Constatare clauze abuzive contract credit . Legea 193/2000

Dosar nr. 3834/231/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VRANCEA

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

DECIZIE  CIVILA Nr. 234/2018

Şedinţa publică de la 03 Iulie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ..

Judecător ..

Grefier ..

Pe rol pronunţarea apelului formulat de apelantul .., cu sediul in .., in contradictoriu cu intimata .., cu sediul in .., impotriva sentintei civile nr. 5742/13.06.2016, pronuntata de Judecatoria Focsani, in dosar nr. 3834/231/2015.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la data de 29.05.2018 note consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta şi cînd instanţa în vederea deliberării şi pentru a se depune concluzii scrise a amînat pronunţarea cauzei  la 12.06.2019 , 19.06.2018 ,apoi pentru astăzi 3.07.2018 , cînd:

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2016, apelantul ..  in contradictoriu cu intimata .. a formulat apel în termen procedural împotriva Sentinţei civile 5742/2016 a Judecătoriei Focşani solicitînd admiterea apelului , schimbarea sentinţei iar pe fond admiterea acţiunii privind constatarea clauzelor abuzive astfel cum a fost formulată.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul reţine  următoarele circumstanţe ale cauzei:

  In motivarea cererii sale, s-a arătat că la 19 octombrie 2007 a contactat un credit în sumă de  56400 CHF prin Contractul de credit nr. 4100J20400021042 din 19 octombrie 2007,însă a  ridicat în realitate contravaloarea în lei si a plătit ratele tot în lei pînă în 2014.A arătat că în momentul încheierii conventiei s-a situat pe o pozitie inegală în raport cu banca întrucît nu a negociat clauzele contractului.Astfel, disp. din sectiunea 5 numită Dobîndă la art.5.1. si 5.4 cît si art.7 lit k din sectiunea Rambursare , art.9.7,9.10. din sectiunea  Diverse sînt clauze abuzive ce au fost preformulate de bancă.A arătat că si comisionul care a fost perceput pentru acordarea creditului a adus băncii o imbogătire fără justă  cauză.A arătat că  la Capitolul Dobîndă în contract este stipulat că banca poate modifica dobînda fără semnătura sa  iar la  sectiunea Rambursare s-a stipulat că banca poate să debiteze orice alte conturi ale sale,desi a girat creditul cu un imobil.La Rubrica Diverse, banca a inserat în mod unilateral  clauze care nu au fost negociate De asemenea, a arătat că în 2007 valoarea unui franc elvetian era de 1,9 ron însă ulterior valoarea de schimb a crescut pînăla 4.4.

La dosar, a depus Contractul de credit nr. nr. 4100J20400021042 din 19 octombrie 2007.

Pîrîta a depus întîmpinare prin  care a ridicat exceptia necompetentei taeritoriale a Judecătoriei Focsani, iar prin Incheierea din 16 noiembrie 2015 această exceptie a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, pîrîta a arătat că cererea reclamantului este neîntemeiată,avînd în vedere că , creditul  bancar  este definit în doctrină a unui angajament de punere la dispozitie a unei sume de bani în schimbul obligatiei debitorului de a restitui suma respectivă precum si plata unor dobînzi si alte cheltuieli  legate de derularea contractului de credit.A arătat că, contractul de credit reflectă regula aplicabilă în materia imprumutului de consumatie inscrisă în art 1854 Vechiul Cod Civil iar obligatia ce rezultă dintr-un imprumut este restituirea aceleiasi sume înscrisă în contract respectiv cea înscrisă în graficul de rambursare.De asemenea, a arătat că  dat fiind aplicarea principiului nominalismului monetar ,suma trebuie restituită întocmai indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia, astfel banca nu putea prevedea modificările de curs de schimb valutar, nu putea cunostea evolutia ulterioară a situatiei economice si politice a României.A arătat că a acordat imprumutul reclamantului în CHF în contul deschis pe numele său iar contractual au stabilit ca restituirea creditului să se facă în rate lunare tot în CHF.Imprumutatul a avut posibilitatea de a studia contractul cu clauzele sale nefiind silit să semneze acest contract sau să împrumute o sumă de bani în CHF.

La dosar, pîrîăta a depus actele care au stat la baza încheierii contractului de credit cu reclamantul, respectiv cererea de credit, adeverinta de venituri ,declaratie de acord ,formular garant.

Prin Sentinţa civilă  5742/2016 a Judecătoriei Focşani s-a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel  s-a reţinut următoarele:

Instanta,analizînd actele depuse la dosar, retine că prin cererea de credit din 9 octombrie 2007 reclamantul a solicitat pîrîtei  un imprumut în sumă de 56900 CHF  în 360 de rate lunare ,credit de nevoi personale cu garantie reală în vederea  luării acestui imprumut reclamantul a  prezentat adeverinta devenit de la locul de muncă .Prin declaratia acord reclamantul a autorizat  banca să solicite de la centrala riscuri bancare informatii de risc bancar.

