Sentinţa penală nr. 60 din 24.04.2018 definitivă la data de 27.09.2018 prin decizia penală nr. 1003/a/27.09.2018 a Curţii de Apel Timişoara

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Caraş-Severin, la data de 04.08.2009, în dosarul nr.24-D/P/2008, înregistrat la această instanţă sub nr.2283/115/2009, la data de 05.08.2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor …. şi, în stare de libertate, a inculpaţilor …. (faţă de care s-au emis mandate de arestare preventivă în lipsă), …şi …, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art.24 alin.1, art.25 şi art.27 din Legea nr.365/2002, art.46 alin.2, art.42 alin.1, 2 şi 3, art.48, art.49 din Legea nr.161/2003, respectiv art.7 al.1 din Legea nr.39/2003, art.24 alin.1, art.25 şi art.27 din Legea nr.365/2002, art.46 alin.2, art.42 alin.1, 2 şi 3, art.48, art.49 din Legea nr.161/2003 (pentru inculpaţii … şi …) şi art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 (pentru inculpaţii … şi …), reţinându-se că aceştia au constituit o grupare specializată în falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase cu ajutorul acestora, grupare cu ramificaţii în ţară şi străinătate.

Din studiul actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

Prin încheierea de şedinţă din 21.06.2016, pronunţată în dosarul nr.2283/115/2009*, tribunalul a dispus disjungerea judecării cauzei privind pe inculpatul …, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute  de art.27 al.1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art.41 al.2, art.33 lit.a Cod penal, şi s-a acordat termen de judecată la data de 20.09.2016, fiind înregistrat dosarul nr.3916/115/2016.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul îşi însuşeşte în totalitate starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, ca urmare a recunoaşterii  inculpatului …, şi a faptului că probele administrate, în cursul urmăririi penale, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există aşa cum sunt ele expuse în actul de sesizare a instanţei.

Cu privire la legea aplicabilă în speţă ca lege mai favorabilă, se reţine că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nu mai are incriminarea iniţială reţinută prin rechizitoriu, datorită abrogării textelor legale incriminatorii, care erau dispoziţii penale cuprinse în legi speciale, dar ele sunt în continuare incriminate prin dispoziţiile Noului Cod penal.

Evident nu a operat nici o dezincriminare, după cum se va vedea în cele ce urmează, dar se pune problema dacă, în concret, sunt mai favorabile inculpatului dispoziţiile noului Cod penal sau acelea ale vechilor dispoziţii penale, ale legilor speciale de incriminare şi vechiului Cod penal, 1969, cu care acele legi speciale se completau.

Se ridică, deci, întrebarea dacă, în aplicarea art. 5 Cod penal nou, care este legea mai favorabilă inculpatului dintre legislaţia sub imperiul căreia au fost săvârşite faptele şi aceea în vigoare la data judecării, deoarece inculpatului trebuie să i se aplice cea mai favorabilă lege penală dintre cele succedate între momentul săvârşirii faptelor şi momentul pronunţării sentinţei în cauză.

Pentru a formula un răspuns acestor probleme de drept, se impune prezentarea şi analizarea legislaţiei penale succesive, a celei abrogate sub imperiul căreia s-au săvârşit faptele, şi a celei în vigoare,şi aprecierea în concret a legislaţiei penale mai favorabile dintre ele.

În primul rând, şi de principiu, prin cele ce urmează instanţa nu se pronunţă asupra stării de fapt şi nu stabileşte vinovăţia inculpaţilor, ci analizează in abstracto care e legea penală mai favorabilă, iar pentru aceasta trebuie să procedeze la analiza variantelor ce ar rezulta din aplicarea dispoziţiilor legilor penale succesive în ipoteza, deocamdată teoretică în acest stadiu  al analizei speţei, că se va ajunge la  pronunţarea  de  condamnări împotriva inculpaţilor,în condiţiile legii. Totodată, dacă se ajunge la stabilirea existenţei infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor,sub aspect faptic şi al vinovăţiei, precum şi al prevederii faptelor de către legea penală, varianta determinată ca lege mai favorabilă se va aplica în conţinutul aici descris şi determinat, sub aspectele ce vor fi analizate mai jos.

În primul rând se observă că faptele sunt săvârşite în forma continuată, epuizarea având loc în anul 2009. Cursul prescripţiei curge din anul 2009. La termenele de prescripţie a răspunderii penale reglementate de Vechiul Cod Penal se adaugă obligatoriu încă jumătate din durata termenelor respective, fiindcă a avut loc întreruperea cursului prescripţiei conform legii. Date fiind maximul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, termenele de prescripţie legale pentru acestea, majorarea cu încă jumătate a acestor termene datorită întreruperilor survenite din cauzele legale, răspunderea penală nu este prescrisă pentru nici o infracţiune.

