Acţiune în constatare clauze abuzive contract de credit.Legea 193/2000

Dosar nr. 1541/231/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VRANCEA

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 151/2018

Şedinţa publică de la 08 Mai 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ..

Judecător ..

Judecător ..

Grefier ..

Pe rol judecarea apelurilor  civile  declarate  de apelanţii: .. şi .. , ambii  cu  domiciliul  în .. ,  şi  .., cu  sediul  .., împotriva  sentinţei  civile  nr. 1054/14.02.2017,  pronunţată  de  Judecătoria  Focşani,  în  dosarul  nr. 1541/231/2015, având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au  răspuns:  avocatul  ..  pentru  apelanţii .. şi .. şi împuternicit .. pentru apelanta .. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează,  obiectul  cauzei,  stadiul  procesual,  faptul  că procedura  de  citare a fost  legal  îndeplinită.

Instanţa  constată completul  legal  constituit  în  cauză.

Reprezentantul  apelantei .. având  cuvântul,  solicită ca  instanţa să  arate  motivul divergenţei.

Instanţa  învederează  că s-a reţinut  cauza  pentru  judecarea  acesteia  în  complet  de  divergenţă în  ansamblul  ei.

Nemaifiind alte cereri, în raport de disp. art.479 NCPC, instanţa constată terminată cercetarea apelului  conform art.244 alin.1 NCPC şi deschide dezbaterile, dând cuvântul părţilor prezente,  conform  art.  392 NCPC.

Reprezentantul  apelantei .. având  cuvântul,  solicită  admiterea  apelului său  aşa  cum a  fost  declarat ,  potrivit  motivelor  invocate  în  scris  la dosarul  cauzei,  şi a se  dispune  modificarea  sentinţei  apelate  în sensul  respingerii  cererii  de  chemare  în  judecată  ca  neîntemeiată. Solicită  respingerea  apelului  declarat  de ..  şi .. .  Cu  cheltuieli  de  judecată, potrivit  dovezilor  aflate  la  dosarul 

Avocatul  ..  pentru  apelanţii  ..  şi  .. având  cuvântul, arată  că-şi  menţine  concluziile  anterioare în  sensul  că  solicită admiterea  apelului  aşa cum a  fost  formulat. În  ceea  ce  priveşte  apelul  formulat  de  intimata .. , solicită  respingerea  acestuia  ca  fiind  nefondat.  Cu cheltuieli  de  judecată. 

În temeiul disp. art.394 NCPC închide dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare la sfârşitul şedinţei de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând  asupra  apelului civil de fata, Tribunalul retine următoarele :

Prin Sentinta  civila nr.1054 din 14.02.2017 Judecătoria Focșani a  admis in parte  acțiunea  civila in constatare clauze abuzive formulata  de  reclamanții ..  si .. in contradictoriu cu parata .. ,  in sensul ca  a  constatat ca  fiind  abuzive clauzele de la  art.5.1, 5.2, 5.3, 5.4  si 5.5  din Contractul de credit  4100RJ13200028059 din 27.03.2008,  modificat prin act adițional,  relativ la dobânda , art.1.3 privind  comisionul de acordare  credit si a  dispus restituirea  sumei de 1600 CHF achitata de reclamanți  cu acest titlu. Prin aceeași sentința  s-a dispus  recalcularea dobânzii  conform variației indicelui LIBOR  si restituirea  sumelor achitate in plus de reclamanți, resp0ectiv 10.913,53  CHF. S-a  respinscapătul de cerere privind constatarea  ca  fiind  abuziv  a  comisionului de rambursare anticipata si a  caracterului abuziv a  clauzei de risc valutar.S-a  luat act ca reclamanții au renunțat la  capătul de cerere privind  impreviziunea. A fost obligata  parata  Banca  la plata  către reclamanți a  sumei de 6500  lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a  hotărî astfel, instanta  a  reținut in esența  faptul ca  Art. 1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniștiși consumatori statuează că:

„ Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

 În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

 Se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”

Art. 4 din Legea nr.193/2000privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori prevede că:

„ O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

 O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

 Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.

Potrivit art. 6 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori:

„Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.”

Conform art. 7 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori:

„În măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi daune-interese.”

Art. 13 din Legea nr.193/2000privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori prevede că:

„Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.

Art. 14 din Legea nr.193/2000privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori prevede că:

„Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.”

S-a retinut ca Legea nr. 193 din 2000 transpune Directiva Consiliului nr. 93/13/CEEdin 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi potrivit art. 4 alin. 2 din această normă a Uniunii Europene „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.” Aşadar, legiuitorul european permite analiza obiectului principal al contractului în evaluarea corectitudinii altor condiţii pentru a se putea realiza scopul edictării normei, respectiv protecţia adecvată a intereselor consumatorului.