Reclamantul si-a motivat actiunea că ,clauzele din secţiunea Dobîndă au caracter abuziv în sensul că nu a negociat  faptul că banca poate modifica dobînda în orice moment, sau că  aceasta poate să debiteze orice alte conturi chiar dacă nu au legătură cu contractul.De asemenea a arătat că si clauza de la sectiunea Diverse este abuzivă întrucît nu a fost negociată.

Pentru a fi considerată abuzivă,o clauză trebuie să indeplinească cumulativ conditiile prev  de art 4 din Lg.193/2000 si să se demonstreze că s-a creat un dezechilibru semnificativ intre  drepturile si obligatiile părtilor.

Din motivarea actiunii,instanta retine că reclamantul nu a demonstrat care este dezechilibrul concret intre drepturile si obligatiile celor două părti,întrucît înainte de a semna contractul de credit  reclamantul o formulat o cerere de credit si prin care a optat să solicite un imprumut în CHF si nu în moneda în care îşi obtinea veniturile.

Nu poate fi retinută  motivarea reclamantului  că nu a cunoscut că la data incheierii contractului i s-a solicitat si a plătit un comision de acordare credit .De asemenea, cu privire la cererea  de a fi convertit contractul în RON  cursul de schimb de la data incheierii contractului,instanta retine că ,contractul a fost incheiat respectîndu-se dispozitiile Codului Civil si care potrivit  art. 1578  suma în cazul împrumutului in bani la scadentă trebuie restituită suma imprumutată indiferent de scăderea sau sporirea valorii banilor.

Avînd în vedere că reclamantul nu a demonstrat  conditiile prev de art. 4 din Lg.193/2000 ,apreciază că actiunea  este neîntemeiată,urmînd a o respinge.

Impotriva acestei sentinţe s-a formulat apel în termen procedural solicitîndu-se admiterea apelului, schimbarea sentinţei, iar pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

In motivarea apelului s-a arătat că:

A fost investită instanţa cu acţiunea în constatarea caracterului abuziv a unor clauze din convenţia de credit denumită „Contract de credit nr. 41000J20400021042/19.10.2007” respective:

-Constatarea  caracterului  abuziv al art. 5.1 şi pct. 5.4. din Secţiunea 5 – „Dobânda”:

-Constatarea caracterului abuziv al art. 6.3 din Sectiunea  6 – „rambursare:

-Constatarea caracterului abuziv al art. 7.1 lit k şi 7.2 din Sectiunea 7 – „Cazuri de neîndeplinire”:

-Constatarea  caracterului abuziv al art. 9.7, 9.10, 9.12 din Secţiunea 9 – „Diverse”, şi să se dispună obligarea  pârâtei la restituirea sumei de 1128 CHF ce a fost percepută de către aceasta cu titlu de „comision de acorare credit”, - obligarea  pârâtei ..  de a converti în RON creditul acordat împrumutatului în baza convenţiei „Contract de  credit nr. 41000J20400021042/19.10.2007 utilizînd în acest scop cursul de schimb CHF/RON practicat  de către aceasta la data efectuării conversiei, începând de la data de  19.10.2007, data semnării convenţiei de împrumut: - obligarea pârâtei să restituie sumele încasate din diferenţele de curs  valutar începând cu momentul  fluctuaţiei şi pînă la momentul  plăţii efective şi a dobânzii legale – obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa a dispus respingerea acţiunii. Impotriva  acestei sentinţe s-a formulat apel pentru următoarele motive de nelegalitate.

La momentul încheierii convenţiei, s-a situat pe o poziţie inegală în raport cu banca, caracterizată prin faptul că acest contract  este mai degrabă unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către banca, fără a da posibilitatea de negociere a vreuneia din ele.

S-a apreciat că această convenţie este preformulată/standard, iar eventualele diferenţe dintre acveasta şi alte convenţii nu se datorează negocierii cu împrumutaţii,  ci particularităţilor fiecărui client în parte sau eventual ofertei existente la data semnării convenţiilor.

In ceea ce priveşte denominarea aşa cum s-a arătat, am semnat contractul de credit cu pârâta în aprilie 2007, valoarea unui franc elveţian la cursul de schimb valutar era de 1.8-1.9 RON, iar în acea perioadă valoarea de schimb a CHF era stabilă.

