Respingere cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate. Interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate

PROCEDURĂ CIVILĂ

Respingere cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate. Interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate

- art. 488 alin. 1 pct. 4, 6 și 8  noul Cod de procedură civilă

- art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. 1, 2 sau 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături dintre textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și soluționarea cauzei deduse judecății.

Instanța este abilitată să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale pentru soluționarea cauzei cu care a fost învestită și în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Sentința civilă nr. 170/R din 2 iunie 2022

Prin Încheierea din data de 12 mai 2022, pronunțată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...), s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamanta (R).

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevantă este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

Instanța este chemată în egală măsură să verifice din această perspectivă și legalitatea excepției de neconstituționalitate a unei norme procedurale aplicabile procedurii de soluționare a cauzei, dacă excepția a fost invocată într-un moment al procesului în care relevanța să poată să fie apreciată pe baza stării de fapt și a probelor administrate.

În consecință, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, o asemenea condiție fiind consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Având în vedere prevederile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, s-a apreciat că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, soluția ce vizează fondul pricinii nu depinde de soluția ce ar putea primi sesizarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate.

Totodată, s-a reținut că nemotivarea hotărârii judecătorești la data pronunțării nu poate leza drepturile și interesele părților, motivarea ulterioară reprezentând evidențierea scriptică a motivelor și argumentelor pe care se întemeiază de fapt soluția.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatoarea (R), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată în cauză.

În motivarea recursului contestatoarea a arătat că a solicitat Tribunalului (...) sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. 5 și art. 634 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, considerând că aceste texte de lege sunt neconstituționale în măsura în care permit pronunțarea unei hotărâri judecătorești nemotivate la momentul pronunțării, respectiv în măsura în care permit rămânerea definitivă a unor hotărâri emise în căile de atac, încă de la pronunțare și chiar dacă decizia nu este motivată.

Recurenta a susținut că tribunalul a argumentat soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției, depășindu-și competența legală, întrucât și-a exprimat punctul de vedere inclusiv cu privire la fondul excepției, apreciind că „nemotivarea hotărârii judecătorești la data pronunțării nu poate leza drepturile și interesele părților, motivarea ulterioară reprezentând evidențierea scriptică a motivelor și argumentelor pe care se întemeiază de fapt soluția”. Or, instanța nu avea dreptul să se pronunțe cu privire la fondul excepției de neconstituționalitate și, procedând astfel, a încălcat competența Curții Constituționale, singura care este îndreptățită să soluționeze o atare excepție.

De asemenea, s-a arătat că argumentarea încheierii atacate cuprinde motive străine de natura cauzei și se află în contradicție flagrantă cu prevederile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1994. Acest text de lege nu condiționează admisibilitatea formulării unei excepții de neconstituționalitate de legătura acesteia cu „fondul” cauzei, ci face referire la „legătura cu soluționarea cauzei”. Mai mult, se indică în mod clar faptul că excepția poate fi invocată „oricare ar fi obiectul” cauzei.

Deci, acest text de lege face distincție clară între „soluționarea” cauzei (care presupune aplicarea atât a normelor de drept material, cât și a normelor de drept procesual) și „obiectul cauzei” (care impune aplicarea pe fondul cauzei a normelor de drept material).

Drept urmare, s-a susținut că argumentarea tribunalului este în contradicție cu textul de lege mai sus invocat, fiind străină de natura pricinii.

S-a subliniat că acceptarea punctului de vedere exprimat de intimată și reținut de către tribunal ar conduce la ideea că doar normele de drept material pot face obiectul unor excepții de neconstituționalitate, nu și normele de procedură, concluzie care contravine reglementărilor în vigoare.

Rațiunile pentru care s-a impus formularea acestor excepții reies cât se poate de clar chiar și din situația creată de emiterea hotărârii atacate. Potrivit legii, această hotărâre trebuie atacată în termen de 48 de ore de la pronunțare, indiferent de faptul că a fost motivată sau nu.

Astfel, în cazul de față, în condițiile în care hotărârea a fost pronunțată nemotivat (motivarea fiind ulterior făcută), recurenta a susținut că a fost pusă în situația de a avea la dispoziție doar câteva ore, atât pentru luarea la cunoștință a conținutului hotărârii, cât și pentru a putea redacta recursul motivat. Prin urmare, s-a apreciat că actuala reglementare a normelor atacate cu excepțiile de neconstituționalitate îi încalcă grav dreptul la apărare.

