Codul Muncii: art.65
Pentru a se reţine cauza reală şi serioasă a reorganizării nu este necesară dovedirea de către angajator a existenţei unor dificultăţi economice, ce ar presupune pierderi financiare efective, ci este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi, în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea. Preluarea unor atribuţii ale postului desfiinţat de către posturile care au rămas nu fac dovada menţinerii vechiului loc de muncă, ci reprezintă un mecanism de eficientizare a muncii.
Secţia I civilă - Decizia civilă nr.433/25 aprilie 2018
În data de 14.02.2017 sub dosar nr…/85/2017 s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu contestaţia formulată şi precizată de contestatorul B.T.V. în contradictoriu cu intimata S.C. M.D.S. S.R.L. prin care s-a solicitat : anularea deciziei de concediere nr…/18.01.2017 emisă de intimată prin care a încetat contractul de muncă din iniţiativa angajatorului în temeiul art. 65 din Legea nr.53/2003; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data emiterii şi până la data de 3 aprilie 2017; obligarea intimatei la plata obligaţiilor aferente drepturilor salariale pe perioada ianuarie 2017 – 3 aprilie 2017 (CAS, impozit, etc.). Cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr…/2017 Tribunalul Sibiu a respins contestaţia.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul B.T.V. a fost angajatul intimatei în baza contractului individual de muncă nr…/10.07.2015 şi actelor adiţionale la contract în calitate de agent comercial până în 18.01.2017, dată la care, prin decizia nr…/18.01.2017 emisă de intimată, s-a dispus concedierea în baza art. 65 alin.1 Codul muncii; nemulţumit de această măsură, contestatorul a formulat prezenta contestaţie.
Faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii, sediul materiei îl reprezintă dispoziţiile art. 65 din Codul muncii care prevăd: „Concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.” Aliniatul 2 din acelaşi articol prevede: „Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
Din analiza textului de lege mai sus arătat rezultă că instanţa este competentă în a supune analizei dacă măsura concedierii întruneşte condiţiile prevăzute de norma legală, respectiv dacă desfiinţarea locului de muncă este efectivă iar, cauza este una reală şi serioasă.
Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimată s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.65 alin.2 Codul muncii.
Intimata a avut 8 puncte de lucru la nivel naţional, contestatorul fiind angajat la punctul de lucru din S. Din raportul economic întocmit pentru anul 2016 rezultă că punctul de lucru din S. a avut clienţi mai puţin decât media celorlalte puncte de lucru dar şi faptul că a avut o pierdere de 32.049 lei. Analizând raportul economic, societatea a decis că se impune necesitatea adoptării unor măsuri urgente la punctul de lucru S., care să asigure reducerea cheltuielilor şi încadrarea acestora la nivelul veniturilor estimate a fi încasate în următoarele 12 luni; s-a ajuns la concluzia că este necesară adoptarea măsurii concedierii individuale şi desfiinţarea unui post de agent comercial. Nota de Fundamentare nr…/26.12.2016 a fost înaintată conducerii societăţii; Consiliul de administraţie a societăţii a adoptat o Decizie în data de 26.12.2016. prin care a hotărât cu unanimitate desfiinţarea postului de Agent comercial la punctul de lucru S.
La dosarul cauzei s-au depus organigramele societăţii; din acestea rezultă că în luna noiembrie 2016 la punctul de lucru S. au funcţionat 3 angajaţi (1 salesman şi 2 Sales administrators) iar începând cu anul 2017 au rămas doar 2 angajaţi, postul de Salesman – agent comercial ocupat de contestator fiind desfiinţat definitiv.
Societatea a arătat prin actul depus la fila … că numărul total al salariaţilor la data emiterii deciziei de concedierii era de 72, iar în data de 11 decembrie 2017 numărul este de 75; cu toate acestea, din actele dosarului rezultă că posturile noi au fost înfiinţate la alte puncte de lucru, la nivelul punctului de lucru din S. rămânând în continuare 2 angajaţi. Faţă de acest aspect, trebuie reţinut faptul că decizia de restructurare şi oportunitatea măsurii reducerii cheltuielilor de personal de la punctele de lucru ale societăţii este atributul exclusiv al Consiliului de Administraţie care poartă responsabilitatea asigurării eficienţei economice a societăţii, acestea neputând fi cenzurate de instanţă; pe de altă parte, s-a dovedit faptul că societatea a suferit pierderi la nivelul punctului de lucru S. în sumă de 32.000 lei, sumă ce reprezintă aproximativ salariul anual al contestatorului de 3020 lei lunar.