Creşterea accelerată a valorii francului elveţian în raport  cu moneda naţională, precum şi cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar din lei în franci elveţieni, şi din franci elveţieni în lei, lipsa francilor elveţieni de la caselede schimb valutar  o perioadă îndelungată de timp, diferenţele dintre cursul practicat de bancă şi casele de  schimb valutar, respectiv cursul stabilit de BNR,  diferenţele dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare au condus la majorarea  continuă a costului  creditului, producând un dezechilibru  major al prestaţiilor reciproce ale părţilor, în detrimentul  împrumutaţilor, cu efectul obtinerii  unor foloase de către bancă, fără contraprestaţie din partea acesteia.

Legea  nr. 193/2000 a fost adoptată pentru transpunerea în dreptul intern a directivei Consiliului European nr. 93/CEE din 5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, reglementîndu-se în favoarea acestora o protecţie mai mare decât  minimul oferit de Directiva, în condiţiile în care extinderea limitelor directivelor  relative la protecţia consumatorilor este permisă  expres de dreptul comunitar.

S-a invocat jurisprudenţă  relevantă CJUE, respectiv  Cauza  C-484/08 Caja de Ahorros Y Mote de Piedad de Madrid prin Hotărârea din 03.06.2010 CEJ; Cauza Salvat Editores S A v Jose M. Sanchez Alcon  Prades, C 241/98 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

S-a arătat că este de observat faptul că diferenţa între cursul de schimb de la data semnării contractului şi cel de la data plăţii ratelor este, deseori, de peste 100%.

In ceea ce priveşte încălcarea bunei-credinţe, aceasta rezultă din modalitatea de prezentare a ofertei de creditare din partea  pârâtei, care a oferit posibilitatea încheierii unui pretins contract în CHF cu o dobândă atractivă, în  realitate creditarea efectuîndu-se  prin raportare la cursul acestei monede de la data  încheierii convenţiei.

Conform art. 75 şi art. 76 din legea nr. 296/2004 privind Codul consumatorului, contractele de credit trebuie să conţină clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce şi pentru  înţelegerea cărora să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate

Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligatia băncii de a administra  riscul în sensul  diminuării lui, prin organizare de  control a activităţii de creditare.

In ce priveşte clauza de la art. 92 din contractul de credit,  s-a solicitat să se constate că şi aceasta este una abuzivă , inserată într-un tipizat nenegociat, ce dă posibilitatea băncii ca în mod unilateral şi fără vreo justificare concretă să aplice noi taxe şi comisioane, de natura a împovăra clientul şi mai mult.

In realitate, împrumutaţilor le revin , în schimbul  obligatiei societăţii bancare de punere la dispoziţie a creditului, respectiv în schimbul  contraprestaţiei băncii, o serie întreaga de alte obligatii şi de  contraprestaţii, în special aceea de a achita dobânda la suma de bani împrumutată şi aceea de a garanta  cu ipoteca de rang I restituirea creditului, acestor din urmă obligatii fiindu-le  asociate şi obligatia de a încheia un contract de asigurare cu o societate de asigurare agreată de  bancă, cu privire la imobilul obiect al garantiei reale imobiliare.

Din ansamblul  prevederilor contractuale se deduce ca ponderea obligatiilor împrumutaţilor este mult mai mare faţă de ponderea pe care o au obligaţiile corelative ale băncii.

S-a creat un dezechilibru  între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, contrar art.4 din Lg. 193/2000.

Prin întîmpinare s-a invocat  excepţia de netimbrare a apelului, având în vedere faptul că  din  exemplarul  apelului, comunicat  de către instanţă, reiese că nu a fost achitată taxa judiciară de timbru.

S-a apreciat că acţiunea trebuia timbrată atât la instanţa de fond cât şi la instanţa de apel, deoarece aceasta este una complexă care are ca obiect  atât constatare clauze abuzive cât şi obligaţia de a face , denomi are şi  îngheţare curs  valutar şi restituire sume de bani, caz  din urma în care se  timbrează la valoare.

In lipsa  con semnării taxei  judiciare de timbru s-a solicitat admiterea excepţiei nulităţii  pentru netimbrarea apelului şi anularea apelului ca netimbrat.

Pe fond apelul este neîntemeiat, iar solutia instanţei de fond  legală şi temeinică.

Contrar susţinerilor apelantului, acesta nu a fost pus în nici un moment în poziţie de inegalitate cu banca, iar contractul nu a fost unul de adeziune ci un contract negociat, adaptat cerinţelor clientului de la  momentul  încheierii acestuia.

Contrar susţinerilor apelantului Banca nu dispune în mod unilateral de posibilitatea de a modifica dobândca ci dobânda se poate modifica  doar strict  în acord cu prevederile contractuale.

Contractul de credit a fost semnat în anul 2007, astfel că legea aplicabilă  acestuia este C.Civ. 1864 Or, potrivit art. 969 C.civ. 1864 , „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile  contractante”. Ele se pot revoca numai prin consimţământul mutual sau din  cauze  autorizate de lege”.