Astfel, calculul termenelor de prescripţie conform Vechiului Cod Penal se poate face numai raportat la pedepsele prevăzute în legile speciale, pentru că pedepsele din Noul Cod Penal sunt corelate cu reglementarea prescripţiei din Noul Cod Penal, cu care fac corp comun  ca „lege penală”. Calculul termenelor de prescripţie conform Noului Cod Penal se poate face numai raportat la pedepsele prevăzute în  Noul Cod Penal pentru infracţiunile reglementate prin Noul Cod Penal.

Nu se pot combina pedepsele infracţiunilor din Noul Cod Penal cu prescripţia din Vechiul Cod Penal şi nici cele din legile speciale cu prescripţia din Noul Cod Penal deoarece ar  rezulta o combinaţie de legi în vigoare şi legi abrogate, de legi  ce nu au fost de fapt edictate pentru o aplicare concomitentă, o  combinaţie de reglementări penale ce sunt de fapt distincte în existenţa şi succesiunea lor, deci aşa numită „lex tertia”. O asemenea aplicare a legii penale nu este legală, după cum a decis şi CCR şi după cum se susţine constant în doctrină şi se aplică în practică.

Unica posibilitate legală de aplicare a dispoziţiilor privind prescripţia răspunderii penale este, deci, opţiunea între pedepsele din legile speciale şi prescripţia din Vechiul Cod Penal, pe de o parte şi pedepsele şi prescripţia, ambele din Noul Cod Penal, pe de altă parte.

În concret, în prima variantă, cea mai rapidă prescripţie conform Vechiul Cod Penal are loc pentru fapta de operaţiuni ilegale cu dispozitive/programe informatice, pedepsită cu maximumul special de 6 ani închisoare  conform art. 46  din Legea nr. 161/2003. Se aplică art. 122 alin. 1 lit. c Vechiul Cod Penal, termenul de prescripţie, fără întreruperi, este de 8 ani, dar la el se mai adaugă jumătate, în baza art. 123, 124  Vechiul Cod Penal, deci per total termen de prescripţie aplicabil, 12 ani. El curge din 2009, deci se împlineşte în 2021.

Acelaşi raţionament, însă cu termene de prescripţie a răspunderii penale egale sau, în unele cazuri, mai mari, datorită pedepselor maxime mai mari, este aplicabil tuturor infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în aplicarea art. 122, art.123, art.124 Vechiul Cod Penal. Este simplu, la pedepse în cuantum mai mari, corespunde un termen de prescripţie mai lung.

Aplicând reglementările prescripţiei răspunderii penale aceleiaşi infracţiuni, dar în reglementarea Noului Cod Penal, art. 365 Cod penal nou, se obţine pentru o pedeapsă de 3 ani închisoare maxim special, potrivit art. 154 alin. 1 lit. d şi următoarele Noul Cod Penal, un termen de 10 ani, compus din 5 ani plus încă 5 ani - termenul se dublează în reglementarea Noului Cod Penal - de la întreruperile cursului prescripţiei, deci 10 ani termen curgând din 2009, deci 2019.

Fapta de operaţiuni ilegale cu dispozitive informatice este o infracţiune unică cu diferite modalităţi efective de realizare, modalitatea de deţinere simplă a obiectului material al infracţiunii fiind reglementată distinct  de modalitatea deţinerii în vederea punerii la dispoziţie a acelui obiect material adică a unor  parole, coduri  de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic. Între acele modalităţi de realizare a infracţiunii, ce este drept, diferite din punct de vedere al laturii obiective, mai exact din punct de vedere al verbului regens şi al obiectului material, nu poate exista concurs de infracţiuni,nu potrivit art. 46 Legea nr. 161/2000. Acest din urmă text legal reglementează o infracţiune unică cu trei variante,şi nu trei infracţiuni distincte. Incriminarea din art. 365 Cod penal, în schimb, agravează situaţia inculpaţilor pentru că ridică teoretic posibilitatea incriminării lor pentru două infracţiuni, una mai uşoară pentru deţinere şi una mai grea pentru deţinere în vederea punerii la dispoziţie de programe, parole, coduri de acces, date de identificare. Este, deci, de preferat, ca lege mai favorabilă, art. 46 Legea nr. 161/2003 pentru că nu agravează situaţia inculpatului faţă de art. 365 Noul Cod Penal. Nu ar fi just, temeinic şi legal, să se aplice art. 365 Cod penal şi să se agraveze situaţia inculpatului în rejudecare prin aplicarea art. 365 Cod penal, prin reţinerea unei forme agravate de săvârşire a infracţiunii respective faţă de cea pentru care el a fost trimis în judecată, judecat şi condamnat în primă instanţă. Instanţa a analizat aici şi problema prescripţiei, şi aceea a incriminării mai favorabile, pentru această infracţiune.

