Contestaţie decizie de concediere

Sentinţă civilă 249 din 30.03.2018


Nedescrierea faptei care constituie abatere disciplinară în decizia de concediere 

Prin Sentinţa civilă nr.249 pronunțată la 30.03.2018 de Tribunalul Arad în dosarul nr.(…), a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul I.I.C. împotriva intimatei SC T.  SRL, având ca obiect contestare decizie concediere.

Tribunalul a anulat decizia  emisă de intimată şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintegrării contestatorului pe postul deţinut anterior, fiind obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul până la data reintegrării efective.

Analizând probatoriul din dosar, instanţa a constatat că decizia contestată a fost lovită de nulitate absolută.

Prin art. 252 alin 2 din Codul muncii legiuitorul a statuat asupra formalismului emiterii deciziei de sancţionare, a cărui nesocotire atrage nulitatea absolută a actului. În acest sens, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;  c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Instanţa a analizat legalitatea deciziei de sancţionare disciplinară în conformitate cu exigenţele textului de lege citat şi raportat la susţinerea intimatei în sensul că actele prealabile cercetării disciplinare fac parte integrantă din actul sancţionator, reţinând că legiuitorul a statuat supra consolidării principiului protecţiei salariatului, impunând în conduita acestuia respectarea unor dispoziţii imperative.

Actele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere emană de la  alte persoane decât angajatorul şi nu au fost generatoare de consecinţe juridice prin ele însele, instanţa apreciind că decizia de sancţionare disciplinară trebuie să cuprindă imperativ descrierea  faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea, ori aceste cerinţe nu au fost îndeplinite de către pârâtă.

În ce priveşte descrierea faptei, instanţa a constatat că acest aspect a fost omis în conţinutul deciziei, făcându-se referire la conţinutul faptei culpabile doar în referatul ce a stat la baza emiterii actului sancţionator. Legiuitorul a statuat asupra obligativităţii descrierii faptei dintr-o dublă perspectivă şi anume, pe de o parte ca salariatul să-şi poată formula o apărare eficientă în raport cu cele imputate, iar pe de altă parte actul sancţionator să poată fi supus controlului de legalitate realizat de instanţa de judecată.

Faţă de precizările prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, instanţa a constatat că intimata a făcut din nou trimitere la referatul întocmit cu ocazia cercetării disciplinare, fără a fi precizate în considerentele deciziei. Acelaşi aspecte au fost reţinute şi în ce priveşte motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.

În temeiul art. 252 alin. 2 din Codul muncii, instanţa a constatat nulitatea absolută a deciziei emise de intimată şi a anulat-o, obligând pârâta la reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior. De asemenea, a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul până la data reintegrării efective.

Sentinţa Tribunalului Arad a fost menţinută de instanţa de apel, care a reţinut că, deşi angajatorul face trimitere la referatul întocmit de comisia de cercetare disciplinară prealabilă, totuşi abaterea disciplinară nu este descrisă în concret, în sensul neindicării nici măcar în termeni generali a faptei imputate, respectiv a neindicării în concret a obligaţiilor încălcate. În lipsa acestor informaţii, instanţa nu poate proceda la analizarea termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii disciplinare, la verificarea temeiniciei sancţiunii aplicate, la individualizarea corectă a acesteia şi la verificarea în ultimă instanţă a realităţii faptei imputate reclamantului.