În Anexa 1 a Legii nr.193/2000, sunt enumerate, cu titlu de exemplificativ, o serie de clauze  considerate ca fiind abuzive fără ca legiuitorul sa restrângă sfera de aplicare a actului normativ la acestea.

Examinând actele dosarului, Instanţa a constatat la data de 27.03.2008 a fost încheiată convenţia de credit nr.4100RJ3200028059, în sumă de 80000 CHF cu o dobândă de 4,9 p.c. ca variabilă  pe o durată de 30 de ani. Pentru acordarea creditului  banca a stabilit  un  comision de acordare de  1600 CHF încasaţi la data tragerii creditului şi comision de rambursare anticipată de 2%  din suma rambursată anticipat.

I.Comisionul de acordare credit.

Reclamantul apreciază că prezentul comision, prevăzut în art. 1.3 din contractul reprezintă o clauză nenegociată, în contradicţie cu actele normative în vigoare, o clauză abuzivă, nefiind stabilite în contract criteriile avute în vedere de bancă la stabilirea acestuia, în sensul Legii nr. 193 din 2000.

Instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1.3 din contract, potrivit cărora  pentru creditul acordat împrumutatul va plăti băncii un comision de acordarea creditului de 1600 CHF.

Instanta a constatat că suma de 1600 CHF reţinută de bană cu titlu de comision de acordare credit creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Obligaţia de a analiza dacă dosarul înaintat de reclamant îndeplineşte condiţiile de creditare revine pârâtei .., ca furnizor de servicii. Or, costul acestei activităţi trebuie suportat de bancă, având în vedere că aceasta este cea care solicită efectuarea verificărilor în vederea acordării creditului. Pe de altă parte, aceste costuri sunt suportate doar de clienţii băncii care obţin creditul solicitat, în condiţiile în care aceleaşi resurse se consumă şi atunci când dosarele de analiză creditare sunt respinse.

De asemenea, instanţa a reţinut că se creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în condiţiile în care dobânda se calculează la întreaga sumă solicitată, iar la momentul punerii la dispoziţie a creditului către împrumutat, acesta din urmă nu beneficiază de întregul credit (din creditul acordat se reţinându-se comisionul bancar în sumă de 1600 CHF).

Această clauză contractuală are caracter abuziv şi prin prisma faptului că pârâta nu a informat clientul care sunt operaţiunile derulate pentru justificarea acestui comision şi nici nu a inserat în contract astfel de dispoziţii, motiv pentru care instanţa apreciază că această clauză nu este clară, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Pe de altă parte,banca nu a probat că a negociat efectiv şi direct cu consumatorul această clauză, deşi această probă îi incumba, conform art. 4 alin. 3 din lege, prezumţia relativă instituită de lege nefiind răsturnată. În atare condiţii, se reţine că această clauză contractuală este una preformulată de bancă, cu privire la care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la ea.

Faţă de cele învederate mai sus, reţinând caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 1.3 din contract, privind comisionul de acordare credit şi caracterul nedatorat al sumei de bani achitată cu acest titlu, în temeiul principiului reparării în natură a prejudiciului suportat, instanţa urmează a constata nulitatea absolută a acestei clauze contractuale, va dispune eliminarea sa din contract şi va dispune obligarea pârâtelor să achite reclamanţilor suma de bani achitată, cu titlu de comision de acordare credit, perceput, în mod abuziv, sumă care va fi actualizată în raport de rata inflaţiei de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data plăţii efective.

Conform art. 1.3 din contract, banca a stabilit şi perceperea unui comision de rambursare anticipată de 2% din suma  rambursată anticipat. Prin probele administrate în cauză, reclamanţii nu au făcut dovada că au rambursat anticipat ratele contractului şi că banca le-a perceput acest comision de 2% din valoarea ratei încasate până la data de 19.09.2010.  La această dată , pârâta .. a încercat că implementeze dispoziţiilor OUG 50/2010 în contractele încheiate cu consumatorii.

Astfel, prin actul adiţional nr. 1/19.09.2010 comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat.

Ca urmare, Instanţa a  hotărât ca va respinge acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Reclamanţii au solicitat instanţei să constate  existenţa în contract a clauzei de risc valutar, invocând Hotărârea CJUE din data de 30.04.2014 în sensul că în contract trebuie să existe clauze clare prin care să  se expună în mod transparent  funcţionarea mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă pentru ca acest consumator  după ce a fost informat să poată să evalueze riscul contractului.

