Circulaţie rutieră

Sentinţă penală 14 din 05.03.2018


Judecătoria Orşova – sentinţa din 05.03.2018

Prin rechizitoriul nr. xxx/P/xxxx din 20.12.2017al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul X.,  pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 334 alin. (2) Cod penal.

Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reţinut că, în data de 12.07,2017, în jurul orei 11.55, inculpatul X. a fost depistat de organele poliţiei rutiere conducând la intersecţia DC 4 cu DC 3 A, pe raza localităţii P., autoturismul marca Dacia 1310, cu număr de identificare XXXXXXXXXXXXXXXXX şi serie motor XXXXXXX, ce avea aplicate plăcuţele cu numărul de înregistrare provizorie MH XXXXXX, alocat unui alt autoturism, respectiv Ford Tranzit cu număr de identificare XXXXXXXXXXXXXXXXX.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt reţinută prin rechizitoriu au fost menţionate următoarele probe/mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de constatare a infracţiunilor flagrante nr. XXXXX din 13.07.2017 (filele 11-12); proces verbal de verificare întocmit de organele de cercetare penală (fila 33 dosar); adresa nr. XXXXX din 30.10.2017 Instituţia Prefectului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatricularea Vehiculelor M (fila 30 dosar) adresa nr. XXXXX din 26.10.2017 Instituţia Prefectului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatricularea a Vehiculelor M (fila 32), declaraţiile martorilor Z. (filele 20-21), Y (filele 23-24) şi V. (filele 26-27) şi declaraţiile suspectului/inculpatului X.(filele 39-40, 42, 43-44).

La termenul de judecată din 05.03.2018, inculpatul  a solicitat ca judecata  să se facă în procedură recunoaşterii învinuirii, conform dispoziţiilor art. 375 Cod  proc. penală.

Instanţa a procedat la audierea inculpatului care a arătat că recunoaşte în totalitate fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, cunoaşte probele administrate în faza de urmărire penală şi le însuşeşte, şi solicită ca judecata să aibă loc doar în baza acestor probe (fila 5 dosar).

În raport de aceste aspecte, văzând şi dispoziţiile art. 375 Cod procedură penală, apreciind că din probele administrate fapta este stabilită şi sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a stabili o pedeapsă, instanţa  apreciază că cererea inculpatului de judecată în temeiul art.374 alin.(4) Cod proc. penală este legală şi o încuviinţează.

Analizând probele administrate în faza de urmărire penală, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 12.07.2017, în jurul orei 11:55, inculpatul X a fost depistat de organele poliţiei rutiere conducând la intersecţia DC 4 cu DC 3 A, pe raza localităţii P., autoturismul marca Dacia 1310, cu număr de identificare XXXXXXXXXXXXXXXXX şi serie motor XXXXXXX, ce avea aplicate plăcuţele cu numărul de înregistrare provizorie MH XXXXXX, atribuit unui alt autoturism, respectiv Ford Tranzit cu număr de identificare XXXXXXXXXXXXXXXXX.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei prin depoziţiile date în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată, depoziţii ce se coroborează cu declaraţiile martorilor Y (filele 17-18 d.u.p.), Z. (filele 23-24 d.u.p.) şi T. (filele 26-27 d.u.p.).

 În drept, fapta inculpatului X care, în ziua de 12.07.2017, ora 11:55 a condus pe raza localităţii P. autoturismul marca Dacia 1310, cu număr de identificare XXXXXXXXXXXXXXXXX şi serie motor XXXXXX, ce avea aplicate plăcuţele cu numărul de înregistrare provizorie MH XXXXXX, atribuit unui alt autoturism, respectiv Ford Tranzit cu număr de identificare XXXXXXXXXXXXXXXXX, întruneşte elementul material sub aspectul laturii obiective al infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art.334 alin.(2) Cod penal.

Vinovăţia inculpatului, sub forma intenţiei directe, rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: proces-verbal de constatare a infracţiunilor flagrante nr. XXXXX din 13.07.2017 (filele 11-12); proces verbal de verificare întocmit de organele de cercetare penală (fila 33 dosar); adresa nr. XXXXX din 30.10.2017 Instituţia Prefectului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatricularea Vehiculelor M (fila 30 dosar) adresa nr. XXXXX din 26.10.2017 Instituţia Prefectului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatricularea a Vehiculelor M (fila 32), declaraţiile martorilor Y (filele 20-21), Z. (filele 23-24) şi T. (filele 26-27) şi declaraţiile suspectului/inculpatului X. (filele 39-40, 42, 43-44).