Odată încheiată convenţia, aceasta trebuie respectată întrutotul de partea contractantă.

Contractul  nu poate fi modificat unilateral de către una din părţi sau de către instanţa, chiar dacă executarea devine mai oneroasă decât se anticipase pentru una din ele.

In analiza apelului de faţă Tribunalul reţine următoarele:

In ceea ce priveşte excepţia neîndeplinirii obligaţiei fiscale – de achitare a taxei judiciare de timbru, tribunalul  constată că potrivit art. 28 din OG 80/2013 astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 55/2017 a ICCJ dată în dezlegarea unei chestiuni de drept – cererea apelantului este scutită de la plata taxei motiv  pentru care vom respinge această excepţie ca neîntemeiată.

1.Critica privind respingerea capatului de cerere privitor la stabilizarea cursului CHF/RON la cursul din data incheierii conventiei.

În analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale trebuie pornit de la definiţia dată de dispoziţiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”. Prin urmare, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, să fie contrară cerinţelor bunei-credinţe şi să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimenutul consumatorului.

Instanţa reţine că în momentul încheierii contractului de credit, apelanta intimată s-a aflat într-o poziţie de inegalitate în raport cu banca, convenţia de credit fiind în realitate un contract de adeziune, în care clauzele sunt prestabilite de către bancă, fiind impuse, consumatorul neavând la îndemână posibilitatea de a modifica sau interveni asupra clauzelor din contract, ci doar posibilitatea de a le acepta sau nu. Chiar dacă apelanta intimată a avut posibilitatea studierii contractului de credit, informarea nu echivalează cu negocierea.

Conform jurisprudenţei constante a C.J.U.E., sistemul de protecţie, pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau de furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi de nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, rar putând exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito SA, C-618/10, dispozitiv, nepublicată; Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C-240/98-C-244/98, Rec., p. I-4941, pct. 25; Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C-168/05, Rec., p. I-10421, pct. 25, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I-9579, pct. 29), drept pentru care, pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, C.J.U.E. a subliniat, în mai multe ocazii, că situaţia de inegalitate care există între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor din contract (Hot. Oceano Editorial).

Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv. Judecătorul naţional trebuie să stabilească, prin raportare la criteriile prevăzute la art. 3 alin. 1 şi art. 5 din Directiva 93/13, dacă, în funcţie de împrejurările proprii ale litigiului pendinte, o astfel de clauză îndeplineşte criteriile bunei credinţe, echilibrului şi transparenţei prevăzute de această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Invitel, C 472/10, punctul 22, Hotărârea RWE Vertrieb, C 92/11, punctele 42-48, Hotărârea Árpád Kásler, C 26/13, punct 40).

La analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conţinutul drepturilor sau obligaţiilor părţilor, valoarea la care acestea se raportează, precum şi existenţa clauzelor prin care nu se acordă aceleaşi drepturi ambelor părţi contractante.

În ceea ce priveşte clauza prin care imprumutatul este obligat sa ramburseze creditul si dobanda aferenta in rate lunare, conform graficului de rambursare, în valuta în care a fost acordat creditul, instanţa reţine că aceasta reprezinta un element esenţial al prestaţiei debitorului care ţine chiar de esenţa raportului contractual, constând în rambursarea sumei puse la dispoziţie de împrumutător si care face parte din pretul contractului.

Potrivit articolul 4 alineatul (2) din directivă, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil. Această excludere nu se poate însă aplica în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului. (Hotărârea Invitel, cauza C 472/10, punctul 23, Hotărârea Kasler, C-26/13, pct.56, 62 ).

Contractul trebuie sa prevada expres motivele economice care stau la baza aplicării unei clauze specifice (modul în care pot varia costurile contractului ca o consecinta), relaţia dintre aceasta şi alte clauze din contract si sa descrie explicit prestaţiile esenţiale ale contractului spre a putea fi deosebite de cele care au numai un caracter accesoriu.

Condiţia dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor se analizează în funcţie de plasarea reclamantului consumator faţă de profesionist într-o situaţie juridică de inferioritate faţă de cea prevăzută în legislaţia internă şi nu prin compararea efectivă a contraprestaţiilor părţilor.

În cauză, banca i-a pus la dispoziţie consumatoarei un credit într-o moneda CHF, fără a-i face cunoscute şi riscurile aferente acestuia. Or, este de notorietate că francul elveţian nu este o monedă utilizată efectiv pe piaţa românească, unde plăţile se efectuează constant în lei sau euro. Cu atât mai mult nici la data semnării contractului de credit această monedă nu beneficia de popularitate, apelanta intimată neavând informaţii legate de stabilitatea şi evoluţia acesteia. În acest sens, instanta retine ca, din valorile cursului valutar în ultimii 10 ani dinaintea încheierii contractului se poate constata ca cursul CHF/RON a cunoscut o variatie între 0,5 lei/1 CHF si 2,5 lei/CHF, iar apelanta nu a făcut dovada ca, apelanta intimată in prezenta unei informari precontractuale ori concomitente cu incheierea contractului, privind posibilitatea deprecierii valutei intr-o asemenea situatie, si-ar fi asumat rambursarea creditului fara o limitare a riscului valutar.