Reclamanţii au mai arătat că la data contractării împrumutului  CHF avea o valoare scăzută  iar ulterior  în cursul achitării ratelor  valoarea monedei străine s-a dublat, astfel încât a creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile reclamanţilor.

Din probele administrate în cauză, Instanţa a constatat că  deprecierea monedei naţionale în raport cu CHF nu a putut fi prevăzută  nici de  profesionist nici de consumator , astfel încât  faţă de obligaţia restituirii ratelor  în moneda în care a fost contractat creditul  nu a fost solicitată nici o negociere de consumator.

Ca urmare, Instanţa a  hotărât ca  va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

De asemenea, Instanţa a  hotarat ca  va lua act că reclamanţii au renunţat în cauza de faţă la soluţionarea capătului de cerere având ca obiect impreviziunea.

Reclamanţii au contestat şi disp. Art 5.1, 5.2, 5.3, 5.4 şi 5.5 din contract referitoare la dobândă arătând că  pârâta nu calculat corect dobânda în funcţie de evoluţia indicelui LIBOR  pe toată durata de creditare , respectând acest indice numai atunci când  dobânda era crescătoare. Pentru verificarea  modului în care a fost încasată dobânda de către bancă, Instanţa a dispus efectuarea unei expertize de specialitate contabilă.

Conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Berheci Marilena,  Instanţa  a reţinut că  dobânda  lunară variabilă a fost în cuantum de 4,9 puncte procentuale  cu o perioadă de graţie de 42 de luni.  Conform art 4.1.2  dobânda pentru primele 6 luni este de 0%  PA pe an şi este promoţională iar începând cu luna a  şaptea  se stabileşte în funcţie de indicele de referinţă  valabil în acel moment şi marja băncii.

Verificând  formula de calcul a dobânzii  prezentată în anexa la contractul de credit bancar, expertul a stabilit că  la 27.03.2008  dobânda totală anuală aplicată creditului a fost de 7,6667%  şi era compusă din indicele de referinţă LIBOR la 3 luni 2,7667 şi marja fixă adăugată de 4,9. În perioada  27.03.2008 – 17.05.2016 dobânda variabilă a fost în sumă de 29624,44 CHF. Calculând sumele achitate de către reclamanţi în intervalul de timp cuprins între  27.03.2008 – 17.05.2016 , expertul a stabilit că banca a încasat în mod nejustificat suma totală de 40537,97 CHF  conform graficelor depuse la filele 17-20 din dosar.

Astfel,  expertul a arătat că  pârâta ..  a calculat şi încasat în plus suma de 10913,53 CHF  cu titlu de dobândă  achitată în plus de către reclamanţi.

Faţă de probele administrate  în cauză Instanţa  va constata caracterul abuziv al  dispoziţiilor art. 5.1,5.2, 5.4, 5.5 , va dispune recalcularea  dobânzii conform variaţiei LIBOR şi obligarea pârâtei să restituie reclamanţilor suma de 10913,53 CHF.

Pârâta a arătat că  modificarea clauzelor contractuale referitoare la dobândă este lipsită de interes  deoarece prin actul adiţional  au fost modificate  parţial aceste clauze, dobânda fiind stabilită la nivelul de 6,9%. Apărarea pârâtei nu poate fi reţinută de reclamantă deoarece  în urma întocmirii raportului de expertiză şi verificării sumelor percepute în mod abuziv de către pârâtă s-a constatat că deşi indicele  de dobândă era stabilit în scris la un anumit nivel, pârâta nu a respectat evoluţia indicelui LIBOR  şi a perceput dobânzi majorate în mod artificial.

Sentinta a  fost comunicata  părților astfel: reclamanților la data de 20.03.2017 iar paratei la  data de 22.03.2017.

In termen legal ambele părți au declarat apel împotriva  acestei sentințe.

Apelanții – reclamanți .. si ..  au criticat sentința  in ceea  ce privește respingerea  petitului privind  recalcularea  ratelor creditului la valoarea  CHF  din momentul încheierii contractului, aspect sub care au arătat ca  prima  instanta  in mod greșit a  respins  cererea fără a  avea  in vedere Hotărârea  CJUE  din 30.04.2014 prin care instanta  europeana a  stabilit ca  pot fi  analizate sub aspectul clauzelor abuzive dispozitiile din contractele de credit privind plata  ratelor creditului la  cursul de schimb din momentul plații ratelor. Au arătat ca  riscul creșterii ratelor prin supra valorizarea  CHF  le-a  fost transmis integral.

Au solicitat schimbarea  sentinței sub acest aspect si in rejudecare admiterea  si a  acestui capăt de cerere.

