Existenţa caracterului obligatoriu a litisconsorţiului impune ca raportul de drept material litigios să creeeze o dependenţă procesuală între coparticipanţi, orice posibilitate de fracţionare fiind exclusă.

Prin sentinţa civilă nr. 292 din data de 1 februarie 2017, Judecătoria  A a admis în parte cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanţii GE, GD, şi GAM, în contradictoriu cu pârâtul SMD. 

A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 26.049 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu material.

A obligat pârâtul la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7.605 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut  că reclamanții au  invocat faptul că demolarea imobilului proprietatea pârâtului a afectat grav zidul despărțitor, precum și structura de rezistență a imobilului proprietatea reclamanților, existând riscul prăbușirii zidului și a acoperișului.

Cu privire la temeiul de drept aplicabil, instanța de fond a  reținut că au fost invocate dispozițiile art. 1349 și următoarele C.civ., urmând a analiza cauza concretă prin raportare la temeiul răspunderii civile delictuale, precizat de reclamanți, prin reprezentant, și cu prilejul judecății prezentei cauze.

Pe de altă parte, referirile pârâtului la aplicabilitatea dispozițiilor art. 646-666 C.civ. s-a considerat căsunt neîntemeiate, întrucât vizează alte aspecte sau principii în privința despărțiturilor comune (de exemplu: obligația de construire, de întreținere și de reparare a zidului comun, înălțarea zidului comun), însă nu și ipoteza din speță, susținută de reclamanți, în sensul că lucrările de demolare ale imobilului pârâților au afectat și celălalt imobil, aceste aspecte fiind reglementate doar potrivit dreptului comun, respectiv al răspunderii civile delictuale.

În acelaşi timp, s-a reţinut că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 657 C.civ., invocate de pârât, care prevăd că ,,(1) În cazul în care clădirea a fost distrusă în întregime ori într-o proporţie mai mare de jumătate din valoarea ei, orice coproprietar poate, în lipsa unei înţelegeri contrare, să solicite vânzarea la licitaţie publică a terenului şi a materialelor de construcţie care au rezultat.(2) În caz de distrugere a unei părţi mai mici decât cea prevăzută la alin. (1), coproprietarii vor contribui la refacerea părţilor comune, proporţional cu cotele-părţi. Dacă unul sau mai mulţi coproprietari refuză sau nu pot să participe la refacere, ei sunt obligaţi să cedeze celorlalţi coproprietari cotele lor părţi din dreptul de proprietate. Preţul se stabileşte de părţi ori, în caz de neînţelegere, de către instanţa judecătorească.''

Acest text de lege reglementează, pe de o parte, posibilitatea proprietarului, dar nu și obligația, de a solicita scoaterea la licitație publică a terenului și a materialelor de construcție rezultante, iar pe de altă parte alin. (2) al acestui text de lege nu vizează și situația în care un coproprietar distruge cu vinovăție părțile comune ale imobilului.

Potrivit art. 1349 C.civ., ,,(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială.

Prin urmare, instanța a analizat în speță, întrunirea celor 4 elemente ale răspunderii civile delictuale, respectiv: a) existenta unui prejudiciu; b) existenta unei fapte ilicite; c) existent unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; d) existent vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

Cu privire la condiția existenței unei fapte ilicite, a reţinut că este evidentă producerea unei fapte de demolare a imobilului, iar declarațiile de martor întăresc faptul că lucrările de demolare a imobilului pârâtului au afectat imobilul reclamanților, însă se pune problema caracterului ilicit al acesteia.

Astfel, din declarația martorului PA (fila 171), a rezultat că acesta a observat niște bare metalice și ieșiri de grinzi din imobilul reclamanților, pe care pârâtul le-a tăiat, precum și faptul că un colț al casei reclamanților, dinspre stradă, este crăpat.

Martorul FI (fila 172) a arătat că tablele acoperișului reclamanților au fost îndoite și bătute în cuie, căpriorii au fost scoși, iar în momentul demolării fundația a rămas descoperită.

Totodată, din raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 190-197), precum și din răspunsul la obiecțiuni, a rezultat că, prin demolarea părții de clădire proprietatea pârâtului, peretele interior median a devenit perete exerior, motiv pentru care trebuie efectuate o serie de lucrări.

