Recurs. Inadmisibilitate

Decizie 494 din 22.05.2014


Recurs. Inadmisibilitate

Legea nr. 2/2013: art. XVIII alin. (2)

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: art. 101 alin. (1) şi alin. (2)

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului, printre altele, hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, iar conform art. 101 alin. (1) şi (2) din Noul Cod de procedură civilă, în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii, aceeaşi valoare urmând a fi avută în vedere şi (…) în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

Astfel, are un obiect evaluabil în bani, cererea de chemare în judecată prin care se solicită să se constate că dreptul pârâtului de a cere executarea silită a unei sulte în valoare de sub 1.000.000 lei este prescris.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 494  din 22 mai 2014, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 494  din 22 mai 2014, pronunţată în dosarul nr. 5528/55/2013, Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta R.D. împotriva deciziei civile nr. 530 din 4 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a avut în vedere argumentele ce succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) N. C. pr. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Art. XVIII alin.2 din Legea nr.2/2013 prevede că:

„În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.

Curtea reţine că cererea de chemare în judecată are un obiect evaluabil în bani, solicitându-se de către reclamantă constatarea faptului că dreptul pârâtului de a cere executarea silită a sultei de 17.564,5975 lei (175.645.975 ROL) este prescris.

Conform art. 101 alin. (1) şi (2) N C. pr. civ., în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii, aceeaşi valoare urmând a fi avută în vedere şi (…) în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor menţionate, instanţa a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta reclamantă R.D. în contradictoriu cu intimatul pârât P.M. împotriva Deciziei civile nr. 530 din 4.12.2013 pronunţată de Tribunalul Arad.