In drept, apelul a  fost întemeiat pe dispozitiileart.466 si următoarele din C.pr.civila.

Nu au solicitat probe noi in apel.

Apelanta  .. a  criticat sentința  in ceea  ce privește admiterea in partea  a acțiunii si a  solicitat inrejudecare , respingerea  in integralitate a  cererii de chemare in judecata. S-a  arătat in esența  faptul ca  clauzele care vizează dobânda  si comisioanele nu pot face obiectul cenzurii sub aspectul caracterului abuziv ele făcând parte din prețul contractului. S-a  arătat ca  aceste clauze au fost reglementate corect in contract , intr-un limbaj clar si inteligibil,  reclamanții fiind  in deplina cunoștința  de cauza  privind  obligațiile asumate.

A solicitat admiterea  apelului si in rejudecare  respingerea  acțiunii ca  fiind  neintemeiata.

In drept, apelul a  fost întemeiat pe dispozitiile art.466 si următoarele din C.pr.civila.

Examinând sentința  prin prisma  criticilor formulate , dar si in condițiile art.476 alin.1  din C.pr.civila, Tribunalul constata următoarele :

Prin Contractul de credit nr.4100RJ13200028059  din data de 27.03.2008 parata  .. a  acordat reclamanților .. un  credit in valoare de  80.000 CHF .

Potrivit art.1.3  din Contract,  parata  Banca  a  perceput  împrumutaților un comision de acordare  credit in cuantum de 1600 CHF. Acest comision a  fost apreciat de prima  instanta  ca  fiind  abuziv ,  in condițiile in care suma in cauza  nu creează  un  dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, conform art.4  din Legea nr.193/2000. Astfel,  din perspectiva  valorii, raportat la  valoarea  creditului, suma  apare ca  fiind  rezonabila  si justifica  prin ea  însăși serviciile prestate de banca  cu verificarea  bonității reclamanților  si a  garanțiilor ipotecare prezentate. Clauza  respectiva  este clar si inteligibil redactata si in mod esențial,  nu creează  un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.

Raportat la aceste considerente,  Tribunalul apreciaza  ca  criticile formulate de apelanta  Banca  sub acest aspect sunt fondate, astfel ca  in rejudecare va  schimba  sentința  sub acest aspect.

In ceea  ce privește dobânda Tribunalul retine ca  in cauza  potrivit art.1.2  din Contract, creditul s-a acordat pe o perioada  de 30 de ani cu dobânda  variabila, calculata in funcție de  indicele de  referinta  si de marja băncii. Indicele de referinta  s-a  precizat a  fi LIBOR la  3  luni, iar marja  băncii  de 4,9 puncte procentuale pe an , variabila.

Prin actul adițional  nr.1  la Contract  s-a prevăzut ca  începând  cu data de 19.09.2010 dobânda aferenta  creditului sa  se determine ca procent  anual in funcție de indicele de referinta  LIBOR CHF  la  3  luni, la  care se va  adaugă  marja  fixa  a  Băncii , pe toata  durata derulării contractului ,  adică  6,9 puncte procentualele an.  Potrivit art.I.1  paragraful final s-a  prevăzut posibilitatea  modificării acesteia doar in raport de modificări legislative care impun in mod expres acest lucru.

In ceea  ce privește posibilitatea  instanței de a  verifica  aceste clauze din perspectiva  Legii nr.193/2000,  respectiv a  caracterului abuziv, Tribunalul retine ca  anterior acestui act normativ ,  prin OG nr.21/1992  , art.9 indice 3  a  prevăzut “În cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli:

a) contractele vor fi redactate în scris, vizibil și ușor de citit, cu o mărime a fontului utilizat de minimum 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puțin două exemplare, fiind remis câte un exemplar original fiecărei părți. Culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;

b) dobânzile, precum și toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării și derulării contractului, respectiv aferente unor servicii în privința cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menționate în contract, fără a se face trimiteri la condiții generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife și comisioane sau orice alt înscris;

c) în situațiile în care există drept de rambursare anticipată, comisionul de rambursare anticipată a creditului se determină în strânsă legătură cu pierderile creditorului aferente rambursării anticipate și nu trebuie să constituie un obstacol disproporționat în exercitarea dreptului consumatorului de a rambursa anticipat creditul;

d) în contractul de credit/depozit se vor menționa și costurile de administrare, de retragere numerar și/sau de depunere numerar aferente contului curent, care cad în

 sarcina consumatorului, dacă furnizorul de servicii financiare percepe astfel de comisioane. Costurilor aferente contului curent menționate mai sus nu le sunt aplicabile prevederile lit. e);

e) fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului:

