Divorţ cu copii

Deliberând asupra acţiunii deduse judecăţii, constată următoarele :

Prin cererea formulată la data de 03.01.2018, şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 13/327/2018, reclamanta ---, cu domiciliul în ---, în contradictoriu cu pârâtul ---, cu domiciliul în --- şi cu autoritatea tutelară-Consiliul Local ---, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei desfacerea căsătoriei încheiate intre părţi, la data de 12 ianuarie 2008, din vina exclusiva a paratului, in temeiul dispoziţiilor art. 373 lit. b raportat la dispoziţiile art. 379 din Codul civil; exercitarea autorităţii părinteşti, in privinţa minorilor MFM, născut la data de ---, respectiv MDM, născută la ---, in exclusivitate de către reclamanta, in temeiul dispoziţiilor art. 398 din Codul civil; stabilirea domiciliului minorilor MFM, născut la data de ---, respectiv MDM, născută la ---, la domiciliul reclamantei, în conformitate cu art. 400 din Codul civil; stabilirea contribuţiei pârâtului la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire a minorilor, in functie de venitul minim pe economia naţionala; revenirea reclamantei la numele purtate inainte de încheierea căsătoriei spre a se numi ---. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii de chemare în judecată pe care a promovat-o, reclamanta a arătat că, în fapt, in anul 2007, l-a cunoscut pe soţul său --- si a trăit în concubinaj cu acesta, pana la data încheierii căsătoriei.

Din relaţia lor au rezultat minorii MFM, născut la data de ---, respectiv MDM, născută la data de ---.

Datorita comportamentului paratului, reclamanta a arătat că poate afirma cu certitudine, ca viata sa a fost un calvar, fiind agresata aproape in fiecare zi, fizic si verbal si alungata din domiciliul conjugal, impreuna cu copii părţilor, în mod repetat. Paratul, si in prezent, este angajat intr-o alta relatie cu o persoana, cu care reclamanta a arătat că a inteles ca s-a si logodit, insa a apreciat că este clar ca acesta căsătorie nu mai poate continua, părţile fiind despărţite in fapt, din anul 2009.

In ceea ce priveşte relaţia paratului cu minorii MFM, respectiv MDM, reclamanta a arătat faptul ca soţul său a dat dovada de totala iresponsabilitate, intrucat din anul 2009, nu s-a implicat material si afectiv in relaţia cu aceştia.

De asemenea, a mai arătat reclamanta, de la despartirea in fapt a părţilor, minorii au ramas in ingrijirea sa, fiind inscrisi in invatamantul primar.

Totodată, reclamanta a învederat faptul ca intre ea si aceştia exista ataşament reciproc, ea fiind cea care suplineşte si locul tatalui fiind in interesul superior al minorilor, ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata exclusiv de către reclamantă, pentru considerentele mai-inainte aratate si pentru ca doreşte sa se stabilească in Spania, intrucat in aceasta tara deţine un loc de muncă.

In dovedirea cererii, reclamanta a arătat că solicită incuviintarea probei cu înscrisuri, ancheta psiho- socială la domiciliul părţilor, proba testimonială.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 934 din codul de procedura civila si dispoziţiile celorlalte texte legale mai înainte indicate.

Pârâtul, deşi a fost legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă.

La termenul de judecată din data de 04.10.2018, instanţa, din oficiu, a invocat, faţă de dispoziţiile art. 915 Cod procedură civilă, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tulcea în soluţionarea prezentei cauze.

Analizând cererea supusă judecăţii, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, instanţa reţine următoarele:

În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanţa va soluţiona cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tulcea, invocată din oficiu.

În litigiul dedus judecăţii, la momentul sesizării instanţei, părţile nu mai locuiau pe teritoriul României, reclamanta locuind în Spania, iar pârâtul lucrează în Regatul Unit al Marii Britanii din anul 2016, aspect care rezultă atât din înscrisurile depuse de către reclamantă, cât şi din ancheta socială(f.59).

Istanţa reţine că, potrivit art. 915 alin.2 C.proc.civ., atunci când nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România şi că-în lipsa acestui acord-cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Competenţa prevăzută de art. 915 C.proc.civ. este reglementată de norme de ordine publică, astfel cum rezultă din coroborarea art. 129 C.proc.civ., cu art.126 C.proc.civ.,acesta din urmă fiind interpretat per a contrario şi, ca atare,  părţile nu pot deroga de la aceasta.

În al doilea rând, instanţa va analiza dacă părţile au încheiat un acord în sensul art. 915 alin. (2) C.proc.civ., din perspectiva dispoziţiilor art.5 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1259/2010.

Sub aspectul respectării condiţiilor de formă, norma europeană stabileşte că acest acord trebuie încheiat în scris, datat şi semnat de ambii soţi. Prin urmare, manifestarea de voinţă trebuie să fie una neechivocă, clară şi exteriorizată şi nicidecum tacită.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanţa constată că nu există un acord expres al ambelor părţi prin care să fie manifestată intenţia de sesizare a Judecătoriei Tulcea.

În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 20/2016 privind examinarea recursului în interesul legii, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de „acord” al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.

In consecinţă, întrucât părţile nu au convenit în sensul alegerii de competenţă, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va admite excepţia invocată din oficiu, a necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tulcea şi va dispune-în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ.- declinarea competenţei de soluţionare a cererii de divorţ în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul spre competentă soluţionare.

Domenii speta

Spete similare