Pe de altă parte, pe piaţa românească existau cantităţi insuficiente de franc elveţian, conducând automat la creşterea cursului acestuia, datorită creşterii numărului de contracte de credit în această monedă. Astfel, a avut loc o creştere galopantă a cursului valutar de la 2,2 lei, valoarea la data încheierii contractului de credit la valoarea de 4,2 lei, în prezent. Or, acest număr ridicat de credite în franci elveţieni făcea previzibilă evoluţia cursului pentru bancă, însă nu şi pentru consumator. Împrumutatul nu avea niciun interes special pentru a solicita un credit în franci elveţieni de vreme ce nu realiza venituri în această monedă, nu utiliza această monedă şi nu cunoştea aproape nimic despre ea, decizia de a contracta un credit în franci elveţieni fiind indusă de bancă si printr-o promovare insistentă a acestui tip de credit şi prin neîndeplinirea obligaţiei de informare completa si precisa.

Potrivit Normei BNR nr. 17/2013, privind organizarea si controlul intern al activitatii institutiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, in vigoare in anul 2007, apelanta avea obligatia de a identifica, monitoriza si administra riscurile semnificative activitatii de creditare.

Faţă de poziţiile de inegalitate de pe care acţionează părţile si in vederea asigurării unei angajări in deplina cunoştinţa de cauza a consumatorului, în contractele de credit, este instituită în sarcina băncii, care are o poziţie dominanta in raport cu consumatorul, obligaţia informării în mod complet, corect şi precis a celui din urma cu privire la aspectele esenţiale ale produsului oferit (art. 18 din O.G. nr. 21/1992) si implicit cu privire la implicaţiile îndatorării si la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar astfel cum reiese si din O.U.G. nr. 50/2010.

Obligatia de informare în sarcina băncii se referă la explicarea riscului valutar aferent încheierii unui contract de credit într-o monedă utilizată foarte rar şi fără legătură cu moneda în care consumatorul îşi realizează veniturile, la impactul pe care deprecierea severă a monedei de acordare a creditului o poate avea asupra obligaţiilor de plată periodice ale împrumutatului si la posibilitatea acestuia de a pune capat contractului intr-un mod acceptat de ambele parti.

De altfel şi I.C.C.J. a reţinut prin decizia nr. 4418/2012 că există în sarcina profesionistului o obligaţie de informare si că potrivit Rezoluţiei Parlamentului European din 18 noiembrie 2008, profesionistul are obligaţia de a-l informa pe consumator în mod corect şi echidistant, banca neputand lăsa ca toate riscurile modificării pieţei financiare să se transfere în sarcina clienţilor fără ca ea să suporte parte din acestea.

Nu în ultimul rand, Tribunalul retine ca, în pofida sustinerilor apelantei, băncile au fost informate despre riscurile contractarii unor credite in moneda CHF, astfel cum rezulta din Raportul de stabilitate financiara din anii 2007-2008 emis de Banca Nationala a Romaniei (raport care se regaseste pe site-ul BNR) si care concluzioneaza în capitolul V-Sectorul companiilor si al populatiei, la pagina 90, ca:”Începand cu anul 2007, creditul în valuta a devenit majoritar (54,6 la suta, februarie 2008). În structura, creditele in CHF şi JPY şi-au majorat rapid ponderea (la 9,8 la suta din totalul creditelor populatiei în februarie 2008, comparativ cu 2,1 la suta în februarie 2007). Dinamica rapida a creditelor în noile valute s-ar justifica printr-un cost initial mai scăzut, dar au dezavantajul unei volabilitati superioare a cursului. Riscurile  creditarii în valuta sunt cu atat mai mari cu cat nu întreaga populatie înţelege în totalitate provocarile asociate.” Totodată, în nota de subsol nr. 79 a paginii nr. 90 se precizeaza urmatoarele: “Coeficientii de variatie a cursurilor de schimb (calculati ca variatie standard raportata la media cursului) CHF/RON şi JPY/RON sunt superiori celui specific EUR/RON (folosind cursurile zilnice pentru perioada 3.01.2005-4.03.2008). Mai mult, în perioada de turbulente, CHF devine monedă de siguranta pentru investitori, ceea ce va determina aprecierea si mai mare a CHF fata de toate celelalte monede”.