În fine, deşi în prezenta cauză nu ne aflăm în situaţia unei concedieri colective, angajatorul a făcut o ofertă contestatorului pentru posibilitatea ocupării unui post de agent comercial la punctul de lucru din D., dar acesta nu a dat curs demersurilor angajatorului; această ofertă dovedeşte că desfiinţarea postului a avut loc fără legătură cu persoana contestatorului atâta timp cât fostul angajator i-a oferit posibilitatea de a continua activitatea în cadrul societăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal reclamantul, solicitând să se anuleze hotărârea atacată şi să se schimbe în totalitate sentința atacată în sensul admiterii acţiunii.
În motivare arată următoarele:
Contestatorul a fost angajat în baza contractului individual de munca nr… din 10 iulie 2015, pe durata nedeterminată, la societatea intimată în funcţia de agent comercial. Pe parcursul executării contractului acesta şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu conform fişei postului şi a realizat lunar veniturile impuse de societate. Nu a avut abateri disciplinare şi nu a fost sancţionat.
În cadrul probatoriului administrat intimata nu a făcut dovada ca la punctul de lucru din S. veniturile nu au fost corespunzătoare, astfel ca era necesare reducerea postului contestatorului şi nici faptul că de nerealizarea indicatorilor vinovat se făcea contestatorul.
Decizia este nelegală, întrucât desfiinţarea postului nu a fost una efectivă, şi nu a dus la modificarea organigramei societăţii şi la scăderea locurilor de muncă. Locul de muncă desființat ar fi trebuit să nu se mai regăsească în organigrama societăţii după finalizarea procedurii de restructurare internă. Acest lucru a rezultat clar din adresa comunicată de intimată anterior ultimului termen de judecata. Astfel, anterior desfiinţării postului organigrama societăţii cuprindea un număr de 72 de posturi, iar după reorganizare aceasta cuprindea 75 de posturi (adică mai mult cu trei posturi). Rezultă clar că desfiinţarea postului nu a fost una efectivă şi nu a avut cauze reale şi serioase, ci a reprezentat doar dorinţa organelor de conducere a societăţii de a-l înlătura pe contestator din societate.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimată nu a rezultat o scădere majoră a cifrei de afaceri a societăţii, care să conducă la o scădere a profitului, nu a rezultat necesitatea de a reduce costurile, nu a rezultat necesitatea de a eficientiza activitatea societăţii. Mai mult se poate observa din organigramele depuse la dosar că din totalul de 72 posturi din organigramă, 31 posturi sunt de conducere şi 41 de execuţie. În acest context, apreciază că nu era justificată desfiinţarea unui post de execuţie (de agent comercial) şi înființarea a doua posturi de conducere. Mai mult, se poate constata că anterior emiterii deciziei de concediere intimata, deşi avea posibilitatea să ofere un loc de muncă petentului, nu a făcut acest lucru.
În concluzie, se poate constata, că postul nu a fost efectiv desfiinţat din organigrama societăţii. La scurt timp după emiterea deciziei de concediere au fost înfiinţate alte posturi cu o denumire similară la alte puncte de lucru, majorând numărul de posturi din organigramă, după emiterea deciziei de concediere, societatea a oferit un alt post petentului (la doua luni de la emiterea deciziei),ceea ce confirmă faptul că societatea nu s-a aflat în dificultate financiară.
În realitate la punctul de lucru din S. funcționează tot un număr de 3 angajaţi (şi nu 2 cum s-a susținut) dar unul este plătit de la un alt punct de lucru din ţară. Evident că activitatea nu a fost una neprofitabilă, în condiţiile în care societatea a mai angajat încă trei persoane, astfel că faţă de momentul concedierii era un număr mai mare de angajaţi, ceea ce confirmă că reducerea nu a fost una efectivă.