Există o fisură deschisă la intersecția dintre peretele transversal dinspre str. Negru Vodă și peretele longitudinal, cauzată de demolarea zidului transversal al clădirii pârâtului.

Pe de altă parte, lucrările efectuate de pârât au avut efect negativ asupra fundației, zidăriei din cărămidă, precum și a acoperișului clădirii reclamanților, conform celor reținute de expertul desemnat în cauză.

Considerând că este de neconceput ca respectarea normativelor în domeniu să permită afectarea imobilului reclamanților într-o asemenea manieră, faptul că sunt îndeplinite condițiile de existență ale unei fapte ilicite, astfel cum rezultă și din analiza condiției existenței vinovăției pârâtului.

Astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză (fila 197), nu au fost respectate prevederile Legii nr. 50/1991, în sensul că la eliberarea Certificatulu de urbanism și a Autorizației de desființare nu s-a solicitat ,,Raport de expertiză MLPTL'', astfel ca măsurătorile rezultate din raport să fie apoi introduse în ,,Documentația pentru obținerea autorizației de desființare''.

Existența unei culpe a proiectantului CO există dincolo de orice dubiu, ținând cont că toată documentația întocmită de acesta (filele 93-100) se bazează pe o situație nereală, ce ar fi putut să fie cu ușurință lămurită în măsura în care arhitectul s-ar fi deplasat la fața locului.

Având în vedere faptul că întocmirea documentației de demolare necesită, potrivit Anexei 1 a Legii nr. 50/1991, întocmirea de fotografii color - format 9 x 12 cm - ale tuturor faţadelor, iar acolo unde este cazul se vor prezenta desfăşurări rezultate din asamblarea mai multor fotografii – depuse la dosar fila 91, rezultă că documentația a fost întocmită prin omisiunea, posibil intenționată, de a se consemna faptul că imobilul supus demolării este lipit de un altul.

Aceasta se poate observa chiar din modul în care sunt întocmite planșele foto, din care nu rezultă existența imobilului proprietatea reclamanților.

Pe de altă parte, potrivit art. 7 din Legea nr. 50/2001, alin. (16) prevede: ,,Cu respectarea legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, în cazul construcţiilor care prezintă pericol public, autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă, care constau, în principal, în sprijiniri ale elementelor structurale/nestructurale avariate, demolări parţiale şi consolidări la structura de rezistenţă, obligatorii în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamităţi ori alte evenimente cu caracter excepţional, se emite imediat de către autoritatea administraţiei publice competente potrivit prezentei legi, urmând ca documentaţiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare - expertiză tehnică, studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare, proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire/desfiinţare, proiect tehnic - P.T., detalii de execuţie D.E. - să fie elaborate şi aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor şi acordurilor, precum şi, după caz, a actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului.''

Or, este inadmisibil ca din documentația întocmită de acesta să nu rezulte niciun fel de referiri la vecinătatea imobilului dobândit de pârât, cu imobilul proprietatea reclamanților, fiind în mod vădit contrar legii.

Pe de altă parte, din anexa la cererea pentru emiterea autorizației de construire/desființare (filele 75-77), rezultă că au fost consemnate date nereale în privința distanței minime ale construcțiilor față de vecinătăți (capitolul 3, lit. e) ).

Fără a nega plenitudinea dreptului de proprietate al pârâtului, acesta nu exclude respectatea tuturor limitelor, interne și externe, care presupun exercițiul acestui drept. Or, nu  sunt necesare cunoștințe de specialitate, pentru a ajunge cu ușurință la concluzia necesității efectuării unei expertize de specialitate MLPAT, în condițiile în care este lesne de înțeles că lucrările pe care le-ar fi presupus activitatea de demolare a imobilului pârâtului este de natură să producă pericol public, fapt ce s-a și produs efectiv.

Or, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, ,,Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire/desfiinţare se elaborează în conformitate cu conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1, în concordanţă cu cerinţele certificatului de urbanism, cu conţinutul actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, al avizelor şi acordurilor cerute prin certificatul de urbanism, se întocmeşte şi se semnează de către specialişti potrivit prezentei legi şi se verifică de verificatori atestaţi, potrivit legii.''