Tribunalul notează şi recenta jurisprudenţă a CJUE/cauza Andriciuc versus România C 186/16, prin care se notează că revine instanţei naţionale obligaţia de a aprecia dacă Banca a informat în mod adecvat consumatorul cu privire la toate aspectele şi circumstanţele posibile ce decurg din încheierea acestui contract.

Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctele 66 și 67 din concluzii, pe de o parte, împrumutatul trebuie să fie clar informat cu privire la faptul că, prin încheierea unui contract de împrumut într o monedă străină, se expune unui risc de schimb valutar pe care îi va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic să și l asume în cazul devalorizării monedei în care își primește veniturile. Pe de altă parte, profesionistul, în speță instituția bancară, trebuie să prezinte posibilele variații ale cursurilor de schimb valutar și riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină, în special în ipoteza în care consumatorul împrumutat nu își primește veniturile în respectiva monedă. În consecință, revine instanței naționale obligația de a verifica faptul că profesionistul a comunicat consumatorilor respectivi orice informație pertinentă care să le permită să evalueze consecințele economice ale unei clauze, precum cea în discuție în litigiul principal, asupra obligațiilor lor financiare.

Mai precis, revine instanței naționale, atunci când ține seama de toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului, obligația să verifice că, în cauza respectivă, au fost comunicate consumatorului toate elementele care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale și care îi permit acestuia să evalueze, printre altele, costul total al împrumutului său. Joacă un rol decisiv în această apreciere, pe de o parte, aspectul dacă clauzele sunt redactate în mod clar și inteligibil astfel încât să îi permită unui consumator mediu, și anume un consumator normal informat și suficient de atent și de avizat, să evalueze un astfel de cost și, pe de altă parte, împrejurarea legată de lipsa menționării în contractul de credit a informațiilor considerate, având în vedere natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s a încheiat contractul, drept esențiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2015, Bucura, C 348/14, nepublicată, EU:C:2015:447, punctul 66).

În final, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță fundamentală. Acesta decide, în special pe baza respectivei informări, dacă dorește să se oblige potrivit condițiilor redactate în prealabil de către profesionist (Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C 92/11, EU:C:2013:180, punctul 44, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Gutiérrez Naranjo și alții, C 154/15, C 307/15 și C 308/15, EU:C:2016:980, punctul 50).

Sub aspectul informării neadevcate care au determinat apariţia crizei financiare, instanta retine că impactul a fost majos şi a determinat reacţii europene Comitetul European pentru Risc Sistemic emiţând o recomandare privind informarea adecvată a clienţilor băncilor care obţin împrumuturi în valută în anul 2011. Chiar dacă această Recomandare a fost emisă în 2011 ceea ce se impune a fi precizat este aspectul  că s-a subliniat prin aceasta lipsa unei informări complete a consumatorului înainte de încheierea unui contract de credit.

De asemenea lipsa informării clare şi previzibile rezultă şi din Directiva 17/2014  cu privire la credite bancare ipotecare a  Parlamentul European şi a Consiliului Uniunii Europene şi care notează la pct. 3 din preambulul Directivei că raportat la Criza financiară constatată se relevă un comportament iresponsabil al participanţilor la piaţă poate compromite bazele sistemului financiar ceea ce duce la pierderea încrederii tuturor părţilor în special al consumatorilor şi poate avea consercinţe grave. Drept urmare, s-a solicitat Consiliului pentru stabilitate financiară să stabilească principii pentru standarde solide şi asigurarea unui cadru de reglementare a Uniunii în acest domeniu care să fie solid şi în concordanţă cu principiile internaţionale. De asemenea, (paragraful 6) s-a arătat că prezenta Directivă ar trebui să dezvolte o piaţă internă mai transparentă, eficientă şi competitivă, prin contracte de credit coerente, flexibile  şi echitabile promovând practici sustenabile de împrumut şi incluziune financiară şi asigurând un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor.

Cu privire la analiza şi informarea concretă a consumatorului în paragraful 23 al Directivei se face referire la importanţa tranzactiei şi necesitatea acordării consumatorului a unei perioade de timp de cel puţin 7 zile pentru analizarea implicaţiilor acestora.

Instanta mai retine şi paragraful 30 din Directivă potrivit căruia ca urmare a riscurilor semnificative aferente împrumutatorilor în valută străină este necesar să se prevadă măsuri pentru a asigura faptul că consumatorii sunt conştienţi de riscul pe care şi-l asumă şi că, consumatorul are posibilitatea de a-şi limita expunerea la riscul ratei de schimb valutar pe durata creditului. Riscul ar putea fi limitat fie acordând consumatorului dreptul de a converti moneda creditului, fie prin alte măsuri, cum ar fi plafoane sau dacă acestea sunt suficiente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar, avertismente.