1. se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menționate în contract;

2. se interzice introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menționate în contract;

f) în contract se va menționa tipul de dobândă, variabilă și/sau fixă, iar dacă dobânda este fixă numai pentru o anumită perioadă, aceasta va fi precizată cu exactitate;

g) în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:

1. variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referinta verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;

2. dobânda poate varia în funcție de dobânda de referinta a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract;

3. formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia;

h) sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator;

i) orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea acesteia în vigoare. Consumatorul are la dispozitie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită;

j) pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform condițiilor contractuale, furnizorul de servicii financiare este obligat să notifice consumatorul, în funcție de opțiunea scrisă a acestuia, exprimată în contract, prin una sau mai multe metode: scrisoare recomandată, e-mail, sms, și va pune la dispoziția acestuia un nou grafic de rambursare;

k) furnizorul de servicii financiare va lua toate măsurile necesare pentru a efectua repararea în termen de maximum 15 zile a eventualelor prejudicii cauzate consumatorului prin nerespectarea obligațiilor asumate prin contract și va face dovada demersurilor întreprinse în acest sens;

l) contractul de credit va conține obligatoriu o prevedere prin care consumatorul să fie atenționat despre raportarea la Biroul de Credit, Centrala Riscurilor Bancare și/sau la alte structuri asemănătoare existente, în cazul în care acesta întârzie cu achitarea ratelor scadente, dacă există această obligație de raportare;

m) la încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunțare unilaterală din partea consumatorului, furnizorul de servicii financiare va oferi gratuit consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligațiile dintre părți. Totodată, se vor închide și conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator și fără plata unor costuri suplimentare. Contul nu va fi închis în situația în care acesta este poprit sau indisponibilizat, conform legii, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligații asumate fată de furnizorul de servicii financiare însuși sau fată de terți.”.

Potrivit art.4 alin.1  si 2  din Legea nr.193/2000 privind  clauzele abuzive din contractele  încheiate cu consumatorii „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști*) pe piața produsului sau serviciului respectiv.”.

Tribunalul mai retine si Hotărârea din 30 aprilie 2014 a  CJUE  in cauza  Arpad Kasler c.Jelzalogbank,  prin care  Curtea  European  a  statuat Excluderea clauzelor referitoare la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, cu condiția ca acestea să fie redactate în mod clar și inteligibil.

Rezulta  astfel, fără putința  de tăgadă  ca  in ceea  ce privește  modalitatea  de redactare clara  si inteligibila  a  clauzelor in discuție, instanta  este competenta  sa  procedeze la verificare.

Examinând  aceste clauze,  pana  la  modificarea  contractului prin act adițional,  Tribunalul retine ca  variabilitatea  ratei  dobânzii era  determinata  de un element  clar si verificabil, respectiv indicele de referinta  LIBOR CHF  la  3  luni , la  care s-a  adăugat o marja  a  băncii de 4,9 puncte procentuale, variabila. Nu exista  nici o dispozitie in contract  care sa  indice elementele in raport de care  marja  băncii poate varia , astfel ca  pentru perioada  27.03.2008- 17.09.2010 rata  dobânzii nu poate cuprindedecât procentul de 4,9% pe an  ca  marja  a  băncii.

Prin Raportul de expertiza  efectuat in cauza  de expert contabil Berheci Marilena s-a evidențiat faptul ca  pe parcursul derulării contractului,  banca  a  aplicat indicele de referinta  LIBOR la  3  luni doar in ipoteza  in care acesta  a crescut nu si atunci  când  s-a  micșorat, ajungându-se in situația  ca  suma de 10.913, 53  CHF  sa  fie achitata de reclamanți in plus fata  de nivelul real al dobânzii.

Fata de aceste considerente, Tribunalul apreciaza  ca in mod corect prima  instanta a admis acest capăt de cerere si a  obligat  parata  sa  restituie reclamanților aceasta  suma, in moneda in care a  fost încasata.

Prin urmare,  apelul Băncii se va  admite doar in ceea  ce privește comisionul de administrare, aspect sub care sentința  se va  schimba  si se va respinge acest capăt de cerere, cu consecinta  menținerii ca  legale a  celorlaltepetite admise de prima  instanta.

In ceea  ce privește apelul reclamanților ,  Tribunalul retine ca  aceștia  au criticat sentința  doar in ceea  ce privește respingerea  capătului de cerere privind  stabilizarea  creditului in Lei la  cursul  CHF din momentul semnării contractului de credit.