Dincolo de erorile întocmite de arhitect cu ocazia întocmirii documentației, culpa în întocmirea unei documentații cu vădite lipsuri, pentru obținerea autorizației de demolare aparține în primul rând pârâtului, acestuia revenindu-i obligația de a respecta prevederile Legii nr. 50/1991, în condițiile în care acesta nu poate invoca, sub niciun aspect, necunoașterea legii, acesta fiind chiar un principiu de drept - ,,nemo censetur ingorare legem''. 

De asemenea, conform răspunsului pârâtului la interogatoriu, acesta a fost personal prezent cu ocazia lucrărilor de demolare, deci cunoștea situația concretă a imobilului și a luat la cunoștință cu privire la modalitatea de desfășurare, precum și cu privire la efectele acesteia.

Nici prezența reclamanților cu prilejul efectuării lucrărilor sau consimțământul acestora, astfel cum reiese din declarația martorilor SJ și CIE (filele 173-174), nu poate constitui o cauză de nerăspundere, în condițiile în care este evident că reclamanții nu au consimțit la producerea vreunui prejudiciu, în urma realizării lucrărilor de demolare.

În aceste condiții, instanța a reținut ca fiind îndeplinită condiția vinovăției ca element constitutiv al răspunderii civile delictuale.

Din administrarea probelor de la dosar, respectiv planșe foto, declarații de martor, precum și raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă fără putere de tăgadă, un prejudiciu produs reclamanților, prin activitatea de demolare a imobilului achiziționat de către pârât.

Contrar celor susținute de pârât, prejudiciul material efectiv încercat de reclamanți nu este unul pur estimativ, ci unul concret, bazate pe calcule temeinic argumentate.

Este cu atât mai mult surprinzătoare atitudinea procesuală a pârâtului, care susține că reclamanții nu au dovedit niciun prejudiciu, câtă vreme planșele foto și raportul de expertiză întocmit în cauză dovedesc contrariul: doar la o primă observație, se poate observa cum lucrările realizate de pârât au creat o fisură într-un colț al clădirii reclamanților sau cum lucrările realizate de pârât la acoperișul reclamanților sunt efectuate într-un mod total neprofesionist, într-o încercare nereușită de a limita efectele lucrărilor de demolare, față de imobilul proprietatea reclamanților.

Apărarea pârâtului, în sensul că ar fi fost necesară o expertiză MLPAT, nu poate fi primită, întrucât culpa în nerealizarea acestei expertize îi incumbă chiar acestuia, conform dispozițiilor mai sus menționate.

Prin urmare, din raportul de expertiză rezultă că este nevoie de executarea unor hidroizlolații și a unui trotuar de protecție la nivelul fundației, de realizarea unor lucrări de consilidare a zidului de cărămidă, de consilidarea colțului clădirii (unde există o fisură), de refacere învelitori de tablă și îndreptare și consolidare îmbinări lemn la nivelul acoperișului. Din calculul efectuat de expert, rezultă un prejudiciu de 5.788 euro, respectiv 26.049 lei.

De asemenea, din ansamblul material probator rezultă cu evidență legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului, de realizare a unor lucrări de demolare fără respectarea normativelor în domeniu, și prejudiciul efectiv produs.

Prin urmare, instanța a constatat ca fiind îndeplinite toate elementele răspunderii civile delictuale, în ceea ce privește prejudiciul material.

Pentru aceste motive, ținând seama de de faptul că pretențiile solicitate de reclamanți au fost dovedite doar în parte, ca o consecință, acest capăt de cerere a fost admis doar în parte, pârâtul fiind obligat să plătească reclamanţilor suma de 26.049 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu material.

Cu privire la prejudiciul moral produs, instanța a reținut că reclamanții nu au administat niciun fel de probe cu privire la suferința efectiv încercată, dincolo de faptul că fapta ilicită a creat, fără niciun dubiu, un prejudiciu material, care va fi, însă, supus reparației.

De aceea, instanța a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

În temeiul art. 451 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtului, care a căzut în pretenții, instanța l-a obligat pe acesta la plata către reclamanți a sumei de 7.605 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma reprezentând: 4.500 lei cu titlu de onorariu avocat, 2.105 lei cu titlu de taxă timbru, 1.000 lei cu titlu de onorariu expert.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, pârâtul, care a formulat critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin care a solicitat schimbarea hotătârii, în sensul respingerii acţiunii  formulate de reclamanţi.