Acelaşi raţionament, însă cu termene de prescripţie a răspunderii penale egale sau, în unele cazuri, mai mari, datorită pedepselor maxime mai mari, este aplicabil tuturor infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în aplicarea art. 154, art. 155 Cod penal, şi sub încadrarea juridică şi pedepsele pentru infracţiuni, raportate la maximul lor special, potrivit reglementărilor din Noul Cod Penal. Precum am explicat supra, la pedepse în cuantum mai mari, corespunde un termen de prescripţie mai lung.

Nicio infracţiune nu are răspunderea penală prescrisă în acest moment procesual, nici potrivit Vechiul Cod Penal, nici potrivit Noului Cod Penal, în nicio variantă legal aplicabilă potrivit criteriului aplicării legii penale unice. Nu se impune a se dispune încetarea procesului penal pentru prescrierea răspunderii penale pentru nicio faptă, faţă de inculpatul ....

În acest fel instanţa răspunde problemelor ridicate de răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite şi apărărilor formulate în cauză întemeiate pe acest aspect.

Problema corespondenţei textelor legale incriminatorii ale infracţiunilor informatice din vechea reglementate, abrogată, cu textele legale incriminatorii ale Noului Cod Penal a fost ridicată în cursul judecăţii şi s-a dat posibilitatea inculpatului şi/sau apărătorului acestuia să dezbată şi să pună concluzii inclusiv asupra acestor aspecte. Asemenea, pentru  problema legii penale mai favorabile.

La o primă vedere,  şi având în vedere numai limitele de pedeapsă prevăzute de Noul Cod Penal, acesta a fost apreciat ca lege mai favorabilă, dar aprecierea nu este fondată.

La stabilirea în concret a legii penale mai favorabile, dacă se constată că toate legile succesive permit tragerea la răspunderea penală a inculpatului, ca în speţă, determinant este pentru stabilirea celei mai favorabile legi penale pentru inculpat, dacă judecătorul cauzei va orienta pedepsele spre minimul sau spre maximul special al acestuia, posibilitatea valorificării unor împrejurări ce constituie circumstanţe atenuante, sau lipsa acestei posibilităţi, precum  şi modalitatea de executare a pedepsei aleasă de instanţă, în legile succesive.

Sub aceste aspecte,este extrem de important faptul că vechiul Cod penal permitea instanţei să reţină, în aplicarea art. 74, art.76 Vechiul Cod Penal, o paletă foarte largă de circumstanţe atenuante, ceea ce prima instanţă a şi făcut. Acele circumstanţe nu ar putea fi reţinute, însă, ca atare sub imperiul Noului Cod Penal, ce este mult mai restrictiv sub acest aspect. Înlăturarea acelor circumstanţe este în defavoarea, în concret, a inculpatului şi îi agravează situaţia, ceea ce nu este de admis, deoarece rejudecarea este dispusă în calea de atac exercitată exclusiv de (unii) inculpaţi. Tot  Vechiul Cod Penal permite instanţei să reţină ca circumstanţe atenuante facultative şi alte împrejurări ce atenuează răspunderea penală,la aprecierea acesteia, spre deosebire de Noul Cod Penal. În concret, instanţa de rejudecare nu doreşte şi nici nu poate să înlăture reţinerea şi aplicarea de către prima instanţă de fond a circumstanţelor atenuante reţinute de către aceasta, căci ar însemna să le agraveze inculpatului  situaţia, în rejudecarea cauzei provocată de admiterea căii de atac a inculpaţilor. Mai mult, prima instanţă, reţinând circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, a decis  să nu  coboare obligatoriu pedepsele sub minimul special prevăzut de legea penală pentru infracţiunile săvârşite. Însă, chiar şi în prezenţa circumstanţelor agravante, să nu coboare pedeapsa sub minimul special este o facultate pentru instanţă, ţine de individualizarea pedepsei deja. A  se vedea art. 80 alin. 2 raportat la art. 75 Vechiul Cod Penal.