In ceea  ce privește mențiunea  din sentința  criticata  ca  se ia act de renunțarea  la  petitul întemeiat pe impreviziune, Tribunalul constata ca  in cauza  nu este vorba de un petit distinct,  ci doar de o motivație alternativa. Obligația instanței de fond era  de a  analiza capătul de cerere sub ambele motivații invocate in fapt si in drept si argumentat sa , admită  sau sa respingă capătul de cerere.

Examinând acest capăt de cerere in rejudecare,  Tribunalul retine ca  prin art.6.3  din Contract, Banca a  prevăzut obligația împrumutaților de a  restitui împrumutul conform Graficului de rambursare anexa  la contract,  or in acest grafic obligațiile împrumutaților sunt evidențiate in CHF,  împrejurare in raport de care, ținând seama  si de principiile de interpretare a  contractelor,  se poate aprecia ca  riscul valutar a  fost transferat integral împrumutaților, fără  o informare completa  si prealabila  a  acestora  asupra evoluției acestei monede. Prima  instanta  in mod nelegal retine ca  evoluția  acestei monede  nu a  putut fi prevăzută  nici de profesionist, cat timp datele existente  in arhiva cursului valutar deținuta  de BNR reliefează  faptul ca  aceasta moneda  a  fluctuat  si anterior anului 2008  când părțile au încheiat contract. Este adevărat  ca  fluctuațiile in cauza  au fost rezonabile si comparabile cu ale altor valute, cursul CHF  fiind  stabilit de Banca  Naționala a  Elveției. La  15  ianuarie 2015 Banca  Naționala  a  Elveției a  liberalizat cursul  CHF, ajungându-se ca  aceasta moneda  sa  înregistreze  o creștere cu peste 200 % la  data  sesizării instanței , fata  de cursul din momentul încheierii contractului.

In ceea ce privește posibilitatea  instanței de a  analiza caracterul abuziv al acestei clauze  Tribunalul retine din Hotărârea  CJUE in cauza  KASLER vs. OTP  BANK , cauza  C-26/13, ca instanțele naționale se pot pronunța asupra naturii abuzive a unei clauze referitoare la mecanismul cursului de schimb dintr-un contract de credit si ca instanțele pot înlocui clauzele lovite de nulitate cu dispoziții din dreptul național, daca este pusa in pericol desfășurarea contractului in continuare.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel  privind caracterul abuziv al unei clauze contractuale referitoare la cursul de schimb aplicabil ratelor unui împrumut contractat in moneda străină.

In acest sens  Curtea  de Justiție  a reținut faptul ca  „Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca: termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauza, cuprinsa intr-un contract de împrumut încheiat in moneda străină intre un vânzător sau un furnizor si un consumator si care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea in discuție in litigiul principal, in temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplica cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât in cazul in care se constata – ceea ce revine in sarcina instanței de trimitere sa verifice având in vedere natura, economia generala si prevederile contractului, precum si contextul sau juridic si factual – ca respectiva clauza stabilește o prestație esențiala a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;o astfel de clauza, in măsura in care cuprinde o obligație pecuniara a consumatorului de a plăti, in cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezulta din diferența dintre cursul de schimb la vânzare si cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerata ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat in calitate de contrapartida a unei prestații efectuate de împrumutător sa nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili daca este abuziva in temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.”.

Aceeași Curte precizează si faptul că este necesar ca și consumatorul să poată aprecia consecințele economice negative pe care le riscă prin încheierea contractului. Contractul trebuie să expună în mod transparent funcționalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată evalua pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele negative economice care rezultă din faptul încheierii contractului.

Potrivit legislației naționale,  mai exact dispozitiile art.1578 din Codul civil vechi, la  momentul încheierii contractului era  consacrat principiul nominalismului potrivit căruia  împrumutul se restituie in moneda  in care a  fost acordat.

