Chemare în judecată. Cereri privind acordarea cheltuielilor de judecată printr-o cerere separată. Culpa procesuală

Sentinţă civilă 1112 din 19.05.2009


Chemare în judecată. Cereri privind acordarea cheltuielilor de judecată printr-o cerere separată. Culpa procesuală

Cod procedură civilă art.274

Potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Instanţa a considerat în mod corect că, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, este culpa procesuală şi că nimic nu împiedică partea îndreptăţită să le solicite în cadrul unui proces distinct.

Prin sentinţa civilă nr.1112/19 mai 2009, Judecătoria Turnu Măgurele a admis acţiunea civilă în pretenţii introdusă de reclamanta C.A. împotriva pârâţilor C.J.T, C.L., P.S., I.F., I.I., I.A.şi I.A, a obligat pârâţii în solidar să plătească reclamantei suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr.5870/(//2006 al T.T., în calea de atac a recursului.

A respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă pentru plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că valorificarea pretenţiilor derivate din acest raport delictual se face de regulă în cadrul procesului care a prilejuit manifestarea culpei procesuale.

Cu toate acestea, nimic nu împiedică partea îndreptăţită să solicite repararea prejudiciului suferit de ea în cadrul unui proces distinct, prin introducerea unei acţiuni separate, având ca obiect recuperarea cheltuielilor de judecată provocate de  comportarea culpabilă a celeilalte părţi în temeiul dispoziţiilor art.908 cod civil şi în cadrul termenului general de prescripţie.

Instanţa a respins însă, ca nefondată, cererea reclamantei pentru plata cheltuielilor de  judecată efectuate în cauza de faţă, constând în onorariu avocat, taxă timbru şi cheltuieli de transport, întrucât pârâţii nu au nicio culpă procesuală în acest proces, potrivit dispoziţiilor art.274 cod proc.civ., deoarece valorificarea pretenţiilor derivate din raportul delictual se face, de regulă, în cadrul procesului care a prilejuit manifestarea culpei procesuale.