În mod greşit instanţa a apreciat, fără nici o justificare că prejudiciul de 32.000 lei anual ar reprezenta salariul contestatorului de 3020 lei lună. Aprecierea este greşită şi nu are nici o baza legală, întrucât în toată perioada desfăşurată contestatorul şi-a îndeplinit obligaţiile privind vânzările, nefiind sancţionat în acest sens.
Tot în mod greşit a apreciat instanţa de fond că angajatorul a făcut o ofertă contestatorului, pentru angajarea la punctul de lucru D. Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse, aşa zisa ofertă s-a făcut la două luni de la data concedierii în timp ce contestaţia era înregistrata la Tribunalul Sibiu.
Instanţa nu a administrat întreg probatoriul solicitat (proba testimonială) şi nu a solicitat intimatei dovezi clare privind motivul concedierii, raportat la activitatea depusă de contestator
La data de 3 aprilie 2017, reclamantul a început activitatea la o altă societate, astfel că a rămas fără obiect capătul de cerere nr. 3 din acţiunea introductivă.
În drept invocă prevederile art. 78 - 80, 253 alin. 1 si 2, art. 266, 270, 272 si 275 din Codul Muncii, art. 451 - 453 din Noul Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă în apel, pârâta a solicitat respingerea căii de atac şi menținerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.
CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Codul de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:
Apelul este nefondat.
Reclamantul B.T.V. a fost angajatul pârâtei pe perioadă nedeterminată, potrivit contractului individual de muncă nr…/10.07.2015, postul ocupat fiind acela de agent comercial.
Prin nota de fundamentare, care a stat la baza măsurii reorganizării activității, s-a constatat că punctul de lucru de la Sibiu, în cadrul căruia activa reclamantul, avea cel mai mic număr de clienţi şi cele mai mici venituri rezultate din încasări, propunându-se desfiinţarea unui post din cadrul acestei structuri, respectiv acela de agent comercial. Raportul economic pentru perioada iunie-decembrie 2016 ce a determinat analiza din nota de fundamentare este depus la dosar la filele … confirmă că punctul de lucru din S. nu a realizat previziunile bugetate – 4% faţă de 6% cât era estimat.
Potrivit deciziei de concediere din 18.01.2017, motivul concedierii reclamantului îl reprezintă desființarea efectivă a locului de muncă ocupat, în condiţiile art. 65-67 Codul Muncii, respectiv reorganizarea activităţii societăţii în vederea diminuării cheltuielilor şi încadrarea acestora în veniturile estimate.
Or, reclamantul a contestat tocmai lipsa desfiinţării reale şi serioase a locului de muncă, precum şi lipsa dificultăţilor economice.
Curtea, reţine că decizia de concediere, supusă controlului instanţei de fond, îndeplineşte atât condiţiile de legalitate, cât şi pe cele de temeinicie prevăzute de lege, criticile apelantului fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 65 Codul muncii, condiţia concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă, desfiinţare care trebuie să fie efectivă, reală şi serioasă.
Desfiinţarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se regăseşte în organigrama acestuia ori în statutul de funcţii.
Din analiza organigramelor anterioare şi ulterioare reorganizării rezultă că postul reclamantului a fost efectiv desfiinţat, din organigrama ulterioară concedierii acestuia dispărând postul de salesman.
Din organigrama pârâtei depusă la fila … reiese că, în noiembrie 2016, aceasta avea trei angajaţi la punctul de lucru de la S. Ulterior concedierii reclamantului, din organigrama depusă la fila … reiese că nu mai există postul de salesman.
Se confirmă astfel apărările pârâtei conform cu care a desfiinţat toate posturile de aceeaşi natură cu cel ocupat de reclamant, posturile rămase în organigramă fiind cele de sale administrator.
Aşadar, în privinţa caracterului real şi serios al reorganizării, pârâta a făcut dovada faptului că procedura de concediere a vizat toate posturile similare celui al reclamantului. Faptul că în noua structură de personal nu mai există postul ocupat anterior de reclamant reprezintă dovada clară a faptului că reorganizarea este reală. Faptul că ulterior pârâta a înfiinţat posturi similare la alte puncte de lucru din ţară nu prezintă relevanţă cu privire la motivele concedierii reclamantului, întrucât analiza caracterului real şi serios al acesteia se raportează la punctul de lucru în cadrul căruia activa, respectiv cel de la S. În plus, deşi nu avea această obligaţie, pârâta i-a oferit reclamantului posibilitatea de a ocupa unul dintre locurile de muncă similare nou înfiinţate la punctul de lucru din I., însă acesta nu a acceptat.
Pentru a se reţine cauza reală şi serioasă a reorganizării nu este necesară dovedirea de către angajator a existenţei unor dificultăţi economice, ce ar presupune pierderi financiare efective, ci este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi, în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea. Preluarea unor atribuţii ale postului desfiinţat de către posturile care au rămas nu fac dovada menţinerii vechiului loc de muncă, ci reprezintă un mecanism de eficientizare a muncii.
Angajatorul, fiind agent economic cu capital privat, are posibilitatea, contrar susţinerilor reclamantului apelant, să îşi organizeze activitatea în conformitate cu cerinţele unui management eficient, iar în raport cu aceasta, să dimensioneze numărul de persoane angajate pe diferite posturi, potrivit nevoilor sale reale, indiferent dacă acestea sunt de conducere sau de execuţie.
Salariatului nu i s-au contestat calificarea şi abilităţile profesionale, concedierea având loc pentru motive care nu ţin de persoana sa, în condiţiile în care toate posturile de aceeaşi natură au fost desfiinţat în totalitate, astfel încât nu prezintă relevanţă în acest cadru dacă reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile privind vânzările, nefiind sancţionat disciplinar.
Aspectele de natură economică ce se au în vedere la luarea unei astfel de decizii revin în competenţa echipei manageriale, care are o privire de ansamblu asupra întregului mecanism organizatoric. În speţă, ţintele economice au impus măsura eficientizării activităţii, inclusiv prin reducerea cheltuielilor aferente postului ocupat de apelant, cu consecinţa desfăşurării activităţii în parametrii optimi cu personalul rămas. Instanţa nu poate decât să verifice dacă desfiinţarea locului de muncă este efectivă, adică dacă postul este suprimat din statul de funcţii, dacă are caracter obiectiv, fiind independentă de factori subiectivi care au legătură cu persoana angajatului. Instanţa de apel nu poate cenzura modalitatea în care angajatorul înţelege să-şi reorganizeze gestionarea şi administrarea patrimoniului.
Deşi reclamantul pretinde prin apelul formulat că la punctul de lucru din S. îşi desfăşoară activitatea trei persoane, acest aspect nu reiese din organigramele depuse la dosar de angajator, iar reclamantul a renunţat la a proba prin martori pentru acest aspect în faza apelului.
Se poate astfel concluziona că din întreg probatoriul administrat, evaluat în mod corect de către instanţa de fond, rezultă că angajatorul a urmărit eficientizarea activităţii la nivelul societăţii, acesta fiind scopul desfiinţării postului, iar nu înlăturarea unui salariat pentru motive ce ţin de persoana acestuia.
Faţă de considerentele expuse, apreciind legală şi temeinică sentinţa primei instanţe, Curtea, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul.
Tribunalul Mehedinți
Desfacerea contractului de muncă
Tribunalul Sibiu
Concedierea persoanei pentru lipsa nejustificată de la serviciu pentru o perioadă mai mare de 5 zile
Tribunalul Dolj
Concediere - încălcarea art. 252 (fost 268) alin. 2 lit. a şi b din codul muncii
Tribunalul Mehedinți
Desfacerea contractului de muncă
Tribunalul Dolj
Contestatie decizie de concediere.Încetarea contractului individual de muncă ca urmare a desfiinţării postului.Conditia ca desfiintarea postului să fie reală, efectivă și serioasă