Potrivit principiului  pacta sunt servanda, principiu fundamental al dreptului civil, odată încheiat valid, contractul trebuie să fie executat în deplină conformitate cu cuprinsul său, prevederile contractuale impunându-se (cu putere de lege) atât părților (și, după caz, succesorilor în drepturi), cât și instanțelor judecătorești și organelor chemate să asigure executarea silită. Acest principiu îşi găsea temeiul în art.969 din Codul civil din 1864, potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, ele putându-se revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege. El este în strânsă legătură cu teoria voluntaristă a autonomiei de voință, potrivit căreia, individul liber creează dreptul, voinţa sa fiind suficientă pentru a explica efectele de drept ale unui act juridic. Voința este autonomă, deoarece ea singură și independentă are forța de a genera actul juridic, cu efectul că dreptul obiectiv doar confirmă forța juridică a voinței individuale. Cu alte cuvinte, efectele contractului constau în naşterea, modificarea sau stingerea de drepturi şi de obligaţii civile în condiţiile aplicării regulii pacta sunt servanda(forţa obligatorie a contractului). Astfel, părţile sunt obligate să execute întocmai şi cu bună-credinţă contractul încheiat în condiţiile legii aplicabile. În aceste condiţii, singura modalitate prin care efectele contractului astfel încheiat pot fi modificate o reprezintă tot acordul părţilor, ca o expresie a autonomiei lor de voinţă. Însă, regula pacta sunt servanda poate fi supusă unor atenuări impuse de situaţii ce intervin pe parcursul executării contractului, situaţii care nu au putut fi avute în vedere la încheierea acestuia şi care pun una dintre părţile din contract în situaţia de a nu-şi mai putea onora obligaţiile contractuale.

Sub acest aspect Tribunalul retine  si faptul ca  sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Această instituţieşi-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică, fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 şi în contextul schimbărilor importante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România şi a liberalizării preţurilor. Astfel, sub regimul Codului civil din 1864 (aplicabil contractelor din dosarele de faţă) teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art.970 care stipulau: „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.” Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică [art.1271].

În esenţă, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. În acest context, Curtea reţine că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concretoa unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

 Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului. Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menţinută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiţii contractul îşi pierde utilitatea socială. În consecinţă, Curtea reţine că revine, în primul rând, părţilor obligaţia de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate.

Rezultă astfel că adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenită echivalează cu menţinerea utilităţii sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestaţiilor. Evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi pregătirii economice/ juridice a cocontractanţilor [dihotomia profesionist/consumator], a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menţionate şi, pe de altă parte, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. Însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supra-adăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.

Regula pacta sunt servanda presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credinţăși echitatea, în condițiile schimbării fundamentale a condiţiilor de executare a contractului. Ca principiu general, echitatea se manifestă sub două

aspecte: obiectiv - denumind principiul exactei compensaţii cu implicarea egalităţii de tratament - şi subiectiv - însemnând luarea în considerare a unei situaţii particulare, de regulă, slăbiciunea unei părţi contractante. Rămânând la acelaşi nivel general, funcţiile echităţii sunt de interpretare şi de completare a normelor juridice, inclusiv a voinţei exprimate a părţilor. Din coroborarea dispozițiilor art.969 și art.970 din Codul civil din 1864, rezultă două principii interdependente pe care se întemeiază contractul civil: puterea de lege/forța obligatorie pe care acesta o are pentru părțile contractante, pe de parte, și buna-credință în executarea acestuia, pe de altă parte. Puterea de lege a contractului vizează nu numai ceea ce contractul prevede expres în clauzele sale, ci și toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa (art.970 alin.2 din Codul civil din 1864). Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al bunei-credințe, guvernează contractul civil de la nașterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existența unei clauze exprese în cuprinsul contractului. Așadar, executarea unui contract civil este legitimă atâta timp cât este rezultatul întrunirii cumulative a celor două principii (forța obligatorie și executarea cu bună-credință), principii care nu au existență de sine-stătătoare, ci se condiționează reciproc. Teoria impreviziunii, fundamentată pe cele două principii, atenuează caracterul obligatoriu al contractului, în măsura în care, pe perioada executării acestuia, intervine o situație imprevizibilă, însă nici una dintre părțile contractante nu abdică de la obligațiile care îi revin potrivit executării cu bună-credință a contractului. Aşadar, echitatea, alături de buna-credinţă, oferă un fundament al impreviziunii, pornind de la relaţia existentă între ele. Prin urmare, așa cum retine Curtea  Constituționala  in decizia  nr.623 din 25.10.2016,  în caz de neînțelegere între părți, evaluarea existenței situației neprevăzute (condiție obiectivă) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credințe în exercitarea drepturilor și obligațiilor contractuale ale părților (condiții subiective), precum şi a echităţii (ce presupune atât o latură obiectivă, cât şi una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare și cade în sarcina instanţei judecătoreşti, organ care beneficiază de garanţia de independenţă şi imparţialitate şi care, pe această cale, dobândește un rol important în determinarea condițiilor de executare a contractului. Ținând  seama  de aceste considerente, Tribunalul apreciaza pe de-o parte, in lipsa  oricăror alte dovezi contrare,  faptul ca  la  momentul încheierii contractului ambele parți au fost de buna  credința. Pe parcurs  însă,  o data cu  escaladarea  cursului de schimb al monedei creditului,  Banca  s-a  situat sub  umbrela  textului art.4.1. din contract,  mai sus arătat, nefiind afectata de  modificarea  cursului valutar , iar consumatorul a  rămas  sa  suporte singur întreg riscul valutar,  risc pe care,  in condiții normale nu avea cum sa  îl prevadă. In concret,  Tribunalul retine ca  prin  acțiunea  lor,  apelanții au criticat in concret transmiterea  întregului risc valutar in sarcina  lor, nu au atacat ca fiind abuziva  o clauza ci au arătat ca  este abuziva  conduita  băncii de a le plasa  in sarcina  întregul risc  valutar aferent contractului. Ca si condiție  obiectiva,  imposibil de prevăzut pentru ambele parți contractante , Tribunalul retine liberalizarea  cursului monedei CHF  cu consecinta  creșterii valorii acestei monede cu peste 200%  fata de momentul avut la  data  semnării contractului. In aceste condiții , ținând  seama  de rolului judecătorului în contract, astfel încât securitatea juridică sa nu  fie pusă în pericol, intervenția judiciară fiind  limitată de îndeplinirea condițiilor specifice impreviziunii contractuale, ținând  seama  ca  in cauza  aceste condiții sunt întrunite , având  in vedere faptul ca  in alte cauze Băncile  au  prevăzut  posibilitatea  conversiei creditului din CHF  in lei  in cazul unei fluctuații cu mai mult de 10% fata de cursul din momentul acordării creditului, având  in vedere ca  aceasta reprezintă  o măsura  echitabila de împărțire a  poverii riscului valutar intre cele doua  parți , Tribunalul , constatând  abuziva  aceasta clauza,  in măsura  in care transfera  riscul supraaprecierii monedei creditului , CHF  , doar reclamanților – consumatori , pentru a  restabili echilibrul intre parți  si echitatea, va stabiliza  contractul in lei RON  la  momentul când CHF  a înregistrat o creștere cu 20% fata de data  acordării creditului, similar dispozitiilor art. 23  din Directiva 2014/17/UE, mai sus analizata, cu consecinta obligării paratei Banca sa  restituie reclamanților sumele încasate si  din diferența  de curs  valutar astfel cum a  fost stabilit ca  urmare a  stabilizării contractului in LEI RON, restituirea  urmand a  se face in moneda  in care acest sume s-au încasat, respectiv CHF.