Pe scurt, instanţa de rejudecare optează să dea eficienţă unor împrejurări ce constituie circumstanţe atenuante legale facultative conform art. 74 lit. a Cod penal, şi anume buna conduită a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii. Instanţa mai reţine şi alte circumstanţe atenuante, în baza art. 74 alin. 2 Cod penal, şi anume faptul că inculpatului erau tineri la data săvârşirii faptei, că de atunci, de 8 ani de zile, ei nu au mai intrat în conflict cu legea penală. Instanţa optează, totodată, să coboare pedepsele sub minimul lor special. În plus, inculpatul a făcut obiectul, sau mai propriu spus a fost subiect, unei măsuri preventive restrictive de libertate în primul ciclu procesual, aşadar este şi acesta un motiv de a orienta spre minimul posibil pedepsele, şi de a considera că inculpatul a înţeles ceea ce era de înţeles în privinţa corijării comportamentului lui, fără a fi nevoi este a se recurge pentru aceasta nici la pedepse în cuantum mare, nici la dispunerea executării efective a pedepselor aplicate.

Însă, trebuie observat că numai Vechiul Cod Penal permite suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile legii. Noul Cod Penal reglementează, şi el, modalităţi de executare a pedepselor prin suspendare, dar cu obligaţii suplimentare pentru inculpaţi şi fără reabilitare de drept la expirarea termenului pentru care se dispune suspendarea.

Legat de cuantumul pedepselor şi de modalitatea de executare, nu trebuie pierdut din vedere faptul că acest proces penal a durat timp de 8 ani, din motive procedurale, motive ţinând de dificultăţile îndeplinirii procedurii  de citare, precum şi de dispunerea rejudecării după un prim ciclu procesual. Sunt, deci, motive neimputabile inculpatului judecat în prezenta cauză. Faţă de natura, complexitatea şi obiectul cauzei, deşi a avut şi acestea o contribuţie şi o pondere însemnate în durata procesului penal, termenul este, totuşi, unul nerezonabil, se datorează unor situaţii obiective independente de voinţa şi de conduita inculpaţilor,  şi aceasta  implică posibilitatea declarării de către instanţa de jurisdicţie europeană specializată, Curtea EDO, a încălcării art. 6 par. 1 Convenţia EDO, dreptul la un proces echitabil.

Autorităţile statale ar putea  fi făcute răspunzătoare pentru o întârziere globală înregistrată în modul de tratare a acestei cauze, a se vedea hotărârea Pantea contra României. Statul Român ar putea fi condamnat şi obligat la plata de despăgubiri faţă de inculpaţi, cu titlu de reparaţie echitabilă pentru prejudiciul suferit pentru încălcarea art. 6 par. 1 CEDO.

 Potrivit art. 1 din Convenţie, statele semnatare, între care România, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în titlul I al Convenţiei.

Potrivit Curţii europene a drepturilor omului, de aici decurge că responsabilitatea primară pentru garantarea exercitării efective a drepturilor şi libertăţilor recunoscute în Convenţie revine autorităţilor naţionale, inclusiv instanţelor judecătoreşti, conform principiului subsidiarităţii ( a se vedea hotărârea din cauza Scordino contra Italiei, 2006). De asemenea, potrivit Constituţiei României, tratatele ratificate fac parte din dreptul intern (art. 11) şi în caz de neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului şi legile interne, au prioritate cele dintâi (art. 20 alin. 2).

Ca urmare, chiar dacă de lege lata dreptul procesual penal român nu cunoaşte o cale pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea termenului rezonabil, instanţa  consideră că este necesar să aplice în mod direct Convenţia, interpretată în lumina jurisprudenţei Curţii.

Are în vedere hotărârea Curţii din cauza Beck contra Norvegiei, care, citând şi hotărârea Eckle contra Germaniei, statuează că reducerea pedepsei pe temeiul duratei excesive a procesului nu înlătură în principiu calitatea de victimă a persoanei vizate. Totuşi, acest principiu cunoaşte o excepţie, atunci când autorităţile naţionale au recunoscut într-o manieră suficient de clară nerespectarea duratei rezonabile şi au acordat o reparaţie prin reducerea pedepsei într-o manieră expresă şi măsurabilă .

În sens similar, în practica naţională,Decizia penală nr.231/A, din 09.11.2011, pronunţată de Tribunalul Mureş, accesibilă la adresa de internet https://legeaz.net/spete-penal/reducerea-pedepsei-reparatie-pentru-depasirea-231-2011.