A motivat că la soluţionarea cauzei, instanţa de fond a încălcat normele  de drept privind calitatea procesuală activă, motiv pentu care invocă, excepţia lipsei calităţii procesuale active.

În susţinerea acestei excepţii, a arătat că a fost chemat în judecată de către cei trei reclamanţi, deşi, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2370/6.08.2001 la BNP daniel Stuparu şi din actul de partaj voluntar rezultă că numai Gănescu Emilian este proprietarul imobilului.

Apelantul a invocat şi excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive, în motivarea căreia a făcut referire la faptul că, deşi, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 209/2.04.2015 la BNP SD şi din autorizaţia de desfiinţare a contrucţiei nr. 21/2015 reiese că deţine imobilul împreună cu soţia sa, SSG, reclamanţii au solicitat obligarea sa la despăgubiri.

Sub acest aspect, au susţinut că reclamanţii aveau obligaţia să cheme în judecată în calitate de pârâţi pe toţi coproprietarii şi titularii autorizaţiei de demolare, deoarece drepturile şi obligaţiile părţilor derivând din act sunt indivizibile şi coparticiparea procesuală pasivă este obligatorie,

În ce priveşte fondul cauzei, a menţionat că instanţa a făcut o greşită apreciere a probelor, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi că, demolând imobilul proprietatea sa a produs un  prejudiciu reclamanţilor, vinovăţia sa fiind dovedită.

În dezvoltarea acestui motiv de apel, a arătat că nu se putea reţine vinovăţia sa, în condiţiile în care a respectat în totalitate  condiţiile impuse în autorizaţia de demolare a imobilului nr. 21/16.06.2015 emisă de Primăria A, iar instanţa a menţionat existenţa unei culpe a proiectantului, dincolo de orice dubiu.

A mai învederat că instanţa de fond nu a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul PE, potrivit cărora nu au fost respectate prevederile Legii nr. 50/1991, în sensul că la eliberarea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de desfiinţare nu s-a solicitat raport de expertiză MLPAT, astfel ca măsurile rezultate din raport să fie introduse în documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de desfiinţare.

Sub acest aspect, a precizat că instanţa de fond trebuia să pună în discuţia efectuarea unei expertize MLPAT, care să evidenţieze dacă a respectat condiţiile impuse în autorizaţia de desfiinţare a lucrărilor şi dacă prin modalitatea în care a demilat construcţia a provocat pagube construcţei reclamanţilor şi care este valoarea reală a lucrărilor ce trebuie efectuată la locuinţa acestora, în condiţiile în care ar fi avut vreo vinovăţie.

În acelaşi timp, a susţinut că instanţa de fond a reţinut vinovăţia sa pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, care nu sunt coroborate cu concluziile unui specialist, iar expertiza efectuată în cauză se bazează numai pe cercetarea vizuală a zidăriei peretelui din zona demolată, a fundaţiei şi a acoperiţului clădirii şi nu pe cercetare instrumentală.

A concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1349 C. civ. pentru a fi angajată  răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466, 476 şi 480 alin.2 C. proc. civ.

La data de 24.04.2017, intimaţii au depus întmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii lor procesuale active, reclamantul GE a arătat că GD şi GA, sunt soţia, respectiv, fiica lui, la momentul preluării imobilului în urma actului de partaj volunatar, imobilul se afla în stare de degradare, fiind renovat de el şi soţie din veniturile lor, iar prejudiciul creat de pârât i-a afectat pe toţi, din cauza faptului că au fost nevoiţi să trăiască în condiţii improprii.

Referitor la excepţia coparticipării procesuale pasive, intimaţii au menţionat că la momentul formulării acţiunii nu au cunoscut faptul că în contractul de vânzare-cumpărare a imobilului de către pârât, figura şi soţia acestuia, iar conform art. 78 alin.2 C. proc. civ., judecătorul putea pune în discuţie necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

Sub acelaşi aspect, au mai precizat că litisconsorţiul este facultativ, iar intenţia apelantului este de a anihila obligaţia de plată a depăgubirilor pentru prejudiciul  care le-a fost creat prin desfiinţarea imobilului său, fără să fie cercetat fondul.