Sub acest aspect se va  admite apelul declarat de reclamanți.

Prin urmare, fata  de aceste considerente,  Tribunalul in conformitate cu dispozitiileart.480 alin.2 din C.pr. civila  va  admite apelurile , va  schimba  sentința  si sub aspectele relevate mai sus,  respectiv in ceea  ce privește înlăturarea dispozitiilor privitor la comisionul de acordare credit si respectiv a  admiterii capătului de cerere privind  stabilizarea  creditului,  va schimba  sentința  , aceasta fiind menținuta  in ceea  ce privește celelalte clauze  .

Fata de imprejurarea  ca  in cauza  au fost admise ambele apeluri, in condițiile art.453  din C.pr.civila se vor compensa  intre parți cheltuielile de judecata  in apel..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite  apelurile civile  declarate  de apelanţii: .. şi .. , ambii  cu  domiciliul  în ..,  şi  .. , cu  sediul  în .., împotriva  sentinţei  civile  nr. 1054/14.02.2017,  pronunţată  de  Judecătoria  Focşani,  în  dosarul  nr. 1541/231/2015, având ca obiect acţiune în constatare.

Schimbă  sentinţa  şi  în  rejudecare  pe  fond.

Înlătură  obligarea  băncii de a restitui comisionul  de  acordare credit  în  cuantum de  1600  CHF şi  restituirea sumei către  reclamanţi.

Constată  ca  fiind  abuzivă  clauza  de  la art. 6.3  contract privind  obligaţia  de  restituire  în  CHF  şi  în  consecinţă  stabilizează  obligaţia de  restituire  credit în lei,  la  cursul când  CHF a înregistrat o  creştere  de  20% faţă  de  cursul din momentul încheierii contractului-  27.03. 2008.

Dispune  restituirea  sumelor  încasate în plus  faţă  de  cursul valutar,  în moneda  în care  s-a încasat  suma, la  data  plăţii.

Menţine restul dispoziţiilor  sentinţei.

Compensează  cheltuielile  de  judecată.

D E F I N I T I V Ă.

Pronunţată  în  şedinţă  publică  astăzi, 8  mai  2018.

Preşedinte,

.. Judecător,

.. Judecător,

..

Grefier,

..

Red./Tehnored.

23.05.2018

Ex. 5

Jud.fond.

Domenii speta

Spete similare