Se impune, deci, ca şi cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei să reflecte necesitatea acordării unei reparaţii echitabile pentru inculpaţi, în sensul de mai sus.

La toate acestea se mai adaugă, aşa cum deja am menţionat,  şi  reabilitarea de drept la expirarea termenului de încercare, fără obligaţii şi măsuri aferente suspendării, conform art. 81, art. 82 Cod penal. Noul Cod Penal nu cunoaşte instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei şi nici reabilitarea de drept la expirarea termenelor de încercare, respectiv de supraveghere dacă suspendarea condiţionată este sub supraveghere.

 Deci, în concret, legea penală favorabilă inculpaţilor nu este în nici un caz  Noul Cod Penal, ci Vechiul Cod Penal.

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Caraş-Severin, la data de 04.08.2009, în dosarul nr.24-D/P/2008, înregistrat la această instanţă sub nr.2283/115/2009, la data de 05.08.2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor ... şi, în stare de libertate, a inculpaţilor ... (faţă de care s-au emis mandate de arestare preventivă în lipsă), ... şi ..., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art.24 alin.1, art.25 şi art.27 din Legea nr.365/2002, art.46 alin.2, art.42 alin.1, 2 şi 3, art.48, art.49 din Legea nr.161/2003, respectiv art.7 al.1 din Legea nr.39/2003, art.24 alin.1, art.25 şi art.27 din Legea nr.365/2002, art.46 alin.2, art.42 alin.1, 2 şi 3, art.48, art.49 din Legea nr.161/2003 (pentru inculpaţii ... şi ...) şi art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 (pentru inculpaţii ... şi ...), reţinându-se că aceştia au constituit o grupare specializată în falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase cu ajutorul acestora, grupare cu ramificaţii în ţară şi străinătate.

La dosarul cauzei s-a ataşat dosarul de urmărire penală nr.24-D/P/2008 (8 volume), s-a dispus, prin încheierea din 12.11.2009, introducerea în cauză a persoanelor indicate la filele 248-292 vol.I, respectiv a numiţilor .... şi ..., precum şi a Băncii Poste Italiene, după îndeplinirea procedurii de citare cu acestea au fost audiaţi inculpaţii ... (fila 50, vol.V), ... (fila 52, vol.V), ... (fila 54, vol.V), ... (fila 55, vol.V), ... (fila 57, vol.V), ... (fila 59, vol.V), ... (fila 84, vol.V), ... (fila 207, vol.V) şi ... (fila 269, vol.V) şi martorii ... (fila 86, vol.V), ... (fila 87, vol.V), ... (fila 88, vol.V), ...(fila 112, vol.V), ... (fila 113, vol.V), ... (fila 114, vol.V), ... (fila 140, vol.V), ... (fila 141, vol.V), ... (fila 142, vol.V), ... (fila 209, vol.V), ... (fila 210, vol.V), ... (fila 211, vol.V), ... (fila 212, vol.V), ... (fila 213, vol.V), ... (fila 214, vol.V), ... (fila 215, vol.V), ... (fila 271, vol.V), ... (fila 272, vol.V), ... (fila 273, vol.V) şi ... (fila 276, vol.V).

Pentru stabilirea cadrului procesual în care urma să se desfăşoare cercetarea judecătorească, instanţa a dispus, aşa cum am arătat mai sus, introducerea şi citarea în calitate de părţi vătămate a persoanelor indicate în denunţurile aflate la filele 248-292 (vol.I), precum şi a Băncii Poste Italiene.

Fapta inculpatului ... de a adera şi sprijini, cel puţin din anul 2008, un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat pentru a obţine foloase materiale injuste prin comiterea de  infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice sau de comunicaţii, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art.7 alin.1 raportat la art.2 lit.b pct.18 din Legea nr.39/2003.

S-a reţinut faptul că inculpatul făcea parte din segmental extern al grupului infracţional organizat, având ca două sarcini bine stabilite, astfel:

1.acţiona pe teritoriul Italiei, direct şi prin interpuşi, atât pentru alimentarea frauduloasă, din conturile compromise, a conturilor deschise în acest scop, în Italia;

2.organiza şi asigura transferul în ţară al produsului infracţiunii.