Cât priveşte soluţia pe fondul cauzei, au susţinut că nu sunt întemeiate criticile formulate, apelantul încercând să plaseze întreaga responsabilitate în sarcina proiectantului, deşi, şi acesta trebuia să cunoască regimul juridic al imobilelor cu zid comun, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 50/1991, iar obţinerea autorizaţiei presupunea efectuarea obligatorie a unei expertize MLPAT.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205-208 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 4 mai 2017, apelantul a solicitat înlăturarea apărărilor formulateşi admiterea apelului, reluând considerentele expuse în cadrul cererii de apel.

Proba cu expertiză MLPAT solicitată de apelanţi a fost respinsă motivat la termenul de judecată din 20.09.2017.

Verificând în limitele cererii de apel şi a apărărilor formulate, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge apelul declarat pentru considerentele care vor succede:

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a  reclamantelor GD şi GA, invocată de apelantul pârât prin motivele de apel, se apreciază că nu este întemeiată.

Acţiunea în pretenţii a fost formulată de cele două reclamante, care sunt soţia, respectiv, fiica reclamantului GE, împreună cu acesta, toţi locuind împreună în imobilul situat în A judeţul T.

Din înscrisurile depuse (actul de partaj voluntar şi contractul de vânzare-cumpărare f. 20 şi 23 dosar fond)  rezultă că reclamantul GE are calitatea de proprietar, acesta gospodăreşte împreună cu celelalte reclamante, având calitatea de posesori.

Aşa fiind, instanţa apreciază că pentru promovarea unei acţiuni în despăgubiri, proprietarul imobilului alături de posesorii acestuia au legitimare procesuală activă, motiv pentru care, va fi respinsă excepţia calităţii lor procesuale.

Referitor la excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive, instanţa de apel, constată că nu este fondată.

De regulă, coparticiparea procesuală are caracter facultativ, însă, sunt situaţii în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară.

Pentru a se reţine existenţa caracterului obligatoriu a litisconsorţiului  este necesar  ca raportul de drept material litigios să creeze o dependenţă procesuală între coparticipanţi, astfel încât orice posibilitate de fracţionare să fie exclusă, şi, prin urmare, declanşarea şi finalizarea procesului civil nu s-ar  putea realiza decât în comun cu chemarea în judecată şi a altor persoane.

În cauză, nici natura raportului de drept material litigios şi nicio dispoziţie legală, nu impuneau chemarea în judecată şi a soţiei pârâtului, astfel că, excepţia invocată sub acest aspect de apelant nu este întemeiată.

Apelantul a formulat şi critici care vizează fondul cauzei şi prin care, în esenţă, a susţinut că nu erau îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, anume vinovăţia şi existenţa faptei ilicite, pentru a se admite acţiunea în despăgubiri formulată împotriva sa.

În ce priveşte îndeplinirea celor două condiţii, instanţa de fond a avut în vedere că prin efectuarea operaţiunii  de demolare a imobilului proprietatea pârâtului a fost afectat imobilul aparţinând reclamanţilor şi că urmare nerespectării prevederilor Legii nr. 50/1991, la eliberarea Certificatulu de urbanism și a Autorizației de desființare nu s-a solicitat ,,Raport de expertiză MLPTL'',  producându-se un prejudici imobilului deţinut de reclamanţi.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că imobilele aparţinând părţilor erau alipite şi aveau o structură de rezistenţă unitară, iar prin demolarea părții de clădire proprietatea pârâtului, peretele interior median a devenit perete exerior, iar în dreptul pereţilor interiori transversali ai încăperilor ce au fost demolate, unele cărămizi sunt sparte sau parţial dislocate, astfel încât numai este asigurată continuitatea zidăriei.

Tot din raportul de expertiză  reiese că există o fisură deschisă la intersecția dintre peretele transversal dinspre str. Negru Vodă și peretele longitudinal, cauzată de demolarea zidului transversal al clădirii pârâtului, iar lucrările efectuate de pârât au avut efect negativ asupra fundației, zidăriei din cărămidă, precum și a acoperișului clădirii reclamanților.

În acelaşi timp, din răspunsul pârâtului la interogatoriu, reiese că  acesta a fost personal prezent cu ocazia lucrărilor de demolare, acesta cunoștea situația concretă a imobilului și a luat la cunoștință cu privire la modalitatea de desfășurare, precum și cu privire la efectele acesteia.