De asemenea, reţine că Directiva precizează la capitolul 9 art. 23 intitulat Împrumuturile în moneda străină al.6 ,,Aranjamentele aplicabile în temeiul prezentului articol se aduc la cunoştinţă consumatorului în FEIS în contractul de credit.

În cazul în care în contractul de credit nu există  dispoziţii în vederea limitări riscului ratei de schimb valutar căruia i se expune consumatorul la o fluctuaţie a ratei de schimb valutar de sub 20% FEIS include un exemplu ilustriativ al impactului pe care îl are o fluctuaţie valutară de 20%.

Analizând problema riscului valutar, prin raportare la considerentele de mai sus, instanţa constată că banca nu şi-a îndeplinit obligaţia de administrare a riscului şi de informare în perioada anterioară contractului, consumatoarea aflându-se în imposibilitatea de a prevedea riscurile creditului în franci elveţieni. Banca nu a adus la cunoştinţă apelantei intimate evolutia cursului valutar al francului elveţian pe perioadele anterioare contractării creditului si nici faptul că BNR ar fi facut o analiza concreta a creditelor in moneda CHF, concluzionand ca aceasta din urma prezinta o volabilitate superioara a cursului si exista riscul aprecierii sale in viitor.

Apelanta intimată nu a fost în niciun fel informată anterior incheierii contractului că, în viitor, costul creditului poate creşte foarte mult din cauza evoluţiei pe piaţa valorilor mobiliare a cursului de schimb la vânzare şi a cursului de schimb valutar la cumpărare al francului elveţian astfel, astfel încat acesta să poată evalua consecinţele economice pentru el, sa poata aprecia daca tipul de credit este adaptat situaţiei sale financiare si sa negocieze o clauza pentru situatia producerii riscului previzibil din punctul de vedere al bancii.

În speţă, apelanta intimată a fost determinată sa incheie contractul prin condiţiile facile de creditare, insa acesta nu ar fi contractat un atare credit dacă ar fi fost informată de instabilitatea valutară a monedei străine sau ar fi contractat un atare credit numai dacă în contract s-ar fi prevăzut că riscul valutar va fi suportat echitabil de ambele părţi.

Faţă de considerentele expuse mai sus, dovada existenţei dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul de credit analizat este dată de faptul că numai apelanta intimată consumatoare este obligată să suporte riscul valutar.

Referitor la ultima condiţie - clauza să fie contrară cerinţelor bunei credinţe, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că “este important de verificat dacă vânzătorul sau furnizorul, acţionând în mod corect şi echitabil faţă de consumator, se putea aştepta, în mod rezobanil, ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale“(cauza C-415/11, Mohamed Aziz). Or, în cauză, banca nu se putea aştepta, în mod rezonabil, în cazul unei negocieri individuale, bazate pe informarea corectă şi completă şi pe consultarea şi avertizarea comnsumatorului asupra implicaţiilor reale ale acordării creditului în franci elveţieni, ca acel consumator să accepte o clauză care să determine o dublare a costurilor creditului într-un termen foarte scurt după contractarea creditelor.

Astfel, banca avea indicii care conduceau la concluzia că francul elveţian se va aprecia consistent şi putea prevedea creşterea cursului. Astfel, comportamentul bancii apelante este analizat prin raportare la cunoasterea riscului de hipervalorizare a monedei elvetiene, fenomen care, cu minime diligente, era previzibil pentru expertii financiari din cadrul bancii, asa cum reiese din Raportul asupra stabilitatii financiare intocmit de Banca Nationala a Romaniei din anii 2007-2008.

Consumatorul nu a luat decizia de a se împrumuta în CHF în cunostinta de cauza. Astfel, împrejurarile economice, previziunile si avertizarile specialistilor nu i-au fost aduse la cunostinta anterior contractarii de catre apelantă, care nu a dovedit diligenta cu care a actionat astfel incat interesele economice ale apelantei intimate sa nu fie afectate.

Cresterea accelerata a valorii francului elveţian faţă de moneda naţională, cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar au produs o schimbare fundamentală a conditiilor de creditare, astfel că, în prezent, împrumutatul este obligat la prestaţii vădit disproporţionate faţă de cele în considerarea carora si-a manifestat vointa de a contracta. Prin urmare are caracter abuziv clauza contractuală prin care se stipuleaza suportarea exclusiva de catre consumator a diferentei de curs valutar.

În speţă, banca nici nu a informat apelanta intimată cu privire la instabilitatea valutară a francului elveţian şi nici nu a prevăzut în contract o clauză privind suportarea eventualului risc valutar de către ambele părţi, fiind evident faptul că dacă banca şi-a fi îndeplinit aceste obligaţii legale, apelanta intimată ar fi cunoscut consecinţele economice reale pe care le-ar suporta şi ar fi putut cântări oferta în cunoştinţă de cauză, refuzând sa incheie contractul în aceste condiţii.

Răspunderea băncii este de natură delictuală şi constă în nerespectarea obligaţiei de informare, consiliere şi avertizare, anterior încheierii contractului de credit, astfel încât repararea prejudiciului cauzat apelantei intimate se poate obţine doar prin lipsirea de efecte a clauzei prin care se instituie în sarcina consumatorului obligaţia restituirii în franci elveţieni a creditului, cu suportarea riscului valutar doar de către consumator. Ca atare, Tribunalul apreciază că este suficient ca apelanta intimata în contextul dat, să suporte riscul supraadăugat în procentul de 20% din valoarea  crescută a CHF, procent pe care instanta îl are în vedere prin raportare la cel stabilit pentru contracte bancare ipotecare de Directiva 17/2014, la care s-a făcut referire anterior.

Pentru aceste argumente, Tribunalul va admite apelul cu privire la acest capăt de cerere în sensul că va dispune stabilizarea cursului CHF la cursul BNR valabil la data când cursul CHF s-a majorat cu 20% faţă de valoarea de la data acordării împrumutului, cu consecinta obligării apelantei sa restituie apelantei intimate sumele încasate din diferenta de curs valutar, astfel cum a fost stabilit ca urmare a stabilizării cursului.

Pentru că o astfel de constatare trebuie să permită restabilirea în drept și în fapt a situației în care s ar găsi consumatorul în lipsa acestei clauze abuzive, mai concret prin instituirea unui drept la restituirea avantajelor dobândite în mod nejustificat, în detrimentul său, de către profesionist în temeiul respectivei clauze abuzive, Tribunalul va dispune obligarea apelantei si la plata dobânzii legale de la data încasării sumelor încasate din diferenţa de curs valutar si până la achitarea integrala.

In ceea ce priveşte capătul de cerere privind dobânda variabilă  percepută de Bancă, tribunalul constată că  banca şi-a rezervat dreptul  de a modifica unilateral cuantumul dobânzii, din conţinutul acestei clauze fiind exclus dreptul de negociere reclamantei apelante sau de informare certă cu privire la obligaţia  pe care şi-o asumă.

Constatăm  astfel că şi această clauză este abuzivă motiv  pentru care admite şi acest  capăt de cerere  însă numai în legătură cu posibilitatea apelantei de a modifica  unilateral cuantumul dobînzii fără o informare  prealabilă a apelantei.

Cu privire la  capătul de cerere privind  constatarea  caracterului abuziv al clauzelor  prev. de art. 7.1 lit. K, 7.2 art. 6.3, 9.7 şi 9.10 precum şi în ceea ce priveşte capătul de cerere privind  conversia în lei a creditului, instanţa constată că aceste  clauze nu sunt abuzive deoarece privesc dreptul  băncii în caz de neexecutare şi nu conţin aspecte care să se circumscrie caracterului abuziv al unei clauze motiv pentru care vom respinge acest capăt de  cerere ca nefondat.

Având în vedere că apelantul nu a făcut dovada  efectuării unor cheltuieli de judecată cu prezentul proces, tribunalul urmează să  respingă acest capăt de cerere ca nefiind întemeiat.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 480 al.3 cod procedură civilă vom admite apelul  şi vom schimba în parte sentinţa apelată potrivit cu precizările mai sus expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia de netimbrare a apelului ca neîntemeiată.

 Admite apelul formulat de apelantul .. şi schimbă în parte sentinţa civilă 5742/13.06.2016 a Judecătoriei Focşani în sensul că. Admite  capătul de cerere cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev. de art. 5.1. şi 5.4 din Contract.Constată carac terul abuziv al acestor clauze numai în ceea ce priveşte posibilitatea  de modificare unilaterală a dobînzii de către Bancă fără informare prealabilă şi fără consimţămîntul expres al reclamantului. Admite capătul de cerere cu privire la constatarea caracterului abuziv al art. 9.12 din Contract referitoare la împieddicarea reclamantului de a formula obiectiuni.

Dispune înlăturarea acestei  teze din clauză ca fiind abuzivă.

Dispune  stabilizarea cursului CHF la valoarea majorată cu 20% de la data încheierii contractului şi restituirea sumelor plătite în plus peste această valoare cu dobînda legală de la momentul perceperii acestor sume şi pînă la restituirea integrală a acestora către reclamant.

Mentine solutia de respingere a actiunii cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor  prev. la art. 7.1 lit K, 7.2, art. 6.3, 9.7 şi 9.10 precum şi cu privire la  capătul de  cerere privind conversia  în lei a creditului.

Respinge capătul de cerere privind  acordarea  cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iulie 2018.

Red.S.E. /19.07.2018

Teghn.V.L./20.07.2018,

 ex. 4, com. 2 ex. /20.07.2018

 Jud fond…

Domenii speta

Spete similare