. 106241/30.09.2016 şi a carnetului său de muncă şi solicită acordarea grupei I de muncă în procent de 100% pentru activitatea desfăşurată în perioada 01.10.1983-10.09.1986 şi respectiv, 25.01.1988-18.06.1990.

Susţinerile reclamantului potrivit cărora se impune acordarea acestei grupe pentru perioada mai sus menţionată întrucât şi-a desfăşurat activitatea în condiţii de zgomot ce depăşeau limita maximă admisă, conform buletinelor de determinări de zgomot, dar şi de noxe chimice şi biologice, nu pot fi reţinute.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă că fostul angajator a stabilit locurile de muncă ce se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă, potrivit Ordinului 50/1990, Anexa 1 şi 2 şi Ordinului nr. 125/1990, Anexa 2, fiind emisă decizia nr. 43/04.04.1994.

Potrivit acestei decizii, beneficiază de încadrare în grupa I de muncă, conform Ordinului 50/1990 Anexa 1 poziţia 58 doar scafandrii încadraţi în cadrul unităţii, iar personalul de exploatare, întreţinere şi reparaţii beneficiază de încadrare  în grupa a II-a de muncă, începând cu data de 01.03.1990, conform Ordinului 125/1990, Anexa 2, poziţia 111 şi  112.

Cum reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în Atelierul Reparaţii Electrice, acesta a beneficiat de încadrare în grupa a II-a de muncă, începând cu data de  01.03.1990 (data aplicării Ordinului 125/1990) şi până  la data  de 18.06.1990 (data încetării contractului individual de muncă cu pârâta).

Conform susţinerilor pârâtei, necombătute de reclamant, anterior Deciziei nr. 43/04.04.1994, nu au mai fost efectuate verificări ale condiţiilor  de muncă în cadrul angajatorului.

 Astfel, Ordinul 50/1990 prevede că în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale, cuprinse în anexa nr. 1, în grupa II de muncă fiind încadrate  locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

In continuare, Ordinul precizează că beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de munca, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.

 De asemenea, este expres stipulat că încadrarea în grupele I şi II de muncă se va face în situaţia în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activităţile, meseriile, funcţiile) prevăzute în aceste grupe depăşeşte nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii. Existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal.

Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).Încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru.

De asemenea, Ordinul 125/1990 stabileşte locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după martie 1990, în grupa I de muncă fiind încadrate  locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale  din grupa a II a de muncă  fiind enumerate în anexa 2.

Potrivit art. 4 din Ordinul 125/1990 metodologia, pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr.50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990.

Din interpretarea acestor acte normative rezultă că nu este suficient ca salariatul să îndeplinească activităţile respective şi să lucreze la locurile de muncă expres prevăzute de Ordin, ci în urma verificărilor efectuate să se constate că activitatea a fost desfăşurată în condiţii concrete de noxe care depăşeau nivelul maxim admis prevăzut de norme, în condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc, procentul de minim 50% din programul normal de lucru efectuat în aceste condiţii.

Ori, aşa cum s-a reţinut mai sus, angajatorul a făcut demersurile necesare şi a stabilit locurile de muncă încadrate în grupe superioare, locul de muncă al reclamantului, conform actului administrativ de încadrare, fiind încadrat în grupa a II-a de muncă, începând cu data de 01.03.1990.

Prin urmare, se reţine că fostul angajator a respectat legea atunci când a nominalizat persoanele care se încadrează în grupa a II-a de muncă în funcţie de condiţiile concrete de la locul de muncă ale acestora şi atâta vreme cât locul de muncă este prevăzut în anexa II din Ordinul 50/1990, voinţa legiuitorului a fost ca acestea să beneficieze de grupa a II-a de muncă şi nu de grupa I de muncă.

Este irelevant faptul că reclamantul a lucrat în condiţii la fel de nefavorabile de microclimat, noxe, suprasolicitare fizică şi nervoasă, risc de accidente ca şi cele prevăzute în grupa I de muncă atâta timp cât s-a prevăzut prin lege încadrarea în grupa a II-a de muncă.

Mai mult, a recunoaşte tuturor angajaţilor din cadrul unităţii încadrarea în grupa I de muncă, indiferent de locul unde şi-a desfăşurat activitatea însemnă implicit a-i discrimina pe acei salariaţi care au lucrat efectiv în locurile încadrate în grupa I de muncă, prevăzute de actele normative arătate mai sus, în care condiţiile de muncă şi factorii de risc au fost mult mai grele comparativ cu ceilalţi salariaţi din unitate pentru care legea a prevăzut încadrarea în grupa a II-a de muncă.

De asemenea, susţinerea că şi alţi colegi încadraţi la acelaşi loc de muncă au beneficiat de încadrare în grupa I de muncă prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, nu operează întrucât, chiar dacă obiectul hotărârilor invocate de reclamant a fost de acordare a grupelor de muncă şi a condiţiilor deosebite de muncă, situaţiile părţilor din acele cauze nu au fost similare cu cea a reclamantului, în sensul că nu a fost analizată aceeaşi funcţie - meserie şi acelaşi loc de muncă, aceleaşi perioade, iar probatoriul administrat a fost diferit.

În consecinţă, găsind neîntemeiat primul petit al acţiunii, instanţa nu va mai supune analizei sale celălalt  petit  accesoriu primului, respectiv obligarea pârâtei să elibereze o adeverinţă din care să rezulte menţiunile privind grupa I de muncă în procent de 100%.

Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului reclamantului, conform deciziei civile nr.538/20.02.2018 a Curţii de Apel Craiova.

Domenii speta

Spete similare