Existenţa şi exercitarea dreptului de proprietate de către acesta pârât, nu exclude,ci, implică, respectatea tuturor limitelor, interne și externe. Acesta  şi-a asumat executarea operaţiunii de demolare a imobilului, lipit de cel al reclamantului, care dată fiind vechimea ambelor bunuri, presupunea  măsuri sporite pentru realizarea acesteia şi chiat consilierea unei societăţi specializate.

Totodată, se reţine că, apelantul pârât şi-a asumat şi modul defectuos în care s-a întocmit documentaţia care a stat la baza eliberării autorizaţiei de demolare.

Sub acest aspect, în Memoriul tehnic (f.128-130) se observă că, deşi, s-a indicat că imobilul solicitat a se desfiinţa se învecinează la est cu propietatea lui Gănescu Emilian, la cap. I ,, date tehnice” s-au menţionat distanţele faţă de imobilele învecinate, mai puţin faţă de cel al intimaţilor reclamanţi, care era lipit de cel aparţinând pârâtului.

Această omisiune intenţionată a condus la emiterea autorizaţiei de desfiinţarea în  lipsa expertizei MLPTL, inacţiune ce a determinat producerea rezultatului prejudiciabil pentru intimaţii reclamanţi.

Apărarea pârâtului, în sensul că ar fi fost necesară o expertiză MLPAT, în mod justificat nu a fost primită de instanţa de fond, întrucât culpa în nerealizarea acestei expertize îi incumbă chiar acestuia, iar aceasta se putea realiza în faza prealabilă emiterii autorizaţiei de desfiinţare a contrucţiei şi nu ulterior.

Şi în faza apelului, pârâtul a solicitat instanţei încuviinţarea unei astfel de expertize, care a fost respinsă motivat, acesta neputându-se efectua decât anterior emiterii autorizaţiei, iar în cursul procesului, se putea încuviinţa doar o expertiză de către un expert tehnic judiciar de pe lista de experţi întocmită de Ministerul Jusitiţiei.

Critica adusă de apelant raportului de expertiză, în sensul că s-a bazat doar pe cercetarea vizuală a zidăriei, astfel că nu s-ar putea reţine concluziile acestuia la soluţionarea pe fond a cauzei, nu este întemeiată.

Din conţinutul raportului de expertiză rezultă că expetul a avut în vedere  nu numai situaţia reală a imobilului deţinut de reclamanţi în urma cercetării acestuia, dar şi înscrisurile existente la dosar prin raportare la normativele în materie, a căror încălcarea a fost constatată şi care au fundamentat concluziile reţinute de instanţa de fond la apreciere.

În acelaşi timp, se cuvine a se menţiona că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe analiza coroborată şi a celorlalte probe administrate.

Prin urmare, neefectuarea expertizei de către specialişti din cadrul Ministerului Dezvoltării anterior emiterii autorizaţiei de defiinţare a construcţiei nu putea fi suplinită prin efectuarea unei astfel de expertize în instanţă, pentru a motiva exonerarea apelantului pârât de răspundere.

În situaţia în care nu era mulţunit de concluziile raportului de expertiză efectuat la instanţa de fond, acesta avea posibilitatea solicitării unei noi expertize în apel, însă, a insitat în efectuarea expertizei MLPAT, care, nu putea fi încuviinţată pentru considerentele expuse anterior.

Faţă de cele ce preced, instanţa de apel apreciază că în mod corect s-a reţinut existenţa faptei culpabile a apelantului pârât în producerea prejudiciului cauzat imobilului deţinut de reclamanţi.

Cât priveşte întinderea prejudiciului, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Tribunalul, că acesta a fost stabilit în baza unor calcule temeinic argumentate, prin care au fost descrise şi evaluate lucrările şi activităţile ce trebuie îndeplinite pentru aducerea imobilului în stare de funcţionare şi care a fost stabilit la suma de 5.788 euro ( echivalent în lei , 26.049 lei).

În raport de considerentele expuse, Tribunalul, considerând că nu sunt întemeiate criticile formulate, în baza art. 480 alin.1 C. proc. civ. va respinge apelul formulat.

În baza art. 453 C. proc. civ. apelantul va fi obligat la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimaţi reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare