Conducere a unui vehicul fără permis

Sentinţă penală xxx din 19.04.2018


INSTANŢA

  deliberînd

Asupra cauzei penale de faţă constată  următoarele

Prin rechizitoriul nr.  X  al  Parchetului de  pe lângă  Judecătoria  Bacău, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzute de art. art. 335 alin. 1 şi art. 338 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 din C.pen

În actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în  data de 07.12.2017, în jurul orelor 18:00, deși nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul marca VW Golf 4 cu numărul de înmatriculare provizoriu Z  pe str. Gării din mun. Bacău, dinspre str. Energiei spre Gara Bacău și  a surprins şi accidentat persoanele vătămate B. de 17 ani şi C de 21 de ani, care în calitate de pietoni, s-au angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal dinspre Vama Bacău spre autogara Massaro, ca urmare a impactului aceștia suferind multiple leziuni, după care a părăsit loculul accidentului fără încuviinţarea organelor abilitate.

Instanţa analizând actele şi lucrările dosarului reţine următoarea situaţie de fapt:

În cursul verii 2017 inculpatul A. a achiziționat  un autovehicul VW Golf 4 din Germania, pe care în România l-a înmatriculat provizoriu pe numele mamei sale, V, acesta având numărul N.

În data de 07.12.2017, în jurul orei 16:00, deși inculpatul nu deținea permis de conducere, aflându-se la domiciliu, a luat cheia de contact de la acel autovehicul și s-a urcat la bordul său și l-a condus până la domiciliul prietenei sale, E, a luat-o pe aceasta ca pasager  și au mers amândoi  la un magazin pentru a face cumpărături în zona cartierului Zimbru după care, au făcut un ocol prin com. Mărgineni și în jurul orei 18:00 s-au îndreptat spre casă, dar din cauza lipsei de pregătire, pe str. Gării din mun. Bacău, circulând dinspre str. Energiei spre Gara Bacău, a surprins şi accidentat pe numiţii B.  de 17 ani şi C. de 21 de ani, care în calitate de pietoni, s-au angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal dinspre Vama Bacău spre autogara Massaro, ca urmare a impactului aceștia suferind multiple leziuni.

Imediat după producerea accidentului A.  a oprit autovehiculul, a coborât pentru câteva secunde și s-a uitat la persoanele vătămate întrebându-le dacă sunt bine, ocazie cu care a văzut că B. era inconștient, întins pe asfalt, după care s-a urcat înapoi în autovehicul și a demarat în trombă, părăsind astfel loculul accidentului fără încuviinţarea organelor abilitate și s-a deplasat la domiciliul prietenei sale pentru a o lăsa pe aceasta, după care s-a deplasat pe str. Milcov din mun. Bacău unde a parcat autovehiculul.

Accidentul rutier a fost observant de martorii oculari  J și K. Mai mult accidental rutier a fost surpins și de sistemul de supraveghere video montat la sediul S.C. L, înregistrările fiind ridicate de către organele de cercetare penală și exploatate prin întocmirea procesului-verbal de vizionare a înregistrărilor.(f.107)

De menționat este faptul că  martorul  ocular K, observând faptul că inculpatul a părăsit locul faptei, a plecat cu autoturismul personal în urmărirea inculpatului, însă pe strada Avram Iancu l-a pierdut din vedere întrucât inculpatul a accelerat puternic.

Persoanele vătămate au fost transportate la S.J.U. Bacău, ocazie cu care s-a stabilit  că minorul B. a  prezintat  diagnosticul inițial de policontuzie prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal, traumatism gamba draptă, hematom subdural frontal dreapta, acesta rămânând internat în cadrul Secției Neurochirugie Pediatrică, iar C. a fost diagnosticată cu policontuzie prin accident rutier, traumatism facial, traumatism cranio-cerebral minor, escoriații gleznă dreapta și abdomen, acesteia fiindu-i acordate îngrijiri medicale fără a rămâne internată.

După producerea accidentului rutier, în seara de 07.12.2017 inculpatul A. a parcat autovehicul implicat în accidentul rutier pe str. Milcov din Mun. Bacău, a schimbat plăcuțele de înmatriculare cu numerele provizorii cu cele cu numerele vechi din Germania, iar a doua zi, în data de 08.12.2017 a vândut acest autovehiculul contra sumei de 300 de euro unui parc de dezmembrări auto din com. Q, administrat de către martorul M, unde a fost găsit de către organele de cercetare.

Cu ocazia perfectării actelor de vânzare-cumpărare, inculpatul a înmânat cartea sa de identitate martorului M, care astfel a aflat identitatea sa reală, iar cu privire la avariile autovehiculului, i-a comunicat acestuia că au fost produse de niște vecini, care au lovit cu o bâtă capota și parbrizul.

În urma investigațiilor, organele de cercetare penală au găsit autovehiculul implicat în accidental rutier la parcul auto aparținând martorului M., iar cu  ocazia examinării acestuia, s-a constatat că avea parbrizul  spart în partea stângă, în zona de vizibilitate a conducătorului auto, iar capota motor și portiera stângă față erau îndoite. În torpedoul autovehiculului a fost găsită o procură încheiată la data de 20.11.2017 prin care P. l-a împuternicit pe A. să ridice un bun amanetat.

În urma cercetărilor s-a stabilit că A. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule/autovehicule, fiind efectuate verificări în aplicațiile privind evidența informatizată a populației și EUCARIS.

În cursul cercetărilor persoana vătămată C. a fost examinată la Serviciul de Medicină Legală Bacău, ocazie cu care s-a constatat că aceasta a prezentat leziuni ce s-au putut produce în cadrul unui accident rutier și că acestea necesită 4-5 de zile de îngrijiri medicale.(f.54)

În privința persoanei vătămate B., Serviciul de Medicină Legală Bacău în urma examinării pacientului din data de 12.12.2017 și a analizării actelor medicale, a concluzionat prin fișa de constatări preliminare, că prezintă un traumatism cranio facial cu fractură craniană, hematom extradural operat, fractură sinus maxilar stâng și excoriații membre inferioare, ce s-au putut produce în cadrul unui accident rutier în condițiile stabilite de anchetă și pot data din data de 07.12.2017, pacientul necesită 40-45 de zile de îngrijire medicală, iar leziunile au pus în primejdie viața acestuia.(f.57)

Atât C. cât și B. au depus plângere penală prealabilă pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă împotriva lui A.

Cu ocazia audierilor în calitate de suspect și ulterior de inculpat, A., în prezența apărătorului ales  a avut o atitudine sinceră și a recunoscut  că în data de 07.12.2017, în jurul orelor 18:00, desi nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul marca VW Golf 4 cu numărul de înmatriculare provizoriu Z  pe str. Gării din mun. Bacău, dinspre str. Energiei spre Gara Bacău și  a surprins şi accidentat pe B de 17 ani şi C de 21 de ani, care în calitate de pietoni, s-au angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal dinspre Vama Bacău spre autogara Massaro, ca urmare a impactului aceștia suferind multiple leziuni, după care a părăsit loculul accidentului fără încuviinţarea organelor abilitate, menționând că s-a temut de cetățenii adunați la fața locului.

 Situaţia de fapt reţinută este dovedită de următoarele mijloace de probă

-Proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică.(f. 19-22);

-Proces-verbal de identificare autovehicul și planșa fotografică. (f.23-29)

-Documente auto.(f.30-34)

-Înscris intitulat procură.(f.35)

-Proces-verbal de predare plăcuțe de înmatriculare și planșă fotografică.(f.36-38)

-Procese-verbale de verificare deținere permis de conducere și înmatriculare auto(f.39-51)

-Raport de Primă Expertiză Medico-Legală nr. I.(f.54)

-Fișă de Constatări Preliminare.(f.57)

-Declarație persoana vătămată C.(f.58-61)

-Declarație U.(f.65)

-Acte medicale.(67-90)

-Declarație J.(f.91)

-Declarație martor K.(f.94)

-Declarație martor M.(f.96-98)

-Declarație martor O.(f.99-101)

-Declarație T.(f.102-103)

-Declarație R.(f.104-105)

-Proces-verbal de vizionare înregistrări și suport optic.(f.107-108)

-Declarațiile în calitate de suspect/inculpat.(f. 121 – 134)

Prezent  în instanţă inculpatul, după citirea actului de sesizare al instanţei, a solicitat ca judecata să se desfăşoare conform prevederilor art 374- 375 CPP cu referire la art 396 alin 10 CPP , privind procedura recunoaşterii vinovăţiei .

ÎN DREPT:

Fapta inculpatului A., care în data de 07.12.2017, în jurul orelor 18:00, desi nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul marca VW Golf 4 cu numărul de înmatriculare provizoriu Z pe str. Gării din mun. Bacău, dinspre str. Energiei spre Gara Bacău și  a surprins şi accidentat persoanele vătămate B. de 17 ani şi C. de 21 de ani, care în calitate de pietoni, s-au angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal dinspre Vama Bacău spre autogara Massaro, ca urmare a impactului aceștia suferind multiple leziuni, după care a părăsit loculul accidentului fără încuviinţarea organelor abilitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzute de art. art. 335 alin. 1 şi art. 338 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 din C.pen., întrucât faptele au fost săvârșite în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie.

La individualizarea fiecărei  pedepse ce urmează a fi aplicată inculpatului,  instanţa urmează  să aibă în vedere criteriile de individualizare prev de art 74 CPen şi anume : gradul de pericol social al faptei , împrejurările concrete în care a fost comisă, urmările produse,  antecedentele penale şi atitudinea inculpatului pe parcursul cercetărilor şi respectiv nerecuperarea prejudiciului, urmând să aplice inculpatului o pedeapsă privativă de libertate orientată spre minimul special prev de lege, cu reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3, potrivit prevederilor art 396 alin 10 CPP  şi cu reducerea limitelor la jumătate conform prevederilor art 19 din Legea 682/2002.

Instanţa urmează să aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea  ce urmează a I fi aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de părsire a locului accidentului prev de art 338 NCPEN, ale cărei limite de pedeapsă sunt de  la 2 ani la 7 ani închisoare, pedeapsă  la care  va adăuga  un spor de pedeapsă de 1 an închisoare  ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere aplicate inculpatului prin sentinţa penala U, sentinţă prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani inchisoare , acestă sentinţă fiind definitivă anterior datei la care au fost săvârşite faptele  deduse judecăţii. Pedeapsa aplicată în cauză şi cea pentru care se va dispune revocarea cumulează împreună un cuantum de 3 ani, astfel că sporul de 1/3 prev de lege reprezintă 1 an închisoare, ce urmează a fi adăugat la pedeapsa aplicată.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, instanţa va dispune executarea acesteia în regim privativ de libertate pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art.  83 alin 1 NCPEN

(1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit.

b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Potrivit prevederilor art.  83 alin 2 NCPEN nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

În aceste condiţii inculpatul nu întruneste dispoziţiile legale prev de art 83 alin 1 lit a,  c şi d NCPEN.

Deasemenea  este incidentă  în cauză  dispoziţia articolului 83 alin 2 NCPEN care nu permite aplicarea amânării pedepsei.

Potrivit prevederilor art. 91 alin 1 NCPEN  , instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Potrivit prevederilor art. 91 alin 3 NCPEN  ,, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă:

a) pedeapsa aplicată este numai amenda;

b) aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

În aceste condiţii inculpatul nu întruneşte dispoziţiile legale prev de art 91 alin 1 lit b NCPEN.

Deasemenea  este incidentă  în cauză  dispoziţia articolului 91 alin 3 lit b NCPEN care nu permite suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Faţă de toate aceste considerente  instanţa  va dispune executarea pedepsei rezultante în regim privativ de libertate.

Instanţa va constata că  asistenţa juridica a inculpatului a fost asigurată de avocat ales .

În baza art. 274 alin. (1) CPP instanţa  va obliga pe  inculpat la plata  cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru derularea procedurilor judiciare în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

I ) Condamnă inculpatul,  A., fiul lui Ş şi Ţ, născut la data de W în mun. R,, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.  335 al. 1 NCPEN , cu aplicarea art. 41 alin 1 NCPEN  precum şi  cu aplicarea art.  374-375 CPP coroborat cu art.  399 alin 10 CPP  şi art.  19 din Legea 682/2002  la pedeapsa de  1  an  închisoare.

II ) Condamnă inculpatul, A., pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau Ştergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. 1NCPEN , cu aplicarea art. 41 alin 1 NCPEN  precum şi  cu aplicarea art.  374- 375 CPP coroborat cu art.  399 alin 10 CPP  şi art.  19 din Legea 682/2002  la pedeapsa de  2  ani închisoare.

III ) În temeiul art.  96  alin 4 NCPEN  revocă beneficiul suspendării condiţionate sub supraveghere a pedepsei de 2 ani  închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. U a Judecătoriei Bacău , definitivă prin  dec pen R  a Curţii de Apel Bacău,

În temeiul art.  96 alin 5 NCPEN  coroborat cu art. 44 alin 2 NCPEN cu referire la art. 38 alin 1 NCPEN raportat la  art. 39 alin 1 lit. b NCPEN aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani  închisoare  , pe care o sporeşte cu 1 an ( 1/3 din  cumulul celorlalte două pedepse = 3 ani ) .

PEDEAPSĂ REZULTANTĂ DE EXECUTAT – 3 ani închisoare

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a şi lit.b NCPEN  pe o perioadă de 1 an, în condiţiile prevăzute de art.68 al.1 lit.c  NCPEN .

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a şi lit.b NCPEN ., în condiţiile prevăzute de art.65 alin.1, 3 NCPEN .

Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales

În temeiul art 274 alin 1 CPP obligă pe inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat .

Cu apel in 10 zile de la comunicare .

Pronunţată în şedinţă publică azi 19-04-2018