În drept au fost invocate prev. art. 488 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii (...) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că în cauză obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 426 alin. 5 și art. 634 alin. 1 pct. 4 și 5 și alin. 2 Cod procedură civilă. Având în vedere prevederile ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, simplul fapt că speța se soluționează în baza noului Cod de procedură civilă nu face ca soluția ce urmează să se pronunțe pe fond în cauză să depindă de soluția ce ar putea primi sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate. În consecință, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate, a precizat intimata că autorul excepției susține că prevederile invocate ar încălca dispozițiile art. 1 alin. 3, art. 21 alin. 3, art. 24 alin. 1, art. 124 alin. 1 și art. 129 din Constituție, raportat la considerentele Deciziei nr. 233/07.04.2021 a Curții Constituționale. Or, Decizia nr. 233/07.04.2021 a Curții Constituționale se referă la excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Codul de procedură penală și nicidecum la prevederile noului Cod de procedură civilă. Situația de fapt și de drept care a generat invocarea excepției de neconstituționalitate ce a făcut obiectul Deciziei nr. 233/07.04.2021 a Curții Constituționale este sensibil diferită față de ceea din prezenta cauză, astfel că nu pot fi extrapolate considerentele deciziei Curții Constituționale.

Examinând încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu pentru motive de ordine publică, Curtea a reținut următoarele:

Criticile formulate de recurenta-contestatoare pot fi subsumate disp. art. 488 alin. 1 pct. 4 noul Cod de procedură civilă (depășirea atribuțiilor puterii judecătorești), pct. 6 (încălcarea normelor cârmuitoare în materia motivării hotărârii judecătorești) și pct. 8 (cu referire la faptul că încheierea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992), critici ce s-a constatat a fi nefondate, pentru argumentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Totodată, alin. 5 al aceluiași articol dispune că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. 1, 2 sau 3, instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături dintre textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și soluționarea cauzei deduse judecății.

Astfel, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. 1 și 5 ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale pentru soluționarea cauzei cu care a fost învestită și în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuție cu rezolvarea litigiului aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

În speță, recurenta-contestatoare a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 alin. 5 și a disp. art. 634 alin. 1 pct. 4, 5 și alin. 2 Cod procedură civilă, în litigiul având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei nr. (...)/23.09.2021 emisă de pârâta CJP (...), dosarul aflându-se în primă instanță pe rolul Tribunalului (...).

Potrivit art. 426 alin. 5 Cod proceduri civilă, „Hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen.”

Conform art. 634 alin. 1 Cod procedură civilă „(1) Sunt hotărâri definitive: .... 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.” La alin. 2 al aceluiași articol se atată că ”Hotărârile prevăzute la alin. 1 devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.”

Aceste texte legale, a căror neconstituționalitate s-a susținut, prevăd modalitatea de redactare și semnare a hotărârii judecătorești, precum și hotărârile judecătorești reglementate de către legiuitor ca fiind definitive.

Or, obiectul cauzei deduse judecății este reprezentat de solicitarea reclamantei de a se dispune anularea unei decizii de pensie, emisă de Casa Județeană de Pensii (...), sentința ce urmează a se pronunța putând fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, nefiind o hotărâre definitivă.

Așadar, cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate ar avea-o în prezenta cauză, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată, s-a constatat că nu sunt fondate criticile recurentei, neexistând legătură între soluția ce urmează a fi dată contestației și normele juridice a căror neconstituționalitate a fost invocată de parte.

Ca atare, o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor pretins a fi contrare legii fundamentale, nu ar fi de natură a influența direct soluționarea cererii de chemare în judecată, astfel cum în mod corect a reținut tribunalul.

Cu privire la susținerile din cererea de recurs vizând o pretinsă nemotivare a încheierii atacate, în sensul că aceasta conține motive străine de natura cauzei, s-a constatat că sunt nefondate, tribunalul reținând argumentat inexistența legăturii dintre soluționarea contestației și normele juridice a căror neconstituționalitate a fost invocată de parte.

Totodată, susținerile recurentei în sensul că tribunalul ar fi încălcat competența Curții Constituționale, întrucât s-ar fi pronunțat asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate, nu au putut fi primite, tribunalul analizând relevanța excepției de neconstituționalitate, respectiv dacă, în concret, normele criticate au incidență în soluționarea cauzei.

Prin urmare, având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că în mod legal prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.

Față de cele de mai sus, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat, constatându-se că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Nadia Dana BOTEA)

Domenii speta

Spete similare