Fapta inculpatului ... de a efectua transferuri de fonduri, prin utilizarea datelor de identificare ale unui instrument de plată electronică, respectiv conturile de e-banking compromise, fără consimţământul titularului instrumentului respectiv, constituie infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prevăzută şi pedepsită de art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002. Se reţine că art.1 din aceeaşi lege defineşte la punctul 12  instrumentul de plată cu acces la distanţă, ca fiind un instrument de plată electronică prin intermediul căruia titularul său poate să îşi acceseze fondurile deţinute într-un cont la o instituţie financiară şi să autorizeze efectuarea unei plăţi, utilizând un cod personal de identificare sau un alt mijloc de identificare similar, deci exact cea ce oferă serviciul e-banking. În fapt s-a dovedit că realizarea transferului ilegal era posibilă doar prin sincronizarea perfectă a trei persoane, iar inculpatul ... a participat în mod constant la astfel de transferuri.

Faptele reţinute în sarcina inculpatului ... au fost săvârşite în mod repetat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind deci aplicabile prevederile art.41 al.2 Cod penal.

Tribunalul a circumstanţiat pedepsele în sensul că a dispus condamnarea inculpatului ţinând seama de circumstanţele judecătoreşti atenuante prevăzute prin Vechiul Cod Penal, de recunoaşterea de către inculpat a săvârşirii infracţiunilor, a dat efect uzului de procedura simplificată, reducând cu câte o treime limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru infracţiunile săvârşite, va aplica art. 1 CEDO, art. 6 par. 1 CEDO, raportat la cauzele Beck contra Norvegiei, şi  Eckle contra Germaniei, pentru a scădea în limitele legii sancţiunea ce s-ar fi cuvenit a fi aplicată inculpatului.

Pentru motivele expuse, tribunalul a dispus astfel:

Cu aplicarea art. 1 CEDO, art. 6 par. 1 CEDO, raportat la cauzele Beck contra Norvegiei, şi  Eckle contra Germaniei, şi a art. 5 Cod penal,

În baza art. 134 din Legea nr. 302/2004, a dispus recunoaşterea de către autorităţile Statului Român a condamnărilor penale pronunţate împotriva inculpatului ... pe teritoriul U. E. şi anume cele evidenţiate prin documentul nr. N SIEP 3221/2016, emis la 14.12.2017, la  MILANO, de către Ufficio Esecuzioni Penali, Procura della Repubblica preso il Tribunale Ordinario di Milano, de contopire a pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului.

A constatat că  infracţiunile menţionate sunt concurente cu cele săvârşite în prezenta cauză.

A constatat că pedeapsa rezultantă a fost de 9 (nouă) ani, 6 (şase) luni şi 6 (şase) zile închisoare, executate fiind 6 (şase) ani, 5 (cinci) luni şi 1 (una) zi închisoare, cu restanţă în cuantum de 3 (trei) ani, 1 (una) lună şi 1 (una) zi, şi că pedeapsa restantă, din menţionata pedeapsă, în cuantum de 3 (trei) ani, 1 (una) lună şi 1 (una) zi, a fost executată prin expirarea termenului de liberare condiţionată a inculpatului la 11 martie 2018.

În baza dispoziţiilor  art.7 al.1 raportat la art.2 lit.b pct.18 din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal şi art.74 lit.a şi alin. 2, art.76 lit.b Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului ..., la:

2 (doi) ani închisoare.

În baza disp. art.27 al.1 din Legea nr.365/2002, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal şi art.74 lit.a şi alin. 2 lit. b, art.76 lit.d Cod penal, a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat, la:

- 5 (cinci) luni închisoare.

În baza disp. art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 23.09.2009 până la data de 14.01.2010.

În baza disp. art.71 Cod penal, a interzis inculpatului, drepturile prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal (cu excepţia dreptului de a alege).

În baza disp. art.53 pct.2 lit.a, art.65 al.2 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal (cu excepţia dreptului de a alege), pe o durată de 3 (trei) ani, cu executare în condiţiile art.66 Cod penal.

În baza disp. art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, dintre cele concurente săvârşite pe teritoriul UE şi în România, respectiv:

- 9 (nouă) ani, 6 (şase) luni şi 6 (şase) zile închisoare.

A constatat ca executate efectiv 6 (şase) ani, 5 (cinci) luni şi 1 (una) zi închisoare, cu restanţă în cuantum de 3 (trei) ani, 1 (una) lună şi 1 (una) zi, şi că pedeapsa restantă, din menţionata pedeapsă, în cuantum de 3 (trei) ani, 1 (una) lună şi 1 (una) zi, a fost executată prin expirarea termenului de liberare condiţionată la 11 martie 2018.

A constatat pedeapsa executată în integralitatea sa.

Domenii speta

Spete similare