Inculpatul prin declaraţiile date, inclusiv în faţa instanţei (fila 5 dosar), a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că la data de 12.07.2017 a condus autoturismul  Dacia 1310, cu număr de identificare XXXXXXXXXXXXXXXXX şi serie motor XXXXXXX, care avea aplicate plăcuţele cu numărul de înregistrare provizorie MH XXXXXX, alocat unui alt autoturism, pe raza com.P., de la conacul său la râul B., pe o distanţă de aproximativ 500-1000 m.

Din fişa de cazier a inculpatului X. reiese că acesta nu are antecedente penale (f.44 d.u.p.).

Probele mai sus evocate conduc instanţa la constatarea dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod de procedură penală, urmând a  dispune condamnarea acestuia.

Inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând fapta comisă,  prezentându-se în faţa autorităţilor unde a dat declaraţii privind modalitatea de săvârşire a infracţiunii.

Având în vedere  persoana inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia, lipsa unor antecedente penale; împrejurările în care a fost comisă infracţiunea şi motivul săvârşirii:  de la un conac situat în apropierea pădurii la un râu pentru a se aproviziona cu apă în mai multe bidoane în vederea udării pomilor fructiferi, zona puţin circulată, urmând să traverseze doar intersecţia drumurilor restul drumului parcurs fiind unul forestier; precum şi pedepsele prevăzute de lege, închisoare ori amendă, limitele lor speciale; gradul de pericol social concret scăzut al faptei, pe care le va reţine ca circumstanţe atenuante judiciare, urmând a reţine  dispoziţiile art. 396 alin. (2) Cod proc. penală, şi dispoziţiile  art. 61 alin.(2), (3), (4) lit.c), art.75 alin.(2) lit.b), art.76 alin.(1) Cod penal Cod penal,  instanţa va aplica inculpatului pedeapsa amenzii penale în cuantum de 900 lei reprezentând 90 zile-amendă a 10 lei ziua de amendă, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 334 alin.(2) Cod penal.

La individualizarea sancţiunii, alegerea şi cuantumul pedepsei, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 74 Cod penal, privind criteriile generale de individualizare a pedepsei, raportate la : gravitatea infracţiunii şi periculozitatea inculpatului, împrejurarea şi modul de comitere, starea scăzută de pericol social concret, lipsa unor consecinţe, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, conduita după săvârşirea infracţiunii, acesta recunoscând comiterea ei şi prezentându-se în faţa organelor de urmărire penală, nivelul de educaţie, situaţia socială de familist cu un minor în întreţinere, astfel încât apreciază că aplicarea unei pedepse cu amenda penală în cuantumul stabilit este echitabilă, fiind suficientă pentru îndeplinirea rolului preventiv şi coercitiv al sancţiunii penale.

Instanţa apreciază ca aplicarea unei pedepse cu amendă este de natură a îndrepta comportamentul viitor al inculpatului, şi este în beneficiul atât al societăţii cât şi al inculpatului.

În temeiul art. 398,  art. 274 alin.(1) Cod procedură penală, inculpatul fiind condamnat, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în cuantum de 580 lei, din care 480  lei în faza urmăririi penale.

Pentru  motivele evocate, în temeiul art. 375 alin.(1) Cod procedură penală, instanţa a admis cererea inculpatului X de judecată pe baza recunoaşterii învinuirii.

În temeiul art. 396 alin.(2), art.396 alin.(10) Cod procedură penală, art.334 alin.(2),  art. 61 alin.(2), (3), (4) lit.c), art.75 alin.(2) lit.b), art.76 alin.(1) Cod penal, a condamnat inculpatul Z. I., fără antecedente penale,  la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 900 lei reprezentând 90 zile-amendă a 10 lei  ziua de amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

În temeiul art. 398,  art. 274 alin.(1) Cod procedură penală, a obligat inculpatul  X la 580 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 480  lei în faza urmăririi penale.

Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.

Domenii speta